Tablou sumar de elemente politice

24 Aprilie 2013 at 18:00 58 comentarii

Parlamentul aleşilor tocmai l-a validat pe  liberalul Dan Radu Rusanu ca sef peste autoritatea de supraveghere financiara. DRR, despre care Mircea Marian afirmă: „este cam ca si cum contabilul mafiei ar conduce trezoreria SUA. Fenechiu poate lua lectii de la Rusanu. Daca am juca intr-un film cu mafioti, Fenechiu ar fi pistolarul care conduce camionul cu alcool de contrabanda, iar Rusanu ar fi contabilul bossului din Chicago. Am zis “daca am juca”? Sorry: jucam deja in filmul asta….”

Despre Crin Antonescu candidatul usele la prezidentiale aflat în topul sondajelor, nu cred că mai e vreun concetăţean care să nu ştie că deţine recordul absolut la absenteism în senat şi că din logoreea lui goală de conţinut, singura idee fixă – în afară de josbăsescu şi huoUE-  e s-ajungă preşedinte. Nici despre pesedeul glorificator al corupţilor, pârnăiaşilor şi mafioţilor, mârlanilor, văzut recent în toată mizeria lui morală la congresul îmbuibaţilor, nu cred să mai fie mulţi cetăţeni neştiutori. Cum nu cred că-s mulţi cetăţeni care să fi uitat de Tăriceanu, premierul manechin care a dat alianţa DA şi şansele de reformare rapidă a ţării pe deal-ul cu Patriciu, primul miliardar al ţării la vremea aceea. Plus codoşenia cu pesediştii -ajunşi acum împreună la putere ca uselişti- prin manevrele coordonate de Varan. Împreună cu-n grup de supăraţi pe Crin, Tăriceanu tocmai a lansat România Liberală Transpartinică. De prisos poate, să spun că Blaga declarase încă din toamnă c-ar face punte cu oricare facţiune şi l-ar susţine pe oricare din şefi.

Atât despre tagma politicienilor de pradă care domină până la sufocare societatea noastră şi cu toate astea continuă să deţină locuri de frunte în sondaje şi topuri.

Mâine o să vedem şi posibile repere mai mult sau mai puţin conturate, de pe partea suportabilă (şi minoritară!) a eşichierului politic. Şi câteva repere.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

Criză de oameni (1) Repere…

58 comentarii Add your own

  • 1. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 20:40

    Salve,
    sint the first!
    🙂

    corect ce ai scris, nora, dar intrebare: cum iesim din mocirla asta??

    Apreciază

  • 2. dictaturajustitiei  |  24 Aprilie 2013 la 20:47

    Bună!
    Este reușită comparația cu filmele cu mafioți.
    Dar nu vă neliniștiți că vor dispărea, elevii mei se purtau anul trecut la ore precum cei din filmele cu școli problemă din suburbiile orașului Chicago

    Apreciază

  • 3. Mih  |  24 Aprilie 2013 la 20:51

    Buna seara!

    Da, sufocanta realitate!
    RMR, cam asta am ajuns! Republica Mafiota Romania 👿
    Skorpy, cred ca nici cum sa impiedicam si mai afundarea nu este inca prea limpede… 😦

    Apreciază

  • 4. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 20:51

    am mai spus-o: nu contenesc sa ma uluiesc de cele ce se intimpla prin scoli, am citit citeva relatate de @dJ, absolut sinistre,
    care se va termina cu un popor fara viitor

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 21:12

    Seara bună, prieteni. Asteptăm ziua în care urâciunile astea să nu mai umple prim planul vieţii publice dar deocamdată nu se vede. Iar ceea ce se-ntâmplă-n şcoli, în multe din ele, nu prea anunţă viitorul pe care-l dorim. În fine, nici „speranţa” nu se simte prea bine dar încă nu se dă bătută .

    Apreciază

  • 8. Mih  |  24 Aprilie 2013 la 21:31

    Nora,
    Mai putem adauga langa AMR, majoritatea din CSM care incalca hotararea CCR in privinta lui Danilet si Ghica si care azi a hotarat ca seful interimar al PG nu are ce cauta la sedintele CSM 👿

    Apreciază

  • 9. Mih  |  24 Aprilie 2013 la 21:51

    La turcescu, Tradiceanu: INFECT!!! (Cum altfel?)
    IRL – un mare si ordinar vax !

    Apreciază

  • 10. Mih  |  24 Aprilie 2013 la 21:51

    (Turcescu, scuze!)

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 21:53

    Mih, războiul cu justiţia continuă pe toate fronturile. Cu atât mai de apreciat sunt acţiunile ANI si DNA. Iar Morar a anunţat că-i dă în judecată pe amicii mafioţilor costiniu, locic si voicu din AMR.

    Apreciază

  • 12. theo  |  24 Aprilie 2013 la 21:54

    Täriceanu, este un om färä caracter, un mizerabil hoit crescut de interlopi si securisti, el a vandut dreapta bolsevicilor.

    Apreciază

  • 13. Mih  |  24 Aprilie 2013 la 21:57

    Morar va cere daune (si e corect sa si obtina): sper sa fie o suma cu foarte multe zerouri!

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 21:59

    Mih, nici nu poate fi decât un vax. Nu stiu dacă MRU si pedele (tot mai depopulat- după Cristi Preda a mai plecat unul azi) se vor alia pentru cu RL. Separat, însă, nu prea-i văd să răzbească. Totuşi, RL ar avea, într-un fel, si un efect pozitiv fiindcă slăbeste peneleul lui crini si, implicit, useleul.

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:00

    Păi din atâtea spăgi o mai avea ceva cheag madam costiniu viorica 😛

    Apreciază

  • 16. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:00

    ma surprinde o chestie, care pe mine personal ma bucura mult:
    cica, TB creste in sondaje,
    a inceput sa se destepte lumea
    (adica devine mai desteapta? + ca se trezeste??)
    🙂

    +

    partidul lui Felix_viitorul_V0046 are ZERO la SUTA in sondaje
    🙂

    Apreciază

  • 17. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:00

    Cristi Preda a plecat din PDL?
    cind?

    Apreciază

  • 18. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:03

    Specialiştii (între care şi un profesor de drept constituţional), care au dorit să-şi păstreze anonimatul, afirmă însă că, dacă n-ar fi cunoscut legislaţia şi Constituţia, Daniel Morar nu putea reforma Direcţia Naţională Anticorupţie, care, începând cu mandatele sale de prim-procuror, a avut rezultate atât de lăudate la unison de instituţiile internaţionale ale statelor democrate.

    a se remarca teama, retinerea de a-l lauda in gura mare pe Daniel Morar si nu sub anonimat

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:04

    Skorpion, şi pe mine mă bucură. Începe să treacă efectul „anestezicului” antenist. De-aia l-au apucat dracii azi pe varan când a aflat de sondajul făcut de sociologii lui de casă 😆

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:05

    Cristi Preda optează pentru MP. Dacă o să-şi dea demisia din pedele ( parcă n-am auzit asta) cred că e apt. Berca e pedelistul de frunte care a plecat azi! 🙂

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/cristian-preda-plecarile-din-pdl-se-tin-lant-1034404.html

    Apreciază

  • 21. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:07

    Viorica Costiniu, prin paravanul ei Dan Spânu, preşedintele executiv al asociaţiei, nu numai ca vrea să-şi răzbune soţul, ci vrea să-i răzbune pe toţi magistratii, foşti membri AMR, învinuiţi de Direcţia Naţională Anticorupţie în perioada în care instituţia a fost condusă de Daniel Morar.

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:08

    Mda, specialistii repectivi nu par tocmai curajoşi! Bine măcar că-l laudă. Că spun adevărul 🙂

    Apreciază

  • 23. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:09

    am primit un telefon:

    deschide B1Tv,
    s-a mutat bordelul la B1tv,

    hai, sa vad despre ce este vorba

    Apreciază

  • 24. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:10

    hăhăhăhă…
    firea,
    saftoiu,
    topeasca.
    hăhăhă

    Apreciază

  • 25. taiss  |  24 Aprilie 2013 la 22:11

    aoleuu motoriceanu dadea pe laturi de ura impotriva lui BASE,fundatia lor RL,cred ca este un maree caca..t la oala,niste borfasi,idiotul asta spunea ca are putere mai mare un notar decit PRESEDINTELE tarii,TRADARICEANUL ptiu un mare scuipat intre ochi din partea mea,mai avea putin si ii batea si pe TURCESCU SI PE MM,imi veni scirba si nervi si schimbai,nici nu ai la ce privi la telev rom,de aia au ajuns romanii asa,eu nu mai stiu de unde mai are BASE putere de lupta

    Apreciază

  • 26. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:11

    + DD
    😛

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:13

    bordelezele, tustrele… 😛

    Nu rezist la asa ceva, astept păreri 🙂

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:16

    Taiss, nici pe ăia n-am putut să-i văd. Fir-ar el de trădiceanu! Pedeapsă, să te uiţi la asa niste nulităţi pline de otravă.

    Apreciază

  • 29. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:16

    bordeleza firea – gargara cu mizerie…
    te apuca scirba..
    holbeaza ochii, demagogie curata…

    saftoaica apare ca o gospodina,
    alta mica ticaloasa…

    of, of

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:17

    :mrgreen: I-or fi plăcând lui Turcilă 🙂

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:21

    Viorel Ponta (declaratie pe presa) : „Anunt in mod public ca imi voi face timp, in urmatoarele 2 zile, pentru a merge in cladirea unde se afla sediul Antrena 3. O sa merg in studioul lui Mircea Bardea, o sa intru in studiou, cind va incepe prima pauza de publicitate in emisiunea lui, da… ii stric emisiunea, ma apropii de el, il apuc de guler, ii dau doua dosuri de palme, il dau cu capul de masuta lui, bum-bum-bum… de cate ori este nevoie, pana o sparg. In muia presei. Il tin de guler pe Bardea si il trag dupa mine, pe culoarele televiuziunii, pana ajungem la intrare. Ii dau doua-trei (cate-or fi nevoie) suturi in cur, pana iese in genunchi din cladire. Ma intorc repede in studiou, iau penele din cuier si i le duc, jos, lui Bardea. . Pe urma, ma intorc in studiou, intre timp se termina si pauza publicitara, ma asez pe scaun, ma uit direct in camera si spun: Un ultim mesaj pentru sluga fricoasa, pe numele ei… Mircea Bardea: <Fraiere, am propus-o pe Codruta de nu stiu cate zile. Cand sa te astept in biroul meu din Palatul Victoria Socialismului”

    Apreciază

  • 32. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:29

    timenewroman?
    🙂

    Apreciază

  • 33. Mih  |  24 Aprilie 2013 la 22:43

    Skorpy,

    😀 😀 😀
    Eu n-am rezistat sa urmaresc „bordelezele”: nu merita irosit timpul, sunt totalmente previzibile.

    Apreciază

  • 34. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:44

    am incercat, @Mih, sa ma distrez
    😛
    domnudan cam tace
    🙂

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:45

    E de pe FB,cu ghilimele, habar n-am dacă e poantă, da pare a fi 😀

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:45

    Noapte bună 🙂

    Apreciază

  • 37. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 22:49

    @nora,

    n-ai observat?
    mircea baRdea in loc de mircea badea,

    antRena in loc de antena
    😛

    Apreciază

  • 38. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 22:57

    Am văzut, ţi-am spus că bănuiesc că e poantă, da’ nu stiu a cui… 🙂

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 23:07

    Bilă albă de la unii, pentru Turcescu …”a fost foarte reconfortant sa vad cum le-ai pus la punct, fara ca acestea sa-si dea seama de…”bilele negre” acordate celor trei”.
    …Se confirmă?? 🙂

    Apreciază

  • 40. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 23:10

    da, asa este,
    cotcodaceau cele trei, in special gabi firea iesindu-i ochii din orbite cu mimica falsa, madam țtopeasca vrea stinga ca sa ii ajute pe cei saraci, iar ifosica de saftoaica spera ca pdl va deveni partidul care va face statul mic…penibile toate trei..
    fatarnice, parvenite, oportuniste…..

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  24 Aprilie 2013 la 23:11

    Ha, ha, ha, e OK 😀

    Gata, la culcare! Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 42. Mih  |  24 Aprilie 2013 la 23:15

    Noapte buna, Nora! 🙂

    Apreciază

  • 43. skorpion  |  24 Aprilie 2013 la 23:15

    gute Nacht, nora

    Apreciază

  • 44. dictaturajustitiei  |  25 Aprilie 2013 la 06:51

    Bună dimineața ! Ați băut cafeaua ?

    Apreciază

  • 45. brindusa  |  25 Aprilie 2013 la 06:52

    „Neata!
    Pe principiul ” la vremuri noi, tot noi” bașbuzucii se regrupeaza, raiaua nasului Rusanu in contumacie cu finii, chitoi(U)esc de bucurie! l’incompatibilite, fraternite de la famiglie! Si daca don’Rusanu a fost implicat in afacerea SAFI, de ce nu ar fi „compatibil” cu ASF? Si don’ profesor Daianu, de ce nu ar fi? Sunt profesionisti, ce draku!

    Apreciază

  • 46. fini  |  25 Aprilie 2013 la 07:47

    Neata tuturor! 🙂

    Googlee comemoreaza astazi 96 de ani de la nasterea Ellei Fitzgerald – „First Lady of Song”, „Queen of Jazz”.

    http://www.google.ro/

    Apreciază

  • 47. fini  |  25 Aprilie 2013 la 07:48

    Sunny, yesterday my life was filled with rain.
    Sunny, you smiled at me and really eased the pain.
    The dark days are gone, the bright days are here,
    My sunny one shines so sincere.
    Sunny one so true, I love you.

    Sunny, thank you for the sunshine bouquet.
    Sunny, thank you for the love you brought my way.
    You gave to me your all and all.
    Now I feel ten feet tall.
    Sunny one so true, I love you.

    Sunny, thank you for the truth you let me see.
    Sunny, thank you for the facts from a to z.
    My life was torn like a windblown sand,
    And the rock was formed when you held my hand.
    Sunny one so true, I love you.

    Sunny

    Sunny, thank you for the smile upon your face.
    Sunny, thank you for the gleam that shows it’s grace.
    You’re my spark of nature’s fire,
    You’re my sweet complete desire.
    Sunny one so true, I love you.

    Sunny, yesterday my life was filled with rain.
    Sunny, you smiled at me and really eased the pain.
    The dark days are gone, and the bright days are here,
    My sunny one shines so sincere.
    Sunny one so true, I love you.

    I love you.
    I love you.
    I love you.
    I love you.
    I love you

    Apreciază

  • 48. Mih  |  25 Aprilie 2013 la 08:01

    🙂 Buna dimineata!
    Multam, Fini! 🙂

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  25 Aprilie 2013 la 13:19

    Ziua bună 🙂 Skorpion, un singur parlamentar, unul singur, a fost pe post de opoziţie!! …Oare Blaga şi MRU or fi stiind cine e? 🙄

    Apreciază

  • 51. theo  |  25 Aprilie 2013 la 14:08

    bunä,
    toate 3 , un fost dintr-un film de proatä calitate, au cäzut in trusa de machiaj. tzopeascä de-a dreptul libidinoase, cu o gurä ,cu coltzuri läsate si lozinci de secolul trecut, o infectä
    cu casi la gurä.si celelate se vede cä isi cautä incä locul si banii.
    clar mangafaua de tzopeasca, o sä fie trimisä sä facä spume uslinoase, la parlamentul european. gascä de ratate-toate 3

    Apreciază

  • 52. Mih  |  25 Aprilie 2013 la 14:59

    Nora,
    Servus!
    Excelenta intrebare ai pus 😀 😀 😀
    (o fi fost de la PPDD 😛 )

    Apreciază

  • 53. theo  |  25 Aprilie 2013 la 15:30

    opozitzia este de rasul lumii.
    mare dreptate are Presedintele, cä s-a distantzat.

    Apreciază

  • 54. andrzej  |  25 Aprilie 2013 la 16:26

    Nu v-am uitat.., Buna ziua tuturor!

    Apreciază

  • 55. theo  |  25 Aprilie 2013 la 17:00

    bunä andrej, bine ai revenit.

    Apreciază

  • 56. fini  |  25 Aprilie 2013 la 18:54

    Mih,
    @ 48

    🙂 🙂

    cu drag1

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  25 Aprilie 2013 la 19:15

    Seara bună, prieteni 🙂

    Fini, …”Sunny one so true, I love you”

    Theo, da, perfect îndreptăţit preşedintele să se distanţeze.

    Andrzej, wellcome!

    Mih, de vorbe şi manevre suntem sătui. Vrem fapte, aici se dă examenul. Şi de data asta nu l-a trecut decât „rătăcitul ăla”, cine o fi fost…

    🙂

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  25 Aprilie 2013 la 20:26

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 889,806 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.343 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 889,806 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: