Însemnări din Iraq (3)

29 Ianuarie 2012 at 14:57 183 comentarii

Postat de Creangă, în „Grădina publică”

După două-trei zile şi schimbând câteva avioane, ajung în sfârşit în Bucureşti.Ce frumos îmi părea totul, după atâta timp petrecut în deşert, iarba părea mai verde, oamenii mai prietenoşi iar oraşul mai primitor şi îngrijit! Am avut timp şi de un interviu, tot pentru Irak, zona ambasadei SUA. Când eram încă în Al Asad, citisem în ziar că PAE (contractor pentru Lockheed Martin Company) angajeaza inspectori QC (quality control) pentru ambasada SUA din Baghdad. Am aplicat online pentru poziţie şi după câteva zile, când eram cu un picior spre Bucureşti, m-au contactat pentru a stabili o întâlnire. Numai bine, aveau birou şi în Bucureşti, acolo o să stăm de vorbă, o să-mi ofere mai multe detalii. Reîntors în România, am găsit repede biroul şi cu oficiantul de acolo, Leo Grecu, care era cât se poate de român, am stabilit detaliile pentru întâlnire. La ora stabilită, m-am prezentat la interviu, de faţă erau dl Leo şi doi americani. Oferta era mai bună,ceva mai mulţi bani dar nu se plăteau orele suplimentare. Cam ciudat, m-am gândit, asta-nsemna că puteau să ceară apoi, să lucrezi mai multe ore gratis. Iar postul nu era de inspector QC ci de tehnician tratarea apei. Eram ca şi angajat, trebuia să completez tot felul de formulare şi să aduc foaia matricolă de la facultate. Cam prea pe fugă totul,aşa că, le-am zis, voi lua acasă documentele, am nevoie de puţin timp de gândire. Până în staţia de metrou, însă, deja mă hotărâsem: prea mare bătaie de cap pentru prea puţini bani în plus. A doua zi i-am sunat pentru a declina oferta.

Gata şi vacanţa, am umplut valiza cu încălţăminte pentru nepalezi şi pe-aici ţi-e zborul. Trecuseră atât de repede zilele încât uitasem că fără viză pentru Kuweit nu pot ajunge. Ce să fac? Nici gând să mă lase să zbor fără ea. Am contactat biroul din Kuweit, eu uitasem să întreb de viză, ei uitaseră să o trimită… Dar, se rezolvă, se poate trimite prin fax la aeroport, trebuie doar să le spun numărul de fax. Însfârşit, chiar înainte de a se închide porţile de îmbarcare, a ajuns şi viza. Gata! Acum eşti în regulă, poţi trece!

Din nou escală în Istanbul, aproape zece ore, păcat să le petrec în aeroport. Am noroc, un român, vecin de scaun care vizitase de multe ori Istanbulul îmi dă nişte sfaturi bune. Am aterizat, am plecat împreună împărţind cu el taxiul până aproape de bazar iar de acolo, pe jos, cu harta în mână. În bazar, constatând că sunt român, altfel spus, din admiraţie, entuziastă, pentru Hagi, turcii-mi fac reducere. Plăcut! Timp suficient şi ca să vizitez Universitatea, Hagia Sofia, moscheea albastră, parcul Gulhane, marea, şi statuia lui Ataturk. Am ajuns înapoi la aeroport cu metroul, la timp şi gata să-nfrunt căldurile deşertului. Aterizez în Kuweit, bagajul,însă, ia-l de unde nu-i! Reclam, chestiunea şi plec, sportiv, la sediul firmei. Am aşteptat vreo trei zile să-mi fie returnat, dar nimic! Nici urmă de bagaj! …Alte firme, serioase, deja ştiu că nu îţi va ajunge bagajul şi te aşteaptă la sosire cu un voucher special de folosit pentru a cumpăra una alta, adică lucruşoare de trebuinţă imediată. Turkish Airline nu făcea parte din această categorie. N-aveam decât să stau pe capul lor şi să-mi cer drepturile. Declaraţii peste declaraţii, descris amănunţit ce era în geantă, valoarea, şamd. Dacă nu se găsea în interval de o lună urma să fiu despăgubit. ...Care lună? Eu plec pentru câteva luni în Irak, n-am timp de aşteptat, despăgubiţi-mă acum! Într-un final, am scos câteva sute de dolari de la ei, despăgubire, după ce am mai completat o declaraţie. Până la urmă n-a fost aşa de rău, am avut timp să văd Kuweit City şi să fac o baie în mare. Am văzut câteva doamne musulmance pe plajă, intrau în apă cu tot cu haine, numai scăldat nu era ăla….

Acum că mi-am rezolvat problemele turceşti am luat drumul bazei militare din care pleca avionul spre Irak. Făcusem bine că nu acceptasem postul oferit de PAE, alţi băieţi ce fuseseră acolo spuneau că ambasada era atacată aproape în fiecare zi. Mi s-au lungit urechile aşteptând avionul, ba nu erau zboruri, ba nu erau locuri. Abia după trei zile s-a găsit un locşor şi pentru mine. În Al Asad am aflat de ce a trebuit să aştept atât, preşedintele George Bush vizitase baza. O zi în care magazinele au fost închise, netul n-a funcţionat iar avioanele nu s-au ridicat de la sol. În fine, am ajuns la bază cu o săptămână întârziere şi fără nici un chef de a mai rămâne în zonă. Aşa că,în următoarele cinci săptămâni cât mai aveam de stat, tot scotocind pe net, am dat de o ofertă de job la o fermă de scoici în Irlanda. Înainte de a pleca mi-am zis că ar merita să intru în contact cu recrutoarea de la KBR. Pe site-ul lor aplicasem de nenumărate ori dar, pân-atunci, nu primisem nici un răspuns. Aveam adresa de câteva luni de la S.A. când am ajuns în Al Asad, el abia îşi dăduse demisia pentru că primise un job la KBR. Zis şi făcut, scriu un e-mail în care spun că poate s-a rătăcit cv-ul meu aşa cum mi-au rătăcit bagajele la aeroport, aşa că îl mai trimit încă o dată. După câteva minute am primit răspuns, în US era în jur de zece dimineaţa, abia începuseră serviciul. Am avut un interviu prin telefon în ziua următoare, totul a decurs bine, în câteva ore am primit tot felul de formulare şi recomandarea pentru viză. La-ncheierea interviului mă întrebase dacă pot recomanda tehnicieni pentru fabrica de gheaţă. Am găsit imediat două persoane, dl D. din Târgovişte şi CM din Ploieşti care abia ajunsese la noi în fabrică. El lucra la maşinaria de făcut peturi, dar în ţară era de meserie frigotehnist. A doua zi au avut şi ei interviu, CM a trecut, dl D nu, pentru că n-avea permis de conducere. Ghinion….Am dat preaviz de o săptămână şi mi-am luat zborul cu CM spre România. În Kuweit ne-au întrebat dacă vrem să zburăm prin Atena, era cam lungă escala, peste 10 ore. Am acceptat imediat, fratele şi unchiul erau acolo, nu strica să-i văd şi să vizitez Atena din nou. Se schimbase mult în cei 6 ani de când o văzusem ultima dată, arată mult mai bine.

Am stat în România cinci săptămâni, timp în care am luat viza de SUA. Înainte de ajunge în Irak trebuia să mergem la training şi analize medicale în Houston. Puteam sta doar trei, patru săptămâni dar am zis că nu strică sa petrec mai mult timp acasă. Pe la sfârşitul lui noiembrie din nou la Otopeni, de astă dată zburam spre o ţară mai civilizată. La aeroport mă întâlnesc cu o colegă de la Institutul din Galaţi, ea îşi conducea soţul, zbura tot spre Houston, de acolo trebuia să se îmbarce pe vapor.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

Vaccin anti-bolşevism Crin protestatar full screen

183 comentarii Add your own

  • 1. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 16:57

    Saluttare!
    1. După cinci săptămâni găsisem un job la o fermă de scoici în Irlanda
    2. Am avut un interviu prin telefon în ziua următoare, totul a decurs bine, în câteva ore am primit tot felul de formulare şi recomandarea pentru viză
    3. Înainte de ajunge în Irak trebuia să mergem la training şi analize medicale în Houston.
    *
    Creangă, te urmăresc, îmi place să văd pe unde umbli, când, cum și de ce.
    Le-am pus în ordinea povestită, calendaristică, și te rog să mă lămurești unde se află Irlanda… în timp. 🙂

    Apreciază

  • 2. Creanga  |  29 Ianuarie 2012 la 17:31

    Salutare Bsk,
    Jobul în Irlanda îl găsisem pe net, îmi oferea una alta, nu acceptasem încă. Cât mă gândeam dacă să ma duc sau nu în Irlanda, am intrat în contact cu firma cea mare, interviu, formulare şi alte cele. Mi-am dat demisia şi am plecat în România pentru a lua viza de US, acolo trebuia să particip la analize medicale şi să particip la training. Îmi pare rău că nu prea s-a înţeles, voi fi mai atent de acum. Concluzia, Irlanda se află tot acolo, nu am ajuns acolo pentru că am avut altă ofertă mai bună.

    Apreciază

  • 3. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 18:03

    S-a înțeles ce intenție ai avut; nu reieșea de ce ai abandonat-o, n-ai spus. 🙂

    Apreciază

  • 4. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 18:09

    O altă explicație ar fi fost ca Irlanda să se afle mai târziu, după Iraq. 🙂

    Apreciază

  • 5. Creanga  |  29 Ianuarie 2012 la 18:32

    Bsk,
    Nu am mai ajuns în Irlanda, nici înainte, nici după. 🙂 De fapt după încă este, dar asta e altă poveste. 🙂

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 18:34

    Seara bună, prieteni 🙂

    Crengulin, până la urmă cred că si perioada de muncă în Iraq a însemnat ceva important pentru viaţa ta. Dacă o adaugi la celelalte experienţele anterioare, practica din Grecia si mai ales, stagiul de pregătire din China, ai parcurs, în câţiva ani, un drum excepţional!

    Apreciază

  • 7. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 18:34

    Știm câte ceva despre „încă”. 🙂

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 18:35

    Desi, evident, cu destule grutăţi, prevăzute si neprevăzute 🙂

    Apreciază

  • 9. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 18:37

    Nora, salut!
    Evident este și cât de pretențios se dovedește Crenguță, până reușește să se astâmpere… 🙂

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 18:50

    Bsk., pretenţios si perseverent. Un exemplu, neobisnuit, de luat viaţa-n piept. As mai avea de adăugat, dar stiu că nu-i place să fie lăudat.

    Însă aici modestia chiar n-are ce căuta.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 18:55

    Oricum, când a-nceput să ne povestească una alta, chestiuni interesante si mai puţin obisnuite, nu bănuiam că va ajunge să peregrineze prin locuri atât de diferite, si că în niciunul din acestea, nu va pleca doar de dragul aventurii. Asta mi se pare remarcabil. Plus felul în care depăseste cu pragmatism, încredere si umor, greutăţile.

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 18:57

    Crengulin, sper să nu te superi, sunt absolut convinsă de ce spun. 🙂

    Apreciază

  • 13. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 19:17

    Admirația pentru cum și-a luat viața în propriile mâini am avut-o permanent în gând. Nu se poate să-mi fi săpat asta, i-am transmis-o de la început. Ulterior m-am obișnuit cu spiritul lui temerar și n-am mai repetat-o în cuvinte. Se subînțelege că admirația nu se stinge.

    Apreciază

  • 14. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 20:22

    Creangă salut! 🙂

    îmi pierd uzul raţiunii tot urmărindu-te cum pendulezi pe glob. Neastâmpărat!
    Stai cu folos 10 ore în Istambul.
    Îţeleg că nu trebuie să aştept impresii din Irlanda. Dacă nu Irlanda, atunci ce?! Sau nu ne spui acum, pregăteşti on surpriză. Abia aştept.
    În Kuweit ai făcut baie în mare, ce-ai făcut cu hainele? Le-ai lăsat pe mal ca Nică din Humuleşti? Sper că nu ai ajuns la hotel în nudul gol. 😳

    Apreciază

  • 15. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 20:24

    Am găsit pe You Tube parcul Gulhane. Am încercat fără succes să te zăresc printre trecătorii care se mişcă aidoma ţie.

    Apreciază

  • 16. skorpion  |  29 Ianuarie 2012 la 20:27

    salve, creanga,
    da, pelegrin mai esti….aproape ca incep sa te invidiez
    🙂

    sesizez din text urmatorul pasaj: Oferta era mai bună,ceva mai mulţi bani dar nu se plăteau orele suplimentare. si trag concluzia ca generatia lui creanga isi vinde mult mai bine forta de munca decit generatia mea.

    va dau un exemplu: am lucrat la o firma unde la angajare (interviu 105′) mi s-a spus ce am de facut si care este leafa. Pina la urma ne-am inteles, dar nu am pus problema orelor suplimentare (una din greseli). Nu mai mentionez plata la negru a unei parti din salariu.

    Dupa angajare, aproape lunar pleca cite unul din firma (prin demisie), iar eu trebuia sa-i preiau sarcinile, preluind in final munca a 4 oameni plecati + functia de conducere. Si culmea sau ne-culmea rezolvam totul …
    Lucram zilnic 11 ore si cind dupa citeva luni am avut tupeul
    🙂
    sa cer majorare de salariu, a inceput lupta de uzura…finalul se poate prevedea…
    🙂

    asa ca al nostru creanga procedeaza f. bine!

    Apreciază

  • 17. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 20:34

    Fini 15,
    Inspirată analogie!
    Nu mi-ar fi trecut prin minte. 🙂

    Apreciază

  • 18. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 20:38

    Mr. Sk
    Seriozitatea patronului care știe de ce și cum să aprecieze omul nu stă în ceea ce îți promite în momentul angajării.

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 20:44

    Fini, 14, zic si eu ca si Bsk, faină trimitere la humulesteanu’ nost 🙂

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 20:47

    Skorpion, din experienţe de astea se-nvaţă omu! Da’ mai bine să nu le aibe! Patronii nostri, unii dintre ei, aceia care au apucat şa ale statului, de regulă, sunt mult mai hârsiti în a prinde-n laţ angajaţii si a scoate untu’ din ei.

    Apreciază

  • 21. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 20:47

    Nora. Bsk
    17, 19

    🙂 🙂

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 20:52

    Cu ocazia asta am văzut si noi parcul Gulhane! Mersi , Fini 🙂

    Apreciază

  • 23. Creanga  |  29 Ianuarie 2012 la 21:02

    Mulţumesc grădinarilor, din nou parcul

    Apreciază

  • 24. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 21:02

    Zbânţuială cubaneză.

    Apreciază

  • 25. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 21:04

    Apreciază

  • 26. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 21:05

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 21:06

    Crengulin, fabulos parc! Pare de o vârstă cu Instambulul. 🙂

    Apreciază

  • 28. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 21:06

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 21:07

    Fini, Instambul meets Cuba! 🙂 Faine, faine de tot 🙂

    Apreciază

  • 30. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 21:08

    Apreciază

  • 31. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 21:11

    Nora, un pic de destindere prinde bine. 🙂

    Apreciază

  • 32. Creanga  |  29 Ianuarie 2012 la 21:11

    Nora, Fini,
    Istanbul, Cuba , Kuwait

    Apreciază

  • 33. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 21:11

    Apreciază

  • 34. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 21:15

    Aşa Creangââ,
    colorează puţin povestirea cu câte un clip. Mie-mi plac poveştile cu imagini, cu poze.

    Apreciază

  • 35. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 21:17

    Înapoi, în Cuba!

    Apreciază

  • 36. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 21:19

    Când patronul își duce firma până la limita de rupere, urmărind orbește profitul maxim, dar răsplătește disprețuitor munca angajaților, merită să rupă gâtul.
    Este o problemă și de omenie; un profit mai mic și o compensație mai rezonabilă pentru aprecierea activității oneste a angajatului îți poate lungi viața firmei, o poate face și mai performantă în timp.
    Mi se pare jenant să-ți privești în ochi angajații, când ai suflet de câine. Ce satisfacție este asta? Doar profitul cu orice preț?
    Despre un întreprinzător cu respect de sine, în accepțiunea mea, am citit recent în Evz, pantofar. Impresionant! Să nu ai somn, cu gândul la soarta oamenilor care lucrează și pentru tine , nu la profitul dus la extrem.

    Apreciază

  • 37. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 21:25

    Ce trăsnaie pe capul meu! Mi-am jignit cățelul. 🙂

    Apreciază

  • 38. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 21:35

    Apreciază

  • 39. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 21:36

    Ilie, 🙂

    am găsit o epigramă scrisă de Victor Becheanu, uite-o:

    Noi ştim că suntem patroni,
    Nu ce crede nea Ilie,
    Că noi suntem scorpioni:
    Dresori în escrocherie.

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 21:41

    Wow, avem „chipuri” 🙂 TKS, crengulin 🙂

    Apreciază

  • 42. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 21:44

    Bsk., păi a trecut destulă vreme decând scăparăm de cizmar, se cuvenea acum s-apară unu’ care să ridice, pe bune, prestigiul breslei 🙂

    Apreciază

  • 43. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 21:44

    Decât escroc falimentar, ca snobu’, modest, dar om și pantofar ca Robu! 🙂

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 21:46

    Fini, 39, ce-a potrivit-o Bechleanu ăsta, esti sigură că nu e vreun sabotor al grădinii? 😆

    Apreciază

  • 45. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 21:55

    Mă revoltă faptul că am cunoscut prea puțini oameni ca acest Robu.
    Omul ăsta știe ce înseamnă munca, a pornit de jos, rudimentar, pe forțe proprii și de asta știe s-o aprecieze.
    Îmi amintește de copilăria mea, aveam vreo 8-9 ani, când m-am înțeles cu crescători de porumbei să-mi vândă o pereche. Mi-a spus prețul, 15 lei, dar trebuia să vin a doua zi dimineață, cu noaptea în cap, la ora 4 fix să fiu la el și nu am mai dormit toată noaptea, de teamă că nu mă voi trezi. După câțiva ani avea foarte mulți și eram tare mândru.

    Apreciază

  • 46. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 21:56

    aveam, eu aveam foarte mulți. Tot cu forțe proprii, de copil neastâmpărat, le-am făcut cuști din lemn pe mai multe etaje.

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 21:59

    Crengulin, special loc, Kuweit! Chiar c-ai văzut locuri interesante de pe pământul ăsta, si foarte deosebite între ele. 🙄

    Apreciază

  • 48. skorpion  |  29 Ianuarie 2012 la 22:01

    nora,
    sau patroni fosti securisti?
    :mrgreen:

    in Ro din experienta mea care dupa 1990 am lucrat doar la privat, sint foarte putini care aprecieaza ce si cum faci, conteaza mult altele: luatul scamei, laudarea patronului, tragerea de timp prin teatru ieftin de cit muncesti…in fine…nu mai intru in detaliu, ca ma enervez
    🙂

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 22:07

    Bsk. da, asta e un motiv adevărat de revoltă: o revoltă sănătoasă! De ce nu mai vor oamenii, mulţi dintre ei, să se zbată, să aibe mulţumirea reusitei prin forţele proprii? N-ar fi nevoie de prea mult, sunt încă destui oameni care, cred, ar vrea si ar fi în stare să fie de folos lor si celorlalţi. Doar să dispară atot-potentul si peste-tot prezentul model al îmbogăţiţilor din furăciuni…

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 22:08

    Skorpion, păI ăstia sunt cei care falsifică si esenţa capitalismului…

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 22:10

    Nu si-au făcut capitalul cu sudoarea minţii si a braţelor, ci cu jmecherii si învârteli! 😦

    Apreciază

  • 52. skorpion  |  29 Ianuarie 2012 la 22:13

    mister B,

    suflet de ciine – perfect spus….sau sa spui, vai, ce rau merge firma, trebuie sa stringem cureaua, sint vremuri cumplite (spus ani la rindul) si apoi sa vezi la ministerul de finante cum ii cresc profiturile 🙂
    nu am nimic impotriva profitului, este cheia existentei unei firme private, dar nu mi se pare normal ca cineva sa iasa la pensie de la firma aia dupa ce a lucrat vreo 16 ani, este tanti maria despre care am mai povestit pe ici pe colo, care a iesit cu o pensie de ….430 lei pe luna, avind virsta de 60 de ani si un munte de ani munciti in adorata Romanie (din care 20 mai mult la negru sau gri)…

    si acum dupa 22 de ani de la faimoasa re(lo)vilutie inca exista sute de mii de angajati platiti fie cu seminte, fie cu ceva mai bun, dar la negru sau gri !

    este inadmisibil acest lucru!
    iar la virsta pensionarii vad sau vor vedea ca au niste resturi….de banuti..

    Apreciază

  • 53. Creanga  |  29 Ianuarie 2012 la 22:14

    Fini, am lăsat bulendrele pe mal, era înainte de asfinţit, nu s-a încumetat nimeni să mă lase humuleştean.
    Nora, în episodul următor Houston şi Dubai. 🙂
    Skp, s-or mai găsi şi patroni serioşi, chiar tu poţi unul. 🙂
    Bsk, mai ai porumebei? Eu unul, am un stol de păsărele. 🙂

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 22:19

    Creangă, 😆 păsărele călătoare, din zare-n zare

    Apreciază

  • 55. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 22:22

    Eu zic că trebuie să punem de o revoltă şi aici, în grădină. Să vedem si ce ( fel de) nemulţumiri avem noi. 🙄

    Apreciază

  • 56. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 22:26

    …A trecut weekend-ul, apar stirile: 😦

    http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012013068042/Actualitate/Infiltrat-in-Mafia-Medicamentelor-Am-negociat-spagi-de-miliarde-pentru-managerii-care-au-falimentat-sanatatea.html

    Sărim peste altele si ajungem si la stirea asta:

    http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012013068034/Social/A-inghetat-si-Marea-Neagra.html

    Crengulin, bănuiesc că,zilele astea, cel puţin, nu sunt mai puţin geroase decât cele din Montreal.

    Apreciază

  • 57. skorpion  |  29 Ianuarie 2012 la 22:42

    splendida Marea Neagra in aceste zile ”racoroase”
    🙂

    Apreciază

  • 58. Creanga  |  29 Ianuarie 2012 la 22:44

    Nora, a îngheţat şi marea de câte minciuni tot zboară în stânga şi dreapta. Acum, în Montreal se înregistrează +1 C iar mâine -5C. A fost şi ger, -25 C, dar nu mi s-a părut aşa de frig.
    O seară bună prieteni!

    Apreciază

  • 59. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 22:45

    Da, Mr. Sk, și munca la negru este un imens prejudiciu în buzunarul angajatorului peste timp. De regulă, angajații tineri sunt victime imediate, constrânși să accepte fiindcă sunt mai vulnerabili, mai puțin îngrijorați de viitorul lor îndepărtat. Nu-i spun nicio noutate: munca la negru este considerată infracțiune, evaziune fiscală, dar este greu de depistat pe fondul gri și nici organele de control nu se mobilizează. Sunt și oameni în vârstă dispuși să închidă ochii; când îi deschid e cam târzior, pierderea se resimte.
    @Creangă
    Nu mai am porumbei, m-am mutat de foarte mult timp din acea casă a copilăriei; cine locuiește acolo are și acum crescătoria pornită de mine, identică, fără nicio schimbare.

    Apreciază

  • 60. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 22:51

    prejudiciul angajatului, rămas în buzunarului angajatorului

    Apreciază

  • 61. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 22:52

    Nora,
    44

    garantat 100% nu ştie de Grădină.

    Apreciază

  • 62. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 22:57

    Fini,
    Vina lui ilie este numai rima cu escrocheria înțepătorului.
    E o coincidență simpatică. 🙂

    Apreciază

  • 63. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 22:58

    Şarmant mustăciosul!

    Apreciază

  • 64. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 23:02

    Fini, stiu, am glumit 🙂

    Apreciază

  • 65. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 23:03

    Nora, aș paria pe Arafel, ca subsecretar de stat: n-are grețuri de la medicamentele astea. 🙂

    Apreciază

  • 66. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 23:03

    El bombero atomico: pompierul atomic! 🙂 Meserie 😀

    Apreciază

  • 67. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 23:05

    Bsk, si pe mine mă duse gândul… Vai, pe ce subterane e construită societatea asta 😉

    Apreciază

  • 68. Ștefan A.  |  29 Ianuarie 2012 la 23:07

    Seara buna .
    @ Creanga . Mare calator . Balsoi turist 🙂
    @ Noradamian . Multumesc de publicarea rticolului . Romanii au nevoie sa invete repede si cit mai multi ca occidentul nu e „cainii cu covrigi in coada „. Dar si faptul ca concurenta e nemiloasa . Tot se plateste , nimic nu se iarta . 🙂

    Apreciază

  • 69. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 23:10

    Stefan, seara bună 🙂 Da,mă bucur c-ai remarcat. L-am sharuit si pe FB, e foarte instructiv.

    Apreciază

  • 70. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 23:14

    Somn usor, dragi prieteni 🙂

    Apreciază

  • 71. noradamian  |  29 Ianuarie 2012 la 23:16

    Planeta( albastră, verde, cenusie) cunoscută si mai puţin cunoscută:
    🙂

    Apreciază

  • 72. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2012 la 23:20

    Somn ușor! 🙂

    Apreciază

  • 73. skorpion  |  29 Ianuarie 2012 la 23:37

    ma intreb daca este vorba doar de un scandal de fatada, zarurile fiind deja aruncate, inclusiv banutii

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11365387-cum-debutat-cine-are-dreptate-conflictul-usl-ong-uri.htm

    nb.

    Apreciază

  • 74. Fini  |  29 Ianuarie 2012 la 23:59

    Noapte bună tuturor! 🙂

    Apus de soare în Quebec.

    Apreciază

  • 76. Creanga  |  30 Ianuarie 2012 la 00:54

    Ştefan A.
    Spasiba!

    Din Quebec în Irak

    Apreciază

  • 77. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 07:41

    Neaţa tuturor! 🙂
    Să aveţi o săptămână bună!

    Apreciază

  • 79. Maria  |  30 Ianuarie 2012 la 08:08

    Aţi văzut ce frumos arată astăzi Google-ul românesc?

    E ziua de naştere a lui Ion Luca Caragiale. 🙂

    http://www.google.ro/

    Apreciază

  • 80. Maria  |  30 Ianuarie 2012 la 08:12

    Bună dimineaţa tuturor!

    Şi o piesă de toată frumuseţea: One Republic – ,,Secrets” 🙂

    Apreciază

  • 81. Maria  |  30 Ianuarie 2012 la 08:28

    Fini 77, superb! 🙂

    Apreciază

  • 82. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 15:41

    Ziua bună, prieteni 🙂 Cafeaua am băut-o, ceva treburi am dat gata, acum mă delectez cu bunătăţile aduse de voi în grădină 🙂 Multzam, Maria, Fini, Bsk, Crengulin 🙂

    Apreciază

  • 83. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 15:45

    Azi, 30 ianuarie, Caragiale & societatea noastră au primit un cadou mic,în sine, dar urias ca semnificaţie si pentru efectele viitoare.

    Tiribombo a fost defectat!
    Însfârsit :mrgreen:

    Mr.B unde esti ? 😆

    Apreciază

  • 84. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 15:50

    Revine în actualitate :
    🙂
    https://noradamian.wordpress.com/2011/04/12/tiribombo-in-justitie/

    Apreciază

  • 85. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 16:44

    Apreciază

  • 86. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 16:52

    Fini :))))

    Apreciază

  • 87. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 16:53

    Saluttare!
    Văleu, văleu!
    Parcă mi-a fătat vaca, chiar dacă n-am. 🙂

    Fini,
    Faină muzică de petrecere!
    Face toți banii… lui Bombo. 🙂

    Apreciază

  • 88. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 17:05

    Nora,
    Oricum Tiribombo rămâne un neisprăvit absolut nefiresc; sentința asta valorează cât o decizie, cu toate că nici procesul nu-i isprăvit și urmează să se discute în recurs dacă va rămâne sau nu în picioare. E un pas mare spre neîncrederea lui Bombo în justiția lui.

    Apreciază

  • 89. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 17:06

    Nora, Ilie,

    da’ ce caii lui de Bombo!
    Da’ până când?! (în zisa lui TĂ-nase Constantin)

    Apreciază

  • 90. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 17:15

    Adu-o, Fini, n-o lăsa! 🙂

    Apreciază

  • 91. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 17:19

    Cu USL-ul la putere, prima lege adoptată de Parlament, în regim de urgență, îi va obliga pe judecători să-l întrebe pe inculpat dacă nu cumva el consideră prejudiciul zero și dacă dosarul este politic, iar răspunsurile vor deveni automat literă de lege. 🙂

    Apreciază

  • 92. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 17:32

    Ăștia din PSD sunt duși cu sorcova.
    Greblă își dă cu grebla-n meclă, nu a mai auzit de majoritate de voturi într-un complet de judecată. Se repede numai la opinia separată, ca la Frontul de Salvare Neisprăvită.

    Apreciază

  • 93. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 17:37

    Asta-i unanimitatea parlamentară pesedistă!
    A înțărcat și urlă într-o veselie.

    Apreciază

  • 94. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 17:49

    Fini,
    N-avem interdicții acum. Stăpâna Grădinii a decretat așa:
    Interdicția plasării videoclipurilor se ridică în zilele de sâmbătă, duminică sau, ca astăzi, sărbătoare legală. 🙂

    Apreciază

  • 95. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 17:53

    Ilie,
    @ 9o

    dac-aş fi ţigancă ţi-aş răspunde: Boierule, n-o mai găsescîî!!!! 😥

    Apreciază

  • 97. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 17:57

    …si replici ale comentatorilor:
    :)))
    „si eu sunt dezamagit victore….2 ani cu executare e prea putin !!! :)”

    „Puteti sa aduceti dovezi in sprijinul declaratiei: „Cunosc dosarul si stiu cat de multe presiuni politice s-au facut in constructia sa”
    indiferent de ce nu aduceti dovezi sunteti iresponsabil
    – daca aveti dovezi si nu le faceti publice se cheama obstructionarea justitiei
    – daca nu le aveti se chema intimidarea justitiei si minciuna.
    pana la recurs aveti timp sa faceti publice dovezile prin care se demonstreaza presiunea politica. altfel, nu sunteti decat copilul de mingi al lui nastase. ultima varianta oricum parea cea mai plauzibila :)”

    Apreciază

  • 98. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 18:03

    A doua lege uselistă urgentă:
    -Legea liderului procurator:
    Articolul unic:
    Liderul partidului din care face parte inculpatul are drept de veto în fața instanței de judecată, în cazul când pretinde c-ar cunoaște dosarul sau măcar numărul acestuia. Cu acest drept, va procura hotărâri judecătorești după chipul și asemănarea lor.

    Apreciază

  • 99. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 18:05

    Aduc un clip cu Constantin Tănase potrivit pentru „Însemnări din Iraq”:

    Apreciază

  • 100. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 18:11

    Bsk. într-o justiţie privatizată, cum visează ei, n-ar fi de mirare :mrgreen:

    Apreciază

  • 101. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 18:37

    Am reascultat:
    Și mi-l bagă-n livingruumm, of, of. 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 102. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 18:48

    Ar zice Bombo-n limba lui:
    -Celula mea! Living room confort spoit. 🙂

    Apreciază

  • 103. skorpion  |  30 Ianuarie 2012 la 20:05

    buna seara, oameni veseli,

    aha, va bucurati de raul altuia?
    :mrgreen:
    cam putin, cam putin, doar 2 ani dar sa fie cu executare, frate..
    +
    confiscarea unor maruntisuri parca 38.000 euro +………US $ + 50.000 lei plata procesului…

    dar va face ceva bombonel sa scape si de anii de temnita grea, si de plata banutzilor.
    a dracului justitie sub teroarea dictatorului infam
    🙂

    cred ca in momentul de fata orgoliul nastasesc urla pina la cer, chiar daca este convins ca va scapa de puscarie….ii este ciuda ca este primul ticalos din lantul fsn-pdsr-psd-pnl-pc-etc care a primit o sentinta..

    oare chiar va scapa?
    🙂

    Apreciază

  • 104. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 20:16

    Oameni buni,
    Nu fiți triști!
    Și DNA-ul are drept de recurs. Poate să atace sentința și să ceară o pedeapsă mai potrivită la nasul Bombonelului.

    Apreciază

  • 105. clemycali  |  30 Ianuarie 2012 la 20:27

    Buna seara, buna seara. Sa cante muzica, sa curga sampania. Macar pana cand il vor scoate nevionovat pe Bombonel la recurs 🙂

    Apreciază

  • 106. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 20:31

    skorpion, clemy, seara bună, la cât de blazaţi ajunsesem, asta chiar că e o stire de stire 🙄
    Măcar stim că se poate. Yes, it’s really 🙂

    Apreciază

  • 107. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 20:32

    🙂

    Apreciază

  • 108. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 20:36

    Nora,
    @ 107

    Like this 🙂

    Apreciază

  • 109. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 20:40

    Frumos!
    A fost oarbă, dar l-a descoperit până la urmă.
    A fost suficient să pună mâna pe el.
    La mulți ani, Bombo! La Living Room, birjar!

    Apreciază

  • 110. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 20:44

    Clemy,
    @ 105

    te salut! 🙂
    Eu nu cânt că ştiu cânta, dar doresc justiţia.

    Apreciază

  • 111. clemycali  |  30 Ianuarie 2012 la 20:44

    Oameni buni dar daca e chef ce e si cum muzicile astea triste? ceva mai vioi nu avem?

    Apreciază

  • 112. clemycali  |  30 Ianuarie 2012 la 20:46

    @fini, schimbare de program. Aveam in cap niste clipuri vintage cu Romeo si Julieta varianta ROH din 1994 cu Roberto Alagna si Leontina Vaduva dar nu e cazul sa plangem azi 🙂

    Apreciază

  • 113. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 20:46

    Imediat vine Caragiale cu Râsu’, plânsu’ !

    Apreciază

  • 114. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:00

    Google încă odată!

    Google îl omagiază astăzi pe marele Ion Luca Caragiale

    http://www.google.ro/

    Apreciază

  • 115. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:02

    http://www.trilulilu.ro/Gabriel1926/0a6beb94429646

    DA……..NEBUN! – I.L. Caragiale

    Despreţuiesc onori, avere;
    De slavă m-am hrănit destul!
    Alt orizont privirea-mi cere:
    De-aşa nimicuri sunt sătul!

    Să nu-mi azvârle-atotputinţii
    Nici o favoare… Nu! n-o vreu!
    Am o comoara-n fundul minţii;
    De-ajuns îmi sunt acuma eu!

    Trec astăzi ignorat prin lume,
    Dar, trainic, las în viitor
    Un semn, o glorie, un nume
    Acestui imbecil popor!

    Să linguşesc telurici patemi?
    Reptila eu?… Prea mândru sunt!…
    Apollo calea demnă-arate-mi
    Pe-acest tâmpit, senil pământ.

    Mulţime brută şi ingrată!
    Cu-a mea cântare nu putui
    In viaţa-mi să te mişc o dată…
    Şi-odat … o sa-mi ridici statui.

    “A! eşti nebun!” mi-au zis mişeii.
    “Da, sunt nebun!” răspuns-am eu…
    Ca voi strigau şi fariseii
    Crucificând un Dumnezeu!

    Tenebre fără fund mă-nghită,
    De-oi face din divina harfă
    O palidă prostituată
    Si din cântarea mea o marfă!

    Pe coardele acestei lire,
    Voi intona un cânt sublim:
    Poet sunt! nu voi umilire…
    Poeții… nu ne umilim!

    Apreciază

  • 116. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:03

    Apreciază

  • 117. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:05

    http://www.trilulilu.ro/Gabriel1926/1999d3e4982d91

    Apreciază

  • 118. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:07

    Apreciază

  • 119. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:09

    Apreciază

  • 120. clemycali  |  30 Ianuarie 2012 la 21:11

    Dar nu m-am putut abtine si tot trebuie sa postez ceva 🙂 Sper sa nu va suparati pe mine 🙂

    Apreciază

  • 121. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:11

    Clemy,
    @ 112

    aştept, aştept!

    Apreciază

  • 122. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 21:12

    Fini 117
    Fain, cu jalba-n proțap la recurs!
    Așa-i când fură fără măsură! 🙂

    Apreciază

  • 123. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:13

    Fain!
    Încă îl sărbătorim pe Mozart. Mulţumesc!

    Apreciază

  • 124. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 21:13

    Fini, 115, „Tenebre fără fund mă-nghită,
    De-oi face din divina harfă
    O palidă prostituată
    Si din cântarea mea o marfă!”

    Azi, într-o lume si mai comercială si mai hapsână decât pe vremea lui, nu stiu câti mai iau in seamă aceste cuvinte”….

    Apreciază

  • 125. clemycali  |  30 Ianuarie 2012 la 21:15

    @fini, m-am gandit ca Mozart este mai vesel decat Gounod.

    Apreciază

  • 126. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 21:15

    Caragiale cel atât de actual si acum, bună alegere de clipuri 🙂

    Apreciază

  • 127. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:16

    Nora,

    e tranşant poetul.
    Poezia este un fel de Crez de-al lui Caragiale.

    Apreciază

  • 128. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 21:16

    Cam multe fură. Asta-i măsură?

    Apreciază

  • 129. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 21:17

    Clemy, 120, Mozart proaspăt si-nviorător. Avem mereu nevoie de muzica lui 🙂

    Apreciază

  • 130. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 21:18

    Fini, n-am stiut! multzam 🙂

    Apreciază

  • 131. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 21:19

    Bsk, măsura depinde de măsurător, nu? 🙂

    Apreciază

  • 132. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:19

    Clemy,

    Mozart este şi vesel. El cuprinde toată gama de trăiri omenşti în creaţia sa.

    Apreciază

  • 133. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 21:25

    Dragă Nora,
    Eu aș zice că-i ceva nesimțire la mijloc, în loc de măsură. 🙂

    Apreciază

  • 134. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:26

    Ilie,
    @ 128

    „Măsură pentru măsură”, dac-ar fi s-o luăm pe urmele Marele Will.

    Apreciază

  • 135. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 21:28

    corectez: Marelui Will

    Apreciază

  • 136. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 21:31

    Fini 119
    Prima, cu împușcarea urșilor, unul după altul, până sare Beligan cu halba-n cap, e mai actuală decât îți imaginezi. 🙂

    Apreciază

  • 137. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 21:32

    Fini, 118, Tudor Gheorghe cântând în greceste pe versuri de Caragiale, altă surpriză! Cel puţin pentru mine 🙄 🙂

    Apreciază

  • 138. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 21:58

    Crengulin, 76, ce se vede acolo, o furtună de nisip? Plus bombardamente? 🙄

    Apreciază

  • 139. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 22:01

    Nora, Bsk,

    am adus surprize şi imagini desuete devenite mai actuale decât ne putem imagina. 🙂

    Apreciază

  • 140. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 22:02

    Maria, 80, abia acum am ascultat piesa, superfaină 🙂

    Apreciază

  • 141. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 22:05

    Clemy, 120, recunosc vocea inegalabilului JDV 🙂

    Apreciază

  • 142. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 22:07

    Fini, mereu mă-ntreb din ce sipet secret scoţi clipuri, imagini, versuri, exact cele mai potrivite pe subiect sau pe ce comentăm 🙂

    Apreciază

  • 143. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 22:08

    Mă aşteaptă o noapte geroasă de până la -22*.

    Noapte bună tuturor! 🙂

    IARNA – Ion Luca Caragiale

    Negreşit că, sus în ceruri
    Soarele fiind aprins,
    Nu se simte frigul, gerul
    Care astăzi ne-a cuprins.

    Negreşit! Focul din soare
    Nu-l plăteşte Dumnezeu,
    Însă noi plătim, sărmanii,
    Lemne şi cărbuni mereu.

    Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
    Pe pământul îngheţat
    Ca să vezi cât e de jalnic
    Să tot tremuri nencetat,

    Tu, care-ţi iubeşti făptura,
    N-ai mai zice un cuvânt
    Şi-ai opri crivăţul aspru
    Să mai sufle pe pământ!

    Apreciază

  • 144. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 22:10

    Bsk, 75, dur articol, perfect pentru asemenea adunătură degradată de (fosti) gradaţi, care si-au facut de râs statutul.

    Apreciază

  • 145. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 22:12

    Nora,
    @ 142

    din trăistuţă! 🙂 Dac-aş fi olteancă, dar nu mi-s, aş spune „din geac”. 😆

    Apreciază

  • 146. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 22:13

    Fini, minunat poem, clip! Va trece si gerul ăsta 🙂
    Trăistuţă fermecată mai ai!
    Acum ascult Paloma Nana Mouskuri, Bsk 72,multzam, oricât de cunoscută ar fi piesa asta, rămâne mereu superbă

    Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 147. Fini  |  30 Ianuarie 2012 la 22:14

    Nora,

    şi dacă aş fi acum „acasă” aş răspunde: din straiţă.

    Apreciază

  • 148. noradamian  |  30 Ianuarie 2012 la 22:18

    Fini, trăistuţă, straiţă, important e ce bunătăţi sunt în ea 🙂

    Noapte bună

    🙂

    Apreciază

  • 149. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2012 la 22:30

    Noapte bună!

    Apreciază

  • 150. skorpion  |  30 Ianuarie 2012 la 22:55

    Vasile Alecsandri – Miezul Iernii

    În paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
    Stelele par înghetate, cerul pare otelit,
    Iar zapada cristalina pe câmpii stralucitoare
    Pare-un lan de diamanturi ce scârtâie sub picioare.

    Fumuri albe se ridica în vazduhul scânteios
    Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
    Si pe ele se aseaza bolta cerului senina,
    Unde luna îsi aprinde farul tainic de lumina.

    O! tablou maret, fantastic!… Mii de stele argintii
    În nemarginitul templu ard ca vecinice faclii.
    Muntii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare
    Unde crivatul patrunde, scotând note-ngrozitoare.

    Totul e în neclintire, fara viata, fara glas;
    Nici un zbor în atmosfera, pe zapada – nici un pas;
    Dar ce vad?… în raza lunii o fantasma se arata…
    E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata!

    Apreciază

  • 151. Maria  |  30 Ianuarie 2012 la 23:21

    Bună seara! 🙂

    Nora 140, este. 🙂 Şi cu versurile în faţă parcă are alt farmec.
    Azi am ajuns mai spre seară, după un drum lung şi cam obositor. Aşa că am citit comentariile şi am ascultat o parte din piese aşa cum mi le-a deschis dragul de wordpress, de… jos în sus. Măcar să nu uit că e ziua Caragiale, iar lumea cu susu’n jos nu-i numai un artificiu literar al unuia dintre cei mai apropiaţi contemporani ai noştri în gândire şi viziune.

    Mă bucur tare mult că justiţia se mişcă. Încerc să văd totuşi condamnarea de astăzi ca un pas înainte. Indiferent ce se va întâmpla în etapa juridică următoare, eticheta e pusă: o instanţă supremă l-a găsit vi-no-vat şi l-a condamnat.

    Apreciază

  • 152. Maria  |  30 Ianuarie 2012 la 23:28

    Skorpion, cred că am mai scris pe undeva că pentru mine Vasile Alecsandri e mai mult decât un clasic solar. Este un maestru al rococo-ului în literatură, creator de adevărate simfonii şi dantelării de gheaţă, asemănătoare cu superbele şi perfectele forme din clipul de la Secret Garden adus de Fini. Cu o muzică nemaipomenit de frumoasă, ce te îndeamnă la reverii hibernale.

    PS. Lupu-i numai de decor, ca să intensifice puţin tensiunea lirică. 🙂

    Apreciază

  • 153. skorpion  |  30 Ianuarie 2012 la 23:44

    @Maria,

    Poezia pe care am prezentat-o mai sus o recitam foarte des in copilarie & adolescenta cind erau iernile grele in oraselul meu…
    imi place enorm poezia
    🙂

    Apreciază

  • 154. Creanga  |  30 Ianuarie 2012 la 23:46

    Seara bună,
    Adriane nici nu ştii, c-ai să dormi în puşcării!
    Nora, la 76 era doar furtună de nisip, am prins şi eu câteva.
    Somn uşor! Merg să mă franţuzesc.

    Apreciază

  • 155. skorpion  |  30 Ianuarie 2012 la 23:50

    După ce fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare, pe internet a apărut un banc scurt şi sec:

    „Nastase.exe”.

    Ceva mai târziu, gluma a fost dezvoltată pe reţeaua de micro-blogging Twitter, cu un rezultat la fel de sec: „Move file to C:Rahova”.

    Alte glume de pe Facebook şi Twitter:

    – Să fie o celulă cu tablouri, da?

    – Au mai ramas 40 de minute până la primul video „Reacţia lui Hitler la condamnarea lui Năstase”.

    – Mai bine să-i dea cu suspendare. Voi stiţi cât ne-ar costa cazarea lui Nastase? Pai el mănâncă numai icre negre!

    – Adi, Adi, Bombonel/Te făcu de râs un chel.

    – Nastase.exe not found.

    – Adrian Năstase: „2 ani cu suspendare e enorm! Dar ce-am facut? Am omorât 3 oameni cu un Mercedes la Timişul de Sus ?”

    – Suntem alături de @victor_ponta în această zi fericită.

    – Pentru cine mai merge în Piaţă: „Trofeul Calităţii/S-ajungă la toţi hoţii”

    – Victoraş, să ai grijă de copii!

    Apreciază

  • 156. skorpion  |  30 Ianuarie 2012 la 23:51

    – Adi, Adi, Bombonel/Te făcu de râs un chel.

    asta este grozava
    :mrgreen:

    Apreciază

  • 157. Maria  |  30 Ianuarie 2012 la 23:55

    Skorpion, am trăit şi eu iernile acelea în copilărie şi adolescenţă. Undeva aproape de orăşelul tău. 🙂 Şi acum mă mai pot bucura de ele când mă întorc acasă.
    ,,Mezul iernei” e unul dintre cele mai frumoase pasteluri ale lui Alecsandri, un scriitor de mare rafinament estetic. Caragiale l-a avut drept model în dramaturgie.

    Apreciază

  • 158. skorpion  |  31 Ianuarie 2012 la 00:05

    @Maria,

    of, of, mi-am adus aminte de multe, Maria, cu poezia-pastel
    🙂

    Apreciază

  • 159. skorpion  |  31 Ianuarie 2012 la 00:24

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11376098-traian-basescu.htm

    am notat urmatoarea chestie:

    Singura televiziune ca a transmis in direct declaratiile presedintelui de la Bruxelles a fost B1 TV.

    Apreciază

  • 160. Maria  |  31 Ianuarie 2012 la 00:29

    🙂 Se întâmplă.

    Apreciază

  • 161. Fini  |  31 Ianuarie 2012 la 00:30

    Maria, 🙂

    iartă-mă, dar nu m-am putut abţine să nu aduc şi eu , după tine,”goagăl-ul” care-l omagiază pe Caragiali.
    Caragiale poet, are un anume parfum.
    Cu bună ştiinţă nu am făcut trimitere şi la fantele Caragiale. I-auzi cum ameţeşte gîsculitele:

    Apreciază

  • 162. Maria  |  31 Ianuarie 2012 la 00:33

    Skorpion, îţi răspunsesem la 158. 🙂 La tv-uri chiar n-am timp să mă uit…

    Apreciază

  • 163. skorpion  |  31 Ianuarie 2012 la 00:41

    nici eu nu ma uit de vreo citeva zile la tv, asa ca doar din articol am dedus ca numai b1tv a transmis interventia lui basescu la bruxelles…normal ca asa ceva nu se transmite, citesc ca nici condamnarea lui nastase nu se bucura de atentia televiziunilor, sa nu afle cum bizonul…nasol, niste javre oamenii din presa

    gute Nacht,
    🙂

    Apreciază

  • 164. Maria  |  31 Ianuarie 2012 la 00:49

    Fini 🙂 , bine ai făcut! O dată îl omagiază şi google-ul pe Caragiale. DIn păcate, am observat că la ora aceasta logo-ul a dispărut.

    Chiar am vrut să scriu mai sus ceva în legătură cu poezia lui Caragiale. Nu mi-era cunoscută, deşi citisem de încercările sale lirice. Chiar are un farmec deosebit, prin oscilaţia între versificaţia simplă, neostentativă şi… glisările spre trăirile de mic Casanova de periferie. Nu ştiu de ce, dar finalul parcă îmi aminteşte de Arghezi (,,Logodnică de-a pururi, soţie niciodată”). 🙂

    Apreciază

  • 165. Fini  |  31 Ianuarie 2012 la 00:51

    „Gute Nacht!” spun eu ultima! 🙂
    Vă place Alecsandri?! Nu-i aşa că este frumos să te plimbi cu sania?! Ok, fie-vă voia!

    SANIA – Vasile Alecsandri

    Zi cu soare, ger cu stele!… Hai, iubită, la primblare.
    Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare;
    Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi…
    Tu zâmbești?… Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi.

    Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
    Răpind sania ușoară care lasă urme albe.
    Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei
    Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.

    Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare
    Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare,
    Iar în lunca pudruită cu mănunt mărgăritar
    Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar.

    Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
    Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie.
    Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori…[1]
    Tu o rupi?… Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori.

    Apreciază

  • 166. Maria  |  31 Ianuarie 2012 la 00:53

    Skorpion, era de aşteptat să se instituie un asemenea blocaj de comunicare la majoritatea televiziunilor în privinţa unor probleme cu adevărat importante.

    Gute Nacht 🙂

    Apreciază

  • 167. Fini  |  31 Ianuarie 2012 la 00:59

    Maria,
    @ 164

    de-ale lui Cariagiale! Un Rică Venturiano de geniu. Lui i se iată.
    Logo-ul a dispărut pentru că am trecut în altă zi.

    Apreciază

  • 168. Maria  |  31 Ianuarie 2012 la 01:00

    Fini, îmi place mult pastelul! E original! 🙂
    Dar n-am înţeles pe cine s-a supărat autorul unui videoclip atât de drăguţ de a scris la sfârşit, pe ultimul segment, ,,Made in China”. 🙂

    Gute nacht, Fini!

    Apreciază

  • 169. Maria  |  31 Ianuarie 2012 la 01:07

    Fini 167,

    N-am explorat toate drumurile vieţii lui Caragiale. Opera lui însă are o mare legătură cu viaţa personală. Am mai citit picanterii, dar şi triteţi. Rică Venturiano e un ,,de toate” în devenire, un prototip al multor personaje caragialiene, deci n-ar fi exclus să fie un alter ego mai simplificat al vocii auctoriale.

    Apreciază

  • 170. Maria  |  31 Ianuarie 2012 la 01:13

    O completare la ce am scris mai sus. Despre Caragiale, opera lui, actualitatea scriitorului… Am adus de pe FB câteva vorbe pe care le-am scrijelit pe wall-ul Monicai, cu vreo doua saptamani in urma. Sunt la temă:

    ,,La premierele comediilor lui Caragiale se radea in mai multe feluri: plin, viguros, sanatos, fals, amar etc. Ori se huiduia. Cronicile dramatice aveau cam acelaşi efect, glisând între elogiere si desfiintare. Caragiale starnea reactiile cele mai diverse, dupa oglinda in care se regasea fiecare. Niciodata societatea romaneasca n-a râs şi nu va râde de ea însăşi mai abitir decât la piesele lui. 🙂 Nenea Iancu e contemporanul nostru, personalitate de certă actualitate!”

    Somn uşor tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 171. Fini  |  31 Ianuarie 2012 la 01:20

    Maria,
    170

    e Râsu’, plânsu’ românesc.

    Apreciază

  • 172. Fini  |  31 Ianuarie 2012 la 01:23

    Maria,

    sunt supărări şi supărări.
    Simpatică este:

    „Supărarea iubiţilor înseamnă împrospătarea iubirii.” 😆 :lol.

    aforism de Publilius Syrus

    Apreciază

  • 173. Fini  |  31 Ianuarie 2012 la 01:24

    ANCORA!!!! 🙂

    Apreciază

  • 174. Maria  |  31 Ianuarie 2012 la 01:42

    Fini

    171,

    ,,Comicul e mai dezesperant decât tragicul”. (Eugen Ionesco, inspirat, evident, de lumea comediilor lui I.L. Caragiale, din care nu lipsea fiorul tragic al vidului existenţial, al rutinei, al mişcării constante în spectacolul unor situaţii repetitive, ca într-un carusel ameţitor, turmentant etc.) 🙂

    172,

    Mă abţin. 🙂 Iubirea să fie fără supărări. Caldă, calmă, tandră şi primitoare. Mă abţin. 🙂

    173,

    Şi eu! 🙂

    Apreciază

  • 175. Fini  |  31 Ianuarie 2012 la 06:34

    Neaţa! 🙂

    Ziarul de dimineaţă:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-basescu-da-strazii-mesajul-cerut-gaz-ieftin-la-popor-964055.html

    Apreciază

  • 176. Fini  |  31 Ianuarie 2012 la 06:36

    Încă un articol bun:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-militarii-mereu-in-rezerva-963876.html

    Apreciază

  • 177. Fini  |  31 Ianuarie 2012 la 07:17

    Că verdictul pentru Năstase este nedrept, este limpede. O femeie de la ţară a trebuit să execute trei ani de închisoare pentru că a furat raţa vecinului, lăsând doi copii mici în bătătură.
    Judecătorilor le este teamă totuşi de Bombo.

    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/liviu-avram-dosarul-nastase-un-verdict-cam-nedrept/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+InLinieDreapta+%28%C3%8En+Linie+Dreapt%C4%83%29

    Apreciază

  • 178. Creanga  |  31 Ianuarie 2012 la 07:57

    Neaţa Fini,
    Adevărat, încă, dăduse Bsk linkul, vezi # 75.
    O zi plăcută! 🙂

    Apreciază

  • 179. skorpion  |  31 Ianuarie 2012 la 10:55

    Nu se mai face Catedrala Mantuirii …

    Patriarhul Daniel vrea să-i facă o catedrală lui Traian Băsescu.
    Aceasta se va numi simplu : „Sacre Chior”.

    🙂

    Apreciază

  • 180. theo- nona  |  31 Ianuarie 2012 la 11:12

    este un verdict de diletantzi, de jocuri intre colegi.

    este rusinos.

    la noi la recurs, in general se dä mai mult.

    pe escroc il face scäpat.

    Apreciază

  • 181. noradamian  |  31 Ianuarie 2012 la 16:31

    Ziua bună, prieteni 🙂

    Maria : „Caragiale starnea reactiile cele mai diverse, dupa oglinda in care se regasea fiecare. Niciodata societatea romaneasca n-a râs şi nu va râde de ea însăşi mai abitir decât la piesele lui.”
    As adăuga că niciodată până acum, râsul societăţii de ea însăşi n-a avut o dimensiune mai exasperantă. L-a integrat, între timp, si chiar depăsit, si pe Eugen Ionescu.

    Fini,poezia lui Alexandri ne duce si acum într-o lume luminoasă,sănătoasă, voioasă! Multzam. Inclusiv de link-uri. 🙂

    Theo-nona, să sperăm că nu va fi făcut scăpat de data asta .

    Apreciază

  • 182. noradamian  |  31 Ianuarie 2012 la 16:35

    postare nouă

    Apreciază

  • 183. Maria  |  31 Ianuarie 2012 la 17:46

    Servus, Nora!

    Da, aşa e în zilele noastre. Rinocerizarea a ajuns la un nivel alarmant.

    PS. E Băsescu în direct pe tvr info.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,829 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,829 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: