Cultul vorbelor cu valoare adăugată

10 Octombrie 2013 at 15:19 51 comentarii

Câteva observaţii privind modul de manifestare a  acestui cult atoatedominator în societatea noastră

1. „Când bălăcăresti si pe ăia cu bune intenţii si pe cei cu rele intenţii, de-a valma, îi pierzi pe toţi”.  Un principiu formativ, dacă vreţi, funcţional şi în societate, a cărui importanţă e de regulă, trecută cu vederea.  Am reluat această frântură de comentariu de la postarea trecută cu referire la protestele în curs, în special la cel declanşat de legea Ponta-RMGC , gândindu-mă că nici un observator responsabil nu va trece peste ceva care, evident, într-un fel sau altul, a răscolit societatea românească. Pentru un  anonim, nici o problemă. Pentru cei cu veleităţi de lideri de opinie, lucrurile stau altfel. Reprezentând reducţionist, de pe poziţii demonstrativ-ideologice, o tabără, un curent de opinie, o doctrină, o pot compromite ireversibil. Tratând tezist, adică reducând toate aspectele la un singur punct de vedere, înseamnă a înlocui analiza de context în toate segmentele ei, a cauzelor şi efectelor posibile ale unui eveniment, cu un „deci” suveran de la un capăt la altul. Iar asta nu deschide minţile, ci le încuie. Socotesc că o analiză de folos a ce se -ntâmplă în societate e orientată spre exterior şi nu prizonieră a unor fixuri mentale. Înseamnă înregistrarea detaşată a seismelor publice , studiul dinamicii lor în perspectivă electorală şi, mai mult, a unor posibile schimbări în viitor.

2. Evident, de când justiţia  a pornit asaltul împotriva corupţiei, sistemul e necontenit în bătaia focului. Mai puţin evident, chiar paradoxal, e felul în care diverse găşti o sabotează – făcându-se c-o apără, cel mai adesea, strident. Ceva ce dăunează grav sănătăţii sistemului. Spre lămurire, puţină istorie recentă:  lansate în vară când cu pactul de coabitare,”procedurile” de sabotaj ponta-anteniste la care a accesat  și lume bună din zona zisă de dreapta, l-au vizat în principal pe Băsescu şi s-au extins la Kovesi. Acum, contându-se pe buna credinţă a celor revoltaţi de lovitura dată DNA-ului prin eliminarea ilegală a procurorului Papici (cu sprijin din interior!), apărătorii de „gaşcă” au recidivat folosind prilejul pentru a opune nişte profesionişti, altora, sub aceeaşi acuză de acoperire: numirea procurorului Niţu la șefia PG. Bun motiv pentru a genera o breşă între profesioniştii lui „Băsescu” şi cei rămaşi în PDL ori cu afinităţi pentru mini-partiduleţele lui MRU şi NR. …Şi atunci, cine apără de diverse găşti, justiţia? Cine apără DNA de ea însăși?

3. Autopropunerea, ca mijloc de parvenire a unor personaje care declară, în fine, ce  se ştia ( „un sacrificiu” vizibil de la bun început): c-au intrat în politică cu acest scop.
3.1. Crin s-a autopropus (autoproclamat) acu’ vreo lună, preşedinte.
3.2. MRU (mai modest) s-a autopropus candidat din partea dreptei. Înainte ca dreapta să decidă. Dacă din motive de strâmtorare, de criză de timp, PMP ar accepta totuşi, aşa cum se aude, o joncţiune cu FC,  strădaniile autoprezidenţiabilului MRU devin mai realiste.  Mai ales într-o societate în care primează vorbele şi nu faptele.

Aici avem un caz de vorbe. De vorbe cu „valoare adăugată”. Gonflate. Deşi personajele sunt extrem de diferite au şi ceva comun: obsesia parvenirii! Fluenţa, repeziciunea, discursul avântat de miercuri seara în emisiunea de la B1 al prezidenţiabilului MRU, autopropus, la întrebările pe chestiunile de pe agenda politică (chestiuni deloc greu de anticipat)) erau, previzibil, din cele care stârnesc ceva admiraţie, la cei înrolaţi.(mie mi-au adus aminte de refrenul-argument „vai, da’ ce bine le zice”, al unei vecine  admiratoare înfocată a lui Vadim în anii 2000, personaj complet opus faţă de MRU). Cazurile de  vorbe fiind, aşadar, cât se poate de diferite, m-am străduit să trec peste cârcotelile din gând şi s-ascult discursul lui MRU (deşi de obicei nu reuşesc), mai ales că aranjamentele partinice de ultimă oră păreau să-i fi dat un plus de energie. Totuşi, cu toată bunăvoinţa pe care încercasem să mi-o impun n-am putut scăpa de senzaţia de ceva prefabricat, deloc spontan (în ciuda repeziciunii cu care vorbeşte). Strădania lui căznită de a-şi confecţiona o imagine de politician perfect (superior, civilizat, patriot etc) în contrast cu restul tagmei părea că merge  pe pilot automat când, brusc,  încurcat de o întrebare neprevăzută şi pus pe direct, omul MRU se deconspiră : „Nu sunt perfect. Dacă eram perfect, eram în Elveția sau în Germania.”

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

Aflare în treabă Creditarea vorbelor fără fapte- un risc mereu actual

51 comentarii Add your own

  • 1. tucu2  |  10 Octombrie 2013 la 16:18

    Nora bine punctat.
    1/ Si eu am senzatia ca diverse grupuri vor sa schimbe justitia de partid cu justitia de gasca.
    2/ L am ascultat pe MRU .Eu reusesc -adorm mai greu.Senzatia este aceiasi cu a ta de prefabricat.Este lipsit total de spontaneitate.
    Nu asta i insa important.
    Important este ca desi sezizeaza diversele pericole nu este in stare sa le adune si le dezbata .Cel putin asa s a vazut aseara.A preferat lozinci .

    Eu zic dreapta ( cu exceptia PNL ) ori va gasi o personalitate capabila sa adune adepti (deci ea personalitatea nu un partid sau altul) ori pierde batalia inainte sa inceapa..
    Cred ca pentru MRU rolul asta este prea mare.

    Apreciază

  • 2. Mih  |  10 Octombrie 2013 la 16:24

    Servus, Nora!

    Imi vine sa zambesc: inainte sa citesc articolul tau, ma gandeam de ce imi place sa-l ascult pe Basescu si de ce nu (mai) am o reactie asemanatoare la discursul lui MRU. Si raspunsul este exact ce spui: „senzaţia de ceva prefabricat, deloc spontan”. La Basescu inteleg si accept ca nu spune tot (ar fi absurd sa astept asa ceva), dar ce spune este credibil pt ca o face si cu spontaneitate si firesc. Basescu este el insusi si in ce nu spune si in ce spune. MRU pare ca se straduieste sa joace un personaj care nu i se potriveste…

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  10 Octombrie 2013 la 16:28

    Ziua bună 🙂 Tucu 2, când justiţiarii îşi dau la gioale, antrenând si grupuri sociale, destui oameni de bună credinţă, justiţia e în pericol.

    Mai mult decât lipsa de spontaneitate, mă contrariază impresia extraordinară pe care o are despre sine( răzbate din tot ce spune) oamenii de care se-nconjoară. Cât despre mijloacele folosite pentru a parveni, e suficient să ne amintim de blatul din decembrie cu Blaga, de sabotajul comisiei de integritate (parte a aceluiasi blat.

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  10 Octombrie 2013 la 16:29

    Mih, servus, prin urmare, avem senzori sensibili 🙂

    Apreciază

  • 5. tucu2  |  10 Octombrie 2013 la 16:38

    Nora,Mih,
    Zic eu ca la anul va fi lupta personalitatilor nu lupta partidelor sau a doctrinelor.Kakarau contra X de la PSD (probabil) si Y de la noi (daca o fi de la noi).
    Y de la noi intrind in lupta cu o armata mai anemica va trebui sa fie stralucitor altfel nu pupa nici turul 2.
    Pina acum , cel putin eu, nu vad aceasta stea plimbindu se prin batatura noastra.
    Cit despre MRU -mie imi da senzatia de functionar nu de lider.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  10 Octombrie 2013 la 16:49

    Tucu2, doctrinele n-au fost si nu sunt un subiect important pentru electorat, doar pentru teoreticieni. Si nu se vede curând să intereseze lumea de aici din moment ce politicianismul omoară fibra sănătoasă a politicului si face din doctrine, etichete.

    E greu de anticipat cine va învinge pe cine, suntem abia în faza observaţiilor. Se pot întâmpla multe…

    Apreciază

  • 7. skorpion  |  10 Octombrie 2013 la 16:58

    ancora!
    🙂

    Apreciază

  • 8. theo  |  10 Octombrie 2013 la 17:14

    bunä,
    si eu l-am studiat pe MRU, care are calitätzi, dar schimbärile
    profunde, asociarile, drumul nedefinit, discursul de catedrä,
    nu este pt. politician. trebuie sä fie agresiv, asta sä
    perceapä rabiat. el a mai gresit f. mult, indepärtandu-se de
    presedinte,.nu l-a sustinut nici in utimele luni cu vagabondul Ponta. desigur nu pe presedinte, dar avea o mie de motive
    sä-l desfintzeze pe mitoman si cocota paranoia cäcäräu.

    Apreciază

  • 9. skorpion  |  10 Octombrie 2013 la 17:18

    Pentru un anonim, nici o problemă.
    asta mi s-a parut cea mai tare propozitie din text!
    🙂

    prezidentiale din 2014:
    turul unu: multi

    turul doi: borfasul victor ponta si canalia antonescu.

    va cistiga: borfasul
    va pierde: Romania – in ambele variante (si cu borfasul, si cu canalia)

    daca MRU va fi reprezentantul dreptei (daca) va pierde inca din primul tur….
    c’est la vie en Roumanie!
    😛

    Apreciază

  • 10. theo  |  10 Octombrie 2013 la 17:22

    un lucru trebuie sä stie romanii, Johannis este un sobolan
    „rosiu” nu are nimic cu liberali s-au democratzii, este colaborator……………..si a lui Voiculescu, unde il viziteazä des,
    a inpropietärit multzi secu si din USL, candva sper sä-i dea cineva masca jos.isi permite multe, pt. cä are muldäria mäturatä sub presi, dar este multä, poate intr-o zi……………pute…

    Apreciază

  • 11. theo  |  10 Octombrie 2013 la 17:26

    poate räsare asa un politician, cu puterea politicä , lui Bäsescu,

    hai sä speräm.dar pt. asta se luptä, coferintze nu, dar declaratrzii scurte, frecvente, färä pauzä, trebuie urgent.

    Apreciază

  • 12. theo  |  10 Octombrie 2013 la 17:52

    Calafat ,a fost folosit pe post de Gräjdan, desigur a stiut ministrul,
    dar s-a gandit, pe tine te iartä, iar eu am fost in concediu.
    Nicoläescu un nätäräu, o hahalerä cu logoree, minte si jurä.
    Calafat este tot un oportunist-fätzarnic, isi face interesele,
    cine stie ce jocuri mai facä ………inafarä,mie nu-mi place.

    Apreciază

  • 13. carat  |  10 Octombrie 2013 la 18:42

    Mi-a placut MRU, credeam ca el va fi urmasul lui Basescu dar recunosc ca m-am pacalit mult prea usor. Ii urmaresc intotdeauna aparitiile (ca si ale altora) si nu pot spune despre discursurile sale decat ca sunt plictisitoare si pline de cuvinte alese, greu de urmarit. Pacat, nu-i lipsesc calitatile dar lider nu va putea fi. Nciodata nu va capta si cuceri masele cu discursul sau doct si nici nu si-l va putea schimba fara a deveni ridicol.

    Apreciază

  • 14. fini  |  10 Octombrie 2013 la 19:33

    Buna seara tuturor! 🙂

    Nora imi cer scuze pentru off topic.

    Apreciază

  • 15. fini  |  10 Octombrie 2013 la 19:35

    tucu2 & all

    94. ion | octombrie 9, 2013 la 17:38

    ”Forbeam”/ ”Vorbeam” ce sa faci batranetile Pader.

    Daca ma face ceva sa-mi pierd controlul este lipsa de bunacuviinta.
    Sunt pe acest blog pentru ca bunacuviinta este la ea acasa.
    Bunacuviinta o dobandim sau nu in anii de educatie fundamentala.

    Nu am aparat un om care se stie apara mai bine decat multi dintre noi si o face chiar cu eleganta.
    Nu am dat lectii, mi-am permis sa-mi amintesc, de ceea ce am invatat la liceu si nu as fi facut-o daca nu as fi fost provocata de o insolenta repetata. A fost repetata.
    Tucu2 ma poti invinoivati de rautate dar nu ca vreau sa fac parada de naiba stie ce cunostinte. Nu am facut-o niciodata. Am fost rea si nu-mi pare rau.

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  10 Octombrie 2013 la 20:08

    Seara bună 🙂 Dragilor, nu cred c-avem motive de a da „grădinăritul” pe săpături şi garduri, ba mai mult, eu credeam că astea-s prilej de glume.
    Tot ziceam, mai demult, că am nevoie de un motiv ca s-o las mai usor cu blogăritul… 🙂

    Theo, nu numai de un preşedinte dintr-o bucată ar fi nevoie ci si de un partid pe măsură. Acusi începe număsătoarea inversă şi nu prea se vede… 🙄

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  10 Octombrie 2013 la 20:21

    Carat, si eu si mulţi alţii l-am privit pe MRU cu speranţă, dar n-a ţinut mult, si asta nu din pricina noastră.
    Alt moment relevant din discuţia moderată de Turcescu de miercuri, a fost răspunsul lui MRU privind pactul de coabitare în stilul acela lunecos si învelit în vorbe goale care tinde să-l consacre- în contrast izbitor cu substanţa si francheţea (uneori deranjantă) lui Băse. Şi a Andreei Pora care nu l-a menajat… 🙂

    Apreciază

  • 18. tucu2  |  10 Octombrie 2013 la 20:26

    Fini,
    Uite ca mai invat si eu ceva.
    Sincer .Pina acum nu stiam ca barbatii au sensibilitati legate de virsta sau de neputintele virstei ( cu anumite exceptii desigur).
    Pe mine chiar ma amuza asemenea glume facute pe seama mea.Virsta este o scuza excelenta pentru multe scapari inclusiv pentru atitudini mai transante sau mai belicoase.

    Apreciază

  • 19. Mih  |  10 Octombrie 2013 la 20:47

    @Nora 17

    Dupa ce si-a spus parerea despre pact („eu n-as fi facut asa ceva”), a urmat pauza publicitara. Am crezut ca il va intreba cineva, sau si mai corect, va continua pur si simplu, explicand care ar fi fost solutia lui pt acea perioada si acea situatie…A continuat dand lectii de exprimare neinjurioasa…
    Mi se pare important ca oamenii politici sa se straduiasca sa ne convinga si sa ne castige de partea lor, inclusiv dovedind ca au solutii la probleme (si vointa de a le impune)… 🙄

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  10 Octombrie 2013 la 21:44

    Mih, providenţiabilu’ MRU nu mai avea ce spune după intervenţia lui Pora. Asa că l-au scutit, de-aia a trecut după pauză pe „lecţii”, de-alea plicticoase ca niste pomezi- pe care le foloseşte ca pauze de respiraţie 🙂

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  10 Octombrie 2013 la 22:02

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 22. theo  |  10 Octombrie 2013 la 22:08

    astä searä, as fi vrut sä mä uit la Turcescu, dar l-am väzut pe
    Cristoiu, ce inbätraneste urat si dublicitar, asa cä am renuntzat,
    vä zic noapte bunä si merg in pat, sä citesc putzin.

    Apreciază

  • 23. skorpion  |  10 Octombrie 2013 la 22:46

    interesant, bine scris, alt unghi:

    http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/pentru-mihai-dragoste-abjectie-1_52566b60c7b855ff561f255f/index.html

    Apreciază

  • 24. Mih  |  10 Octombrie 2013 la 23:11

    Skorpy,

    Multumesc!
    Am intrat sa spun „noapte buna” si am dat peste link-ul tau: m-a surprins si mi-a placut. Poate pt ca e scris si cu sufletul (mie asa mi se pare)
    Mai sunt si dupa The Deep Blue Sea…

    Noapte buna, tuturor!

    Apreciază

  • 25. Creanga  |  11 Octombrie 2013 la 06:28

    Ziua buna dragii mosului!

    Sunt cam in urma cu stirile, nu l-am urmarit pe MRU, alegerile sunt aproape asa ca vin aici si intreb: dar eu cine votez?
    Am citit postarea precedenta si comentariile, se pare ca sunt la grupa mica. 🙂

    Apreciază

  • 26. Mih  |  11 Octombrie 2013 la 10:34

    Buna dimineata!

    Cazanciuc a retras propunerile de numire a procurorilor Bendeac şi Cerbu
    Noile propuneri: Gheorghe Popovici, în funcţia de şef al Secţiei pentru combaterea corupţiei, şi Dănuţ Volintiru, ca adjunct la aceeaşi secţie. [???]

    http://www.mediafax.ro/social/cazanciuc-a-retras-propunerile-de-numire-a-procurorilor-bendeac-si-cerbu-11495601

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  11 Octombrie 2013 la 11:30

    Ziua bună şi-nsorită, prieteni! Numa’ bună de hoinăreală 🙂

    Theo, atitudinea maestrului cristoiu comentată fain de un user pe FB:

    „Auzi la el !
    Ca Basescu n-are voie sa vorbeasca dur, pe când Ponta are. Ca nu se cadea sa vorbeasca despre Ghita si privatizarea CFR Marfa… Pai cum ? Daca TVR cade în mâna lui Ghita, daca cefereaua se duce dubios dupa celelalte privatizari paguboase, astea nu-s probleme stringente pentru seful statului ?
    Ca daca tace – de ce tace. Ca daca vorbeste – de ce vorbeste…
    Cred ca la Gagesti, în sala pavoazata a Caminului Cultural, ar fi strâns ‘jde aplauze la scena deschisa…
    Dumnezeu cu mila, maestricã ! „

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  11 Octombrie 2013 la 11:33

    skorpion, 23 parcă-ntr-un articol de pe „Ziare.com” Gâdea era numit, pe bună dreptate, „pastorul diavolului”. Articolul adus de tine confirmă…

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  11 Octombrie 2013 la 11:36

    Creangă, nici noi nu stim… Stim cu cine NU votăm.
    Da’, poate, până la alegeri om afla 🙂

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  11 Octombrie 2013 la 11:44

    Mih, retragerea numirilor şi noile propuneri are si o explicaţie.
    O dă Dan Turturică cu comentariul ăsta:
    „cine a răspuns ”sua” la întrebarea pe care am postat-o aici în urmă cu o săptămână nu s-a înșelat. „.

    24, îmi place, multzam! 🙂

    Apreciază

  • 31. theo  |  11 Octombrie 2013 la 20:18

    bunä,
    nici Turturicä, nu are o cärare, se rätäceste mult.
    dar putetzi sä credetzi ce vretzi, cand väd pe ghise,stefänescu,ficeac,mincä etc trebuie sä inchid, sunt
    dezechilibratzi, parcä au mancat ciuperci nebune.
    undeva o micä victorie, s-au schimbat procurorii propusi.
    o fi bine ? SPER CA CEI PROPUSI SÄ MERITE:

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  11 Octombrie 2013 la 22:31

    Seara bună! 🙂 Dragă Theo, păi de-aia nu mă uit la TV ca să nu-i văd! Mai arunc un ochi pe niste site-uri ori direct pe FB,uneori o analiză ori editorial din presă, n-am nevoie de mai mult.

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  11 Octombrie 2013 la 22:32

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 34. skorpion  |  11 Octombrie 2013 la 22:37

    ma uit atit de rar la TV.
    azi chiar deloc!
    🙂

    noapte buna!

    sa inteleg ca TT s-a retras din gradina?
    😦

    Apreciază

  • 35. Mih  |  11 Octombrie 2013 la 22:37

    🙂

    Apreciază

  • 36. skorpion  |  12 Octombrie 2013 la 09:43

    Apreciază

  • 37. theo  |  12 Octombrie 2013 la 13:15

    intampinatä cu muzicä si ce muzicä, vä urez o zi bunä,
    sper din suflet ca negiobi parlamentari, sä disparä, este cel
    mai de proastä calitate- parlamentul romaniei , lista poate fi
    inceputä cu Zgonea, un neam prost parvenit. negiobia inpäiatä.

    Apreciază

  • 38. Mih  |  12 Octombrie 2013 la 13:51

    Apreciază

  • 39. oldhashu  |  12 Octombrie 2013 la 21:33

    Bună seara! 🙂

    Profitând de lipsa lui @fini, aduc aci o legendă frumoasă pusă pe note de un grup cu un nume contrastând surprinzător cu caracterul muzicii promovate – Mecano cu Hiho de la Luna care a ratat de puțin premiul cel mare Eurovizion 1986

    Apreciază

  • 40. skorpion  |  12 Octombrie 2013 la 23:40

    Apreciază

  • 41. Mih  |  13 Octombrie 2013 la 09:04

    🙂

    Apreciază

  • 42. Mih  |  13 Octombrie 2013 la 09:06

    Aniversatul zilei, Alexandru Andries

    Apreciază

  • 43. theo  |  13 Octombrie 2013 la 11:37

    BUNÄ;
    O GRÄDINÄ PLINÄ DE MINUNI.

    Apreciază

  • 44. noradamian  |  13 Octombrie 2013 la 13:06

    Salut, prieteni, faine răsaduri de toamnă văd pe aici pe aici!!…
    🙂
    Multzam, Old, Mih, Skorpion, Theo,

    O zi minunată s-aveţi!

    Apreciază

  • 45. theo  |  13 Octombrie 2013 la 22:07

    bunä,se pare cä manifestatziile se diversificä,
    JOS GUVERNUL, apare f. des.dar nu-i intereseazä,
    oricum ,cel putzin jumate din manifestantzi sunt ai lor

    Apreciază

  • 46. Mih  |  13 Octombrie 2013 la 22:58

    🙂

    Apreciază

  • 47. Mih  |  14 Octombrie 2013 la 08:31

    Buna dimineata! 🙂

    (Justin Hayward n 14 oct. 1946)

    Apreciază

  • 48. skorpion  |  14 Octombrie 2013 la 09:15

    splendida Grecia,
    splendide-s insulele grecesti,
    nu mai zic de Nana Mouskouri, ca vine @lnm si-mi zice ca altceva decit NMouskouri sau Amalia Rodriguez nu stiu
    🙂
    bine, ca nu poate citi, caci este cu taranii lui din portocalia
    🙂

    Apreciază

  • 49. theo  |  14 Octombrie 2013 la 10:24

    bunä,
    ce inportantzä de unde , ce fel de muzicä, o muzicä bunä
    este oricand binevenitä.

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  14 Octombrie 2013 la 14:34

    Ziua bună Theo, de acord cu tine: muzica bună e oricând bine venită!

    Multzam dragi grădinari şi prieteni ai grădinii pentru daruri 🙂

    Apreciază

  • 51. noradamian  |  14 Octombrie 2013 la 14:34

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,767 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,767 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: