Efecte ale separării belelelor în stat

26 Februarie 2014 at 18:54 7 comentarii

Dincolo de efectul emoţional, în general pozitiv, declanşat de recenta schismă politică, raţiunea ar spune că e nevoie de niţică prudenţă. Buboiul uselist care tocmai s-a spart puroind în cloaca politică dominantă a societăţii ar putea avea ca efect reinfectarea prin apariţia aceloraşi conserve postcomuniste toxice care au ocupat spectrul politic imediat după’ 89. Reapariţia intempestivă a unor fantoşe ridicole, expirate politic, experte în malversaţiuni şi versate în diversiuni, consemnate ca unelte în manipulata istorie a României post ’89, dovedeşte că hienele sunt la post! Un mercenar e mereu pregătit. Hârşit în manevre oculte, gata să jure credinţă pe orice blazon- de penelist, pedelist, pesedist, monarhist, uselist, peselist-  veteranul tăriceanu s-a angajat instantaneu, în clocirea internă de forme post-comuniste recondiţionate, în timp ce şacalii udemere, categoria vechituri iliescene s-au şi instalat la tejgheaua politică. Totuşi, spre deosebire de eldorado-ul din anii ’90 prelungit până prin 2005, acum statul are o  justiţie cât de cât normală în stare să poprească infractorii politici.Prin eforturile de curăţare a societăţii justiţia se dovedeşte a fi elementul responsabil de prim rang în asigurarea unui zid în faţa belelelor. indiferent că-s aliate ori se  păruiesc. Iar spectacolul colcăielilor useliste poate avea un efect benefic de transparentizare a şobolănelilor mafiilor partinice, de responsabilizare a electoratului şi, implicit, de creştere a implicării sociale. Din păcate, cu excepţia unor voci singulare, opoziţia mult aşteptată – capabilă să urnească statul spre binele ţării, încă nu se arată. Tupeul logoreic al crinelistului vine exact pe acest gol.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

2009-2014. Telegrame Reactivări

7 comentarii Add your own

  • 1. noradamian  |  26 Februarie 2014 la 23:28

    RIP! A murit Paco de Lucia.

    Apreciază

  • 2. Zorin Diaconescu  |  27 Februarie 2014 la 02:34

    Reblogged this on CRONICA REZERVISTULUI and commented:
    La știm pe toate, pînă la conștientizarea electoratului. Cum poți conștientiza pe cineva care înjură toată ziua și după aceea votează ce-anjurat?

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  27 Februarie 2014 la 12:15

    Ziua bună şi fără belele! 🙂

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  27 Februarie 2014 la 12:19

    postare nouă

    Apreciază

  • 5. theo  |  27 Februarie 2014 la 12:26

    bunä,
    Täriceanu crede romanii tampitzi????
    pretextul a fost inpäcarea USL
    nu el s-a dus pt. el, miscarea acestui maf-IOT SECURIST ERA DEMULT aranjatä:
    manechinul are papionul din cravata lui ILIESCU; IAR EL ESTE
    UN TIPIC NEO-COMUNIST, s-a ascuns sub emblema liberalä
    pt. cä dädea bine.,ca om de afaceri.

    nu vä intrebatzi , dece nu a fost luat la puricat, manechinul de paie? CUM SI-A ACUMULAT AVEREA? cu ce mafiotzi a colaborat,? notarul statului , cu o firme nevasta- cine si pe cine
    a dranjat.?

    Täriceanu este acoperit de haita rosie, pt. cä face parte din ea, poate se vor interesa unii, unde era el si patriciu, inainte si in timpul revolutziei.
    colaborarea lui Täriceanu cu socialistii ; a fost inainte si acum,
    el este un gunoi cu papion:

    Apreciază

  • 6. theo  |  27 Februarie 2014 la 12:28

    treaba cu manechinul de paie cu umpluturä mafiotä,
    este special fäcutä, sä destrame dreapta.Ganditä cu PSD
    sunt destui tampitzi ce vor fi inselatzi

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  27 Februarie 2014 la 12:54

    Theo, ai intuit exact! Despre asta e vorba în postarea nouă.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 879,185 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.249 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 879,185 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: