1 Aprilie- sărbătoare cu roşu din calendarul uselist

28 Martie 2014 at 15:29 32 comentarii

Cum se apropie sărbătorile alegerilor de primăvară, gospodarii politici s-au apucat de treabă. O mulţime de păcălici se foiesc prin târgul televiziilor, îşi văruiesc gardurile, se aprovizionează cu minciuni proaspete, le reciclează pe alea vechi. Iar gunoaiele, mai multe ca niciodată, după obiceiul locului,  ajung în curţile vecine. Forfotă mare, putoare şi mai mare, încăierări pe ici pe colo între vecini, epidemie de istericale cam peste tot.

Totuşi, nimic nu se compară cu grandioasele însămânţări securiste de sezon reactivate în romanul cu gratii al ultimului reprezentant de top, purtător longeviv al megalomaniei paranoice ceauşiste. Apropiindu-se de eşecul definitiv al lucrăturii, mefistofelixul şi-l întoarce pe dos, adică se auto-omagiază în delir ca-n cabinetele nr 1 şi nr 2 la un loc.

Nici mama omida lui gâdea în balta cu duhuri rele de la miezul nopţii nu l-ar fi  înnămolit mai straşnic. Pe el- ca şi pe fantoşele catapultate de el, degeaba, la vârful statului! Mai uns cu smoală decât  ferocele free gigi, războinicul cu antene al luminilor iadului ne aminteşte, dacă mai era nevoie, că o laudă din partea întunecimii sale înseamnă pieirea garantată în cimitirul politic. Şi ce putea fi mai  potrivit pentru măreaţa sărbătoare a păcălelilor decât o slujbă de dezvelire a statuii sale – făcută de el însuşi? În prezenţa bostănaşului mircea şi a plutaşului tăriceanu, în aplauzele unor figuri de top ale infamului război uselist de  îngenunchiere a statului, slujba de lansare e de o  ironie colosală.

 

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , .

Când Ali se iubeşte cu Oli Aforismele scriitorului Valeriu Butulescu cuceresc lumea

32 comentarii Add your own

  • 1. gabhryel  |  28 Martie 2014 la 16:31

    E urletul de lebădâ al unui varan care, cu ultimele bale, se auto-răstignește.

    Apreciază

  • 2. mdany70  |  28 Martie 2014 la 16:48

    Se aprovizioneaza ca e criza ; nu de minciuni politice ce-i drept………..

    Apreciază

  • 3. theo  |  28 Martie 2014 la 19:36

    am väzut undeva o fotografie, unde turnätorul voiculescu
    la lasarea cärtzii, avea langä el colaboratorii de seamä,
    chireac,geoanä,täriceanu,etc: ce monumentalä deconspirare.
    poate acum cei de dreapta,vor vedea cine este mafiotul
    cu papion täriceanu.totul este distrus de combinatziile securisto-
    mafiote.

    Apreciază

  • 4. theo  |  28 Martie 2014 la 19:39

    cat de primitivi si räu voitor potzi fi, sä gäsesti hotärarea presedintelui, de a-l nu gratzia pe oier,färä inimä,räutate,etc.

    f. bine a fäcut dl. presedinte.

    Apreciază

  • 5. theo  |  28 Martie 2014 la 19:41

    adevärat bale, un libidinos mizerabil este voiculescu:

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  28 Martie 2014 la 22:33

    Seara bună! Gabhry, cartea asta de la un cap la altul, prin confruntare cu faptele reptilei, e un document acuzator.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  28 Martie 2014 la 22:37

    mdany, da, avem parte de crize de tot felul, numai la minciuni politice stăm bine.

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  28 Martie 2014 la 22:39

    Theo, am văzut şi eu mai devreme grupuleţul ăla de mafioţi troglodiţi. De arhivat pentru manualele de istorie…

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  28 Martie 2014 la 22:43

    N-am crezut nici un moment că gigi văicărosul va fi graţiat. Ar fi fost un compromis costisitor din partea lui Băse, un gest de slăbiciune cu efecte negative.

    Apreciază

  • 10. theo  |  29 Martie 2014 la 12:51

    CE INIMÄ RÄVÄSITÄ SI MARE ARE TÄRI………
    inima lui este la liberali,……….la care dintre 5 neveste?
    la kondyacov, ilici, voiculescu………………si mai care????????
    ce ipocrit mizerabil.

    Apreciază

  • 11. theo  |  29 Martie 2014 la 12:55

    sper ca magistratzii sä nu joace cu varanul, ajunge cu amanärile,e cazul sä fie trimis la jilava, acolo sä mai scrie o carte:
    BONBO, detzinutul, iar aruncä bazaconii, säracul ce penibil este. are mult timp sä scorneascä bazaconii.

    Apreciază

  • 12. theo  |  29 Martie 2014 la 12:57

    oierul este si cretin, face anuntzuri cä nu vrea mediatizäri,
    dar trimte totzi avoctzii lui zebzeci , sä facä informäri.
    are niste avocatzi- CARICATURI

    Apreciază

  • 13. theo  |  29 Martie 2014 la 13:00

    fotografia lui täri si voiculescu, este bunä pt. alegeri,

    sä vadä si romanii cu cine se tzine de manä trädiceanu.

    manechinul de paie este un mafiot ca si felix:

    Apreciază

  • 14. theo  |  29 Martie 2014 la 16:13

    CE ORDINÄRIE!
    au inscenat o mizerie cu un asocial bätran, ce in primärie
    nu a primit „ajutorul necesar.” f. multzi stiu asocialul se vinde
    pt. orce scenetä,manifestatzie,urlete.rusine PSD

    tot boc este devinä cä a murit iovan, pus multe cretinitätzi
    ce le dezbat golanii lui ghitzä. asta este o rusine,ceva mai
    ieftin nu existä.

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  29 Martie 2014 la 19:33

    Seara bună! Theo, n-a fost destul cât rău a făcut tăriceanu cât a fost premier, dacă tot n-a păţit nimic după aia, uite-l, netrebnicul, cum se dă în stambă cu mafioţii, ca s-ajungă iar sus. Acum măcar se vede cât de dăunător e soiul ăsta de liberali- securisti care ar vinde ţara pe nimic…

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  29 Martie 2014 la 19:35

    Da, fotografia aia de famiglie, e una care spune to despre indivizii respectivi. E de arhivat.

    Apreciază

  • 17. theo  |  30 Martie 2014 la 18:45

    ce atacuri ordinare si total condamnabile, se aduc la RTV
    la adresa DNA si BÄSESCU

    unde este CNA ??

    Apreciază

  • 18. theo  |  30 Martie 2014 la 20:01

    mä uit la tonta, vorbeste tot la RTV,ce tupeu ,ce nerusinat este, minte,se repetä si la fiecare frazä atacä.
    se laudä cu km. d-atzi in folosintzä, dar nu de el inceputzi.este un mare tupeu, un om f. periculos, sper ca romanii
    sä-si de-a seama tonta este o otravä inbräcatä in poleialä
    f. periculos:

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  30 Martie 2014 la 21:38

    theo, cu atacuri neruşinate şi minciuni au urcat în politică si tot din cauza minciunilor vor şi cădea, când le vine vremea, nu mă îndoiesc.

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  30 Martie 2014 la 21:41

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 21. theo  |  31 Martie 2014 la 12:15

    BUNÄ,
    ce scriu mi-a fost confirmat de cineva sigur,
    eu chiar nu am crezut cä PONTA este asa un ticälos,
    dar este un monstru de räutate si calcä in picioare orce pt. putere, minte si escrocheazä.
    el chiar nu are nici un drept sä aparä la ONU s-au UE;
    nu a contribuit cu nimic, chiar a fäcut sä disparä increderea internatzionalä in romania- totul se datoreazä lui PONTA si HAITEI ROSII. se pare chiar ai lui stiau adevärul.
    NICOLICEA din aurolac hotz si vagabond nu l-a scos, ILICI
    il numeste carlan, CRISTOIU il numeste tot timpul iresponasabil si mincinos.acum se stie sigur, el nemernicul tonta, si-a bätut tatäl care era grav bolnav,dupä care a murit,
    el a plecat la paris de fricä, toate astea le sustzin ai lui, eu nu le-am crezut prima datä,la paris s-a tzinut de hotzii si perversiuni. mi le-a confirmat cineva care chiar stie.
    CUMPLIT.

    atentzie, sunt oamenii ce il cunosc.
    Ponta trebuie urgent scos din viatza politicä, dela putere
    altfel distruge romania. el nu este normal

    Apreciază

  • 22. theo  |  31 Martie 2014 la 12:31

    ce adunäturä de iresponsabili, Antonescu dä vina pe tonta; cä este Bäsescu in functzie. käkäräu, un dobitoc notoriu, chiar nu meritä sä ajungä nimic. el a mintzit,furat voturi si atacat institutziile statului, UE,USA, ca si haita de escrocu USL
    astia nu meritä nici unul, sä conducä romania.
    romanii sä multzumescä lui dumnezeu cä a rämas bäsescu.
    Iese din ce in ce mai mult la ivealä amatoeismul talharilor:

    Apreciază

  • 23. theo  |  31 Martie 2014 la 21:34

    azi m-am convins, ponta este un monstru, un criminal.
    il
    amenintzä pe presedinte cu inchisoarea ,a nu stiu catea oarä,
    a mai fäcut-o si sova. este f. grav ce se intamplä in romania:
    SPER SÄ NU CASTIGE MULT LA ALEGERI

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  31 Martie 2014 la 22:31

    Seara bună! Theo, ponta e un pion upeist pus acolo să facă pe nebunu’. Şi-a atins punctul maxim acuma merge-n jos. Nu cred în sondaje şi stiu că o mulţime de tineri se pregătesc să-ntărească noile partide politice. Iar justiţia&SRI nu se dau bătute.

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  31 Martie 2014 la 23:04

    Somn usor 🙂

    Apreciază

  • 26. Dan  |  1 Aprilie 2014 la 14:05

    Apăi cât timp a fost, este şi va mai fi Ponta şi-ai lui la putere, 1 Aprilie e-n fiecare zi.

    Apreciază

  • 27. theo  |  1 Aprilie 2014 la 16:46

    este f. clar dece A Merkel, nu a vrut sä primeascä titlul de dr. H C.- din bucuresti, unde premierul tzärii este un PLAGIATOR, iar despre pitulicea cati si altzii se stie cä sunt
    plagiatori.

    Angelei nu-i este rusine s-au fricä, sä spunä NU, hotzilor.

    Apreciază

  • 28. theo  |  1 Aprilie 2014 la 17:48

    de cat o sä guverneze un monstru ca ponta, depinde de voi,
    cat itzi ve-tzi inghitzii tampeniile. ce este mai räu, voi nu stitzi
    de tratativele cu rusii si chinezii…….habar nu avetzi:

    Apreciază

  • 29. theo  |  1 Aprilie 2014 la 17:51

    NU VOTATZI PSD- SUNT O CIUMÄ
    nici un vot pt. haita rosie:
    ASEARÄ L-AM AUZIT PE PRESEDINTE, catä dreptate are,
    se pare si el stie Täriceanu este de stanga ca si ilici.

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  1 Aprilie 2014 la 19:01

    Seara bună! 🙂 Dane, ce a fost de spus în materie de manipulare, jaf, păcăleli şi alte de-astea care ne-au invadat societatea- s-a cam spus. Om vedea ce vor concetăţenii noştri. E vremea să-i lăsăm pe actorii politici să se-nfrunte.

    Apreciază

  • 31. noradamian  |  1 Aprilie 2014 la 19:07

    Theo, jurnalismul de investigaţie a revenit în forţă. Doar din ce aflăm de aici şi am avea suficiente dovezi să ne ferim de haită:

    http://www.riseproject.ro/articol/republica-lor

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  1 Aprilie 2014 la 19:11

    Luna asta o să mai schimb macazul, am găsit nişte versuri într-un sertar… 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 887,401 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.324 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 887,401 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: