Spune-mi ce şcoală vrei -ca să-ţi spun în ce societate vei trăi

27 Decembrie 2012 at 17:45 161 comentarii

Dacă cineva urmăreşte să-şi bată joc de o ţară, e suficient să-şi bată joc  de învăţământ„. De câte ori se vorbeşte de netrebniciile din sistemul naţional de învăţământ, care de câteva luni se ţin lanţ, mi-aduc aminte de vorbele astea auzite înainte de  ’89 nu mai ştiu în ce împrejurare. Cred că şi copiii, nu doar adulţii- părinţi , educatori, profesori şi specialişti în educaţie, sunt preocupaţi de ce se petrece în sistemul educaţional, construit, zice-se, pentru devenirea lor.  Sistemul cel mai cuprinzător, mai influent, din societate. Ajuns acum şi cel mai vulnerabil.
******
Conversia instituţiilor la schimbarea regimului politic nu înseamnă, desigur, şi reformarea rapidă a mentalităţilor titularilor şi beneficiarilor lor. Trecerea de la sistemul burghez de învăţământ de pildă, la cel comunist de după al doilea război mondial a decurs suficient de lent pentru ca generaţiile formate până târziu prin anii  70, să mai beneficieze de câte ceva din „cheagul” educaţional al înaintaşilor.
*******
Cred că eram printr-a zecea când am dat peste „St. Winifred’s”, o carte veche, cu file galbene, zdrenţuite, despre viaţa într-un campus şcolar din Anglia sfârşitului de secol XIX. O revelaţie! Viaţa plină de dramatism din mica societate şcolară izolată de acolo care o prefigura pe cea din lumea largă de afară îmi părea fascinantă. În ciuda unui program spartan şi a unor reguli stricte, programul de o rigoare britanică exemplară din vechea şcoală catolică era conceput nu numai pe temelia meritocraţiei şi a formării de caractere şi de individualităţi puternice, ci şi a responsabilităţii relaţionale timpurii în formarea celor mici de către cei mari, a celor slabi de către cei tari. …Extinsă în estul, vestul şi sudul planetei, civilizaţia Engliterei, amprenta ei lăsată-n lume, se datorează forţei unice a acestor şcoli, am dedus. Sigur, vechile şcoli au performat în altele, adaptate vremii, cu păstrarea rădăcinii valorice-  mai mult sau mai puţin. Absolvind asemenea şcoli poţi cuceri lumea, mă gândisem atunci. După natura şcolii poţi anticipa natura societăţii. Poţi anticipa dacă absolvenţii vor fi învingători sau învinşi, mă gândesc acum.
******
Deşi împănată intensiv şi progresiv cu „documente şi teze” prin zelul neobosit al activiştilor comunişti şi securişti, până în ’89, mental, ceauşismul nu se instalase total. Abia după ’90, în condiţii de libertate, viruşii s-au adaptat, s-au multiplicat, contaminând grav societatea. Şi abia de curând, după ce reforma Funeriu a fost întoarsă fără scrupule din drum, ne putem da seama de ravagiile vechii maladii revenite-n forţă odată cu reinstalarea guvernelor Ponta 1 şi 2. Cu ce efecte sociale ne-o spun criteriile electorale ale unor aşa zişi intelectuali şi oameni din sistem. O spune chiar dl. Ponta râzând: „Asa suntem noi, plagiatorii, mai votati, ce sa facem!„.
*****
Citesc pe Contributor’s un articol în care se propune, ca soluţie vitală pentru învăţământul naţional gripat şi recăzut la cheremul unui politicianism fără scrupule, privatizarea lui integrală. Învăţământul ar trebui să aibe proprietari, spune autorul. Altfel spus, reţeaua fabricilor de bani, a universităţilor conduse de rectori întreprinzători cu pedigree-uri comunist-securiste pe modelele celebre cunoscute, începând cu cel grăjdănesc al longevivei Abramburica, ar trebui extinsă şi sfinţită, cum altfel decât tradiţional, de soboare preoţeşti. Cuprinse-n reţea, toate şcolile! Sigur, normal ar fi să le cumpere direct, fără licitaţie, baronii locali. Astfel, problema învăţământului ar fi rezolvată pe vecie. În şcolile patriei- conectate permanent la Antena 3,  ş. a.,  s-ar forma  generaţii de sluji de o obedienţă totală. Pictaţi, imortalizaţi în icoane, printre sfinţi, în lăcaşurile publice bisericeşti- privatizate la rândul lor, patronii socialişti îşi vor asigura în acest fel domnia lor şi a klanurilor lor, din tată-n fiu; cu amantele şi cu slujii lor cu tot. Astfel, vechile gogoşerii universitare legalizate de guvernul Petre Roman după ’90 ar sta la baza unui sistem naţional privat rentabil şi durabil. Diplomele costă bani. Cine n-are, treaba lui.
*****
St.Winifred’s,  reeditată, republicată printr-un proiect e-Book, de găsit aici: http://www.gutenberg.org/files/24329/24329-h/24329-h.htm
*****
Despre sistemul educaţional de stat finlandez, considerat cel mai performant din lume, am scris aici:  https://noradamian.wordpress.com/2011/08/15/o-privire-spre-scoala-finlandeza/

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

România-şi schimbă ADN-ul „Memoria trandafirului”

161 comentarii Add your own

  • 1. Tiberiu Orasanu  |  27 Decembrie 2012 la 20:09

    “Asa suntem noi, plagiatorii, mai votati, ce sa facem!“.
    Despre asta este vorba: Ponta jubilează că poporul care-i admiră, îi votează.
    Perspective? Nici-una în timpul vieţii mele şi a încă o generaţie, cel puţin.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  27 Decembrie 2012 la 20:32

    Ziua bună, Tibi! Cu un învăţământ condus -cu puţine pauze- de abramburica si rectorii ieşiţi din pepiniera comunistă ca si ea, cu universităţi pline ochi de „intelectuali” -plagiatori şi turnători, nu-i de mirare că majoritatea „licenţiaţilor” de azi sunt pe calapodul lui ponta si ai celor de aceeasi teapă. 😉

    Apreciază

  • 3. Creanga  |  27 Decembrie 2012 la 20:38

    Ziua buna Nora!
    Buna analiza, asta este realitatea, cum se poate schimba? Poate daca s-ar intoarce mai multi romani plecati pe coclauri?Eu intreb, eu raspund…

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  27 Decembrie 2012 la 20:56

    Creangă salut! Nu numai că asta e drama scolii românesti de azi, dar unii văd ca soluţie îngroparea ei de tot. Ca să nu-i mai ducem grija.

    Eu încă sper, Crengulin, în cei neatinsi de virus din ţară şi de afară. Sigur, n-are niciun temei în acest moment ce sper eu, altul, decât că mai sunt destui români care nu se-mpacă si nu se vor împăca niciodată cu putreziciunea unui învăţământ acaparat de plagiatori si spăgari.

    Apreciază

  • 5. dictaturajustitiei  |  27 Decembrie 2012 la 21:06

    Nora, bună seara !
    Bună seara , cu mult drag, și celorlalți grădinari !
    Dacă s-ar privatiza școala românească , cum s-au privatizat toate în România , am putea să ajungem la alte cine știe ce anormalități.
    Primarul nostru s-ar fi exprimat, într-un mediu privat, că nu mai are de gând să plătească pentru ca elevii din comunele limitrofe și altele mai îndepărtate să învețe în liceul nostru. 😦 După cum bănuiești este absolvent de bacalaureat, înainte de Funeriu, și membru USL.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  27 Decembrie 2012 la 21:10

    Carmen, seara bună! Dacă s-ar privatiza, unii ca primarul uselist de care vorbesti ar cumpăra scolile la kjilogram si i-ar pune pe elevi la taxe. Cât despre ce ce ar fi nevoiţi să-nveţe bieţii copii, să nici nu ne gândim.

    Apreciază

  • 7. dictaturajustitiei  |  27 Decembrie 2012 la 21:14

    După cum povestesc cei din subordinea sa, are un repertoriu bogat de înjurărături. 😆

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  27 Decembrie 2012 la 21:20

    Ideal nu numai ca primar, ci si ca model pentru tânăra generaţie 🙂

    Apreciază

  • 9. skorpion  |  27 Decembrie 2012 la 21:57

    bonsoir, bonsoir,
    articol bun si necesar…
    ideea este, ca invatamintul a inceput sa se deterioreze cam in deceniul 8/secolul XX, in special dupa ce ceasca aka ceausescu a dat ordin, ca nici un elev sa nu mai ramina repetent…

    dupa 1989 a pornit toboganul..
    cine a vrut, a invatat, dar in special acasa…
    Funeriu a facut o mini-revolutie in educatie, dar uslinosii au si desfiintat aproape in totalitate munca lui..

    p.s.
    sint destui romani plecati prin coclauri care au votat sau ar vota cu draga inima cu uslinosi…am vorbit cu citiva din astia

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  27 Decembrie 2012 la 22:35

    Seara bună, Skorpion! Orice proiect are succes dacă e împărtăsit de cei cărora le este destinat. Asta face ca pe măsură ce trece timpul şi sistemele instituţionale devin mai anchilozate, reformele, oricât de necesare, de indispensabile, sau mai ales acestea, să fie tot mai greu acceptate de organismul social. Ca niste grefe pe un ţesut necorespunzător. Un asemenea ţesut, de pildă, am descoperit într-o preţioasă reţea literară sub patronajul unor distinsi intelectuali uselisti, cu vozganian si zoe şi alţi membrii onorifici, mulţi promotori ai urii, agenţi politici usele… 😦

    Apreciază

  • 11. skorpion  |  27 Decembrie 2012 la 22:38

    articol frumos de Vlad Mixich:

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-13892651-cui-multumim-sfarsitul-unui-precum-2012.htm

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  27 Decembrie 2012 la 22:49

    Da, Skorpion, Vlad Mixich tratează responsabil, subiecte sensibile, umane… 🙄

    La B1, Bogdan Naumescu. Un ins interesant,deja popular în mediul virtual care, cred, nu peste mult timp va avea ceva de spus în politică.

    Apreciază

  • 13. skorpion  |  27 Decembrie 2012 la 22:52

    trebuie sa fii circumspecta cu acest Bogdan Naumescu,
    in rest very OK!
    🙂

    Apreciază

  • 14. luminita  |  27 Decembrie 2012 la 22:58

    Seara buna!
    Ideea privatizarii sistemului educational, in totalitatea lui, nu mi se pare buna.
    Peste tot in lume educatia are o componenta bine definita si sustinuta de catre statul respectiv.
    (A nu se confunda cu gratuitatea.)
    Accesul copiilor la educatie trebuie sustinut din banii statului, care provin din contributiile noastre la buget, pana una alta.
    Dezastrul nostru, romanesc, este ca nu s-au reformat programele scolare, ca inca se preda dupa tipare depasite, ca nu mai avem profesori dedicati meseriei lor nobile…
    ca nu ma observam si nu mai pregatim copiii dupa inclinatiile, talentele si abilitatile lor,
    ca nu mai avem scoli de arte si meserii, si ii lasam dupa liceu fara busola,

    ca nu aia, ca nu. aialalta….
    Degringolada din societatea romaneasca de astazi, greu de suportat de catre „veterani” ca noi,
    este o catastrofa pentru generatia tanara.
    Nici nu ne dam seama cat de mare e aceasta catastrofa.

    Apreciază

  • 15. luminita  |  27 Decembrie 2012 la 23:00

    Apreciază

  • 16. Maria  |  27 Decembrie 2012 la 23:36

    Bună seara! 🙂

    Nora, mai întâi doresc să-mi exprim admiraţia. Centrul istoric al Sibiului este încântător. 🙂 Mă pregătise oarecum Andrada pentru ceea ce urmează să descopăr aici, dar… e este putinţă să redau întreaga lui frumuseţe. Pur şi simplu mi s-a tăiat respiraţia când am trecut de colţul Forumului German şi am dat cu ochii de Piaţa Mare, locul copilăriei, adolescenţei…. Inegalabil.

    Acum, să intru încetuţ, încetuţ în tema incitantă a articolului tău. Am destule în minte şi încerc să le organizez. Ştiu deja că avem aceeaşi părere despre educaţie: este cel mai important domeniu care dezvăluie adevărata fizionomie a unei societăţi, într-o anumită etapă din istoria sa. Am mai afirmat-o şi cu alte ocazii: dacă ignorăm educaţia, nu mai putem vorbi despre viitor. Formăm astăzi pentru zilele ce vor veni. Experienţa şi înţelegerea unei viziuni de ansamblu le-am acumulat la toate nivelurile, de la învăţământul primar, trecând prin cel secundar superior şi culminând cu doi ani de proiecte la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Acolo am lăsat ceva şi pot spune, cu mâna pe inimă, că am descoperit cercetători extrem de atenţi la propunerile făcute, la materialele prezentate, la strategiile ameliorative. La rândul meu, am câştigat exact ceea ce am numit mai sus drept viziune de ansamblu. Ceea ce a perturbat considerabil modernizarea învăţământului românesc, în ultimii 23 de ani, a fost lipsa continuităţii, mişcările sinuoase în direcţia legislaţiei, schimbarea membrilor din grupurile de lucru, odată cu fiecare modificare politică. Apoi, în privinţa articolului de pe Contributors amintit, am avut şi eu o reacţie. Nu cu privire la propunerea privatizării (aberantă, în ceea ce mă priveşte), ci ca ripostă la tendinţa de uniformizare. Adică, toţi sunt proşti, de aceea nu sunt bine plătiţi, prin urmare avem şcoli slabe. Educaţia nu se rezumă la ceea ce se întâmplă în şcoli. O perspectivă educaţională pe termen lung trebuie să aibă în vedere cele trei forme esenţiale de educaţie: formală, informală şi nonformală. Plus educaţia părinţilor şi a comunităţii. La noi s-a degradat teribil opinia publică despre cadrele didactice, despre şcoală în general, pentru că nu s-a avut în vedere ceea ce în ştiinţele educaţiei se numeşte triunghiul educaţional: profesor-elev-părinte. Pe de altă parte, am ezitat la început să-mi scriu părerea la acel articol. Prea mi se pare… scris. Adică, aşa, ca la o sugestie, o propunere orientativă , inclusiv ca viziune şi grad de focalizare pe prostia profesorilor. Nu vreau totuşi să cad în capcana acestui scenariu, însă, dacă n-ar sta lucrurile astfel, atunci autorul aduce la suprafaţă grave frustrări acumulate în şcoală. Inconştient, desigur, nu intenţionat. Ar trebui să-mi exprim întreaga compasiune şi înţelegere. Dar nu pot să o fac, pentru că de la un anumit nivel de pregătire aştepţi cu totul altceva, inclusiv argument puternic, coerenţă şi logică.
    Cred că şcoala prin care am trecut, înainte de ’89, aplica aproximativ aceleaşi reguli precum cele ale şcolii din ,,St.Winifred’s”. 🙂 De acolo am învăţat ce înseamnă rigoarea şi autodisciplina, munca, exigenţa faţă de tine, în primul rând, apoi şi faţă de ceilalţi.

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  27 Decembrie 2012 la 23:39

    13, skorpion, oricum sunt circumspectă 🙄 nu numai faţă de figuri noi ci si faţă de cele vechi. 🙂 Dar ar fi bine să vii si cu niste informaţii, cu argumente, nu pentru mine ci pentru cei cărora insul ăsta le insuflă încredere.

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  27 Decembrie 2012 la 23:47

    Luminiţa, …”degringolada din societatea romaneasca de astazi, greu de suportat de catre “veterani” ca noi, este o catastrofa pentru generatia tanara”. Aşa este! E greu de apreciat cum mai poate fi ajutată generaţia tânără, de noi „veteranii” în aceste condiţii. Sperăm doar că tot dintre ei se vor găsi unii dintre ei capabili să schimbe ceva…

    Apreciază

  • 19. luminita  |  27 Decembrie 2012 la 23:53

    Maria,
    tu esti deja parte a sistemului educational,
    te admir,
    dar cati ca tine mai sunt?
    Si daca sunteti multi de ce nu faceti ceva, ca sa nu mai vorbim la timpul trecut despre reguli, rigoare si disciplina, despre munca si exigenta ,
    asa cum era pe vremea cand noi ne-am format in scoala?
    De la tine , si de la colegii tai de catedra ar trebui pornita reforma.
    Haideti sa o faceti!

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  27 Decembrie 2012 la 23:56

    Maria, mă bucur că esti în Sibiu! Poate dau si eu o fugă-n Piaţa mare mâine ori poimâine! Te sun 🙂

    Revenind la temă, posibil să fie un articol comandat, dar mai curând cred că e unul izvorât din „puţul gândirii” unuia care consideră sistemul o ramură industrială care trebuie s-aducă bani. Intră materialul, iese produsul, pică banul. Gând la gând cu androneasca, dumitreasca, mang si mulţi alţi pofticiosi.Există scoli confesionale private, foarte bine, există şi şcoli si universităţi particulare pentru cei cu bani, dar a vorbi de privatizarea învăţământului în condiţiile ocupaţiei politice socialiste de acum, mai ales,e o contradicţie în termeni! Ca să nu mai vorbim de învăţământul de masă, obligatoriu în orice stat civilizat. Cum să ceri bani? Ce, e scoală de fitness?

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  28 Decembrie 2012 la 00:01

    St. Winifred’s e un mic univers scolar tipic englezesc. Merită citită cartea asta la orice vârstă. Am recondiţionat-o, atât cât am reusit, cu ani în urmă, am căutat-o azi, dar încă n-am găsit-o 🙂

    Apreciază

  • 22. Maria  |  28 Decembrie 2012 la 00:04

    Mai sunt ca mine, Luminiţa. S-a dezechilibrat puţin nivelul de competenţe profesionale atins de membrii unei catedre prin extinderea titularizărilor la nivelul tranferului de personal didactic. De aceea, prima propunere pe care aş face-o ar fi ca toate titularizările pe post să se facă prin concurs naţional, cu lucrări corectate în centre universitare. Aşa cum am susţinut şi eu în 1996 şi a fost bine. Problema personalului este foarte importantă, pentru că de nivelul lor de pregătire şi de implicare depind rezultatele obţinute. Iar comunitatea apreciază o instituţie de învăţământ în funcţie de rezultate, indiferent de ciclul de studiu: examene naţionale, concursuri, publicaţii.
    Oricât de greu ar fi de acceptat, încercările de persuadare în direcţia disciplinei elevilor şi a unei rigori de studiu s-au lovit mai ales de opoziţia părinţilor. De la părinţi-dădace pour toujours, îngrijoraţi de surmenarea micuţilor de 16 ani, de exemplu, până la cei virulenţi, care nu vor ca şi pruncii lor să mai treacă prin ,,calvarul” disciplinei şcolare, am întâlnit tot felul de ciudăţenii.

    Apreciază

  • 23. Maria  |  28 Decembrie 2012 la 00:06

    Nora dragă, aştept, aştept cu nerăbdare şi bucurie! 🙂

    Apreciază

  • 24. Maria  |  28 Decembrie 2012 la 00:14

    Revenind şi eu la temă, da, Nora, acel ,,posibil” m-a pus şi pe mine pe gânduri. Plus absenţa totală a autorului din agora propriului articol. Un fel de ,,hai s-o dau, o las aşa şi vedem ce iese”. Bineînţeles că a ieşit, doar nu suntem toţi adunaţi de pe drumuri şi ştim să citim un text, şi rând cu rând, şi printre rânduri. La nivel universitar poate oricine să aprecieze lipsa de performanţe a instituţiilor private, conjugată deseori cu frauda cea mai groasă. Nu că la cele de stat nu ar fi cazul… Să ne amintim numai de scandalul diplomelor false eliberate de Facultatea de Medicină din Oradea, cu dosarul încă în lucru la procurori. În învăţământul preuniversitar lucrurile sunt destul de stranii. Elevii de la liceele private sunt slab pregătiţi (evaluăm acest lucru la examenul de bacalaureat), iar profesorii care au lucrat în aceste şcoli nu au fost mulţumiţi de nivelul de salarizare, din câte auu povestit. Şi nici măcar nu există cerere din partea majorităţii părinţilor pentru un asemenea sistem…

    Apreciază

  • 25. Maria  |  28 Decembrie 2012 la 00:16

    O să caut cartea. 🙂 Poate îmi mai dă vreo idee.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  28 Decembrie 2012 la 00:22

    Maria, da, sunt multe de spus si de făcut, dar până nu se face ceva fundamental la nivel de sistem, greutatea cade, ca si până acum, mai mult pe cei dăruiţi profesiei care-şi asumă responsabilităţi…

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  28 Decembrie 2012 la 00:25

    O mai caut si eu, acum că mi-am adus aminte de ea. Faptul că e reeditată în ţara ei de origine si că se bucură de popularitate arată că e considerată o valoare de patrimoniu 🙂

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  28 Decembrie 2012 la 00:25

    Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 29. Maria  |  28 Decembrie 2012 la 00:42

    Nora, într-adevăr, sistemul va deveni performant când îşi va asuma pentru o perioadă lungă o legislaţie modernă, metodologii clare de operaţionalizare, o structură şi resursele umane temeinic pregătite. Cu schimbări radicale de la un an la altul nu se va ajunge nicăieri. Unii dintre noi avem deja flexibilitatea adaptării rapide la noi programe, conţinuturi şi itemi, dar majoritatea se modelează mult mai greu, iar aceasta se simte în relaţia profesor-elev. Dacă tânărul îşi simte dascălul slab pregătit, nu-l mai respectă. Competenţa este cea mai redutabilă armură.

    Apreciază

  • 30. Maria  |  28 Decembrie 2012 la 00:42

    Somn uşor! 🙂

    Apreciază

  • 31. fini  |  28 Decembrie 2012 la 07:56

    Neaţa ! 🙂

    Pentru că Skorpion a adus în Grădină articolul lui Vlad Mixich „Cui să mulţumin…” eu aduc un răspuns dat de editorialul din Evenimentul Zilei:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-la-multi-ani-1017343.html

    Trist este că intelectualii noştri sunt ostracizaţi pe rând din agora.

    Apreciază

  • 32. fini  |  28 Decembrie 2012 la 07:59

    O zi bună tuturor trecătorilor!

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  28 Decembrie 2012 la 12:18

    Ziua bună tuturor!

    Mulţumesc, Fini 🙂

    Apreciază

  • 34. Ovidiu  |  28 Decembrie 2012 la 15:10

    Sarbatori cu pace!
    priviti votantii tārii noastre:
    http://www.220.ro/Nivelul_scazut_al_erectiei_in_Romania-63650.html

    s-auzim de bine!

    Apreciază

  • 35. skorpion  |  28 Decembrie 2012 la 19:44

    sinistra incultura oamenilor din Ro,
    absolut sinistra
    (nivelul scazut al ………………………)
    nici nu-i de mirare, ca au fost votati ca parlamentari puscariasi si puscariabili, manelisti si escroci….

    +

    http://capitalismpepaine.wordpress.com/2012/12/28/bugetul-anului-mortii/

    Apreciază

  • 36. fini  |  28 Decembrie 2012 la 20:41

    Bună seara! 🙂

    Boris Pasternak – NINGE

    Ninge, ce mai ninge!
    Floarea de muşcată
    Şade-n drum mirată,
    Gerul o atinge.

    Ninge. Totul zboară,
    Strada, cotitura.
    Treptele pe scară
    Au pornit de-a dura.

    Ninge. Spre pamânt
    Bolta nesfârşită:
    Cu sumanul rupt,
    Bolta peticită.

    Cerul coborî,
    Sta ca un nerod,
    Sus în capul scării,
    Doborât din pod.

    Abia fu Cracinul,
    Anul nou s-arată,
    La o departăre
    Numai de o schioapă.

    Ninge. Flori de gheaţă
    Cu zăpada-n pas,
    Treci la fel tu, viată,
    Ce ne-ai mai rămas?

    Poate că şi anii
    Se succed gramadă
    Ca aceste vorbe
    Scrise pe zăpadă…

    Plantele-s mirate,
    Drumu-i buimăcit.
    Omu-a-ncărunţit.
    Ninge peste toate.

    Apreciază

  • 37. luminita  |  28 Decembrie 2012 la 22:54

    Fini,
    36,
    superba poezie.
    Si cantecul Aurei Urziceanu.
    Oare ce faceam eu pe vremea cand ea canta asta?
    Abia mijisem ochii in lume si ma incantam cu basmele…

    Apreciază

  • 38. fini  |  28 Decembrie 2012 la 23:36

    Luminoaso,

    mă bucur că-ţi place. 🙂
    Pe vremea aceea cântai şi tu:
    „Bate vântul frunzele
    Se-nvârtesc moriştile
    Rândunica aşa zboară (şi dădeai din mâini)
    Iar eu trag zmeul de coadă.”

    Sau „Podul de piatră s-a dărâmat
    A venit apa şi l-a luat…………….”

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  28 Decembrie 2012 la 23:40

    Seara bună, dragilor 🙂

    Ovidiu, 34, râsu’plânsu!
    Skorpion, ăstia sunt din republica „sinistranţilor” 😉

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  28 Decembrie 2012 la 23:43

    Fini, iarna din versurile lui Pasternak e romantică, tristă, coplestitoare!

    Luminiţa, Aura Urziceanu cântă si acum! Tot frumos, dar parcă muzica ei nu mai are farmecul de odinioară. Sau noi nu mai suntem aceiasi 🙄

    Apreciază

  • 41. fini  |  29 Decembrie 2012 la 00:23

    In clip Johnny Răducanu este formidabil!

    Apreciază

  • 42. noradamian  |  29 Decembrie 2012 la 00:43

    Fini, da, un Johny Răducanu în plină formă!

    Iar aici, în altă ipostază si în altă vreme 🙂

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  29 Decembrie 2012 la 00:48

    Noapte bună 🙂

    Apreciază

  • 44. Nea  |  29 Decembrie 2012 la 09:01

    De bătutul de joc de viitorul ţării se ocupă cei din învăţământ. Dar, fiindcă suntem nerăbdători, justiţia, cu palma bătătorită de rele a Monei Pivniceru, îşi bate joc şi de prezentul nostru.

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  29 Decembrie 2012 la 13:53

    Ziua bună, prieteni 🙂

    Nea, asta era de asteptat. În locul unei strategii coerente de dezvoltare, guvernanţii se ocupă cu programe ofensive în formă continuată de abuz instituţional. Pe termen scurt, mediu si lung.

    Apreciază

  • 46. dora  |  30 Decembrie 2012 la 10:22

    Sa salut cu mult drag,dragi gradinari! Scuzati-mi absenta prelungita,n-a depins numai de mine.

    @nora,invatamantul romanesc,atat de important pentru orce natie,la noi se afla in copalp de multa vreme.Resurscitarea sa de un Funeriu n-a insemnat decat o gura de oxigen pentru supravietuire.Am militat si eu pentru un paralelism intre inv,de stat si unul privat.Tinand cont de evolutia politica din ultima vreme, generalizarea inv.privat nu numai ca priveaza promovarea meritocratiei ,dar da camp liber acapararii lui de mafiotii din sistem ,care nu se mai satura de functii pe nemerit atotcuprinzatoare si de extindere a a fabricilor de diplome pe bani.Imi este dor de dascali(asemeni mie) daruiti unui crez profesional care sa le insufle discipolilor incredere in fortele proprii,fara restristi si discriminari. 🙂

    Apreciază

  • 47. dora  |  30 Decembrie 2012 la 10:28

    skorpi, 🙂
    nu pot decat sa fiu de acord cu tine:ne-am pricopsit cu”mirare, ca au parlamentari puscariasi si puscariabili, manelisti si escroci”.Ne mai miram ca mergem ca racul indarat? ….

    Apreciază

  • 48. dora  |  30 Decembrie 2012 la 10:30

    Justitia,invatamantul,sanatatea –marea incercare al deceniului nostru.

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  30 Decembrie 2012 la 13:27

    Ziua bună, tuturor 🙂 Dora, pentru cei care au iubit scoala, întâi ca elevi si apoi ca profesori, este o suferinţă să vadă ce se petrece acum. Cu atât mai mare cu cât n-au mijloace de a schimba ceva . Totusi, ei sunt cei care dau şi în aceste condiţii sistemului un suflu sănătos si niţică-n încredere-n viitor.

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  30 Decembrie 2012 la 21:22

    Apreciază

  • 51. skorpion  |  30 Decembrie 2012 la 21:25

    wonderful, Nora
    🙂

    Apreciază

  • 52. noradamian  |  30 Decembrie 2012 la 21:46

    Da, Skorpion, „tinereţe fără bătrâneţe si viaţă fără de moarte! Doar la muzica, mă refer, la muzica lui Joe Dassin de data asta 🙂

    Apreciază

  • 53. luminita  |  30 Decembrie 2012 la 22:27

    Seara buna!
    mai avem putin si ne vedem peste un an. 😆

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  30 Decembrie 2012 la 22:43

    Seara bună, Luminiţa! Da, încă 24 de ore si un pic 😀

    Apreciază

  • 55. dora  |  31 Decembrie 2012 la 08:06

    ‘neata buna! Sa ne reamintim si de interpretul E.Macias,pe nedrept uitat .

    Apreciază

  • 56. dora  |  31 Decembrie 2012 la 08:20

    Daca v-a placut….un tango de REVELION

    Apreciază

  • 57. dora  |  31 Decembrie 2012 la 08:31

    Apreciază

  • 58. theo  |  31 Decembrie 2012 la 11:12

    La multzi ani!

    UN AN NOU CU SÄNÄTATE SI BUCURII:

    Apreciază

  • 59. oldhashu  |  31 Decembrie 2012 la 12:15

    Prieteni grădinari,

    Sănătate și numai bine în noul an vă doresc, că de fericire au avut ticăloșii grijă să ne-o pună sub semnul întrebării.

    Să trecem cu bine «apocalipsa uselistă» și om mai vedea…

    Petrecere frumoasă de revelion 😀

    Apreciază

  • 60. maya  |  31 Decembrie 2012 la 15:55

    Buna ziua si buna sa va fie inima!
    😆

    La multi ani cu sanatate,
    ca-i mai buna decit toate;
    adaug si bucurii,
    fericire, impliniri!
    Ingerasi sa va pazeasca 🙂
    Iubirea sa nu va lipseasca!
    😆

    Din an în an

    Ciprian Porumbescu

    Din an în an sosesc la noi
    La geam cu Moş Ajun,
    E ger cumplit şi drumu-i greu
    Dar e-obicei străbun.

    E sărbătoare şi e joc
    În casa ta acum
    Mai sunt bordeie fără foc
    Dar vine un an mai bun.

    E veselie şi e cânt
    În casa ta acum,
    Dar nu uita când eşti voios,
    Române, să fii bun!

    Veniţi, veniţi de sărbători
    Veniţi, veniţi cântând
    Să fie rodnic Anul Nou
    Şi pace pe pământ!

    Să fie pruncii sănătoşi,
    Să crească năzdrăvani,
    Voi oameni buni şi trecători
    Mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani!

    Florile dalbe
    (versuri populare)

    Scoală gazdă din pătuţ
    Florile dalbe
    Şi ne dă un colăcuţ
    Că mămuca n-o făcut
    Sâtă rară n-o avut

    Pe când sât-o căpătat
    Covata i s-o crepat.
    L-o sfădit mama pe tata
    Di ce s-o crepat covata.

    Când covata o lipchit
    Cuptioru’ ni s-o urnit,
    Când cuptioru’ l-o tocmit
    Anul Nou o şi vinit.

    Apreciază

  • 61. noradamian  |  31 Decembrie 2012 la 17:01

    Maya, Theo, Fini, Creangă, OldH, Maria, Skorpion, Luminiţa,Ela, Carmen, Dora, Lnm, Sare, Ovidiu, Nea, Clemy, Filadel, Tibi, ca şi prietenilor angela Bratsou şi ilie Bască, dragilor noştri prieteni mai vechi si mai noi, tuturor celor care treceţi cu gânduri bune, mai des ori mai rar, pe aici, vă doresc din sufletul, un an 2013 cu sănătate şi cu dorinţe împlinite !

    Apreciază

  • 62. skorpion  |  31 Decembrie 2012 la 17:28

    TUTUROR de aici, in frunte cu sefa_Nora, va doresc

    un an 2013

    mai drept,
    mai onest,
    mai corect decit anul ca tocmai isi ia talpasita

    🙂

    La multi Ani!

    Apreciază

  • 63. skorpion  |  31 Decembrie 2012 la 17:29

    decit anul care tocmai isi ia talpasita
    🙂

    Apreciază

  • 64. skorpion  |  31 Decembrie 2012 la 18:01

    Apreciază

  • 65. luminita  |  31 Decembrie 2012 la 18:07

    Dragelor
    si
    dragilor,
    nici nu stiu cum sa incep
    ca sa nu ma lungesc prea mult…
    in fine,
    va iubesc,
    de-adevaratelea
    si virtual mai ales 😀
    fara voi nu stiu cum as fi traversat anii din urma,
    si nici nu vreau sa imi inchipui cum ar fi fost
    fara voi.
    LA MULTI ANI, impreuna!

    Apreciază

  • 66. maya  |  31 Decembrie 2012 la 18:14

    Bodog Uy Evet! 🙂 🙂 🙂
    (An Nou fericit)

    Apreciază

  • 67. maya  |  31 Decembrie 2012 la 18:17

    Creanga
    😆
    La multi ani cu sanatate,bucurii si impliniri alaturi de cei dragi! 🙂

    Apreciază

  • 68. skorpion  |  31 Decembrie 2012 la 19:15

    @luminita,
    impresionant si onorant ce ai scris…

    Apreciază

  • 69. maya  |  31 Decembrie 2012 la 19:26

    Ilie Basca
    😆
    La multi ani sa ne traiesti!
    La cei dragi,cit si la noi, ne trebuiesti! 🙂

    Apreciază

  • 70. skorpion  |  31 Decembrie 2012 la 19:43

    corect, Maya,

    unde-i mister B?
    (eu l-am botezat asa 🙂
    unde-i Ilie Basca?
    unde-i Bascaliosul?

    la multi Ani, oriunde ai fi
    si
    ne-am bucura mult, daca ai mai veni prin gradina..
    🙂

    Apreciază

  • 71. luminita  |  31 Decembrie 2012 la 19:52

    skorpion,
    eu cred ca mister B o sa revina aici, candva.
    😉
    La multi ani, Bascaliosule!

    Apreciază

  • 72. luminita  |  31 Decembrie 2012 la 19:54

    Fini,
    pentru tine am un loc special in inima mea.
    La multi ani!

    Apreciază

  • 73. luminita  |  31 Decembrie 2012 la 19:57

    Nora,
    tie nici nu stiu ce sa iti urez,
    stiindu-te protejata de rele,
    de catre duhurile tale blande de pe dealuri…
    Ce ti-as putea dori mai mult
    decat
    La multi ani!

    Apreciază

  • 74. neax  |  31 Decembrie 2012 la 20:45

    Amamas nupela yia! Că tot suntem ca papuaşii

    Apreciază

  • 75. dora  |  31 Decembrie 2012 la 20:50

    Nu-l pot exclude nici eu din panoplia prietenilor virtuali pe mistreB.

    LA MULTI ANI ,fericitule! 😆

    Apreciază

  • 76. Bască ilie  |  31 Decembrie 2012 la 20:57

    Anul ăsta ne merităm soarta unui Revelion cu o lovitură de stat… acasă.
    Vă doresc o soartă mai bună, liniște sufletească, inspirație, sănătate și de toate… din cele îmbelșugate, la anul și la mulți ani!
    Vă mulțumesc pentru gândurile frumoase și răscolitoare la gâdilici. Până aici! 🙂
    *

    Apreciază

  • 77. ovidiu  |  31 Decembrie 2012 la 21:27

    Un an nou luminos… cu tot ce vă doriți pt. toți grădinarii dimpreună cu minunata noastră gazdă priimitoare.
    Happy new year! 🙂
    Același gând bun și pt. Mister B.

    Apreciază

  • 78. skorpion  |  31 Decembrie 2012 la 21:49

    lovitură de stat… acasă

    +

    la gâdilici

    🙂

    Apreciază

  • 79. andrzej  |  31 Decembrie 2012 la 22:11

    La multi ani Nora si tuturor prietenilor din gradina magica!

    Apreciază

  • 80. luminita  |  31 Decembrie 2012 la 22:33

    De coma asta…
    Lovitura de stat acasa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    La multi ani, Bascaliosule!

    Apreciază

  • 81. luminita  |  31 Decembrie 2012 la 22:34

    Apreciază

  • 82. maya  |  1 Ianuarie 2013 la 00:39

    Rânduri pentru Anul nou
    Ion Minulescu

    Bine-ai venit, An nou!…
    Bine-ai venit…
    De când te-aştept aproape-am şi albit…
    Dar fiindcă-mi intri-n casă-ntâia oară,
    Te rog să nu-mi faci casa de ocară…
    Nu te grăbi să-mi intri pe furiş,
    C-abia sosişi…
    Noroc că te-aşteptam deştept
    Să te previu la timp, să fii atent,
    Şi-n clipa marelui eveniment
    Să-mi calci în casă cu piciorul drept…
    Şi nu uita
    Să-ţi laşi ciubotele afară,

    Aşa te vreau!…
    Te vreau la trup curat… neprihănit…
    Şi tot aşa la suflet şi la minte –
    Te vreau sub chipul celui arvunit
    Pe treizeci de arginţi
    Şi-un blid de linte!…

    Şi-acum, că te-nduraşi să-mi intri-n casă,
    Poftim la masă…
    Dar mai nainte de-a gusta
    Din vinul şi din pâinea mea,
    Deschide-ţi ochii bine, ca să-nveţi
    Povestea Coliviei cu sticleţi…
    Şi-n urmă, dacă poţi să te-ntregeşti
    Cu sfinţii din icoanele de pe pereţi,
    Te rog – de pe parchete si sofa –
    Să-mi schimbi covoarele de Buhara,
    Şi-n locul lor tu să-mi întinzi
    Numai velinţe olteneşti.
    Ca să-mi rasfrâng cu ele, în oglinzi,
    Podoabele mândriei strămoşeşti…
    Iar pe măsuţele pătrate,
    În locul florilor de crin, fanate,
    Să-mi pui în strachine de lut
    Crăiţe sângerii culese
    În cinstea viitoarei florărese
    Care, probabil, nici nu s-a născut!…

    An nou…
    Ai auzit ce-ţi cer?…
    Nu-ţi cer să faci nimic în casa mea,
    Mai mult decât ai face tu-ntr-a ta!…
    Iar eu, un biet român ursit
    Să fiu scuipat şi pălmuit,
    Deşi n-am casă cu calorifer,
    Te-adăpostesc de viscol şi de ger
    Şi te cinstesc aşa cum se cuvine
    Să fiu cinstit şi eu – măcar de tine!…
    Te-ntâmpin ca pe-un frate-adevărat –
    Un frate ce-mi va da napoi
    Sticletele ce mi-a furat
    Alt frate, mult mai mare decât noi!…
    Te-ntâmpin numai cu atât –
    Ce mi-a rămas –
    Un „Ah” în gât,
    Şi-un gest cu care te primesc
    Ca pe-un „Specific românesc”!…

    An nou!…
    Fii nou de sus şi până jos!…
    Copil al nimănui şi-al tuturor,
    Copil din flori,
    Copil gălăgios…
    Desfăşură-te-ncet de pe mosor…
    Încet… cât mai încet… şi liniştit…
    Şi fii atent ca nu care cumva
    Să ţi se rupă firu-n casa mea!…
    Bine-ai venit, An nou…
    Bine-ai venit!…

    Apreciază

  • 83. clemycali  |  1 Ianuarie 2013 la 02:33

    La multi ani prieteni gradinari! Un an nou doar cu impliniri, noroc si fericire!

    Apreciază

  • 84. dora  |  1 Ianuarie 2013 la 03:25

    Nu vreau ca urarea mea sa fie banala,:de aceea va doresc sa fiti voi insiva,dezbracati de haina convenientelor,de platitudine .Sa va mentineti statura verticala in orice situatie,sa nu abandonati crezul vostru sa fiti mereu de partea adevarului.

    La multi ani cu incredere in viitor si cu dorinte implinite. lol”

    Apreciază

  • 85. Creanga  |  1 Ianuarie 2013 la 03:55

    Multi ani fericiti, visele sa impliniti! Cumva de le terminati, incepeti iar sa visati!

    Apreciază

  • 86. lastnightmusic  |  1 Ianuarie 2013 la 05:29

    La multi ani oameni buni !

    Apreciază

  • 87. Hantzy  |  1 Ianuarie 2013 la 09:44

    La multi ani, plini de impliniri!

    Apreciază

  • 88. dictaturajustitiei  |  1 Ianuarie 2013 la 11:15

    La mulți ani ! La mulți ani ! La mulți ani !
    Să aveți și să avem mai multe clipe fericite, să fie mai multe „ lovituri de stat… acasă ” decât simple lovituri de stat, chiar și recunoscute de Comisia de la Veneția, să avem câți mai mulți bani și mai puține sau deloc plagiate, să avem cu toții pacea sufletească și spirituală pe care-o dă statul într-o Grădină de Hărtie !
    La mulți ani !

    Apreciază

  • 89. Maria  |  1 Ianuarie 2013 la 17:49

    La mulţi ani tuturor! Anul Nou să vă aducă tot ce vă doriţi mai mult.

    Apreciază

  • 90. luminita  |  1 Ianuarie 2013 la 19:29

    Nora,
    am recitit ultimele comentarii,
    si am tot dar refresh cautandu-te…
    si intr-un sfarsit am vazut cum a zis Andrzej

    GRADINA MAGICA.

    Intr-adevar.

    GRADINA MAGICA.

    Apreciază

  • 91. Mih  |  1 Ianuarie 2013 la 19:35

    Dau si eu buzna cu timiditate si intarziere sa va spun La Multi Ani!
    S-aveti parte de tot ce va este spre folos a va dori, de sanatate in primul rand, de putere pentru tot ce e de dus si de implinit si de multa bucurie adevarata ,senina, fara umbre de nori.

    Apreciază

  • 92. noradamian  |  1 Ianuarie 2013 la 19:46

    La mulţí ani fericiţí, dragi prieteni! Faptul că ne regăsim aici la-nceput de an după zbuciumatul 2012, e semn că mai avem resurse de încredere si optimism 🙂

    Apreciază

  • 93. noradamian  |  1 Ianuarie 2013 la 19:57

    Mih, Andrzej, Bască, Lumi, Clemy, Hantzy,Creangă, mă bucur c-aţi apărut ca să vă urez din toată inima, şi încă odată la toţi prietenii, un an 2013 bun şi prietenos.

    Apreciază

  • 94. noradamian  |  1 Ianuarie 2013 la 20:01

    un an magic, rodnic, cu gânduri bune care se potrivesc grădinii şi prietenilor ei 🙂

    Apreciază

  • 95. luminita  |  1 Ianuarie 2013 la 20:33

    Nora,
    asa sa fie, la multi ani!

    Apreciază

  • 96. skorpion  |  1 Ianuarie 2013 la 21:45

    La multi ani, tuturor!

    un an mai normal decit cel care a trecut !!!

    Apreciază

  • 97. skorpion  |  1 Ianuarie 2013 la 21:49

    suuuuuuta, Fini, suta!
    😛
    ca-n vremurile bune!
    🙂

    Apreciază

  • 98. noradamian  |  1 Ianuarie 2013 la 21:52

    imagini superbe:

    Apreciază

  • 99. noradamian  |  1 Ianuarie 2013 la 21:58

    Skorpion, felicitări! 🙂
    Crengulin, după vise mai vechi lăsate-n 2012, uite c-avem ceva şi la-nceput de 2013… 😀

    Apreciază

  • 100. fini  |  2 Ianuarie 2013 la 01:52

    Sa traiti
    Sa-nfloriti
    Ca un mar
    Ca un par
    Ca un fir de trandafir
    Tare ca piatra
    Iute ca sageata
    Iute ca fierul
    Tare ca otelu
    La anu si la multi anï.

    Apreciază

  • 101. fini  |  2 Ianuarie 2013 la 01:54

    Skorpi
    @ 100

    🙂 🙂

    Apreciază

  • 102. fini  |  2 Ianuarie 2013 la 01:55

    Bască,

    tăiem viţelul cel gras! 🙂

    Apreciază

  • 103. fini  |  2 Ianuarie 2013 la 01:58

    Apreciază

  • 104. fini  |  2 Ianuarie 2013 la 08:20

    Neaţa! 🙂

    Apreciază

  • 105. noradamian  |  2 Ianuarie 2013 la 17:08

    La mulţi ani, Finiiii! Multzămim de sorcoveală şi de clipurile-daruri! Semne bune muzicale, are anul 🙂

    ps. Io-s cu casa plină, vine, însă, şi rândul grădinii… 🙂

    Apreciază

  • 106. fini  |  2 Ianuarie 2013 la 20:53

    Bună sweara, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 107. fini  |  2 Ianuarie 2013 la 20:55

    Apreciază

  • 108. fini  |  2 Ianuarie 2013 la 20:57

    Apreciază

  • 109. skorpion  |  2 Ianuarie 2013 la 22:12

    http://www.gandul.info/interviurile-gandul/mesaje-de-anul-nou-dintr-o-lume-disparuta-cadoul-dezgropat-la-radacina-casei-poporului-10391230

    unele comentarii la articol sint de-a dreptul hidoase…..

    Apreciază

  • 110. fini  |  2 Ianuarie 2013 la 23:21

    Noapte bună, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 111. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 10:01

    Buna dimineata! Sa aveti o zi buna.

    Apreciază

  • 112. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 10:04

    Scuzati,pun din nou

    Apreciază

  • 113. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 10:11

    Apreciază

  • 114. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 10:12

    Nu Stan si Bran

    Apreciază

  • 115. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 10:17

    Apreciază

  • 116. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 10:30

    Nora:lol: ,scuza-ma pentru harmalaia pe care am provocat-o,incercand sa redau ultima inregistrare de pe vevo-emimuzic – a piesei lui Maksim Mrvica(interpret mult apreciat de mine) nostradamus. Nu poti seta inregistrarile pe vevo?

    Ultimul link este cel dorit,nu sunt sigura daca nu apare tot fisierul lui Mircea al meu.
    Te iubesc! 😆

    Apreciază

  • 117. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 14:11

    am uitat,fara intentie,sa-i urez lui Crengulet roate cele bune.Mi-au secat inspiratiile de pe vremea cand ne contram reciproc in versuri.

    Iarta-ma crenguta,am ramas aceiasi. 😆

    Apreciază

  • 118. Tiberiu Orasanu  |  3 Ianuarie 2013 la 14:59

    La mulţi ani! tuturor celor care îngrijesc grădina.
    La mulţi ani, dragă Nora!

    Apreciază

  • 119. Maria  |  3 Ianuarie 2013 la 16:41

    Bună seara!

    Dora, faine clipuri. Mă bucur că eşti fericită. 🙂 În completare la Macsim Mrvica, aduc şi eu clipul de mai jos. Toate fetili îl adoară pe Gion Bongiovi. 🙂

    Mă rog, nu chiar toate…

    Apreciază

  • 120. Maria  |  3 Ianuarie 2013 la 16:56

    Preferatul meu rămâne Adam Levine de la Maroon 5. În clipul următor ţi se topeşte sufletul când îi fură un pupic iubitei sale, splendida Anne Vyalitsyna. 🙂

    P.S. În public e şi celebrul, Orlando Bloom, care-şi aplaudă entuziasmat splendida soţie, Miranda Kerr. Rarităţi. 🙂 Nu prea le găseşti pe toate drumurile.

    Apreciază

  • 121. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 17:57

    Bine te regasesc,draga mea MARIA.
    Si iti transmit din tot sufletul La multi ani si impliniri in CRESCENDO.

    Bongioviul,este febletea fiicei mele Nuria.Se pare ca nu are gusturi de „3 lulele”.

    Mie mi-a venit din toata inima sa va impartasesc ultima descoperire cu Maksim -aparuse la EMIMUZIC redat de site-ul VEVO.Se cam incurca site-urile si redarea nu-mi reuseste mereu.Nostradamus in noua varianta este o capodopera.

    Apreciază

  • 122. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 18:01

    Maria,daca e vorba de Orlando Bloom ma topesc toata.Imi place mult actorul,a fost preferatul meu din trilogia „Stapanul inelelor” o realizare de exceptie. 😆

    Apreciază

  • 123. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 18:11

    Pentru tine,Maria

    Apreciază

  • 124. Maria  |  3 Ianuarie 2013 la 18:14

    Dora, vezi că iar am nimerit-o cu divul Bongiovi? 🙂 Vă doresc un călduros ,,La mulţi ani” şi să fiţi cu toţii fericiţi!

    Da, e chiar Orlando Bloom cel real, admirându-şi superba soţie. Mare actor, într-adevăr. Însă puţini ştiu că în viaţa de toate zilele este un tată fericit şi tot atât de fericitul soţ al uneia dintre cele mai frumoase femei din lume. 🙂

    Apreciază

  • 125. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 18:21

    Si pentru mine,

    Apreciază

  • 126. Maria  |  3 Ianuarie 2013 la 18:21

    Mersi, Dora. Îl ştiu. Cunosc toate clipurile acestea. 🙂 Niciodată nu-i prea mult să vizionăm încă o dată.

    Apreciază

  • 127. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 18:24

    Nu m-am indoit ca nu-l stii ,din moment ca-i preferatul tau.Am vrut sa mai pun o samanta care incolteste frumos in sufletul tau.

    si eu raman innamorata de Maksim.E mereu imprevizibil. 🙂

    Apreciază

  • 128. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 18:27

    Maria,iti amintesti de leloo’tune?Iti placea si tie.

    Apreciază

  • 129. Maria  |  3 Ianuarie 2013 la 18:29

    M-am referit la clipul cu Adam Levine…

    În celălalt, nu ştiu ce să spun… Mi se pare trist şi disperat. Sper că toate sunt bine, Dora. Îţi doresc mult noroc în acest Nou An…

    Apreciază

  • 130. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 18:31

    Sau de,

    Apreciază

  • 131. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 18:37

    Nu,Maria nu eu sunt disperata.Mi-a atras atentia cantaretul.
    Raman insa fidela lui Maksim.

    Iti doresc si tie mult noroc si implinirea tuturor visurilor tale.
    Eu sunt bine deocamdata si sunt optimista in privinta sanatatii mele.Am incredere in Atotputernicul Dumnezeu. 😆

    Apreciază

  • 132. Maria  |  3 Ianuarie 2013 la 18:42

    Ştii de ce mi-a plăcut ,,Leeloo’s Tune”? Croatul Mrvica şi-a numit fetiţa după personajul Leeloo din ,,Al cincilea element”. Chiar ea era al cincilea element… Filmul mi-a plăcut foarte mult, mai ales interpretarea Millei Jovovich. Cred că această înrudire onomastică m-a sensibilizat. Altfel, e adevărat că am trecut printr-o etapă Mrvica, dar am mers mai departe. Există incredibil de multă muzică superbă în tot lungul şi latul netului. Dar, desigur, respect preferinţele muzicale ale celor cu care conversez.

    Apreciază

  • 133. Maria  |  3 Ianuarie 2013 la 18:48

    Dacă tot am ajuns la filme, mă voi duce să vizionez unul bun. 🙂

    O seară frumoasă în continuare!

    Apreciază

  • 134. dora  |  3 Ianuarie 2013 la 20:17

    Ai mare dreptate,Maria.
    Vizionare placuta!.Voi urmari si eu ceva pe HBO.

    Apreciază

  • 135. fini  |  3 Ianuarie 2013 la 20:46

    Bună seara, tuturor! 🙂

    IANUARIE
    de Duiliu Zamfirescu

    Frigul, scriitor pe geamuri
    Cu zăpezile se joacă
    Şi le schimbă-n promoroacă
    Atârnând ciucuri pe ramuri.

    Din fereastra-mi îngheţată
    Stau uitându-mă la cer:
    Norii, plumbuiţi de ger,
    S-au strâns pată lângă pată.

    Trist şi singur ca un greier
    Valul timpului rupându-l,
    Eu aştept să-mi toarcă gândul
    Intr-un colţ mai cald de creier.

    Iar afară numai fumul
    Subţiratec îşi ia zborul;
    Eu îmi leg de dânsul dorul
    Şi-n văzduhuri îi dau drumul

    Apreciază

  • 136. skorpion  |  3 Ianuarie 2013 la 20:59

    2 ATITUDINI:

    prima atitudine

    Teodor Baconschi

    Moare un om, il rogi pe Dumnezeu sa-l ierte.
    Pentru ca toti murim si toti cautam iubire, care implica iertarea.

    Dar omul plecat isi inaugureaza posteritatea.

    Idolatrizarea postuma a lui Sergiu Nicolaescu e indecenta.

    A servit, ca si A. Paunescu, la indoctrinarea rosie a mai multor generatii.

    A slujit, pe tone de privilegii si bani, national-comunismul.

    Dupa 89, a functionat ca baron al cinematografiei, amanand – cat a putut – emanciparea scolii regizorale romanesti si manifestarea noului val.

    Din fericire, nu a reusit.

    Arta filmului are nevoie de Cristian Mungiu, Nae Caramfil sau Cristi Puiu. Asa cum a avut nevoie de Lucian Pintilie, osandit odinioara de Nicolaescu.

    Apreciază

  • 137. skorpion  |  3 Ianuarie 2013 la 21:01

    a doua atitudine

    MRU

    Regizorul, scenaristul și actorul Sergiu Nicolaescu nu mai este. Filmele sale au încântat generații întregi, iar eforturile sale de a menține vie cinematografia românească au fost reale și consecvente, în perioade extrem de dificile pentru cultura noastră. Și-a făcut ieșirea din scenă cu eleganță și emoție.”Mai am puțini ani de trăit. Un sincer „La revedere!” spunea Sergiu Nicolaescu la sfârșitul anului, de la tribuna Senatului, la încheierea mandatului său.

    Este o mare pierdere pentru noi toți, pentru cinematografia și cultura românească.

    Sincere condoleanțe familiei și prietenilor! Dumnezeu să-l odihnească!

    Apreciază

  • 138. skorpion  |  3 Ianuarie 2013 la 21:02

    care atitudine apreciati voi???

    🙂

    Apreciază

  • 139. Maria  |  3 Ianuarie 2013 la 21:45

    Fini, cred că sunt primele versuri de Duiliu Zamfirescu pe care le citesc. Superb arcuite pe interpretarea lui Alexandre Lagoya…

    Apreciază

  • 140. Maria  |  3 Ianuarie 2013 la 21:49

    Skorpion, nu mi-e greu să aleg. Sunt pentru Cristian Mungiu, Nae Caranfil, Cristi Puiu, pentru memoria lui Lucian Pintilie. Deci pentru Teodor Baconschi şi profesorul Ioan Stanomir:

    http://www.contributors.ro/cultura/sergiu-nicolaescu-si-comunismul-romanesc/

    Apreciază

  • 141. skorpion  |  3 Ianuarie 2013 la 22:50

    cu oarece emotie am reintrat dupa 2 ore ….sa vad daca a comentat cineva ca urmare a celor 2 declaratii si daca da, oare ce?

    desi doar o singura persoana a comentat, ma bucur ca este in spiritul asteptarii mele…
    multumesc, @Maria
    🙂

    Apreciază

  • 142. skorpion  |  3 Ianuarie 2013 la 23:05

    in rest liniste si pace

    :mrgreen:

    Apreciază

  • 143. Maria  |  3 Ianuarie 2013 la 23:16

    Skorpion, 144, mă bucur. 🙂 Sunt sigură că vor mai fi şi alte păreri. Sper că fiecare are curajul să-şi exprime şi să-şi asume opinia personală. Chiar spuneam odată cuiva 🙂 că uneori se ivesc situaţii de asemenea natură care nu acceptă nicio atitudine ambiguă. Trebuie să alegem, pur şi simplu, să ne definim pe noi înşine prin valorile pe care le susţinem şi le promovăm.

    Chiar o fi linişte şi pace?! 🙂 Tocmai citesc un volum editat de CNSAS, despre structurile, cadrele, obiectivele şi metodele securităţii între anii 1948-1967. Să vezi ce zboară liniştea…

    Apreciază

  • 144. fini  |  3 Ianuarie 2013 la 23:57

    Salve Skorpi! 🙂

    Domnul Teodor Baconschi spune drept.

    Apreciază

  • 145. fini  |  4 Ianuarie 2013 la 00:07

    Te salut Maria! 🙂
    142

    Poezia lui Duiliu Zamfirescu este o perlă care poate fi încastrată în Villa-Lobos.

    Apreciază

  • 146. fini  |  4 Ianuarie 2013 la 00:11

    Noapte bună, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 147. Mih  |  4 Ianuarie 2013 la 07:53

    Buna dimineata!
    Acum am avut ragazul sa citesc articolul Norei: foarte, foarte adevarat!
    Si eu eram printre cei ce gandeau inainte de ’89 la importanta covarsitoare a invatamantului, in termenii folositi de Nora, adaugand sanatatea. Imi spuneam ca n-ar mai fi nevoie de un razboi: cu o subalimentatie cronica (de aici, efectele pe sanatate) si cu un invatamant care ucide valorile adevarate si perverteste tanara generatie, distrugi sigur o natiune si nu iti ia chiar f. mult timp.
    Fac parte dintre cei care, asa cum tot f. bine spune Nora, am mai beneficiat de profesori formati in perioada ante-comunista. Pe masura ce oamenii acestia au disparut fizic si influenta benefica pe care au avut-o, a diminuat pana la disparitie.
    Dupa ce reforma Funeriu a adus mari sperante si sanse pt sistemul de invatamant, ceea ce se intampla acum, este odios…
    Familia si scoala pot face minuni pt viitor, sau pot declansa dezastre.
    Oare noi, romanii, suntem capabili sa ne iubim cu adevarat copiii?
    Pentru ca, in mare masura, totul pleaca de la iubire.

    Apreciază

  • 148. Mih  |  4 Ianuarie 2013 la 07:58

    Skorpi, Maria, Fini

    Ma alatur voua spunand ca subscriu atitudinii lui Baconschi.
    In plus, marturisesc ca m-a contrariat (si nu la modul placut, evident) cea de a doua.

    Apreciază

  • 149. skorpion  |  4 Ianuarie 2013 la 09:13

    neata,
    foarte bine, foarte bine….
    🙂

    @Maria,

    asta vara am citit dosarul lui socru-miu, fost ofiter in armata regala si apoi la comunisti….absolut sinistre turnatoriile la adresa lui, anii 50 mi s-au parut foarte periculosi, abject de murdari, daca ajungeai in vizorul securitatii si al turnatorilor săi…..a fost turnat ca a pus prea multa sare in varza regimentului, s-a spus despre el ca este dusmanul poporului si al uniunii sovietice, ca are amante ale caror soti au fost ofiteri in armata nazista, ca este ruda cu ion antonescu, ca dupa 8 ani de republica populara (cam prin 1952) cum de este posibil ca armata de ”tip nou” sa contina astfel de elemente dusmanoase ca socrul meu, ca a citit un roman intitulat Spionul, etc….etc. groaznice acele vremuri….

    Apreciază

  • 150. clemycali  |  4 Ianuarie 2013 la 09:15

    Buna dimineata si La multi ani inca odata tuturor gradinarilor. Nu exista progres fara educatie si nici simt civic. De asta a si fost ingropata reforma inceputa de Funeriu. Mare pacat ca oamenii nu inteleg ca prin tacere accepta sa vanda viitorul propriilor copii.

    Apreciază

  • 151. Creanga  |  4 Ianuarie 2013 la 10:28

    Buna dimineata!
    http://www.hotnews.ro/stiri-film-13931916-dezvrajirea-sergiu-nicolaescu.htm
    Eu unul cred ca ar trebui sa se abtina si unii si altii macar o saptamana, dupa, se pot ridica osanale sau se poate da la gioale. Parerea mea. 🙂

    Apreciază

  • 152. Maria  |  4 Ianuarie 2013 la 12:14

    Bună ziua 🙂

    Skorpion, te înteleg perfect. Ofiţerii din fosta armată regală au avut cea mai ingrată soartă după intrarea sovieticilor în ţară. S-a încercat pe orice cale compromiterea lor, iar Securitatea a avut un rol decisiv prin încurajarea celor mai abjecte turnătorii. Am văzut şi eu asemenea dosare, însă, în calitate de cercetător care studiază dosarele altora, nu am posibilitatea să vorbesc despre conţinutul lor decât în texte ştiinţifice şi în urma analizei serioase a documentelor… Aş scrie eu multe aici, dar… cred că trebuie să am răbdare să-mi văd publicată cartea. E multă durere şi suferinţă în paginile acelea îngălbenite de vreme. Poţi ieşi de acolo cu sufletul bolnav pentru o perioadă. Cine spune că documentele nu vorbesc, ori că cercetătorii lucrează rece, chirurgical, se înşală amarnic şi nu sunt tocmai binevoitori (scriu asta pentru că nu de mult am citit pe undeva o asemenea afirmaţie maliţioasă). Majoritatea delaţiunilor erau nişte minciuni ordinare, aşa cum ţi-ai dat şi tu seama. Notele informative nu au o valoare documentară prea mare. Mai importante sunt rapoartele şi referatele securiştilor… Mai mult ca sigur ai găsit şi aşa ceva în dosar. Înţeleg că era un dosar din fondul I (informativ), de urmărire. Acestea sunt groaznice. Perioada lui Dej a avut câteva etape mai semnificative. Dej era un dement şi un criminal. Prin 1952, într-adevăr, prigoana era înfiorătoare. Aveau loc arestări, răpiri, întemniţări fără proces, internări în colonii de muncă, de asemenea fără proces şi condamnare…
    După 5 martie 1953 au început constituirile de dosarele informative ale ofiţerilor români aflaţi încă în lagărele din Siberia. Foarte mulţi şi-au continuat detenţia la români, după ce în 1955 s-au întors acasă…
    Alţi ofiţeri români au ales de la bun început calea munţilor şi lupta deschisă. În ciuda propagandei comuniste, care-i acuza că sunt legionari, bandiţi, criminali, ei au fost în realitate luptători anticomunişti, oameni curajoşi, oneşti, adevăraţi patrioţi. L-am cunoscut pe unul dintre ei în 2010, când am început studiul la cnsas. Venise să-şi vadă dosarul. Stătea lângă mine şi citea cu greu câte-o pagină. Vedea cu dificultate. La un moment dat m-a bătut pe umăr. M-am întors brusc şi m-am trezit cu o hârtie în faţă. 🙂 Era un act care-i confirma calitatea de luptător în munţi. El arăta candid spre sine. I-am zâmbit şi, după scurta noastră comunicare fără cuvinte, mi-am continuat munca. M-am simţit iarăşi bătută pe umăr. De data aceasta îmi pusese în faţă dosarul deschis la o anumită filă, spunându-mi: ,,Prietenii m-au vândut.” L-am urmărit la plecare, cu sufletul ghemuit în faţa sinuozităţilor vremii. Mai târziu l-am găsit în documentele din grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu. Nu cred că mai trăieşte…

    Apreciază

  • 153. Maria  |  4 Ianuarie 2013 la 12:18

    Deci în vară ai fost şi tu pe acolo. 🙂 De câte ori intru şi văd portretul lui Constantin Ticu Dumitrescu îmi dau lacrimile.

    Apreciază

  • 154. Maria  |  4 Ianuarie 2013 la 12:22

    Înseamnă că l-ai cunoscut şi pe ……..http://www.youtube.com/watch?v=vCEvCXuglqo 🙂
    Am prieteni foarte buni acolo. 🙂 Nu-i ficţiune. Doar Maria e un pic mai blonduţ-roşcată.

    Apreciază

  • 155. dora  |  4 Ianuarie 2013 la 13:30

    Va salut!
    @skorpi,am citit inca aseara cele doua versiuni ,puse parca in antiteza pentru a vedea cum gandesc politicienii.Categoric ca,Baconschi are o apreciere corecta,ma mir de superficialitatea lui MRU care n-a depasit nici macar aspectul profesional reprezentat de SN.

    Apreciază

  • 156. fini  |  4 Ianuarie 2013 la 15:43

    Mih te salut. 🙂
    151

    Mă bucur că am ajuns la numitor comun.

    Părerea mea: MRU prin declaraţia sa pare „omul plastilină”. Păcat!

    Apreciază

  • 157. fini  |  4 Ianuarie 2013 la 20:47

    Bună seara, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 158. Nora Damian  |  4 Ianuarie 2013 la 22:26

    Seara bună, prieteni! Am umblat toată ziulica si sunt frântă 🙂 Habar n-am ce s-a mai petrecut, acum aud ceva despre alegerile de la CSM. Mă bucură comentariile si clipurile găsite-n grădină, găsesc în ele iubire, responsabilitate, gânduri bune şi gusturi bune, judecăţi de valoare. Plus motivaţia necesară pentru a continua cu exprimarea opiniilor noastre civice si politice. Maria, Lumi, Mih, Dora, Fini, Clemy, Skorpion, Creangă, vă pup, cu drag! Abia mâine sper să le mai răsfoiesc odată, cu răbdare, si să viu cu o postare.

    Apreciază

  • 159. fini  |  5 Ianuarie 2013 la 06:58

    Neaţa! 🙂

    Apreciază

  • 160. Nora Damian  |  5 Ianuarie 2013 la 16:03

    Ziua bună! Cafeaua încă-i caldă şi aromată, mersi Fini! Iar specialităţile grădinăresti de ieri, excelente 🙂

    Apreciază

  • 161. Nora Damian  |  5 Ianuarie 2013 la 16:06

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 878,973 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.248 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 878,973 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: