Tribunalele media îşi schimbă perdelele

28 Aprilie 2012 at 10:26 120 comentarii

Ce vor face tribunalele media după ce de ani de zile au înfierat la Boc, Udrea, la reformişti&Macovei, adică la absolut tot ce  avea tangenţă cu Traian Băsescu?…  Când spun “înfierat” nu mă gândesc de fel la critica sănătoasă, proactivă  şi nici la sugestia bine intenţionată  ci exact la opusul lor, la bolovănismul negativist al lipsei de nuanţe,  la  specularea distructivă a oricăror  neajunsuri şi vulnerabilităţi, la generalizarea şi la hiperbolizarea greşelilor în scop politicianist,  folosindu-le drept oportunităţi pentru a turna acuze la grămadă, în ideea de accedere politică prin folosirea teoriei dezastrului ca tehnică de exterminare a adversarului.

Cum îşi vor actualiza  misiunea de resecurizare a patriei lui iliescu&voiculescu după această victorie istorică?  Cunoscând marfa, putem să ne-ntrebăm şi chiar s-anticipăm, logic, modalităţile:  (1) prefăcându-se că-şi respectă meseria, adică trecând gazetăreşte la critica obiectivă a guvernului Ponta. (2) Arborând o mască sceptică, în ton cu bolnăviciosul “toţi sunt la fel” pentru ca mimând deontologia să susţină voalat, usele, iar unele, în acest fel,  servind şi grupările aspirante. (3) În fine, probând un remake ceauşist mai fără perdea, destinat nostalgicilor, să treacă la glorificat măreţele realizări  ale  guvernului născut din perena şi familiara, încă, sămânţă iliescean-comunistă  în contrast cu prăpădul  lăsat de primejdiosul  MRU.  De aşteptat o combinată, cu variaţiuni, după pofta  stăpânilor: sponsori& şantajişti.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , .

Împuşcături cu gloanţe anteniste Legende şi capcane

120 comentarii Add your own

  • 1. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 10:37

    neata,

    cred ca va fi varianta a 3.a

    partiiiiidul, pontalăuul, Romaniaaaaaaaaaaaa….
    (aveti in urechi melodia, nu???? de pe vremea lui ceasca a Cintarii Romaniei)

    latrinele ii vor cinta ode pontănacului & guvernului de puscariabili.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 10:44

    Salut skorpion 🙂 Va fi sigur că va fi, dar vor apela si la celelalte, nu de altceva ci doar ca să acopere, făţarnic şi manipulator, cât mai multă „piaţă de manipulare” în noile condiţii.

    Apreciază

  • 3. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 10:47

    cit am detestat ”iepoca” adrian nastase,
    atunci prin 2003 am renuntat definitiv la postul antena care intre timp se transformase in latrina tv1,2,3…

    cit voi detesta si iepoca pontălău, dar asta este, sa multumim excelentilor organizatori aka Boc, Blaga si tradatorilor pedalisti…
    unii din ei probabil puscariabili

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 10:51

    Afirmaţia citată de tine, la postarea precedentă, a lui Iliescu
    Iliescu: “Deocamdată nu-l suspendăm pe Băsescu. Coabităm” merită pusă-n fiecare zi la vedere. Pentru că exprimă esenţa politicii „democratice” imprimată de structurile securiste ale lui iliescu, fondator al unui stat captiv manipulărilor, minciunii, hoţiei si corupţiei.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 10:55

    Skorpion, dear, nu intra, please, în „discursul de tribunal” la care am făcut trimitere. 😉 Stiu, e discursul „preferat al momentului” de aceea am si scris postarea. Rămân, însă, partizana nevoii de nuanţe în analiza critică, singura care poate conferi acurateţe şi onestitate. Si care poate fi de folos societăţii.

    Apreciază

  • 6. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 10:56

    @nora,
    daca am fost atent, cred, ca tot ieri un puturos, un adormit, un taie_frunze_verzi_la_ciini (antonescu) a facut o declaratie similara in sensul ca daca TBasescu nu-l va nominaliza pe pontălău ca premier, il vor suspenda…
    (cit tupeu ordinar!! fara tangenta cu democratia si cu regulile ei, practic TB putea sa numeasca pe oricine din USL ca premier…)

    nu pot sa caut acum…poate gasesti tu citatul..

    deci haita, canaliile, puscariabilii lucreaza tare!

    de aceea insist pe deschiderea celor 100.000 dosare

    p.s.
    am senzatia ca Ioana Ene a preluat esenta unei postari ”ale” tale,
    ai grija, ponta – dorinta ce va fi implinita..
    🙂

    Apreciază

  • 7. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 10:58

    unde vezi tu discurs de tribunal????????????

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 11:01

    Am văzut postarea Ioanei Ene… Ce să zic… cea postată aici exact în aceeasi idee 🙂 dar cu 24 de ore înainte… 😉

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 11:10

    Skorpion, În f.mare parte ai dreptate! Am scris despre bubele pedele, despre personajele ingrate de acolo, asa cum se vedeau deja cu ani în urmă, când se cam ocolea subiectul. Am vorbit despre efectul nociv asupra viitorului partidului, încă din toamna 2009! Ştii bine că desi n-am fost pe aceeasi lungime de undă cu multă lume, nu puteam să nu spun ce se vedea limpede… Iar acum, de fapt de câtva timp, spun si repet, că săriturile abrupte în extrema opusă, legitimează pe alde frunză verde: nu aduc beneficii nimănui, nici grupării reformiste, încă acolo. Nu servesc decât nou-instauraţilor.

    Apreciază

  • 10. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 12:07

    Saluttare!
    Cine privește în zare cu ochelari de cal și lentile de vedenii imediate, până la cel mult juma‘ de metru, rămâne încremenit în cracul Elenei Udrea… unde vede concentrat cel mai mare rău alt tuturor timpurilor pedeliste. Degeaba mai ia de-a fir a păr de-același cal breaz, odată ce orizontul s-a blocat la prima treaptă de viteză vizuală. Nici după ce s-a răsturnat căruța nu mai poate să vadă altceva. Brava! Ne așteaptă vedenii la fel de largi pe viitor; c-așa-i cătarea țeapănă și mândria cât prostia pre(a)vizionarului.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 12:48

    Bsk. salut 🙂 Asta intra, de fapt, la acţiunea retro, modalitatea zero ( zero barat, după mine): de lapidat îndărăt. Cu încă un rând de pietre, ca să fie siguri că nu se mai ridică. O modalitate politicianistă, contrară unei analize critice.

    Apreciază

  • 12. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 14:23

    Cu „modalitate politicianistă“ te arăți împăciuitoare, ca de obicei.
    Mie mi s-a făcut scârbă de orizontul ăsta al fixaților, când li se rupe… craca de sub picioare și se reabilitează fluierând și așteptând, ca vizionarii infailibili la poarta nouă, să le pice a șaptea roată la căruța răsturnată.

    Apreciază

  • 13. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 14:40

    Când ne etalăm obsedant postura de învingători- indiferent cât de catastrofal este rezultatul- și nu dăm niciun semn de recunoaștere a propriilor greșeli sau neinspirații, deja ne credem perfecțiunea întruchipată și ar fi cazul să ne întrebăm măcar: pentru cine?
    Sau cine sunt credulii care ne văd așa infailibili. N-or fi niște idioți?

    Apreciază

  • 14. theo- nona  |  28 Aprilie 2012 la 15:12

    BUNÄ,

    varujan , este hotzul ce a läsat visteria romaniei goalä,
    nu are voie sä mai calce in minister, un securist nenorocit si smecher.

    Apreciază

  • 15. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 16:51

    o intrebare de 100 de puncte:
    daca MRU nu ar fi anuntat oficial ca se gindeste la o constructie politica, s-ar fi produs picarea guvernului de ieri?
    daca nu ar fi anuntat acest lucru, se produceau șobolănismele din ultimele 2 saptamini cu toaca_frunze in frunte?
    stiu ca nu putem afla, dar eu intreb precum iepurasul
    🙂

    Apreciază

  • 16. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 17:11

    Miza jocului in Romania este intarirea sau slabirea statului de drept, justitia,
    lupta impotriva coruptiei,
    continuarea actiunilor DNA
    si
    a initiativelor judiciare aflate in curs.

    Nu mai putin, puterea in teritoriu.

    Acestea au fost cauzele coalizarii atator forte, mai mult sau mai putin vizibile, pentru inlaturarea guvernului Ungureanu.

    Marii corupti au actionat preventiv.

    Izolationismul liderilor USL, atacurile impotriva guvernului Ungureanu pe linia politicii externe net europenista si atlantista, tin tocmai de temerile legate de influenta UE asupra continuarii actiunilor anti-coruptie.

    http://tismaneanu.wordpress.com/2012/04/28/de-ce-a-fost-inlaturat-guvernul-ungureanu/

    Apreciază

  • 17. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 17:11

    ce intelegeti din acest articol?
    ca eu…..nu ma duce mintea deloc
    🙂

    http://www.adevarul.ro/opinii_la_zi/sorin_frunzaverde-pdl-caras-severin-usl-partid-politica-Cum_a_fost_executat_un_alt_Frunzaverde-guvern-majoritate-sustinere_0_690530966.html

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 17:38

    Good afternoon, my friends 🙂
    Bsk. 12, am observat, referitor la ce spui în ce mă priveşte, că am tendinţa, naturală ( de regulă opusă curentului general) de a ţinti atitudini, fapte şi acţiuni cu care intru-n coliziune, reducând pe cât se poate, personalizarea. Dacă asta-nseamnă că sunt „împăciuitoare”, aşa e, recunosc: oricine are dreptul de a gresi. Asta la nivel de persoane, nu şi în ce priveste ideile. Şi perseverenţa în greseală. Aici, dacă am argumente, sunt de o „câinosenie” rară 🙂

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 17:44

    Skorpion, 16, bun articol, e corect ce spune Tismăneanu. Cu spiritul tău de observaţie cred că ai mai dat peste constatări-postări înrudite, din perspective diferite, pe aceeasi temă. Apropo, de când batem noi şaua cu acţiunile concertate pentru slăbirea statului de drept? …Acţiuni iniţiate si derulate din interior, chiar dinspre forurile de autoritate/stabilitate ale bietului nostru stat?

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 17:46

    Theo-nona, salut, e ceva ce stie toată lumea dar se face că asta nu interează 😉

    Skorpion, 17, n-am prea înţeles. Pare o trimitere, obscură, spre un personaj, altă „frunză verde” din altă vreme şi conjunctură politică. Probabil o înţeleg bine unii „iniţiaţi”.

    Apreciază

  • 21. neax  |  28 Aprilie 2012 la 19:15

    Un răspuns parţial, sau, mai degrabă, o confesiune, fac Buşcu aici:
    http://bestiar.blogary.ro/2012/04/27/spovedania-lui-buscu/

    Apreciază

  • 22. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 19:24

    Să vă spun ce înțeleg eu din povestea de la 17.
    Presiunea prin șantaj, exercitată asupra unui demnitar, pentru a trece cu arme și bagaje în tabăra Opoziției.
    La baza amenințărilor se află date colectate de lucrătorii unui serviciu de informații sau firmă privată specializată în investigații și culegere de informații.

    Vă dau un exemplu de asemenea firmă: SC Investigatii si Securitate Omega SRL, înființată în anul… 2006. (după ce Radu Timofte a demisionat la 20.07.2006, iar generalul Vasile Stanciu a plecat din SRI pe 2.10.2006). Uite cine a pus-o pe picioare:

    Vasile Stanciu -general SRI menționat în cererea lui Sorin Crivăț-fost sef al diviziunii care coordonează ofițerii acoperiti din SRI, numit „Grupul de Evidență”- (era în rezervă și a fost cooptat în SRI după 1989);
    Daniel Oprea -fratele generalului în rezervă Gabriel Oprea-deputat de Ilfov-UNPR;
    Radu Timofte- fost director SRI;.
    Marius Adrian Marin-fiul generalului Ionel Marin, fost prim adjunct al SRI;
    Gabriel Naghi -fost director al SPP
    Dănut Gabriel Lespezeanu-fost șef de cabinet al celui de deasupra, Naghi.

    Apreciază

  • 23. neax  |  28 Aprilie 2012 la 19:25

    Bună seara, pusesem un comentariu cu link, văd că nu a apărut, e vreo regulă nouă?

    Apreciază

  • 24. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 19:33

    Neax, salut!
    E posibil să fi intrat la Nora în ladă și să-l aducă la suprafață când revine ea în Grădină.

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 19:34

    Seara bună 🙂 Bsk, multzam, corectă traducerea, se-nţelege mai bine acuma 🙂

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 19:36

    Neax, salut 🙂 nu, n-avem nevoie de reguli, cum stii! Am căutat adineaori la spam, n-am găsit nimic! Mai pune odată comentariul& linkul,dacă poţi, please.

    Apreciază

  • 27. neax  |  28 Aprilie 2012 la 19:38

    La întrebarea din prima frază a postării, dă Buşcu un răspuns, sau, mai degrabă face o confesiune:
    http://bestiar.blogary.ro/2012/04/27/spovedania-lui-buscu/

    Apreciază

  • 28. neax  |  28 Aprilie 2012 la 19:39

    Iar am pus, iar a dispărut

    http://bestiar.blogary.ro/2012/04/27/spovedania-lui-buscu/

    Apreciază

  • 29. neax  |  28 Aprilie 2012 la 19:40

    http://bestiar.blogary.ro/2012/04/27/spovedania-lui-buscu/

    Apreciază

  • 30. neax  |  28 Aprilie 2012 la 19:40

    Iar am pus, iar a dispărut

    Apreciază

  • 31. neax  |  28 Aprilie 2012 la 19:41

    Cred că e de la link, o fi o regulă automată, era postul de azi din Bestiar de presă

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 19:44

    Nu stiu…posibil 🙄

    Apreciază

  • 33. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 19:45

    Nora 24
    Gândește-te câte informații aveau deja capii firmei la ieșirea din SRI și de ce personal informativ-operativ dispuneau din vechile relații de serviciu.

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 19:48

    Neax, le-am găsit.multzam 🙂 Probabil mai devreme am făcut o golire totală a spamurilor fără să fiu prea atentă 🙂

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 19:52

    Bsk. eu cred că ar avea multe istorii de astea de relatat, dar se tem. De-aia scriu cu „cod” 😉

    Apreciază

  • 36. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 20:00

    De-alde ăștia te fac să plângi ca Plăcintă, să ajungi la tubulatură ca Voicu, să rămâi singur ca Sorin Crivăț sau să te sinucizi ca Panait.

    Apreciază

  • 37. neax  |  28 Aprilie 2012 la 20:04

    Ok, şi sunt tot eu, vechiul Nea, doar că nu mă lasă pârdalnicul de WordPress să mă leg aşa.

    Apreciază

  • 38. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 20:10

    #33,
    si-atunci revin ca un leitmotiv: este timpul desecretizarii celor o suta de mii de dosare clasificate pe o mie de ani? sau se destabilizeaza crunt Ro?!

    Apreciază

  • 39. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 20:11

    Să ne bucurăm! Bombo se întoarce… cu aceleași obiecte de inventar: ouă mai multe și cornute, spaima în judecătoriși procurori, poliția lui politică, rețaua lui informativă reorientată… de la Prioboi la noi.

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 20:14

    Bsk. de alde ăstia care nu se mărginesc numai la atât, ci găsesc rapid cum si pe cine sănvinovăţească de ce au făcut ei şi ai lor, precum a procedat ieri ponta acuzând-o pe udrea de ameninţări în parlament…

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 20:16

    E o etapă, dragilor, doar atât. Nu va putea întoarce lucrurile în ’90.

    Apreciază

  • 42. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 20:18

    am citit pe undeva, parca ziare.com, ca madam placinta a plins din cauza pliciului aka prigoana….cita ticalosie insa in discursul pontacilor si cantonestilor in parlament…ieri

    Apreciază

  • 43. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 20:19

    de citit, de rumegat…
    interesant!

    http://www.contributors.ro/reactie-rapida/de-ce-a-cazut-guvernul-ungureanu/

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 20:20

    Măi, da’ greu mai merge râşniţa! Ce-o fi având? 🙄

    dau credit celor scrise aici:

    http://www.blogary.ro/2012/04/mihai-razvan-ungureanu-trebuie-sa-fie-liderul-dreptei-si-candidatul-acesteia-la-prezidentialele-din-2014/

    Apreciază

  • 45. neax  |  28 Aprilie 2012 la 20:22

    Oameni buni, aţi trăit sub Dăscălescu, Văcăroiu şi Năstase.
    Oricât încearcă Ponta să fie la fel de ticălos ca ăia, nu poate. Şi nici Ceauşescu nu mai e aşa în formă.

    Apreciază

  • 46. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 20:22

    35
    Mr. Sk
    Desecretizarea dosarelor de istorie veche (dinainte de 1990) este mai mult o țeapă (persoane îmbătrânite, inofensive sau dispărute), o pistă falsă și ineficientă, ticuită ca să scape cei activi în istoria recentă. Ajută doar în măsura în care îi deconspiră pe cei în funcție în prezent, dar și-așa au scăpare la fel ca vreo 25 de judecători și procurori care sunt judecați doar dacă au făcut poliție politică-la limita intepretărilor- ori scapă, ori procesul se finalizează prea târziu: în acest timp ei sunt în funcții în conticuare, ca și cum nu se întâmplă nimic. Cei mai periculoși sunt ofițerii acoperiți, informatorii și colaboratorii ACTUALELOR servicii de infomații.
    În sistemul judiciar n-au ce să caute astfel de persoane. Ei macină din interior sistemul și în distrug în timp ce CSM-iștii veghează cu ochii în alte direcții, unde li se permite. .

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 20:23

    Skorpion, da interesant punct de vedere, împărtăsit, am văzut, de grupul Blogary. Nu e vorba de o învinovăţire a lui MRU &comp. ci de o analiză pe cauze si efecte cu detasare totală de simpatii, adică strict raţională.

    Apreciază

  • 48. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 20:24

    Eu mă aștept ca râșnița să meargă din ce în ce mai greu. 🙂

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 20:24

    Neax, asa e! 😆

    Iar „spovedania lui buscu”, excelent prinsă-n bestiarul Florinei, demonstrează la fix de ce sunt în stare şandramalele de presă pe post de tribunale media.

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 20:25

    Bsk, la asa vreme reacţionează si râşniţele-n felul lor 😆

    Apreciază

  • 51. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 20:25

    nici risnitele nu mai sint ce-au fost cindva////
    🙂

    Apreciază

  • 52. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 20:26

    Dacă mereu vom compara cu ce-a fost cel mai rău, atunci vă propun să vă gândiți permanent la canal și să exultați de satisfacția prezentului.

    Apreciază

  • 53. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 20:27

    exultam din plin!!
    😛

    Apreciază

  • 54. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 20:37

    Nora 37
    Acum am văzut comentul tău despre cum o acuza Ponta pe Udrea pe motiv de amenințare la Plăcintă. Foarte bună observația: stilul securist de școală nouă, post-decembristă!

    Apreciază

  • 55. Bască ilie  |  28 Aprilie 2012 la 20:41

    Completare la 51, Ponta a reținut ceva din lecția de la Bran, Băneasa sau Brănești.
    Dezinformarea – acțiunea prin care plasează dușmanului date și informații special prelucrate în așa fel încât să nu sesizeze lipsa lor de autenticitate, ori prin care se lansează deliberat știri cu scopul influențării, în vederea susținerii și promovării unor interese operative.

    Apreciază

  • 56. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 21:00

    Bună seara ! 🙂

    Craiova omagiază săptămâna aceasta pe William Shakespeare prin cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare, desfăşurându-se sub motoul „Lumea-i un teatru, noi suntem actorii“.
    Marţi seara am văzut spectacolul „Sonetele lui Shakespeare”.
    Vizionând acest spectacol simţi că primează un sentiment cu totul neobişnuit. Au fost momente când nu aş fi putut spune că îmi place neapărat ceea ce vedeam pe scenă, dar era ceva dincolo de plăcere şi, pur şi simplu, nu-mi puteam lua ochii de la scenă.
    În unele momente, sentimentul era atât de intens încât era şi greu de clasificat, şi greu de depăşit. Mintea tăcea. E un spectacol din categoria acelor spectacole care trec dincolo de artă . A fost ca un fel de şoc electric.
    Amestecul dintre conceptul regizorului, jocul actorilor, dintre lumini, decor, costume, muzică te copleşeşte.
    Doar o mică parte din sonetele scrise de Shakespeare – 25 din cele 154 – sunt aduse în spectacolul lui Wilson. Sonetele vorbesc despre iubire, spectacolul este despre iubire. Totul pare foarte complicat şi totodată foarte simplu.
    Actorii de la Berliner Ensemble au funcţionat ca un instrument de precizie în mâna regizorului şi cred că acest spectacol putea fi făcut numai cu ei, numai cu actori germani, în primul rând, care sunt foarte precişi şi care au un anumit fel de identificare şi distanţare, în acelaşi timp. Totul era perfect, totul era pus la punct, ceea ce a transmis privitorului starea de bine.

    http://www.sensotv.ro/arte/Spectacole-3280/sonetele-lui-shakespeare-cu-berliner-ensemble-2012#/0

    Apreciază

  • 57. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 21:02

    Sonetul 116

    Nu-s stavili două firi când se cunună;
    iubirea nu-i cu-adevărat iubire
    de se preschimbă şi altcum răsună
    dacă o-ncearcă fum şi amăgire.
    O, nu, ea e înveşnicit, limanul
    neaplecat de oarba vijelie
    şi-i călăuză pânzei, pe oceanul
    ce nici măcar comorile nu-i ştie.
    Nu-i măscăriciul vremii chiar de-şi lasă
    sub raza coasei, dulcea ei făptură,
    ea orele-i înfruntă, curajoasă
    până atunci când mâna morţii-o fură.

    De mint şi-s prins pot spune liniştit:
    n-am scris vreun rând şi nimeni n-a iubit !

    Apreciază

  • 58. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 21:03

    Sonetul 102

    Iubirea-mi creşte chiar de-o crezi firavă
    iubesc mai mult dar nu-mi ivesc iubirea,
    nu-i drămuiesc tăria pe tarabă
    şi încă n-o ajunge clevetirea.
    Cândva, iubind (ferice timpu-acela !)
    câmntam în primăveri amăgitoare
    Aprilul cum îl cântă filomela
    până când zorii sunt stăpâni pe zare.
    Nu-i altfel vara, nu-i mai puţin dulce
    Decât atunci când ea cânta. Acuma,
    vechiul ei cântec ramu-ar vrea să-l culce;
    tot ce-nfloreşte des, l-înghite bruma…

    Pot fi asemeni filomelei, tac
    lăsându-te de glasul meu sărac.

    Apreciază

  • 59. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 21:05

    Sonetul 98

    În primăvara ta mi-ai fost departe
    pe când Aprilie-ncerca nocturn
    un duh al tinereţii să deşarte
    şi se-nsoţea în danţuri cu Saturn.
    Nici tril de pasăre nici flori subtile,
    lucind şi-nmiresmate felurit
    nu m-ai făcut să laud vara-n file,
    nu le-am cules potirul răsărit.
    Nu m-a mirat a crinului zăpadă
    şi n-am slăvit al rozei stacojiu;
    ele te-ntruchipau fără tăgadă
    tipare-asemeni chipului tău viu.

    Te regăseam, privindu-le, ecou
    al iernii ce mă-nvăluie din nou.

    Apreciază

  • 60. Sare'n Ochi  |  28 Aprilie 2012 la 21:05

    servus Nora, gradinari!
    am vazut ProTEMBELUL facand din Ponta un mare sportiv, umanizandu-l. asa se vor comporta cotarlele de presa – vor linge si se vor tavali sa le dea stapanul ciolanel. dupa care isi vor fugari coada.

    Apreciază

  • 61. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 21:06

    Fini, salut 🙂 Gând la gând! Tocmai le-am sharat pe FB, de la tine.
    Mă bucur că are loc la Craiova un asemenea festival. E invitată si Monica Voudouri acolo 🙂

    Apreciază

  • 62. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 21:06

    Sonetul 104

    Tu mie n-ai să-mi pari bătrân nicicând
    vei fi la fel cum te-a-ntâlnit privirea.
    Nu te-ai schimbat. Trei ierni s-au dus luând
    de pe trei veri, din codrii, strălucirea.
    Trei primăveri întoarse-n toamne trei
    eu le-am trăit şi trei April, trei Iunii
    de când le-ai apărut ochilor mei
    tu, încă verde, ramură a lunii.
    Ţi-e farmecul, minut de pe un cadran,
    furat de neguri picurându-şi stropii;
    culoarea doar, pe chipul diafan
    la fel o cred de nu mă-nşeală ochii.

    De-aceea strig, timp nou, ca duhul mierii
    până să vii, se stinse floarea verii.

    Apreciază

  • 63. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 21:08

    Sonetul 136

    Dacă te mustră firea că-s pe-aproape,
    orbeşte-i jură că-s al tău, că-s Will
    ce-ar vrea, în tine, umbra să şi-o îngroape
    de Will fii plină, de-al lui duh subtil.
    El vrerea ţi-o va împlini, nebunul,
    dorul cu dor va logodi-n zadar.
    Singur de eşti, mulţimii-i pari niciunul,
    el, singuru-i robit de al tău har.
    Mulţimea de mă-nghite, dat să-mi fie
    să trec, nenumărat, într-al tău dor,
    nimicul meu, al tău nimic îl ştie
    cu taine dulci rănindu-te uşor.

    Fă-mi numele iubit, iubeşte-mi-l
    şi-atunci şi eu ţi-s drag, căci eu sunt Will !

    Apreciază

  • 64. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 21:08

    Sare, servus 🙂 De ieri până azi au si-nceput să se tăvălească si să lingă… Bine măcar, că nu ne mai iau prin surprindere. Cunoastem „marfa”.

    Apreciază

  • 65. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 21:09

    Sonetul 18

    Apreciază

  • 66. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 21:13

    Minunată asocierea versurilor cu muzica barocă medievală 🙂

    Apreciază

  • 67. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 21:14

    Servus Nora ! 🙂

    Pe FB am adus astăzi altele, iar pe 23 aprilie am adus alte trei sonete.

    Apreciază

  • 68. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 21:16

    Doar Handel este din Barocul muzical.

    Apreciază

  • 69. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 21:17

    Fini, acum le ascult, abia, pe cele aduse aici, le vine rândul si la cele de pe FB! Unul mai fain ca altul 🙂

    Apreciază

  • 70. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 21:19

    Teatrul berlinez are si un ansamblu de dans/balet, faimos, i-am văzut acum vreo 3 săptămâni la Sibiu. Am pus si vreo două clipuri, atunci 🙂

    Apreciază

  • 71. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 21:20

    Fini, multzam de corectură, ev mediu si renastere, da 🙂

    Apreciază

  • 72. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 21:23

    de pe FB 🙂

    „Sper că printre primele măsuri ale guvernului Goe Ponta să fie trecerea la monarhie, sau, dacă nu, măcar înființarea unui post de halebardier II la guvern” (Alexandru Mitache)

    Apreciază

  • 73. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 21:35

    @ 69

    😆 😆

    Apreciază

  • 74. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 21:44

    Fini, ar trebui luate punct cu punct, acuzele celor doi, cel puţin cele din ultimul an, si confruntate cu ce vor face în următoarele luni 🙂

    Apreciază

  • 75. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 22:01

    Nora, nu merită timpul pierdut.

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 22:15

    Fini, partea sănătoasă a mediei ar trebui, însă, să facă asta. Şi cred că o vor face. E bine să se vadă unde sunt faptele si unde au fost vorbele 🙂

    Apreciază

  • 77. skorpion  |  28 Aprilie 2012 la 23:01

    AMP musca in ziare.com

    noapte buna, all
    🙂

    Apreciază

  • 78. noradamian  |  28 Aprilie 2012 la 23:08

    Somn uşor 🙂

    Apreciază

  • 79. theo- nona  |  28 Aprilie 2012 la 23:28

    F: CURAND SECURISTUL duda; V-A FII PUS INTR-UN POST

    CUM A MAI AVUT DELA TÄRICEANU, pe milioane se v-a plimba prin lume pe banii romanilor.
    securistul DUDA, este bine infipt in USL si cu relatzii
    datoritä socrului , cu rusia. nici nu e o glumä.
    JAVRELE SE ADUNÄ IN TURMÄ.

    sper din suflet, ca romanii sä-si dea seama de pericol.
    USL, este un cancer pt. romania.

    Apreciază

  • 80. theo- nona  |  28 Aprilie 2012 la 23:30

    noapte bunä.

    Apreciază

  • 81. Fini  |  28 Aprilie 2012 la 23:36

    Noapte bună, tuturor ! 🙂

    Apreciază

  • 82. Fini  |  29 Aprilie 2012 la 00:01

    Apreciază

  • 84. skorpion  |  29 Aprilie 2012 la 09:38

    neata,

    Cristian Preda:

    „În altă ordine de idei, cred că PDL trebuie să îi mulțumească lui MRU pentru modul exemplar în care a înțeles să se comporte în perioada în care a fost șeful guvernului României. E bine să nu uităm să facem asemenea gesturi. Nu de alta, dar nimeni nu înțelege de ce dimineața îl susțineam fără rezerve, iar seara unii au uitat până și să-i pomenească numele. Sper ca MRU să joace un rol de prim-plan în anii următori în politica românească. Destituirea sa e o nedreptate. Publicul nu o va uita.”

    care public?
    ala spalat pe creierul cenusiu via latrine tv si latraturile uslinoase?

    Apreciază

  • 85. noradamian  |  29 Aprilie 2012 la 11:06

    Ziua bună, prieteni 🙂

    Fini, 80: trocul din troacă.

    78, 79, bijuterii!!

    Theo-nona, n-ar fi de mirare 😉

    Skorpion, AMP a ajuns să scrie precum arată. Comentariile de acolo, răutăcioase, ce-i drept, sunt mai inteligente, multe din ele, decât ce spune dumneaei încercând o manipulare grosolană.

    Ne auzim mai târziu 🙂

    Apreciază

  • 86. Bască ilie  |  29 Aprilie 2012 la 11:45

    Saluttare!
    Mr. Skorpi
    Pe lângă ce-am scris la 21, despre articolul de la 17- „Cum a fost executat un alt Frunzăverde”- se subînțelege c-ar fi vorba de două victime executate în același mod, prin șantaj.
    Se prezintă o idee diferită, Frunzăverde nu ar fi plecat la USL pentru că așa ar fi simțit el o salvare pentru viitor ci a fost șantajat de persoane care au deținut informații despre acțiunile lui subterane și l-au amenințat că, dacă nu va sări pârleazul, va avea de suferit. E o mare diferență de nuanță și mi se pare destul de plauzibilă. Cu alte cuvinte, cele două frunze executate silit au avut motive reale să se teamă de consecințele faptelor lor, după ce șantajiștii le-au pus pe masă probele informativ-operative culese cu migală, chiar dacă PDL ar fi rămas la guvernare, inclusiv după 2012. (cel puțin un dosar penal, dacă nu și altceva de mare taină, tot pe linie de serviciu secret). În cazul ăsta, ipocrizia lui Frunzăverde are ceva special la mijloc: s-a plâns de urmărirea care l-a pus deja cu botul pe labe sau de alta? (care nu l-a păzit și avertizat, încât să nu cadă victimă a șantajului)

    Apreciază

  • 87. lastnightmusic  |  29 Aprilie 2012 la 12:58

    83 salut
    clever boy 🙂 interesant si foarte plauzibil

    Apreciază

  • 88. skorpion  |  29 Aprilie 2012 la 18:47

    mister B,
    mersi pentru incercare de lamurire,
    probabil ca ai perfecta dreptate,
    prea tulbure mi s-a parut articolul.

    legat de foaie_verde + 1 sau mai multi,
    pina la urma adevarul o iesi la suprafata, nu?

    mai ales daca este vorba de ceva penal.

    oricum iesirea lui foaie verde ca in Ro sint ascultate telefoanele,
    ca lui ii este frica sa stea in Ro, ca avem dictatura a depasit orice imaginatie si este clar ca directia era spre TBasescu…

    si atunci a sarit in barca cealalta..
    cit va rezista acolo?
    🙂

    p.s.
    si cine o fi al doilea?
    nu cumva este tot primul?

    Apreciază

  • 89. Bască ilie  |  29 Aprilie 2012 la 19:13

    Dacă Ministerul Public ar descoperi un asemenea procedeu de constrângere, prin șantaj (adică șantajiștii au cunoștință de săvârșirea unor fapte penale de către șantajatul funcționar public sau parlamentar) avem de-a face cu niște infracțiuni, pe lângă șantajul propriu-zis: tăinuire și favorizarea infractorului.
    Pe de altă parte, când persoana constrânsă este un parlamentar, acesta exercită de fapt- la vot în plen- un mandat imperativ, nul după Constituție.
    Este posibil ca articolul să fi vizat numai procedeul și să se fi referit numai la Frunzăverde; metoda nu exclude să se fi extins la mai mulți de doi. 🙂

    Apreciază

  • 90. skorpion  |  29 Aprilie 2012 la 19:16

    la mai multi de doi???
    as zice la vreo 50%….si asta de-a lungul celor 22 de ani postdecembristi

    Apreciază

  • 91. Bască ilie  |  29 Aprilie 2012 la 19:26

    Apropo de mandat imperativ nul, marele fost președinte al CCR și ICCJ, Nicolae Popa susține sus și tare că parlamentarii sunt forțați de Traian Băsescu să exercite un asemenea mandat când se prezintă la Cotroceni la consultări. Adică le-ar băga în cap ce să voteze, îi infuențează. Vorbesc serios. 🙂

    Apreciază

  • 92. theo- nona  |  29 Aprilie 2012 la 19:34

    BETZIVULUI FRUNZÄ; ii ste fricä de escrocheriile fäcute.

    locul lui este la inchisoare, e pätat räu, räu de tot.

    acum sä taie frunze la caini si sä steargä mucii la nebuni.

    trädätoriilor, nu trebuiesc date voturi.

    Apreciază

  • 93. skorpion  |  29 Aprilie 2012 la 19:37

    halucinant,
    mai degraba as spune ca sint ”altii” foarte foarte importanti care adeseori le-au spus parlamentarilor ce si cum sa voteze,
    inclusiv la prabusirea lui MRU, aici ii includ atit pe parlamentarii PDL, cit si pe minoritari, dar si pe ”curajosul” geoana, care s-a laudat ca a venit cu 5 voturi, 1 fiind al lui personal…

    cine sint acesti altii?
    sint din tagma voiculesciana…

    Apreciază

  • 94. theo- nona  |  29 Aprilie 2012 la 19:37

    imi vine sä rad,
    desigur , totul a fost fäcut de Bäsescu, mai ales cele rele,

    o singurä datä am väzut scris la copac, toate legile si
    lucrurile bune , la copac.

    dacä ar fii repetate de mai multe ori si de altzii, poate
    ar memora romanii, cat bine le-a fäcut Presedintele.

    Apreciază

  • 95. theo- nona  |  29 Aprilie 2012 la 19:40

    USL, a santajat si cumpärat voturile in parlament,
    a fost un targ KGB; CU DOSARE SI MILIOANE

    ACUM FAC CU INTERLOPI SI SECURISTI;

    CEL MAI CINSTIT GUVERN:

    Apreciază

  • 96. theo- nona  |  29 Aprilie 2012 la 19:41

    GEOANÄ NU ESTE NUMAI PROST , ESTE SI

    PERVERS: CE NAIVI SUNT AMERICANII:

    Apreciază

  • 97. Bască ilie  |  29 Aprilie 2012 la 19:41

    Dacă întâlnirea cu președintele înseamnă mandat imperativ nul, atunci șantajul ce-i?
    De fapt Nicolae Popa (împreună cu Marin Voicu, un fost judecător securist de Constanța și prieten suspect de apropiat cu Năstase) invocau acest motiv ca fiind unul de neconstituționalitate a Legii recalculării pensiilor speciale (de serviciu)

    7.1. Incalcarea interdictiei votului imperativ al parlamentarilor:
    – conform art. 69 (2) “orice mandat imperativ este NUL“, iar
    – potrivit art. 69 (1) “in exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului“.

    Dupa cum este de notorietate in Romania si potrivit comunicatelor de presa ale partidelor parlamentare “disciplina de partid” include si votul obligatoriu imperativ al tuturor parlamentarilor in acord cu “ordinul de vot” dat de partid; orice vot contra sau nealiniat este o “tradare de partid” si atrage, cum s-a intamplat frecvent, sanctiuni de partid pana la excludere.

    Cele patru intalniri de partid si de stat cu grupurile parlamentare ale PDL, UNPR, al MINORITATILOR si al UDMR, ale Presedintelui Romaniei si ale Primului Ministru, in perioada 6.V.-6.VI.2010 (doua la sediul Parlamentului, una la Cotroceni si utlima din 6.VI.2010 la Palatul Snagov) au avut ca obiect exclusiv convingerea, mobilizarea si obligarea parlamentarilor sa voteze cele doua legi (contra motiunii de cenzura), ceeace s-a si executat, ca si in alte cazuri.

    Asadar, acesti parlamentari nu s-au mai aflat “in serviciul poporului” (art. 69-1), ci in esalonul de partid, iar votul a fost impus, nu de popor, ci de partid, ceeace-i “confera” caracter de mandat imperativ, astfel ca “produsul” acestui vot, adica cele doua legi sunt nule, adica neconstitutionale, in intregime, ca si votul exercitat.

    Apreciază

  • 99. theo- nona  |  29 Aprilie 2012 la 19:46

    caca-maca,

    atunci ilici si totzi din USL; TREBUIAU DEMUL ::::::::::::::::::::::::::
    ce au fäcut totzi din PSD-PC-PNL-intotdeauna.

    ei spun si aruncä orce, BÄSESCU e boala lor.

    Apreciază

  • 100. dictaturajustitiei  |  29 Aprilie 2012 la 20:33

    Bună seara !
    @Bsk, pe mine Curtea Constituțională a început, mai de mult, să mă irite.
    Cel care gestionează o criză, că este într-un avion sau pe un vapor în furtună, că este în junglă sau pe Himalaia, are răspunderea rezultatului dar tot el este și cel în măsură să ia hotărârile. CC cred că își depășește atribuțiile.

    Apreciază

  • 101. Fini  |  29 Aprilie 2012 la 21:00

    Ziua Internaţională a Dansului 29 aprilie

    Apreciază

  • 102. Fini  |  29 Aprilie 2012 la 21:02

    Apreciază

  • 103. Fini  |  29 Aprilie 2012 la 21:03

    Apreciază

  • 104. Fini  |  29 Aprilie 2012 la 21:05

    Apreciază

  • 105. Fini  |  29 Aprilie 2012 la 21:06

    Apreciază

  • 106. Fini  |  29 Aprilie 2012 la 21:09

    Apreciază

  • 107. Fini  |  29 Aprilie 2012 la 21:11

    Apreciază

  • 108. Fini  |  29 Aprilie 2012 la 21:12

    Bună seara, tuturor ! 🙂

    Apreciază

  • 109. Bască ilie  |  29 Aprilie 2012 la 21:17

    97
    Exemplul dat de mine la 94+95 nu este extras dintr-o decizie a CCR ci conține un șir de motive de neconstituționalitate inventate de Nicolae Popa și Marin Voicu (primul fost președinte CC și ambii foști judecători ai ICCJ). După ce au ieșit din magistratură, ambii erau înrijorați că lor și altora beneficiari de pensii speciale li se vor diminua veniturile prin recalculare. Au intrat în panică și au început să latre de pe margine, iar printre motive aveau și acesta cu mandatul imperativ nul… dictat de Băsescu atunci când se întâlnește cu parlamentarii. (atunci CCR a lăsat intacte numai pensiile magistratilor)
    Am dat acest exemplu ca termen de comparație între opinia unor foști judecători de marcă-despre mandatul imperativ- și șantajul exercitat asupra parlamentarilor ca să voteze într-un anume fel, mult mai grav decât pretind magistralii Popa și Voicu.

    Apreciază

  • 110. Bască ilie  |  29 Aprilie 2012 la 21:33

    Cei doi farisei ai sistemului judiciar au publicat în juridice.ro acest material de la 95, iar judecătorii ICCJ le-au preluat o parte din idei în contestația înaintată la CCR. Sesizarea a fost admisă numai pentru păstrarea pensiilor magistraților, dar nu din motivul mandatului imperativ nul ci legat de statutul constituțional al magistraților. Pentru ceilalți- militari, polițiști, parlamentari- sesizarea nu a fost admisă, adică legea recalculării pensiilor speciale propusă de guvenul Boc a intrat în vigoare.
    ț

    Apreciază

  • 111. skorpion  |  29 Aprilie 2012 la 23:18

    adica stat in stat, mister B,

    Apreciază

  • 113. skorpion  |  29 Aprilie 2012 la 23:46

    finalul articolului de mai sus:
    Ea este si o cauza importanta pentru care, in ultimii 22 de ani, unele partide si coalitii politice care au facut lucruri foarte bune pentru tara au pierdut suportul publicului.

    la ce partide si coalitii face referire?
    PDL si ultima coalitie sau la modul general?

    Apreciază

  • 115. Bască ilie  |  30 Aprilie 2012 la 00:12

    109+110
    Zice Croitoru:
    „Nu stiu daca sunt multi cei care gandesc astfel. Dar daca este in mintea multora, acest gand va submina increderea in institutii”.
    Titlul articolului său:
    „Desi imi iubesc tara, statul ma uraste”
    Și el are gândul ăsta, deci îi subminează și lui încrederea în instituții. 🙂

    Da, acum la PDL și coaliția recentă de guvernare se gândește. Altele nici nu-mi trec prin cap.

    Apreciază

  • 116. skorpion  |  30 Aprilie 2012 la 00:18

    nu cred ca am citit vreodata un articol de asemenea natura scris de Croitoru. Interesanta iesire in spatiul public….si poate politic (in viitor)

    mister B,
    ca sa dormi bine, citeste comentariile la odioasa statuie de pe calea Victoriei, eu era sa cad sub tastatura de atita ris, demult nu am ris la niste comentarii dementiale
    😛

    noapte buna!
    🙂

    Apreciază

  • 117. Bască ilie  |  30 Aprilie 2012 la 00:20

    Am citit. Ce m-am râs! 🙂
    Asta-i terapie. 🙂

    Apreciază

  • 118. Bască ilie  |  30 Aprilie 2012 la 00:20

    Somn ușor! 🙂

    Apreciază

  • 119. noradamian  |  30 Aprilie 2012 la 10:51

    Ziua bună, dragi prieteni… Am trecut la citit si ascultat.
    🙂
    Fini, servus, ziua dansului… 98, 99…. 104, unul mai fain ca altul, încântătoare serie! N-o să scap niciunul, ar fi păcat

    Theo-nona,92 „USL, a santajat si cumpärat voturile in parlament,
    a fost un targ” sper să fie cât mai mulţi care să nu mai fie nepăsători la asemenea politică extrem de nocivă…

    Carmen, 97, corect, adăugând ori reformulând după preferinţe legile, CC îşi depăseste atribuţiile de arbitru constituţional.

    Bsk. anormalitatea pleacă de la realitatea , acum mai izbitoare decât oricând, că parlamentul,ca instituţie publică reprezentând interesele naţiei, rămâne sub controlul partidelor adică al unor organizaţii private si în intervalul dintre alegeri când, conform constituţiei, ar trebui să fie liber si dedicat interselor naţiei.

    Skorpion, eu am rămas cu o impresie excelentă despre dl. Croitoru( a nu se confunda cu „croitorul” provenit din sindicatul învăţământului care e la polul opus) Sper să mai aibe un cuvând de spus în politică.
    Chestiunea cu dezvelitul statuii, mai stranie decât autostrada suspendată…

    Apreciază

  • 120. noradamian  |  30 Aprilie 2012 la 11:00

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 887,401 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.324 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 887,401 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: