De meserie- sifonar

9 august 2013 at 11:36 70 comentarii

Cum exodul creierelor şi al profesioniştilor, în general al tinerilor promiţători, pare de neoprit, ar trebui făcut ceva. Cine să ia locul atâtor mecanici, tâmplari, bucătari, asistente, medici, ingineri, matematicieni, chimişti, cercetători, şamd? ..Ei asta-i! Deja locul lor e ocupat de o mulţime de alţi meseriaşi prosperi! De cei care au schimbat harta ocupaţională a ţării şi climatul ei societal. Revoluţionari de meserie, sforari, tunari, combinagii şi alţi meseriaşi de bine. Oameni care au pus în practică prevederile comuniste pentru nevoile lor mult mai mari decât ale precursorilor adică ale maeştrilor nomenklaturişti şi ale activiştilor profesioniști. Meserii căutate care, în rând cu cea mai veche meserie din lume, se practică cu rezultate spectaculoase în declaraţiile de avere, în rechizitoriile de la DNA şi DIICOT, în incompatibilităţile ajunse la ANI.

Dar să nu uităm câte le datorăm! Doar ei poartă povara problemelor de stat, nu? A scăzut populaţia ţării? Se dublează populaţia parlamentului. A scăzut dramatic calitatea vieţii? S-a dus în cele patru zări zestrea de creiere? …ca şi tot ce era de valoare? Calitatea sifonăritului, agoniselile din sifonărit, cresc exponențial; model pentru noua generaţie! Totuşi, sifonar nu poate fi chiar orice novice. E un drum şi pân-acolo! Ţine de compatibilitatea cu meseriaşii experimentaţi. Nu oricine pricepe la ce e bun un parteneriat public-privat. Nu orice ageamiu comsecade are destin de parlamentar vizionar, ministru providenţial, funcţionar genial, primar gospodar. Nu oricine își poate ferici nevestele, amantele, odraslele din sifonărit. Şi nu orice primar e în stare să asigure condițiile optime pentru monopolul familiei de meserii bănoase de care vorbim. Și chiar în materie de sifonărit, nu toți sunt la fel de performanți. Prin urmare e cazul să fie recunoscută o ierahie a meseriașilor din sifonărit…

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Guvernul indignaţilor Fixaţii dăunătoare

70 comentarii Add your own

  • 1. Taika Terezu  |  9 august 2013 la 14:56

    Saluttare!
    Personalitățile astea, mai ales de sorginte nomeklaturistă, nu pică din senin, au chemare:
    -Hai, sifon! 🙂

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  9 august 2013 la 15:56

    Ziua bună! 🙂 Taikă Terezu, corect! sifonarii au chemare si susţinere. Iar Sibiul e în rând cu lumea bună, cu un meseriaş de top mediatizat pe măsură. Un meseriaş din vocaţie! 🙂
    Singura piedică în calea fericirii lor perene si absolute e justiţia. :mrgreen:

    Apreciază

  • 3. filadel  |  9 august 2013 la 16:16

    Exact! Și-s aciuiți în toate domeniile de la instalator la medic trecînd prin educație. Alertă roșie cu urmări greu de bănuit în anii următori.

    Meseriașiiiiiii!

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  9 august 2013 la 16:36

    Fila, mi-aduc aminte că înainte de ’89, se vorbea la un moment dat de un bordel sub paravanul unei cofetării de lux, în care personaje importante din high-life-ul comunist de la vremea respectivă îşi alegeau „prăjiturile” din nomenklatorul casei.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  9 august 2013 la 16:40

    Indiferent de calificările de pe diplome ori din cv-uri, meseriaşii politici care ne-au umplut ţara (şpăgari, sifonari etc) lucrează în acelasi stil: vitrină onorabilă la vedere, separeuri cu pluş rosu discrete.
    Într-o familie ocupaţională fondată pe temelia celei mai vechi meserii din lume aşa se petrec lucrurile..

    Apreciază

  • 6. fini  |  9 august 2013 la 16:43

    Buna ziua, tuturor! 🙂

    Sifonarit pozitiv.

    în Suedia populaţia este stimulată fiscal să dea informaţii despre averea vecinilor, a cunoştinţelor sau operaţiunile unor companii.

    ”Acolo oamenii primesc la poştă scrisori în care sunt informaţi că au plătit un impozit X, dar li se tramite şi dacă unii dintre vecini au declarat valori de impozitare mult mai mici. Fiscul se bazează pe faptul că oamenii ştiu cel mai bine situaţia vecinilor şi pentru cei care transmit informaţii corecte despre aceştia se aplică scutiri, sau li se dă o recompensă şi mai plătesc doar diferenţa

    Apreciat de 1 persoană

  • 7. noradamian  |  9 august 2013 la 16:51

    Fini, servus! În Suedia nu se dă un buchet cu mai mult de trei flori drept mulţumire unui profesor, medic etc. Nu au, prin educaţie şi tradiţie, plăcerea de a epata, de a concura la capitolul căsoaie, masini, etc. ca plăvanii parveniţi de la noi.Termenul de spagă le e străin.Posibil, însă, ca prin”globalizare” să fi intrat sila ei ceva microbi de sifonat banului public Şi atunci încearcă să se mobilizeze. 🙄

    Apreciază

  • 8. fini  |  9 august 2013 la 17:32

    Sifonaritul romanesc se desfasoara sub deviza „Muri-ti-ar capra!

    Apreciază

  • 9. nightmare  |  9 august 2013 la 17:39

    Pe vremea lui Ceasca cam toti au fost sifonari…unii ,intradevar si-au făcut meserie din asta si au dus-o foarte bine …..sifonatul se continua si acum la un nivel mai înalt combinat cu hotia ….daca le ai pe astea 2 ,viitorul îl ai asigurat …..poți sa ajungi Prim Ministru sau Presedinte de partid

    Apreciază

  • 10. fini  |  9 august 2013 la 17:54

    Nora,
    @ 7

    sifonatul suedez este moral, adica in conformitate cu standardul de corectitudine local .

    Apreciază

  • 11. theo  |  9 august 2013 la 19:17

    bunä,eu obisnuiesc sä fac cadou cärtzi, nu demult am fäcut
    cadou o carte de Cärtärescu, unui dr. f. bun, care s-ar fii
    supärat dacä ii duceam altceva, si asa a primito f. greu.

    Apreciază

  • 12. fini  |  9 august 2013 la 20:35

    RONDELUL PRIVIGHETOAREI INTRE ROZE – Alexandru Macedonski

    A nopții sublimă măiastră
    E-ascunsă-ntre roze, și cântă,
    Grădina ce-mi stă sub fereastră
    În raze de-argint se-nveșmântă.

    O vrajă și albă ș-albastră
    Din ceruri, spre lume s-avântă. –
    A nopții sublimă măiastră
    E-ascunsă-ntre roze, și cântă.

    Chiar roza ce moare în glastră,
    De legile firii înfrântă,
    Tresare, în pacea sihastră,
    La glasul, cu care-o-nmormântă
    A nopții sublimă măiastră.

    Apreciază

  • 13. fini  |  9 august 2013 la 20:44

    Lucian Blaga – catren

    Uşor nu e nici cântecul. Zi
    şi noapte nimic nu e uşor pe pământ;
    căci roua este sudoarea privighetorilor
    ce s-au ostenit toată noaptea cântând.

    Apreciază

  • 14. fini  |  9 august 2013 la 21:00

    Catrene de Omar Khayyam

    Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
    Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea!
    Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
    Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt…

    Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.
    Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?
    Cânta privighetoarea şi repeta zefirul;
    O zi de fericire, un an de lacrimi cere….

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  9 august 2013 la 21:48

    Seara bună 🙂 Fini, ne-ai înfrumuseţat cu seara de august, în ciuda caniculei!
    Admirabilă întreaga selecţie prin armonizarea versurilor&muzicii

    -dac-ar doar strofele astea:
    .
    „Chiar roza ce moare în glastră,
    De legile firii înfrântă,
    Tresare, în pacea sihastră,
    La glasul, cu care-o-nmormântă
    A nopții sublimă măiastră”..( Lucian Blaga)

    .”Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.
    Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?
    Cânta privighetoarea şi repeta zefirul;
    O zi de fericire, un an de lacrimi cere” ( Omar Khayyan)….

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  9 august 2013 la 21:59

    night 9, în materie de hoţie s-au produs mutaţii, diversificări la cares-a adaptat din mers, cu evident efort, şi justiţia! Până-n 2004 au predominat marile tunuri (devalizarea băncilor, întreprinderilor, patrimoniul PCR, UTC, sindicate etc) Sifonarea de bani publici a luat avânt treptat, prin parteneriatul unor instituţii din administraţie cu oengeuri devenind principala formă de jefuit banul public mai ales când au intrat în spaţiul autohton, fondurile europene. Cât despre spagă, asta a-nsoţit absolut toate activităţile lucrative ale „meseriasilor”

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  9 august 2013 la 22:05

    theo, 11, e vorba de altă educaţie civică. Din cauza tradiţionalei spăgi mulţi întreprinzători seriosi şi onesti din vest au renunţat să deschidă afaceri aici. În schimb un Hayssam s-a simţit ca pestele-n apă. 🙄

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  9 august 2013 la 22:15

    Fini, 8 😆

    11, plăcut, relaxant!

    Privighetoarea şi trandafirii din versurile şi din piesele alese, o armonizare minunată!

    Danke 🙂

    Apreciază

  • 19. skorpion  |  9 august 2013 la 22:20

    Pe vremea lui Ceasca cam toti au fost sifonari……………

    nu sint de acord cu asta!

    bonsoir!
    🙂

    Apreciază

  • 20. filadel  |  9 august 2013 la 22:39

    Skorpi 20

    No bine măh! Arunci piatra și te duci la culcare. Lasă filozofii s-o scoată. 😆

    Apreciază

  • 21. theo  |  9 august 2013 la 22:47

    IN GRÄDINÄ ;SE AUD SI VÄD LUCRURI FRUMOSE,

    nici eu nu sunt de acord, cä totzi au fost turnätori,
    dar cei care au fost ca Voiculescu, SRS, etc urgent
    trimisi acasä, afarä din viatza romaniei, nu sunt cu nimic mai buni, ca tortzionarii, au fäcut si fac räu.-

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  9 august 2013 la 22:51

    Skorpion, era vorba de nomenklaturisti, securişti si activisti de profesie! Ei erau „meseriasii” atunci… 🙂

    Apreciază

  • 23. theo  |  9 august 2013 la 22:57

    cred skorpy nu a inteles

    Apreciază

  • 24. theo  |  9 august 2013 la 22:58

    din päcate meseriasii de atunci, sunt si acum.

    Apreciază

  • 25. theo  |  9 august 2013 la 23:06

    NOAPTE BUNÄ:

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  9 august 2013 la 23:11

    Noapte bună, theo, prieteni! 🙂

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  9 august 2013 la 23:16

    Apreciază

  • 28. fini  |  10 august 2013 la 00:47

    Nora, @ 16

    pe Omar Khayyam il recitesc oricand, imi face bine. 🙂

    Apreciază

  • 29. Hantzy  |  10 august 2013 la 01:32

    si daca e noapte, sa fie buna!

    Apreciază

  • 30. fini  |  9 august 2013 la 20:33

    RONDELUL ROZELOR DE AUGUST – Alexandru Macedonski

    Mai sunt încă roze — mai sunt,
    Și tot parfumate și ele
    Așa cum au fost și acele
    Când ceru-l credeam pe pământ.

    Pe-atunci eram falnic avânt…
    Priveam, dintre oameni, spre stele; –
    Mai sunt încă roze — mai sunt,
    Și tot parfumate și ele.

    Zadarnic al vieții cuvânt
    A stins bucuriile mele,
    Mereu când zâmbesc uit, și cânt,
    În ciuda cercărilor grele,
    Mai sunt încă roze, — mai sunt.

    Apreciază

  • 31. fini  |  10 august 2013 la 05:23

    Fain Hantzy! :0

    Uite replica:

    Apreciază

  • 32. skorpion  |  10 august 2013 la 09:35

    corect, filadel,
    plecai in pat sa filos(z)ofez acolo
    😛

    Apreciază

  • 33. theo  |  10 august 2013 la 11:01

    bunä cu muzicä bunä.

    Apreciază

  • 34. theo  |  10 august 2013 la 18:47

    mai bine vin in grädinä, la copac s-au adunat mizeriile uslinoase, au fäcut mereu asta, ne-au spart blogurile
    o fac special, de aia sunt plätitzi.
    este päcat, trebuie sä-i elimine, altfel ne stricä blogul.

    Apreciază

  • 35. Hantzy  |  10 august 2013 la 20:40

    Buna seara!
    Aici, in Toskana, apune soarele. Si-a scos slipul si se bronzeaza scufundandu-se in mare. Mare Mater.

    Apreciază

  • 36. Hantzy  |  10 august 2013 la 20:43

    Multam’ fain, fini!

    Apreciază

  • 37. Hantzy  |  10 august 2013 la 20:47

    theo | august 10, 2013 la 18:47

    Despre ce e vorba?

    Apreciază

  • 38. fini  |  10 august 2013 la 21:32

    Hantzy,

    cu placere!
    Pentru ca te-am ascultat asta noapte mi-a venit dor de Django.
    Deci, in seara asta Django!

    Apreciază

  • 39. fini  |  10 august 2013 la 21:33

    Apreciază

  • 40. fini  |  10 august 2013 la 21:35

    Apreciază

  • 41. theo  |  10 august 2013 la 22:25

    fini,
    frumos,pläcut , sensibil, intodeauna mä bucurä postärile tale
    multzumesc.

    Apreciază

  • 42. fini  |  10 august 2013 la 23:18

    Theo,

    imi pare bine ca-ti place.
    Nu pune la suflet discutiile de la Copac.
    Gute Nacht! 🙂

    Apreciază

  • 43. fini  |  10 august 2013 la 23:24

    Noapte buna, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  10 august 2013 la 23:49

    Hop şi eu, prieteni, încă n-a trecut ziua 🙂 Zi plină azi, ne-am avântat cu „tribul” până dincolo de Rânca, pe Transalpina, am mâncat la o stână, am alergat pe coclauri la peste 2000 de metri, ne-a prins o ploaie zdravănă, apoi, pe drumul de întoarcere, furtuna!

    Iar acum mă delectez cu bunătăţile din grădină!

    Multzam, dragilor!!
    🙂
    Noapte bună!

    Apreciază

  • 45. filadel  |  11 august 2013 la 00:01

    Theo

    îmi pare rău că trebuie să-ți răspund aici, deși Grădina Norei este un spațiu vital pentru mine și vreau să fiu cît mai prezent. Aceasta nu este o pledoarie pentru creșterea vizibilității copacului. Nu mi-am propus asta niciodată.

    Vreau doar să spun că celor care aruncă cu cuvinte aiurea trebuie să li se răspundă pe măsură și ca să putem răspunde trebuie să-i ascultăm. Chiar dacă ceea ce spun ne sună aberant.

    Nora, mulțumesc! 🙂

    Apreciază

  • 46. skorpion  |  11 august 2013 la 12:14

    Văzând un adolescent mort de beat pe stradă, o doamnă îl întreabă cu un ton compătimitor:
    – Uită-te la tine… de-abia stai în picioare! Cine te-a învăţat să bei în halul asta, tinere?
    – Mama! răspunse el tranşant.
    – Maică-ta?! Halal mamă!… Dar cum o cheamă, că-s curioasa?
    – Mama Rusie…

    😛
    🙂
    😛

    Apreciază

  • 47. theo  |  11 august 2013 la 13:11

    FILADEL;

    NU NUMAI CÄ-I ASCULTATZI; II LÄSATZI TEREN DE MANIPULARE, läudand si pledand pt. Voiculescu,Ponta etc.
    au mai spart bloguri cä deranjau, purlii e un mercenar.
    desigur factzi cum credetzi.

    Apreciază

  • 48. theo  |  11 august 2013 la 13:12

    nora,

    mii de scuze, cä mi-am permis sä scriu anumite lucruri.

    Apreciază

  • 49. theo  |  11 august 2013 la 13:18

    dragä nora,
    mä bucur pt. tine si te invidiez , ce bucuroasä as umbla si eu prin romania, acum sunt lucruri care mä retzin,
    si atunci cand puteam nu era voie. chiar mä doare, am cälätorit o parte bunä din lume, dar nu cunosc romania, pe care o iubesc asa mult.

    Apreciază

  • 50. fini  |  11 august 2013 la 14:34

    Theo,
    @ 48

    pe tine te pot lamuri, razgandi „mercenarii”, asa cum le spui tu? NU.
    Nici pe majoritatea copacenilor.
    Trebuie ascultati, combatuti cu argumente, cu multa rabdare ca sa vada ca nu aici este locul propice pentru astfel de actiuni.
    Vin si in Gradina cateodata si se plictisesc daca vad ca bat pasul pe loc. 🙂

    Apreciază

  • 51. fini  |  11 august 2013 la 14:36

    Skorpi
    @ 47

    😆 😆

    Apreciază

  • 52. neax  |  11 august 2013 la 15:20

    Salut, oameni buni!
    Ce-i aşa rău să fii sifonar? Am avut nişte vecini sifonari, băiatul lor îşi schimba mercedesurile acum vreo zece ani mai des decât îmi schimbam eu pantofii. Într-o preafumoasă dimineaţă, au venit nişte meseriaşi cu un berbece, i-au spart uşa şi l-au dus la puşcărie pentru carduri clonate şi golite. A stat câteva luni, până când bătrânul sifonar a găsit drumul la judecătoarea Cârstoiu. Acum, băiatul şi-a făcut o vilă (în stil cubist, aduce niţel cu Rahova) la câiva paşi de blocul natal şi e dat de exemplu de alţi taţi, copiilor lor: Tu de ce nu-ţi faci un rost în viaţă, ca ixulică?

    Apreciază

  • 53. Mih  |  11 august 2013 la 16:20

    Hei, dragilor, salutari cu drag, tuturor! 🙂

    Mi-am tras una peste ceafa, spunandu-mi: „iar ai uitat sa treci prin Gradina Norei, sa dai binete, asa cum se cuvine, sa te bucuri de tot ce rodeste frumos pe-acolo si sa multumesti gazdei si ajutoarelor sale!”
    Ceea ce uite, luandu-mi seama, fac acum 😀

    Nora, mama lor de „meserii”, ca la mare „cinste” si cautare au ajuns…De-ar ajunge si „meseriasii” acolo unde le e locul…
    O placere constanta sa-ti citesc postarile!

    Apreciază

  • 54. theo  |  11 august 2013 la 18:51

    F: INTERESANT CE CÄUTARE AU MESERIILE IN GERMANIA,
    in casa de aläturi stä un tamplar, dar unul f. bun si muncitor, ce iese din mainile lui este frumos, meseriasii sunt f. cäutatzi de tot soiul, vecinul pleacä f. des in elvetzia, thailanda,si in diferite alte locuri.unde e solicitat.
    chiar cred cä romani s-ar reinventa si ar pune pe picioare scoli de meserii, serioase si cat mai repede, nu ar umbla tinerii aiurea pe sträzi, si in loc de someri ar da locuri de muncä, ateliere,ferme,etc.

    Apreciază

  • 55. theo  |  11 august 2013 la 21:34

    dacä s-a ajuns la un milion de euro,
    cat o sä pläteascä Becalii sä fie eliberat,
    este f. interesant, cä tot se laudä cä o sä
    iasä curand, are o sleatcä de avocatzi zebzeci
    dar poate gäsesc un judecätor spägar.

    Apreciază

  • 56. theo  |  11 august 2013 la 21:35

    oricum la Jilava, ar trebuii sä fie pedepsitzi pt.
    favorizarea infractorului, este pe fatzä favorizarea lui Becali.

    Apreciază

  • 57. Taika Terezu  |  12 august 2013 la 11:23

    Saluttare, prieteni și sifonauți!
    *
    „Nimic nu îi deranjează însă pe jurnaliștii de la Antena 3 mai mult decât coabitarea dintre premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu. Majoritatea atacurilor mediatice puse în aplicare de Antene i se trag premierului de la actul de coabitare.”
    *
    În calitate de băsisto-macovist convins și răsconvins, am aceeași părere cu asta citată de la Dan Andronic:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/jurnalistii-atasati-usl-dezamagiti-de-ponta-si-antonescu-despre-disperarea-editorialistu-1051938.html
    *
    PS. O salut/felicit și pe Mih, de la Copac, pentru articolul de azi. Într-un comentariu, face o referire la săndei.
    Oare ce-or fi ăștia? 🙂

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  12 august 2013 la 13:32

    Ziua bună, prieteni! Dacă-n lipsa mea în politică avem cod portocaliu în asteptarea celui roşu (fugit în vacanţă) în grădină vremea e plăcută, văd! N-am niciun merit, dragilor, în privinţa asta- în ultimele zile- şi cred că nici în următoarea perioadă, fiind foarte prinsă-n alte activităţi 🙂

    T.Terezu, subscriu si eu celor scrise de de Dan Andronic în articol „Majoritatea atacurilor mediatice puse în aplicare de Antene i se trag premierului de la actul de coabitare.” La fel de adevărat e si faptul că majoritatea atacurilor mediatice puse-n aplicare de jurnalisti si oengisti din zona opusă (aparent) de pe dreapta, la adresa presedintelui, i se trag tot de la actul de coabitare.

    Spiţa săndeilor, taikă, (ai putea cere drept de autor pentru „săndei”, aşa e va rămâne în istoria apocrifă, cel puţin! :)) cea fruntaşă la sabotat statul de drept pe milioane de euroi… :mrgreen:

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  12 august 2013 la 13:40

    Hantzy, multzam pentru „Andreea Bocelli!”
    Mih, apreciere reciprocă!
    Theo, no problem!

    🙂

    Apreciază

  • 60. noradamian  |  12 august 2013 la 13:46

    Theo, cunosc si eu meseriaşi seriosi care sunt foarte apreciaţi dinolo! Am toată stima pentru ei!

    Avocaţii lui Gigi, niste sacali flămânzi!
    Tocmai am văzut-o si pe panarama de avocată a judecătoarei şpăgare! Asa judecătoare, asa avocată 😆

    Theo, mai prin toamnă astept să-mi trimeţi ( e-mail) povestile de viaţă promise (n-am uitat!) Asa, pe la-nceputul lui Octombrie când îmi adun si eu cărările… 🙂

    Apreciază

  • 61. noradamian  |  12 august 2013 la 14:07

    Neax, 53, super povestea sifonărească!! 🙂

    Uite si una locală( printre altele) de aici:

    Prin 2007, cu ocazia înaltei distincţii de capitală culturală de care se bucurase urbea noastră, primăria beneficia de fonduri la greu (de la ministerul culturii condus de penelistul iorgulsescu) şi din străinătate pentru tipărituri- tot felul de materiale promoţionale. Normal c-au urmat licitaţii, da’ ca să vezi coincidenţă, conform condiţionărilor cerute de primar în caietul de sarcini,singura ofertă eligibilă era exact tipografia FDGR, al cărui preşedinte era, desigur, tot primarul!

    Apreciază

  • 62. Taika Terezu  |  12 august 2013 la 14:13

    @63
    Banul la ban trage, păduchele la păduche, iar sifonarul la sifonăria din dotare.

    Apreciază

  • 63. Taika Terezu  |  12 august 2013 la 14:31

    Hai, sifon, sifon,
    De carton, cu papion!
    De când ne-ai ieșit în drum
    Și-mi închipui că, de-acum,
    Griji, nevoi, necaz, durere,
    Se vor duce ca un fum.
    Te-a făcut mă-ta și harul
    Mai tare decât coș(m)arul.
    *

    Apreciază

  • 64. Taika Terezu  |  12 august 2013 la 14:36

    Am vrut să zic:
    Te-a făcut mă-ta CU harul
    Mai tare decât coș(m)arul.
    *
    Eu am harul pripitului. 🙂

    Apreciază

  • 65. noradamian  |  12 august 2013 la 14:52

    TT, de la coşar, meserie de noroc păstrată doar refrenul nostalgic al (dispărutului şi el) Colea Răutu, la sifonar, meserie de ghioc,mâncaţi-as lovelele 😀

    Apreciază

  • 66. Taika Terezu  |  12 august 2013 la 16:18

    Păi, da.
    Ți-a ieșit sifonaru-n drum, nu mai ai pe unde trece; mai poți doar susține o reclamă, vorbind… singur:
    -Ce noroc au unii! 🙂

    Apreciază

  • 67. noradamian  |  12 august 2013 la 17:51

    Taikă, păi mai e vreun loc unde să nu-ţi iasă-n drum sifonaru? Că s-a umplut, ţara! Se-mpiedică unii de alţii 😆

    Apreciază

  • 68. noradamian  |  12 august 2013 la 17:57

    postare nouă

    Apreciază

  • 69. noradamian  |  5 decembrie 2016 la 06:53

    A republicat asta pe Gradina de hartie și a comentat:

    …cu ce rimează sifonar?

    Apreciază

  • 70. De meserie- sifonar – Reblogger's corner  |  21 decembrie 2016 la 21:23

    […] Source: De meserie- sifonar […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 921.630 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.437 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 921.630 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: