România dusă cu autobuzul

18 Octombrie 2012 at 17:08 41 comentarii

Dacă securitatea lui Ceauşescu era”braţul înarmat al partidului comunist”- preluat de Iliescu şi fesenizat după ’89, PNL demonstrează, de câteva luni, că vechile lor deprinderi se pot reactualiza în condiţii favorabile. Că sunt gata să reconstituie şi să repună pe rol poliţia politică. Ca depozitar principal al grosului de securişti reciclaţi, peneliştii şi-au dat întreaga măsură a genei lor  antidemocratice în această vară, ieşind în prim plan cu discursuri agresive şi atitudini ameninţătoare tipic securiste, trimiţând direct la stilul de indus frică al întunecaţilor ani de dictatură.

Nemulţumirile generate de măsurile de reformare a statului pe fondul crizei, corupţia endemică din parlamentul (lor) implicit reţelele din  media şi zonele politic- administrative locale au permis, în mai, acţiunea aparent legală de preluare a puterii şi toate abuzurile care au urmat după acest moment. Un episod care trimite la felul în care au preluat comuniştii puterea după război. Dar condiţiile favorabile de atunci, mai ales cele pe plan extern, erau cu totul diferite de cele de acum.

Jucată-n forţă, piesa, scrisă cu roşu, va mai ţine afişul, un afiş deja zdrenţuit, atâta timp cât boborul se lasă dus cu autobuzul. Au trecut şase decenii de la război, roşul măreţei uniuni de la est, de sub călcâiul lui Stalin, s-a şters şi ce e acum nu e ce a fost în ’45. Atunci vesticii ne lăsaseră la cheremul sovieticilor, acum suntem parte integrantă a Uniunii Europene. Însămânţările socialiste de sezon cu minciuni useliste cât hotarul cum n-a auzit Europa nu mai au cum creşte producţia de adepţi încrezători în „bunăstarea oamenilor muncii de la oraşe şi sate”,  chiar dacă cei duşi cu autobuzele au mâncat gratis ieri din frigiderele de pe stadionul naţional şi au băut bere ca pe vremuri când „23 august libertate ne-a adus!” …Nu ştiu dacă le-a trecut prin cap fericiţilor aplaudaci duşi cu preşul şi autobuzul că mănâncă şi beau din banii lor. Din banii contribuabililor, ai statului, şterpeliţi „legal” de barosanii ajunşi astfel  putred de bogaţi. Bani din care boşii o să-şi  rupă o fărâmă de fiecare dată când au nevoie să le cumpere votul.  Celor pe care-i mai pot păcăli. Încă.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Interviu acordat Elvirei Popeti – Forta Civica Timiș Testamentul lui Crin

41 comentarii Add your own

  • 1. Maria  |  18 Octombrie 2012 la 18:54

    Servus, Nora 🙂

    Din capul locului trebuie să recunosc că ieri am fost prinsă cu totul în finalizarea unor proiecte şi am ratat stadioniada uselistă. Seara însă mi-a povestit soţul meu totul, începând cu marea descindere a autobuzelor, continuând cu panorama pestriţă a participanţilor şi cu discursurile de un naţionalism halucinant şi anacronic ale liderilor.

    Acum observ cu plăcută surprindere, încă şi încă o dată, că amândoi aveţi viziuni politice foarte asemănătoare. 🙂 O confirmare a faptului că rămânem mereu în preajma celor ce au un set de valori şi principii foarte apropiate de ale noastre.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  18 Octombrie 2012 la 19:38

    Maria, servus 🙂 Mă bucură că suntem pe aceeasi lungime de undă în privinţa valorilor si principiilor- mi se pare normal, de fapt 🙂

    Bine zis discursuri halucinante, de o falsitate izbitoare! Cât despre participanţi, poţi să vezi mai multe aici:

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13436133-video-nu-vazut-mitingul-usl-arena-nationala-vezi-faceau-parte-dintre-simpatizanti-pancartele-pnl-timp-presedintele-partidului-vorbea-tribuna.htm

    Apreciază

  • 3. dictaturajustitiei  |  18 Octombrie 2012 la 20:29

    Bună seara !
    Nora, am văzut că și pe tine te-a impresionat purtarea lipsită de orice urmă de bună creștere a premierului și a Căcărăului. Acești doi indivizi nu mai au nicio limită în dorința lor de a purcede la putere.

    Apreciază

  • 4. Maria  |  18 Octombrie 2012 la 20:51

    Nora,
    Vaaaaai de capul meu… Ce-a fost acolo… Abia acum am văzut selecţia celor de la HotNews şi, de fapt, primele imagini de la isprava de ieri.
    Nu ştiu de ce, dar acum chiar am impresia că trăiesc într-o lume paralelă, departe de toată mizeria aceea de o grosieră şi neruşinată demagogie.
    Dând puţin timpul înapoi, îmi amintesc de un alt moment dramatic: 6 iulie. Atunci am avut răbdarea, pentru ultima dată în viaţă, să urmăresc până la capăt absolut toate discursurile. Cu toată scârba şi oroarea de rigoare. Când s-a terminat totul, am înţeles că o lume a pierit. Ceea ce am văzut acum, îmi confirmă temerea.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  18 Octombrie 2012 la 21:11

    Carmen, seara bună 🙂 am reusit să-l ascult vreo zece minute pe ponta, mi s-a părut atât de aiurea ce proferează, aceleasi măgării reluate papagaliceste, încât am asistat ca la un film absurd.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  18 Octombrie 2012 la 21:14

    Maria, gândeste-te că filmul ăsta l-au văzut acum o mulţime de politicieni si ziaristi din UE! În fapt, paranghelia asta penibilă a fost şi un gest de o neobrăzare teribilă faţă de ei ca oaspeţi ai ţării si Bucurestiului. 😉

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  18 Octombrie 2012 la 21:22

    Econtext a realizat un calcul al cheltuielilor consemnate de USL pentru acest miting.

    In total, am adunat 14 capitole mari de cheltuieli, care incep de la inchirierea autocarelor, a microbuzelor si combustibilul necesar pentru transport si pana la chiria pentru stadionul National sau plata firmei de securitate, plata pentru firma de montat boxe, lumini, etc.

    Transport

    Am luat in calcul un numar de 60.000 de persoane care ar fi fost aduse din provincie. Pentru acestea, ar insemna ca au fost inchiriate 1.715 microbuze si autocare (cu o capacitate medie de 35 locuri). Acestea costa, in general, 200 de euro in limita a 150 de kilometri.

    Peste jumatate din tara depaseste aceasta distanta. Am calculat astfel: jumatate din autocare si microbuze au mers aproape de aceasta distanta. Ar insemna dus intors 400 de euro de autocar. Adica, 343.200 de euro (400 euro X 858 de autocare).

    Alte autocare si microbuze, din judete mai indepartate, in medie la 300 de kilometri dus, 300 de kilometri intors.

    Ceea ce inseamna dublu! Mai precis, 400 de euro dus, 400 de euro intors. De unde rezulta 800 de euro X 857 de autocare. Rezulta alte 685.600 de euro. In total, 4.629.000 lei.

    Benzina, motorina

    In plus, benzina pentru o medie de 450 de kilometri (dus-intors). In medie, pretul benzinei si al motorinei este de 6,2 lei/litru. La un consum mediu de 15 litri (desi unele autobuze si microbuze depasesc cu brio acest nivel), ar rezulta 45 de litri consumati. In total, 67,5 litri X 6,2 lei/litru de benzina sau motorina X 1.715 de autocare. Rezulta 717.728 lei.

    Potrivit ziare.com, unii studenti din Bucuresti care au participat la marele eveniment au primit 50 de lei de persoana. De unde ar rezulta inca o cheltuiala de 150.000 de lei (pentru 3.000 de studenti).

    In total, ar rezulta aproape 10 milioane de lei. Ceea ce e extrem de mult avand in vedere ca, spre comparatie, USL a cheltuit in campania pentru locale suma de 21,5 milioane de lei.

    Altfel spus, a cheltuit USL deja jumatate din bugetul pentru alegeri?

    Apreciază

  • 8. Maria  |  18 Octombrie 2012 la 21:23

    Aşa e, Nora, că doar nu a crezut nimeni că e vorba despre o simplă coincidenţă de dată a celor două situaţii concrete, adică un eveniment cu adevărat reprezentativ pentru politica europeană şi o întâmplare nefericită cu iz de penali, mitomani, infractori şi venali.

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  18 Octombrie 2012 la 21:25

    Nerusinare, sfidare şi ENORM de multă prostie!

    Apreciază

  • 10. Maria  |  18 Octombrie 2012 la 21:31

    A propos de calculul realizat de Econtext. Ne mai rămâne doar hazul de necaz: oare pe cei trei cimpanzei care au făcut harcea-parcea pancartele pnl cu cât i-or fi plătit?! 🙂 Au fost singurele momente mai respirabile din imaginile vizionate.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  18 Octombrie 2012 la 21:49

    Pe lângă pancartele făcute zob au mai făcut si paguba de imagine dacă ne gândim că filmuleţul a ajuns la public, ulterior… 🙂

    Apreciază

  • 12. ovidiu  |  18 Octombrie 2012 la 23:05

    Bună seara tuturor,
    Mi-a plăcut Biriș:
    http://blogdecainerau.wordpress.com/2012/10/18/interviu-neconventional-gabriel-biris/

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  18 Octombrie 2012 la 23:28

    Ovidiu, salut! Bun interviu, mi-a plăcut si mie 🙂

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  18 Octombrie 2012 la 23:38

    Noapte bună, prieteni 🙂

    Apreciază

  • 15. skorpion  |  19 Octombrie 2012 la 00:18

    salut,
    eu ii zic: un inceput de fascism, care oricind ar putea degenera in fascism adevarat….daca ….si daca……

    am fost sadic si i-am ascultat pe ambii căcărăi: căcărăul sef si căcărăul adjunct….numai vorbe goale, insulte, minciuni, demagogie de cea mai joasa speta…abjectie umana..

    si mi-am adus aminte de un speech de-al lui căcărău din 2008, parca, cind il injura de mama focului pe geoana…inca atunci am fost extrem de oripilat de stilul discursului lui antonescu…acum, pe stadion, discursul cred ca a fost mai slab..
    sper sa gasesc speechul si sa faceti comparatie…

    micul fascist exista inca de pe atunci….

    Apreciază

  • 16. skorpion  |  19 Octombrie 2012 la 00:29

    Apreciază

  • 17. skorpion  |  19 Octombrie 2012 la 20:17

    In perioada in care Octavian Goga a fost prim ministru nu exista televiziune.
    Aparate de radio erau putine.
    Deasemenea, si ziare erau putine.
    Asa ca oamenii nu-i prea cunosteau pe politicieni.
    Demnitarii nu aveau masina cu sofer. Pentru deplasari foloseau taxiul, apoi se faceau decontarile.

    Primul ministru Octavian Goga urma sa vorbeasca la radio.
    A luat un taxi pana la Casa Radio. Ajuns acolo,l-a rugat pe sofer sa-l astepte.
    Soferul i-a spus ca nu poate sa-l astepte pentru ca se grabeste sa ajunga acasa sa-l asculte pe primul ministru care urmeaza sa vorbeasca la radio.
    Atunci Octavian Goga i-a dat un bacsis gras.

    Vazand bacsisul, soferul i-a spus primului ministru:
    „Il bag in PIZDA MA-SII pe primul ministru! Eu va astept pe dumneavoastra!”

    Intamplarea a povestit-o chiar Octavian Goga

    :mrgreen:
    😛

    Apreciază

  • 18. fini  |  19 Octombrie 2012 la 21:25

    Noapte buna, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  19 Octombrie 2012 la 21:48

    Seara bună! 🙂 Skorpion, în timp ce-njurau la Băsescu, penelistii încurajau derapajele jenante ale lui căcărău, semnele clare de psihopatie ale individului… 😉

    17, faină glumă, istorică! 🙂

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  19 Octombrie 2012 la 21:50

    Fini, multzam! Simpatică, parc-o aud cum toarce!…

    Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  19 Octombrie 2012 la 22:32

    Noapte bună 🙂

    Apreciază

  • 22. Maria  |  20 Octombrie 2012 la 00:21

    Bună seara tuturor 🙂

    Na, că m-a trezit Barry White. Excelent! Are şi varianta pentru workaholici. 🙂

    Apreciază

  • 23. fini  |  20 Octombrie 2012 la 02:05

    🙂 🙂

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  20 Octombrie 2012 la 10:25

    Ziua bună, dragilor 🙂 Maria 😆

    Nimerită varianta!!! Ar trebui mai trebui postată din când în când

    Apreciază

  • 25. Maria  |  20 Octombrie 2012 la 14:08

    🙂 Perfect! Cu bucurie! Să devină de-a casei. 🙂

    Vă doresc o zi frumoasă şi însorită!

    Apreciază

  • 26. fini  |  20 Octombrie 2012 la 18:43

    Seara buna, tuturor! 🙂

    ARTHUR RIMBAUD 20 octombrie

    Sensation

    Par les soirs bleus d’été, j’irai dans les sentiers,
    Picoté par les blés, fouler l’herbe menue,
    Rêveur, j’en sentirai la fraîcheur à mes pieds.
    Je laisserai le vent baigner ma tête nue.

    Je ne parlerai pas, je ne penserai rien :
    Mais l’amour infini me montera dans l’âme,
    Et j’irais loin, bien loin, comme un bohémien,
    Par la nature, heureux comme avec une femme.

    « L’amour est à réinventer. » – Arthur Rimbaud

    Apreciază

  • 27. skorpion  |  20 Octombrie 2012 la 20:23

    m-am distrat,
    am sterpelit textul de mai jos din bratele unui comentator pe cotributors.ro

    Discursul Derbedeului plagiator, mincinos, incompetent si impertinent pe Arena Nationala :

    Dragi simpatizanti usl,

    Ma bucur ca ati venit cu totii pe stadion.
    Vrem sa se creada ca suntem multi.
    Noi am furat de am rupt, am devalizat tara, am dat o lovitura de stat si am fraudat masiv referendulul. Ca sa scapam de puscarie, trebuie sa cistigam alegerile parlamentare.
    De aceea, avem nevoie de voi. Trebuie ca fiecare dintre voi sa voteze de cite o suta de ori. Autocarele care v-au adus la Bucuresti, va vor plimba, in ziua alegerilor, prin toata tara si vor opri linga cele o suta de sectii de votare, unde veti fi asteptati de oamenii nostri. Sa nu aveti nicio grija. Se va ocupa tovarasul Dragnea de toate detaliile. Daca totusi se vor gasi presedinti de comisii electorale care nu va vor lasa sa votati multiplu, sa mintiti, asa cum fac eu in fiecare zi.
    Sa spuneti ca nu ati mai votat.
    Sa faceti galagie. Sa-l acuzati pe Presedinte ca va impiedica sa va exercitati dreptul democratic de a vota.
    Daca procurorii va vor deschide dosare penale, pentru fraudarea alegerilor, sa afirmati ca sunt dosare politice. O sa avem noi grija de acei procurori, dupa alegeri.
    Sa nu va fie frica.
    Daca vom cistiga alegerile, voi da imediat o ordonanta de urgenta, prin care fraudarea alegerilor va fi declarata legala, constitutionala, perfect democratica.
    Voi da o alta ordonanta de urgenta prin care toti infractorii usl arestati, vor fi eliberati si vor primi si despagubiri. Vor fi considerati detinuti politici.
    Daca nu veti reusi sa fraudati masiv alegerile, am incurcat-o, vom merge la puscarie.

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  20 Octombrie 2012 la 21:39

    Maria, 25, a fost! 🙂 O zi de toamnă incredibil de frumoasă- perfectă pentru de hoinărit.
    Peste asta, am reuşit să văd trei documentare la Astrafest. La ora asta se face premierea. Mâine sper s-ajung să văd filmele premiate.

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  20 Octombrie 2012 la 21:46

    Fini, servus 🙂 Ce poezie frumoasă!
    ” L’amour est à réinventer”, Arthur Rimbaud
    „Toujour l’amour”, spectacolul încântător bazat pe o ţesătură de şansonete pariziene primul din seria carel-a făcut faimos pe Dan Puric în acest gen, de teatru-mimă dans, vine la Sibiu peste zece zile. Abia astept să-l revăd.

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  20 Octombrie 2012 la 21:47

    Skorpion, excelent „discursul”! Spune tot, nimic în plus 😆

    Apreciază

  • 31. Maria  |  20 Octombrie 2012 la 22:16

    Bună seara 🙂

    Mă bucur că şi pe meleagurile dragi mie şi-a arătat toamna auriul cald de octombrie. Mi-a adus aminte de zilele şi serile rimbaldiene ale sărbătoritului poet de astăzi, evocat de Fini printr-o graţioasă senzaţie lirică. 🙂 Despre Astrafest mereu citesc cu jind în presă şi sper ca vreodată să ajung acasă chiar în timpul evenimentului. Pe aici s-au sărbătorit zilele revistei Familia. Aseară am asistat la un fermecător recital de poezie, care a reunit poeţi de peste tot şi din toate generaţiile literare. În fiecare an trăiesc clipe de încântare cu ocazia acestei aniversări. Regăsesc vechi prieteni, schimbăm gânduri, impresii, mai furăm câte un autograf, ne bucurăm de noile apariţii editoriale. Din păcate, am ratat întâlnirea de joi cu profesorul şi poetul Ion Pop de la Cluj, un excelent exeget al avangardei literare româneşti. Dar va mai onora distinsul profesor şi alte invitaţii la Oradea, cu alte ocazii.

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  20 Octombrie 2012 la 22:49

    Maria, zile splendide de toamnă, poezie, întâlniri şi impresii plăcute, tot ce poate fi mai plăcut. Felicitări revistei Familia si susţinătorilor ei! Astrafest, care până acum avea loc din doi în doi ani, va deveni festival anual. La jumătatea lui Octombrie. M-as bucura să vedem împreună niste documentare în ediţiile viitoare… 🙂

    Apreciază

  • 33. Maria  |  20 Octombrie 2012 la 23:17

    Da, Nora, toamna se culege tot ce e mai frumos. 🙂 Mi-ar plăcea să vedem împreună, în viitor, documentare prezentate la acest festival. Tocmai citeam pe HotNews că marele premiu merge spre Polonia. Dar mi-a atras atenţia şi documentarul despre caii sălbatici din pădurea Letea.
    Aici, la Familia, am descoperit şi o adevărată familie spirituală care m-a adoptat pe mine, hoinara cea venită de departe. E un suflet frumos, mă regăsesc în plinătatea lui. Revista înseamnă mai mult decât paginile publicate într-o ediţie. Înseamnă o continuă interacţiune culturală.

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  20 Octombrie 2012 la 23:39

    Maria, astea sunt de văzut mâine începând cu ora 14.

    E o onoare să fii adoptată de Familia! Mi-ar fi plăcut să existe o astfel de familie si pe aici…

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  20 Octombrie 2012 la 23:39

    Miron Damian
    Universitatea București a trimis Ministerului Educației rapoartele în care arată cum a plagiat Victor Ponta teza sa de doctorat. Dna Andronescu a spus că va da un răspuns după ce va citi rapoartele respective. Iată cum bănuiesc eu că va decurge această lecturare, în cadrul ministerului.

    Apreciază

  • 36. Maria  |  20 Octombrie 2012 la 23:58

    Nora, cred că am avut noroc. Da, privind înapoi în timp, îmi dau seama că ceva m-a mânat, de la bun început spre revista Familia. Am să le transmit ce mi-ai scris acum. 🙂

    Filmuleţul de la 35 e simpatic foc. Iniţial am crezut că e vorba despre o sesiune de dez-alfabetizare. 🙂 Iaca, na, că n-am fost pe departe. Părerea mea e că doamna ministru n-o să dea niciun răspuns. Aşteptăm.

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  21 Octombrie 2012 la 00:37

    Maria, asteptăm 🙂

    Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 38. Maria  |  21 Octombrie 2012 la 00:50

    Somn uşor 🙂

    Apreciază

  • 39. Maria  |  21 Octombrie 2012 la 11:30

    Bună ziua 🙂

    Ne mai însoreşte o toamnă. Ieşiţi afară s-o vedeţi. 🙂

    Să aveţi o duminică splendidă!

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  21 Octombrie 2012 la 13:17

    Ziua bună si de la mine 🙂

    Maria, splendidă şi piesa, multzam!! 🙂

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  21 Octombrie 2012 la 13:17

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,767 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,767 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: