O șleahtă fără printzipuri, carevasăzică, vrea să cucerească țara…

6 Noiembrie 2012 at 08:40 29 comentarii

Cunoscute din filme, istoriile cu comunităţi de colonişti ai ţinuturilor din vestul Americii de nord cu mai bine de două sute de ani în urmă au desenat o lume mitică a eroilor buni şi răi. A nelegiuiţilor învinşi de oamenii dreptăţii.  Filme fără vârstă, subiecte preferate de westernul clasic. Nenorocirile se ţineau lanţ prin locurile acelea departe de civilizaţie cât timp nimeni nu avea curajul sau nu reuşea să le vină de hac. De fiecare dată, însă, apăreau la timp eroii care (re)instalau ordinea de drept. Dincolo de mitologie, însă, toate aceste poveşti  construite pe adevărul simplu al nevoii de morală şi justiţie din viaţa unei comunităţi au prefigurat construcţia societăţii americane de azi fundamentate pe patriotism constituţional.

La două războaie mondiale şi o revoluţie distanţă, România, ţară din est ieşită nu demult din cea mai cumplită dictatură de pe continentul european pare negativul celei de peste ocean. O societate buimacă prinsă ca-n cleşte între obedienţa servilă faţă de cleptocraţi şi speranţele, înşelate de regulă, puse-n oponenţi – exponenţi nu ai integrităţii ci ai altui val de parvenitism. Un ţinut sălbăticit propice pentru aventurieri loco ori de aiurea, cu interese certe şi identitate incertă, un orizont cu noi manipulatori, vânători de influenţă politică sub steagul altruismului.

Organizate piramidal după ’89, prădăciunile au primit un plus de autonomie odată cu transformarea judeţelor în baronate  la cheremul celor mai întreprizi politicieni într-ale jafului din easternul post comunist carpato-danubian. Condiţii perfecte pentru a ţine un popor încătuşat pe domeniile minciunii. Şi prostiei. Prizonier perpetuu la răsărit de Eden! Teribilă păcăleală pentru cei care cred că văd ţărmul dreptăţii  în timp ce vâslesc pe loc, într-o maree  cu ţinte false fără să-şi dea seama măcar, că în loc de zvastică ori secerea şi ciocanul, defilează cu un cârlig  în nas! Şi că-n loc să caute drumul integrităţii se lasă seduşi de lumi semificţionale.

Mai concret, dacă penalii USL şi-au asigurat toate condiţiile ca să  intre în  lumea profitorilor politici, pe partea cealaltă, cea „curată”, lucrurile nu stau cu mult mai bine. După lupte grele -din vorbe- cu  corupţia, stilul greilor din PDL a făcut pui în ARD prin domnul Blaga şi prin noi domni şi doamne de nădejde. Prin ei s-a tranşat şi chestiunea cu integritatea: o bagatelă fără rost! Pe modelul bravelor comisii din parlament, şi-au salvat astfel, grosul pătaţilor din ogradă, reuşind, prin sforării preluate parcă din experienţa CNA, să reducă frisoanele majorităţii celor căutaţi la bube (v-am scăpat, copii!!). Încântaţi de reuşită, zâmbesc fals ca pentru o alegere cu proşti („doar n-aţi crezut că ne vom respecta promisiunile„!)  …Şi cum să nu fie? Băsescu nu le mai face probleme, pe Macovei o vor pe tuşă, Boc e primar şi atât. Prin urmare, liber la pupături cu USL. Cât despre soldăţeii figuranţi ai piesei nu le rămâne decât să privească spre tribuna oficială aşteptând să li se facă cu ochiul.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , , , .

Brânzovenescu ia pensie de parlamentar. Fiindcă merită… Cămăşile albe

29 comentarii Add your own

  • 1. skorpion  |  6 Noiembrie 2012 la 09:39

    salut,
    aseara Papahagi a spus, ca 75% din candidatii ARD ar fi noi. Asa este? Daca este asa, este OK? material uman nou? de buna calitate?
    🙂

    6 luni guvernare pontanaca:
    http://www.econtext.ro/dosar–2/analiza/bilant-negru-pentru-usl-dupa-sase-luni-de-guvernare-61-de-masuri-negative-%E2%80%93-5-pozitive-inflatia-s-a-triplat-economia-a-intrat-in-picaj-fondurile-europene-au-inghetat.html

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 09:46

    Ziua bună 🙂 skorpion, e suficient că în cei 25% sunt cei strecuraţi prin bunăvoinţa a trei din cinci… 😉 Când se-ncalcă un principiu, o promisiune, una care-i diferenţia categoric de ceilalţi, mai poţi avea încredere în ce spun? De aceea nu-s convinsă nici de faptul că-n cei 75% nu sunt si indivizi alesi pe criterii legate de interese private în dauna celor publice. Poate nici ei, sefii între ei, nu-si împărtăsesc „taine” de astea…

    …Nu-i vorba de Papahagi, el e unul din puţinii candidaţi de certă calitate umană şi intelectuală. În rest, am tot numărat ceva mai de soi dar sunt deprimant de puţini! O să reiau număratul. Poate… 🙂

    Apreciază

  • 3. lastnightmusic  |  6 Noiembrie 2012 la 10:22

    Stati putin. O chestie de principiu fara blabla-uri :
    Ati vrea ca pe colegiile bune ce le controleaza, PDL sa le cedeze partenerilor pe toate ?
    Ati dat exemplul Papahagi. Acesta nu a fost trimis sa candideze aiurea ci pe un loc eligibil, dindu-l la o parte pe Hardau. E un sacrificiu pe care il face PDL pe altarul luptei comune. (Si nu as vrea sa fiu cobe, dar tare mi-e teama ca vazind procentul final PDL-ului sa ii para rau ca s-a asociat cu niste unii care nu fac altceva decit sa carteasca)

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 10:28

    Decizia de a-l înlocui pe Hârdău cu Papahagi e benefică din toate punctele de vedere. N-am ce cârcoti 🙂

    Apreciază

  • 5. lastnightmusic  |  6 Noiembrie 2012 la 10:54

    Da scuze, am crezut ca Papahagi e taranist de fapt e pdlist
    Dupa cum i-am vazut ieri pe toti la Opera, reunirea scobitorilor cu elefantul nu va fi sinergica , iar PDL nu va avea nici un cistig electoral in afara de a fi injurat si de dusmani si de aliati deopotriva

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 11:13

    Da, Papahagi e un câştig pentru PDL electoral si nu numai. Din păcate, criteriile (trans)partinice a trei din cei cinci membri ai comisiei Macovei (nominalizaţi de Pora în revista22) au prevalat asupra criteriilor de integritate. De regulă mă detasez când privesc la ce se întâmplă pe scena politică, dar de data asta o anume ipocrizie de unde nu te asteptai, depăseste orice limită.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 11:19

    N-am auzit pe cineva să fi contestat ce scrie aici: http://www.revista22.ro/cei-32-de-negri-mititei-ai-lui-macovei-vin-manusa-usl-18824.html
    Ca să vezi cine si pentru cine face blat!
    Interesant, nu?

    Apreciază

  • 8. lastnightmusic  |  6 Noiembrie 2012 la 11:21

    Electoral ? Lumea nu il prea cunoaste pe Papahagi afara de proafele de romana care il stiu pe taica-sau Marian 🙂
    ………….
    Criteriile de integritate au fost mai mult o piatra de moara legata de piciorul candidatilor ARD cu scandalurile aferente in timp ce coruptii din celelalte forte vor cistiga colegiile lor la scor.
    ….
    Balbaiala : hai sa introducem si criteriul – impresie artistica (sa ii penalizam pe cei pe care ii vorbeste de rau A3)
    Era suficient criteriul legat de fapte de coruptie,traseism, dosare penale.
    ….

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 11:26

    Criteriile de integritate erau tot ce putea garanta distanţarea faţă de ceilalţi, faţă de isprăvile cărora nu mai contenim să ne exprimăm sila! Între cel care fură turma de boi si cel care crede că a te supăra pentru un bou furat e totuna cu a lega o piatră de moară ARD-ului, nu există o diferenţă fundamentală.

    Apreciază

  • 10. lastnightmusic  |  6 Noiembrie 2012 la 11:29

    OK , dar criteriile nu au fost prea fericite.
    Si rezultatul ? E multumitor ?
    Merg pe ideea ca decit un lucru bun facut prost mai bine nu il faci de loc.
    A ajutat ? Nu ! Opinia publica in continuare vorbeste de Oltean, EUdrea etc

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 11:39

    Lnm, iniţial au fost peste 200 de dalmaţieni! Cum să accepte dom Blaga (cu capul înclinat al supusului MRU si cel, asemenea, a lui Pavelescu?) Uite că omul NR a fost (paradoxal, nu?) mai corect! În final criteriile aprobate, autorizate de comisie, au fost cele juridice! Iar rezultatul, asa cum îl stim acum, nu, n-a ajutat! Am semnale exact din colegiile unde candidează niste”salvaţi” pe care electori tradiţionali de dreapta nu-i vor si nu se vor duce la vot. Eu încă sunt în dilemă. Nu-s de acord că o minciună mică ne salvează de una mare. Şi-s mulţi care cred asta, nu de azi de ieri. Destul cu santajul de acest fel…

    Apreciază

  • 12. lastnightmusic  |  6 Noiembrie 2012 la 11:57

    Da inteleg grosso modo pozitia voastra:
    Boicotati alegerile, astfel incit USL sa castige cu 70% – PDL iese din viata politica, iar poporul va incuraja dezvoltarea partidelor uscate si curate. peste 4,8, 12 ani

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 12:21

    Lnm, nu noi am adus lucrurile în punctul ăsta în care oricum, jocurile par făcute peste capul prostilor. Dacă mai adăugăm si blaturile -semnalate chiar de militanţi ARD, e si mai clar. Poate că sefii ARD ar trebui să vie cu argumente si explicaţii. Dar pân-atunci, să-ţi dau şi un contra exemplu concret stiut de noi toţi: la locale organizaţia PDL Bucuresti condusă de Udrea şi l-a pus pe frunte pe Prigoană. Oricine era contra gunoierului (vorbesc de ciondănelile de atunci de pe FB) bucurestean sau nu, era etichetat ca „uslaş”. Asta-n timp ce prigoană însuşi punea de un blat cu oprescu (recunoscut ulterior, fără jenă) …Urmarea? Esec răsunător la Bucuresti. Problematica criteriilor luate în derâdere se aseamănă. Şi oricum derivă din acelasi mod (păgubos) de gândire.

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 12:28

    Nu boicotez, ioooi :)! Dacă am ce alege în colegiul de care aparţin, aleg. Dacă nu, NU. Broaste nu mai înghit.

    Şi ceva la temă din Grădinoteca, iunie, 25, 2012.

    https://noradamian.wordpress.com/2012/06/25/decuplaje/

    Apreciază

  • 15. lastnightmusic  |  6 Noiembrie 2012 la 12:38

    OK, nu noi am adus lucrurile in punctul asta, Si acum ce vreti ? sa cistige USL toate colegiile ? Noi sa fim prostii care se razbuna pe hotii din PDL ? Spune Da si am inteles 🙂
    ………….
    OK …. dar Bucurestiul nu e un exemplu prea bun. Sa zicem ca in locul lui Prigoana il punea pe : ???????????? cine ????? Cine ar fi castigat Bucurestiul ? Nimeni ! (stiti pe cineva care l-ar fi batut pe Oprescu , nu cred !)
    L-am votat pe Nicusor Dan desi, acesta in campanie il ataca mai mult pe Prigoana decit pe Oprescu

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 12:55

    Lnm, „punctul ăsta” tradus înseamnă că lucrurile nu mai prea depind de noi şi de vrerile noastre. Să nu uităm că si guvernul MRU a picat tot din pricina pedeleului, care nu s-a curăţat, cum spuneam, nici acum…

    Iar în privinţa localelor de la Bucuresti care i-a prins ca pe iepuri în tufis, pare că ideea de strategie electorală nici n-a existat! Ce să mai vorbim de criterii… Organizaţia Bucuresti părea c-a băut gaz. Şi au rămas cu sechele si acum. Apoi nu stiu cine altul şi-ar fi permis să persifleze electoratul, după comunicare rezultatelor, cum a făcut-o dom. Prigoană. Pe useleşte. Cu „una zicem alta facem” nu vom ajunge nicăieri. De aia vorbeam de un mod de gândire,.

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 13:29

    Lucian Mindruta:

    Sunt doua feluri de partide:
    Alea care vor ca oamenii lor sa castige alegerile.
    Si alea care vor ca ideile lor sa castige oamenii.
    Prima versiune de partid guverneaza pentru el insusi. Abia a doua incepe sa conteze si pentru tara.
    Stiu, suna naiv. Dar nu va grabiti sa radeti de idei. Pentru ca ideile nu pot fi vandute, corupte, puse sa joace tontoroiul cu babele si date in pungi de un leu, langa o sticla cu vin si-o punga de malai. Ideile raman si, daca sunt bune, inving pana la urma. Chiar daca nu azi. Sau pe 9 decembrie.
    De fapt, pe cele mai bune idei le recunosti de obicei dupa numarul de oameni care protesteaza la lansarea lor.
    Tocmai de asta m-am intristat azi la lansarea dreptei: de lipsa de idei reale de dreapta. Cum sa promiti prosperitate, cand de fapt trebuie sa fie mai greu, mai urat, mai foame si mai frig, ca sa ne miste din loc cu adevarat?
    N-am vazut azi decat acelasi lucru: candidati real-politik, care stiu toate trucurile. Cand de fapt, exista un singur truc adevarat:
    Sa crezi cu adevarat in ceva. Oricati ti-ar fi impotriva. Oricate sanse ti-ar lipsi. Orice ar insemna asta pentru confortul tau personal.
    La naiba, cine sunt eu cu asemenea pretentii? o sa ziceti.

    Pai sunt seful lor. Sunt un alegator.

    Apreciază

  • 18. lastnightmusic  |  6 Noiembrie 2012 la 13:41

    Cum e Mandruta seful alegator ? 🙂
    Sa ne spuna Mandruta in ce colegiu participa si ii spunem acum cu 1 luna inainte cine va cistiga alegerile la el in colegiu uitindu-ne pe diagramele lui Barbu Mateescu de la Sociollogica. Esti seful daca poti influenta
    …..
    E drept ca dreapta nu are nici un fel de program de guvernare/ USL are unul bun,rau . Nu avem candidati la primministru si nici la prezidentiale – USL are deja. Din pacate ne bat la toate sectoarele, Noi asteptam sa se incaiere Ponta cu Antonescu PNL cu PSD iar intre timp ai nostri se incaiera intre ei.

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 14:29

    Omul politic pus în slujba alegătorilor, asta vrea să spună Mândruţă, stiind ca noi toţi, de altfel, că în proportie de 99,99%e o utopie.

    ” Din pacate ne bat la toate sectoarele, Noi asteptam sa se incaiere Ponta cu Antonescu PNL cu PSD iar intre timp ai nostri se incaiera intre ei”

    Nu se-ncaieră ei, cel puţin acuma, or să se-ncaiere dar mai târziu. Probabil după 9 decembrie. Dacă tot n-au încă program de guvernare măcar să nu fi semănat neîncredere prin stridenta lipsa de onestitate. Fiindcă nimic nu rămâne ascuns. Dacă de la prima acţiune comună de interes public s-ar fi dovedit decisi să schimbe ceva fundamental, alta ar fi fost starea de spirit a electoratului. Şi asta conta cel puţin cât un program de guvernare… care si-asa pentru români nu prea are valoare de „contract”…

    Apreciază

  • 20. skorpion  |  6 Noiembrie 2012 la 22:18

    canalia ponta-plagiatorul

    Miercuri, Ponta ii va cere presedintelui mandat sa mearga la Bruxelles, la urmatorul summit.

    „Nu stiu ce va face Basescu, insa el nu poate sa obtina pentru Romania o situatie mai buna, caci dupa 2014, va fi un pensionar, nu mi se pare corect ca el sa fie cel care ne decide banii pentru viitor”, a punctat prim-ministrul.

    „Pe mine ma intereseaza o singura chestiune, nu cred ca avem nevoie de o noua criza intre cele doua institutii. Eu incerc sa le evit, dar daca presedintele le cauta, atunci le va gasi.

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 22:45

    Skorpion, canalia rămâne canalie!

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 22:48

    Paul Dragos Aligica:

    „Ultimul lucru de care mai avea nevoie reputatia sistemului national roman de educatie si cercetare era un nou scandal izbucnit in presa internationala. Lumea academica este un sistem social ce functioneaza in buna masura pe baza de reputatie. Raul facut de acesti pseudo-politiceni si pseudo-universitari miilor de cercetatori, profesori si studenti onesti si profesionisti din tara este colosal.”

    Despre ce altă canalie poate fi vorba? Nu cumva coana Cati? 🙄

    Apreciază

  • 23. skorpion  |  6 Noiembrie 2012 la 22:57

    Nora,
    vazui si eu textul si nu mi-am dat seama daca este vorba de un nou scandal…tu ce parere ai?

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 23:02

    Skorpion, sunt convinsă că e vorba de alt caz grav, de o persoană de calibru, altfel DPA n-ar fi venit cu anunţul ăsta în avanpremieră…

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 23:07

    Declaraţie de un cinism revoltător a lui Blaga- ( la o întâlnire a capilor ARD cu niste bloggeri, dacă nu gresesc):
    …”Orice om are dreptul la inca o analiza. Daca ii ies bine transaminazele si colesterolul, nu mai conteaza dosarele penale”.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  6 Noiembrie 2012 la 23:59

    Somn usor- dar n-ar strica să rămânem „treji” 🙂

    Apreciază

  • 27. Ovidiu  |  7 Noiembrie 2012 la 13:44

    Blaga, un bagabont… poate (doar putin) mai soft. 🙂
    buna ziua tuturor!

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  7 Noiembrie 2012 la 13:57

    Ziua bună, prieteni şi vizitatori 🙂 Ovidiu, ai perfectă dreptate. Despre asta şi altele legate de situaţie şi de personaj, tocmai am scris acum 🙂

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  7 Noiembrie 2012 la 13:57

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 885,384 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.303 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 885,384 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: