Schimbare de accent

7 Martie 2012 at 16:46 213 comentarii

Zgomotoase şi colorate, bătăliile verbale pot lesne să treacă drept divertisment, dacă n-ar lua locul, treptat, a tot ceeace e serios. Ca să ne poarte, ca-ntr-un vârtej din care e foarte greu de ieşit, într-o direcţie nedorită. Obişnuiţi de decenii cu „claxonul” comunist al propagandei, criteriile noastre civice, în bună parte, se rezumă la impactul vorbelor rareori căutând dincolo de acest înveliş zăngănitor. Nu odată m-am întrebat de ce accentul aprecierii cade atât de rar pe fapte, acţiuni, pe temeiul celor spuse raportat la scopul lor? Să fie, oare, pentru că asta presupune un efort intelectual ieşit din obişnuit? Să nu uităm că efectele şcolii comuniste, a rosului de documente, a lipsei gândirii critice, a tocirii de texte, în fine dar nu în ultimul rând, a copiatului & plagiatului, se fac simţite mult timp după ieşirea din sistem. Indispensabile într-o societate autoreglabilă, operaţiile mentale de analiză, sinteză, de creativitate par a fi şi acum o barieră greu de trecut pentru readaptarea intelectuală, mai ales a celei care presupune onestitate.

Nefericită eticheta pusă recent de dl. Sebastian Lăzăroiu asupra d-lui Sever Voinescu! Nu pot, însă, să nu remarc diferenţa între accentul pe vorbire al d-lui Sever Voinescu, bun purtător de cuvânt al PDL, desigur, şi accentul pe fapte şi pe acţiune, al d-lui Lăzăroiu. Deşi stilul său de comunicare, mai puţin obişnuit, uneori cam eliptic, nu se bucură de aceeaşi apreciere,socotesc că e mai puţin încărcat de steril politicianist. Poziţia reţinută a d-lui Lăzăroiu, de exemplu, într-un moment trecut şi uitat acuma, nu foarte important dar semnificativ, faţă de efemera victorie a lui Teo Trandafir, o atenţionare pentru PDL, de fapt, a cărui popularitate era în scădere, s-a dovedit una mai onestă, mai demnă de încredere decât cea a d-lui Sever Voinescu, consultant, tot atunci, a junelui Prigoană.

Nedorită de greii PDL şi pare că nici de dl. Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al partidului, Mişcarea Populară încă mai poate deveni o mişcare de curăţare şi înnoire a mucegăitei clase politice autohtone. Dar nu în orice formulă. De fapt tocmai asta e problema acestor zile- în grupa celor puţini, a acelora pe care-i recomandă faptele, fiind imperios necesar să-i regăsim pe Macovei, Funeriu, Boagiu, poate şi alţii mai puţin vizibili. Probabil şi a altor persoane, din zona unor ONG-uri care pot fi apreciate în primul rând prin acordul între fapte şi atitudini. Din perspectiva aceloraşi criterii cred că pragmatismul şi dinamismul actualului premier pare exact ce trebuie pentru schimbarea accentului de care vorbim.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Zona de referinţă Hoţi şi mucenici

213 comentarii Add your own

  • 1. theo- nona  |  7 Martie 2012 la 17:29

    PE CAND pdl, SE STRÄDUIESTE
    cititzi ce postare are sare, dece si-a fäcut tv rus.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  7 Martie 2012 la 17:33

    Ziua bună 🙂 Mergem si acolo, Theo-nona, multzam 🙂

    Apreciază

  • 3. Fini  |  7 Martie 2012 la 19:00

    Bună seara ! 🙂

    Societatea noastră este saturată de corupţie. Ea se pregăteşte să devină un paradis pentru plagiatori şi impostori. Ca şi când plagiatul nu ar fi destul, apare şi tupeul de a accede cât mai sus, Observăm aceasta în mediul politic prin apariţia câte unui ins care gândeşte adânc şi copiază furând erijându-se în portdrapelul unei înnoiri iluzorii.
    Vom deveni curând o naţiune fericită, în care plagiatul este un moft. De ce să nu copiem toţi unii de la alţii…..dacă putem ?!
    De ce plagiatul să rămână numai apanajul elitei politice ? De ce să nu beneficieze de el şi masele largi populare însetate de titluri, recompense, salarii, îndemnizaţii, alocaţii, dividende ?
    Trăim în perioada când tehnicile colajului, ale reproducerii sub toate formele au fost admise. 😥

    Apreciază

  • 5. Creanga  |  7 Martie 2012 la 19:16

    Ziua buna!
    Cred ca aprecierea are legatura cu gradul de educatie si civilizatie. Trebuie sa mai treaca ceva timp pana se vor limpezi apele. Dar ceva trebuie facut, NR a fost o himera, pornita din blogosfera, dar cumva trebuie sa ne adunam, daca stilul vrem sa schimbam. Parerea mea!

    Apreciază

  • 6. Creanga  |  7 Martie 2012 la 19:27

    Un mic exemplu de aici. Am tot vazut pe strazi copii care se tavaleau pe ciment, care se mai udau la fantani. Parintii lor doar zambeau, eu unul (precum vazusem de multe ori in Romania) ma asteptam sa le dea una la fund sau sa ii traga de urechi. Cred ca nici parintii nu ar indrazni sa ii carpeasca, altfel pot avea necazuri. Si de aici ajung la creativitatea din postare, noi am fost crescuti in cusca, noi munceam sau invatam, nu gandeam.

    Apreciază

  • 7. theo- nona  |  7 Martie 2012 la 20:31

    incä ceva senzatzional, dan badea, are
    incä un articol grozav in CURENTUL:

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  7 Martie 2012 la 21:13

    Seara bună desi un pic, obosită! Astenie trecătoare de primăvară… 🙂 Fini, da, plagiatul, ciupitul, smecheritul si smenăritul sunt bolesniţe vechi care azi crescând în amploare au devenit insuportabile 😉

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  7 Martie 2012 la 21:17

    Creangă, salut, 🙂 Nimic mai dezamăgitor decât speranţa într-un curent înnoitor care se dovedeşte rapid a fi purtător de aceeasi boală. Mai cu seamă când se pretinde angelic, curat, imaculat, ca picat din ceruri. 😦

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  7 Martie 2012 la 21:21

    Da, Crengulin, bun exemplu, 🙂 iar când se deschide, în fine, o astfel de cuscă, constatăm că nu mai există dorinţa, sau chiar puterea de a zbura 🙄

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  7 Martie 2012 la 21:21

    Theo-nona, multzam 🙂

    Apreciază

  • 12. Creanga  |  7 Martie 2012 la 21:22

    Salut Nora, de la schimbare de accent, la schimbare de mentalitate, cand spunem: inca se mai poate.

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  7 Martie 2012 la 21:31

    Crengulin, am trecut, totusi, prin multe momente care puteau să ne ducă la vale, dar n-.a fost să fie… Ne oprim când auzim pietre căzând în gol, nu mai mergem în direcţia respectivă … 😀

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  7 Martie 2012 la 21:33

    Fini vă salută, avea pregătite niste bunătăţi de bunătăţi ca de sărbătoare, 🙂 dar i s-a stricat pe neasteptate râsniţa 😉

    Apreciază

  • 15. Creanga  |  7 Martie 2012 la 21:33

    Nora, auzim pietrele, dar e trecut de ora noua si nu o auzim pe Fini. O seara placuta!

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  7 Martie 2012 la 21:40

    Multzam, Crengulin, o zi frumoasă 🙂

    Apreciază

  • 17. dictaturajustitiei  |  7 Martie 2012 la 21:50

    Bună seara !
    Fiind răcită am văzut un film pe TVR 2: ”Pe aripile vieţii ”(Le ali della vita)
    Se potrivește perfect cu ce afirma Crengulin.
    Nora, nu știu de ce îmi inspiră mai multă încredere dl. Sebastian Lăzăroiu decât dl Sever Voinescu, Poate pentru că dă senzație că gafează când de fapt nu-i așa. Poate mă înșel.

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  7 Martie 2012 la 22:28

    Carmen, servus 🙂 Poate pentru că dă senzație că gafează când de fapt nu-i așa”,. bună observaţie, exact asa văd si eu! 🙂
    Lăzăroiu nu seamănă cu prototipul de politruc gălăgios si dornic să pozeze, grăbit s-ajungă vedetă. Nu apelează la tehnici ieftine de seducţie, e preocupat evident, să facă, să construiască, să schimbe ceva în bine. Nu stiu dacă va reusi dar si mie-mi inspiră încredere. Îl găsesc mai apropiat de vederile lui Băsescu decât de ale PDL, în bună parte.

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  7 Martie 2012 la 22:30

    Multă sănătate, Carmen! 🙂

    Apreciază

  • 20. Bască ilie  |  7 Martie 2012 la 22:47

    Saluttare!
    Nu mai criticați Noua Republică! Ce-ați făcut pentru ea în ultimii 5 ani, încât să vă permiteți una ca asta?

    https://noradamian.wordpress.com/2012/02/06/ce-n-am-facut-in-ultimii-cinci-ani/

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  7 Martie 2012 la 22:57

    Bsk. 😆 …Cine critică tricoul lui cu Che Gargara? L-am admirat si eu câteva clipe, în seara asta, dar cu sonorul închis 😆

    Apreciază

  • 22. Bască ilie  |  7 Martie 2012 la 22:58

    Sebastian Lăzăroiu se cât pe ce… să se apropie de punctul în care să mă convingă că mai știe și altceva decât povești.
    După ultima dovadă de mahalagism anti Sever Cotoi, cu argumentație de doi bani și miză neclară, perdantă, eu l-am pierdut…. mult mai clar. 🙂
    Printre comentariile mele, nu veți niciunul de apreciere a povestitorului șerpuitor Lăzăroiu, nici pe departe atât de prezicător pe cât se pretinde sau pe cât îl vedeau cei căzuți pe spate din cauza lui.

    Apreciază

  • 23. Bască ilie  |  7 Martie 2012 la 23:00

    Serată 🙂 SL era cât pe ce…

    Apreciază

  • 24. Bască ilie  |  7 Martie 2012 la 23:01

    Che gargara.
    Viva la evolucion!

    Mare evolucion indiferent cum dai sonorul.

    Apreciază

  • 25. skorpion  |  7 Martie 2012 la 23:10

    salve, all,
    cam tirziu de tot aterizai si eu in gradinita…
    am dus azi o batalie, sic, cu 2 anti-basescu plini de ferocitate…
    ce mi-au auzit urechile nu va mai spun….oameni cu studii superioare….

    au incercat sa ma convinga, dar nu au reusit..
    dar nici eu pe ei
    😛

    inteleg ca lazaroiu este mai bun ca sever voinescu?
    cred, ca s-ar putea sa aveti dreptate, tinind cont ca in campania electorala S.V. l-a sustinut pe prigoana jr… uitasem acest episod.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  7 Martie 2012 la 23:10

    Bsk. da, asta a fost un derapaj clar… Nu mi-a plăcut si nu-l aprob. Dar eu îl observ demulticel, pe S.L. de când era la minister, de când era cât pe ce să-şi ridice-n cap pe toţi pomanagii ţării! Iar ce a reusit să facă atunci, de l-a supărat rău si pe Boc, mi s-a părut necesar 🙂 Iar Sever Voinescu a mai avut un moment de regretabil „somn în post” ca sef de campanie a presedintelui dacă ţin bine minte, în 2009 când nu l-a prevenit în legătură cu caseta, l-a lăsat să cadă-n capcana lui Răzvan Dumitrescu la Realitatea… În rest, toate bune si despre el, dar nu-l văd de fel, factor al schimbării.

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  7 Martie 2012 la 23:12

    skorpion, seara bună, astea-s bătălii cu final asteptat… N-ai ce face 🙄

    Apreciază

  • 28. skorpion  |  7 Martie 2012 la 23:14

    despre ce este vorba????

    După ultima dovadă de mahalagism anti Sever Cotoi, cu argumentație de doi bani și miză neclară, perdantă, eu l-am pierdut….

    mister B!

    Apreciază

  • 29. Bască ilie  |  7 Martie 2012 la 23:16

    Fini 4
    După ce legea lustrației va fi văzută fără niciun efect împotriva Monicăi Macovei, îngrijorații din NR vor rămâne fără obiectul muncii lor de convingere: legea atracției universale. Nu vor mai avea pe cine să atragă, nici pe MM, nici pe susținătorii ei. Vor schimba locul plânsului pe umerii ei… între ei. 🙂

    Apreciază

  • 31. skorpion  |  7 Martie 2012 la 23:23

    hahaha,
    voinescu il face pe lazaroiu lady gaga,
    lazaroiu il face pe voinescu caricatura.

    cine are dreptate?

    oricum este trist, 2 oameni inteligenti sa se insulte….hmmm
    asta constat de la o vreme: agresivitatea verbala a ajuns sport national, intii direct din partea televiziunilor, apoi din partea politicienilor, apoi violenta a iesit in strada: iesi afara, javra ordinara…

    societatea este bolnava!
    si asta din cauza a citorva mii de indivizi de teapa voiculescu-latrine…

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  7 Martie 2012 la 23:30

    Skorpion, SL s-a supărat pe SV care a iesit intr-un interviu cu anume idei ( mai curând probabilităţi si posibilităţi) de pe poziţiile PDL, dar mai cu seamă ale BVB-istilor + Olteanu, după mine, si l-a desfiinţat. Eticheta cu lady Gaga probabil l-a supărat rău pe SL. Răspunsul, la mânie, se vede, nu e unul onorabil. Ciorna postării mele de azi, e de la data iesirii acuzatoare a lui SV, si înainte de replica furioasă a lui SL, prima de acest fel, e adevărat. Dar mare lucru nu schimbă acest schimb de drăgălăşenii.

    Apreciază

  • 33. Bască ilie  |  7 Martie 2012 la 23:32

    Îmi amintesc declarația purtătorului de cuvânt al PDL, într-o conferință de presă, imediat după ce SL a venit cu versiunea demisiei lui TB în 2013. A apărat poziția partidului și nu numai, dar nu mi s-a părut ofensatoare la adresa lui SL, chit că i-a scăpat o Lady Gâgă.
    Reacția exactă a lui SL a fost :
    „Este o caricatură în viața politică!”

    Apreciază

  • 34. skorpion  |  7 Martie 2012 la 23:35

    oricum etse trist pentru ca ambii sint totusi valorosi…
    chit ca, nora stie, eu pe SL nu prea-l agreez de multa vreme..
    dar nora nu se supara
    🙂

    gute Nacht, Freunde!

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  7 Martie 2012 la 23:37

    Bsk, Lăzăroiu mi se pare si acum mai apropiat de ideile lui Băsescu. Sever Voinescu reprezintă, în mare, vederile, dorinţele si scopurile PDL. care nu totdeauna sunt în consens, si nu de acuma, cu ale lui Băsescu. Vorbesc de partea mai bevebistă a partidului. Posibil ca percepţia mea să nu fie foarte exactă. 🙄

    Apreciază

  • 36. Bască ilie  |  7 Martie 2012 la 23:41

    Lady Gaga l-a numit în articolul mai nuanțat de pe Hydepark.
    Nu se poate să prezici două lucruri antagonice (USL va obține sub 50% la parlamentare și USL se va destrăma până la alegeri) ca apoi să te dai măreț între ambele versiuni… pentru fraieri.

    Noapte bună, Mr Sk! Cam devreme. 🙂

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  7 Martie 2012 la 23:41

    Skorpion, eu am încercat să argumentez si de ce-mi asum o anume apreciere ( cu accent pozitiv si foarte deosebit de amatorismul gargarist al NR) pentru fostul consilier al presedintelui si fostul ministru al muncii din guvernul Boc. Dar asta nu-nseamnă că nu pot gresi 🙂

    Noapte bună 🙂

    Apreciază

  • 38. Bască ilie  |  7 Martie 2012 la 23:44

    Purtătorul de cuvânt nu vorbește singur și de capul lui.
    Are o poziție ingrată. Nu-l identific cu Sever Voinescu ci numai cu purtătorul Cotoi. 🙂

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  7 Martie 2012 la 23:46

    Bsk, aici sunt de aceeasi părere 🙂 Dar, ca purtător, dl. SV le interpreta foarte convingător dorinţele 🙂

    Apreciază

  • 40. skorpion  |  7 Martie 2012 la 23:47

    Mesaju unui manelist pentru prietena lui:

    Esti frumoasa ca o stele,
    Tu
    mi-ai rupt inima-n doi,
    Toate sufletele mele,
    Bate pentru tu si noi!…

    😛

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  7 Martie 2012 la 23:49

    Skorpion, 😆 😆

    Apreciază

  • 42. Bască ilie  |  7 Martie 2012 la 23:55

    Nu-mi place cum intră în călduri toată presa la orice propoziție debitată de SL. Aproape de fiecare dată, presatorii prefațează noutatea lăzărească cu nu știu ce palmares de Mama Omida și țin știrea zilei vreo săptămână. 🙂

    Apreciază

  • 43. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 00:00

    Doamnelor Grădinii, la mulți ani de viață așa cum v-o doriți și cât va fi posibil- de mult și mai bine- să aveți parte peste așteptări!
    Mai avem 24 ore și 23 zile. 🙂

    Apreciază

  • 44. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 00:01

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  8 Martie 2012 la 00:09

    Bsk. da, după Blonda, Chioru si Piticu, pe locul următor, onorabil, prin urmare, în această serie de ţinte preferate de presă, e SL. 🙂

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  8 Martie 2012 la 00:11

    În numele doamnelor absente, virusate, adormite etc, mă bucur de minunatele dedicaţii! Sper să se bucure si ele când ajung pe aici 🙂

    Multzam, Bsk 🙂

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  8 Martie 2012 la 00:11

    Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 48. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 00:13

    Somn ușor și vise frumoase! 🙂

    Apreciază

  • 49. Creanga  |  8 Martie 2012 la 00:20

    La multi ani doamnelor si domnisoarelor!

    Apreciază

  • 52. skorpion  |  8 Martie 2012 la 07:59

    tuturor doamnelor si domnisoarelor o primavara splendida

    Apreciază

  • 53. skorpion  |  8 Martie 2012 la 07:59

    demential popa, o fi si real? prea a intrecut masura!

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  8 Martie 2012 la 10:47

    Ziua bună, bună de tot 🙂

    Creangă, multzam , La mulţi ani şi doamnei tale din partea grădinarilor 🙂

    Apreciază

  • 55. noradamian  |  8 Martie 2012 la 10:50

    Bsk. 50, 51, Popa face campanie electorală pentru ăl cu corniţe, se vede… şi asta e contagios. De vorbit vorbeste cu accent penelisto-goghian, în timp ce goghiu&comp. fac politică-n parlament cum zice popa din gară. Şi toţi gândesc cam la fel, foarte accentuat, ba si-n mai multe feluri odată.

    Apreciază

  • 56. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 10:51

    Saluttare! Mai incredibil decât popa din aeroport mi se pare acest interviu din România Liberă. Năstase habar n-are ce are în custodie, ce-i al lui, de unde și ce anume produce. Poate știe doar unde… se ascunde ferma de ouă 🙂 (într-un filmuleț realizat de Mândruță, nu a apărut nicio imagine cu ouătoarele în producție de serie). Bombo e susceptibil de ANI… ca popa. 🙂
    Citiți și cruciți-vă de precizia răspunsurilor lui:
    *
    Adrian Năstase susţine că nu are altă activitate, în afara pro­­duc­ţiei de ouă, la ferma de la Cornu. Acest lucru chiar dacă mai deţine şi 80 de hectare de teren dat în arendă. Iată dia­logul purtat cu acesta zilele trecute.

    R.L.: „Cum justificaţi venitul de aproape 300.000 lei din declaraţia de avere din 2011, având în vedere că aveţi arendate cele 80 de hectare trecute în declaraţia de avere. Din arendă nu se pot scoate în nici un caz atâţia bani. În declaraţia din 2011 e treaba asta”.

    A.N.: „Trebuie să mă uit, ca să fiu sincer, dar în primul rând nu cred că avem 80 de hectare arendate. Nu ştiu de unde aţi luat datele astea?”

    R.L.: „De la fiul dvs”.

    A.N.: „Nu, nu, în nici un caz. Uitaţi-vă în declaraţie. În ceea ce priveşte suma, nu ştiu care dintre ele, apare, cred că este vorba de ferma de găini de la Cornu”.

    R.L.: „Aaa! Eu am crezut că e vorba de producţia de pe hectare, pentru că scrie ceva de gen producător”.

    A.N.: „Nu, certificatul de producător era pentru ouăle din ferma de la Cornu”.

    R.L.: „În ce constă de fapt toată activitatea agricolă a familiei dumneavoastră? Care sunt activităţile principale? Cultura mare, din moment ce aveţi 80 de hectare?”

    A.N.: „Nu, nu, dar n-avem aşa ceva. Informaţia e greşită. Uitaţi-vă pe declaraţia de avere şi nu veţi găsi aşa ceva.

    R.L.: „Aveţi stupi?”

    A.N.: „Nu, nu mai avem de foarte mult timp. Am avut la un moment dat, dar avem nişte pomi fructiferi, dar nu o supra­faţă foarte mare şi aşa cum vă spuneam, avem ferma asta de păsări şi animalele de curte. Eu am făcut la un moment dat niş­te reportaje. Au venit de la nu ştiu ce televiziune, de la Prima parcă şi am fost în curte şi am făcut atunci o filmare şi cred că au văzut ei ce e acolo”.

    R.L.: „Am văzut în filmare că aveţi şi nişte viţei, dar erau puţini. Câţi erau: 10-15?”

    A.N.: „Nu-i mai avem. Au fost la un moment dat cred că 10. Nici nu mai ştiu dacă au fost ai noştri. Mi se pare că doar i-am ţinut că n-aveau unde să-i ţină nişte prieteni de-ai noştri şi pe urmă i-am transferat la ei”.

    R.L.: „Şi livada este mai mare de 2-3-4 hectare?”

    A.N.: „Nu, nu, nici atât. E doar ce e în curtea noastră care are un hectar jumate, cam aşa”.

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  8 Martie 2012 la 10:54

    Salut, Bsk! Ca să vezi şi să nu crezi: Năstase, prototip de capitalist si de politician autohton!! 😆

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  8 Martie 2012 la 10:56

    Skorpion, 53, asta e măsura lui reală, n-a-ntrecut-o doar si-a demonstrat-o 🙄

    Superb, 52! Multzam, multzam 🙂 Are-n acelasi timp, si ceva straniu, neobisnuit.Pe ici pe colo muzica parcă se apropie de boleroul lui Ravel.

    Apreciază

  • 59. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 11:11

    Are și galerie foto. Urmăriți ce zice viceprimarul despre inexistența fermei de ouă și întrebați-vă dacă nu cumva dilemele din declarația de avere a familiei Năstase vin din rolul fermei în spălarea banului din ouăle nenumărate… de nimeni!
    http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/ouale-lui-nastase-nu-ies-la-socoteala-lipsa-150-de-mii-de-euro-256291.html#top_articol

    Apreciază

  • 60. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 11:23

    Eu aș zice despre imaginea fermei-spălătorie de bani c-ar avea ceva comun cu pescarul plecat la baltă, întors cu punga goală, dar, pentru a-și justifica activitatea cu nada în fața soției, trece întâi pe la hala de pește și cumpără cât n-a pescuit în viața lui.
    Ai bani și nu le poți justifica proveniența, cumperi ouă și le vinzi ca și cum ar fi produse în ferma ta de la Cornu abundenței în veselie.

    Apreciază

  • 61. noradamian  |  8 Martie 2012 la 11:25

    Hmm… păi de-aia făcea el glumiţe cu ouă… În faţa evidenţei ce să mai zică!? 🙄

    Apreciază

  • 62. noradamian  |  8 Martie 2012 la 11:29

    Bsk, 60, cam asa, dar n-are nici bon fiscal… 😆 Apropo: oare mai e luminată soseaua , strict pe porţiunea de la Bucuresti la Cornu, ca pe vremea când era tartor de guvern şi de ţară ?

    Apreciază

  • 63. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 11:46

    Nora,
    Toate drumurile reasfaltate și luminoase probabil nu mai duc la Cornu până când USL-ul nu revine la puterea inițială. În bombonieră or fi mai multe motive de panică decât ne imaginăm.
    O singură decizie de condamnare cu blocarea dreptului de a fi ales ar liniști spiritele, dar pierderea ocaziei useliste de a recâștiga puterea ar produce o catastrofă în Zambuccian.

    Apreciază

  • 64. theo- nona  |  8 Martie 2012 la 11:51

    vä salut cu drag pe totzi,

    trebuiesc sparte toate ouäle clocite din USL;
    CEL FÄRÄ CORUPTZI
    USL ARE MAFIOTZI:

    Apreciază

  • 65. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 11:58

    Dacă eu am o fermă de găini mofturoase la ouat, dar vreau să-mi spăl banii adunați din șpăgi nu mă interesează facturile sau bonurile fiscale de la firmele furnizoare de ouă sănătoase. Ba le convine și lor să-mi vândă ouă neînregistrate la ele în contabilitate, ca să nu plătească impozit pe profit. Eu le revând cu acte în regulă, fiindcă n-am nimic de ascuns… în afară de numărul prea mic de ouă din producție proprie.

    Apreciază

  • 66. noradamian  |  8 Martie 2012 la 12:31

    Theo-nona, salut 🙂 Mda, miroase a sulf în direcţia aia 🙂

    Apreciază

  • 67. noradamian  |  8 Martie 2012 la 12:34

    Bsk. asa e! În plus nici nu trebuie să mai fie găini în ferma aia, doar în vreun registru… Metodă brevetată :mrgreen:

    Apreciază

  • 68. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 12:40

    Îmi amintesc cum se lăuda Bombo cu măsurile lui preventive împotriva gripei aviare, de salvare națională a fermei lui avicole. Viceprimarul de la Cornu îl contrazice acum când spune că găinile lui Bombo n-au mai dat niciun semn de viață productivă de la aviară încoace. Dacă în declarația de avere a trecut ulterior un venit mare din producția avicolă, merită să fie căutat la ouă.
    Îmi amintesc un caz al unui mare escroc evazionist, dotat cu un atelier de dărăcit lâna. Primea lâna de la oameni, o prelucra, dar o returna îndoită cu melană. (crâșmarul și producătorul obișnuiți să pună apă-n vin nu pot să riște schimbarea gustului aproape de al apei, așa cum cel cu daracul își permitea să pună melana-n lână). Pentru a se dovedești retroactiv câtă lână a furat, s-a urmărit prin expertiză capacitatea de procesare după consumul de energie electrică într-o zi (cu o marjă acoperitoare…. în avantajul hoțului, greu de contestat ulterior). Infractorul susținea că a lucrat cu doar câteva mașini de dărăcit, dar l-a dat de gol consumul de energie electrică înregistrat într-un an. A rezultat și evaziunea prin neînregistrarea tuturor clienților.
    Când te lauzi cu o producție imaginară de ouă, se pot urmări cheltuielile conexe. 🙂

    Apreciază

  • 69. noradamian  |  8 Martie 2012 la 12:53

    Bsk. toate astea ca si unele care ies din sfera găinăriei ajungând de mult în cea a tâlhăriei puteau fi rapid descoperite si tratate… După toate semnele pare că de-aci încolo va merge altfel 🙂

    Apreciază

  • 70. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 12:56

    Da, Nora, Bombo ar fi în stare să țină evidența corectă în registre, până la numele și prenumele fiecărei găini. 🙂

    Apreciază

  • 71. dictaturajustitiei  |  8 Martie 2012 la 13:00

    Bună !
    La mulți ani !
    Nora, chiar dacă sunt(em) virusată(e) fizic eu mă bucur de dialogurile din grădină.
    Mi-aș spune părerea în legătură cu SL și SV.
    Lăzăroiu e genul de bărbat care nu are cum să placă. E opusul lui SV care are, în schimb, o mare grijă de imaginea sa publică.

    Îmi place SL pentru că îmi lasă sentimentul, și tu Nora la fel percepi, că are aceleași idealuri ca și președintele TB.
    Pe Sever Voinescu îl bănuiesc însă că prioritar are grijă de viitorul său politic.
    Mi-a plăcut ideea NR, și încă mai sper ca ea să fie o alternativă politică viabilă , până când am văzut că duc o politică , e drept meșteșugit făcută, asemănătoare cu a acelora care vor să se ridice în sondaje aruncând cu noroi în toți. Și în președintele TB.
    PS Acum că s-a sfârșit discursul pot să ascult muzica.

    Apreciază

  • 72. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 13:03

    Bombo a rămas cu pomii fructiferi ca să probeze arborele genealogic al găinăriei.

    Apreciază

  • 73. noradamian  |  8 Martie 2012 la 13:04

    Bsk, 70 😆 plus diminutivele si poreclele 😆

    Apreciază

  • 74. noradamian  |  8 Martie 2012 la 13:06

    Carmen, servus, 🙂 cam asa se vede si prin ochelarii mei… Sper că esti mai bine!! Dedicaţiile si florile din grădină sunt si pentru tine, inclusiv de la mine, de ziua noastră.. 🙂

    Apreciază

  • 75. noradamian  |  8 Martie 2012 la 13:10

    Vă las acuma, dragii mei, prezenţi acum sau mai târziu-
    fiindcă plec într-o mică vacanţă de weekend… Mă-ntorc, negresit, însă, Duminică sau luni, 🙂

    Apreciază

  • 76. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 13:10

    DJ
    „Îmi place SL pentru că îmi lasă sentimentul, și tu Nora la fel percepi, că are aceleași idealuri ca și președintele TB.”

    Da, sunt de acord cu tine și Nora în această privință. Spre deosebire de alți plecați din coasta prezidențială, care au împroșcat cu noroi și stuchiți sau chiar au aruncat cu obiecte contondente acolo de unde au plecat, SL de distinge net, spre onoarea lui.
    Nu știu dacă e suficient. Mai vedem. 🙂

    Apreciază

  • 77. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 13:20

    Nici Sever Voinescu nu mă impresionează. Doar sunt nevoit să țin cont, în aprecierea activității lui, de apartenența și obligațiile lui politice. Uneori mi s-a părut foarte străin de subtilitățile adevărului pe care se străduia să-l exprime. 🙂

    Apreciază

  • 78. dictaturajustitiei  |  8 Martie 2012 la 13:21

    @Bsk,

    Cine crede 100% în vreunul dintre ei ? Eu nu.

    Apreciază

  • 79. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 13:43

    În politica românească avem prea puțini oameni politici dotați cu puterea de a stăpâni temele de interes și pe temeiuri apropiate de adevăr, legate de activitatea partidului lor. Adică oameni pe care partidul se poate baza în sensul capacității lor de a evita ambiguitățile, contradicțiile flagrante, deconspirarea nedorită a intențiilor neortodoxe (atunci când sunt inerente) și mai ales a necunoașterii conținutului legilor adoptate de ei sau a deciziilor CCR (când sunt obligați să se raporteze la ele, în dialoguri televizate sau în legiferarea propriu-zisă).
    În ciuda unor gafe (posibile, nimeni nu-i perfect) scuzabile, de la PDL ar corespunde acestor caracteristici de principiu: Mircea Toader și Sulfina Barbu.

    Apreciază

  • 80. dictaturajustitiei  |  8 Martie 2012 la 13:49

    Ai dreptate!
    Mie îmi place mult Monica Macovei. Dar și cei doi , de fiecare dată, se exprimă coerent și cu bun simț. Câteodată îmi este milă de ei când îi văd încolțiți din toate părțile iar ei nu arată că și-ar pierde firea.

    Apreciază

  • 81. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 14:04

    De exemplu, deputatul pedelist Spânu, alaltăseară la Turcescu, a gafat inadmisibil după umila mea părere, referitor la legea lustrației, după ce Frunda a susținut că nu toți procurorii sunt afectați întrucât se prevede expres condiția încălcării unor drepturi, lefi sau convenții.
    Spânu a intervenit: „am citit și eu legea (!!!) și din câte am înțeles toți procurorii intră la lustrație”. (tonul lui semnifica citirea recentă, nu înainte de votare, iar acum se manifesta nemulțumirea față de includerea Monicăi Macovei în rândul celor supuși lustrației)
    De ce este o gafă?
    1. E legiuitor lui Pește, el a votat adoptarea legii cu DA.
    2. Ori nu știa ce a votat, ori, dacă a știut (pe naiba!), este caraghios protestul lui acum, fiindcă își dă de gol superficialitatea.
    3. Nu-i prima dată când nu știe ce spune. A mai gafat de ex. la TV vorbind aiurea, complet greșit, despre conținutul deciziei CCR 601/2005 când s-a discutat debarcarea lui Geoană.

    Apreciază

  • 82. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 14:10

    DJ

    Face și Monica Macovei gafe destul de mari (explicabile, chiar dacă par greu de admis la ea), dar nu sunt în măsură să-mi schimbe admirația față de consecvența și reușitele ei incontestabile (neagreate sau neînțelese doar de cei interesați s-o știe cât mai departe de zona Justiției)

    Apreciază

  • 83. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 14:37

    Să nu zicețí c-o fac pe interesantul sau vorbesc aiurea, dau un exemplu:
    “În opinia lui Macovei, Constituţia trebuie modificată la paragraful în care prezumă averile. Ea a arătat că, în acest moment, averile sunt confiscate doar dacă s-a dovedit o infracţiune prin condamnare penală definitivă şi numai valoarea contestată”.
    *
    Nu-i adevărat. După Legea ANI, averile pot fi confiscate numai în materie civilă, fără să fie vorba de comiterea unei infracțiuni.
    Exemple:
    -Primar Bacău Dumitru Sechelariu (confiscat irevocabil)
    -Vicprimar Bacău Laurian Lucaş (confiscat irevocabil)
    -Fostul ministru Dan Ioan Popescu (încă nu-i soluționat ultimul recurs, dar are decizie irevocabilă de confiscare, cu trimitere spre rejudecare pentru urmărirea unor probe noi, între anumite limite; dacă era necesară musai comiterea unei infracțiuni, ultimul complet de 9 judecători i-ar fi dat câștig de cauză pe acest motiv, iar instanța de rejudecare a ICCJ (3 judecători) n-ar fi păstrat soluția confiscării)

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/contra-atacul-lui-macovei-la-palma-data-de-udmr-255709.html

    Apreciază

  • 84. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 14:46

    În schimb este adevărat că modificare paragrafului în care se prezumă averile, chiar dacă acum se pot confisca averile nejustificate, ar simplifica mult lucrurile, întrucât interpreții mincinoși cu robe de judecător, cum a fost Florin Costiniu pentru DIP, ar rămâne fără acest paravan- de fapt al prezumției de salvare a șpăgarilor- tratat de unii speculativ, tendențios, pentru a nu se aplica legea ANI.
    Circul CSM-iștilor reformatori cu jalba-n proțap la CCR pe tema revizuirii Constituției prin eliminarea prezumției caracterului licit al dobândirii averilor n-a urmărit altceva decât protecția averilor șpăgarilor de talia Mariei David.

    Apreciază

  • 85. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 14:58

    Spuneam c-ar fi explicabilă gafa Monicăi Macovei.
    Cu activitate mai mult pe la Bruxelles și cu o campanie de dezinformare în țară a mai pierdut și ea șirul evenimentelor, n-a avut timp să se pună la punct cu una-alta, nu a fost poate pe fază la timpul potrivit.
    Minciuna posibilității de fi confiscate averile numai dacă s-au comis infracțiuni a fost propagată un timp de presă, chiar și de șeful ANI, Georgescu sau de cesemiștii lui Pește reformat, până s-au liniștit de nevoie, când au văzut ce-a pățit DIP.

    Apreciază

  • 86. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 15:07

    Cel mai mare propagandist al acestei interpretări a fost de fapt CCR prin câteva decizii redactate intenționat pentru întreținerea confuziei. Aplicarea Legii ANI înseamnă confiscare fără comiterea niciunei infracțiuni, după simpla constatare a unei diferențe nejustificate între averea și veniturile legale realizate în timpul exercitării funcției sau demnității publice, intre două declarații de avere: de început și sfârșit.

    Apreciază

  • 87. Bască ilie  |  8 Martie 2012 la 17:03

    Nora 75
    Distracție faină și să te întorci sănătoasă! 🙂

    PS. Am observat cu întârziere mesajul tău. De asta am continuat să vorbesc singur. 🙂

    Apreciază

  • 88. clemycali  |  8 Martie 2012 la 20:50

    Buna seara, buna seara.
    Mai intai sa spun si eu La multi ani tuturor doamnelor si domnisoarelor din gradinita 🙂
    @nora, vacanta placuta 🙂

    Apreciază

  • 89. clemycali  |  8 Martie 2012 la 20:52

    Apreciază

  • 90. Maria  |  8 Martie 2012 la 21:46

    Bună seara! 🙂

    La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor! Să fim mereu iubite şi voioase! 🙂

    Apreciază

  • 91. Maria  |  8 Martie 2012 la 21:52

    Multe mulţumiri pentru urări şi dedicaţiile zilei! Sunt superbe. 🙂

    Apreciază

  • 92. skorpion  |  8 Martie 2012 la 23:08

    salve,

    @Nora, sejur placut iti doresc, probabil, ca te intilnesti cu …primavara, nu?
    🙂

    Apreciază

  • 93. skorpion  |  8 Martie 2012 la 23:33

    http://www.europalibera.org/content/article/24508590.html

    NCMunteanu despre strigoiul, pramatia….de iliescu

    Apreciază

  • 94. theo- nona  |  9 Martie 2012 la 07:09

    bunä dimineatza,
    o mare pramatie este si Nästase, pe care nerusinatul ziarist
    mare deontholog, la avut in emisiune
    cristoiu spre nerusinarea lui l-a läsat sä abereze si insulte pe presedinte, zeci de minute, färä sä-l intrerupä
    bravo mare maistru de manipuläri comuniste CRISTOIU:
    desigur la inceput si-a prezentat Nästase cu inganfare 3 cärtzi
    se inceracä o spälare a escrocului penal Nästase.

    Apreciază

  • 95. skorpion  |  9 Martie 2012 la 08:41

    theo-nona,
    inteleg ca ai urmarit emisiunea cu nastase, poti sa dai niste detalii?
    danke

    Apreciază

  • 96. skorpion  |  9 Martie 2012 la 09:57

    Marele pianist Dan Grigore a invocat
    „monumentala rea-credinţă”,
    „poluarea gravă a spaţiului public”
    şi
    „terorismul mediatic” de pe unele canale TV.

    Rechizitoriul său este necruţător:

    „Limbajul agramat
    și
    stâlcirea limbii române,
    înjurăturile cele mai josnice,
    aluziile sexuale nerușinate,
    comportamentul subuman,
    incitarea la violenţă,
    șantajul,
    calomnia
    și
    ameninţarea,
    terfelirea valorilor culturale,
    senzaţionalismul ieftin,
    dezinformarea,
    panica indusă sunt doar câteva dintre instrumentele de manipulare folosite de unele posturi TV și care ne îndepărtează cu viteza luminii de lumea civilizată”.

    si pentru asta sunt de vina CNA si chiar Dan Grigore in persoana, ca au tolerat asemenea chestii, acum fiind probabil prea tirziu…

    Apreciază

  • 97. Bască ilie  |  9 Martie 2012 la 13:06

    Lăsați-o mai moale cu Dan Grigore!
    Este un mincinos, o întoarce din condei, ca o duplicitară cu prăjina înainte, și acoperă tardiv propria contribuție de peste 11 ani la întreținerea unui Consiliu parazitar, ineficient, compromis.
    În primul rând, după cum a anunțat înainte de joi, a demisionat pentru că Antonescu nu și-a cerut scuze și nu din motivul invocat de el ulterior: „a fost doar picătura care a umplut paharul”, după ce Crin i-a reproşat că nu are onoare și nu este omul celor care l-au tri­mis în CNA.
    Dacă ar fi demisionat fără să mai pretindă și să aștepte scuze, justificarea lui ar fi avut altă calitate.
    Așa, doar o dă l-a întors cu coada sus, ca să cadă în picioare și să-i îmbrobodească pe cei ce se lasă impresionați fără să țină cont de această diferența esențială.
    Nu-i nimic impresionant în modul cum înțarcă bălaia cu doar 9 luni înainte de atingerea celor 12 ani din 2 mandate la CNA.
    Meritele sale incontestabile (artistice și didactice) nu au nimic comun cu problemele CNA de care nu poate fi absolvit printr-un gest oricum tardiv, ca și cum până acum a fost pe altă lume, și ca atare. Dacă i-am șterge la poponeață pe toți care se salvează printr-un asemenea gest tardiv, după apropierea sfârșitului a 2-3 mandate într-o funcție de jumulit banul public cu sârg și în tăcere, să nu ne mai mirăm cât se perpetuează încrederea profitorilor în capacitatea lor de a-i liniști pe grivei.

    Apreciază

  • 98. Bască ilie  |  9 Martie 2012 la 13:21

    Cu același principiu de șters poponeața și trecutul: votați USL!
    Mai ales dacă greva parlamentară s-ar transforma în demisii, pe considerentul nepotrivirii de caracter cu Roberta Anastase sau cu ceilalți ocupanți ai Casei Griveilor.

    Apreciază

  • 99. Bască ilie  |  9 Martie 2012 la 13:33

    scuze! 97: o dă „la” întors.

    Apreciază

  • 100. theo- nona  |  9 Martie 2012 la 14:45

    skorpi,
    nu am putut suporta, am väzut numai vreo 20´
    SI am reusit sä mä enervez, l-a fäcut pe presedinte in toate felurile,
    cä nu-i vine haina de presedinte, cä nu e bun de nimic, cä vezi doamne sträinätätzurile il ignorä, cä el e cunoscut si el nu are nevoie de recunostintzä cä stie cine e ,ingafare, mizerie, gunoi.EMISIE CU DEDICATZIE:
    CRISTOIU MUSTÄCIA MULTZUMIT; NU LA INTRERUPT S-AU MÄCAR CUM SE FACE; EI APÄRAREA CELUILALT:
    nu; A FOST UN MONOLOG CONTRA BÄSESCU:

    CRISTOIU A FÄCUT SPECIAL ASTA:

    in prima parte a prezentat „3 cärti fantastice de eminentul politician nästase” CAM ASA S-A EXPRIMAT cristoiu
    mi- s-a fäcut greatzä si am inchis.
    cristoiu , spalä CADAVRELE de securisti , mafiotzii si escrocii USL:

    Apreciază

  • 101. skorpion  |  9 Martie 2012 la 19:28

    nona-theo,
    mersi pentru detaliere

    felicitari pentru suta prinsa in gradina
    🙂

    Apreciază

  • 102. skorpion  |  9 Martie 2012 la 19:29

    niste batrinele, babute, senioare la ………………Eurovision.
    dementiale!

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/sase-batranele-din-rusia-isi-vor-reprezenta-tara-la-eurovision-2012-video-970746.html

    😛

    Apreciază

  • 103. theo- nona  |  9 Martie 2012 la 19:58

    chiar nu am observat ,cä am o 100

    Apreciază

  • 104. luminita  |  9 Martie 2012 la 20:52

    Seara buna!
    skorpion, suuuuuupeeeeer babutzele!
    chiar ar merita sa castige Eurovizionul.

    Apreciază

  • 105. luminita  |  9 Martie 2012 la 20:54

    theo-nona,
    ai luat suta, mergi cu noi in Canare!!!! 😆

    Apreciază

  • 106. theo- nona  |  9 Martie 2012 la 23:40

    anul asta precis, nu stiu incä unde ,fuerte,s-au tenerife.,
    dar imi mai trebuie cateva sute,

    Apreciază

  • 107. theo- nona  |  9 Martie 2012 la 23:42

    FELICITÄRI TINERILOR DIN PDL!!!!!!!!!

    spre disperarea lui opärilä, au umplut BUCURESTIUL
    cu benere, CHIULANGII USL si pozele lor. f. mari.

    BRAVO COPII:

    Apreciază

  • 108. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 02:46

    Am vaga bănuială că nu am fost bine înțeles la comentariul 97.
    Cel mai tare mă revoltă ce am scris în prima parte.
    Cu alte cuvine, Dan Grigore a apelat la un truc și a propus un troc: în schimbul scuzelor (pretinse luni sau marți de la Crin), el n-ar mai fi demisionat joi, ar fi rămas la ciolan și în tăcerea mieilor.
    Ce fel de demnitate e asta? Pe cine vrea să păcălească?
    Acest truc îmi insultă vigilența și percepția.
    Dacă ar fi demisionat din prima, după ce s-a simțit jignit de acuzația lui Crin, ar fi fost ok. Întrucât a demisionat abia joi (fiindcă nu a primit satisfacție de la Crin), prin toată descrierea mocirlei din CNA și audiovizual a demonstrat de fapt în ce mocirlă era dispus să rămână în continuare pentru ciolan, dacă Antonescu i-ar fi prezentat scuzele așteptate. Asta este diferența esențială între demisia imediată, după ce a fost jignit, și respectiv cea provocată de refuzul lui Crin de a-i oferi (odată cu scuzele) pretextul de a rămâne în CNA, ca și cum nimic nu s-a fi întâmplat și nimic nu ar mai fi avut de spus.
    Înțeleg că i-a reușit păcăleala destul de bine.

    Apreciază

  • 109. Creanga  |  10 Martie 2012 la 07:18

    Salutare!
    Eu unul nu am auzit de Dan Grigore, daca ma intreba cineva, as fi zis ca e fotbalist.
    Patruspatru de pahare, pana cazi din picioare, ti se schimba si accentul, la contactul cu cimentul, mai, maiiii!

    Apreciază

  • 110. skorpion  |  10 Martie 2012 la 10:27

    neata,

    Dan Grigore – totusi – a stat peste 10 ani in mocirla, tolerind in calitate de membru neputincios al CNA degradarea continua a latrinelor teve, inclusiv a irealitati….

    constiinta lui s-a trezit abia cind a fost jignit el personal, dar nu si atunci cind multi politicieni, oameni de cultura, etc au fost subiectii latrinelor, nu si atunci cind se vedea cu ochiul liber ca tonele de emisiuni manelistice, agresive, de cea mai proasta calitate atenteaza chiar la fibra poporului…nu si atunci cind latrinele jigneau o tara intreaga.

    eu, de exemplu, nu ma mai uit la latrine din 2004, mi-am dat seama inca de pe atunci cit de nocive sint….Dan Grigore & altii nu au vazut?
    pot sa-i acord circumstante atenuante ca a fost in minoritate in CNA ca sa voteze amenzi latrinelor…dar putea sa-si dea demisia inca cu multi ani in urma..

    oi fi prea dur, dar cam asa vad eu lucrurile.

    Apreciază

  • 111. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 11:40

    Saluttare!
    Dan Grigore și-a dat foc la valiză din momentul în care si-a anunțat demisia sub o condiție. Condiționarea i-a făcut praf întregul protest de după demisie.
    Ca și cum o soție înjurată de soțul ei ar anunța tot satul că nu va mai depune cererea de divorț la Judecătorie, dacă în termen de 3 zile el îi va cumpăra o mașină nouă și va jura în fața preotului că n-o va mai întreba pe unde umblă când întârzie acasă.
    După ce soțul refuză să-i aprobe revendicările, ea depune actele de divorț la instanță și declanșează potopul declarațiilor ei în piața publică despre motivele conviețuirii lor… imposibile: sforăie infernal, nu se mai scoală la timp, își pocnește degetele, plescăie enervant când mănâncă, adoarme cu ciorapii în picioare, etc toate adevărate.
    Ar fi culmea impresionaților să-i mai aplaude lumea eroismul și onoarea nereperate, din moment ce ea a făcut publice de fapt câte suplicii ar fi fost dispusă să suporte în continuare… în schimbul mașinii noi.

    Dacă tăcea, după divorț, măcar nu mai știa lumea ce filozofie zace în suportabilitatea nelimitată.
    Dacă divorța fără condiția- dacă e contra cost, rămân cu plăcere, dar zi-mi măcar un iartă-mă!- am fi reperat și onoarea ei deloc originală.

    Apreciază

  • 112. skorpion  |  10 Martie 2012 la 12:05

    sotia cu onoarea nereperata a stat in mocirla casatoriei peste 10 ani, cind nu a mai rezistat, si-a dat foc la valiza onoarei
    🙂

    Apreciază

  • 113. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 12:11

    Ar fi de completat puțin condiția: pe parbrizul mașinii noi să fie scris cu cretă „iartă-mă!”; ca la emisiunea TV „Din dragoste… de țară”.

    Apreciază

  • 114. skorpion  |  10 Martie 2012 la 12:16

    iarta-ma, ca te-am suportat atitia ani
    🙂

    Apreciază

  • 115. skorpion  |  10 Martie 2012 la 12:29

    apropo,
    miine, duminica 11 martie, orele 16, calea Victoriei nr. 120,
    parcul Greenhours
    candidat la primaria Capitalei: Nicusor Dan,

    poate te intereseaza, mister B, Bsk,
    🙂

    revin mai incolo….

    Apreciază

  • 117. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 12:44

    Aseară pe B1, la o masă rotundă, analiștii de jale, cu Turcescu în prim-plan, deplângeau tristețea mesajului de divorț al lui DG.
    Analiza lor era mult mai tristă. Astfel de practici, prin care se denaturează miezul problemei și adevăratele cauze, inundă media, mai ales audiovizuală, și își produc efectele scontate tocmai datorită puterii analiștilor/moderatorilor de absorbție a păcălelilor, pistelor false, trucurilor, minciunilor, perdelelor de fum șa.
    Sunt conștient de efectul benefic al demersului lui DG împotriva Crinăucului și a anteniștilor, dar repulsia mea față de folosirea ipocriziei și a minciunii în orice fel de argumentație nu-mi permite să mă prefac mulțumit de efecte unilaterale. A le tolera, chiar și atunci când au efecte împotriva taberei adverse, înseamnă să decazi în aceeași practică mizerabilă și să manipulezi creduli cu propriile arme ipocrite. E la fel de jalnic și când manipularea este involuntară. Câtă vreme nu vom distinge adevărul de minciună nu vom ajunge nicăieri.

    Apreciază

  • 118. dictaturajustitiei  |  10 Martie 2012 la 12:52

    Bună!
    Mult tâlc în cele ce- ai scris dar mă folosesc și eu de acest prilej ca să lovesc în USL.-iști. Cred că în ”Douăsprezece scaune ” de Ilf și Petrov era o frază care mi-a plăcut mult.
    Nu poți să coși cu mătase o gaură dintr-un sac .
    Și , nu uita, tu nu vorbești niciodată singur Bsk.

    Apreciază

  • 119. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 12:54

    Simt o mare durere sufletească atunci când văd entuziasm în jurul manipulărilor prin minciună. Și nu vorbesc de entuziasmul oricui, ci al celor de la care am alte așteptări… determinate de atitudinea lor anterioară.

    Apreciază

  • 120. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 12:56

    DJ, salut! 118
    M-ai consolat un pic cu ultima propoziție. 🙂

    Apreciază

  • 121. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 13:07

    Din modestele mele cugetări neastâmpărate:

    -Am o voință de fier și o putere de anticipație ieșită din comun. Oricând pot să mă las de fumat. Încă nu mi-am propus asta, sunt precaut. 🙂

    PS. Idem, m-am gândit de mai multe ori să renunț definitiv și irevocabil la intervențiile mele blogosferice. Mi-e teamă să iau această hotărâre, tot din precauție. Dacă mă decid, stiu că nu mă voi mai răzgândi ulterior.

    Apreciază

  • 122. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 13:30

    DJ
    „Nu poți să coși cu mătase o gaură dintr-un sac”
    La noi funcționează, ca la nimeni, tehnologia cusutului cu ață albă la sacul fără fund… folosit în scop de jaf național.

    Apreciază

  • 123. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 13:39

    Oamenii de bine l-au poreclit „interes național”.
    Cu atâta prea bine, nici preaplinul nu se vaită când ajunge la fundul inexistent al sacului.

    Apreciază

  • 124. dictaturajustitiei  |  10 Martie 2012 la 14:03

    Bsk,
    Febra m-a oprit să-ți scriu asta încă de când am citit indoiala ta că nu e nimeni prin preajmă.

    Am văzut că vrei să renunți la viciul blogosferei.
    Ar fi o mare pierdere pentru noi cei care nu ne pricepem în anumite domenii cum este dreptul , eu nu sunt jurnalistă să mă consider atotștiutoare, și care avem ce învăța de la tine.
    Chiar și cum ai scris despre DG m-a pus pe gânduri. Oare n-am greșit eu când mi-am arătat respectul pentru el ?

    Într-o țară debusolată și care și-a pierdut de mult reperele morale e nevoie de fiecare conțtiință trează.

    I-am dat cândva un răspuns și lui Scorpy, pe care cred că nu l-a văzut, sunt destul de ocupată și eu dar vin în Grădină pentru că am de multe ori ce învăța.

    Apreciază

  • 125. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 15:14

    Dragă Carmen,
    La fel gândesc și eu. Dacă ne împărtășim gândurile cu bună-credință și nu tindem să ne pierdem în dispute legate de interese personale, vom avea schimburi utile de idei și ținte comune.
    Altfel, delăsarea își permite să ne încerce odată cu sentimentul de inutilitate sau când simțim disconfortul provocat (de răutate, egoism, grandomanie, manipulare, ambiții nedeclarate, dar perceptibile ș.a… nu în ultimul rând, gudureli grețoase, indiferent de perlele elaborate de cei aprobați necondiționat) și nu-i departe dispariția motivației minim necesară.
    Eu prețuiesc mai mult sinceritatea exprimată în discuții fără menajamente și recunoașterea erorilor (comune sau individuale) fiindcă ne apropie de adevăr mai mult decât prin orice formă de prefăcătorie.

    Apreciază

  • 126. dictaturajustitiei  |  10 Martie 2012 la 15:32

    Bsk,
    Sunt de acord cu tot ce afirmi.
    Din păcate în viață ”gudurelile grețoase ” par câteodată sincere și dezinteresate. Sunt una dintre persoanele marcate puternic de o astfel de purtare. Când eram într-o funcție, de doi bani în viziunea mea, roiau pe lângă mine persoanele pline de admirație. Cu toate că sunt aceeași, educație, cunoaștere și purtare , multe dintre ele au dispărut din preajma mea. Unele simțind chiar nevoia imperioasă de a lovi în mine.
    E vorba de persoanele care au beneficiat cel mai mult de pe urma poziției și a bunătății mele!
    Așa că mă uimiște mai mult când mai întâlnesc în calea mea persoane oneste și integre decât diverși perverși.

    Apreciază

  • 127. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 15:45

    Câteodată este riscant să fim sinceri, de exemplu, să spunem verde-n față când nu suntem de acord cu cei din jurul nostru. Cu toată buna intenție, ne expunem interpretării greșite din partea celor care preferă să audă ce le place sau nu suportă corijările de niciun fel. Până la urmă ar fi de preferat acest risc cel puțin ca un criteriu de selecție a prietenilor, colegilor sau a apropiaților… aparenți. 🙂

    Apreciază

  • 128. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 16:05

    Am întâlnit pe bloguri persoane care au reacționat penibil de ofensate din cauza îndrăznelii altora de a-și exprima dezacordul cu câte o idee de-a lor. Toți suntem sortiți greșelii, mai avem rateuri, suntem neinspirați, grăbiți, dar unii excelează în poziția dominantă cu orice preț, exprimată prea frecvent cu răutate, aroganță sau fără nicio legătură cu argumentele, mai ales prin trasarea liniilor directoare pe care ești obligat să le urmezi ca roboțeii.

    Apreciază

  • 129. dictaturajustitiei  |  10 Martie 2012 la 16:13

    De 2 ani, de când am blogul , am văzut ”certuri ” izbucnite între bloggeri din motive atât de stupide încât am realizat că oamenii care încearcă să-și ascundă firea în spatele calculatorului nu reușesc să fie cu nimic mai buni decât în viața reală.
    Chiar și eu m-am trezit fără voie ostracizată de unul dintre musafirii Grădinii cu toate că nu-l deranjasem , în opinia mea, cu nimic. Îndrăznisem să afirm că au fost oameni care l-au ajutat pe Dej atunci când acesta era urmărit și că odată venit la putere a fost recunoscător lor. Nu l-am scuzat de crimele făcute despre care aflasem încă din adolescență de la tatăl meu.
    Nu vreau să devin fanatică nici într-o direcție nici în alta. Faptele oamenilor nu sunt albe sau negre ci cu pete diverse . De aceea în legătură cu DG am scris că m-ai pus pe gânduri.
    Admit că e posibil ca eu să mă fi înșelat și tu să ai dreptate.
    Dar oare toți au această putere ?

    Apreciază

  • 130. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 16:28

    Nu, nu toți, probabil nu mulți, dar de ce să ne impunem unii altora o anume direcție de înțelegere a unui adevăr? Fiecare e liber să plece cu ideea lui dintr-o discuție, dacă nu găsește motive să-și schimbe opțiunea inițială.
    Încercarea de a ne susține punctul nostru de vedere are justificare doar până la un punct. E destul de simplu să facem distincție între persoane dispuse să-și însușească opinia altuia și cele alergice… până la disperare. 🙂 E valabil pentru noi toți să fim maleabili și receptivi față de argumentele corecte ale celorlalți. Cea mai eficientă este confruntarea de idei, în lupta contrariilor, înainte de a ne pronunța definitiv.

    Apreciază

  • 131. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 16:36

    Concluzia de mai sus nu-i valabilă în orice confruntare de idei.
    Unele sunt compromise înainte de a începe. 🙂

    Apreciază

  • 132. dora  |  10 Martie 2012 la 16:47

    Salut gradina fermecata! 🙂

    Zanganitul de vorbe…atitudini…nu dispare niciodata,cred eu,din spatiul politic.ESTE MECANISMUL PROPRIU DISCURSULUI politicmiscarea populara poate avea viitorPentru campania din acest an 🙂

    Apreciază

  • 133. dora  |  10 Martie 2012 la 16:48

    Pentru alinarea sufletelor.

    Apreciază

  • 134. dictaturajustitiei  |  10 Martie 2012 la 16:49

    Eu recunosc că-mi sunt necesare argumente puternice ca să-mi schimb o părere sau alta.
    Despre TB , de exemplu , USL-ul și toți jurnaliștii mogulilor nu reușesc s-o facă, în primul rând, pentru că nu-i consider onești și apoi pentru că nu sunt profesioniști. Sunt grobieni.
    În schimb, cineva pe care-l respect admit că mă poate pune pe gânduri cu niște exemple concrete și argumente serioase.

    Am însă un merit cu care mă laud. Atunci când m-am înșelat într-o privință recunosc chiar dacă e nevoie să treacă ani mulți până să realizez

    Acum am să plec pentru câteva ore de acasă pentru că am fost invitată la o întâlnire cu prefectul și alte persoane ce dețin funcții importante în județ.
    Dacă nu reușesc să povestesc astăzi din culisele întâlnirii o voi face mâine în mod sigur.
    Cu bine !

    Apreciază

  • 135. dora  |  10 Martie 2012 la 16:57

    nora ,pentru tine!

    Apreciază

  • 136. dora  |  10 Martie 2012 la 16:59

    Si una deosebita,nora!

    Apreciază

  • 137. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 17:03

    Mr. Skorpion a prezentat azi aceste rânduri scrise de MN:
    *
    Mihail Neamtu
    M-a frapat mereu faptul ca in Romania abunda discursul comentatorilor, al analistilor, al observatorilor inteligenti, dar si al chibitilor de pe margine.
    Nu avem actori politici respectabili si multi se tin deoparte de mocirla luptei electorale. Exista in schimb o legiune de atotstiutori care ne explica cum trebuie condusa o campanie, care mesaje trec sticla, cum arata viitorul, cum se face organizarea si comunicarea unui partid sau brand. Churchill o fi discutat vreodata cu firme de consultanta?
    Cred ca lectura si caracterul calit in razboi au contat mult mai mult. Sigur, multe voci critice ramin bine-intentionate.
    Dar ramine aceasta evidenta: o mina de oameni se zbat pentru un Crez nobil si o mie ii critica de pe margine.
    Doi insi planteaza un copac si alti zece le dau sfaturi. Epistemologic vorbind, paradoxul a fost formulat si altfel: chiar daca ai zburat de sute de ori la clasa business intr-un transatlantic, nu te poti socoti un pilot de aeronava.
    *
    De data asta, sunt de acord cu cele scrise de Mihai Neamțu. De ce să fie constrâns de „comentatori, analiști, observatori sau chibiți” să-și însușească neapărat propunerile acestora? Fiecare membru direct implicat în organizarea NR are libertatea de opțiune, să țină sau nu cont de părerile exprimate oriunde. Ei își vor asuma, într-un fel sau altul, fie reușita, fie eșecul. Cei de pe margine nu vor avea nicio responsabilitate, indiferent dacă ideile lor au sau nu vreo valoare. Unii adepți ai exercițiilor impuse membrilor NR, dacă vor pierde simțul ridicolului, s-ar putea să se regăsească în întâmplarea amintită de mine cândva în Grădină: un individ, pe o terasă, era la o masă, beat, și își lovea cu sadism propriul câine peste bot. Un câine lup foarte mare. La fiecare lovitură primită, scotea un schelălăit și imediat îi lingea mâna stăpânului.
    Câte lovituri ar trebui să mai aplice MN, ca să scape de un asemenea devotament?

    Apreciază

  • 138. dora  |  10 Martie 2012 la 17:04

    BSK,servus! 🙂

    Ma asociez parerii tale.Nu castigi nimic daca te incrancenezi si nu adopti „regula”tolerantei” si acceptarii unor idei contrare daca se bazeaza pe argumente.Numai din ciocnirea contrariilor se iveste adevarul. 🙂

    Apreciază

  • 139. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 17:05

    Salut, Dora! Bine ai venit!
    Zdrăngănitul se mișcă, dar nu se predă… necondiționat. 🙂

    Apreciază

  • 140. dora  |  10 Martie 2012 la 17:12

    Eu zic ca Mn trebuie trebuie sa ramana devotat propriilor sale principii si proiectului pe care l-a gandit si lansat-fie de viitor sau nu.Important e sa si-l asume,iar analistii si chibitii de noi avem libertatea sa discutam ,ca tot nu intelegem -ce si cum-temporar,poate.

    Apreciază

  • 141. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 17:13

    DJ, mai vorbim. 🙂

    Apreciază

  • 142. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 17:24

    Da, Dora, opiniile noastre nu-i obligă cu nimic pe MN+NR, nu am exprimat niciodată pe-aici o astfel de pretenție și nu văd de ce am insista să fim mai caraghioși decât cei care au întrebat deja pe ici-colo: „Ce ați făcut voi pentru NR, ca să vă permiteți s-o criticați?”
    Mai dăm și noi cu bâta-n baltă, speriați de moarte, la gândul că ne-ar pune aceeași întrebare și cei de la PPDD, de exemplu.

    Apreciază

  • 143. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 17:34

    Așa cum am mai afirmat pe această temă vs opiniile noastre:
    -Cine vrea să țină cont, bine; cine nu, s-ar putea să fie și mai bine. 🙂

    Apreciază

  • 144. dora  |  10 Martie 2012 la 18:04

    Nu suporta nici o comparatie cele doua constructii politice,PPDD-ul e deja atat de straveziu ca poti citi gazeta prin el in miez de noapte.
    Cu NR nu m-am lamurit pe deplin.De aceea e mai bine sa ma tin deoparte de orice comentariu.

    Apreciază

  • 145. Creanga  |  10 Martie 2012 la 19:51

    Ziua buna!
    Skp si Bsk, cred ca este o varianta adaugita a newsletterului din 9 ianuarie:

    „Unii pesedişti spun că Noua Republică s-a născut ca satelit al PDL sau anexă a Cotrocenilor. Unii pedelişti spun că mişcarea noastră există pentru a fura voturi de la dreapta. Mint şi unii şi alţii. Se tem şi unii şi ceilalţi. Noua Republică nu e un calcul electoral, ci o poziţionare istorică.

    Noua Republică s-a născut pentru a depăşi falsa dihotomie între răul mic şi răul mare. Trăim vremuri în care, pentru întreaga Europă, marea miză este refondarea politicului. Unii preferă pariul pe supravieţuirea minoră şi căldicică – securitatea perversă a unei bârfe sub anonimat. Alţii vor să gândească un proiect de societate care stabileşte locul României în Europa. Cum negociem viitoarea Constituţie? Ce vrem, de fapt: democraţie sau oligarhie? Guvernare tehnocratică sau reprezentare politică?

    Noua Republică s-a născut din refuzul vorbelor goale şi din nevoia de făptuire. Palavragii talentaţi, bârfitori de ocazie, pamfletari isteţi şi cronicari ai decăderii se găsesc pretutindeni. Acum e nevoie de perspectivă pe termen lung, de oameni de echipă, de inşi muncitori care-şi suflecă mânecile. ”

    Securitate perversa sub anonimat, barfitori de ocazie, samd. Eu am ramas masca, cum poti spune asa ceva. Mi-am revenit repede si am scris pe site ul NRepublici si pe Politeia. Am primit raspuns, si am ramas masca a doua oara. Se spunea ca au fost atacati ca nu stiu care a furat baza de date samd. Ce are una cu alta? Cum poti sa atragi oameni cu asemenea cuvinte? Un nou partid nu are nevoie doar de membri, are nevoie de votanti, unii pot fi anonimi sau barfitori, care e problema? Cum pot sa recomand cuiva asa ceva?Cum sa duc vorba mai departe cand nici eu nu sunt convins? Cativa „barfitori” macar isi spun parerea, altii doar intorc nasul si scuipa in san, ptiu! asta e Noua Republica?

    Apreciază

  • 146. Creanga  |  10 Martie 2012 la 20:04

    Se pricepe cineva la tricotat?

    http://www.24hmontreal.canoe.ca/24hmontreal/actualites/archives/2012/03/20120308-174907.html

    Apreciază

  • 147. Creanga  |  10 Martie 2012 la 20:05

    http://ville-laines.blogspot.com/

    Apreciază

  • 148. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 20:40

    Creangă, salut!
    Textul adus de tine la 145 e tare amuzant.
    Același stil va prinde rădăcini și va negocia Constituția cu mama natură. 🙂
    Acum l-am auzit pe Mihail Neamțu la rtv: NR este o construcție politică pentru anul 2020. Ăsta-i un motiv serios să nu ne panicăm! :).

    Apreciază

  • 149. Creanga  |  10 Martie 2012 la 21:06

    Bsk,
    Nu va fie frica, NR se ridica! Noi in anul 2020, cand nu vom mai fi zevzeci…

    Apreciază

  • 150. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 21:11

    Anul 2012 e doar unul de etapă… pentru victoria uselistă. 🙂

    Apreciază

  • 151. skorpion  |  10 Martie 2012 la 21:36

    prostu satului scrie:

    Bine scris, intr-adevar. Nu talentul scriitoricesc ii lipseste d-lui Neamtu.
    In contextul acestui minunat articol si al baricadei mediatice ridicate impotriva Noii Republici (neaparat in acest context), sa constatam ca “În această seară, de la ora 20, Mihail Neamţu este invitatul Danei Războiu la Realitatea TV.”
    Invitat la una dintre acele televiziuni “influente si nocive”, ca sa citam un alt mare ganditor. Si invitat la ce altceva decat la un talkshow.
    “Nu-i asa ca realitatea, aia fara majuscula, depinde al naibii de tare de unde o privesti???” se minuna Mitica in sinea lui…

    🙂

    Apreciază

  • 152. luminita  |  10 Martie 2012 la 21:46

    „Nu poti sa cosi cu matase o gaura dintr-un sac”.
    Intr-adevar, draga Carmen.
    Trebuia sa iti vina tie sa o spui, ca sa mi se para si mie potrivita.

    Apreciază

  • 153. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 21:54

    Să plimbi ursul pe la teveuri- cu atâta fervoare- pentru o nouă construcție politică a anului… 2020, înseamnă candidatură la prezidențialele din 2014, pudică și plină de mâncărimi, da’ las’
    că va veni și ziua când ne-o va zice verde-n față:
    „-Oamenii noștri din teritoriu insistă în fiecare zi să candidez la Cotroceni și nu poci să fug de răspundere; le-am răspuns un da hotărât”.

    Apreciază

  • 154. luminita  |  10 Martie 2012 la 21:58

    Bsk, salutarile mele!
    Daca 2012 e prea devreme la MN in gand, cat mai avem pana in 2020? o azvarlitura de batz. Si o tona de rabdare. Amestecata cu frustrare. Astea-s vremurile, si ca ele suntem si noi.

    Apreciază

  • 155. skorpion  |  10 Martie 2012 la 22:03

    mister B,
    scenariu posibil

    luminita,
    mai sint doar 8 ani!
    poate pina atunci scapam si de iliescu
    :mgreen:
    poate la asta s-a gindit si MN!
    😛

    Apreciază

  • 156. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 22:08

    „Am pierdut o primă ocazie de etapă-înainte de mereu- când am sperat ca mulțimea ațâțată și înfierbântată s-o tragă pe Elena Udrea de poșete în jos până pică și piratul, dar nu ne-am schimbat ținta ci numai strategia- de când ne lovim mereu de mereu- doar n-o să cadă mereu în picioare pe criza asta în care cea mai bună apărare a construcției pentru 2020 este atacul acum, cât e fierul cald spre incandescent, până nu se răcește atmosfera”
    Legendă:
    mereu=MRU

    Apreciază

  • 157. skorpion  |  10 Martie 2012 la 22:10

    excelent, mai ales acel mereu
    🙂

    Apreciază

  • 158. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:14

    Bsk, skorpion, eu mai glumesc, mai rad cu mine insami fiind fatza in fatza ,
    dar sa iti exprimi un orizont de 8 ani in care electorii tai sa te astepte increzatori sa treci de la pampersi la boxeri……….mai bine nu mai zic nimic.

    Apreciază

  • 159. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 22:18

    Lumi-Lumi,
    Parcă era într-o melodie mai veche:
    -Taci, dacă n-ai de gând să mă iubești! 🙂

    Apreciază

  • 160. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:20

    BSK, @156, MRU´=mereu. ❗

    Apreciază

  • 161. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:23

    BSK, nu m-as supara daca un iutub mi-ai da.
    Ca vad ca si Fini lipseste.

    Apreciază

  • 162. skorpion  |  10 Martie 2012 la 22:24

    fini o fi plecat cu nora, aseara lipsind si mister B, am crezut ca ati luat sutele din pusculita si ati fugit toti 3 in ……..insulele Canare
    😛

    Apreciază

  • 163. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 22:28

    Uite cum vine mereu,
    Văleleu, văleleu!
    Va fi vai de turul meu
    Cu nova-garga, văleu!
    Legendă:
    tur= primul
    Al doilea tur nu se mai pune. 🙂

    Apreciază

  • 164. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:30

    Indraznesc eu cu iutubul:

    Apreciază

  • 165. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:31

    Apreciază

  • 166. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:33

    Apreciază

  • 167. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:34

    Apreciază

  • 168. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:34

    Apreciază

  • 169. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:35

    Apreciază

  • 170. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:40

    Mi s-a pus pata pe Taxi….

    Apreciază

  • 171. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 22:41

    Lumi-Lumi,
    N-o dibuiesc. Am găsit alta, potrivită și nouă… de la Adam fără Eva

    Alo?…
    I: as vrea sa`ti spun
    tot ce visez si ce gandesc
    dar nu m`a asculti
    nu stiu de ce te mai iubesc
    ma indepartezi
    cu tot ce spui, cu tot ce faci
    ai sa ma pierzi
    iubeste`ma si taci.

    R: nu stiu cat voi mai rabda,
    nu stiu cat voi rezista,
    nu te vei schimba
    degeaba sunt a ta.
    nu mai stiu ce pot sa fac,
    nu mai pot sa plang, sa tac,
    eu sunt doar a ta
    nu ma privi asa.

    II:te`am sunat si n`ai raspuns (aaaaa)
    cu cine erai?(aaaa)
    de ce faci asta?
    de ce ma minti?(aaa)
    nu te cred, nu te cred…

    III:nu ma intelegi
    de fapt e totusi viatza mea,
    nu, nu ma crezi
    imi spui ca`am fost cu altcineva,
    ce vina am ca esti gelos si nu ma crezi?
    nu mai suport
    sunt doar a ta , nu vezi??

    R:

    aaaaa, ooo

    IV: vreau sa spun ce visez, ce gandesc
    nu te mai iubesc
    tot ce spui, tot ce faci,
    doar asculta`ma si taci!

    Apreciază

  • 172. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:47

    Bsk, la naiba, Anda Adam nu mi-a placut niciodata, nicicum.
    Deci nu deschid iutubul, sorry.

    Apreciază

  • 173. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:48

    Sa vina Fiiiiiiiiiiniiiiiiiiii!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

  • 174. skorpion  |  10 Martie 2012 la 22:49

    😛
    🙂
    😆

    Apreciază

  • 175. skorpion  |  10 Martie 2012 la 22:51

    evaziune fiscala din oua!!!!!!!!!!
    o stiati?

    http://www.revista22.ro/adrian-nastase-risca-sa-fie-acuzat-de-evaziune-fiscala–13752.html

    Apreciază

  • 176. luminita  |  10 Martie 2012 la 22:52

    skorpion, te razi? 😛 😀 😛 😀

    Apreciază

  • 177. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 22:57

    Lumi-Lumi
    Nici mie. Ai versurile.
    Uite un alt mesaj de iubire republicană ca nouă! 🙂

    Prefa-te ca ma mai iubesti,
    Zambeste-mi cand ma vezi in cale,
    Nu ma goni cand ma-ntalnesti,
    Din toate gandurile tale…
    Nu-mi lua cand pleci si amintirea!!!!
    Ea-i pentru mine un balsam..
    E fericirea e mahnirea,
    Tot ce-am avut tot ce mai am…
    Si sa-mi mai lasi ca pe-o lumina!!
    Speranta ca vei reveni..
    Din cupa ei cu lacrimi plina…
    Poti face tril..
    Poti face tril de ciocarlii…

    Nu-mi lua iubirea daca pleci!
    Mai lasa-ma sa cred in ea!!!
    Cand noptile pustii si reci..
    Sa-mi mai inchipui ca-i a mea!!!

    Prefa-te ca ma mai iubesti..
    Zambeste-mi cand ma vezi in cale..
    Nu ma goni cand ma-ntalnesti..
    Din toate gandurile tale!!!!
    Si sa-mi mai lasi ca pe-o lumina!!!!
    Speranta ca vei reveni..
    Din cupa ei cu lacrimi plina..
    Poti face tril,
    Poti face tril de ciocarli!!!

    Refren:Nu-mi lua iubirea daca pleci……

    Apreciază

  • 178. luminita  |  10 Martie 2012 la 23:02

    Apreciază

  • 179. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 23:06

    175
    Ia omleta, neamule, și rupe cu ea Omerta! 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 180. luminita  |  10 Martie 2012 la 23:07

    Apreciază

  • 181. skorpion  |  10 Martie 2012 la 23:07

    hai, ca m-a distrat chestia asta cu nastase si ouale…
    pina la urma, te pomenesti, ca de la oua i se va trage?
    hăhăhăhăhăhă …ar ride piratul, dar si eu
    😛

    gute Nacht,
    va las cu muzica faina, versuri asijderea
    🙂

    Apreciază

  • 182. luminita  |  10 Martie 2012 la 23:10

    Apreciază

  • 183. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 23:10

    …și rupe DIN ea Omerta. 🙂

    Apreciază

  • 184. luminita  |  10 Martie 2012 la 23:12

    skorpion, ha,ha,haaaaa, ar fi culmea culmilor sa i se traga de la OO!!!!!!!!!!!!!
    Noapte buna, pe maine!

    Apreciază

  • 185. skorpion  |  10 Martie 2012 la 23:15

    ceva f. frumos & emotionant

    30 de delfini esuati pe o plaja si salvati de oameni

    http://www.wimp.com/dolphinssaved/

    Apreciază

  • 186. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 23:21

    Noapte bună!
    Au mai rămas 21 de zile. 🙂

    Apreciază

  • 187. luminita  |  10 Martie 2012 la 23:24

    skorpion, senzational!!!!!!!!!!
    ma duc sa caut un iutub cu delfinii din Dambovitza, de langa podul Grant.

    Apreciază

  • 188. luminita  |  10 Martie 2012 la 23:26

    Apreciază

  • 189. Bască ilie  |  10 Martie 2012 la 23:33

    Presimt venirea lui Fini, mâine. 🙂
    Hai, vino în Grădina noastă mică!
    Mor, mor de dor și mai ales de frică. 🙂

    Apreciază

  • 190. luminita  |  10 Martie 2012 la 23:36

    Apreciază

  • 191. luminita  |  10 Martie 2012 la 23:38

    Apreciază

  • 192. luminita  |  10 Martie 2012 la 23:39

    hi, hi, hi, noapte buna, prieteni!
    sa vina Fiiiiiniiiiii!!!!!!

    Apreciază

  • 193. Maria  |  10 Martie 2012 la 23:40

    Bună seara! Observ că e mare tristeţe fără Fini în Grădină. Poate reuseşc să vă mai îndulcesc puţin cu o piesă proaspătăt, splendidă şi doi interpreţi deosebiţi. Ieri am descoperit-o.

    Apreciază

  • 194. Maria  |  11 Martie 2012 la 00:03

    Încă:

    Apreciază

  • 195. Maria  |  11 Martie 2012 la 00:07

    Apreciază

  • 196. Maria  |  11 Martie 2012 la 00:09

    Apreciază

  • 197. Maria  |  11 Martie 2012 la 00:12

    Apreciază

  • 198. Maria  |  11 Martie 2012 la 00:18

    Apreciază

  • 199. Maria  |  11 Martie 2012 la 00:19

    Vă doresc zile frumoase! Ne citim peste vreo 10 zile.
    Noapte bună!

    Apreciază

  • 200. luminita  |  11 Martie 2012 la 00:25

    Noapte buna!

    Apreciază

  • 201. luminita  |  11 Martie 2012 la 00:28

    Sa vina Fiiiiiiiiiniiiiiiii!!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

  • 202. luminita  |  11 Martie 2012 la 00:40

    Apreciază

  • 203. theo- nona  |  11 Martie 2012 la 09:21

    bunä dimineatza.

    Maria,
    concediu pläcut.

    Apreciază

  • 204. skorpion  |  11 Martie 2012 la 09:50

    neata,
    luminita a insfacat suta si …….a depus-o la pusculita gradinii

    @Maria,
    multa bafta, sa ne auzim cu bine la finele proiectului

    Apreciază

  • 205. skorpion  |  11 Martie 2012 la 09:52

    Democraţia, deştepţii şi proştii

    În faţa votului, un prost este egal cu un deştept.

    Dar doi proşti nu sunt egali cu doi deştepti, pentru că, din
    doi deştepti, unul n-o să vină la vot, fiindcă i se pare că
    totul e lipsit de sens.

    Trei proşti nu fac nici atât cât trei deştepti, pentru că, din
    trei deştepti, unul are probleme existenţiale şi nu vine la
    vot, iar altul e sigur că o să iasă tot ăia şi n-are sens
    să se mai ducă.

    Patru proşti contra patru deştepţi? Exclus! Din patru deştepti,
    unul n-are Mercedes şi i se pare că n-o să se schimbe
    nimic, altul ştie el cine o să iasă, iar al treilea preferă
    să adoarmă la un film bun de cinematecă.

    O mare dezamăgire, asta e democraţia: 100 de deştepti n-or să
    facă niciodată cât un singur prost care votează!!

    Apreciază

  • 206. Maria  |  11 Martie 2012 la 10:10

    Bună ziua! Mai am un foarte scurt răgaz înainte de a intra pe linie dreaptă.

    Theo-Nona, vă mulţumesc! Concediul o să mai aştepte. Vineri voi avea susţinerea publică a tezei de doctorat.

    Skorpion, mulţumesc! Să fie! Şi să fie cu veşti bune…
    Cât de trist şi adevărat text ai adus aici… Azi-noapte am avut un vis cumplit şi chiar are legătură cu reflecţiile despre un posibil eşec al democraţiei. Se făcea că indiferenţa alegătorilor şi sforile trase de uneltele usl au adus la putere, prin alegeri, psd-ul. L-am visat pe Iliescu din nou la cârmă, făcând şi desfăcând guverne, din care nu mai scriu ce nume făceau parte. Cred că am plâns în somn. Să nu uităm experienţele trecutului…

    Vă doresc o duminică frumoasă!

    Apreciază

  • 207. skorpion  |  11 Martie 2012 la 10:17

    chiar cosmar visul tau, Maria!!!

    Apreciază

  • 208. Maria  |  11 Martie 2012 la 10:38

    😦

    Apreciază

  • 209. skorpion  |  11 Martie 2012 la 10:40

    @Maria,

    de cind s-a nascut usl-ul am fost convins ca nu va lua decit max. 30-35% la alegerile parlamentare…sper sa nu ma fi inselat!
    deci fii optimista!
    🙂

    Apreciază

  • 210. Maria  |  11 Martie 2012 la 10:48

    Skorpy, sper să fie cum zici! Iar visul să fie unul care anticipează un final răsturnat faţă de proiecţia onirică. Deşi mă cam tem, căci sunt scorpion, la rândul meu, şi ştii prea bine cum e cu visele noastre… Nu de usl mi-e atât de teamă la parlamentare, cât de apatia electoratului românesc.

    Apreciază

  • 211. Bască ilie  |  11 Martie 2012 la 11:16

    Saluttare!
    Vise, taică, vise! 🙂
    La noi infractorii plâng din motive politice, în viața lor reală, aia prinsă ca râia de dosarul sănătos tun. Se succed filele cu imagini de-ale infracționalității ca-n ultimele clipe de viață reală dinainte de executare.
    Și-apoi, decât să plângă Maria, mai bine să plângă mama lor de hoți!
    Eu, unul, oricât de sceptic aș fi, m-am gândit să nu cred până nu văd USL-ul la putere, ba chiar am senzația că nu voi crede nici dacă voi vedea una ca asta. 🙂

    Apreciază

  • 212. noradamian  |  11 Martie 2012 la 13:33

    Ziua bună, dragi prieteni 🙂 Văd că aţi pus de o petrecere faină sărbătorind absenţa gazdei 😆
    Bucuraţi-vă, fiindcă şi în zilele următoare voi avea una alta, multe, de rezolvat! :D… Dar nu uitaţi că sunt cu voi si când lipsesc 🙂

    Fini are probleme, încă, cu râşniţa. Să sperăm că reuseste să le rezolve mâine, poimâine.

    Bsk, Creangă, Lumi, Skorpion, Theo-nona, Maria, multzam de comenturi, glume si clipuri! Sunteţi neîntrecuţi 🙂

    Maria, eforturile intelectuale, psihice sunt o cauză recunoscută a unor asemenea vise. Nu sunt ceva neobisnuit . Am avut destule, si eu… 🙄

    Apreciază

  • 213. noradamian  |  11 Martie 2012 la 13:33

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 885,070 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.302 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 885,070 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: