Septembrie în Argolida- Grădina Englezului

30 Septembrie 2013 at 18:01 53 comentarii

„Argolida, the Land of Gods” ar fi fost, poate, un titlu mai potrivit pentru o relatare a unei călătorii de aproape două săptămâni, în Peloponez. Cum reporterul din mine bate şi de astă dată, turistul, am ales să povestesc câte ceva despre descoperirile mele mărunte, întâmplătoare sau nu, semnificative sau mai puţin, care mi-au atras atenţia pe acele meleaguri binecuvântate cu soare, cer senin, ape albastre şi flori! Multe flori!  Călătorind dinspre Atena spre sudul Greciei, peisajul îşi schimbă treptat înfăţişarea. Înălţimile carstice, roşietice, de o parte, în contrast cu albastrul intens al mării, de cealaltă, lasă treptat locul întinselor livezi de portocali şi măslini, podgoriilor. Din loc în loc, peisajul se  înnobilează cu mânăstiri bizantine, fortăreţe medievale şi vestigii antice de temple şi teatre pe dealuri pietroase, repere care desenează drumurile istoriei vechilor polis-uri şi cetăţi greceşti. Ale civilizaţiei fabuloase care a pus temelia celei europene de azi. Enigmaticul Delphi, înainte de a ajunge la istmul Corint, apoi, la sud de istm, Olimpia, Micene, Nemeea, Argos, în sud vest, Epidaurus în sud-est.

OLYMPUS DIGITAL CAMERACasa Englezului ne ieşise-n cale a doua zi după ce ne-am instalat în Tolo, un sat încântător cu hoteluri, vile, grădini şi terase înşirate de-a-lungul unei fâşii de plajă străjuită de palmieri, aproape de Nafplio, vechea capitală a Greciei.  În capătul dinspre Nafplio drumul duce-n port, în celălalt, paralel cu plaja, urcă spre Asini, flancat în stânga de construcţii masive, adevărate fortăreţe pe zidurile cărora curg florile roşii de bouganvillea, iar în dreapta- de faleza abruptă de vreo patru-cinci metri lăţime cu cactuşi şi tufişuri încâlcite de vegetaţie mediteaneană care coboară spre mare. O mare de un albastru strălucitor tivit cu insuliţele seducătoare ale golfului Argolic. Ambarcaţiuni colorate-n soarele după-amiezii şi o pace tandră venită parcă, din versurile lui Odysseas Elytis OLYMPUS DIGITAL CAMERA:

…”După amiaza
Şi imperiala lui însingurare
Şi tandreţea vânturilor sale
Şi aura sa cutezătoare

Nimic să nu vină. Nimic
Să nu plece
Toate frunţile libere

Iar ca sentiment un cristal

OLYMPUS DIGITAL CAMERA…De fapt, nu Casa Englezului, modestă  în comparaţie cu vilele-fortăreţe, impresionante, de pe versantul  muntos, ne atrăsese atenţia, ci mica grădină de vis- a- vis, de pe faleza îngustă, sălbatică. Îngrijită, fermecătoare, grădina nu ocupa mai mult de 100 de metri pătraţi. O banchetă cu perne sub chiparoşi, aleea şerpuind printre tufe-nflorite, o statuetă din marmură, o mică fântână decorativă din piatră. Ne-am odihnit niţel pe banchetă, am făcut, bineînţeles, fotografii, întrebându-ne cu oarecare nelinişte dacă n-am pătruns cumva pe un spaţiu privat, într-o mini-grădină a paradisului, când, surpriză, în faţa noastră, pe alee, ne salută un bătrânel cu ochi albaştri. Nu, n-are stăpân, ne linişti zâmbind larg, locul ăsta e deschis oricui. Cu neascunsă încântare ne arătă toate comorile grădinii, ne povesti istoria fiecărei plante, unele erau autohtone, altele, aduse de departe, chiar din Mexic. „Aici nu-ngheaţă nicicând. Iarna, ploile-s blânde iar vara începe-n aprilie şi ţine până-n noiembrie„. Îl însoţeau doi pakistanezi care făceau toaleta zilnică a grădinii, adică o curăţau de uscături şi puneau resturile vegetale şi uscăturile într-un sac  menajer. …”Un fost preot din Anglia care a ales să-şi ducă viaţa aici„, ne informă mai târziu un cuplu de englezi cu care ne intersectasem pe drum. Grădina, de care se ocupa din pasiune, era modul lui de a-şi exprima recunoştinţa că trăieşte într-un loc atât de plăcut şi de primitor. Un loc care-i devenise „acasă”.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe. Tags: , , , .

Dedicaţia, brandul capitalist românesc Vremuri tulburi

53 comentarii Add your own

  • 1. tucu2  |  30 Septembrie 2013 la 19:17

    Nora , citindu te devin invidios..
    Erte minunat sa stii sa vezi insa este extraordinar sa poti sa transmiti ce ai vazut.
    Am citit multe note de calatorie.Multi , majoritatea, iti transmit informatia.
    Putini ,iti transmit sentimentul .
    Esti fericita Nora atita timp cit poti vedea cu inima.
    Regret ca nu am talentul de a te duce dincolo de Nafplio, spre Kalamata , si mai departe pina la Pirgos.Sud westul Peloponezului isi pierde blindetea .Devine maret , brutal si dominator.Munti , plaje minunate , golfuri de poveste , amintiri ale regatelor crestine ,si o bucatarie minunata , diferita de cea cu care grecii vor sa incinte turistul neamt sau englez dar care nu mai are nici un fel de savoare.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  30 Septembrie 2013 la 19:31

    Tucu 2, n-am călătorit prea mult, dar oriunde am fost m-au interesat „detalii” de acest fel.După succinta ta descriere, mi se pare atrăgătoare şi zona de la vest de Nafplio a Peloponezului în care extrema sudică a Greciei te surprinde cu alte privelisti, altă atmosferă. 🙂

    Apreciază

  • 3. tucu2  |  30 Septembrie 2013 la 20:02

    Este o zona diferita mai ferita de turismul de masa din nord sau din insule desi acolo ajung o parte din cei ce vin din sau prin Italia.De acolo se ajunge usor la Olimpia sau la Sparta , la palatul lui Agamemnon ( poate e doar o coincidenta de nume ) sau la una din cele mai frumoase plaje din lume -Voidokilia.(cauta pe google si ai sa o vezi).
    Eu insa ramin la o recomandare pe care ti am facut o mai demult.Incearca intr o zi sa ajungi la Napoli.Nu este scump nici biletul de acvion , cazarea este pentru buzunarele tuturor iar de mincare nu mai vorbesc.
    Acolo nu ai sa descoperi numai peisaje sau istorie ci o alta lume.
    O lume care are mult din sufletul nostru.O lume saraca ( in comparatie cu altii ) dar care a invatat ca viata este frumoasa chiar daca nu ai bani de aruncat.O saracie vesela daca vrei .o saracie demna ( desi termenul nu defineste exact situatia)
    Este locul in care peretii palatelor sunt coscoviti , rufele sunt atirnate peste tot , toate stau claie peste gramada dar oamenii nu uita nici o data sa si scoata palaria in fata d lui conte care isi duce pantalonii la peticit.Este o lume in care noi sutem asimilati imediat.
    Acolo inveti ca viata poate fi traita si fara incrincenare , ca timpul are alta valoare , ca virsta nu conteaza , ca nu numai banii din buzunar te pot face fericit.
    Cunosc oameni care au fost o data acolo , au strimbat din nas si au uitat.
    Cunosc oameni care au fost o data si de atunci se intorc an de an.E ca un drog.

    Apreciază

  • 4. fini  |  30 Septembrie 2013 la 20:14

    Buna seara tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 5. fini  |  30 Septembrie 2013 la 20:17

    Nora,

    gandul bun te-a facut sa postezi insemnarea asta de calatorie. Multumesc.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  30 Septembrie 2013 la 20:27

    Fini, salut! Multzam fain, bine venit clipul 🙂

    Apreciază

  • 7. skorpion  |  30 Septembrie 2013 la 22:13

    hello,
    fostul preot englez nu are nevoie de inca un gradinar?!
    c-aș fugi mintenas acolo
    🙂
    multumiri, nora, pentru povestire…

    si, am gasit si plaja de care vorbea tucu_doi:

    http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.e-voidokilia.gr/images/info/1367189715_beach-beach-1.jpg&imgrefurl=http://www.e-voidokilia.gr/history-region-i-110.html&h=667&w=750&sz=112&tbnid=Ymx9uvEEbpaBRM:&tbnh=90&tbnw=101&zoom=1&usg=__5nvRJxTTShVN1lukrQWsiy-23gY=&docid=HGXRabKJdTELtM&sa=X&ei=XcpJUungGcTXtQb2_oGADg&ved=0CE4Q9QEwBA

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  30 Septembrie 2013 la 22:31

    Salve, Skorpion, multzam şi eu! …Presupun că e de lucru. Dacă nu în grădina englezului, în altele, cu proprietari 🙂

    Magnifică, exact cum o descrie Tucu! Tnx 🙄

    Apreciază

  • 9. skorpion  |  30 Septembrie 2013 la 22:37

    gasim noi ceva, Nora,
    Grecia este fantastica!
    (pentru mine)
    🙂

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  30 Septembrie 2013 la 22:47

    Skorpion, sigur 🙂

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  30 Septembrie 2013 la 23:56

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 12. skorpion  |  30 Septembrie 2013 la 23:57

    Adrian Papahagi

    Rareori se separă cu adevărat apele. Un moment a fost în 13-15 iunie 1990. Altul a fost în vară, la referendum. În ambele momente, de o parte a fost binele, de cealaltă răul.

    Manifestările împotriva proiectului RMGC sunt un amestec, nu o separare a apelor: multă lume de bună credință, care s-a săturat sincer de corupție, capitalism de cumetrie, lipsă de transparență, sfidare, distrugerea naturii, amestecată cu ecologiști ideologizați și anticapitaliști, revoluționari cu carnet de partid sau grade pe umăr, oengiști cu soldă, naivi care fac jocurile Moscovei, etc. Politicieni care s-au învârtit cu 180º, ca Ponta sau Adina Vălean, și alții care încearcă să se suie pe acest val. Bloggeri de dreapta care aplaudă PSD-ul (de parcă ar fi ceva principial la Zgonea, Sârbu sau Ponta sau ceva cu adevărat capitalist în contractul atribuit lui Frank Timiș și pasat apoi unei firme cam dubioase), și oameni de stânga care cer demisia lui Ponta.

    E nevoie în acest moment de mult discernământ. În afară de cei care apără cauze remunerate, oamenii de bună credință au o treabă grea în separarea grâului de neghină.

    SIMPATIZEZ cu manifestanții care vor capitalism concurențial, stat de drept, politicieni responsabili, anticorupție, respect față de natură și patrimoniu etc.

    MĂ ÎNGRIJOREAZĂ cei care vor revoluții stângiste, jos toți, anticapitalism, occupy, „nu ne vindem țara” etc.

    Apreciază

  • 13. angel  |  1 Octombrie 2013 la 00:41

    Nora, multumim!

    Apreciază

  • 14. tucu2  |  1 Octombrie 2013 la 10:00

    Orasul de linga Voidochilia Pilos il gasiti in linkul de mai jos.Aici pamintul se intilneste cu marea in golful Navarin rezultind una din cele mai spectaculoase privelisti din Grecia.
    http://www.activitiesgreece.gr/cities.cfm?id=29

    Apreciază

  • 15. theo  |  1 Octombrie 2013 la 11:02

    bunä,

    f. frumoase sunt cele scrise de Nora, ca si pozele ,
    grecia este frumoasä, dacä „o potzi vedea” ALTZII SE DUC
    PT: UZO si mesele copioase- oameni säraci la suflet.

    am fost in grecia o lunä in 86, nu intr-un singur loc, am fost si in( pe ) peloponez,
    pt. noi a fost o incantare, oameni primitori si atunci nu era
    asa comercializat.de atunci nu am mai fost, dar am o norä grecoaicä, ce il duce pe fiul nostru, in fiecare an, pe altä
    insulä. despre vrednicia oamenilor………………ca peste tot,
    le place mult läläiala.

    Apreciază

  • 16. Mekone  |  1 Octombrie 2013 la 12:53

    Nora, ce frumoasă descrierea ta! Am fost de vreo câteva ori la Tolo cu rudele din România şi tuturor le-a plăcut locul ţi vor să revină.

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  1 Octombrie 2013 la 13:51

    Ziua bună, prieteni!

    Mekone, mulţumesc 🙂 Da, Tolo e un loc magic, de păstrat la „favorite”!

    ps. Am pus postarea când a năvălit frigul, anume să ne ţină puţin de cald 🙂

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  1 Octombrie 2013 la 13:53

    Tucu, 14, imaginea e magnifică! Probabil, impresia pe care o lasă celor care ajung acolo, o depăşeşte… 🙂

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  1 Octombrie 2013 la 13:55

    Angel, mulţumesc şi eu! Inclusiv de preluare 🙂

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  1 Octombrie 2013 la 13:56

    theo, erau mulţi turisti nemţi pe acolo, dar si englezi, unguri, ruşi, cehi… români, nu prea.

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  1 Octombrie 2013 la 14:08

    skorpion, 12,Sorin Ioniţă care stie bine cum funcţionează oengeurile, în folosul cui si de cine sunt susţinute.

    Sorin Ioniţă: Exotismele nu anulează autenticitatea protestului, care e majoritar pe bună guvernare, nu pe clivaje stânga-dreapta, că altfel nici USL nu s-ar chinui atât să-l calomnieze (inclusiv cu ajutorul societăţii civile alimentate cu milioane, nu firfirici, din fonduri UE sau altele controlate de ministere, subiect suculent şi tabu), nici Soros n-ar fi suspectat şi de liberali pseudo-PRM-işti, şi de Criticataci.

    Citiţi mai mult: Fundaţiile lui Voiculescu, fundaţiile lui Soros – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/1059748.html#ixzz2gT18Yn9M
    EVZ.ro

    Apreciază

  • 22. fini  |  1 Octombrie 2013 la 20:36

    Buna seara tuturor! 🙂

    Avem o aniversare senina astazi:

    JULIE ANDREWS 1 octombrie 1935

    Apreciază

  • 23. fini  |  1 Octombrie 2013 la 20:36

    Apreciază

  • 24. skorpion  |  1 Octombrie 2013 la 20:42

    hello,

    🙂

    Apreciază

  • 25. theo  |  1 Octombrie 2013 la 22:11

    bunä,
    nu voi veni prea des………..sänätatea.

    dar am vrut , sä vä spun ceva, (dela cineva informat.)
    mareean v, se sträduie de mult sä cumpere REALITATEA

    acolo este vorba de o haitä de secu-interlopi, ce vor cu
    tv, sä ridice pe GELOGÄU spre prezidentziale.
    ce mafie ingrozitoare in Romania.

    numai bine, theo.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  1 Octombrie 2013 la 22:16

    seara bună, prieteni 🙂 Minunata Julie Andrews!…. Danke, fini!

    Apreciază

  • 27. skorpion  |  1 Octombrie 2013 la 22:17

    theo,
    ai grja de tine!
    multa sanatate si revino repede!

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  1 Octombrie 2013 la 22:19

    Multă sănătate, dragă Theo! Măcar mafiei ăsteia, de la un timp, îi vine mai greu să se ascundă si să se apere de justiţie.

    Te asteptăm!

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  1 Octombrie 2013 la 23:02

    Noapte bună!
    🙂

    Apreciază

  • 30. fini  |  1 Octombrie 2013 la 23:17

    Le temps de vivre 🙂

    Nous prendrons le temps de vivre
    D’être libres, mon amour
    Sans projets et sans habitudes
    Nous pourrons rêver notre vie

    Viens, je suis là, je n’attends que toi
    Tout est possible, tout est permis

    Viens, écoute ces mots qui vibrent
    Sur les murs du mois de mai
    Ils nous disent la certitude
    Que tout peut changer un jour

    Viens, je suis là, je n’attends que toi
    Tout est possible, tout est permis

    Nous prendrons le temps de vivre
    D’être libres, mon amour
    Sans projets et sans habitudes
    Nous pourrons rêver notre vie

    Apreciază

  • 31. fini  |  1 Octombrie 2013 la 23:18

    Theo,

    fa-te bine!

    Cine-i Geolgau? 🙄

    Apreciază

  • 32. fini  |  1 Octombrie 2013 la 23:27

    Julie Andrews la 12 ani. E fenomenala in aria de coloratura.

    Apreciază

  • 33. fini  |  1 Octombrie 2013 la 23:39

    Apreciază

  • 34. fini  |  2 Octombrie 2013 la 00:05

    Noapte buna Gradina! 🙂

    Apreciază

  • 35. skorpion  |  2 Octombrie 2013 la 09:51

    fini,
    geolgau = geoana
    🙂
    mircea joaaanăăăă

    Apreciază

  • 36. theo  |  2 Octombrie 2013 la 09:53

    fini,

    Geoanä,prostänacul de serviciu. are si el mafia lui.

    si desigur „crema, elita- ” Vanghelie si altzii:

    DAR ESTE SIGUR, se vrea presedinte.

    o zi bunä.

    Apreciază

  • 37. noradamian  |  2 Octombrie 2013 la 13:29

    O zi bună, dragilor 🙂

    Apreciază

  • 38. fini  |  2 Octombrie 2013 la 20:41

    Skorpi & Theo,

    va multumesc. Mi-am mai carpit putin in genunchi nadragii de cultura generala rupti. 🙂

    Theo, baldige Genesung!

    Apreciază

  • 39. fini  |  2 Octombrie 2013 la 20:44

    Buna seara tuturor! 🙂

    MIRON RADU PARASCHIVESCU 2 octombrie 1911

    TOAMNA – Miron Radu Paraschivescu

    Grădina e-acum o cireadă
    Lăuză, cu uger pline:
    Dogorile n-au să-i mai cadă
    În creștet: nici, roiuri, albine.

    Își umple cu dulci fructe poala
    O fată, sub crăngile joase
    Prin care, o clipă, beteala
    Fugarelor plete jucase.

    Astfel încărcată, își este
    Ei însăși materna icoană,
    Dar tânărul piept dă de veste.

    Că toamna ei încă-i departe
    Iar rodul grădinii emană
    Doar taina de care-o desparte.

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  2 Octombrie 2013 la 21:08

    Seara bună, prieteni! Fini, multzam 🙂 ne mai încălzesti grădina cu, toamna bândă a lui Miron Radu Paraschivescu, că pe aici a venit direct decembrie peste noi…

    Apreciază

  • 41. fini  |  2 Octombrie 2013 la 21:41

    Nora,

    cu drag.
    Aici e o toamna blanda, acum isi schimba copacii culoarea si padurea e tot mai frumoasa.
    Zici ca vremea-i rea? Te plangi „De-asa vremi potrivnice” . Am plecat cu lucruri de vara si mai am de stat.
    „Ce ne facem fetelor?”

    Apreciază

  • 42. noradamian  |  2 Octombrie 2013 la 22:05

    Fini, ne adaptăm, asteptăm, ce să facem?…
    Zice-se că peste câteva zile se va îmblânzi vremea si pe aici. Şi o să ne bucurăm de culorile toamnei.

    Sper să te-ntorci pe vreme bună 🙂

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  2 Octombrie 2013 la 22:11

    Somn usor! 🙂

    Apreciază

  • 44. skorpion  |  2 Octombrie 2013 la 22:12

    in urma cu 2 saptamini fiu-miu a facut cu bikla traseul
    pitesti – cimpulung muscel – fundata/moeciu prin pasul rucar-bran.

    simbata asta vrea sa faca tot cu bikla ruta tirgoviste – busteni….
    sper sa aiba vreme buna, el asa spune
    🙂

    Apreciază

  • 45. skorpion  |  2 Octombrie 2013 la 22:14

    unii vin, altii pleaca!
    somn usor, Nora
    🙂

    Apreciază

  • 46. noradamian  |  2 Octombrie 2013 la 22:30

    Skorpion, fain traseu !! din câte te cunosc, si tu esti pasionat de drumuri si excursii, asa că are cu cine să semene băiatul 🙂

    Şi băieţii mei au pasiunea asta, mai în fiecare weekend fac drumuri prin Mărginime si chiar mai departe.

    Noapte caldă si vise plăcute!

    🙂

    Apreciază

  • 47. skorpion  |  2 Octombrie 2013 la 22:36

    Monica Macovei:

    USL, o haită de hoţi care acum dau afară procurorii

    Apreciază

  • 48. fini  |  2 Octombrie 2013 la 23:16

    Salve Skorpi! 🙂

    „Judecătorii și procurorii corecți și profesioniști trebuie felicitați și încurajați. Nimeni nu trebuie să cedeze amenințărilor lui Voiculescu.”
    Ce OM!

    http://www.monica-macovei.ro/blog/2013/09/27/judecatorii-și-procurorii-corecți-și-profesioniști-trebuie-felicitați-și-incurajați-nimeni-nu-trebuie-sa-cedeze-amenințarilor-lui-voiculescu/

    Apreciază

  • 49. fini  |  2 Octombrie 2013 la 23:21

    Skorpi,

    mai sunt in zilele noastre tineri care fac astfel de drumetii?! 🙄
    Cred ca sunt ultimii mohicani. Minunat!

    Apreciază

  • 50. skorpion  |  3 Octombrie 2013 la 09:33

    mai sint, fini, mai sint..
    in primavara citeam pe FB ca vreo 200 de biciclisti au facut traseul bucuresti – vama veche, adulti, dar si copii cu ei..
    acum – week-endul trecut – iarasi s-au aventurat muuuulti pina la cernavoda sau chiar mai departe..
    grupuri mari, foarte mari…
    de aceea ar trebui realizate piste pentru biciclisti in toata Romania!

    neata,
    🙂

    Apreciază

  • 51. skorpion  |  3 Octombrie 2013 la 09:47

    oare cind iese soarele?
    in continuare vreme cacacioasa precum politica dimboviteana
    🙂

    salutari lui mister B
    🙂

    Apreciază

  • 52. Ovidiu  |  3 Octombrie 2013 la 09:53

    Bună dimineața,
    http://sorinamatei.blogspot.co.uk/2013/10/cand-un-potential-infractor-reuseste-sa.html?m=1

    Apreciază

  • 53. noradamian  |  3 Octombrie 2013 la 12:09

    Bună ziua, prieteni! 🙂

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 887,195 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.321 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 887,195 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: