Despăducheaţi statul!

29 Ianuarie 2014 at 15:09 26 comentarii

„In general, o lebada neagra apare atunci cand un sistem se dezvolta mult, rapid, iar evolutia lui e necontrolabila. Are ca precursori o serie de ratari de a se organiza si de a se evalua realist”, spune Emilian Isailă aici amintind momentul confruntării lui Traian Băsescu cu Raed Arafat din ianuarie 2012. Faptul că lebăda era vopsită în negru uselist atunci, nu putea schimba lucrurile. „E vorba de fenomene rare, greu de anticipat, extrem de punctuale si care scot in evidenta slabiciunea unui sistem si il darama„.

…Ar fi avut şanse de reuşită Războiul lui Boc?… Eşecul, poate mai puţin dramatic, era inevitabil chiar şi fără manevrele useliste mizerabile din ianuarie. Guvernarea Boc a fost singura care a demarat şi susţinut, profesionist, reforme indispensabile statului dar n-a reuşit să le asigure durabilitatea, altfel spus să le  protejeze de politizare. Boală neiertătoare transmisă statului post-comunist prin cei care au preluat puterea în ’89.

Punând stăpânire pe instituţiile statului, eşaloanele inferioare ale nomenklaturii au perpetuat şi amplificat corupţia politică vreme de 24 de ani. Toate partidele care s-au perindat la putere au practicat politizarea instituţională de tip comunist birocratizând în progresie geometrică statul până la nivelul sufocant actual. Aşa-zisa societate civilă (oengeuri, presă) în loc să împiedice marasmul s-a politizat la rândul ei integrându-se pe ici pe colo, în reţelele transpartinice ale corupţiei. Legăturile politicului cu lumea interlopă au sfârşit prin a mafiotiza statul. La asta a dus politizarea fără limite, asta e şi explicaţia faptului că destui boboreni îl regretă pe Ceauşescu socotind că, cu tot răul de atunci, fenomenul era mai limitat, controlat fiind de la vârful nomenklaturii.

Din nefericire, chiar politizarea ca „politică” a centrului de greutate fesenist al PDL (principala grupare de dreapta, acum!) a  făcut posibilă în 2014, căderea guvernului. Doar cât a funcţionat ca partid al lui Băsescu a acţionat împotriva politizării (să ne amintim de demisiile din comisiile de administraţie din teritoriu). O perioadă fastă electoral pentru PDL care crease speranţa în ruperea de practicile blocului fesenist! N-a durat mult şi, impusă de greii pedele, politizarea s-a întors ca gripa: cu complicaţii.

Am spus „depolitizare”, deşi mai potrivit ar fi „deparazitare” sau despăduchiere”.

Valul uselist a făcut peste noapte din stat o păduchelniţă. Patronilor „crescătoriei” însă, tocmai li s-a arătat lebăda neagră. Pe neaşteptate. Semn funest, oricâtă zăpadă ar  turna instalaţiile corupţiei peste accidentul din Apuseni. Despăduchierea o face deocamdată, exclusiv justiţia (o reformă de succes, durabilă a echipei Băsescu-Macovei sau excepţia care confirmă regula !) Vom scăpa de păduchelniţă doar când o forţă politică sănătoasă va depolitiza statul şi va creea cadrul politic normal pentru a-l scăpa de păduchi. Şi pentru a  împiedica refacerea păduchelniţei.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

Aterizare Între entuziasm şi acreală

26 comentarii Add your own

  • 1. nightmare  |  29 Ianuarie 2014 la 16:09

    Bună ziua ,gradinari !!!

    Am postat pe unde am putut acum si cind s-a confruntat TB cu Arafat

    Domnul Arafat trece in ochii romanilor drept DOMNUL SMURD…si nu de ieri, de azi, ci de vreo 20 de ani. Unii zic ca e patriot si ca Romania ii datoreaza multe.

    Nimeni nu se intreaba ce datoreaza el Romaniei, de cand a venit aici, in 1981.
    Nimeni nu ii contesta contributia la implementarea sistemului pentru care statul roman a investit in el,  insa e timpul sa vorbim clar. SMURD e SMURD si apartine de Ministerul de Interne,cel care vine repdea să te descarcereze ,sau pentru alte urgente.

    Fundația SMURD aparține lui Arafat ,iar cetățenii care vireaza 2% din leafa merge la Fundația Smurd si nu la SMURD de la Ministerul de interne

    Apreciază

  • 2. nightmare  |  29 Ianuarie 2014 la 16:14

    Vă propun sa privim si lista colaboratorilor din Fundatia pentru SMURD….va asigur ca e plina de surprize.

    Consiliul director Fundatia pentru SMURD

    Dl. Dr. Raed ARAFAT, Presedintele Consiliului director

    Dl. General locotenent Vladimir SECARA, Vice-presedintele Consiliului director,Inspector General, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta

    Dl. Adrian DITA, Director Corporate Affairs, IRS Management Group

    Dl. Frank HAJDINJAK, Director General, E.ON România

    Dl. Emil HUREZEANU, Scriitor, publicist si reputat analist politic

    Dna. Mihaela RADULESCU, Realizatoare si moderatoare
    consacrata de emisiuni de radio si televiziune

    Dl. Alex SERBAN, Senior Partner, Serban & Musneci Associates

    Dl. Radu TUDOR, Editorialist, analist pe probleme militare „Jurnalul National”

    Si ca o completare….auditul este asigurat de  firma Evalex Financial Services, adica sotia domnului Dan Radu Rusanu …un liberal de frunte, mare mester in audit-uri.

    Cred ca era momentul ca lumea sa afle toate aceste lucruri despre minunatul domn Arafat,care are in Consiliul Director al Fundatie Smurd niște băieți varanisti,iar musiu Diță e soțul șefei de cabinet al Mitomanului,așa zicea Ion ….nu-i așa ca totul se leagă acum ????

    Oricum, dl. Arafat are un loc asigurat de dl. Ponta, ca recompensa pentru contributia in campania electorala a USL…

    Exact …a si fost numit secretar de stat pentru contribuția avută ,in daramarea unui Guvern
    Asta se intampla acum 2 ani .

    http://alexaionescu.wordpress.com/2012/01/11/cealalta-miza-a-domnului-arafat/

    Apreciază

  • 3. nightmare  |  29 Ianuarie 2014 la 16:19

    Raed Arafat si Dan Vasile Gorgan – “baietii destepti” din sistemul de Urgenta

    Dan Vasile Gorgan, directorul firmei Deltamed, o firma-minune care a vandut pana acum catre ministerul Sanatatii peste 1300 de ambulante si care castiga licitatii pe banda rulanta in intreaga Romanie.

    Din fericire, Gorgan nu a fost nevoit sa foloseasca ambulantele pe care el le-a livrat. Norocul lui!

    Dar Gorgan si, asa cum voi arata mai jos, prietenul sau, Raed Arafat, sfantul neprihanit al sistemului de urgenta, sunt actorii unei mascarade incredibile pe bani publici. Scotand in fata argumentul de necontestat ca Romania trebuie umpluta de ambulante pentru a imbunatati timpii de reactie in caz de urgenta, Arafat l-a umplut pe amicul sau, Dan Vasile Gorgan, de zeci de milioane de euro.

    Raed Arafat si-a creat de-a lungul anilor, prin foarte multa munca si pasiune, o imagine impecabila, de Dumnezeu al sistemului de Urgenta romanesc.

    A si muncit omul, a si gresit omul, dar, per total, realizarile sale sunt incontestabile. Raed Arafat este un specialist de prima clasa, laudat si apreciat de somitati in materie la nivel mondial. Unii vorbesc pe la colturi ca e atat de bun profesional, incat maine ar putea fi chemat in board-ul Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

    Dragostea si aprecierile publicului larg i s-au suit insa lui Raed Arafat la cap. A ajuns de o infumurare sora cu mitocania, imi aduc aminte chiar de un episod cand a indraznit sa ridice tonul la adresa Danei Grecu, ramasa perplexa. Noroc ca a intrat Victor Ciutacu pe telefon si l-a pus la punct, intr-atat de nesimtit fusese Arafat in acel episod.
    Raed Arafat a ajuns atat de pretios, incat chiar se crede Dumnezeu in “industria” din care face parte: intangibil, de nerefuzat, curatia personificata. Dar nu e.

    Stiu ca o sa imi atrag oprobiul adulatorilor lui Arafat, stiu ca, din momentul publicarii acestei anchete, o sa fiu considerat o javra basista, stiu ca o sa ma manance focul Gheenei si ca o sa mor de infarct si SMURD-ul n-o sa mai vina la mine.

    Imi asum totul.

    Liviu Alexa

    http://www.ziardecluj.ro/raed-arafat-si … e-urgenta/

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  29 Ianuarie 2014 la 18:11

    Ziua bună! Night, multzam! Toate astea sunt tipice pentru felul în care funcţionează păduchelniţa. Ca si atitudinea de oligarh a slujbaşului Arafat, „salvatorul naţional”. Da, şi eu sper să fie luate-n seamă aceste dezvăluiri.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  29 Ianuarie 2014 la 18:35

    Autoprotecţia păduchelniţei:

    Breaking news: „Arafat va fi secretar de stat în Ministerul de Interne, părăsind funcţia similară de la Sănătate”.

    Apreciază

  • 6. theo  |  29 Ianuarie 2014 la 18:59

    sunt dementzi cu persoana arafat; S-AU FAC UN JOC;
    SE STIE CÄ LUCREAZÄ PT: NISTE STRUCTURI DE SPIONAJ;

    OARE AU INEBUNIT CU TOTZII????

    ARAFAT ESTE RUDÄ APROPIATÄ CU hayssam

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  29 Ianuarie 2014 la 19:18

    Theo, baronii, penalii din USL și felix &comp nu ţin cont de nimeni şi de nimic, fac ce vor. Iar naţia e „înzăpezită”.

    Normal că ponta ţine cu dinţii de arafat, face parte din clan.
    Păduchelniţă e prea delicat spus fiindcă Ponta nu vrea să modifice nici codul de procedură penală, adică păduchii vor avea liber la furat. DNA-ul nu mai poate asculta telefoanele demnitarilor de la 1 februarie.

    Iar cazul accidentului devine unul cu implicaţii criminale: Aurelia Ion a murit după cinci ore, îngheţată. Tot mai mulţi oameni sunt revoltaţi.

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  29 Ianuarie 2014 la 19:20

    Avem şi o veste bună, PMP a intrat de azi în funcţie. Poate ei vor fi capabili să pună capăt politizării şi păduchelniţiei.

    Apreciază

  • 9. Creanga  |  29 Ianuarie 2014 la 19:33

    Ziua inzapezita!
    Cum sa despaduchezi mai vere, daca paduchii sunt la putere? Sotie, copil, amanta, toata lumea vrea o bucata:
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16506411-neveste-politicieni-platite-salarii-mii-euro-autoritatea-supraveghere-financiara.htm
    Comisii, ministere si agentii, pline de neamuri mii si mii. Romanul hipnotizat, priveste la nea spagat. Desigur, cel vinovat, e al far’ de par pe cap.

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  29 Ianuarie 2014 la 21:04

    Seara bună! Crengulin, vor şi nu se mai satură! Cu cât au mai mult cu atât fură mai mult. N-avem ce aştepta de la păduchi, dar e nevoie să punem presiune pe instituţii şi opoziţie iar la alegeri să scăpăm de păduchii puterii, c-am văzut ce pot. Doar justiţia face despăduchiere, dar nu prea are ajutor civic şi nici politic ( al opoziţiei).

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  29 Ianuarie 2014 la 22:13

    Noapte bună!

    Apreciază

  • 12. theo  |  29 Ianuarie 2014 la 23:27

    M-AM CONVINS
    PREDOIE A BÄTUT PALMA CU USLINOSI:
    CATASTROFAL, este clar ce clocesc cei cu Bleaga

    Apreciază

  • 13. Dora  |  30 Ianuarie 2014 la 11:57

    Salut gradina fermecata,oaza mea de liniste si pace.
    Chiar si atunci cand subiectele sunt fierbinti si te biciuiesc nervii.

    „Paduchelnita” de care vorbeste nora vine din trecutul comunist bine controlat si protejat de sistem.
    Si atunci cum sa nu fie perpetuat dupa /89-pana azi-cand la putere se afla aceiasi „paduchi” sau odraslele lor?Fesenizarea a dominat acesti ani(24) intr-o forma violenta (’89-96:2000-2004 si in ultimii doi ani) sau diminuata in rest.
    @nora,s-au facut pasi importanti in procesul de reformare a statului datorita lui Base si democratilor reformatori din guvernul lui Boc Din pacate virusul si parazitii fesenismului au fost prezenti :au proliferat mai ales in structurile teritoriale unde banul-ochiul dracului-i-a ademenit ,sporind plaga coruptiei.
    Cat despre Arafat am avut de la bun inceput perceptii contradictorii.Nu aveam dovezi clare ca si el prin mentalitate si mcomportament apartine trecutului comunist pana ce tot Base a facut declaratia publica din care a reesit ca sirianul se opune reformei in sanatate si confunda serviciul public de urgenta cu fundatia lui particulara.Indrazneala l-a costat pe presedinte si guvernarea aliata.Eu am fost convinsa ca are dreptate ,scuzele fata de Arafat erau menite sa salveze guvernul Ungureanu. Tavalugul uslamist numai putea fi oprit si fesenismul in forma sa cea mai pura a triumfat.

    Apreciază

  • 14. Dora  |  30 Ianuarie 2014 la 12:00

    theo,servus!

    Cei cu Bleaga nu stau degeaba isi croiesc drum pentru a se unii cu uslamistii.

    Apreciază

  • 15. theo  |  30 Ianuarie 2014 la 12:24

    BUNÄ;
    DESCHIDEREA LUI TONTA PT: PALESTINIEI;SIRIENI IN SERVICIILE CHEIE ALE rOMANIEI; ESTE UN LUCRU CATASTROFAL: ce cautä Arafat la interne???
    CE SERVICIU DE SPIONAJ SE INFIRIPÄ; CE RETZEA???

    ASTA A FÄCUT-O SI ILIESCU:
    HAYSSAM este rudä cu Arafat, sunt mii de sirieni si palestiniei
    adusi in Romania de ei, special de PSD

    Apreciază

  • 16. theo  |  30 Ianuarie 2014 la 12:27

    ARAFAT ;este un comunist sadea, totul in mainile statului,
    nimic sä nu se dezvolte, sä nu evoluieze, numai atat cat
    ii servesc interesele.
    smurd- este stat in stat, acapareazä tot:

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  30 Ianuarie 2014 la 13:12

    Ziua bună! Dora, exact cum spui stau lucrurile: clar si fără echivoc.
    Vorbind de zona fesenistă din pedele, blaga a întărit-o şi el cu un „reformator”, iar pedeleul lui şi-a găsit în el „prezidenţiabilul”. Multora predoiu le părea chiar o achiziţie cu oarecare viitor! Mi-am zis că poate Băse exagerează respingându-l atât de categoric. Şi uite că predoiu e apărătorul indicutabil al corupţiei şi corupţilor ca susţinător al noilor coduri penale. O plească pentru ponta&penalii usele, acest contracandidat prezidențial al principalului partid de opoziție!

    „Aproape că aș vrea să cred că dl Predoiu a pus perfect conștient și cu rea-credință în NCPP prevederea care limitează interceptările la perioada urmăririi penale. Pe undeva ar fi mai confortabil să crezi că e și el un (relativ) mic ticălos decât să crezi că un asemenea idiot, într-atât de incompetent” (MD)

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  30 Ianuarie 2014 la 13:23

    Theo, si eu cred că ascensiunea lui arafat si susţinerea lui de către usele, culminând cu numirea lui într-un nou post, al unui nou serviciu la ministerul apărării naţionale ca răsplată pentru bune servicii, mai ales în cazul accidentului din Apuseni, e o sfidare! Şi ceva care ascunde niste interese care nu fac deloc bine ţării.

    În privinţa alertei si a codurilor rosii ( de două ori într-o săptămână!) cred că e clar că-n felul ăsta USL poate băga armata să facă treaba în locul firmelor barosanilor uselişti care au luat sute de milioane de euro pentru asta.

    Apreciază

  • 19. Dora  |  30 Ianuarie 2014 la 14:53

    Servus fetele!
    Chiar acum am ascultat declaratia lui Base.Isi auma promulgarea CPP si a erorii strecurate cu privire la tehnici de urmarire a traficantilor de orice fel ,a teroristilor.Nu se pricepe la asemenea tehnici dare inverseaza modalitatea de urmarire penala,introducand parsiv avertizarea si apoi urmarirea.Acest lucru se poate corecta si asta-i cere pontanacului.Oamenii din justitie cer aceasta corectare.
    De ce mitomanul refuza in acest caz ord.de urgenta cand a devenit campion la al procedurii?Minte ca nu poate interveni la o lege organica.
    Mai mult ca sigur ca a avut loc o negociere cu Predoiu.Uimitor,actualul min.a justitiei Cazanciuc a promis ca va corecta eroarea prin propunerea unui proiect la guvern .Numai inteleg nimic.De unde vina presiunea?Sa fie Dragnea presarul?

    ps.Udrea si-a dat demisia din PDL.Era si timpul.

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  30 Ianuarie 2014 la 15:49

    Dora, servus, de la tine aflu de intervenţie- salutară- a lui Cazanciuc. Mă tem să nu fie de formă. Dacă va avea efect, vom vedea! Oricum, e de aşteptat ca adoptarea mizerabilului cod predoiu-ponta să grăbească fracturarea pdl- înaintea usl.

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  30 Ianuarie 2014 la 21:19

    Noapte bună!

    Apreciază

  • 22. theo  |  30 Ianuarie 2014 la 21:55

    Ponta MINTE !!! DIN NOU; CODURILE AU FOST TERMINATE
    ABIA IN TOAMNA LUI 2013, ce cautä sä facä PONTA
    SÄ DEA VINA NUMAI PE BOC SI BÄSESCU, este o minciunä
    si gasca lui Chiuariu a lucrat la coduri.

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  31 Ianuarie 2014 la 08:40

    Bună dimineaţa! 🙂 Theo, în acest moment răspunderea o poartă exclusiv ponta. Vom vedea dacă se repară ceva la coduri, da’ nu prea cred. Tot ce se petrece, adică ce face ponta&comp de la un timp e vizibil împotriva ţării. Dar în acelasi timp nu e deloc în favoarea lui şi nici a usele.

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  31 Ianuarie 2014 la 08:46

    postare nouă

    Apreciază

  • 25. Carmen Cujba  |  29 Octombrie 2014 la 20:59

    Vom scapa de paduchelnita doar atunci cand in Parlamentul Romaniei va exista o majoritate de 2/3 care sa doreasca asa ceva si sa inceapa cu o Constitutie beton, iar asta, la optimismul meu de acum, se va intampla la calendele grecesti.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  29 Octombrie 2014 la 23:38

    Carmen, nu stim ce va fi în 2016 dar, cu toată manipularea de care avem încă parte, nu cred că românii vor mai alege vreodată un parlament tixit de penali.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 885,452 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.304 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 885,452 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: