Împotriva unui parlament legitimat de „Grivco”

4 Iulie 2012 at 12:51 140 comentarii

Mai în iarnă, dl Ponta, atunci  grevist parlamentar pe leafă de la buget şi animator de revoluţie ultraş-uselistă,  declara că parlamentul e „ilegitim”. La scurtă vreme, conform planului de asalt al grupului Grivco, s-a trecut la legitimarea parlamentului. Adică la cumpărarea, la bucată, de parlamentari pedele, unepere, udemere, minorităţi. O cheltuială uriaşă prin care parlamentul aşa-zisul cel mai înalt for democratic al ţării a devenit chiar mai mult decât sinistra Mare Adunare Naţională dinainte de ’89, adică o adunătură de câteva sute de ceauşeşti. La ora asta, ofensiva statului grivco împotriva statului român a ajuns la Cotroceni. După ce trec şi de această ultimă redută, pot înfige steagul în justiţie:  va fi a lor!!

Societatea, nu în întregul ei, dar în proporţie crescândă, s-a trezit brusc sub asediu.  O parte a revoltaţilor refuză protestul alături de pedelisti. E dreptul lor. Îi susţin. Important e că se opun valului distrugător al usele.  Deşi mă consider în flancul societăţii civile, susţinerea mea merge însă, spre toate grupările, nu numai civice ci şi politice, care protestează, cu diferenţe de afinitate personală, dar fără a le opune una, altora. Analizele, mai târziu! Încerc să iau partea bună si utilă civic de la diferitele părţi chiar şi atunci când acestea se află în conflict. Dincolo de orice diferende acum, susţin acţiunile de protest anti-usele, oriunde au loc.

Ultima oră:  mult hulitul Nicusor Dan anunţă şi el ieşirea în stradă a grupului lor de protest, nu de partea pedele şi a lui Băsescu, ci împotriva usele. Îl susţin, cum îl susţin şi pe Băsescu. Pentru unii „miliţieni„, spunând asta probabil, încalc nişte linii continui. Dar cum respectivii participă la protest, nu pot decât să-i susţin şi pe ei.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

„O să vă judece colega mea, academiciana de renume mondial…” Dosarul cu coperţi roşii

140 comentarii Add your own

  • 1. Mih  |  4 Iulie 2012 la 13:17

    http://www.facebook.com/events/466509186695224/

    Apreciază

  • 2. luminita  |  4 Iulie 2012 la 13:20

    Nora, servus!
    Ma tem ca pe pucistii uselisti nu ii mai poate opri nimeni.
    Singura mea asteptare se indreapta catre Presedintele Basescu, daca mai poate face ceva.
    Daca nu, vom fi la mana lor, adica in voia sortii.

    Apreciază

  • 3. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 13:21

    Din cazul Panait, ep. 10:
    *
    Asemănările dintre „agent al organelor de securitate” (înainte de 1990) și „lucrători operativi ai serviciilor de informații”(după 1990) ascund, protejează și proliferează activitatea celor mai periculoși agenți patogeni ai societății românești. Astfel de lucrători operativi, performanți, acționează la fel ca celulele canceroase nedepistate și nedureroase, până se va simți afecțiunea organ(ism)ului atacat. Ambele formulări apar în legislație și se străduiesc din răsputeri să-i delimiteze doar pe păcătoșii de peste imaginarul „gard 1990”, într-un mod manipulator, conceput de aceiași specialiști în diversiuni securiste.

    Apreciază

  • 4. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 13:35

    Începem să simțim afecțiunea organ(ism)elor atacate; asta nu înseamnă c-am dormit în papuci și suntem luați prin surprindere. (apropo de vorbit aiurea)

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 13:46

    Salut si aici, prieteni 🙂 Mih, multzam trec imediat la citit 🙂

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 13:48

    Luminiţa, sper totusi să existe, pe lângă opoziţia societăţii si instituţiilor care acum începe să se coaguleze, cât de cât, si o reacţie din partea UE, nu de dragul nostru, ci de dragul ei:
    http://politicstand.ro/de-ce-o-sa-intervina-europa/

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 13:53

    Bsk, de ani de zile scriem în „infraverde”, mai ironic, mai indignaţi, mai revoltaţi, nu numai despre răul care se vede şi despre răul care se ascunde, ci si despre posibilităţile de scoaterea societăţii civile din „Nacht und Nebel”.

    Apreciază

  • 8. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 13:56

    Nacht und Babel 🙂

    Apreciază

  • 9. luminita  |  4 Iulie 2012 la 14:19

    Nacht und Sturm.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 14:37

    „CCR a scos din sărite USL prin verdictul privind reprezentarea țării de către președinte și declarând neconstituțională legea electorală creată de înșiși dnii Ponta și Antonescu – așa încât trebuie pedepsită și înlocuită cu inamovibilii USL astfel ca dl Ponta să poată rosti cât de curând: „am și CCR, am și parlamentul” (bașca guvernul), acum putem „rezolva” și președinția. Dl. Antonescu a găsit și motivele: președintele a încălcat Constituția și „obstrucționează guvernul” iar asta înseamnă „înaltă trădare”.

    Ce înaltă trădare a logicii, a legilor și a bunului simț! Și câtă obstrucționare a Constituției și a adevărului la dl. Antonescu!

    Dl. Băsescu a tăcut o lună întreagă după instalarea guvernului Ponta și a ieșit la declarații abia după ce dl. Ponta a atacat declarând că vrea să meargă el la Bruxelles – obstrucționând președinția. Dar nu mai contează. Dacă Felix a stabilit calendarul suspendării, e clar că duetul Xerox și Poker îl va executa fără să crâcnească. Felix are și el un proces de corupție și n-are niciun chef să-și pună fularul la gât și să intre la răcoare – iar dl. Băsescu este ultimul obstacol în calea armatei roșii care abia așteaptă să-și pună steagul pe toate instituțiile.

    Seara, dl. Băsescu i-a dat dlui Ponta un plic roșu cu oferta demisiei sale în schimbul revizuirii Constituției conform referendumului (parlament unicameral cu 300 de locuri) și cu reducerea mandatului prezidențial la 4 ani. Dl. Antonescu a refuzat pe loc („Exclus! Nu acceptăm condiții!”)” ( Tia Serbănescu).

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 14:40

    „Observați că toată această ”lovitură de forță” se bazează pe prezumția că, în timp instituțiile conduse de USL își pot permite să încalce grav legea, constituția și prerogativele altor instituții, instituțiile abuzate în acest fel vor continua să le respecte. Și dacă nu se va întâmpla asta? Hm? Dacă președintele Băsescu va spune pur și simplu că nu-i pasă de hotărârea de suspendare, la fel cum nu i-a păsat nici dlui Ponta de decizia Curții privind reprezentarea externă? Dacă nu se lasă suspendat?” ( Miron Damian)

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 14:43

    Bsk, 12, nimic nu mai contează pentru ei acum! Nimic, nici un dosar, nici o dezvăluire, nici o dovadă. O hoardă de năvălitori… 😉

    Apreciază

  • 15. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 14:59

    13
    Frumos scris, cu final ce atinge o coardă sensibilă!
    Oastea criminală în statul de drepți, interimat neîndeplinit, forțe de ordine cu GPS-uri, securitatea, evacuare de la Cotroceni, elicopter, explozie: ura, am învins!

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 15:14

    Da, am aceeasi opinie: teoretic e normal! Practic, ar fi ca asaltul palatului de iarnă! Vara… 😉

    Apreciază

  • 17. Vericu  |  4 Iulie 2012 la 16:12

    Şi la atacul palatuli de iarnă l-au atacat că era gol.

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 16:16

    Vericu, salut, bună observaţie 🙄

    Apreciază

  • 19. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 16:26

    Poate vă era dor; dacă doriți să revedeți:

    Martie – Iunie 2000 – Master in Drept Penal International la Universitatea din Catania, Sicilia, Italia
    *
    Nu-i de ici-colea:
    http://www.avocatura.com/av.5714-victor–viorel-ponta.html

    Apreciază

  • 20. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 16:28

    Curriculum de vită:
    Master în Drept Penal Internaţional la Universitatea din Catania, Sicilia-Italia- martie- iunie 2000
    *
    Împielițat nepieritor:
    http://www.politicaromaneasca.ro/victor_viorel_ponta-622

    Apreciază

  • 21. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 16:30

    N-ați scăpat.
    master în Drept Penal Internaţional la Universitatea din Catania, Sicilia (Italia, iunie 2000).
    *
    Financiarul nu uită:
    http://www.financiarul.ro/2012/04/28/victor-ponta-biografie/

    Apreciază

  • 22. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 16:32

    Formatat profesional:
    iunie 2000 – Master in Drept Penal International la Universitatea din Catania, Sicilia, Italia
    *
    http://m.hotnews.ro/stire/12108520

    Apreciază

  • 23. andrzej  |  4 Iulie 2012 la 16:51

    Salut!
    Ca de obicei off top.
    Parerea me este ca si televiziunile care declara ca sunt de partea democratie( dec nu fara plata ca datorie patriotica)i ar trebui sa faca un efort suplimentar si sa prezinte opnii, reportaje , si dezbateri, chiar si la acesta ora.
    Reclama o fi importanta dar tara asat fierbe si nu cred ca ii s sat cuiva gandul la sortimente de suriene, etc.
    Nasule ai grija!

    Apreciază

  • 24. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 17:01

    Normele de procedura nu retroactiveaza, iar art. 725 alin. 3 din Codul de procedură. civilă prevede ca hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse cailor de atac prevazute de legea sub care au fost pronunțate.
    -art. 14 din legea 47/1992 de organizare și funcționare a CCR:
    *
    Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte.
    *
    CCR poate să asimileze posibilitatea președinților revocați din cele două camere după legea anterioară (adică nemodificată) cu o cale de atac pe care NU au pierdut-o prin apariția legii noi (modificarea prin OUG) întrucât legea nouă a apărut după revocare și nu poate să retroactiveze în sensul de a elimina această cale de atacare a hotărârii de revocare a camerei respective.
    Pe viitor, alți presedinti revocați nu vor mai avea acest ultim tren.
    Normele de procedură sunt de aplicare imediată, dar, în cazurile Blaga și Anastase, OUG de azi a apărut după revocarea lor și se poate aplica art. 14 din legea CCR pentru a li se recunoaște dreptul existent la acel moment al revocării, de a ataca hotărîrea camerei.

    Apreciază

  • 25. andrzej  |  4 Iulie 2012 la 17:06

    Apropo de sutiene, vad ca postul national de radio este complet inert fata de ce se intampla in ultimile zie.
    Nu ca ar fi o surpriza din partea RRA, care de multe luni de zile face reclama mai mult sau mai putin mascata USL-ului(aici ma refer la redactori si emisiuni ).
    Ca un exempu total nociv ar fi emisiunea lui Gabriel Basarabescu care doua zile pe saptamana(sambata si duminica intre orele 7 9,30) in perioade de timp cu audienta maxima nu fac decat sa faca promovare usl-ului, atat prin temele abordate cat mai cu seama prin invitati.
    Un alt caz ar fi doamna care realizeaza emisiunea zilnica in intervalul orar 13,30-14.
    Poate ar fi ceva marginal daca RRA nu ar fi dincolo de toate sondajele de opinie, lider de auditie la nivel national.
    Am mai semnalat acest aspect aici si prin alte locuri si nicicand nu am observat vreo reactie.
    Toti sau cu ochii pe tv-uri, dar radioul merge non-stop in fiecare gospodarie, in orice automobil sau telefon mobil.
    Sa ne miram ca romanii sunt rinocerizati?

    Apreciază

  • 26. andrzej  |  4 Iulie 2012 la 17:15

    Salut, basca ilie!
    Probabil ca eu, sau altii nu cunosc procedurile, insa am ajuns la un nivel la care aceste discutii nu prea mai au rost. Observ ca o gasca de douasute si ceva de rinoceri au calcat fara grija orice procedura.

    Poate pe aici ar trebui sa vorbim si cum putem sa ne aparam impotiva rinocenerizarizarii.
    Daca tot va plac discutiile despre proceduri, poate gasiti si pe cineva sa ne ajute, sa ne spuna clar cum se poate scapa legal de tropaitorii care pasc in parlament.

    Apreciază

  • 27. andrzej  |  4 Iulie 2012 la 17:19

    Fara suparare, cu mare pretuire pentru toti cei care au posta sau posteza in acest loc, cred ca deoacamdat s-a cam terminat vremea teoretizarilor(poate le vom dezbate cand va fi timpul lor, daca vom mai apuca acel timp).

    Apreciază

  • 28. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 17:21

    Fără supărare. Andrzej, poate nu toate comentariile noastre sunt atât de teoretice pe cât par.
    Și-apoi ce altceva ne-ar mai fi permis? Să punem mâinile pe piept?

    Apreciază

  • 29. andrzej  |  4 Iulie 2012 la 17:27

    Mai am o parere: sa ne incredem doar in ziaristii care au pastrat o atitudine verticala(sunt cativa), in rest sa incercam sa gandim si singuri cu capetele noastre cu atat mai mult cu cat informatia e inca libera si abundenta.
    Intotdeauna cand orice ziaris spune ca are informatii”pe surse”, atata vreme cat nu vine cu dovezi zdrobitoare in sprijinul afirmatiilor sale nu este decat un pacalici manipulator.
    Zvonurile fac cel mai mare rau societatii.

    Apreciază

  • 30. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 17:50

    Cetățean.
    Motive de neconstituționalitate a OUG publicată azi nu lipsesc, dar chestiunea este modul de sesizare a CCR.

    Apreciază

  • 31. andrzej  |  4 Iulie 2012 la 17:57

    Salut, Basca ilie!
    Respect pentru tot ce faceti dvs. si altii nenumiti acum aici, sigur nu am propus altceva decat opozitia imediata, acum.Restul sunt doar vorbe, deocamdata….

    Apreciază

  • 32. andrzej  |  4 Iulie 2012 la 18:14

    Poate nu m-am facut inteles, insa deocamdata nu vad decat o opozitie slabanoaga si o reactie fara imaginatie si fara „zvac” a societatii civile.
    Respect pe toti cei care de doua zile fac protest mut in preajma guvernului, insa nu vad nimic altceva decat un protest inocent fata de enorma si grosolana incalcare a democratiei din Romania.
    Nu vad nici o coordonare , nici o strategie care sa ne dea sperante.
    Apropo, unde sunt specialistii IT, care ar fi putut sa se exprime cu aplomb, umor si eficienta, fara a da talpi prin piete?.
    De fapt unde suntem noi?

    Apreciază

  • 33. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 18:25

    Salut, Mister B. 🙂

    pe OUG, te referi la cine sau la cum sesizeaza?

    L-am auzit pe crinauc cum ca el acorda CCR termen de 24 de ore sa dea avizul consultativ. Si daca CCR isi ia timp pana dupa 10 iulie?

    Apreciază

  • 34. andrzej  |  4 Iulie 2012 la 18:29

    Mai am de pus o idee dupa care pleca sa ma plimb la sosea:
    Este cred depasita ideea ca trebuie sa asteptam ceva ce poate veni din „desertul tatarilor”.
    Eu cred ca fiecare din cei de pe aici, toti intelectualii (dar nu numai), pot face o inundare a tuturor canalelor media din lume prin care sa arate ca democratia in Romania(stat european) este in pericol si din din nou in „top” prin aroganta si brutala lovitura de stat in curs.

    Apreciază

  • 35. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 18:34

    Salve
    Prin cine.
    Este undeva în regulamentul camerelor reunite un articol care prevede că parlamentul precizează în ce termen dorește să fie dat avizul pentru suspendare, dar nu cred în caracterul imperativ sau ultimativ al unui termen impus de niște descreierați, insuficient nici pentru motivarea avizului.
    Grăbiții vor avea timp pentru un consult medical.

    Apreciază

  • 36. andrzej  |  4 Iulie 2012 la 18:44

    Ultima stire: nicusor dan a convocat un miting in sprijinul democratiei in p-ta Universitatii…
    Oare acest „independent” vrea o confruntare cu boschetarii USL care-si fac veacu’ pe acolo(contra cost si fara sa fie sanctionati de politie pentru tulburarea ordinii publice, ultraj contra bunelor moravuri, consum de alcooll in spatii publice, vandalizarea spatiilor publice, etc..), si cui ar folosi?

    Apreciază

  • 37. andrzej  |  4 Iulie 2012 la 18:45

    Noapte buna!

    Apreciază

  • 38. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 18:51

    Mister B, prin cine.. e o chestiune spinoasa.

    Da, Parlamentul poate cere CCR sa dea un aviz si in 2 ore, insa chestia asta videaza de sens avizul, caci CCR nu e primar.

    Apreciază

  • 39. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 19:04

    Gittenstein:

    „Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat că este important de ştiut în acest moment dacă este constituţională Ordonanţa de Urgenţă adoptată miercuri de Guvern privind modificarea Legii de funcţionare a Curţii Constituţionale a României.

    „Cred că ar fi bine de ştiut dacă această ordonanţă este sau nu constituţională. Este foarte important să ştim acest răspuns. Eu nu îl cunosc pentru că nu sunt expert în Constituţia României”, a spus Gitenstein.

    El a arătat că a înţeles importanţa faptului dacă această Ordonanţă este constituţională din discuţiile pe care le-a avut miercuri, deoarece sunt „mulţi oameni care se ocupă de acest subiect”, inclusiv „foarte mulţi avocaţi români inteligenţi şi ingenioşi” care vor analiza fiecare argument posibil.

    Ambasadorul SUA a subliniat din nou că este foarte importantă „stabilitatea, integritatea şi independenţa instituţiilor româneşti”, iar în orice democraţie este esenţial ca voinţa majorităţii să fie exercitată în conformitate cu legea fundamentală”.

    Deci nu doar noi suntem preocupati de OUG 🙂

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 19:45

    Seara bună! Andrzej,nemulţumirile la adresa unora sau a altora dintre participanţi, adică a acelora care fac ceva, ce pot şi cât de puţin pentru a iesi din acest coşmar politic nu ajută. Nu suntem armată, n-avem putere politică, nu locuim în Bucuresti, poate nici într-un centru urban cu societate civilă activă, totusi se poate face ceva. Poate exista implicare si prin atitudine. Util e si scrisul, utile sunt şi comentariile informative, de încurajare si solidarizare. De fapt astea lipsesc cel mai mult. Nu reprosurile si nemulţumirile între cei aflaţi de aceeasi parte a baricadei.

    Apreciază

  • 41. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 19:46

    La rtv au arătat ghilimelele la protest.
    Fugitiv, parțial, în mers, mi s-a părut un număr mai mare ca ieri.

    Apreciază

  • 42. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 19:47

    da, sunt mult mai multi!

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 19:50

    Bsk. cred că EU si SUA vor lua niste măsuri împotriva a ceea ce se-ntâmplă, nu de dragul nostru, ci de dragul lor. Au interese economice, au o piaţă importantă cu deschidere spre alte pieţe, au si interese strategice, nu pot rămâne indiferenţi. Dar fără ajutorul pe care ni-l vom da singuri, asta nu-nseamnă mare lucru. Iar în această privinţă sunt semne de întrebare.

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 19:51

    Cetăţean, sper să se formeze bulgărele de zăpadă!

    Apreciază

  • 45. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 19:54

    nora, eu tot astept CCR-ul, care nu ai vine… Insa o fi vreo tactica deliberata?

    Apreciază

  • 46. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 20:04

    În art. 95 din constituție, scrie clar de posibilitatea suspendării cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, „DUPĂ consultarea Curţii Constituţionale”, nu după ce parlamentul solicită avizul consultativ, deci repeziții sunt obligați să aștepte până primesc avizul, înainte de vot, altfel nu este îndeplinită procedura consultării.

    Chiar dacă vor stabili data referendumului, CCR are nu doar obligația să vegheze la respectarea procedurii de organizare ci și posibilitatea să se autosesizeze cu orice neregulă legată de referendum (autosesizare de excepție, admisă la fel ca la inițiativa de revizuire a Constituției)

    Apreciază

  • 47. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 20:06

    Nora 43
    Sper și eu. 🙂

    Apreciază

  • 48. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 20:07

    oate stabiirea datei de 10 iulie pentru cele 3 cereri sa aiba legatura cu o posibila incercare a CCR de a tempera procedura de suspendare, pentru a verifica indelinirea prealabila a conditiilor legale?

    zic si eu.

    Apreciază

  • 49. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 20:09

    Acum rtv s-a pronunțat: 100 de oameni cer demisia lui Ponta. 🙂

    Apreciază

  • 50. rocitizen  |  4 Iulie 2012 la 20:17

    Romania este in acest moment tranzactionata ca o vita la targ.Imi pare rau asta este parerea mea. Va fi vanduta exact cum se vand bovinele sau porcii sau alte animale la targ ( “international”). Va avea sustinere tacita sau nu cine va lasa pretul mai jos . Nici o speranta din partea externa. In acest moment Romania a fost scoasa la licitatie. Se desfasoara sub ochii nostri.

    Apreciază

  • 51. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 20:18

    Termenul de 10 iulie, peste doar 6 zile, nu mi se pare unul lung ci foarte scurt; trebuie îndeplinite niște proceduri, să ceară pct. de vedere ale guvernului și Av popoului;
    Legătura dintre suspendare și verificarea procedurilor legale sună prea vag, nu se înțelege ce frământare ai.

    Apreciază

  • 52. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 20:26

    La soluționarea conflictului a fost o situație mai specială și necesita doar punctele de vedere ale părților presupuse a fi în conflict.

    Apreciază

  • 53. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 20:35

    S-a tranșat și acest protest în ghilimele, după interpretarea rtv : se protestează împotriva PDL, USL, a întregii clase politice, participă și nu știu care nelipsită galerie de fotbal.

    Apreciază

  • 54. Tiberiu Orasanu  |  4 Iulie 2012 la 20:41

    Bască

    Te rog să primeşti scuzele mele.
    Tonul meu nu s-a voit a fi ofensator la adresa ta.
    Ştii că te preţuiesc pentru tot ce faci.
    Sînt pur şi simplu, EXASPERAT!
    Încă o dată, SCUZE.

    Apreciază

  • 55. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 20:46

    OK, Tibi! Nici exasperarea nu-i de salutat.

    Apreciază

  • 56. Tiberiu Orasanu  |  4 Iulie 2012 la 20:52

    Ştiu şi mulţumesc.

    Apreciază

  • 57. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 20:54

    Mister B, si mie mie se pare un termen scurt. de obicei dureaza intre 14 si 21 de zile.

    Insa vreau sa te intreb altceva: ce parere legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonante pe perioada vacantei parlamentare in domenii care NU fac obiectul legilor organice

    http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=12776

    OUG-ul lui Ponta nu respecta legea de abilitare, iar legea, in plus, nu e promulgata.

    Apreciază

  • 58. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 21:16

    Nu schimbă datele problemei privind modalitatea de sesizare a CCR în timp util, din moment ce motive de neconstituționalitate există oricum; cu unul în plus, e totuna;

    PS.Jandarmii au ridicat protestatari.

    Apreciază

  • 59. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 21:25

    pentru mine e clar ca OUG-ul e neconstitutional si excede legea de abilitare, care, in plus, e nepromulgata si nu produce efecte juridice.

    Tu zici insa ca singura problema e cine sesizeaza CCR, fiindca l-au suntat pe Avocatul Poporului. CCR insa se poate auto-sesiza (desi ma cam indoiesc) sau TB ar putea sesiza CCR cu CJNC pe motiv ca… Guvernul intra in conflict cu Parlamentul, ca isi aroga comoetenta legiferarii cand Parlamentul nu i-a acordat-o (legea nefiind in vigoare) 😉

    Apreciază

  • 60. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 21:48

    Guvernul a modificat astăzi, prin Ordonanță de Urgență, legea referendumului. Decizia va fi publicată în scurt timp în Monitorul Oficial. Actul a fost deja trimis la Parlament, urmând a avea efect de îndată.

    Apreciază

  • 61. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 21:48

    daca un OUG nu era de-ajuns, poftim doua 🙂

    Apreciază

  • 62. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 21:48

    Autosesizarea CCR este limitativ prevăzută ( vezi comentariul 46) , deci exclusă pt OUG.
    Conflictul ar merge, chiar și cu Președintele, având în vedere că-l vizează direct OUG. Soluționarea conflictului permite multe intervenții ale CCR, altfel s-ar uita inutil la constatarea existenței conflictului și ar rămâne prevederea (competența) din Constituție fără aplicare.

    Apreciază

  • 63. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 21:52

    deci am avea o posibila solutie la indemana Piratului 🙂

    Insa drept sa iti spun, as vrea sa il vad sesizand CCR si cu CJNC intre Guvern si Parlament pe motiv ca Guvernul isi atribuie competenta legiferarii prn OUG cand legea de abilitare nu o permite si nu e promulgata!

    Apreciază

  • 64. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 21:53

    Aici e si conflict pe fata cu CCR, caci CCR are pe rol legea de modificare a referendumului. Guvernul untervine practic peste CCR, nemaiasteptand decizia.

    Apreciază

  • 65. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 21:56

    Cetățean
    Ar merge adăugată această chestiune în conflictul oricum de sesizat împotriva suspendării fără motivul constituțional prevăzut la art. 95.

    Apreciază

  • 66. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 22:01

    acuma le pun cap la cap si vad ce iese 🙂

    Apreciază

  • 67. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 22:08

    Pe Digi arată un grup supranumit: „simpatizanții USL, miting la Teatrul Național”

    Apreciază

  • 68. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 22:09

    hipsterii lui Dan?

    Apreciază

  • 69. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 22:10

    La 65 m-am referit la „această chestiune” tot despre OUG de care vorbeam

    Apreciază

  • 70. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 22:12

    Din discursul lui Mark Gitenstein ( cu ponta alături)

    ” Multe persoane din Washington citesc acum o carte numita De ce esueaza natiunile. In editorialul sau din New York Times, Tom Friedman explica ideea cartii: “institutiile sunt principalul factor care diferentiaza tarile”. Atunci cand creeaza institutii economice si politice “cuprinzatoare”, tarile prospera, iar atunci cand puterea este concentrata in mainile catorva persoane, ele esueaza”.

    http://www.stareapresei.ro/gitenstein-rade-si-face-un-pas-la-dreapta-32823.html

    Apreciază

  • 71. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 22:15

    M-am prins 🙂

    Avem deci un OUG emis fara ca legea de abilitare sa fie in vigoare (promulgata, M. Of). OUG-ul este emis in domeniul legilor organice; incalca art.115, al.6 („regimul instituţiilor fundamentale ale statului”); declanseaza CJNC intre Guvern si Parlament (legifereaza fara aprobarea Parlamentului).

    Un al doilea OUG a fost adoptat azi pe referendum si legifereaza in aceleasi conditii, in plus, intervine peste prerogativele CCR, care judeca acum acesta lege a referendumului (adoptata pe 26 iunie si contestata la CCR pe 27)

    http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=12703

    Apreciază

  • 72. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 22:16

    Nora,
    O concluzie cuprinzătoare.

    Apreciază

  • 73. Creanga  |  4 Iulie 2012 la 22:21

    Buna seara!
    Suspendarea reloaded se pregateste, s-ajunga presedinte cel cu ochii de peste.

    Apreciază

  • 74. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 22:22

    Da, nu-i musai să fie parte în conflict cine are dreptul de sesizare la CCR, dar și președintele are motive să sesizeze conflictul în care este parte.

    Apreciază

  • 75. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 22:24

    Bsk. în doar câteva fraze, ambasadorul Gitenstein concentrează toată grozăvia care ar putea urma pentru România dacă copy-puciştii îsi duc planul la capăt.

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 22:25

    Salut, Crengulin. Crin arde de nerăbdare, dacă n-ajunge săptămâna asta la Cotroceni intră-n sevraj

    Apreciază

  • 77. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 22:27

    merci! 🙂

    scriu noapte asta docomentul si il trimit unde trebuie! 😆

    insa o singura nelamurire mai am: daca art. 115, al.1 din Constitutie permite Guvernului emiterea de ordonante „simple” in domeniile care care nu fac obiectul legilor organice, un OUG care modifica legea CCR incalca nu doar art. 115, al.6 ci si art.115, al.1?

    Apreciază

  • 78. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 22:28

    „In mijlocul acestei noi furtuni politice din Romania, multi ma intreaba care va fi viitorul acestei tari. Dumneavoastra creati acum tocmai acel tip de institutii, care le ofera romanilor puterea de a-si folosi talentul pentru a fauri aceasta natiune. Iar romanii incep sa constientizeze ca aceste institutii nu apartin unui anumit partid politic, ci poporului roman, si vor lupta sa le apere.

    • Caci pericolul abuzului de putere la nivel central sau local exista intotdeauna. Si tocmai cetatenii acestei tari sunt cei care au de suferit atunci cand aceste institutii sunt puse in pericol.

    • Natiunile care esueaza sunt cele ale caror institutii sunt slabe sau manipulate, cele in care statul de drept este banalizat. In cazul Romaniei, trainicia acestor institutii va decide daca prosperati si daca copiii vostri vor hotari sa traiasca aici.

    • Romania a facut pasi importanti inainte: guvernul anterior a realizat reforme institutionale in ceea ce priveste administrarea bugetului si, facand mari sacrificii, ati adoptat masuri de austeritate dificile.

    • Nimeni nu se poate indoi ca Romania are procurori curajosi si consecventi si judecatori neinfricati. Pentru ei, nimeni nu este mai presus de lege. (aplauzele celor prezenti l-au facut pe ambasador sa se opreasca un moment prelung din rostirea discursului)

    • Adoptand Mecanismul de Cooperare si Verificare si strategia anticoruptie a guvernului anterior, guvernul actual a promis sa extinda si sa consolideze programul de lupta impotriva coruptiei.

    • Sunt constient ca fortele care doresc “intoarcerea la situatia de dinainte”, care se opun acestor reforme, sunt puternice si neobosite.

    • Promisiunile de continuare a progreselor au nevoie de aliati, altii decat FMI, UE sau comunitatea diplomatica. Dumneavoastra trebuie sa va doriti acest succes mai mult decat membrii comunitatii internationale.

    • Exista un grup de romani care nu vor mai tolera starea de fapt.” (Mark Gitenstein)

    Apreciază

  • 79. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 22:29

    Cetăţean, bună idee! 🙂

    Apreciază

  • 80. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 22:36

    Alin 1 cuprinde doar o afirmație(despre o posibilitate permisă), nu o interdicție. Nu se poate spune c-ar fi încălcat.

    Apreciază

  • 81. ovidiu  |  4 Iulie 2012 la 22:37

    Buna seara doamnelor si domnilor,
    Dupa o zi in care imi pierdusem sperantele,
    mi-am revenit dupa ce v-am citit!
    Multumesc!

    Apreciază

  • 82. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 22:39

    Da, insa pe perioada vacantei, Guvernul nu a primit aceasta posibilitate de a emite OUG-uri in domeniul legilor organice. Chiar daca legea de abilutare i-ar fi acordat-o expres pentru a modifica legea 47/1992, legea de abilitare nu e in vigoare. Asisderea pentru a doua OUG de azi pentru modificarea legii referendumului.

    Apreciază

  • 83. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 22:42

    Aia intră la încălcarea alin 6: nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului

    Apreciază

  • 84. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 22:44

    Ovidiu, salut!

    Apreciază

  • 85. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 22:45

    „Cum poate fi oprit tăvălugul? Teoretic, prin sesizarea fărădelegilor către Curtea Constituţională. Dar ne-a lămurit rapid noua vedetă PSD de la Camera Deputaţilor, Valeriu Zgonea: „Să o sesizeze şi pe mama Curţii Constituţionale!” (A. R. stareapresei.ro)

    Apreciază

  • 86. Creanga  |  4 Iulie 2012 la 22:47

    Nora, o Crin intra in sevraj, dar baga tara intra in derapaj.

    Apreciază

  • 87. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 22:48

    Of, numai când aud sau citesc niște, îmi sare somnul. 🙂

    Apreciază

  • 88. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 22:49

    niște nume

    Apreciază

  • 89. ovidiu  |  4 Iulie 2012 la 22:50

    Sar’ na!

    Apreciază

  • 90. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 22:54

    Mister B., deci ca tot arma CJNC e ca mai buna (si singura) pentru atacarea OUG-urilor (prima, de modificare a legii 47 si a doua, de modificare a legii referendumului votata final pe 26 iunie). ce tupeu la Ponta, sa aiba Parlamentul convocat si sa dea OUG-uri care nu sufera amanare si modifica regimul institutiilor fundamentale… graba strica treaba!

    Apreciază

  • 91. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 22:57

    Lovitură de teatru la Guvern. Ordonanța de Urgență pregătită pentru aducerea Legii referendumului în acord cu decizia Curții Constituționale nu a fost emisă, așa era așteptat, în cursul serii de astăzi. Din informațiile noastre, votul pentru suspendare va fi dat în plenul Parlamentului vineri, 6 iulie, la ora 17. În cazul în care OUG nu este emisă până atunci, va fi nevoie de circa 9 milioane de voturi pentru ca referendumul să fie validat. (dcnews).

    Apreciază

  • 92. Creanga  |  4 Iulie 2012 la 23:02

    Pippida si-a revenit, scrie un articol de kilometri, cu o concluzie de 3 randuri, nu ar trebuie sa isi dea demisia pentru plagiat, ci pentru ca nu a gasit ministri la educatie. S-a invartit in jurul cozii, am mai sarit ca era prea mult. L-a atacat pe Tismaneanu, de Base nu am vazut.Desigur, a mai povestit si despre pipidisima ei persoana, cand eu…., sotul meu doctor la Oxford, samd.

    Apreciază

  • 93. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 23:07

    Creangă, pippida seamănă tot mai mult cu ponta. O fi mătusă-sa? 🙄

    Apreciază

  • 94. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 23:11

    Eu consider conflictul principal și necesar, de sesizat de președinte, cel referitor la suspendarea fără motivul prevăzut la art. 95 (de fapt, prin încălcarea art 95), iar celelalte doar auxiliare (de adăugat).

    Apreciază

  • 95. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 23:17

    Iti aduci aminte cum am discutat odata despre lipsa argumentului cauzal „In situatia in care…” pe care CCR din 2007 s-a facut ca nu il vede…?

    Apreciază

  • 96. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 23:19

    De mult, da, de la începutul anului 2010.

    Apreciază

  • 97. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 23:26

    Cetățean,
    După atâta timp, din 2010 încoace, a venit vremea să ne dea președintele una peste moacă și să nu sesizeze niciun conflict. 🙂

    Apreciază

  • 98. theo- nona  |  4 Iulie 2012 la 23:26

    bunä,

    eu cred cä astia SE DROGHEAZÄ, ALTFEL
    NU SE EXPLICÄ:

    Apreciază

  • 99. theo- nona  |  4 Iulie 2012 la 23:28

    CRED CÄ ACUM ISI DAU SEAMA; CAT S-A SACRIFICAT bÄSESCU PT: ROMANIA:

    CRED CÄ AR FII BINE; SÄ STIE CÄ NU E SINGUR:

    Apreciază

  • 100. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 23:32

    Theo-nona, salut! Se droghează cu ideea puterii absolute! Dar se vor trezi!!

    Apreciază

  • 101. noradamian  |  4 Iulie 2012 la 23:33

    Somn usor, prieteni 🙂

    Apreciază

  • 102. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 23:33

    Nu se droghează, așa-s ei drogați de-a gata. 🙂

    Apreciază

  • 103. Bască ilie  |  4 Iulie 2012 la 23:34

    Somn ușor și fără drogați! 🙂

    Apreciază

  • 104. Creanga  |  4 Iulie 2012 la 23:36

    Somn usor! Dormiti linistiti, CCR vegheaza pentru voi! asa ca n-o sa avem suspendarea, episodul doi.

    Apreciază

  • 105. Cetatean  |  4 Iulie 2012 la 23:37

    somn usor la toata lumea! 🙂

    eu as vrea sa le dea una peste moaca la altii, nu noua! 🙂

    Apreciază

  • 106. Creanga  |  4 Iulie 2012 la 23:38

    Nora a lust suta si a plecat. 🙂

    Apreciază

  • 107. noradamian  |  5 Iulie 2012 la 00:11

    Măi, Crengulin, de ce mă critici, am plecat dar l-am adus pe Frank Sinatra cu un cântecel de noapte bună 🙂 🙂

    Apreciază

  • 108. noradamian  |  5 Iulie 2012 la 00:12

    Noapte linistită, prieteni 🙂

    Apreciază

  • 109. luminita  |  5 Iulie 2012 la 00:31

    Apreciază

  • 110. luminita  |  5 Iulie 2012 la 00:33

    Te salut, Creanga!
    Tinem de aproape.

    Apreciază

  • 111. Creanga  |  5 Iulie 2012 la 01:20

    Lumi, salutare! Tinem aproape din departare.

    Apreciază

  • 112. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 09:52

    Saluttare!
    Blaga a anunțat acțiunea în instanța de judecata (contencios administrativ) împotriva OUG de modificare a legii CCR.

    Apreciază

  • 113. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 10:53

    Greblă citește un scenariu de comedie, după un roman horror. Sper să li se rupă filmul.

    Apreciază

  • 114. noradamian  |  5 Iulie 2012 la 10:53

    Ziua bună, prieteni!

    Bsk, ne-ai pus de aseară-n temă cu această posibilitate. Salut acţiunea lui Blaga

    Apreciază

  • 115. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 11:05

    Salve, Nora!
    Piratul le-a furat fariseilor din plen plăcerea de moment, din cauza timpului scurt trecut de-aseară, când a primit actul de acuzare, și până azi dimineață. Rămâne pe altădată dezbaterea. Le trântește la schimb copy-paste și Catania.

    Apreciază

  • 116. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 11:12

    Copy-paste la Catania = spaghete mafiote.

    Apreciază

  • 117. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 11:17

    Încheierea Președintelui:
    Vă asigur de tot respectul meu. 🙂

    Apreciază

  • 118. noradamian  |  5 Iulie 2012 la 11:23

    Da, e tare! 🙂 Pe lista pentru demitere nu apare semnătura lui ponta si nici a lui hrebenciuc. Oare de ce? 🙄

    Apreciază

  • 119. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 11:40

    Vor supune acum la vot termenul de trimitere a avizului CCR și-apoi se vor umfla în pene cu valoarea votului organului suprem.

    Apreciază

  • 120. noradamian  |  5 Iulie 2012 la 11:40

    Dan Tapalaga
    „Bun discurs: abil, ironic, fals pacifist, fals politicos. In realitate i-a aruncat in ridicol. Un Traian Basescu trezit din morti de USL. Inteligenta miscarea de a propune ca „vointa poporului” manifestata in 2009 (parlament unicameral, 300 de parlamentari), aruncata la cos de toata lumea, sa fie aplicata la referendumul suspendarii, cand se va testa iarasi „vointa poporului””.

    Apreciază

  • 121. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 11:44

    Așa-așa! Le zice bine DT.

    Apreciază

  • 122. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 11:49

    În acest moment istoric se vede mai transparent ca oricând distincția dintre curvele de presă și jurnaliști.

    Apreciază

  • 124. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 13:09

    Probabil Traian Băsescu a primit de la Parchetul General vești despre începerea urmăririi penale împotriva lui Marga și urmează să-l suspende din funcția de ministru de externe.

    Apreciază

  • 125. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 13:15

    Cum președintele nu prea are timp din cauza parlamentului, mă aștept să apară până diseară decretul de suspendare. Ponta o fi fost anunțat de Băsescu să pregătească un interimar pentru externe.

    Apreciază

  • 126. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 13:29

    A apărut o explicație legată de o neînțelegere privind numirea unui ambasador sau mai mulți, dar nu văd în asta temeiul legal al suspendării lui Marga.

    Apreciază

  • 127. noradamian  |  5 Iulie 2012 la 13:43

    SILVIU SERGIU:
    „Victor Ponta spune ca Andrei Marga a fost amenintat de Traian Basescu ca il va suspenda daca nu trimite nu stiu ce documente la Cotroceni. Premierul sustine ca presedintele nu renunta la a genera crize politice nici in momentul in care e la un pas de suspendare. Problema lui Ponta e ca Marga a declarat ca habar n-are despre ce vorbeste premierul. Presedintia a negat si ea. E ca-n bancul ala cu ”de ce n-ai basca?”.

    Apreciază

  • 128. noradamian  |  5 Iulie 2012 la 13:44

    Bsk, ponta e un izvor nesecat de minciuni. A ajuns să-l surprindă si pe marga. Ceea ce, să recunoastem e o performanţă.

    Apreciază

  • 129. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 13:45

    Dacă Președinția a negat, înseamnă că doi bat câmpii:
    Ponta și eu. 🙂

    Apreciază

  • 130. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 13:50

    Cu așa sursă de încredere, ca Ponta, așa-mi trebuie! 🙂

    Apreciază

  • 131. neax  |  5 Iulie 2012 la 14:25

    Da, din păcate, suntem în legitimă apărare şi avem dreptul şi obligaţia să ne folosim de orice armă disponibilă.

    Apreciază

  • 132. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 14:25

    Franța ne(-o) trage de mânecă, dur și clar (tocmai se lăuda Marga cu plecarea lui în Franța): Ponta să respecte statul de drept!

    Apreciază

  • 133. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 14:33

    neax, salut!
    Nu avem în apărare decât Constituția și CCR, eventual justiția, dacă înțelege să se implice.

    Apreciază

  • 134. andrzej  |  5 Iulie 2012 la 15:50

    Salut!
    Absolutul absurd si suprarealist in tara care a dat omenirii maestrii(I.L.Caragiale , Urmuz , E. Ionescu, etc), ma fac sa ma inreb daca cele trei constiinte nationale au fost doar scriitori de geniu.
    Prostia abisala si incrancenarea cu care actioneza ma duc cu gandul la profetiile biblice si cred ca nimic nu este intaplator.
    Nicicand un mic grup intre-un timp atat de scurt nu a indraznit sa rastoarne ordinea de drept, constitutie, regulamente cutume si proceduri, sa intoarca o tata intreaga cu susul in jos dupa bunul plac sreran sa prezerve privilegii oricum furate.
    Toata acesta grava lipsa de respect pentru lege si principii m-au trimis la cartea lui W. Golding- imparatul mustelor.
    Culmea W. Golding era notoriu ca sustinator al ideologiei de stanga.

    Apreciază

  • 135. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 18:02

    Andrzej,
    Lăcomia unui grup de șarlatani -neadaptați la un loc de muncă cinstită- care se cred indispensabili.

    Apreciază

  • 136. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 18:55

    Altă nuanță de rezonanță, sesizată de Doc.
    Mâine-poimâne, revizuirea Constituției prin OUG!
    (la fel ca afectarea regimului instituţiilor fundamentale ale statului, prin încălcarea aceluiași alin. 6 de la art. 115 din Constituție în cazul OUG anti-legea CCR)
    *
    http://www.contributors.ro/reactie-rapida/legea-constitu%C8%9Bionala-%C8%99i-faradelegea-neconstitu%C8%9Bionala/

    Apreciază

  • 137. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 19:03

    La fel și- găsit locul și dobitocul PSD-ist Valer Dorneanu, dormeanu’ cu popoul pe scaunul avocatului popoului.

    Apreciază

  • 138. noradamian  |  5 Iulie 2012 la 19:07

    Salut, prieteni. România se mişcă, Europa reacţionează. Lucrurile nu vor merge cum vor bandiţii uselişti decât până la un punct. Care e aproape.

    Apreciază

  • 139. noradamian  |  5 Iulie 2012 la 19:07

    postare nouă

    Apreciază

  • 140. Bască ilie  |  5 Iulie 2012 la 19:11

    MM și MRU au revigorat atmosfera din Piața Constituției.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,238 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.314 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,238 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: