Felix sau Phoenix ?… Ce alegem?

6 Mai 2012 at 13:26 30 comentarii

Legăturile unei comunităţi, ca şi ale oricărei  grupări ori chiar societăţi se rup când oamenii ei îşi pierd ce au în comun:  idealuri, scopuri, interese. Ruperea poate interveni din pricini naturale sau provocate. În cazuri clasice, pricinile naturale sunt generate de dezamăgirile celor mânaţi de idealuri ori  scopuri benefice grupului, în faţa calculelor oneroase şi lipsite de scrupule ale unor coechipieri ori concetăţeni  mânaţi de  interese personale. De prisos să spun că legăturile nu-s tocmai uşor de descâlcit, că şi cei cu intenţii bune pică-n câte o capcană, pot fi  agăţaţi cu câte un interes care-i fac prizonieri, chiar şantajabili. Pe acest fond, celelalte pricini,  artificiale, produse-n serie în subteranele manipulării, pot face praf societatea.

Idealismul, prin natura sa fiind vulnerabil,  e considerat un teren „ideal” de deschis porţi pentru interese personale  de către profitorii celor de bună credinţă, ceva relativ comun oricărui început. Ceea ce s-a petrecut sub ochii noştri după’ 89 a luat aspectul unui război odată cu clacarea idealurilor. Un război declanşat în momentul în care, după infiltrări, coruperi, şantaje şi rapturi discrete, promotorii intereselor oneroase  s-au constituit în reţele cu caracter mafiot parazitând societate şi instituţii. Cronicizate odată cu producţia de serie a bombelor manipulatoare, căreia i-au picat în plasă şi destui idealişti, ostilităţile continuă să pulverizeze societatea.

Cât rezistă, însă, legăturile mafiote din structura politică şi social economică a unei societăţi ajunse la acest stadiu?  Cât permite justiţia?…  Ori, segmentele sociale neatinse de boală? … Sau, poate,  atâta vreme cât asociaţii care au dat lovitura nu se ceartă pe-mpărţeli şi nu se suspectează de trădare? … Nu sunt astea aspecte  care intră la cauze naturale ? Da, bineînţeles că există cauze naturale şi aici!!  Se văd ca la teatru, chiar acum,  în acrobaţiile  cu care dl-Ponta pe de o parte  se străduieşte, inocent, să mulţumească  deopotrivă, rechini şi caracudă (scopuri comune, de reţea,  deh)  dar, pe de altă parte, încearcă, să se separe de scopurile personale ale celor care i-ar putea pune-n pericol supremaţia. Când am arătat (aici şi aici)  că drumul USL se apropie de staţia terminus, apăruseră primele semne de uzură a ceea ce-i ţine împreună.  În perioada următoare, în ciuda acestei victorii smulse la vedere prin metode oneroase de clan,  se vor înmulţi.  E o chestiune obiectivă.  Supravieţuind prăfosului drum prin pustiu, tot idealismului îi revine rolul decisiv. Dar numai în măsura în care se dovedeşte a fi atins un realism pragmatic bazat pe gândire critică.  Mai puţin emoţional şi la fel de dedicat binelui comun.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Abramburocraţia 2012 Democraţia ca butaforie

30 comentarii Add your own

  • 1. Bască ilie  |  6 Mai 2012 la 14:04

    „Cât rezistă, însă, legăturile mafiote din structura politică şi social economică a unei societăţi ajunse la acest stadiu? Cât permite justiţia?… Ori, segmentele sociale neatinse de boală?”
    *
    Durata depinde de raportul de forțe dintre „segmentele sociale neatinse de boală” și oponenții lor rezistenți. Balanța asta este dezechilibrată teribil de jocul justiției la două capete… cu înclinația prioritară spre structura ticsită de legăturile mafiote. Cu astfel de opțiuni, durata cât un secol ar obliga conștiința forțelor de rezistență să se simtă nedreptățite, să protesteze și să-și revendice eternitatea.

    Apreciază

  • 2. Bască ilie  |  6 Mai 2012 la 14:10

    Saluttare!
    Desigur, selecția naturală are naturalețea ei: se fundamentează pe naturalizarea principiilor… indiferent de natura lor. 🙂

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  6 Mai 2012 la 14:16

    Ziua bună 🙂 Bsk, Justiţia, în partea ei normală si segmentele sociale sănătoase, sunt elementele de rezistenţă pe care mai contăm.

    Dacă societatea noastră, asa cum era în ’89, confuză, cu mulţi idealisti, pe de o parte, si cu cei care-i pregăteau ” prizonieratul” pe de alta, a fost aproape pulverizată de ascensiunea structurilor mafiote, semnele de acum arată că structurile astea au atins o limită maximă de la care poate urma dacă nu o pulverizare, o rupere din pricini interne, adică „naturale”

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  6 Mai 2012 la 14:21

    Gândeşte-te la psihologia grupurilor de gangsteri: merg împreună „ca fraţii”, dau lovituri, împart prada, pe măsură ce avansează-n potlogării devin tot mai suspiciosi unii faţă de alţii, ajung dusmani, iar după o vreme nici cel mai diabolic sef de bandă nu-i mai poate împăca… În plus, iliescu nu mai e totusi, cel din ’90, iar maleficul felix e departe de abilităţile cârpei kaghebiste… 🙂

    Apreciază

  • 5. Bască ilie  |  6 Mai 2012 la 14:29

    Da, o implozie poate fi un efect natural, dar excesul o face inerentă.
    Cum mai zic câteodată, cred în legea compensației naturale.
    Dacă traducem mai pe românește comentariul de la 2- „Dreptatea e numai pentru grivei, natural!”- o astfel de aplicare preferențială a legii nu va rezista la infinit mizând pe eutanasiere și moartea naturală. Până la urmă mușcă rău. 🙂

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  6 Mai 2012 la 14:48

    Bsk, nici implozia binelui nu e ireversibilă! Iar în privinţa cauzelor naturale care pot dărâma tabăra ridicată de felix, astea pleacă chiar de la el ( de aici si ideea postării :)) De la dorinţa lui aprigă de a-l (re)suspenda în regim de urgenţă pe Băsescu! Să punem aici şi declaraţia lui ponta, încă neinstalat, că „voiculescu reprezintă singura vulnerabilitate”.. Dacă ne mai gândim si cum l-a executat pe geoană, în doi timpi şi trei miscări, putem să speculăm, fără ” jenă” nu? dar pe linia logică, desigur 😀

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  6 Mai 2012 la 14:54

    Iar destrămarea şandramalei useliste, mai devreme sau mai târziu, va urma, probabil, când pesedeul se va simţi destul de „refăcut” ca să se debaraseze de „coledzi”! ( vorba aia, „ia-te bine cu nărodul până treci podul”) . Tocmai de-aia „nărozii”, adică penele-pc, strigă iar „jos”, „hai să-l suspendăm”. Se grăbesc fiindcă-n ce-i priveşte, nu se ştie… 🙄

    Apreciază

  • 8. Bască ilie  |  6 Mai 2012 la 15:17

    Nora,
    Pe ideea postării tale, prinsă 🙂 , tot un efect natural este și neglijența, dobândită din cauza naturală a subestimării adversarului disprețuit, ca primă etapă în producerea declinului. Cu cât mafioții se simt mai siguri pe ei, stăpâni pe situație în acțiunile lor, încurajați de o serie de deficiențe (ale sistemului ticluit anume să-i favorizeze și ale societății)- riposte, atitudini critice și eficiente prin atingerea zonelor lor dureroase 🙂 , rigorile legii aplicate etc- vor deveni mai neglijenți și implicit mai vulnerabili.

    Apreciază

  • 9. Bască ilie  |  6 Mai 2012 la 15:42

    Corina Dumitrescu e toantă.
    Prezumția de nevinovăție operează numai în materie penală,dar ea are pretenția să-i fie acordată în problema incompatibilității. La nivelul ei de cesemizdă și rectorizdă nu știe nici atât.
    Are un papagal de speriat. Îi merge morișca pe Rtv cu viteza luminii de la capătul tupeului nelimitat.

    Apreciază

  • 10. skorpion  |  6 Mai 2012 la 17:28

    salut si bonjurici,
    eu am estimat ca sandramaua uselista nu va rezista mai mult de un an si iata, ca am gresit…
    sper, totusi, sa se destrame dupa alegerile locale sau cel tirziu dupa cele generale.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  6 Mai 2012 la 17:59

    Skorpion, salut! 🙂 într-un fel estimările astea sunt doar niste pronosticuri pornind de la aspecte reale. Nu apreciez o dată anume, dar nu mă-ndoiesc, din considerente logice că o asemenea adunătură se va destrăma. Speranţa mea e că se va destrăma înainte să facă prea mult rău. Asta nu-nseamnă si că va reveni pedeleul. Iar peneleul e umflat artificial, nu stiu cât îl va ajuta asta, electoral.Nu mă-ndoiesc, însă, că pesedeul urmăreşte să redevină lider pe câmpul politic. De data asta fără povara companionilor de acum. Ce i se va opune din partea dreaptă, nu se ştie încă prea bine, dar sper s-apară la vreme.

    Apreciază

  • 12. Bască ilie  |  6 Mai 2012 la 18:41

    Mr Sk
    Nu avem de ce să ne consumăm dacă se întâmplă să nu se potrivească anticipația noastră cu realitatea de mâine. Pe lângă necunoscutele și factorii de influență, intervine de multe ori haosul din capul subiecților urmăriți: le atribuim cine știe ce capacități de măsurare sau orientare, însă ei habar n-au pe ce lume sunt… previzibili, își urmăresc interesele cu fruntea sus prin cele mai umilitoare cotloane , se lasă păcăliți cu o naivitate de invidiat și, până la urmă, reușesc o singură performanță: ne fac de ocară aprecierile, pronosticurile, previziunile argumentate și… speranțele.
    Nu avem o vină când greșim în datul cu părerea, la fel cum n-avem cine știe ce merite când nimerim la fix, indiferent dacă se întâmplă din greșeală, coincidență sau calculat.

    Apreciază

  • 13. Bască ilie  |  6 Mai 2012 la 19:22

    Ce vom alege?
    De la Monica pentru Nora. 🙂

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  6 Mai 2012 la 20:04

    Bsk. Phoenix, nu? 🙂 Oare toţi din sală să-i fi împărtăsit convingerile? 🙄 …Noi da!… Nu ne lăsăm 🙂

    Apreciază

  • 15. skorpion  |  6 Mai 2012 la 20:07

    PS la editorialul lui Dan Turturica:

    „P.S. Interesantă cheia în care un diplomat occidental interpretează debarcarea lui MRU.

    „Niciodată nu mi-au plăcut teoriile conspiraţioniste, dar cred că, după o schimbare de premier atât de stranie, Victor Ponta ar fi trebuit să se gândească de două ori înainte de a prezenta ca prime măsuri renunţarea la predarea în maghiară la Universitatea de Medicină din Târgu Mureş şi blocarea proiectului Chevron privind gazele de şist.

    Nu de alta, dar mulţi dintre noi ştim foarte bine că astea au fost dintotdeauna principalele direcţii de influenţă practicate de Uniunea Sovietică în România: alimentarea tensiunilor dintre români şi maghiari şi menţinerea cu orice preţ a dependenţei de gazele ruseşti.

    După toate declaraţiile împotriva privatizărilor din zona energiei, ultimele decizii nu puteau pica mai prost. S-a răzgândit România în privinţa partenerilor săi strategici?””

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  6 Mai 2012 la 20:13

    Skorpion, e posibil să privească spre est… Mai ales că Putin revine în forţă. Nu ăsta e idealul socialist-comunistilor autohtoni? Nu la Moscova a dat telefon în decembrie’89, Ilici? Nu acolo a fugit si geoană, incognito?

    Apreciază

  • 17. skorpion  |  6 Mai 2012 la 20:16

    inca o data totul se leaga, nu-i asa?
    si sa nu uitam faimoasa vizita a lui Kondyakov prin 2007 cind s-a intilnit atit cu pesedisti, cit si cu tariceanu & melescanu, din cite imi aduc aminte…
    iar wwputin….nici nu vreau sa ma gindesc.
    ce catastrofa pentru rusi,
    ce catastrofa poate deveni pentru europeni, chiar pentru toti europenii daca nu se trezesc liderii acestora la timp..

    p.s.
    se pare, doar se pare ca hollande cistiga..
    dar sper sa topaie si el o noapte,
    iar miine Franta saa se trezeasca cu…..sarkozy
    🙂

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  6 Mai 2012 la 20:25

    skorpion, sunt multe variabile-n jurul nostru… Ungaria, hipernaţionalistă, Grecia în care e posibil să câstige un partid neonazist care vrea iesirea din zona euro, rusii 🙄

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  6 Mai 2012 la 20:28

    În privinţa uselistilor, există o mulţime de urme, bine cunoscute, ale relaţiilor lor clandestine cu „fratele de la răsărit”, după ’89.

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  6 Mai 2012 la 22:24

    Noapte bună 🙂

    Apreciază

  • 22. skorpion  |  7 Mai 2012 la 09:52

    ce alegem?
    ce a ales Franta?
    dar Grecia?
    dar noi?

    in ritmul acesta, Europa se inroseste de tot…

    Apreciază

  • 23. skorpion  |  7 Mai 2012 la 10:01

    Lazaroa dixit

    Apropos, cu ocazia lansării candidaţilor, chiar şi la televizor s-a văzut răceala actualilor lideri ai PDL faţă de MRU. Ceea ce nu aş putea spune despre reacţiile sălii.

    ati observat si voi?

    Apreciază

  • 24. theo- nona  |  7 Mai 2012 la 12:43

    poate unii nu se manifestä, dar multzi din PDL, regretä cä
    nu l-au sustinut mai mult.asa am auzit.
    oricum se pune bazele unei colaboräri, pt. cä se pare
    sunt constientzi, pt. presidentziale, nu existä altul mai bun.
    are prezentzä, „e destept foc,” e cunoscuit internatzional,
    MIE IMI PLACE F: MULT:
    ROMANIA AR TRECE LA ALT NIVEL
    si presedintele Bäsescu, a recunoscut potentialul si ce vrea
    pt. romania.

    ar fii f. bine, ca PDL; SÄ IASÄ BINE;LA ALEGERI.

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  7 Mai 2012 la 13:59

    Ziua bună 🙂 Skorpion, ai observat bine 🙂 Cât despre roşeaţa de acum a Europei, era previzibilă…

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  7 Mai 2012 la 14:01

    Theo-nona, păi doar de acolo poate veni o oarecare speranţă, nu tocmai ce am fi vrut, dar totusi, rezonabilă

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  7 Mai 2012 la 14:01

    postare nouă

    Apreciază

  • 28. monyf  |  7 Mai 2012 la 15:44

    Zi buna va doresc,tuturor !
    Nora ,te rog sa-mi dai si mie cheia de la ”fiți ungurenii mei ” am citit atatea variante incat ,nu mai stiu ce sa cred,bașca,aici ,vad ca va indoiti de unii lideri din vechiul pd (si eu ,mai ales de Olteanu 😆 )

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  7 Mai 2012 la 17:06

    monyf, salut 🙂 un semn de prietenie si încredere, mai puţin obişnuit în discursul public la noi. Adică o invitaţie cordială, adresată pedeliştilor, cu o notă de efuziune, e drept, cam neaşteptată, de a intra în perimetrul respectului său pentru valori. Un mesaj de respect peste cadrul politic standard, mai degrabă de factura celui nutrit pentru „ungurenii” din propria familie ( părinţi, bunici)

    Ceva complet opus, de pildă, stilului găunos de discurs „marga”, desprins din „documente”… Şi de nedigerat, probabil, de tagma clevetitoare a jurnalistilor de soiul lui cristoiu, turcescu etc. etc.

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  7 Mai 2012 la 17:30

    monyf, mai adaug că eu chiar agreez astfel de „slăbiciuni”, le găsesc mult mai motivante decât formalismele plate care sună ca nişte zornăituri de tinichea şi nu spun de fapt, nimic…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 889,570 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.343 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 889,570 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: