Cu compromisul înainte până-n pânzele roşii

15 decembrie 2012 at 15:27 85 comentarii

… De douăzeci şi ceva de ani votez, ca şi mulţi alţii,  pentru schimbare. Am votat pentru martirii revoluţiei dar au ieşit falsificatorii ei. Am ales PNL, DA, PDL şi a ieşit, constant, PCR&securitatea. L-am aplaudat pe regele Mihai, am şi sperat, un timp, că „monarhia salvează România”, până când monarhia a ieşit la braţ, tot cu PCR-ul şi securitatea. Orice partid am ales, s-a dovedit a fi deturnat în favoarea frânarilor şi jefuitorilor ţării. Iar între ei, de fiecare dată, am văzut şi dintre cei pe care i-am votat. Nu puţini. Nu-i nimic, mi-am zis, data viitoare va fi altfel. Şi data viitoare din nou am votat pentru schimbare. Am împăcat şi capra şi varza. Şi lupul şi oaia. Nu ştiu dacă am ajuns  o turmă- varză, dar locul e  mai plin ca niciodată de capre şi lupi.

Nu cred că există cineva atât de naiv încât să creadă că între politic şi moral se poate pune semnul egal. Nicăieri în lume. Dar nicăieri în lume minusurile morale din politică n-au avut efecte  mai năucitoare ca aici şi un preţ mai usturător pentru viitorul ţării. Nu pledez pentru talibanism şi  nici pentru compromis. În orice ţară civilizată, în materie de politică  e nevoie şi de compromis, ceva acceptabil până nu depăşeşte limitele unei raţiuni oneste. “Eu cu cine votez?“, întrebarea, devenită perenă, a cetăţeanului turmentat din celebra “Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale a trecut din registrul vesel în cel grav. Dilema alegerii între moral şi politic are, mai mult ca-n alte părţi şi alte vremi, aici şi acum, o miză enormă. Vitală. Şi n-avem cum ieşi din starea perpetuă de turmentare cât n-am aflat “cu cine am votat?” Şi până nu vom găsi o soluţie adecvată la întrebarea: “ cu cine voi vota de aici-nainte?”

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , .

Punct şi de la capăt O candelă-nzăpezită

85 comentarii Add your own

  • 1. fini  |  15 decembrie 2012 la 16:36

    Orice pentru un vot!
    Avelo votelo, domnu’!

    Apreciază

  • 2. fini  |  15 decembrie 2012 la 16:48

    „Noi, cei care am susţinut şi susţinem dreapta am înteles că metehnele în politică nu au culoare politică şi că fantoma unităţii partidului acoperă mizeriile de sub preş. Felicitări, aţi reuşit să îngropaţi Dreapta! Sper că numai pentru o perioadă.”

    Citiţi mai mult: EDITORIALUL EVZ. Felicitări, aţi reuşit să îngropaţi Dreapta! – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/felicitari-ati-reusit-sa-ingropati-dreapta-1015921.html#ixzz2F8FDQjBi
    EVZ.ro

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 17:35

    Seara bună 🙂 Fini, 1 😆

    2, din păcate asa stau lucrurile 🙄

    Apreciază

  • 4. luminita  |  15 decembrie 2012 la 20:27

    fini,
    😛 😛
    mi-ai reamintit de unguru bulan,
    super!
    Multumesc!

    Apreciază

  • 5. luminita  |  15 decembrie 2012 la 20:34

    Nora,
    ca la noi, la nimenea.
    Astept sa vad ce mutare are Basescu in plic.
    Ca as sunt io, basista.

    Apreciază

  • 6. luminita  |  15 decembrie 2012 la 20:34

    „asa”, scz. 🙄

    Apreciază

  • 7. luminita  |  15 decembrie 2012 la 20:41

    Fini, @2,
    ce-are Bleaga cu Dreapta?!?
    si unde sunt iluziile mele, care le-am avut,
    pam, pam!
    Punct si de la capat!

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 20:49

    lumi, servus, si eu mi-s 🙂 Nu mă-ndoiesc că va lupta până la capăt. Mai departe rămâne de văzut ce a priceput si ce vrea boborul. Până se mai ţine cont, cât de cât, de vrerea lui. 🙄

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 20:53

    Oioi, lumi, nici acum nu s-au prins unii, sau nu vor să se prindă, că bleaga rimează cu gaga. prima la stânga.

    Apreciază

  • 10. skorpion  |  15 decembrie 2012 la 20:53

    La o privire foarte rapidă peste rezultatele alegerilor la nivel de secție de votare se pot observa 15 secții de votare în care votul pentru USL a depășit pragul de 95%.

    Acesta este, așadar, topul secțiilor de votare USL-iste mult prea mult:

    1. Pomezeu (SV 498 Bihor) 100% (secție de votare cu doar 56 de voturi)

    2. Moșteni (SV 211 Teleorman) 99%

    3. Vârtoape (SV 322 Teleorman) 99%

    4. Moșteni (SV 210 Teleorman) 98%

    5. Rădoiești (SV 258 Teleorman) 97%

    6. Perișani (SV 324 Vâlcea) 96%

    7. Isvoarele (SV 160 Giurgiu) 96%

    8. Lungani (SV 494 Iași) 95%

    9. Topana (SV 335 Olt) 95%

    10. Cetate (SV 298 Dolj) 95%

    11. Peretu (SV 229 Teleorman) 95%

    12. Paulești (SV 233 Vrancea) 95%

    13. Comana (SV 103 Giurgiu) 95%

    14. Râca (SV 431 Argeș) 95%

    15. Cetate (SV 300 Dolj) 95%

    Mențiune specială pentru Zalha (SV 305 Sălaj), unde 95% dintre votanți au votat pentru candidatul PPDD.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 20:56

    Skorpion, acolo e-ngheţat si vara 😉

    Apreciază

  • 12. skorpion  |  15 decembrie 2012 la 21:00

    salve,
    eu cred, ca la alegerile din 9 decembrie foarte multi au ales varianta morala, adica nu au participat.

    cred ca 90% din cei care nu au participat la vot din motive morale sint de dreapta.

    si gratie talibanismului lor moral
    🙂
    a cistigat uslinimea/

    si mai cred ca luni TB il va propune pe dr.plg. ponta,
    TB nu are alta solutie..

    Apreciază

  • 13. fini  |  15 decembrie 2012 la 21:01

    Luminoaso salut! 🙂
    @ 7

    nu ştiu ! Mă gândesc la zicala cu prefectura, cred că se nimereşte. 😳
    Iluziile tale, ale noastre? Poate nu ai căutat peste tot; undeva într-un buzunărel aşteaptă cuminţi. Ar fi primele iluzii rătăcite te miri din ce cauză?!. Avem sacul plin de iluzii zburătăcite din cauza noastră şi a altora. La tomberon cu el!

    Apreciază

  • 14. fini  |  15 decembrie 2012 la 21:04

    Skorpi salve!
    @ 12

    Uite o părere:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/de-ce-nu-l-mai-vor-pe-basescu-1015751.html

    Apreciază

  • 15. fini  |  15 decembrie 2012 la 21:06

    Bună seara, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 16. luminita  |  15 decembrie 2012 la 21:07

    fiiiiiiiiiiniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii,
    nu ai uitat poezia mea.
    eu nu am salvat-o, deci nu o mai am,
    dar am inteles aluzia ta imediat.

    Apreciază

  • 17. fini  |  15 decembrie 2012 la 21:08

    Luaţi-vă-n braţe perechile şi dansaţi! 🙂

    Apreciază

  • 18. fini  |  15 decembrie 2012 la 21:10

    @ 16

    🙂

    Apreciază

  • 19. skorpion  |  15 decembrie 2012 la 21:13

    fini,
    slabut articolul lui Cartarescu,
    foarte slabut…
    🙂

    Apreciază

  • 20. skorpion  |  15 decembrie 2012 la 21:16

    o voce unica,
    tombe la neige
    Salvator Adamo…

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 21:23

    skorpion, 12,”si gratie talibanismului lor moral :)a cistigat uslinimea”…”
    …să-nţeleg că citezi din blagisti clasici? Să m-astept atunci să-i plângi -dacă nu pe blaga direct, pe martirii de la pedele? Că poate oamenii nu i-au înţeles. N-au putut suporta, pe ici pe colo, niste uselisti travestiţi. Şi probabil nici eu, altfel n-as fi scris articolul ăsta. 🙄

    Apreciază

  • 22. luminita  |  15 decembrie 2012 la 21:23

    skorpion,

    Apreciază

  • 23. skorpion  |  15 decembrie 2012 la 21:26

    nora,
    21

    nu am inteles ce-mi reprosezi sau ce nu ai inteles din cele scrise de mine
    🙂
    asa sint eu mai greu de cap 🙂

    luminita,
    alte vremuri, la boheme..
    🙂

    Apreciază

  • 24. luminita  |  15 decembrie 2012 la 21:27

    Nora, 21,

    articolul tau este cat se poate de clar,
    numai ca noi suntem un pic loviti in aripa.

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 21:38

    si io, lumi, ce să fac 😉

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 21:43

    A ţine seamă de niste limite morale nu-nseamnă totdeauna „talibanism”. E o atitudine cu nuanţe, perfect umană. Dacă eu ar fi trebuit s-aleg un „uselist” deghizat ori un penal, nu votam. Ori îmi anulam votul. Şi n-as fi considerat asta talibanism. Situaţiile-s diferite, oamenii si ei.

    Şi da, articolul lui Cărtărescu, de data asta,nu-i grozav. Vrea să fie consecvent motivaţii mai vechi ale antibăsescismului lui dintr-o perioadă, dar care s-a mai îmblânzit,între timp. Totusi…

    Apreciază

  • 27. lastnightmusic  |  15 decembrie 2012 la 21:46

    Dece iubim femeile si il dispretuim pe Cartarescu ? (din ianuarie )
    : „Pentru Traian Băsescu, cel mai bine ar fi fost să se oprească la un singur mandat. Cu Geoană preşedinte şi cu Băsescu şeful dreptei în opoziţie, alta ar fi fost acum situaţia…
    ….
    Vin din oras si plec din nou
    Am vazut afise cu concertul lui Adamo.
    Adamo seamana cu Cristian Diaconescu… Normal ca nu ma duc sa il aud cintind … Vous permetez Monsieur…..
    🙂
    L-as asculta pe Skorpy cantind Tombe la neige….

    Apreciază

  • 28. skorpion  |  15 decembrie 2012 la 22:32

    am pus un icon zimbaret in loc de ghilimele
    gratie talibanismului lor moral 🙂

    Apreciază

  • 29. skorpion  |  15 decembrie 2012 la 22:36

    @lastnightmusic,

    am cintat cindva, demult. tare, tare demult,
    „Vous permettez, monsieur”,
    sint pustiul acela din dreapta – cel mai vocal cu sor-mea in fata
    🙂

    Apreciază

  • 30. lastnightmusic  |  15 decembrie 2012 la 22:42

    oribil…. 🙂

    Apreciază

  • 31. fini  |  15 decembrie 2012 la 23:03

    Somn uşor, tuturor! 🙂

    Au clair de la lune
    Mon ami Pierrot
    Prête-moi ta plume
    Pour écrire un mot
    Ma chandelle est morte
    Je n’ai plus de feu
    Ouvre-moi ta porte
    Pour l’amour de Dieu

    Au clair de la lune,
    Pierrot répondit :
    « Je n’ai pas de plume,
    Je suis dans mon lit.
    Va chez la voisine,
    Je crois qu’elle y est,
    Car dans sa cuisine
    On bat le briquet. »

    Au clair de la lune,
    L’aimable Lubin;
    Frappe chez la brune,
    Elle répond soudain :
    -Qui frappe de la sorte ?
    Il dit à son tour :
    -Ouvrez votre porte,
    Pour le Dieu d’Amour.

    Au clair de la lune,
    On n’y voit qu’un peu.
    On chercha la plume,
    On chercha le feu.
    En cherchant d’la sorte,
    Je n’sais c’qu’on trouva ;
    Mais je sais qu’la porte
    Sur eux se ferma.

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 23:05

    … Să -l regrete pe Geoană- asta-i chiar regretabil. 🙄 De Cărtărescu vorbesc. În rest, merge…

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 23:07

    Dragilor, mie- mi plăcea “Vous permettez, monsieur”! E o piesă simpatică care se preta grozav la parodii 🙂

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 23:16

    Fini, plăcut!!! Să tot asculţi într-o noapte-ngheţată de iarnă 🙂

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  15 decembrie 2012 la 23:19

    Lucian Mândruţă:

    15 decembrie 1989, Timisoara.

    Plecaciune!

    Multumim celor care-au murit atunci pentru libertate intai – si dupa aia pentru paine.

    Rusine celor care acum sunt gata sa renunte la libertate pentru cozonac!

    Apreciază

  • 36. lastnightmusic  |  16 decembrie 2012 la 00:37

    32 Nora /. Buna 🙂
    In rest merge ? Ba nu merge. Nu e elegant sa iei din nou – chestia cu pasarica si cu tiganca i….. Si peste 10 ani tot asta va spune ? Atita a inteles el, eternul nobelist din Basescu ?
    Mai da-l incolo pe acest Gica Hagi al poeziei Romanesti si planetare

    Apreciază

  • 37. lastnightmusic  |  16 decembrie 2012 la 00:49

    35 Lucian Mandruta are in minte cind spune de ce s-au ridicat cei de la Timisoara cred versurile legionarului fascist criminal de razboi, negationist al holocaustului, odiosului bandit , dusman al poporului muncitor de la orase si sate, dusman al cooperativizarii agriculturii noastre dragi, singurul condamnat la moarte pentru o poezie , de catre oamenii lui Dej, Radu Gyr.
    Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
    nu pentru patule, nu pentru pogoane,
    ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
    ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
    ci ca să aduni chiuind pe tapsane
    o claie de zări şi-o căciula de stele,
    ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
    ….
    Sunt convins ca poezia va rezista si peste 50 ani … cind noi, in general vom fi oale si ulcele

    Apreciază

  • 38. fini  |  16 decembrie 2012 la 08:50

    @ 37

    am aceeaşi convingere.

    Apreciază

  • 39. fini  |  16 decembrie 2012 la 08:52

    Neaţa tuturor! 🙂

    16 decembrie 1770 – ziua titanului de la Bonn

    Apreciază

  • 40. fini  |  16 decembrie 2012 la 08:53

    Apreciază

  • 41. skorpion  |  16 decembrie 2012 la 10:31

    incetul cu incetul panzele rosii ne acopera!

    Dupa 23 de ani de la declansarea Revolutiei anticomuniste la Timisoara, la ultimele alegeri reprezentantii uniunii lui Ion Iliescu si Dan Voiculescu au obtinut peste 50% din voturi

    halucinant, nu?
    stiu ca lui tds = lnm nu-i place acest cuvint dar acesta-i adevarul…..rosu, rosu

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/dupa-23-de-ani-de-la-declansarea-revolutiei-anticomuniste-la-timisoara-la-ultimele-alegeri-reprezentantii-uniunii-lui-ion-iliescu-si-dan-voiculescu-au-obtinut-peste-50-din-voturi-287457.html

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 13:20

    Ziua bună, prieteni, 🙂
    Lnm, 36, ai dreptate, am trecut rapid fără să observ profundele observaţii 😛 unele care au fost enorm inflamate si mult prea folosite ca muniţie cretină de către varanieni.
    …Vous permettes, monsieur, totusi, să v-aduc aminte că n-a trecut chiar atât de mult de când recunosteai dintr-o privire, versurile din „Levant” ale acestui „Gică Hagi” planetar… 🙄

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 13:27

    37, o fi, dar eu n-as avea pretenţia că stiu ce e-n mintea unui om, doar asa, ca să se potrivească cu ce e-n mintea mea 🙄

    …Pur si simplu e vorba de un gând frumos. De altfel, din câte am observat, Lucian Mândruţă nu-i prea ortodox, de felul lui.

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 13:32

    Fini, 39, 40, minunat!! …poţi spune, într-adevăr, că asemenea armonii muzicale, pot reporni inimile 🙂

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 13:39

    skorpion, 41, halucinant, într-adevăr! Mă tot gândesc cum văd asta „intelectualii”, care le fac jocul pe faţă de câţiva ani! Şi nu mă refer doar la devertebraţii lui zoe, ci mă-ntreb ce-l face chiar pe dl. Neagu Djuvara- batjocorit de crin, de becali etc să nu plece din adunătura aia de minţi opărite, rosii… 😉

    Apreciază

  • 47. skorpion  |  16 decembrie 2012 la 17:03

    http://www.europalibera.org/content/article/24798362.html

    Parlamentul de astăzi este exemplul concret a ceea ce poate să însemne excesul de democraţie şi ne arată în ce văgăună alunecăm dacă urmăm caprele puterii, dar vrem să îngrijim şi verzele opoziţiei, supravegheaţi atent de lupul moralist de la Cotroceni.

    ********************

    Un parlament cu mai multe capete are şi mai multe guri, aşadar promite mai multe scandaluri senzaţionale în direct. Nu ştim cât creier are, pentru că propunerea de a-i supune pe politicieni la teste de inteligenţă şi perspicacitate înainte de a fi admişi în parlament nu a fost aprobată de comisia juridică a camerei care a spus că e discriminatorie.

    Apreciază

  • 48. fini  |  16 decembrie 2012 la 20:14

    Bună seara, tuturor! 🙂

    Beethoven şi „Pastorala” lui Walt Disney

    Apreciază

  • 49. fini  |  16 decembrie 2012 la 20:15

    Apreciază

  • 50. fini  |  16 decembrie 2012 la 20:17

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 20:20

    Seara bună 🙂 Skorpion, observ că pe tot spectrul politic, cel puţin cât se mai observă pe bloguri, e o atmosferă generală de blazare. În plus, dinspre bravii oşteni ai dreptei au început atacurile la Băse, Boc, Macovei, Cristi Preda… 😉 greu la deal cu boii mici, as putea spune aproape imposibil 🙄

    Apreciază

  • 52. fini  |  16 decembrie 2012 la 20:21

    Noapte bună, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 53. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 20:26

    Fini 🙂 Beethoven şi “Pastorala” lui Walt Disney, o asociere super-plăcută!

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 20:27

    Multzam, Fini! Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 55. skorpion  |  16 decembrie 2012 la 21:05

    nora,
    Asta-i chiar culmea atacuri la
    Băse, Boc, Macovei, Cristi Preda…
    si unde? pe blogurile dreptei!
    hai, ca este ridicol ce ai constatat…unde? pe care bloguri?

    pai, in ritmul ăsta stinga se va umfla,
    iar dreapta va fi ca un cap de ac de gamalie..
    cita prostie…. autosuficienta….ingimfare din partea unora ce se cred de dreapta..

    Apreciază

  • 56. skorpion  |  16 decembrie 2012 la 21:06

    @ Fini,
    pe Walt Disney ma bag si inca cuum
    🙂

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 22:12

    Skorpion, da, e interesant de observat care cum se poziţionează Reacţii şi caractere de tot felul 🙄

    Apreciază

  • 58. skorpion  |  16 decembrie 2012 la 22:14

    pe care bloguri?
    🙂

    Apreciază

  • 59. lastnightmusic  |  16 decembrie 2012 la 22:24

    salut

    Apreciază

  • 60. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 22:26

    Pe FB! Straniu… 😉

    Apreciază

  • 61. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 22:27

    Salut, Lnm, t hanks 🙂

    Apreciază

  • 62. lastnightmusic  |  16 decembrie 2012 la 22:30

    Aria din Alba ca Zapada – Walt Disney

    Apreciază

  • 63. lastnightmusic  |  16 decembrie 2012 la 22:35

    Oricine ar vrea sa fie o pisica – Roy Hergrove, Aristocrats

    Apreciază

  • 64. lastnightmusic  |  16 decembrie 2012 la 22:38

    Esperanza Spalding – Mary Poppins – chim chim cher ee

    Apreciază

  • 65. lastnightmusic  |  16 decembrie 2012 la 22:46

    The Bad Plus – Gaston

    Apreciază

  • 66. Maria  |  16 decembrie 2012 la 22:59

    Bună seara 🙂

    Orice întâlnire cu Walt Disney este o binecuvântare. Vă mulţumesc! 🙂

    Apreciază

  • 67. skorpion  |  16 decembrie 2012 la 23:00

    yes, Maria, ai gasit cuvintul perfect: binecuvântare.
    🙂

    Apreciază

  • 68. Maria  |  16 decembrie 2012 la 23:11

    🙂

    Apreciază

  • 69. skorpion  |  16 decembrie 2012 la 23:21

    horror,
    minciuni,
    demagogie,
    pericol

    http://romanian.ruvr.ru/2012_12_11/Mircea-Dogaru-Trebuie-sa-se-treaca-rapid-la-debasificarea-Romaniei/

    Apreciază

  • 70. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 23:31

    Maria, de acord! Avem bunătăţi aicea, una si una 🙂

    Apreciază

  • 71. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 23:33

    Skorpion, cred că până si pisi îşi doreste acum dedogarizarea… 🙂

    Apreciază

  • 72. noradamian  |  16 decembrie 2012 la 23:33

    Somn usor, prieteni 🙂

    Apreciază

  • 73. fini  |  17 decembrie 2012 la 05:29

    Neaţa tuturor! 🙂
    Să aveţi o săptămână cu spor!

    Mă bucur că v-au plăcut poveştile mele muzicale. A fost un fel de „noapte bună copii!”. Dar……povestitorul a adormit înaintea copiilor 🙂

    Apreciază

  • 74. fini  |  17 decembrie 2012 la 05:38

    lnm,

    faine piese ai adus aseară.
    Pentru că în dimineaţa aceasta nu voi bea o cafea adevărată, ascult „Gaston” din Disney Jazz Volum. E revigorantă şi-ţi mulţumesc. 🙂

    Apreciază

  • 75. fini  |  17 decembrie 2012 la 05:40

    Ştiaţi că ?

    Apreciază

  • 76. fini  |  17 decembrie 2012 la 05:48

    Am mai găsit în trăistuţă ceva numai bun pentru când vă îndreptaţi spre unde aveţi în dimineaţa aceasta treabă.
    Roll over Beethoven cu Chuck Berry

    Apreciază

  • 77. noradamian  |  17 decembrie 2012 la 07:43

    Multzam, Fini 🙂

    O zi bună tuturor!

    Apreciază

  • 78. skorpion  |  17 decembrie 2012 la 10:05

    uitati-va si la poza, naspa rau:

    http://www.reportervirtual.ro/2012/12/ex-mogulul-dinu-patriciu-aflat-sub-un-nume-fals-la-milano.html

    Apreciază

  • 79. Maria  |  17 decembrie 2012 la 15:30

    Bună ziua 🙂

    Nora, 70, de acord şi eu. 🙂 Mă bucur foarte mult de ele. 🙂

    Apreciază

  • 80. Maria  |  17 decembrie 2012 la 15:31

    Fini :), multe mulţumiri pentru urarea matinală. 🙂

    Apreciază

  • 81. Maria  |  17 decembrie 2012 la 15:32

    Să aveţi o zi frumoasă în continuare. La mine mai e puţin de lucru, dar încet, încet le voi finaliza cu bine pe toate. 🙂

    Apreciază

  • 82. noradamian  |  17 decembrie 2012 la 16:36

    Ziua bună şi spre seară 🙂 Skorpion, 78, cum s-ar spune strălucirea si decăderea primului miliardar al României postrevoluţionare. Mi-e milă de el. În faţa destinului, banii n-au valoare.

    Apreciază

  • 83. noradamian  |  17 decembrie 2012 la 16:39

    Maria, multzam! Vine vacanţa… 🙂

    Apreciază

  • 84. noradamian  |  17 decembrie 2012 la 16:39

    postare nouă

    Apreciază

  • 85. fini  |  17 decembrie 2012 la 20:39

    Maria,
    @ 80

    cu mult drag. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.390 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.390 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: