Psihopatia-şi face platformă electorală

22 Aprilie 2012 at 14:05 60 comentarii

Pe principiul, mortal de inteligent,  „duşmanul duşmanului meu merită să-mi fie  şef„, s-ar cuveni să se înscrie-n cursa electorală  ultraşi, mafioţi, sindicalişti, diverşi supăraţi care se  se dezbracă  şi cântă căţăraţi pe antene, balconarzi ai legislativului şi  fel de fel de plătitori de postaci cu drept de vot mai egali decât ceilalţi. Ba chiar şi amărâtul care se certa cu el însuşi zilele trecute pe sub ferestrele noastre. ” Bă, ţi-am zis să taci? Taci odată, n-auzi ce-ţi spun? Taci, că mă superi şi te pleznesc!” (Era-n zori,  nici ţipenie de om nu se vedea prin jurul lui, putea deci, să se pleznească liniştit că nu-l tulbura nimeni). …Aşa că de ce n-ar candida Alexandru Gheorghe ( aici ) locotenent şi creştin în rezervă, cu merite recente,  de revoluţionar  -pe lângă armată şi legi-  la primăria Sibiului? … Pentru că tot vorbeam  de obedienţă, iată aici avem un caz care o confirmă. Pe lângă trupele uslaşe şi ultraşe, gărzile lui vanghelie,  studenţii lui abrambu’, pipiţele lui mazăre şi alţi revoluţionari care au răspuns solidar, la  convocare,  rebeliunea avea nevoie şi de oameni serioşi, instruiţi şi gradaţi. Sau, măcar, de un reprezentant.  Cât să legitimeze sloganul  „armata e cu noi„. Adică cu fosta putere de represiune.
******
Dincolo de şubrezenia psihică a personajului cu epoleţi trimis la vatră,  cazul în sine merită puţină atenţie fiindcă demonstrează şubrezenia psihosocială a unei  părţi din electorat, cea care face posibilă şi acum,  ascensiunea unor indivizi evident, taraţi psihic; Vadim, Becali, Crin, etc.  Mai nou, DD- ca să-i amintesc pe cei mai atinşi. Pentru unii, subiecte de  amuzament,  pentru alţii, modele de lideri. Iar pentru aceştia din urmă,  nu  garanţia faptelor, a realizărilor benefice comunităţii, contează, ci  ieşirea-n evidenţă ca spectacol, jenant-penibil, prin  declaraţii iresponsabile şi gesturi deviante. Altfel spus, prin manifestări maladive care activează negativismul, tendinţa spre aneantizarea societăţii. Indivizi ciudaţi care n-au dovedit nimic altceva decât că  sunt nişte circari-dărâmători.  Iar media şi toţi  cei care  fac cărare unor asemenea entităţi bolnave,  sau, mai bine zis, le folosesc, indiferent de statutul lor social, nu pot fi decât de o dezolantă iresponsabilitate.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

Revoluţia şi reforma obedienţei Cazul Panait, standard de lucru în „Cooperativa Avântul”(7)

60 comentarii Add your own

  • 1. Maria  |  22 Aprilie 2012 la 14:23

    Bună ziua!

    Au încept să intre în rol toate ipostazele actuale desprinse din arhetipul Agamemnon Dandanache. 🙂 La întrebarea lui Tipătescu, ,,Dar cu ce ocazie pe la noi?”, Gagamiţă dăduse un răspuns demn de succesorul său de azi: ,,Cu ocazia aledzerii, necicusorule, cu ocazia aledzerii, stii, m-a combătut opoziţia, si colo, si dincolo, si dincolo… si ramasesem eu… care familia mea de la patuzsopt în Cameră… rămăsesem mă-nţeledzi fără coledzi… si asa am venit pentru aledzere.” 🙂 Cred că, inevitabil, în perioadele imediat premergătoare alegerilor apar şi asemenea candidaţi cărora le ţinghilesc clopoţeii pe la urechi.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 14:28

    Ziua bună, Maria 🙂 arhetip rezistent istoric, carevasăzică 🙂 În timp pare c-a devenit si mai reprezentativ, din păcate, si mai „atins”

    Apreciază

  • 3. skorpion  |  22 Aprilie 2012 la 14:32

    bonjurici,
    🙂

    indivizi evident, taraţi psihic; Vadim, Becali, Crin,

    l-as mai adauga si pe ponta pentru desele iesiri IRESPONSABILE
    (sa-l omorim pe Basescu, Basescu era pe jos dupa sticla de whisky si altele)

    iar ultima iresponsabilitate este la adresa lui Sarkozy.
    Place unora Sarkozy, nu place altora Sarkozy, dar un presedinte de partid dintr-o tara europeana, considerata normala nu ar trebui sa faca asemenea declaratii:

    Nicolas Sarkozy drept „un simbol al politicianului demagog, populist fără limite, total lipsit de valori şi scrupule, fără o viziune clară şi coerentă, cu grave concepţii autoritare şi antidemocratice, exhibiţionist şi chiar bufon – adică un Băsescu al Franţei”.

    „Demagogia şi oportunismul lui Sarkozy au afectat şi România (profitand şi de jalnică şi umilitoarea prestaţie a lui Băsescu pe plan european), în faimoasele scandaluri cu expulzarea ţiganilor şi mai recent cu sabotarea Spaţiului Schengen

    numai pentru asemenea jalnice si iresponsabile declaratii imi doresc sa iasa Sarkozy presedinte!!!!!!!

    si nebuni politruci de teapa celor 4 de mai sus sint inca foarte multi..
    cum naiba ajung astia sa reprezinte o tara, un popor sau, ma rog, o parte dintr-un popor, ma depaseste…

    Apreciază

  • 4. skorpion  |  22 Aprilie 2012 la 14:34

    golanul de ponta sufera si de un imens complex de inferioritate,
    lucru valabil si pentru crin_antonescu

    Apreciază

  • 5. Maria  |  22 Aprilie 2012 la 14:36

    Nora, să fim noi liniştiţi, căci Agamiţă nu piere, doar se multiplică, tarându-se tot mai tare. 🙂 Woaii, ce m-aş amuza dacă aş mai fi în Sibiu! Îmi trec prin minte destule sloganuri – mai bine zis antisloganuri – electorale, pe care i le-aş dedica la caşchetă. 🙂

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 14:55

    Skorpion, salut, lista zgubiliticilor devine pe zi ce trece mai interesantă 🙄 🙂

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 14:56

    Maria, bună idee, am putea să ne gândim la un slogan pentru agamiţă -2012, în general, si pentru agamiţă cu caşchetă în special 🙂

    Apreciază

  • 8. Sare'n Ochi  |  22 Aprilie 2012 la 16:00

    o zi buna, Nora! Grădinari!
    excelent scris.
    am preluat link-ul.

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 16:02

    Sare, salut! 🙂 Multzam !

    Apreciază

  • 10. Bască ilie  |  22 Aprilie 2012 la 18:37

    Saluttare!
    Tandemul lui Gheorghe cu Lupu nu-i de ici-colea.
    Cine pe cine a înnebunit mai tare. 🙂

    Apreciază

  • 11. skorpion  |  22 Aprilie 2012 la 18:44

    SALUT,

    participarea masiva la alegerile prezidentiale din Franta.
    pina la sfirsitul zilei vor fi fost cca 80%.

    se pare ca Hollande iese cistigator in primul tur,
    dar who knows, poate se schimba rezultatul in turul II.

    Apreciază

  • 12. dictaturajustitiei  |  22 Aprilie 2012 la 19:22

    Bună seara !
    Nora, cu adevărat v-ați procopsit !
    Dar, cum bine scrii, nu e singurul nebun care vrea să schimbe lumea.
    Sper să nu se întâmple cum prezice Scorpy și să iasă din primul tur președinte un reprezentant al stângii. Le-ar da apă la moară ciuvicilor și ciutacilor.

    Apreciază

  • 13. luminita  |  22 Aprilie 2012 la 19:28

    Aoleu, Nora, dar cu ce ati gresit voi, sibienii, de v-a cazut o asa pleashka de Gheorghe pe cap?
    De ce nu se duce sa candideze la Caracal?
    Seara buna, tuturor!

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 20:31

    Seara bună 🙂 Carmen, magnetismul Sibiului o fi de vină 😆
    Insul zice că e de pe aici. Apoi, Sibiul a rămas de pe vremea lu’ nicua lu’ ceaşcă cu multă militărime şi securime. Asa că a găsit mediu numa’ bun pe acilea,

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 20:33

    Bsk., 1o, salut 🙂 unul pe celălalt si viceversa. Şi amândoi socotesc că suntem toţi nebuni 😉

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 20:34

    Lumi, salut 🙂 nu se poate fără gheorghe prin politică- mai ales că si primarele, de când are ceva dosărele, s-a cam dat cu opoziţia antenistă. Oricum, n-are concurenţă, va iesi tot el si a patra oară. Poate si-l va lua consilier, pe ghiţă.

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 20:39

    Skorpion, uite că n-am urmărit ce se petrece-n Franţa, desi e important si pentru noi.
    Am un feeling tâmpit, însă, de moment, privind căderea guvernului MRU 🙄

    Apreciază

  • 18. Bască ilie  |  22 Aprilie 2012 la 20:46

    Ce cristalin sună la tine chiar și o cădere de moțiune! 🙂

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 21:01

    Bsk, adică zdronc!! 🙂

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 21:02

    Am zis că e de moment, de duminică seara şi înainte de luni… Îmi trece 🙂

    Apreciază

  • 21. Fini  |  22 Aprilie 2012 la 21:05

    Bună seara, tuturor ! 🙂

    Astăzi dimineaţă mi s-a întors rândunica la cuibul de pe balcon, draga de ea . Ce frumos şi vesel ciripeşte ! E primăvară ! 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 22. Fini  |  22 Aprilie 2012 la 21:08

    Nu pot să intru în topic în seara asta. 🙂

    Apreciază

  • 23. Fini  |  22 Aprilie 2012 la 21:08

    Pe 23 aprilie, la 50 de ani de la aparitia primului album The Beatles („Love Me Do”), Alexandru Andries va sustine un concert „tribut” pentru John, Ringo, Paul si George, „cei patru baieti din Liverpool”. Evenimentul va avea loc la Cinema Patria si va beneficia de prezenta trupei Liverpool.

    Apreciază

  • 24. Fini  |  22 Aprilie 2012 la 21:09

    Apreciază

  • 25. Maria  |  22 Aprilie 2012 la 21:11

    Nora 14, splendid oraş, c’est vrai! 🙂 Acum, ca să fiu sinceră până la capăt, eu am amintiri frumoase şi dinainte de ’89, de pe vremea lui Nicu. 🙂

    Apreciază

  • 26. Fini  |  22 Aprilie 2012 la 21:11

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 21:12

    Seara bună, Fini 🙂 De mult nu i-am mai ascultat pe „gândăcei” 🙂

    Apreciază

  • 28. Fini  |  22 Aprilie 2012 la 21:13

    Şi câteva picături de Alexandru Andrieş

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 21:13

    Maria, este! 🙂 Asta are si părţi bune dar si unele mai puţin bune 🙄

    Apreciază

  • 30. Fini  |  22 Aprilie 2012 la 21:14

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 21:15

    Fini, cu stilul lui inconfundabil Andries nu se demodează, dimpotrivă 🙂 E ca vinul…

    Apreciază

  • 32. Maria  |  22 Aprilie 2012 la 21:15

    Fini, bună seara 🙂 Îmi place Beatles.

    Mă bucur mult de revenirea rândunicii. Va veni şi rândunelul, cu siguranţă, şi va fi o încântare. Sunt păsărele foarte statornice. 🙂

    Apreciază

  • 33. Fini  |  22 Aprilie 2012 la 21:15

    Salut Nora ! 🙂

    Apreciază

  • 34. Maria  |  22 Aprilie 2012 la 21:16

    Nora 29, aşa este…

    Apreciază

  • 35. Fini  |  22 Aprilie 2012 la 21:22

    Te salut bucuroasă, Maria ! 🙂
    E frumos să te trezeşti dimineaţa, când se crapă de ziuă, în ciripit.

    Apreciază

  • 36. lastnightmusic  |  22 Aprilie 2012 la 21:23

    Salut prieteni 🙂

    Apreciază

  • 37. stefan60  |  22 Aprilie 2012 la 21:28

    Seara buna
    Credeam ca fostul locotenent e prin ceva puscarie militara . Cum era normal in oricare tara decenta . Sint surprins ca se candideaza la primarie . Bine , inimaginabilul e posibil in Romania . 🙂

    Apreciază

  • 38. lastnightmusic  |  22 Aprilie 2012 la 21:30

    la vie manifeste
    une solitude parmi nous danse ses solitudes

    laviemanifeste.com/

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 21:33

    Lnm, salut! I like 🙂

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 21:34

    Stefan, seara bună 🙂 ! Penalii sunt răsplătiţi, puscăriabilii sunt promovaţi! Asta e piesa ce o vrea uselimea dar si destul bobor. E posibil, da, din păcate 😉

    Apreciază

  • 41. elap  |  22 Aprilie 2012 la 21:42

    Buna seara,
    Inimaginabilul chiar poate avea loc in Romania:
    http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012042371364/Actualitate/Premierul-Ungureanu-amenintat-cu-rapirea-si-moartea-de-un-deputat-PSD.html

    Apreciază

  • 42. skorpion  |  22 Aprilie 2012 la 22:23

    @fini,

    te rog saluta rindunica din partea mea!
    🙂
    este o pasare, care mie imi place in mod deosebit, zborul ei, ciripitul ei, forma corpului ei, modul in care isi face cuibul, dar chiar si forma cuibului…
    esti o fericita,

    cindva, cind am avut firma, voiam ca logo-ul acesteia sa fie……o rindunica
    🙂

    iar un bou de amic de-al nostru, a distrus cuibul de rindunica, pe care il avea la el la etajul X. un bou sinistru…

    Apreciază

  • 43. Maria  |  22 Aprilie 2012 la 22:29

    Nora 17, eu zic să nu ne pierdem încrederea. Important e că premierul nu are emoţii. Vom vedea ce va ieşi până la urmă. Până şi titlul moţiunii iniţiate de USl este pueril, tembel şi lipsit de orice legătură cu realitatea.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/ungureanu-nu-are-emotii-la-motiunea-de-cenzura-977857.html

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 22:30

    Ela, servus, am citit! Ţăcăneala multora a intrat în faza periculoasă. Factorii de decizie sănătoşi la cap ar trebui să-i bareze.

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 22:34

    Maria, sunt de aceeasi părere. De altfel indivizii respectivi s-au cam bătut singuri şi altădată.

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 22:35

    Fini, fă-le o poză prietenelor tale călătoare de pe terasa si pune-o pe FB 🙂

    Apreciază

  • 47. Maria  |  22 Aprilie 2012 la 22:36

    Da, Nora, ca amărâtul de sub ferestre. 🙂

    Apreciază

  • 48. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 22:37

    Lnm, 38, nu pot să te contrazic…

    Apreciază

  • 49. Maria  |  22 Aprilie 2012 la 22:37

    Răspunsul era la 45. 🙂

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 22:37

    Noapte bună, prieteni 🙂

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  22 Aprilie 2012 la 22:39

    Maria, excelentă observaţia 😆

    Apreciază

  • 52. Maria  |  22 Aprilie 2012 la 22:40

    🙂 Noapte bună, Nora! 🙂 Somn uşor tuturor!

    Apreciază

  • 53. Fini  |  22 Aprilie 2012 la 22:58

    Skorpi,
    42

    🙂 🙂

    Apreciază

  • 54. skorpion  |  22 Aprilie 2012 la 23:13

    fini,
    ia arunca o privire aici
    https://www.google.ro/
    🙂

    Apreciază

  • 55. Maria  |  23 Aprilie 2012 la 00:19

    Dormiţi? 🙂

    Dacă e luni, e Mircea Mihăieş: http://www.evz.ro/detalii/stiri/renasterea-vetrei-romanesti-977945.html

    ,,De ce graba şi nervozitatea actuală a opoziţiei — precedată de ridicola „semi-revenire” în Parlament? Simplu: pentru că Mihai Răzvan Ungureanu creşte în sondaje. Zi după zi, temeinic, solid şi, din perspectiva famelicilor lideri ai Opoziţiei, ameninţător. Două din cele trei puncte ale moţiunii sunt puerile, iar al treilea catastrofal pentru imaginea României.”

    Bonne nuit! 🙂

    Apreciază

  • 56. Fini  |  23 Aprilie 2012 la 07:14

    Mulţumesc Skorpi ! 🙂

    Apreciază

  • 57. Fini  |  23 Aprilie 2012 la 07:15

    Neaţa ! 🙂

    La mulţi ani, Gheorghe !

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  23 Aprilie 2012 la 16:28

    Salut prieteni 🙂 Maria, corect articol! „Băieţii” reacţionează de-a dreptul pavlovian 🙂

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  23 Aprilie 2012 la 16:46

    Fini, făină piesă,simpatică si pentru cei mici si pentru cei mari 🙂

    Apreciază

  • 60. noradamian  |  23 Aprilie 2012 la 16:46

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 879,185 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.249 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 879,185 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: