Blocaje şi jonglerii

2 Februarie 2012 at 16:07 97 comentarii

Gripat, motorul politic al statului face eforturi să iasă din troiene. Plăcut prilej de tolkăială pentru arzătorii de gaz din şezătoarele televizate. Plăcut şi pentru cei care-l vor întroienit de tot. Declarându-se îngrijoraţi, fac şi ei, săracii, tot ce pot, ca să-l îngroape. La o uşoară adiere de dezaprobare privind participarea la întroienire, însă, nu ezită să-şi declare sprijinul pentru cel care luptă cu nămeţii. Asta chiar în timp ce pun de o mică avalanşă. Sau îşi imaginează asta. Aplicat profesionist, cu manevre de jonglerie-auto clonare, incluse,într-un mediu bine antrenat pentru asta, exerciţiul de ipocrizie se constituie în cel mai edificator test. Semnificativ, deşi involuntar, un test din care se poate deduce că lucrătura de laborator, din gheaţă fiind, la o uşoară creştere de temperatură va duce exact acolo unde au dus şi altele de acest fel.

V-amintiţi de generaţia PRO? De generaţia aşteptată de acu’ vreo zece ani? De cei care păreau a-ntrupa speranţele într-o altfel de politică, nemaculată de garniturile de aparatnici? De cei a căror inestimabilă contribuţie a dus la ceea ce se vede a fi acum, un blocaj istoric? Nu erau ei tineri? Nu erau deştepţi? Susţinuţi? Vocali? Nu duceau muncă de partid? Cu liste de epurări, în media? Ce le lipsea ca, din tinerii promiţători care se vedeau atunci, s-ajungă azi, artizani de blocaje, în loc de constructori? Şi cum de atât de puţini dintre noi am observat asta din capul locului? …V-amintiţi ca unul dintre ei, să fi construit ceva mai-nainte de a accede la poziţii de putere? Aţi observat ca, mai-nainte de a-şi demonstra virtuţile de atacatori, să fi realizat ceva util societăţii? …Mai-nainte de a acuza, denigra pe cei pe care-i blochează? Veleitarii şi ariviştii din acest aluat sunt uşor de recunoscut şi prin faptul că-şi fixează, din prima, ţinta cât mai sus, direct la vârf, dacă merge! Asta pentru proşti, că-i încântă, ca şi de altfel, pe cei lipsiţi de caracter. Dovedit şi demonstrat. Pofta de parvenire, o forţă politică fără rivali într-o lume infantilă în care circul, luptele de cocoşi, ar ţine şi de foame. Precum jocurile pe calculator. O genă moştenită şi de noua generaţie PRO, „înnoitor-salvatoare„. Să ne amintim, deci, cu ce ne-au aşteptat, după colţ, ponta, daciana, chucky, adina, guşă, lavinia, boureanu, etc. Poate nu toţi au uitat cum mai demascau ei derapajele, cu câtă poftă de vorbă şi gargariseală ofensivă ne bombardau, asta de pe poziţia de viitori politicieni de top, nu de jurnalişti! Şi fără ca ţara să fi fost, atunci, în situaţia de acum. Consecvenţi pattern-ului, continuă să activeze, cum se vede, ca programaţi: s-atace pentru a debloca! Prin orice mijloace. Nu drumul ţării, să fim serioşi, ci al lor, spre putere. Reuşind să antreneze în jocul de-a şoarecele şi pisica o societate prostită, sedusă şi abandonată. Iar zilele astea, încercând să aducă-n „animatele lor„, până şi Parlamentul European!!! În fine, cu noua generaţie pro nu-i problemă. Şi mai curaţi, şi mai nepătaţi fiind, au categoric, un ascendent faţă de precedenta generaţie. Asta până când, promotorii, iar nu masa inocenţilor (ale căror reacţii şi luări de poziţie sunt, în marea lor parte, mature şi oneste) să-şi facă vizibile, mijloacele. Nu mai puţin jenante, ipocrite, decât ale ex-generaţiei de modele. Iar mijloacele spun mai totul, despre scop. Vă imaginaţi că, nişte atacatori de manual şi nimic mai mult, se vor pune pe construit dacă vor ajunge în poziţii de putere?

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

Întrebări fireşti Plumb radioactiv şi materiale fisionabile

97 comentarii Add your own

  • 1. skorpion  |  2 Februarie 2012 la 16:16

    bonjurici,
    azi am prins locul I.
    🙂

    am inteles postarea si este corecta.

    mi-a placut ce a spus azi Basescu: premierul Boc mi-a fost, imi este, imi va fi un partener… mai ales verbul pus la viitor.

    Aviz tuturor din toate partile (partide ale opozitiei dar si ale puterii, dar si cele din afara, societate civila, etc) care recomanda schimbarea lui Boc, care doresc din toti rarunchii schimbarea mult hulitului si jignitului de Boc…

    si ca un capac un banc rautacios tot la adresa lui Boc
    Traian Igaș: „Am fost anunțați că vor fi nămeți mai mari ca în 1954.”
    …..
    Bun, și mai e timp până atunci să fie schimbat Boc? Că de data asta chiar ne-ar trebui un premier mai înalt la lopată.

    🙂

    Apreciază

  • 2. skorpion  |  2 Februarie 2012 la 16:20

    iata un dobitoc
    Taxa pe valoarea adaugata ar trebui redusa de la 24% in prezent la 10% pentru produsele agro-alimentare, pentru ca ar duce la scaderea preturilor alimentelor si la combaterea evaziunii….

    el chiar crede asta? ma indoiesc!

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  2 Februarie 2012 la 16:20

    Ziua bună 🙂 Skorpion, mai întâi de toate, când ai făcut pasul în politică, nu mai poţi fi arbitru. Apoi, dacă te arunci, totusi, si să centrezi si să dai cu capul, măcar să fii Mesi 😀

    Apreciază

  • 4. skorpion  |  2 Februarie 2012 la 16:23

    da, nora, dar in Romania unii sint mai cu mot
    🙂

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  2 Februarie 2012 la 16:25

    După 22 de ani, crede-mă, m-am imunizat la ipocrizie. La limbaje duplicitare, iar simptomele de parvenitism nu-mi scapă. Toate astea sunt bolile care ne-au ţinut pe loc până acum. Nu pot trece cu vederea când observ de astea. La urma urmei, n-am nici o obligaţie, alta, decât să trag un semnal de alarmă, ca cetăţean… 🙂

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  2 Februarie 2012 la 16:30

    Skopion, 2, pentru cei carora puterea le e ţelul ţelului suprem, nu mai contează nimic, nici măcar când evidenţa le contrazice spusele. Pot abera oricât, se bat cu pumnul în piept,fac tot ce consideră, după mintea lor, că le aduce folos.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  2 Februarie 2012 la 16:35

    revin mai încolo 🙂

    Apreciază

  • 8. skorpion  |  2 Februarie 2012 la 16:35

    da, nora, triste constatari trebuie sa mai facem, dar este bine ca te-ai imunizat, eu nu
    🙂

    Apreciază

  • 9. theo- nona  |  2 Februarie 2012 la 18:50

    bunä,

    eu sunt de aceias pärere cu presedintele.
    nu mai este mult, panä la alegeri, este normal sä rämanä dl. boc. nu ar fii frumos sä-l arunce ,cä bate din pinteni opozitzia
    omul isi vede de treabä, , este ce are nevoie presedintele, un om loial.

    Apreciază

  • 10. Fini  |  2 Februarie 2012 la 19:53

    Bună seara tuturor! 🙂

    Nona dragă,

    ai dreptate când spui că „nu ar fi frumos să-l arunce”, pentru că într-adevăr îşi face treaba. Numai că în politică nimeni nu dă doi bani pe ce-i frumos în acţiuni. Dacă se va ajunge la concluzia că prin înlăturarea lui Boc PDL va avea câştig de imagine, fii sigură că o să fie înlăturat.

    Apreciază

  • 11. Fini  |  2 Februarie 2012 la 20:19

    Nora,

    e foarte en vogue în ultimile zile să se spună că trăim, retrăim vremuri caragialeşti. Nu este aşa.
    Cu noua clasă politică se ridică ciocoii noi. Sunt mai rapaci, mai neruşinati şi lipsiţi de scrupule, că doar au avut de unde învăţa. Se obrăznicesc când şi cu cine nu ar trebui s-o facă. Ai noştri tineri………… Trăim vremurile zugrăvite de Nicolae Filimon În „Ciocoii vechi şi noi”.
    Un fel de machivellism dâmboviţean care are ca deviză dictonul „Scopul scuză mijloacele”. Ar vrea să acceadă sus, tot mai sus, cât mai sus, dar nu-mi spun cu mine cum rămâne. N-au o direcţie, un program. Vorbe goale.

    Apreciază

  • 12. Fini  |  2 Februarie 2012 la 20:22

    Din gândirea lui Nicollo Machiavelli:

    Oamenii îşi schimbă bucuros stăpânirea în credinţa că vor avea alta mai bună, ceea ce îi face să ridice armele împotriva celui care domneşte asupra lor; dar se înşală, pentru că experienţa le arată apoi că starea lor a devenit de fapt mai rea.

    Cel ce instaurează o dictatură şi nu-l omoară pe Brutus ori cel ce întemeiază o republică şi nu-i ucide pe fiii lui Brutus, nu va domni decât puţin timp.

    Oamenii sunt totdeauna duşmanii întreprinderilor în care văd dificultăţi.

    Acela care este cauza puterii cuiva se prăbuşeşte el însuşi: în adevăr, puterea celuilalt, el a făcut-o fie prin viclenie, fie prin violenţă, şi atât una cât şi cealaltă sunt primejdioase pentru cel care a devenit puternic.

    Fiecare vede ceea ce pari, dar puţini îşi dau seama ce este în realitate.

    Scopul scuză mijloacele.

    Cine unelteşte nu poate fi singur şi nici nu se poate însoţi decît cu
    aceia pe care îi crede că sînt nemulţumiţi.

    Nu există lucru mai greu de făcut, nici mai îndoielnic în reuşită, nici mai primejdios de întreprins, decât a introduce cel dintâi orânduieli noi.

    Apreciază

  • 13. theo- nona  |  2 Februarie 2012 la 20:26

    ACOLO IN PDL; SUNT CATZIVA TALHARI; CE FAC JOCURI CU usl, chiar contra presedintelui.

    PRESEDINTELE STIE CE INSEAMNÄ UN OM FIDEL,
    nu potzi sä-l arunci , inainte de alegeri.
    nu se face.SI PRESEDINTELE E OM : .PT: ASTA IL
    RESPECT SI IL SUSTZIN:

    Apreciază

  • 14. dictaturajustitiei  |  2 Februarie 2012 la 20:50

    Bună seara !
    Nora, ai scris tare bine și mai ales complex.
    Uitasem, ca să fiu sinceră, de generația PRO și de speranțele puse în ei.
    Când mă gândesc că la un moment dat eram de partea grupului care-a format PIN-ul, îmi pare sincer rău de faptul că, de obicei, susțin tineretul și femeile. Casmin, Lavinia și Aurelian. Ce dezamăgire !

    Cât despre TVA-ul la produsele alimentare de 10 % nu pot decât să mă întreb, cine are firme de acest gen și , ca urmare , interesul ?

    Apreciază

  • 15. Fini  |  2 Februarie 2012 la 21:01

    FRITZ KREISLER – unul din marii virtuozi ai viorii 2 februarie 1875
    Este unică expresivitatea sunetului său în interpretare. Vigoarea ritmică şi vibrato-ul lui caracteristic sunt un model pentru generaţiile de violonişti care i-au urmat.

    Kreisler violonist şi compozitor:

    Apreciază

  • 16. Fini  |  2 Februarie 2012 la 21:04

    Apreciază

  • 17. Fini  |  2 Februarie 2012 la 21:05

    Apreciază

  • 18. Fini  |  2 Februarie 2012 la 21:07

    Fritz Kreisler a realizat aranjamentul pentru vioară a variaţiunii no. 18 din „Rapsodia pe o temă de Paganini” de Serghei Rahmaninov.

    Apreciază

  • 19. Fini  |  2 Februarie 2012 la 21:09

    Apreciază

  • 20. Fini  |  2 Februarie 2012 la 21:11

    Apreciază

  • 21. theo- nona  |  2 Februarie 2012 la 21:18

    david, este unul din favoritzii mei, cantä orce fel de muzicä,
    nu numai clasic.
    poate imi place cä este tanär, asta nu inseamnä cä nu apreciez si pe ceilaltzi. dar mä bucurä orce aparitzie tanärä,
    indiferent in ce, stintzä,culturä,artä,etc, mä umple de sperantzä.

    Apreciază

  • 22. Fini  |  2 Februarie 2012 la 21:57

    Theo,

    David este un mare violonist. De curând a fost declarat ca fiind cel mai rapid violonist, asta însemnând că stăpâneşte o tehnică a viorii strălucită.
    Lirismul interpretării lui convinge.
    Este nonconformist, e tânăr şi-i şade bine.

    Apreciază

  • 23. Fini  |  2 Februarie 2012 la 22:07

    Apreciază

  • 24. Fini  |  2 Februarie 2012 la 22:30

    Noapte bună tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 25. skorpion  |  2 Februarie 2012 la 23:10

    golanisme uslinoase…

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-nu-gaseste-invitatia-presedintia-il-pune-sa-si-verifice-faxul-964639.html

    Apreciază

  • 26. skorpion  |  2 Februarie 2012 la 23:49

    comentariu preluat dintr-un articol al andreei pora (revista 22):

    BOC PROCEDEAZA CORECT REFUZAND „SUGESTIILE” DE A DEMISIONA, din urmatoarele motive (pe care nu le pot intelege aceia care nu au dus niciodata la sfarsit o actiune grea cu implicatii importante) :

    1. este constient ca demisia sa duce la o perioada de cel putin o luna (pana la instalarea noului guvern) de slabire a autoritatii si intensitatii coordonarii si continuarii tuturor actiunilor initiate de guvernare care au avut un efect benefic asupra economiei;

    2. noului guvern ii mai trebuie cel putin doua luni pana intra in toate detaliile necesare continuarii unei politici dezvoltate cu destul efort de vechiul guvern, deci se pierd, in total, cel putin trei luni importante de guvernare, tocmai in anul cel mai greu;

    3. ca prim-ministru, Boc se simte responsabil macar fata de acei ministri care au dus greul guvernarii, si-au riscat eventuala popularitate (simpatie), dedicandu-se infaptuirii programului de guvernare, avand realizari importante si care, prin demisie, sunt obligati sa renunte atat la satisfactia unei trebi incheiate, cat si la aceea de a culege macar cateva din roadele eforturilor lor;

    4. Boc nu are convingerea (ca si noi, de altfel !) ca cine ii va urma va avea aceeasi determinare rarisima (incapatzanare benefica) de „a se tine de treba ca un neamtz” si nu va avea probabil o echipa cu niste oameni la fel de motivati si (macar unii) la fel de priceputi ca cei de la educatie, transporturi, justitie, turism si dezv. regionala, munca si protectie sociala;

    5. este cel putin frustrant (oricum nedrept) ca un guvern care are rezultate apreciate chiar si pe plan international sa demisioneze numai datorita unei actiuni mediatice perfide, demolatoare, care amplifica cu totul exagerat incapatanarea disperata a opozititei, bazanduse pe convingerea catorva demonstranti ca democratie inseamna doar ca 300 DE OAMENI POT SCHIMBA UN GUVERN si striga in strada ca vor libertate, facandu-se ca nu observa ca nimeni nu i-a impieducat sa protesteze de doua saptamani !

    si inca ceva: Andreea Pora nu a inteles ca nu Boc este cel care nu vrea sa plece, ci Traian Basescu
    🙂

    Apreciază

  • 27. theo- nona  |  3 Februarie 2012 la 08:56

    bunä dimineatza,

    eu cred cä madam pora, stie, dar s-a prins in hora usl,
    nu potzi sä stai intre douä scaune, desi………..
    nu este corect, dupä 3 ani de muncä boicotatä, jignit si
    insultat tzigäneste, sä fie aruncat.
    apoi hai sä fim democratzi, vin alegerile, ei ce vor, sä
    mäsluiascä ei legerile si boc a mäturat murdäria???????????????
    JOCUL CELOR 2 TAMPITZEI ESTE VAGABONDAJ:

    Apreciază

  • 28. theo- nona  |  3 Februarie 2012 la 08:59

    m-a enervat manechinul de paie täriceanu, el escrocul ce a
    furat banii din buget, ii cere demisia lui boc.
    infectä creeaturä este acest nemernic, ce si-a alungat sotzia,
    punand-o sä iscäleascä anumite declaratzii.un escroc.

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 11:10

    Ziua bună, amici, vin si zăpezile de altădată, zice-se 🙂

    Fini, 12, cugetări mereu de actualitate. Pe primul loc as alege-o pe asta:
    „Nu există lucru mai greu de făcut, nici mai îndoielnic în reuşită, nici mai primejdios de întreprins, decât a introduce cel dintâi orânduieli noi”

    Minunat meniul muzical de aseară 🙂 Formidabil Kreisler si vioara lui. Dar nu mai puţin, compoziţiile si aranjamentele muzicale 🙂

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 11:11

    Theo-nona, nu te pot contrazice nici dac-as vrea. Dar de la tăriceanu &gasca uselistă chiar n-ai ce astepta altceva 😉

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 11:17

    Skorpion, prefer să urc în vârf de munte decât să vânez succese ieftine folosind mijloace îndoielnice (pentru mine astea-s absolut insuportabile) De aceea ziceam, pentru prima dată după trei, aproape patru ani de blog (primul an fiind dedicat, însă literaturii) că mi-e greu să continui. Nu ca să fac impresie. Când spui lucruri evidente (că doar n-oi deţine eu adevărul abolut) chestiuni care te izbesc si când descoperi atâta fereală,lipsă de gândire critică, spirit de clan si apetit de tăiat frunză la câini pe post de atitudine civică, nu prea-ţi mai dă ghes mintea să te lupţi cu morile de vânt. Asa că, posibil, să nu mai am mult până la limită.

    Apreciază

  • 32. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 14:13

    Prostirea intentionata a Americii

    Apreciază

  • 33. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 14:14

    hello, Nora,
    merg cu tine in munti…….sau mai degraba undeva pe niste dealuri, paduri, coclauri……te inteleg si ma inteleg

    Apreciază

  • 34. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 14:58

    apropo de dictatura in ghilimele a lui Basescu.

    iata, asta le doresc eu tuturor care sustin ca este dictatura in Romania anului 2012

    http://www.ziare.com/international/coreea-de-nord/poveste-terifianta-din-coreea-de-nord-condamnata-la-munca-silnica-la-13-ani-1148669

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 15:37

    Skorpion, salut 🙂 Când o fi, îţi spun 🙂
    Mulţi nu se dau înapoi să mânie si Cerul, vorbind de dictatură! Ba au infectat si parte din diaspora.
    Plus că au apărut şi alte garnituri de păcălici amatori de pescuit în ape tulburi.

    Apreciază

  • 36. ela  |  3 Februarie 2012 la 16:39

    salut
    Din pacate, PDL a uitat de diaspora de indata ce le-au smuls voturile, iar PSD a profitat de faptul ca erau sensibilizati si au inceput ofensiva. De peste o luna citesc ceea ce se scrie acolo, uneori chiar dau linkuri la blogurile dragi mie ca sa se vada ca nu e chiar asa. Din pacate, postacii sunt prezenti si foarte,foarte activi.
    La fel, Parvulescu si oamenii lui publica din greu in welt, Thewashingtonpost si The Guardian
    Sper ca se vor trezi totusi.

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 17:58

    Ela, servus, asa e, manevrele lor dincolo de hotare sunt demne de scoala securităţii lui cească. Iar guvernul Boc, atât de înghesuit fiind din toate părţile, nu mai are acum să ducă la bun sfârsit niste proiecte de legi extrem de importante, între care, pe primul loc era legea electorală si votul prin corespondenţă. Si nici nu văd ca alţii care venind în loc, să fie interesaţi, ori să poată face asta. Prin urmare, alegerile vor oferi un nou prilej ca cei cu puţine voturi să intre-n parlament înaintea celor cu mai multe voturi. Asta fiind doar un aspect negativ că mai sunt si altele.

    Apreciază

  • 38. monyf  |  3 Februarie 2012 la 18:13

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-adio-dar-raman-cu-tine-964595.html

    si un comentariu de bun simt

    Foarte rau ca nu faci deosebirea dintre cei care au salvat tara de la faliment si cei care au devalizat-o.
    Foarte rau ca nu faci deosebirea dintre un partid, in care maximum 10% sunt posibil corupti, despre care se banuieste ca ar fi furat sume de zeci sau sute de mii de euro, si partidele din opozitie, unde cel putin 90% sunt sigur corupti, despre care se stie precis ca au furat milioane, zeci de milioane, sute de milioane si chiar miliarde de euro, impotriva carora exista mii de probe indubitabile, sute de dosare penale si zeci de procese pe rol, dar, pe care, justitia noastra corupta le tergiverseaza de ani de zile.
    Foarte rau ca nu-i ajuti pe cei de la putere sa explice ca este criza economica mondiala, ca toate tarile au fost obligate sa adopte masuri dure de austeritate.
    Foarte rau ca nu explici cititorilor ca fara masurile de austeritate luate de guvern, situatia tarii ar fi fost mult mai rea, salariile si pensiile ar fi fost mult mai mici, sau chiar nu s-ar fi putut plati cu lunile, somajul ar fi fost mult mai mare, inflatia ar fi fost scapata de sub control.
    Foarte rau ca nu explici cititorilor ca masurile de austeritate au fost luate pentru popor si nu impotriva poporului.
    Foarte rau ca nu explici cititorilor ca partidele din opozitie nu au de unde sa mareasca salariile si pensiile. Promisiunile partidelor din opozitie sunt doar minciuni, care nu pot fi puse in practica.
    Foarte rau ca nu explici cititorilor ca daca ar exista vreo solutie pentru majorarea salariilor si pensiilor, actualul guvern ar fi aplicat-o, fara sa fie nevoie de nicio actiune de protest.
    Foarte rau ca nu explici cititorilor ca in spatele partidelor din opozitie se afla marii corupti si marii infractori, care au devalizat tara, in timpul guvernarilor anterioare, psd, pc si pnl.
    Foarte rau ca nu explici cititorilor ca hotii din usl vor sa ajunga la putere doar pentru a fura si pentru a-si inchide dosarele lor penale, de mare coruptie, la nivel inalt.
    Foarte rau ca nu explici cititorilor ca infractorii din usl nu trebuie sa mai ajunga niciodata la putere.
    Dar, ca sa explici aceste lucruri, trebuie sa le intelegi, trebuie sa fii un intelectual autentic.

    Citiţi mai mult: SENATUL EVZ: Adio, dar rămân cu tine – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-adio-dar-raman-cu-tine-964595.html#ixzz1lKswOApV
    EVZ.ro

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 18:25

    Skorpion, formidabil, filmuleţul! Dragi prieteni, nu-l pierdeţi 🙂

    Apreciază

  • 40. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 18:32

    93.7% absente in perioada 2008-2012?
    felia aia mare si rosie
    cine? viitorul presedinte al Ro
    (fereasca sfintu)

    http://www.facebook.com/photo.php?fbid=2547445975457&set=a.1053824435852.2008564.1533032779&type=1&theater

    Apreciază

  • 41. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 18:58

    unde in lumea capitalista cistigi bani (si inca grei) absentind peste 93%!!!!!!!!!!!!!

    numai in Ro care nu este nici capitalista, nici comunista decit partial in partile esentiale….

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 20:21

    Monyf, 38, excelent comentariu, din păcate sunt si multe altele sub orice critică, de altfel ca si articolul d-lui Cărtărescu.

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 20:28

    Si ca un amănunt trist dar semnificativ, articolul d-lui Cărtărescu e apreciat între alţii de dl Radu Humor ( îl cunoasteţi, nu?) ca si de… dl Neamţu!

    Trebuie spus cu ocazia asta, că, desi motivaţiile sunt desigur, diferite în cazul celor doi, efectele ar putea fi aceleasi: un ajutor al naibii de iresponsabil dat şi de unul, dar mai ales de celălalt,useleului.

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 20:42

    Skorpion, 40, 42, scenariu întâlnit tot mai frecvent ( nu-mi aparţine) Europa kaput, lupte pentru putere, avere si supravieţuire, iar pentru nebuni si iresponsabili, cale liberă.

    Cu cei amintiţi mai sus si cu mulţi alţii de acelasi soi, nici Băsescu nu mai poate ţine mult timp piept tsunami-ului prostiei si iresponsabilităţii.

    Dumnezeu cu mila !

    Apreciază

  • 46. theo- nona  |  3 Februarie 2012 la 20:57

    dl. neamtzu este o dezamägire, nu v-a face nimic, absolut nimic.dela rasul idiot, face numai gafe.
    sä vinä alegerile, sä fie democratice, indiferent ce amenintzä si urlä opozitzia, nu trebuie sä le de-a satisfactzie.

    Apreciază

  • 47. Fini  |  3 Februarie 2012 la 21:00

    Bună seara!

    Felix Mendelsohn – Bartholdy 3 februarie 1809

    Un concert fermecător într-o interpretare de excepţie.

    Câteva cuvinte despre viorile lui Fritz Kreisler. Marele violonist a avut o colecţie impresionantă de viori de mare valoare, unele sunt capodopere ale luthierilor cremonezi Antonio Stradivari, Pietro Guarnieri, Giusseppe Guarnieri, Carlo Bergonzi. Vioara Bergonzi se numeşte Kreisler. A mai deţinut o vioară Jean – Baptiste Vuillaume (1860) pe care o folosea ca instrument de rezervă.

    Apreciază

  • 48. Fini  |  3 Februarie 2012 la 21:03

    ” Cântec fără cuvinte”………..spune totul!

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 21:05

    Theo-nona, să vie campania electorală, să vie alegerile, asa zic si eu si, presupun, toţi oamenii cu cap, c-or mai fi si de ăstia, pe care nu i-a apucat nebunia răsturnării si parvenirii cu orice preţ.

    Apreciază

  • 50. Fini  |  3 Februarie 2012 la 21:06

    Pioşenie senină. Sună frumos, te convinge.

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 21:07

    Fini, seara bună 🙂 si bine ai venit cu armonii muzicale de îmblânzit sufletele 🙂

    Apreciază

  • 52. Fini  |  3 Februarie 2012 la 21:14

    Nora servus! 🙂

    Dictonul cu „nebunia răsturnării” socoteşte că e generată de bucurie. Pentru unii a pescui în ape tulburi este un mod de viaţă.

    Apreciază

  • 53. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 21:22

    Fini, dacă unii tulbură apele special în scopul ăsta, alţii dau si ei cu băţul si-ncearcă să pescuiască ceva cu ocazia asta.

    Apreciază

  • 54. theo- nona  |  3 Februarie 2012 la 21:22

    ce disperat este fenechiu, are dreptate, dece sunt scosi totzi hotzii la vedere.
    ce oameni buni erau iliescu si constantinescu ,se fura in iniste.

    Apreciază

  • 55. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 21:23

    Superbe clipuri! Toate trei 🙂

    Apreciază

  • 56. theo- nona  |  3 Februarie 2012 la 21:24

    am inpresia, cä nu este dracu asa………………..

    cä se vor cerne multzi, dar nici nu v-a iesii dupä placul
    uslinosilor, romanii nu sunt prosti.

    Apreciază

  • 57. theo- nona  |  3 Februarie 2012 la 21:27

    vreau sä nu mai väd in parlament, securistul VOICULESCU;
    GHISE;MELLE; norica ,si altzii

    mäcar cei stiutzi,geoanä a spus, cä nu stie catzi sunt.

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 21:28

    theo-nona, sper din tot sufletul asta.

    Apreciază

  • 59. Fini  |  3 Februarie 2012 la 21:55

    Nora,
    @ 55
    Mendelssohn -Bartholdy e romantic şi a scris pagini încântătoare. Eu ascult cu plăcere „Grota lui Fingal” – uvertura Hebridele, este o pagină muzicală descriptivă unică. Nu am adus-o pentru că este de proporţii ceva mai mari.
    Totuşi am uitat de „Visul unei nopţi de vară”. Aduc acum un fragmet din baletul cu acelaşi nume. Interpretează Alina Cojocaru.

    Apreciază

  • 60. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 22:14

    hepaaaa, ca vine apocalipsa,
    cosmarul alb si tot tacimul,
    dar intrucit am acoperis deasupra capului si caldura in casa,
    mi-am propus sa ies in intimpinarea apocalipsei albe a capitalei…..
    🙂

    am strabatut/mers cam 6 km,
    masinile avantajate si rasfatate,
    gunoierii isi fac treaba nu ca ….stim noi cine….
    in schimb bipezii de pe trotuare umbla prin zapada
    precum vara prin nisipul de pe malul marii….
    se afunda bocancii in zapada afinata,
    de sub care te ameninta un strat gros de gheata…

    doar 10% din trotuare isi respecta pietonii,
    pe la ambasade, magazine mai serioase….

    pe ici pe colo cite o rafala puternica de vint,
    o ambulanta disperata prin Piata Victoriei,
    ecoul disperarii ei se aude fix dincolo pe diagonala,
    surprinzator, nu?
    dispare si ambulanta si se lasa linistea serii,
    zgomotul rotilor si al motoarelor este astupat de ninsoarea
    molcoma si stratul de zapada…

    Piata Romana – frumoasa si ea

    este exact ca-n copilarie, zapada generoasa,
    mai lipsesc dealurile
    🙂

    asa ca cei cu incalzirea globala sa ma lase in pace

    si azi nu este loc pentru:

    Mais où sont les neiges d’antan?!?!

    caci este exact ca ”antan!”

    😆

    Apreciază

  • 61. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 22:18

    Skorpion, superbă descriere… Mi se face somn! Ca-n copilărie după ce veneam de la sănius si bulgăreală 🙂

    Apreciază

  • 62. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 22:18

    Fini, 59, minunat,mă bucur că ţi-ai adus aminte 🙂

    Apreciază

  • 63. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 22:26

    nora,
    pe hulă, la grewel,
    🙂

    Apreciază

  • 64. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 22:35

    Skorpion, Heeeeeeepa! 😆

    Apreciază

  • 65. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 22:37

    si daca avem splendoare in zapada, propun si

    un ADAMO cu Tombe la neige
    🙂

    Apreciază

  • 66. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 22:38

    desi ascultindu-l pe Adamo cu un paharut de whisky, chiar ca ma apuca o crunta melancolie…..

    Apreciază

  • 67. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 22:48

    Skorpion, o melancolie armonioasă, însă. N-am prea fost în apele ( zăpezile mele :)) dar acum mi-am mai revenit. Datorită vouă 🙂

    Apreciază

  • 68. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 22:53

    @nora,
    tu optimista, care pe mine ma incurajai ca va fi bine,
    trebuie sa-ti revii,
    gindeste-te ce feerie este afara,
    nu stiu daca si la voi este la fel…..

    si-mi pare rau ca nu este si mister B pe aici sa-mi citeasca productia de zapada si sa bea un whisky virtual cu mine
    🙂

    Apreciază

  • 69. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 22:55

    Îmi revin, no, că n-am încotro! La noi nu prea e feerie, dar sper ca-n weekendul ăsta să fug niţel prin parc 😀

    Apreciază

  • 70. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 22:56

    imi permiteti s-o aduc pe Amalia Rodriguez in gradina??

    Apreciază

  • 71. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 22:58

    Altă plăcută întâlnire! Skorpion, observ că zăpada, feeria iernii are un efect excelent asupra ta 🙂

    Apreciază

  • 72. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 22:59

    monyf,
    #38

    mi-a placut foarte mult comentariul cuiva de la EVZ.
    multumesc ca l-ai adus aici, l-am transmis si eu mai departe prietenilor mei care din infam nu-l scot pe basescu …..
    🙂
    acum astept reactia lor furibunda
    (noroc ca pe email)
    😛

    Apreciază

  • 73. Fini  |  3 Februarie 2012 la 23:00

    Skorpi eşti în formă! 🙂

    Apreciază

  • 74. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 23:01

    da, nora, intr-adevar azi zapada apocaliptica (dupa cretinii din mass media) mi-a facut bine….plimbindu-ma am si plonjat de citeva ori in amintirile din tinerete…..

    Apreciază

  • 75. Fini  |  3 Februarie 2012 la 23:01

    Noapte bună tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 76. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 23:03

    da, fini, ma bucur sa te vad….
    🙂

    Apreciază

  • 77. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 23:03

    Skorpion, 72, 74, 😆 😆

    Apreciază

  • 78. noradamian  |  3 Februarie 2012 la 23:04

    Fini, cu cântecelul lui Tom al nostru, oi dormi ca legănată! TKS!

    Somn usor, vă doresc 🙂

    Apreciază

  • 79. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 23:08

    Apreciază

  • 80. skorpion  |  3 Februarie 2012 la 23:38

    pentru micul dejun de week-end
    🙂
    urmariti-i pe copilasi – sint absolut adorabili

    gute Nacht!

    Apreciază

  • 81. skorpion  |  4 Februarie 2012 la 00:36

    Xenia Simonova, concurenta in finala „Ukraina are talent”, a impresionat juriul desenand cu degetele pe o suprafata cu nisip o scena reprezentand invazia germana a Ukrainei in al 2.lea razboi mondial.

    Aceasta tanara este educata in spiritul respectului fata de istoria tarii, fata de eroii lor. La noi nu se mai vorbeste despre PATRIE sau INAINTASI. Este desuet sa te arati preocupat de cei care au luptat pentru tara.

    Urmariti reactia publicului !

    http://pelapapas.com.mx/htmls/animacion-arena-2.html

    Apreciază

  • 82. Creanga  |  4 Februarie 2012 la 02:10

    Salutare!
    Blocaje si jonglerii, pentru două Românii, dacă faci, de ce-ai făcut? Dacă taci, de ce-ai tăcut? cum o dai cum o întorci, tot cazi în troacă la porci. Cetatea-i asediată, dar numai Boc e la lopată.
    Totuşi, suntem în sec XXI, cam aşa se strânge zăpada pe aici

    Apreciază

  • 83. Fini  |  4 Februarie 2012 la 06:55

    Skorpi,

    să ai un week-end fain!
    Sunt adorabili copilaşii de la @ 80. 🙂

    Ai scris: „La noi nu se mai vorbeste despre PATRIE sau INAINTASI.” Mai e câte unu’ care se-ntreabă ce este Patria:

    Apreciază

  • 84. Fini  |  4 Februarie 2012 la 06:56

    Creangă salut! 🙂

    Pe la voi se bărbieresc străzile.
    Noapte bună!

    Apreciază

  • 85. Fini  |  4 Februarie 2012 la 07:00

    Neaţa tuturor! 🙂

    Astăzi este ziua lui Jacques Prevert.

    Traducător de excepţie: GELLU NAUM

    Apreciază

  • 86. Fini  |  4 Februarie 2012 la 09:01

    Victor Ponta este pe val.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-victor-ponta-si-teoria-haosului-in-politica-964791.html

    Apreciază

  • 88. skorpion  |  4 Februarie 2012 la 10:35

    neata,

    una din cele mai frumoase poezii a lui Jaques Prevert

    Apreciază

  • 89. skorpion  |  4 Februarie 2012 la 11:06

    Un fragment din Tocqueville

    În Amintiri, Tocqueville relatează la un moment dat căderea Monarhiei din iulie. Totul a început în Cameră, cu anunțul schimbării guvernului:

    “Din băncile lor, toți membrii opoziției și-au strigat bucuria și satisfacția de a fi fost răzbunați. Liderii lor au rămas, în schimb, tăcuți, fiind profund frământați de felul în care vor putea asuma acest triumf și evitând să jignească o majoritate de care era posibil să aibă nevoie curând.

    Lovită atât de năpraznic, această majoritate a tremurat o clipă precum o singură ființă, fără a putea ști pe ce parte va cădea; membrii săi au coborât însă, imediat după aceea, în hemiciclu, ca un torent […] “E o lașitate incredibilă să părăsești guvernul și să-ți abandonezi prietenii politici în asemenea împrejurări”, spuneau unii dintre ei, în vreme ce alții strigau că trebuie să meargă cu toții la Tuileries și să-l forțeze pe rege să revină asupra unei decizii atât de nefericite.

    Această disperare nu este deloc surprinzătoare, dacă e să ne gândim la faptul că, în majoritatea lor, deputații se simțeau lezați nu doar în privința opiniilor lor politice, ci și a interesului lor privat. Răsturnarea guvernului compromitea averea unuia, zestrea fiicei altuia sau cariera fiului unui al treilea. Aproape toți depindeau în acest fel de guvern.

    Cei mai mulți dintre ei nu numai că se ridicaseră datorită unor favoruri, ci trăiseră tot timpul din ele; ei trăiau în continuare de pe urma lor și sperau să continue să o facă, pentru că, întrucât guvernul era în funcție de 8 ani, ei se obișnuiseră să creadă că va dura etern, forța acestei obișnuințe fiind la fel de mare precum cea pe care un proprietar onest și pașnic o are față de domeniul său.

    Din banca mea, vedeam această mulțime care fremăta, iar pe chipurile îngrozite zăream, amestecate în diverse doze, surpriză, mânie, teamă, lăcomie; aveam impresia că, exceptându-mă pe mine, toți legislatorii semănau cu o haită de câini cărora li se smulge din gura pe jumătate plină hrana ce le fusese aruncată.

    De fapt, trebuie recunoscut că mulți dintre membrii opoziției nu așteptau decât o ocazie pentru a se da în spectacol. Dacă mulți conservatori nu apărau guvernul decât pentru a-și păstra avantajele și locurile, trebuie să spun că mulți opozanți nu păreau să-l atace decât pentru a le cuceri.

    Adevărul – unul deplorabil – este că dorința de a ocupa funcții publice și de a trăi de pe urma bugetului nu reprezintă o boală a unui partid, ci o mare infirmitate care afectează în mod continuu întreaga națiune, fiind efectul combinat al constituției democratice a societății și al centralizării excesive a guvernării noastre; acesta e răul secret care a măcinat toate puterile și care le va măcina și pe cele care vor veni de-acum încolo”.

    Fragmentul reprodus e preluat de la pp. 65-66 din ediția Amintirilor pe care am îngrijit-o pentru Nemira în 2007.

    http://cristianpreda.ro/2012/02/04/un-fragment-din-tocqueville/

    Apreciază

  • 90. noradamian  |  4 Februarie 2012 la 11:37

    Ziua bună, prieteni 🙂 Skorpion, mulţumesc pentru bunătăţile pregătite de aseară, le-am savurat la micul dejun 🙂

    Fini ascult „Ce este patria” si sunt în acelasi gând, trist, cu ceeace-i răspunde pustiului, în cântec, mămica lui.

    Apreciază

  • 91. noradamian  |  4 Februarie 2012 la 11:39

    …Creangă, multzam de maaaterialul ilustrativ: presupun că ai dat, de când esti acolo, peste o mulţime de diferenţe uimitoare… 🙄

    Apreciază

  • 92. noradamian  |  4 Februarie 2012 la 11:42

    Fini, 86, 87, n-ar fi rău dacă ar exista mai mult interes pentru a afla cine a fost si ce a scris Jackues Prevert

    Skorpion, 88, o piesă mereu încântătoare, merci 🙂

    Apreciază

  • 93. noradamian  |  4 Februarie 2012 la 11:44

    Fini, ponta are parte de un ajutor nesperat din partea lui crin, adică a jumătăţii lui useliste. Într-atât de dizgraţios se dovedeste, pe zi ce trece, acest aspirant la scaunul de la Cotroceni, încât, prin comparaţie cu monstruleţul, victoras pare regina balului. 😆

    Apreciază

  • 94. noradamian  |  4 Februarie 2012 la 11:47

    Skorpion, 89, strasnică potriveală. Si cât se poate de dezolantă 😉

    Dar, măcar, deosebit de instructivă. 🙄

    Apreciază

  • 95. noradamian  |  4 Februarie 2012 la 11:48

    postare nouă

    Apreciază

  • 96. angela  |  4 Februarie 2012 la 21:05

    Excelent, felicitări!

    Apreciază

  • 97. noradamian  |  4 Februarie 2012 la 21:22

    Mulţumesc, Angela 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 887,552 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.322 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 887,552 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: