Vinerea Mare a crucificării

13 Aprilie 2012 at 19:05 35 comentarii

Prin urmare, două tribunale, modele ale tuturor sistemelor juridice ale lumii,  cel al castei sacre preoţeşti a Templului care a constatat „hula” faţă de Dumnezeu şi cel roman care a conchis că atitudinea lui Isus e şi un atentat la autoritatea Cezarului, l-au sortit morţii. Totuşi, constatarea nevinovăţiei sale însoţeşte procesul în toate etapele sale. O declară de patru ori Pilat, o afirmă şi Irod,  apare ca dezvăluire, în scrisoarea soţiei lui Pilat (Matei, 27, 19) o va mărturisi disperat,  mai târziu, şi Iuda vânzătorul,  o spune şi tâlharul de pe cruce,  şi sutaşul roman. În plus, mulţimea decepţionată de refuzul lui Hristos de a  intra în lupta contra ocupantului roman, îl vrea crucificat în locul zelotului Baraba. Celor care urcă pe Via Dolorosa, azi traseu de pelerinaj religios-turistic, le e greu să intre-n atmosfera locului şi timpului din acea zi de Vineri a întunerecului căzut peste lume- şi la propriu, după cum e consemnat în Evanghelii şi în documentele unor istorici ai vremii. Mai întâi fiindcă intrarea pe traseul propriu-zis, cu celebrele „staţii”, se face printr-un bazar animat, colorat, plin de mărfuri orientale, apoi fiindcă instituţiile religioase au reproiectat spaţiul după percepţia lor proprie.

Cu ochii minţii însă, cei care cunosc Evangheliile, îl văd pe Isus purtând în spate, aproape muribund, târându-se istovit sub povara crucii, tratat cu insulte pline de ură de unii, urmărit cu  curiozitate de alţii, dar şi cu milă şi durere de cei câţiva apropiaţi, mai cu seamă femei. Prea puţini. Flagelat de legionarii lui Pilat la fortăreaţa Antonia, condamnatul are spatele  tot o rană.  Supliciului flagelării, executat cu flagra, nişte lănţişoare  de fier cu arşice şi terminaţii din plumb, mulţi nu-i rezistau. Iisus se prăbuşeşte pe parcurs.  Centurionul roman îl pune pe Simon din Cirene să-i ducă crucea: un gest umilitor pe care iudeul e silit să-l facă, până-n locul supliciului final, vârful dealului Golgota vinerea crucificării(căpăţână, în ebraică, calvarium, în latină) ( Matei, 27, 32). E amiaza zilei… Soldaţii îl dezbracă (o ultimă umilire) pe Hristos şi-l răstignesc: îi fixează membrele pe cruce bătându-le-n piroane de fier ţintuindu-l  între cei doi tâlhari. Moartea prin crucificare era atroce, cea mai crudă dintre pedepse, spune Cicero. Un supliciu inventat de perşi,  după unii istorici,  preluat de imperiu pentru uciderea revoltaţilor  care şi-au ratat încercarea, cu condiţia să nu fie cetăţeni romani: pentru ei era prea infamant. Pe stâlpul pe care urma să fie prins Iisus, Pilat pusese să se monteze o plăcuţă cu înscrisuri în evreieşte, latineşte şi în greceşte: „Iesu Nazaretius Rex Iudeorum. INRI”. De la ora 12 la ora 15,  (3 pm)  întreg ţinutul este cuprins de beznă (Luca, 23, 24). Isus refuză oţetul oferit-drog  de un soldat. Cu o undă de lumină peste ochii împăienjeniţi de moarte la auzul cuvintelor de credinţă al tâlharului crucificat la dreapta sa,  îi spune că se vor întâlni în rai.  „Eli, Eli Lama Sabactani”,  mai spune-n aramaică,  „Dumnezeul meu de ce m-ai părăsit” şi îşi dă duhul. Cercetătorii le-au identificat, apar în primul verset al psalmului 22 (21): o dovadă că totul se petrece conform prezicerilor Vechiului Testament. Trecuseră şase ceasuri de la momentul răstignirii. Jos, la Templu, în cetate,  începeau ceremoniile de sacrificare a mieilor pentru ospăţul pascal.

Surse: Evangheliile, „Isus” de Jacques Duquesne

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , , .

Joia Mare Învierea

35 comentarii Add your own

  • 1. dictaturajustitiei  |  13 Aprilie 2012 la 19:19

    Bună seara !
    Nora, faină treabă ai făcut !

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  13 Aprilie 2012 la 19:21

    Carmen, seara bună, mă bucur! Am fost acolo, am urcat pe Via Dolorosa şi m-am documentat, cât de cât, și înainte dar mai ales după vizită..

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  13 Aprilie 2012 la 19:31

    Poate ar fi trebui să indic şi nişte surse, dar sunt diferite, le-am consultat, dar n-aş putea spune că am citat din ele. Sigur, sunt Evangheliile (aici, cea după Matei). Mi-a plăcut îndeosebi, „Isus”, o carte scrisă în urma unei adevărate cercetări, de jurnalistul (politician şi jurist) francez Jaccques Duquesne, A apărut la Humanitas în 1995. Poate am să explic de ce am apreciat-o în mod deosebit, desi autorul e catolic. (crestinismul, cred, ar trebui să fie deasupra criteriului cultic, oricare ar fi el)

    Apreciază

  • 4. skorpion  |  13 Aprilie 2012 la 19:41

    http://www.presseurop.eu/ro/content/article/1784501-serenissima-e-pe-moarte

    Venetia…………

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  13 Aprilie 2012 la 19:48

    Skorpion, salut 🙂 Tocmai s-au întors, doi dintre băieţi, dintr-un sejur la Veneţia. Le-a plăcut într-un fel, e fascinantă, încă, dar au remarcat aerul acela oarecum fanat, al serenissimei republici. Au pus si ceva poze pe FB din care se observă aceeasi măreţie la apus…

    Apreciază

  • 6. luminita  |  13 Aprilie 2012 la 20:27

    Buna seara, tuturor prietenilor!
    Nora,
    m-a cutremurat postarea ta, felul in care ai rescris drumul Mantuitorului catre crucificare…ar indurera si pietrele.
    O seara linistita va doresc!

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  13 Aprilie 2012 la 20:42

    Luminiţa, bună să-ţi fie inima. E, de fapt, un documentar.

    O seară senină si ţie!

    Apreciază

  • 8. skorpion  |  13 Aprilie 2012 la 20:44

    @nora,
    apropo de Venetia ar merge Frida Boccara Venise va mourir!
    n’est ce pas?
    😦

    Apreciază

  • 9. ela  |  13 Aprilie 2012 la 20:44

    Excelent,Nora!
    Tare e frumoasa postarea ta.Iti multumesc din suflet.

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  13 Aprilie 2012 la 20:50

    Mulţumesc si eu, Ela!

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  13 Aprilie 2012 la 20:50

    Skorpion, oui!

    Apreciază

  • 12. skorpion  |  13 Aprilie 2012 la 20:52

    splendid

    Despre Frumusetea timpului care trece – cu matematicianul Solomon Marcus

    http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-11992848-despre-frumusetea-timpului-care-trece-matematicianul-solomon-marcus.htm

    Apreciază

  • 13. Fini  |  13 Aprilie 2012 la 21:03

    Bună seara, tuturor !

    Apreciază

  • 14. Fini  |  13 Aprilie 2012 la 21:03

    VINEREA MARE

    Apreciază

  • 15. Fini  |  13 Aprilie 2012 la 21:05

    Apreciază

  • 16. Fini  |  13 Aprilie 2012 la 21:06

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  13 Aprilie 2012 la 21:17

    Skorpion, îmi place Solomon Marcus. Un „aristocrat” al matematicii, un spirit cultivat, înrudit cu al lui Moisil, într-un fel, din nobila familie a matematicienilor de elită 🙂

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  13 Aprilie 2012 la 21:18

    Fini, seara bună ! Admirabilă alegerea de clipuri! Intru la audiţie.

    Apreciază

  • 19. Maria  |  13 Aprilie 2012 la 23:08

    Bună seara.
    Un gând pios pentru Cel ce S-a întrupat în Fiinţă şi a urmat calea jertfei pentru omenirea rătăcită. Evocarea ta, Nora, este vie şi cutremurătoare. Sper să am cândva timpul necesar, timpul dorit, de a citi cartea recomandată. Sacrificiul rememorat ritualic îşi are rosturile sale adânci. Matematicianul amintit mai sus, academicianul Solomon Marcus, spunea odată (într-un însorit sfârşit de noiembrie al anului 2009, cu prilejul lansării unei cărţi despre realitate, abordată din perspectivă transdisciplinară) că, aşa cum există semnificaţii care-şi caută expresia potrivită, tot aşa există expresii care trebuie să-şi reînnoiască mereu semnificaţia. Întâmplarea face că astăzi mi-ai regăsit carneţelul în care mi-am notat însemnările cu prilejul acelui eveniment. Şi tot întâmplarea face ca Skorpion să-l aducă aici pe Solomon Marcus…, iar cuvintele parafrazate să capete, dintr-odată, semnificaţie…

    Apreciază

  • 20. Maria  |  13 Aprilie 2012 la 23:08

    *mi-am regăsit

    Apreciază

  • 21. Bască ilie  |  14 Aprilie 2012 la 00:16

    Sărbători fericite la toată grădinărimea, oriunde vă duceți traiul și graiul românesc!

    Apreciază

  • 22. Bască ilie  |  14 Aprilie 2012 la 00:17

    Apreciază

  • 23. Sare'n Ochi  |  14 Aprilie 2012 la 11:43

    Brusc s-a-nserat. În sfeşnic lumânarea
    Pocnind se-aprinse singură, din nou.
    Trei zile l-am vegheat sub răsuflarea
    De somn ce-n somn e somnului ecou
    http://sareinochi.com/2012/04/14/iviere/

    Apreciază

  • 24. Alina RAUS  |  14 Aprilie 2012 la 13:37

    Sarbatori fericite!

    Apreciază

  • 25. luminita  |  14 Aprilie 2012 la 14:13

    Sarbatori cu dragoste si bucurie sufleteasca, dragi gradinari!
    Tie, Nora,
    iti multumesc inca o data pentru generozitatea de a ne tine impreuna pe toti cei care ne-am cunoscut virtual in Gradina ta magnifica,
    iti doresc sa fii sanatoasa si vesela, ca restul vine de la sine!

    Apreciază

  • 26. Mih  |  14 Aprilie 2012 la 14:45

    Cu sfiala trecatorului, dar cu drag prietenesc, va urez
    Paste Fericit, cu bucurie, cu pace si speranta, cu sufletul inundat de Lumina!

    Apreciază

  • 27. oldhashu  |  14 Aprilie 2012 la 16:12

    Tuturor celor întâlniți în Grădină va urez un Paste fericit și pace in suflete!

    Apreciază

  • 28. skorpion  |  14 Aprilie 2012 la 18:53

    Paste Fericit tuturor gradinareselor si gradinarilor!

    Apreciază

  • 29. andrzej  |  14 Aprilie 2012 la 19:38

    Paste linistit, pace si ganduri bune!

    Apreciază

  • 30. ana  |  14 Aprilie 2012 la 20:06

    Paste fericit .

    Apreciază

  • 31. monyf  |  14 Aprilie 2012 la 22:55

    Increderea,iubirea,speranta si lumina ,daruri cu care am fost daruiti de Dumnezeu sa fie vesnic vii in sufletele voastre ! Paste Fericit !

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  15 Aprilie 2012 la 00:08

    Hristos a înviat! Paşte fericit, prieteni 🙂

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  15 Aprilie 2012 la 00:10

    Fini, Lumi, Maria, Carmen, Ela, Mony, Alina Ana, Bsk, OldHasu, Skorpion, Mih, Sare, Andrzej, prieteni, multzam de urările minunate să fiţi iubiţi şi fericiţi! 🙂

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  15 Aprilie 2012 la 00:11

    postare nouă

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  10 Aprilie 2015 la 17:38

    Reblogged this on Gradina de hartie.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 891,915 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.364 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 891,915 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: