Moştenirea doamnei Ridzi

8 Ianuarie 2014 at 15:29 30 comentarii

O opoziţie în defensivă poate avea un oarecare segment de fani dar nu poate cuceri un segment semnificativ din electorat. Şi nicidecum segmentul restrâns care are criterii valorice temeinice. Încă insuficient analizate sub aspectul efectelor în timp, jalnicele blaturi  şi „calcule chibzuite” din campania 2012, odată dezvăluite, au şi o  parte bună. Electoratul (vorbesc de cel exigent) e mai precaut în aprecieri decât era prin 2008 (ca să nu mergem mai în urmă) şi, în general, fără să cadă în nihilism,  nu-şi mai face iluzii.

N-ar fi rău să ne aducem aminte de perioada premergătoare alegerilor din 2008 când, în plină frenezie emoţională a suporterilor orange, trenul pedele se-mpiedicase de măruntul matrapazlâc al lui Ridzi. A o considera atunci pe Ritzi (ca şi pe tripleta pedelistă BVB, de altfel) ca purtătoare de corupţie într-un partid care-şi asumase reforma justiţiei risca însă să te transforme într-un trădător al portocalismului politizat. După etica o’orbeţilor, Ridzi era o victimă a opoziţiei. A respinge şmanglelile celor susţinuţi, în viziunea lor, era greşit (cu argumentul irefutabil că  furăciunile lor sunt minore în comparaţie cu ale adversarilor). Nu era o greşeală, aveau dreptate: era un dezastru!

Şi nu fiindcă hoţii portocalii furau mai puţin, ci fiindcă susţinerea lor politică risca să facă praf tot creditul politic de care se bucurase PDL. Oranjarzii, majoritatea, continuau însă, să-mpingă zeloşi vagonul cu balerina Ritzi (şi nu numai) încercând să-i calce fustele şifonate. Faptul că unii au prevăzut urmările „măruntului fapt „condiţionându-şi sprijinul de pasul înapoi al politicului în faţa justiţiei, din păcate, n-a prea ajutat  Am scris repetat despre asta. Măcar balerina a fost răpită la vreme de DNA, adică nu înainte de a arăta că pedele nu ducea lipsă de corupţi apăraţi de suporteri- pe de o parte- şi acceptaţi, de nevoie, de Boc& Băsescu pe de alta (în absenţa unei motivaţii juridice, orice încercare de debarasare de jupânii lui Blaga  ar fi dus la pierderea suportul partinic pentru un guvern care făcea o admirabilă echilibristică politică atunci ca să reformeze statul)

Aşa că bevebeii cei iubiţi de suporteri au profitat de situaţie continuând -ca şi alţii pitiţi prin cotloane- încă invizibili, să tragă în jos partidul. Deşi PDL a câştigat  parlamentarele în 2008, spre binele reformării statului, decontul soluţiei imorale acceptate atunci de voie şi de nevoie a venit după patru ani. Iar un an mai târziu, a venit şi dezlegarea publică a preşedintelui Băsescu de pedeleul lui blaga. Firească, dar nu fără urmări.

Pe lângă doza de necunoscut în a aprecia ce se va întâmpla cu societatea noastră în 2014 şi după, există şi chestiuni care depind de noi. Dacă şi după această bubuială, post-diagnosticele în termeni de galerie vor ţine loc de pragmatismul reformator de care are nevoie mediul social (unde ne ţin blocaţi de ani de zile, răfuielile ideologice) n-o să vie nicicând vremea pentru reforme durabile. Eliberarea post-2012 de iluzii nu va avea efecte pozitive decât dacă scade segmentul negativiştilor. Decât dacă, fie şi atât de târziu, etica va deveni o prioritate pentru binele comun. Iar masochismul justiţiar al văicărelilor, băşcălirilor, afuriseniilor şi etichetărilor –  va fi înlocuit de nevoia de etică. Etica ca temelie al relaţiilor politicului cu societatea, cu justiţia. Astfel, trista moştenire a doamnei Ridzi ar putea contribui la un plus de valoare pentru lumea noastră.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

Seminar de iarnă: „ghiţă e cu noi” Vizită de taină la clarvăzătoarea Plutonia

30 comentarii Add your own

  • 1. dictaturajustitiei  |  8 Ianuarie 2014 la 21:02

    Bună!
    Nora, din păcate PDL-ul a ales ca mai degrabă să se dezică de președintele Traian Băsescu decât să renunțe la corupții săi. E drept că nu s-au dus în piața publică ca să-i sprijine pe cei care-au pătat imaginea partidului dar nici nu au fost prea categorici în a se delimita de ei.
    Despre justiție, după cum bine știi, am mari îndoieli că în marea sa majoritate nu-i coruptă. Ai uitat, ați uitat că anul trecut Cristi Danileț și colega sa a avut de suferit de pe urma „integrilor ” din justiție ?
    În mod particular, toți politicienii mărunți din dosarele mele penale au scăpat bazma curată ! 😦 Am pierdut cu toate că dețineam inscrisuri oficiale în favoarea mea.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  8 Ianuarie 2014 la 21:03

    Cred că e nevoie de acest remember cu prilejul încheierii procesului Ridzi! Stiu că e neplăcut multora, dar, repet, e nevoie de spus că de 24 de ani partizanatul politic lipsit de criterii etice distruge sistematic drumul nostru spre liman. Iar aici răspunderea revine în măsură covârsitoare electoratului. Electoratul care consideră normală corupţia mică o susţine indirect si pe cea mare devenind un factor al distrugerii ţării chiar dacă ar fi stegarul justiţiarismului.

    Apreciază

  • 3. theo  |  8 Ianuarie 2014 la 21:15

    DANILETZ ,desi persecutat si härzuit, rämane un om integru,
    un f. bun judecätor.

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  8 Ianuarie 2014 la 21:20

    Seara bună! :)Carmen, admirabilă lupta ta mai ales că nu ai renunţat să scrii despre astea. Diferendele între Băse&Boc şi bevebei nu mai erau un secret la începutul anului 2009, când presedintele încercase să-i îndepărteze din prim plan. Era o miscare riscantă fiindcă aveau o majoritate extrem de fragilă, pe de o parte, si fiindcă ai lui blaga controlau si atunci grosul partidului. Deci a trebuit să meargă cu ei si să facă reformele cu ei, atâta cât s-a putut. Am scris atunci ceva despre „Războiul lui Boc”

    Apreciază

  • 5. theo  |  8 Ianuarie 2014 la 21:21

    ritzi -pizi nu mai este la PDL, a fost datä afarä,
    DD a scuturat-o si a bägat-o in traistä. cine e vinovat
    sä pläteascä, dacä nu, sä fie läsatä in pace.

    dar PONTA PT: MILIOANELE CHELTUITE; PE TURNEELE NEBUNE; PRIN ASIA;EUROPA;AMERICA ; PT: AS EXPUNE
    FRUMUSETZEA; NU-L INTREABÄ NIMENI DE BANI????

    a luat banii presedintelui,
    avionul presedintelui
    s-a dus in locul lui ,unde nu avea ce cäuta el
    caND O SÄ PLÄTEASCÄ JAVRA?

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  8 Ianuarie 2014 la 21:45

    Theo, la un asemenea nivel al răului poate se gândesc unii si în ce fel au contribuit, constient sau inconstient, mai mult sau mai puţin, la rezultatul ăsta.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  8 Ianuarie 2014 la 22:01

    Rezultatul la alegerile din 2012 e de fapt urmarea logică a scăderii moralităţii sociale care are loc de ani de zile. De aici un sir de efecte în lanţ. Opoziţia pe care e nevoit s-o facă preşedintele se datorează nu numai impotenţei pedeleului şi a micilor partide de pe dreapta ci şi lipsei nevoii de etică a majorităţii alegătorilor.

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  8 Ianuarie 2014 la 23:38

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 9. ovidiu  |  9 Ianuarie 2014 la 00:32

    Bună seara,
    A căzut in cap tovarășul Ilici? Până azi și el credea că e numai vina Băsescului pt. ce a pățit bombonel și-ai lui. Își simte tovarășul sfârșitul aproape?

    Apreciază

  • 10. Mitzu' Beciuklistu`  |  9 Ianuarie 2014 la 07:39

    Ovidiu, cred ca e mai degraba inceputul caderii prim-mitomanului. Cind Papasa ciripeste ceva, urmeaza orgia. Aminteste-ti de cuvintele lui de dinaintea ultimei suspendari. Numa`ce le-a rostit si l-au suspendat.

    Apreciază

  • 11. dictaturajustitiei  |  9 Ianuarie 2014 la 07:55

    @Nora 4, am înțeles situația și am fost alături de președintele nostru de fiecare dată și sunt și acum. Cred că i-a fost foarte greu dar nu exista o altă soluție.

    Apreciază

  • 12. ovidiu  |  9 Ianuarie 2014 la 11:37

    10 ,
    Abia aștept să se întâmple ce credeți!

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  9 Ianuarie 2014 la 12:55

    Ziua bună! 🙂 Ovi, papasha nu intervenea dacă n-ar fi îngrijorat!… defectarea frânei în plină cursă a copilotului poate avea urmări grave

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  9 Ianuarie 2014 la 12:58

    Mitzu, pesedeii l-ar schimba fiindcă si-a dezamăgit penalii în primul rând, însă în momentul ăsta e riscant. Sunt în faza „rău cu rău mai rău fără rău”. Om vedea…

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  9 Ianuarie 2014 la 13:08

    Carmen, independenţa justiţiei e cel mai mare câştig al mandatelor lui Băsescu. Păcat de ruptura dintre TB si MM -mare pagubă într-un an atât de problematic.
    După 2 ani si 9 luni, iată că dorinţa lui Bsk din finalul postării s-a îndeplinit:

    https://noradamian.wordpress.com/2011/04/12/tiribombo-in-justitie/

    Apreciază

  • 16. theo  |  9 Ianuarie 2014 la 13:52

    bunä,
    liberalii fac pe nebunii, dar tot cu psd-istii vor merge in alegeri,
    o sä fie vai de ei, pierd multzi votantzi, de altfel escrocii
    CHITZOII SI STROE sunt asa fericitzi pe scäunelul lor, vor sä
    meargä neapärat cu PSD.

    Apreciază

  • 17. theo  |  9 Ianuarie 2014 la 13:55

    ca sä nu fie de rahat, ponta dezechilibratul mitoman, si-a
    fäcut de ducä, ca si cum dna. N, nu vrea el s-o primeascä,
    cand ea dela inceput nu avea termin cu el.

    Apreciază

  • 18. theo  |  9 Ianuarie 2014 la 13:59

    azi radeau niste persoane din diaspora, de mahalagioaica
    perversä BONBO- ” se pare ponta a rämas gravid si dä fuga , sä facä chiuretaj” CARE CU CINE-NU SE STIE:

    CE RIDICOL ESTE PERVERSUL PUSCÄRIAS; CE ARE CAMERÄ ARANJATÄ ; CA LA HOTEL DE LUX:
    ce rusine asa o javrä miorläitä, färä demnitate:

    Apreciază

  • 19. Mitzu' Beciuklistu`  |  9 Ianuarie 2014 la 18:04

    Nora, am citit o multime de carti documentare si am vazut multe documentare istorice, in cuprinsul carora se mai pomenea cum americanii determinau demisiile unor lideri care nu mai corespundeau. Ce naiba s-a schimbat intre timp, de nu-l determina pe ponta, (cu p mic, de la plagiat), sa demisioneze din „motive personale”?
    Daca Basescu nu-i poate cere demisia, americanii chiar nu pot face mai mult? Discutam de un om labil, mitoman, care isi schimba umorile dupa cum il fac baronii. Pai, ei pot face ceva cu asemenea specimen?
    Daca chiar nu fac nimic, eu, in locul Presedintelui m-as simti jignit, caci fermitatea mea, taria cuvintului dat, nu inseamna nimic cita vreme micul mitoman e acceptat.

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  9 Ianuarie 2014 la 19:01

    Mitzu, nu stiu ce se petrece dar nu cred că mitocănia cu care a fost tratată vizita lui Nuland nu va avea urmări. Acceptarea mitomanului ar putea fi legată de protecţia acordată de guvern Chevronului dar şi aia e cu semnul întrebării având în vedere că ponta şi-a permis să-i şantajeze cu asta. Şi nici măcar nu-i protejează destul, explorarea nefiind conformă cu legislaţia în vigoare! Aşa că procesele declansate deja au şanse serioase de a fi câştigate de populaţia satelor din zonă.

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  9 Ianuarie 2014 la 19:06

    Theo, bombonela se consideră trădat de ponta&comp, le-a promis răzbunare şi pare că le-a aruncat deja nişte pastile pe blog…

    Apreciază

  • 22. theo  |  9 Ianuarie 2014 la 19:19

    de baba asta perversä NÄSTASE, am o scarbä imensä,
    nu potzi arunca prostii pe fb. este un inpostor mizerabil
    miorläit, este penibil .

    Apreciază

  • 23. Creanga  |  9 Ianuarie 2014 la 19:27

    Ziua buna!
    Dar ma rog, cum de scrie Nastase pe blog?
    Coruptii nostri sunt mai putin corupti decat ai lor.

    Foarte interesant proiectul:

    Apreciază

  • 24. ovidiu  |  9 Ianuarie 2014 la 21:33

    Bună seara,
    Lu’ Ponta îi trebuie pempărși 🙂
    http://prisacariu.ro/2014/01/09/unde-se-ascunde-victor-ponta/

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  10 Ianuarie 2014 la 00:08

    Crengulin, ce scrie bombo de după gratii ar putea să le producă palpitaţii serioase pesedeilor, mai ales lui ponta.

    Fain proiect, te văd potrivit acolo 🙂

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  10 Ianuarie 2014 la 00:14

    Ovidiu, ieşirile furioase la televizii ale lui ponta împotriva lui Băse, Macovei, justiţiei, occidentului n-au avut efectul pe care conta, nici măcar asupra lui bombo. În schimb, iliescu şi SUA au reacţionat prompt. Cam naşpa pentru cârlan.

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  10 Ianuarie 2014 la 00:22

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 28. theo  |  10 Ianuarie 2014 la 15:57

    p-TONTA , este un golan retardat,
    uitatzi-vä cum se lasä manipulat, de mafiotul securist Voiculescu si alt securist Ghitzä; CÄ MINT SI SCRIU
    PROSTII LUI OBAMA- totul iese la ivealä:

    LASIUL PONTA de aia a plecat din tzarä, totul a fost
    trimis pt. el, dar el nu stie, nu reneagä, nu-l intereseazä:

    Apreciază

  • 29. noradamian  |  10 Ianuarie 2014 la 17:43

    Salut! Theo, ponta a dovedit tot ce era de dovedit. Acum i s-a isprăvit orice credit, orice ar face şi oriunde ar sterge-o.

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  10 Ianuarie 2014 la 17:44

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,232 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.314 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,232 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: