Conduita neputinţei

26 Noiembrie 2013 at 13:48 124 comentarii

Când cei cărora le dăm girul încredinţaţi că slujesc o cauză mare sunt dominaţi de invidii şi interese mărunte se-nscriu automat în spiritul duşmanilor consacraţi ai respectivei cauze. Devin monede calpe. O conduită larg împământenită care explică stagnarea în neputinţă din toţi aceşti ani în care nu ne-a lipsit şansa de a ieşi din marasmul instalat în stat prin repoziţionarea structurilor ceauşiste. Să nu se aştepte nimeni ca aceia în cauză să-şi vadă micimea! Dar, cu siguranţă, ei vor fi primii care vor reclama efectele. Desigur, cu bocelile obişnuite. Şi totdeauna sunt de vină ceilalţi.

Spirala prostiei continuă. Ea poartă numele de opoziţie, de luptă cu traseismul, de politici principiale, de jurnalism justiţiar şi oengeuri responsabile. Râd toţi dracii dar ea, prostia, n-aude. Şi nu vede că, din decembrie’89, nu ratează nici ocazie să se arunce la momelile securiste pe care, de la mărunta ei statură în contrast cu pretenţiile justiţiare, le transformă în motivaţie politică. Să nu credeţi că ascensiunea varanului, ca să dau un exemplu edificator, n-a fost şi rezultatul unor manevre proiectate anume pentru acest gen de „luptători”. E destul s-amintesc cum, aruncându-le-o pe Mona Muscă „însetaţilor de dreptate”, varanienii şi-au eliberat drumul spre supremaţie. Straşnic s-au distrat şi atunci, dracii, privind puhoiul de păsăreturi care se repeziseră s-o devoreze!

Mai nou, nici nu mai e nevoie să intervină cu tehnici iliescene de-astea, deja şi le-au însuşit suficient ca să le utilizeze creator. Şi eficient! Pe lângă încărcătura naţional-planetară de vinovăţii pusă în cârca lui Băse (adversarii, pe faţă- ceva mai dosnic, „prietenii”) nimic nu le arată mai clar nimicnicia decât oftatul cu „la umbra lui nu pot creşte alţii”. De fapt, au dreptate. Când nişte veleitari reclamă că stacheta e prea sus şi-ncearcă, în loc s-o sară, să-l coboare pe cel care a sărit-o, n-ai ce aştepta de la ei. E limpede că vor face tot posibilul să demonstreze că o pată minusculă de pe haina vinovatului, reală ori inventată, e echivalentă cu ţinuta jegoasă a adversarilor.

Câteva din marile motive de schismă, cu efecte dezastruoase pentru viitorul politic al ţării, simptomatice pentru calitatea umană a acestor inşi, se văd cu ochiul liber:  interesul personal vs interesul public, antipatia cruntă faţă de Udrea- pe care o investesc, paranoic, cu puteri băsesciste- supranaturale, durerile de stomac devastatoare ale unora neonoraţi pentru „sacrificiile lor”, clamate cu fiecare ocazie, de apărători ai statului de drept, cu funcţii în fundaţia, respectiv partidul MP. Motive de motive, cauze de cauze! Pentru care nu ezită să folosească, maculându-le, în războielile lor meschine chiar şi puţinele repere luminoase dedicate statului de drept.

Aici e momentul unei distincţii între traseism şi trotuarism, în ciuda conotaţiei echivalente care li se dă, în virtutea aceleiaşi gândiri bolşevice, induse securistic. Întreb: între a renunţa la un mediu partinic mai util adversarilor decât binelui ţării, viciat politic de lideri şi a alege independenţa ori un mediu încă în formare, dar sănătos, ce e mai moral?

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , , , , .

Matrafoxeală şi trozneală Pe culmile duplicităţii

124 comentarii Add your own

  • 1. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 14:26

    Saluttare!
    Nora, te rog să-mi scuzi acest comentariu. Dacă tot am scris-o , o reiau aici. E o probă de istorie recentă și vă garantez pe cuvînt de onoare autenticitatea ei (are mai multe semnificații… de văzut 🙂 )
    *
    Vă povestesc o întâmplare autentică din anul 2000.
    Un prieten de-al meu a locuit în aceeași scară cu interlopul Gigi Boeru: Gigi Constantinescu, coechipier de tâlhării și alte infracțiuni- recuperări de datorii cămătărești, afaceri imobiliare cu acte false, înșelăciune (mărfuri cumpărate cu bilete la ordin și CEC-uri fără acoperire) cu unul din cei mai respectați ( în adevăratul sens al cuvântului) interlopi ai României postrevoluționare- Ion Titișor, zis Fane Spoitoru.

    Blocul este situat la intersecția Pache Protopopescu ( fost bd. Republicii ) cu str. Traian ( de la Foișorul de Foc la piața Traian, pe dreapta, un bloc cu un gang de intrare și o poartă metalică)
    La botezul unui nepot (de la fiu) toată intersecția (are și o stație de troleu cum vii dinspre Intercontinental) a fost blocată de mașinile invitaților la cumetrie, unele ale politicienilor printre care l-a recunoscut pe trinebunul Vadim Tudor.
    De când s-a mutat în acel bloc, Gigi Boeru și-a angajat gardieni non-stop la intrarea în scara blocului.
    Într-o dimineață, acel amic al meu stătea de vorbă la parter cu un gardian, la o țigară. În acel timp, coboară de la Gigi Boeru (etaj 1) un tânăr cu o cutie din carton, mare cât un un geamantan pt concediu de lungă durată. Se apropie de ieșirea prin poarta gangului, se răzgîndește, se întoarce și le spune celor doi fumători că le lasă un pic cutia, să aibă grijă de ea, până se întoarce din aproiere (de unde vroia să cumpere ceva).

    După ce tânărul pleacă, la un moment dat, amicul meu s-a așezat pe cutia-geamantan. (era înfășurată cu o șfoară mai grosuță, în cruce, ca la cadouri). Cutia s-a deformat sub greutatea lui și s-a desfăcut. Era plină ochi cu teancuri de 100 dolari. Gardianul și amicul meu au rămas înmărmuriți, s-au privit îndelung, s-au mai uitat la cutie și spre poarta de intrare, iar s-au privit, până când gardianul, mai curajos, a zis-o: “Ce facem, luăm și noi ceva?”.
    Amicul n-a apucat să răspundă. Chiar atunci a auzit
    -Mulțumesc c-ați avut grijă… da’ ce i-ați făcut?

    Tânărul posesor al comorii a înțeles imediat cauza, a redresat cutia din câteva manevre manuale, ca și cum nimic nu s-a întâmplat cu niște rufe împachtate la repezeală, și a plecat cu cutia sub braț, impasibil, pe drumul lui.

    Apreciază

  • 2. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 14:36

    Tema postării este deosebit de revelatoare pentru oglindirea strategiilor securiste modernizate de manipulare în masă.
    Mă frământă de multă vreme, merită dezbătută și înțeleasă la adevărata valoare de întrebuințare.

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 14:38

    Ziua bună! 🙂 Bsk. o istorisire care arată nu numai cu ce oameni şi ce metode a reusit useleul să ocupe poziţiile de putere-n stat dar si teribila inadecvare a forţelor opozante de care vorbesc în postare.

    Apreciază

  • 4. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 14:47

    Da, exact asta este una dintre semnificații.
    Același Gigi Boeru finanța PSD-ul încă din 1992 și avea asigurată în barter protecția infracțională… din partea politicienilor PSD (PDSR) și acoliților lor din instituțiile statului.
    Așa s-a călit oțelul roșu și indestructubil!

    Apreciază

  • 5. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 14:52

    Salut!

    Si borfasii astia ne mai si sucesc azi gatul sa privim spre estul „prosperitatii” chinezesti.
    Cred ca tenisii si orezul vor surclasa in 2014 gumarii si malaiul…

    Apreciază

  • 6. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 14:55

    indestructibil
    Din prima perioadă- epoca primitivă postdecembristă (1990-1996)- ni se trag cele mai multe componente ale structurii de rezistență și durabilitate până în prezentul noastru cel de toate zilele.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 14:58

    Mih, servus, dacă aceia de la care asteptăm de zeci de ani să le stea împotrivă fie că fac blaturi cu borfaşii, fie că se războiesc între ei pe teme minore, de ce să ne mirăm?

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 14:59

    La urma urmei nu relaţia economică cu China e problema (asta ar putea fi benefică) ci posibilul ei efect politic aici, în actualul context european şi global.

    Apreciază

  • 9. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 15:00

    Strazi, cartiere, sate, comune, orase intregi sunt conduse, dominate, controlate de mafiotii, de gasti de interlopi (si ma refer la TOTI). Acum, e valabil si pt tara luata in intregime. Unii au carnet de partid, altii doar „permise” speciale 👿

    Apreciază

  • 10. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 15:00

    Edificatoare amintirea momelei Mona Muscă pentru grivei și azzorei!
    Nora, postarea și povestea de la poz. 1 vorbesc despre același subiect.

    Apreciază

  • 11. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 15:01

    L-aș aminti și pe deschizătorul de drumuri intelectuale… cu ochii închiși:
    Gabriel Liiceanu

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 15:06

    Mih, grozăviile care domină viaţa din marile orase care e de asteptat să se accentueze prin regionalizarea uselistă, sunt mai mult decât edificatoare. 🙄

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 15:07

    Bsk, GL n-a fost singurul , dar a fost reprezentativ prin limitele vanităţii sale care a făcut grămadă de prozeliţi după acelasi tipar justiţiar nefericit. Asa cum spui, personajele astea desi erau din lumi opuse şi culturi contrare- au contribuit la situaţia din prezent.Iar urmasii lor o fac si acum tot într-o veselie. Pe mine mă uimeşte că şi la ora asta persistă stilul ăsta păgubos, perdant, de afirmare în viaţa unei societăţi mâncate de securisti.

    Apreciază

  • 14. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 15:10

    Apelurile către lichele cu bezele – admirabile speranțe de cacealma!- nu au avut nici pe departe menirea să producă vreo zdruncinătură în mentalitatea criminală transferată din trecut: doar a marcat teritoriul cu forțele mobilizate de Ilici, diabolic și indestructibil.
    Șo pe Muscă! O nerușinare intelectuală, cu tupeu de implicat… doar să se afle în treabă! Treaba mare s-a făcut cât o țară.

    Apreciază

  • 15. filadel  |  26 Noiembrie 2013 la 15:16

    Puțin offtopic

    PSD-ul protejează interlopii ca să-i mulgă de bani. Rezultatul, ca vîrful unui aisberg, se vede în scena cu pistolaru de la Lujerului.

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 15:22

    Filadel, o stire ca asta ne dă o idee despre groapa de gunoi din care-şi trage seva useleul! 🙄

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 15:25

    Bsk, nu intenţionez să readuc chestiile astea în discuţie ca reproşuri şi învinovăţiri ci ca semnalări ale unui mod păgubos de a face opoziţie pe cât de ineficient societăţii pe atât de favorabil adversarilor ei sau, mai bine zis, ocupanţilor statului.

    Apreciază

  • 18. filadel  |  26 Noiembrie 2013 la 15:29

    Nora 16

    dacă mai era cineva nedumerit. Dacă ne uităm la exemplarele vîrîte în parlament și la ce-au făcut de anul trecut și pînă acum înțelegem instantaneu că termenul Șparlament nu este deloc o ironie, metaforă sau altă figură de stil. Ca și aia cu Mangladeș-ul.

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 15:33

    Fila, de „mangladeş” nu stiam! :mrgreen:

    Farsa devine comedie neagră! Şi are o mulţime de autori, care mai de care…

    Apreciază

  • 20. ovidiu  |  26 Noiembrie 2013 la 15:35

    Bună ziua celor din grădină 🙂
    Și ce- mi plăcuse Carol Sebastian. Îl mai țineți minte?

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 15:36

    …Fug la treabă, da’ mă-ntorc 🙂

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 15:37

    Ovidiu, salut, 🙂 da, alt exemplu edificator pentru ce se spune în postare.

    Apreciază

  • 23. filadel  |  26 Noiembrie 2013 la 15:43

    Carol Sebastian, Mona Muscă. Da.

    Apreciază

  • 24. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 15:45

    Silviu Brucan a fost un ideolog cu experiență, a știut foarte bine strategia lui Ilici pusă la cale pentru invazia șerpilor comunismului.
    A spus-o cât se poate de lămuritor, prin analogie cu mersul trenurilor.
    *
    „Eram oa­meni politici cu experienţă care se aflau în gară atunci când a sosit trenul Revoluţiei, şi aceasta întrucât cu­noş­team mersul trenurilor în România lui 1989”.
    *
    Între timp aceiași invadatori au deraiat trenurile, au distrus infrastructura, au pârjolit tot ce-au întâlnit în cale și acum ne promit dragoni verzi în trenuri chinezești de mare viteză.

    Apreciază

  • 25. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 15:50

    Vom avea cai și dragoni verzi – pentru grivei și azzorei – la Paștele cailor din anul dragonului.

    Apreciază

  • 26. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 15:56

    Credulii în acest mers al trenurilor viitorului votează USL acum, în faza scrisorilor de intenție. Altfel, vor merge pe jos și nu se cade o asemenea usturime la tălpi.

    Apreciază

  • 27. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 16:05

    Nora 8

    Eu nu cred in efectul benefic al unei relatii economice cu China comunista (am gandit ca si Europa si alte zone democrate, civilizate fac mare, mare greseala inleslindu-i „invazia”).
    Statul comunist (opresor, care nu respecta drepturile si libertatea omului) a pus la cale si in practica un plan de crestere economica NU pentru dezvoltarea societatii, pentru emanciparea oamenilor si cresterea nivelului lor de trai, ci pentru intarirea puterii lor politice, a comunismului, in fond. Un „exemplu” pt stanga internationala si pt noile generatii (inca in …formare) 👿

    In plus:
    http://epochtimes-romania.com/news/biroul-de-presa-al-guvernului-chinezii-primiti-in-parlament-epoch-times-dat-afara—207326

    Apreciază

  • 28. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 16:29

    „Razbunarea Vioricai Costiniu. Asociatia Magistratilor il da in JUDECATA pe Traian Basescu, cerind ANULAREA decretului de NUMIRE la CCR a lui Danile Morar”

    http://www.revista22.ro/razbunarea-vioricai-costiniu-asociatia-magistratilor-il-da-in-judecata-pe-traian-basescu-cerind-anularea-decretului-de-numire-la-ccr-a-lui-danile-morar-34260.htm

    Apreciază

  • 29. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 16:46

    @28 Mih, nu merge linkul
    Îl dau din nou.
    Bate câmpii cucoana Costiniu. După ea, numai bărbat-su are competență mai mare, fiindcă a abandonat Tribunalul București și a practicat meseria- vreo 12 ani la fără frecvență – pâzind fundurile miniștrilor și parlamentarilor între 1990- 2001, când a fost cocoțat direct la Curtea Supremă de justiție a lui Alzheimer, pe baza materiei din vremea lui Ceașcă. După doar 3 ani era deja președintele secției civile și ați văzut cu ce învârtea cu doctorul în dreptul PSD, Cătălin Voicu. Judecătoarea curului!

    *
    http://www.revista22.ro/razbunarea-vioricai-costiniu-asociatia-magistratilor-il-da-in-judecata-pe-traian-basescu-cerind-anularea-decretului-de-numire-la-ccr-a-lui-danile-morar-34260.html

    Apreciază

  • 30. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 16:50

    Bsk 29
    Am mancat o litera din htm(l)

    Apreciază

  • 31. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 16:54

    Jucătorul Florin Costiniu a avut de la Tribunal mare chemare în țipetele crainicei CFR-ului din gara de nord, după mersul trenurilor revoluției.
    Oameni dedicați cauzei – la meserie – cu chemare în brațele lui Ilici!

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 16:58

    Mih, 27, să fiu sinceră n-am meditat la chestia asta, am luat de bună opinia lui Băse la o emisiune radio. Probabil că, spusă de el, are si o nuanţă diplomatică.

    Apreciază

  • 33. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 17:03

    Un etalon al dreptului – tot la fără frecvență – după același cap de Costiniu:
    Valer Dorneanu!
    Cine nu practică nu greșește.
    Vechimea este o condiție concretă; aprecierea aparține celui abilitat de Constituție să numească.

    Apreciază

  • 34. tucu2  |  26 Noiembrie 2013 la 17:08

    Taika Basca 25
    Inbratisez intru totul concluzia.
    Dupa ce Ponta se va inbirliga cu China vom avea „”dragoni verzi pe pereti””

    Apreciază

  • 35. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 17:10

    Nora,
    Cu siguranta Presedintele respecta limitele impuse de reguli diplomatice. Probabil ca pot exista beneficii economice reale. Dar aspectele politice ( in ce-i priveste si pe chinezi si puterea USL) nu pot fi trecute cu vederea. E vorba de comunism si toate…”obiceiurile” si consecintele sale.

    Apreciază

  • 36. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 17:12

    La fel se pune problema în instanțele de control judiciar. O instanță de recurs nu se poate pronunța în sensul desființării hotărârii atace pe considerente legate de aprecierile instanței inferioare. Motivele de recurs sunt prevăzute expres de lege și nu includ aspecte subiective, exclusiv la aprecierea judecătorului în instanța de fond.

    Apreciază

  • 37. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 17:13

    în sensul desființării hotărârii atacate. Ptiu drace! Iar începi? 🙂

    Apreciază

  • 38. tucu2  |  26 Noiembrie 2013 la 17:18

    Am inceput deja sa ma simt bine.

    Am aflat de la Romania lui Ghita ca voi lua pensia in moneda chinezeasca.Nu stiu cum dracului o sa ma prind ca nu ma trage postasul in piept, dar oricum pensia in valuta suna bine.

    Tot de acolo am aflat ca Rominia va fi tigrul Europei.Cum in Europa intilnesti tigri numai la gradina zoologica cred ca in asa ceva se va transforma Romania.Macar vom fi hraniti pe gratis.Stau insa si ma intreb citi vom fi intr un tarc.

    Apreciază

  • 39. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 17:21

    Păi, da! De-aia am făcut trimitere strict la aspectele economice. Nu exclud riscurile politice ale amiciţiei economice dar nici nu le iau ca pe o fatalitate.

    Apreciază

  • 40. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 17:22

    @34 Tucu
    Da, cai și dragoni verzi pe pereții Palatului Victoria cu musculatura pe zidul chinezesc.

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 17:23

    tucu2, ca trompetă a lui ponta, rtv îşi îndeplineste angajamentele faţă de şef. Evident, nu de pomană.

    Apreciază

  • 42. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 17:26

    Învățati, învățați, învățați să traduceți din rusă în chineză și viceversa! 🙂

    Apreciază

  • 43. tucu2  |  26 Noiembrie 2013 la 17:27

    Vad ca spatiul public se umple iar de persioane dragute si cinstite ca pe vremea lui Nastase.
    Pe linga Gioni Popescu pomenit de voi , mare specialist printre altele in afaceri cu produse petroliere, astazi am aflat ca regretatul Vintu a redevenit actionar majoritar la Realitatea Tv (evident copii ca asa i la moda).
    Deci bateria de improscat cacat este consolidata.In rest ziaristii de dreapta vor complecta peisajul.

    Apreciază

  • 44. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 17:32

    Tot se leagă, Tucule
    Gioni Popescu a fost și omul lui Vântu. Gioni securistul a pus bazele FNI cu oamenii securității în funcții de coordonare și acoperire a urmelor țepei.

    Apreciază

  • 45. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 17:34

    Fără complicitatea unicului Mugurel Isărescu, nimic nu ar mai fi funcționat cu țeapa FNI, nici garanțiile asigurate și returnate păgubiților.

    Apreciază

  • 46. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 17:37

    Garanții returnate de proști, da mulți în comparație cu cei puțini da cu buzunarele ori reparate, ori pline ochi. Ochii care nu se văd se uită la buzunarele pline. 🙂

    Apreciază

  • 47. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 17:46

    Nora,
    Am văzut acum ce-ai scris la Copac despre Spartakus.
    Eu zicem că-i unul și același Tiberiu Lovin.
    Parcă zici de altcineva. M-am înșelat?

    Apreciază

  • 48. tucu2  |  26 Noiembrie 2013 la 17:54

    @Taika, 44,45,46
    Probabil ca a fost anulat codul rosu de Basescu.
    A trecut furtuna , oamenii aiu iesit din ascunzatori , zimbitori , e o noua primavara , sunt floricele in tara, Ponta zburda pe cimpii ha sa le adunam copii.
    Ce o mai fi de adunat.Un bir o acciza , un drum o autostrada tot s or mai gasi.
    In astia 9 ani or fi flaminzit si ei.

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 17:58

    Bsk, habar n-am! Poate o fi unul si acelasi… 🙄

    Apreciază

  • 50. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 18:10

    @Tucu.
    De unde nouă ani? Despre care flămânzi vorbești?
    Numai USL-iștii de la putere vin cu placa asta plângăcioasă, că tot suspendatul de serviciu ar fi la putere.

    Apreciază

  • 51. tucu2  |  26 Noiembrie 2013 la 18:20

    Taika 50,
    Hai sa fim cinstiti.Sa i plingem.
    Pai chiar nu vezi ca bietul Andrei Nastase nu si a mai schimbat masina de un an, ca Hrebenciuc nu mai apare la TV, ca bietul Geoana tot nu are bani de casa,ca Tariceanu a avut numai 300 de persoane la nunta si nici nu le a dat sarmale,ca Rovana Plumb tot urita e, ca Voiculescu nu mai are bani decit de o lentila la ochelari, ca nu a mai aparut nici un mall nou in Bucuresti., ca stationeaza consumul de seminte de floare, ca Patriciu nu mai e miliardar.
    Mie mi se rupe inima zau ginsdindu ma la ei.
    Daca regimul Basescu mai tinea un pic ajungeau sa manince icre negre fara sarmale ceea ce nu se face.

    PS.Sigur ca nu ma refer la Tov Iliescu care orice s ar intimpla tot sarac si cinstit ramine.

    Apreciază

  • 52. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 18:37

    Uite de asta plânge și opoziția, de asta nu se regăsește… e încă la putere, mai are un pic și află de la noi! 🙂

    Apreciază

  • 53. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 19:25

    Andrei Bădin:
    Radio Moscova exulta dupa vizita premierului chinez la Bucuresti: S-a facut primul pas catre ruperea Europei de Est de UE.

    Apreciază

  • 54. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 19:27

    Ce fain se mobilizează ai dreptei la B1… 🙂

    Apreciază

  • 55. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 19:36

    Nora 53

    (USS)Rusii au tendinta de a-si manifesta satisfactia in avans…
    Din pacate, suntem pe cale(a USL) de a le servi pe tava confirmarea… 👿

    Apreciază

  • 56. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 19:39

    Nora 54
    MRU propune bloc(area???) 😛
    Cezar Preda este odios.

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 19:50

    Mih, da, tehnica supralicitării d-lor are, de data asta, suportul uselist în avans.

    Cezar preda e bucăţică ruptă din tătucu blaga

    Iar MRU construieste abstracţiunile cu care ne-a obisnuit.

    Apreciază

  • 58. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 19:57

    A cui blocare? Nu știu despre ce vorbiți.

    Apreciază

  • 59. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 19:58

    MRU, autoblocare?

    Apreciază

  • 60. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 20:04

    Bsk

    M-am jucat eu putin cu cuvintele…
    Dar pe de alta parte, propunerile de unificare de pana acum (putine si doar prezentate ca intentie), parca mai mult au blocat unificarea, decat sa o fi urnit din loc.

    Mihai Razvan Ungureanu propune constituirea Blocului Unităţii Naţionale
    http://www.revista22.ro/mihai-razvan-ungureanu-propune-constituirea-blocului-unitatii-nationale-34292.html

    Apreciază

  • 61. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 20:22

    @Mih-60
    Mi se pare o propunere justificată și binevenită.
    Cum altfel să-și coreleze mișcările aceste forțe fragmentate, dacă nu îndrăznește niciuna un pas de apropiere? Nu se hotărăsc naibii odată să mute ceva: nebunul, calul, iapa.
    Aici MRU nu menționează nimic de alegeri ci de activitatea parlamentară. Corect. Ce mai au împotriva lui. Se tem iarăși că le-au luat caimacul inițiativei? Cu astfel de frâne la cerebel, nici n-au ce să-și mai unească. Cu orgolii și suspiciuni copilărești nu se avansează.

    Apreciază

  • 62. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 20:26

    Bsk

    La fiecare propunere de unificare iese PDL-Blaga si zice ca ei n-au nevoie…In sensul asta spuneam.

    Apreciază

  • 63. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 20:33

    Așa, tot a rezolvat ceva MRU: îl prinde des pe buldog în offside și îi arată duplicitatea în toată splendoarea ei.
    Blaga este un rebut politic ireversibil.

    Apreciază

  • 64. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 20:38

    Cătălin Predoiu nu-i cu mult deasupra rebutului Blaga.
    N-am nico considerație pentru Predoiu.

    Apreciază

  • 65. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 20:54

    Am deschis și eu la B1. Îți vine să urli când vezi ce garanții oferă Căcărău cu vorba-n vânt și onoarea de cuvânt: banii (alocați prin legea bugetului) vor merge acolo unde trebuie, fiindcă vor fi monitorizați. Bot de la Evz i-a încurcat pe mincinoșii din USL foarte smplu. A amintit de un articol Evz, demonstrativ, din care a reieșit destinația banilor de-a’nboulea, de unde credibilitate pentru viitor?
    Mincinoșii n-au replică. Nulitățile știu doar atât: merge și-așa, adică tot aiurea ca până acum. Habar n-au cum să schimbe o practică falimentară și întemeiată doar pe înșelăciune publică.

    Apreciază

  • 66. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 20:55

    Bsk. nu de propunere e vorba ( care-n sine, n-ar fi rea) ci de cel care o face. MRU n-a reusit mai nimic pân-acum (exceptând intrarea lui în parlament prin blatul cu blaga) decât propuneri de unire în toate direcţiile începând cu IRL cu tăriceanu (inacceptabilă!) PDL ( care nu-i dă atenţie, plus că predoiu e preferat de blaga& fruntaşii PDL) PNŢCD (care nu va admite nimic fără numele partidului pe firmă, şi de curând, FC… Nu mai fac predicţii nici în ironie… Dar dac-ar fi s-apară „blocul”, ca opoziţie oricât de şchioapă la usele, sigur că l-as vota. Fiindcă n-ar exista alternativă.

    Apreciază

  • 67. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 21:13

    Da, trenează în defavoarea lui MRU acele mutări recente ale lui, inabile și jenant de transparente, dar mă gândeam la rupt pisica măcar ca un pas de bunăvoință în plan parlamnetar. La acest aspect punctual m-am referit și nu la alegeri.
    Blocul pentru prezidențiale (presupunînd că de europarlamentare n-are rost să discutăm) , chiar dacă nu va fi agreat de toți până atunci, n-au decât să-l spargă între timp. Duplicitatea grosolană la PDL reiese din această stare mofturoasă îmbrățișată acum, azi și în zilele următoare, nu peste 8-10 luni.

    Apreciază

  • 68. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 21:14

    Eu nu stiu care e situatia reala, dar din ce/cat mai vad in Romania…virtuala, o parte din comentatori asteapta/solicita o unire pe dreapta, o parte, cam din zona de dreapta care a optat pt neprezentare la vot in 2012, pare sa isi pastreze statul acasa…Cred ca zona „nehotaratilor”, cea care ar fi trebuit convinsa sa voteze in 2014, ramane tot nehotarata si mi-e teama ca e chiar mai numeroasa.
    E un paradox greu de inteles si …inghitit cand avem deja proba timpului, faptica a ce inseamna USL…
    Ca opozitia este farmitata si nepermis de slaba, de anemica, nu pot ignora…
    Si timpul e scurt si trece repede.

    Apreciază

  • 69. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 21:16

    PDL e cum îl stim. Cu blaga, n-are cum fi de cât duplicitar. Iar Predoiu contribuie si el cum poate, la asta.

    Apreciază

  • 70. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 21:19

    Da’ poate, cine stie, după mai bine de un an, se îndură, în fine, să facă un bloc în parlament.

    Apreciază

  • 71. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 21:22

    S-a ridicat la B1 problema ieșirii lui Geoană la înaintare, cu suspiciunea de motiv pentru ruperea USL și scoaterea la înaintare a candidatului PSD la prezidențiale. Au apărut și cîteva articole cu acceași bănuială. În legătură cu această mutare a Prostănacului în atac, am o frază mai veche de prezentat:
    *
    Dan Dumitru este mason de frunte şi prieten la cataramă cu mulţi din greii serviciilor secrete ruseşti şi moldoveneşti. Ofiţerul a copilărit cu Mircea Geoană. A spionat în SUA până în 2000 şi a colaborat intens la dosarul “Patriarhul” cu ofiţereasa securităţii Doina Moinescu. Este implicat alături de Moinescu şi alţi ofiţeri SIE în firme pe spaţiul Republicii Moldova. Jurnalista Adriana Duţulescu l-a identificat pe Dan Dumitru în staful de campanie al pesedistului Geoană, chiar în noaptea în care s-au anunţat rezultatele turului II al alegerilor prezidenţiale din 2009.

    Apreciază

  • 72. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 21:29

    În staful de campanie 2009, Geoană a știu câți sunt. 🙂
    Acum știe câți sunt cei care îl împing în față… să facă pârtie.

    Apreciază

  • 73. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 21:35

    @68-69
    Cred în adevărul spus de ambele doamne. N-avem cu cine și nici ce să arate altceva în opoziția beteagă. Eu încercam să zic același lucru cu un bonus oferit de propunerea lui MRU:
    -Uite cât de clar se vede același adevăr (și acum)! 🙂

    Apreciază

  • 74. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 21:42

    Acum zice Turcescu aceeași idee despre interesul serviciilor de a-l împinge pe Ponta la prezidențiale.
    MRU: aceeași umbră care bântuie. 🙂

    Apreciază

  • 75. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 21:44

    MRU, din nou, jos două joburi! Jos acoperiții! (prin lege)
    Asta zic și eu: ori e siguranță națională, ori nu, ce-o mai lungim cu fantomele?

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 21:45

    Bsk, trebuie să recunoastem că solidaritatea în scopuri ticăloase cu cadre de nădejde pregătite în acest sens e incomparabil mai puternică în zona stângă decât unitatea în săpături reciproce de pe dreapta.

    Apreciază

  • 77. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 21:51

    @76
    De aici vine și explicația pentru neputința opoziției. S-au dus prea toți pe partea USL, ca la centrifugă uriașă de la bâlciuri, parcuri de distracție… i-a împins pe stânga. Stop bâlci!

    Apreciază

  • 78. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 21:55

    Sabin Orcan evită diplomatic să spună verde-n față explicația despre parlamentul suprapopulat de acoperiți. Doar se întreabă: cine pe cine controlează? Ghiță din comisia de control a SRI îl controlează pe Maior sau Maior pe Chiță? A mai dat un exemplu cu kerestoi.
    MRU o zice mai direct.

    Apreciază

  • 79. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 21:57

    Știți durerea asta a mea de multă vreme.
    Nu mă împac nici cu plecăciunea în fața fantomelor, nici cu ochii închiși la infinit. Destul! 🙂

    Apreciază

  • 80. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 21:58

    Cu siguranţă că MRU ştie ce se petrece pe acolo…

    Apreciază

  • 81. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 22:02

    Organele afectate au început să simtă durerea; celule canceroase nedureroase și-am cam încheiat stagiul.

    Apreciază

  • 82. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 22:03

    Nu a îndrăznit nimeni s-o spună până la MRU.

    Apreciază

  • 83. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 22:06

    Adică dintre parlamentari și alți ocupanți ai funcțiilor de demnitate publică. Mucles a guvernat România ca un vis împlinit… după el potopul.

    Apreciază

  • 84. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 22:14

    @Pt. Mih și Eugeni
    Chestia cu legea e veche, a fost ideea lui MRU din ianuarie 2013.
    Am semnalat-o aici de cîteva ori.

    Apreciază

  • 85. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 22:16

    Razvan Ungureanu
    Asa cum am promis ( „Fapte, nu vorbe”, punctul XVI), am trimis ieri tuturor presedintilor formatiunilor politice de centru-dreapta, care se revendica de la valorile dreptei populare europene (PDL, PNTCD, PER, PMP, IRL) un mesaj, ca o chemare la discutii clarificatoare privind dialogul si actiunea comuna in 2014. Ce parere aveti? Iata textul: „Vă scriu pentru a vă împărtăși îngrijorarea mea față de tot ce se întâmplă acum în rândul opoziției democratice. De la alegerile parlamentare din 2012, ne-am îndepărtat unii de alții, am construit ziduri și bariere între noi. Altfel spus, ne-am dezbinat luând-o pe drumuri separate, înţelegând probabil diferit necesitatea politică a momentului. Fiecare dintre noi a contribuit la acest tablou al unei opoziţii slăbite. Nu cred însă că există cineva care să o fi făcut intenţionat, de rea credinţă. Ce rost are să vorbim pe mai multe voci când ne dorim acelaşi lucru? Toţi vrem să scăpăm de aceşti guvernanţi incompetenţi, hoţi şi mincinoşi! Am avut timp să vindecăm toate rănile din confruntările trecute. Unii dintre noi au suferit mult, dar am ieşit cu toţii întăriţi. Astazi nimic nu se mai compară cu dorinţa de a lupta cu acest rău născut din corupţia şi hoţia PSD-istă şi lăcomia şi autoritarismul din PNL. Risipim timp şi energie! Uităm de cei care se uită la noi cu speranţă! Dezamăgim prin aparenta noastră absenţă, prin tăcere, prin dezorganizare. Singura noastră şansă pentru a reuşi să devenim reprezentanţii intereselor, ale convingerilor și ale așteptărilor românilor nemulțumiți este UNITATEA de acţiune. Ce e de făcut? Cui foloseşte să intrăm într-o competiție nemiloasă între noi? Să fie într-adevăr lipsa experienţei mele politice cea care mă face să cred că poate exista încredere între cetăţeni care mărturisesc un scop comun? Să fie oare acea aroganţă de care suntem cu toţii acuzaţi cea care mă face să cred că uniţi avem o şansă ca să punem punct dictaturii USL? Vă propun să constituim un bloc al opoziției, un nucleu de coordonare a acțiunilor noastre parlamentare și extra-parlamentare. Consider util să discutăm în privința aceasta la începutul săptămânii viitoare și să stabilim un calendar al unor consultări periodice care să dea substanță acestui Bloc al Unității Naționale (BUN). Avem nevoie de acţiuni comune care să conducă, în cel mai scurt timp cu putință, la constituirea unei singure forțe politice. Sunt convins că o consultare constantă ar demonstra că avem mult mai multe lucruri care ne unesc decât care ne dezbină. Forţele democratice de centru-dreapta trebuie să îşi asume din nou rolul de a opri instalarea totală în România a unei puteri autoritare, lacome şi dispreţuitoare faţă de cetăţeni. Doar împreună vom fi mai puternici! Doar împreună putem face istorie! Doar împreună putem croi un destin european şi prosper României! Cu stimă şi speranţă, Mihai-Razvan Ungureanu”

    Apreciază

  • 87. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 22:21

    Daniel Arfire:
    ( replică la anunţul „BUN” de mai sus) :

    Domnule Ungureanu, înainte de a vorbi de autoritarismul PNL e cazul să puneți în discuție propriul dumneavoastră orgoliu și lipsa evidentă de modestie care vă caracterizează. Aveți o alergie cronică la critică și o frică inexplicabilă de concurență. FC e partidul în care iarba nu crește, ci doar unicul și perpetuul candidat prezidențial care a promis alegeri interne și a uitat să își țină promisiunea, omul care promitea ruperea USL în două săptămâni acum două luni și promotorul măreței fuziuni cu MP amânată la Paștele Cailor. Mi se pare scandalos să vă tot propuneți un candidat prezidențial al unui PDL care vă refuză a unei alianțe DA care numai există deși ați vândut această afacere acum 6-7 luni iar azi PNȚCD vă ridiculizează. Veți avea parte de multe eșecuri de acum înainte, care nu se vor rezolva telefonând și dând ordine subalternilor. Vine o vreme în care va trebui să gustați refuzul, contestarea și deziluzia. Nu vă faceți probleme, personal dumneavoastră veți găsi un scăunel cald, o poziție în administrație, însă visul de a fi președinte întreținut vioi se va nărui curând și din păcate sunteți unicul responsabil. Pentru că vi se spune că sunteți genial și ați sfârși prin a crede asta. Vă doresc o revenire cu picioarele pe pământ pentru ca hăul ridicolului să nu vă înghită.

    Apreciază

  • 88. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 22:22

    @Nora-85
    Vă propun să constituim un bloc al opoziției, un nucleu de coordonare a acțiunilor noastre parlamentare și extra-parlamentare.
    *
    Evident nu propune numai atât.
    Un mic pas pentru codiți, un salt uriaș pentru… speranță. 🙂

    Apreciază

  • 89. theo  |  26 Noiembrie 2013 la 22:22

    geoanä este un päduche prost, inchipuit si oportunist.

    meritä sä fie „demnitarul prostänac”
    a zburat noaptea cu secrete la Moscova
    s-a lingusit pe langä americani
    a colaborat cu mafiotzii ca vantu si altzii

    nu vi se pare cä meritä?????????

    Apreciază

  • 90. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 22:24

    Theo, geoană e un nimeni folosit în acest moment ca să lovească-n crin si pnl în locul lui ponta.

    Apreciază

  • 91. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 22:27

    Bsk, ce vede Arfire ( om de bază care a muncit serios pentru FC şi MRU) din interior, vedeam si de pe aici, cu ochelari de distanţă 🙄

    Apreciază

  • 92. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 22:28

    Geoană este muribundul un pic conectat la aparate.
    Reanimarea e altceva… departe. 🙂

    Apreciază

  • 93. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 22:29

    Nora 87

    TOG nu s-a vindecat de o anume stare de exaltare (fie ea cu plus, sau cu minus) si probabil ca nici nu se va vindeca prea curand.
    Cand sustinea pe Mihai Neamtu cam tot asa era (am constatat in modul in care respingea critici, desi e mult spus, la adresa lui MN).

    Apreciază

  • 94. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 22:32

    (continuare la 93). Spun asta pt ca, dpmv, pierde din credibilitate, chiar daca are/o fi avand dreptate…

    Apreciază

  • 95. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 22:32

    Departe… dincolo de orizont. 🙂

    Apreciază

  • 96. theo  |  26 Noiembrie 2013 la 22:40

    la Geoanä mort este crIerul, nu-i folosesc aparatele,
    s-a fatzait in america, a activat niste guzgani din ASPEN;
    EL PROSTUL -PROSTILOR SE VREA INPORTANT:

    Apreciază

  • 97. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 22:42

    De TOG îmi amintesc ce devotament scârbos manifesta la poalele lui Neamțu. Cam așa: cu omul ăsta merg până în pânzele albe, lugu-lugu, moa-moa! 🙂
    Acum nu demonstrează nimic. Are alternativă ?
    MRU a încercat altfel, a greșit, dar ce facem mai departe? Introducem pedeapsa cu moartea doar cât să-l terminăm pe MRU?

    Apreciază

  • 98. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 22:48

    Greșelile de orice fel, pedepsite fără măsură, cu patimă nebună și nelimitată sunt devezi clare de inconștiență în capul evaluatorului.

    Apreciază

  • 99. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 22:57

    Credeți că motoderapantul Tăriceanu a ajuns la a cincea nevastă din cauza perfecțiunii lui? Tocmai perfeciunea închipuită l-a ajutat să le scoată ochii pe rând și sistematic, până când nevestele… pe rând, n-au mai înțeles ce caută lângă omul mai mult ca perfectul. 🙂

    Apreciază

  • 100. nightmare  |  26 Noiembrie 2013 la 23:00

    Sara buna ,grădinari !!

    Si niște vesti bune

    Monica Macovei, raportor al Parlamentului European, a obținut astăzi votul unanim al Comisiei de control bugetar pentru Regulamentul programului Hercule III, destinat finanțării unor măsuri concrete pentru combaterea contrabandei cu țigări și a fraudei

    Comisia pentru control bugetar (CONT) a aprobat astăzi, 26 noiembrie 2013, cu unanimitate de voturi, raportul europarlamentarului Monica Macovei cu privire la Regulamentul programului Hercule III care va finanța, începând din 2014, activități împotriva contrabandei cuțigări și a fraudei în scopul protejării fondurilor europene.

    Textul votat astăzi este rezultatul negocierilor pe care Monica Macovei, ca raportor al Parlamentului European, le-a avut în cadrul trialogului cu Consiliul – format din reprezentanții Statelor Membre – și Comisia Europeană, reprezentată de OLAF.
    Regulamentul programului Hercule III se aplică imediat, nu trebuie transpus în legislația internă. Acesta va fi implementat în cadrul financiar multianual 2014-2020, înlocuind de la 1 ianuarie 2014 programul Hercule II.

    http://www.monica-macovei.ro/blog/2013/11/26/comunicat-de-presa-monica-macovei-raportor-al-parlamentului-european-a-obținut-astazi-votul-unanim-al-comisiei-de-control-bugetar-pentru-regulamentul-programului-hercule-iii-destinat-finan/

    Apreciază

  • 101. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 23:03

    @Nightmare
    Pentru MM nu sunt vești bune. 🙂

    Apreciază

  • 102. eugeni  |  26 Noiembrie 2013 la 23:08

    @Basca Ilie,

    Cred ca ai dreptate. Dar, importanta greselilor nu este ca sa fie pedepsite ci sa inveti din ele. Eu nu vad ca MRU ar invata din greseli. (pentru asta trebuie sa recunoasca ca le-a facut 🙂 ). Cand afirma, fara dubiu, ca nu a facut compromisul cu pedeleu’ si (implicit) de aceea a trecut motiunea.) ca nu a vrut sa nenoroceasca Romania am impresia ca nu vede ca adevarata nenorocire a venit tocmai ca NU a facut un compromisul…..
    Dar poate gresesc….

    Apreciază

  • 103. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 23:09

    Somn ușor și mai vedem… ce visăm!
    Altă viață. După a șasea nuntă?
    *

    Apreciază

  • 104. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 23:11

    Mih,Bsk. nu despre D.A. vorbesc, ci despre o situaţie de facto pe care o confirmă si alţi fecisti de pe FB. Între ei, unul, care m-a blocat acu’ vreo lună când mi-am permis o critică delicată la adresa „soarelui” 🙂

    Apreciază

  • 105. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 23:13

    Night, măcar MM îşi face treaba la superlativ ca europarlamentar.

    Apreciază

  • 106. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 23:16

    @Eugeni
    Înțeleg raționamentul, nu țin să-l combat și nici n-am cu ce.
    Eu doar mă întreb și caut un răsăuns:
    -Pe cine punem la punct? Pe MRU sau pe noi înșine? Până una alta mi se pare că până la răspunsul ideal ne mănâncă lipsa alternativei. Dacă MRU a luat în calcul și această ambiguitate în favoarea lui (când s-a dat în exces de compromisuri), avem motive serioase de îngrijorare.

    Apreciază

  • 107. noradamian  |  26 Noiembrie 2013 la 23:16

    Noapte bună vă spun si eu! 🙂

    Apreciază

  • 108. nightmare  |  26 Noiembrie 2013 la 23:25

    MRU a stârnit un val de simpatie ,dar atat ….a fost ca un balon care a facut fassss….in rest trimite scrisorele si se milogeste de pdl

    Apreciază

  • 109. Mih  |  26 Noiembrie 2013 la 23:32

    Noapte buna! 🙂

    Apreciază

  • 110. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 23:37

    @Nightmare
    Nu mă suspecta de pasiune pt. MRU! Mi-am detaliat punctul de vedere și nu are rost să mă repet. În principiu, eu respect cu prioritatea valoarea ideilor exprimate, înaintea motivelor de a-l supune judecății aspre pe omul care le enunță.
    În glumă ți-aș răspunde altfel:
    -În aceste condiții, alegeți-mă pe mine măcar președinte al asociației mele de locatari; am același păcat cu scrisorile, chiar mai evident – scriu fițuici pe net- însă nu mă milogesc la nimeni. 🙂

    Apreciază

  • 111. nightmare  |  26 Noiembrie 2013 la 23:42

    Bsk ….banuiesc ca scrisorile tale au si efect :)…..iar ca nu te milogesti este evident ….io te aleg Presedinte ….esti tot cu B … 🙂

    Apreciază

  • 112. Bască ilie  |  26 Noiembrie 2013 la 23:45

    Merge și cu B.
    Breședinte! 🙂

    Apreciază

  • 113. nightmare  |  27 Noiembrie 2013 la 00:08

    😆 😆 😆

    Apreciază

  • 114. felixks  |  27 Noiembrie 2013 la 00:18

    Buna seara,
    total off-topic, in memoriam Mircea Crisan:

    Apreciază

  • 115. Mih  |  27 Noiembrie 2013 la 09:50

    Buna dimineata!

    Despre partenerii „economici” (sau mai ales, politici???) care il fac asa fericit pe vvp
    NB Pe subiectul chinezesc, nu e de uitat nici Blaga

    http://mixich.ro/?p=522

    Apreciază

  • 116. Mih  |  27 Noiembrie 2013 la 09:52

    Test

    Apreciază

  • 117. Mih  |  27 Noiembrie 2013 la 09:55

    Am doua comenturi care nu au aparut (contin link-ul spre blogul lui Mixich)
    Incerc altfel

    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vlad-mixich-cum-functioneaza-capitalismul-in-china-comunistilor/

    Apreciază

  • 118. noradamian  |  27 Noiembrie 2013 la 10:39

    Neaţa! Mih, l-am eliberat de la spam, instructiv articol, multzam! 🙂

    Apreciază

  • 119. noradamian  |  27 Noiembrie 2013 la 10:41

    Sorin Ioniţă ( coment pentru B1)

    „Nu reusesc sa-mi dau seama ce e cu toata exaltarea asta guvernamentala cu miliardele chinezesti si genialele lor investitii. E doar PR nerusinat a la Victor Ponta, ca de obicei, mizand pe lipsa de informatie majoritara si aura mistica a „modelului chinez” pentru morometele post-comunist de carciuma, gata mereu sa cada pe coada in admiratia unora care construiesc repede (si prost) ca Ceasca, fara atata palavrageala democratica? Sau ministrii astia care spun prapastii, precum premierul sau nulitatea de la Economie, care promitea sa incalce regulile de achizitie ca sa dea chinezilor acces preferential la Oltchim, chiar cred in asemenea baloane de sapun? Adica, daca firme private romanesti si chineze vor sa faca business, cu porci si eoliene, foarte bine, e laudabil, ii incurajam cat se poate. Politic, China e o tara importanta si e bine sa avem relatii si astfel de forumuri, ne creste si noua cota. Sa reducem tarifele (UE) la frigidere Haier si switch-uri Huawei, de acord, sunt bune si ieftine, avantaj reciproc. Sa aliniem standarde si masuri de combatere a evaziunii (asta au discutat francezii cu China, si exact asta nu discuta Ponta). Dar ce e bazaconia cu investitiile publice „finantate” de chinezi, are cineva impresia ca o sa ne dea granturi nereturnabile, ca UE? Ca o sa le putem face favoruri pentru contracte publice, pe langa lege? I-a impiedicat cineva sa vina la licitatii pana acum, pentru executie lucrari, Oltchim sau CFR marfa? Exista vreun exemplu de infrastructura publica construita de chinezi, in Europa de Est sau de Vest (in afara de esecul cu autostrada din Polonia, unde li s-a reziliat contractul pentru proasta executie) la standarde UE? Vreo investitie majora in productie care functioneaza? Despre ce vorbesc oamenii astia de fapt, cu cele 12 mari proiecte publice, care este concret schema pusa la cale?”

    Apreciază

  • 120. Bască ilie  |  27 Noiembrie 2013 la 11:02

    Saluttare!
    Mi se pare cam neclar cum am formulat răspunsul meu la 106 pentru @Eugeni de la 102. Dezvolt un pic ce-am vrut să zic cu următoarea frază:
    {Dacă MRU a luat în calcul și această ambiguitate în favoarea lui (când s-a dat în exces de compromisuri), avem motive serioase de îngrijorare}.
    *
    „această ambiguitate” era observația mea că în prezent nu avem alternativă viabilă la MRU (nu văd eu, poate ații cred în alte variante cu șanse de căștig în fața USL la prezidențiale).
    @Eugeni zicea de că nu pedepsirea lui MRU – pentru compromisurile trecute – ar fi ținta criticilor, ci inabilitatea lui de a învăța din greșelile proprii. [ ar fi de preferat să precizăm pe seturi de 3 simple xyz: compromisul x (neacceptat), unde repetă greșeala y, cum altfel z preferăm să procedeze MRU; aici TOG stă bine, este explicit, nu vrea să-l vadă din nou pe MRU milogindu-se la PDL, pt unirea forțelor, în scopul de a se autopropune candidat unic]
    Când am afirmat că n-am motive să combat spusele lui Eugeni, înțelegeam să fiu de acord că este inacceptabilă persistența în greșeală. (ca principiu, chiar dacă nu ne-am lămurit xyz)
    Revin la fraza mea.
    Dacă anterior (când s-a dat în exces de compromisuri) MRU și-a calculat că nu va conta câți de x produce în lanț, adică a premeditat ( „las că-i păcălesc pe toți, mă interesează doar să-mi ating scopul prin orice mijloace și mizez pe lipsa unui viitor candidat mai bun decât mine pe dreapta „), avem motive serioase de îngrijorare – credibilitatea nu poate să subziste în asemenea condiții, mă debarasez complet de impedimentul crizei de alternativă și refuz să particip la altă țeapă națională echivalentă cu victoria USL.
    În concluzie:
    Mai rămâne doar să-mi stabilesc (la un anumit moment, poate va fi optim) dacă MRU a premedidat sau nu. Deocandată am privit ideea de BUN ca un pas util cel puțin pt activitatea parlamentară și deschiderea unei portițe de coeziune pe dreapta (cu observația că abia din februarie 2014 putem vorbi de activitate parlamentară mai consistentă: Ignatul nu-i ca vara 🙂 )

    Apreciază

  • 121. Bască ilie  |  27 Noiembrie 2013 la 11:29

    Deviza USL: Sfidăm UE cu pechinezul!
    Altfel zis: „Nu vrem UE, avem UE!” Adică: Ave USL și nu e! 🙂

    Apreciază

  • 122. Mih  |  27 Noiembrie 2013 la 11:35

    Nora,
    Multam pt despamizare 😀

    Si un interviu care ofera o privire mai de ansamblu a situatiei tarisoarei in context largit geo(ca geo, dar mai ales)politic…
    [ori „detaliul” politic, fie el russesc, fie rosu de china, in combinatie cu maroul uslinos, mie imi da fiori 😦 ]

    http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/china-tachineaza-si-rusia-la-bucuresti-318995.html

    Apreciază

  • 123. noradamian  |  27 Noiembrie 2013 la 15:13

    Mih, tnx! Încă un semn că ne umplem de respect geopolitic 🙂

    Apreciază

  • 124. noradamian  |  27 Noiembrie 2013 la 15:13

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 878,973 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.248 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 878,973 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: