(De)motivaţionale

15 Iulie 2014 at 09:58 27 comentarii

Vara trece ca într-o sală de aşteptare. Unii nici nu speră să se urce în vreun tren, vor doar să vadă trecând acceleratul ca într-o veche piesă despre vise nostalgice dintr-o gară de provincie uitată de lume. Alţii nu mai au răbdare să-l vadă odată debarcat pe Băsescu. E momentul lor astral! Sunt atât de pătrunşi de măreţia evenimentului încât nu-s impresionaţi de fel, că nişte conductori de-ai lor le fură şi şinele. S-ajungă ei să cucerească Cotroceniul, c-aduc altele-n loc. Pe bani serioşi, ca să aibă din ce pune de-o parte. Altfel cum să meargă construcţia capitalismului? Şi să-şi asigure accesul în fabuloasa lume oligarhică? Pentru mulţi, urmărirea dârei de melc toxic a varanului spre puşcărie, după ani de fentat justiţia, e mai palpitantă decât un concediu exotic.

Distracţia, pentru alţii, e unicul rost al vieţii. Viaţă deplină nu poate exista decât la bâlci -şi ce dacă -n  sala de aşteptare  miroase a urină şi pe jos e plin de ambalaje, coji de seminţe şi mucuri de ţigări? …Trăiască meisterii care bagă la greu, dixtracţie la popor. Pe banii lui, din care-şi trag şi ei, măcar de ţigări, ce naiba, până le vine trenul!

Să ne distrăm, atunci, privind maidanul unde se-nghesuie, călcându-se unii pe alţii pe picioare, muşcându-se drăgăstos, cheferiştii. Gata de atacul final la Cotroceni! De peste tot, de prin bălării şi gunoaie, da’ şi de prin refugii selecte, se aude lălăiala lui guţă, pe tot felul de voci: „ am valoare, m-am născut să fiu valoare…” În prim-plan, un buldog caporal plimbă-n lesă un căţel cu pedigree. Am toate competenţele necesare acestei funcţii„. Bravo, mă! Chestia cu supercompetenţele e hitul sezonului. Lansat de misecuvenişti, în  entuziasmul miserupiştilor, prinde ca pupăza din tei. În criză de zei, boborenii aşteptători -nici ei nu mai ştiu de ce – aplaudă răbdători. Rod ce li se oferă. Nu-s mofturoşi. Îi înduioşează auto-tămâierile unor ego-uri gonflate, iar lăudăroşeniile unor inşi obişnuiţi să se pupe-n oglindă le stârnesc porniri de căţălandri tandri.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , , , .

Criterii de dezintegritate Matrioşka-politika

27 comentarii Add your own

  • 1. racoltapetru6  |  15 Iulie 2014 la 10:11

    Degeaba tragem semnalul de alarmă. Trenul nu oprește și noi nu putem coborî, decât sărind dim mers și riscând să ne rupem gâtul. Prea puțini sunt cei cărora le pasă. Cei mai mulți dorm sau se uită pe geam la peisajele hipnotice care se scurg cu repeziciune. Dar nu văd că locomotiva a luat-o pe arătură.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  15 Iulie 2014 la 10:19

    Petru, nu stiu dacă semnalele astea au vreun ecou, oricum altceva nu prea văd ce e de făcut. Peste câteva luni, când mulţi se vor trezi din hipnoză, în locul lălăielii lui guţă, probabil, o să se audă coruri de vaiete.

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  15 Iulie 2014 la 17:09

    Finis coronat opus! după „Troienele” (regia Andrei Şerban) rolul mamei lui Isus în „The passion of the Christ” (Mel Gibson), Maia a devenit, în fine, ce e: mamaie în beach-clubul clovnului.

    http://life.hotnews.ro/stiri-esential-17679029-carnavalul-mamaia-mazare-stefan-cel-mare-iar-maia-morgenstern-mama-domnitorului.htm

    Apreciază

  • 4. theo  |  15 Iulie 2014 la 18:56

    o rusine , dacä se respectä ;nu trebuie sä iscäleascä cu un mafiot scälämbäiat, dar se pare cä banul …………ce rusine

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  15 Iulie 2014 la 19:19

    theo, salut 🙂 asta pare să fie sensul, previzibil, al lumii noastre actuale. Deşi, parcă prea abrupt! De fapt, se brodeşte bine pe „bâlciul ca rost” de care vorbeam, spre care tinde cultura naţiei si modelele ei de top…

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  15 Iulie 2014 la 19:26

    Mă-ntreb ce va face Monica Macovei (poate si alţii din preajma ei) dacă adunătura care se prefigurează a deveni un alt usele n-o să admită, nici măcar teoretic, criteriile etice, de pus în practică, cine să-şi facă iluzii… 🙄

    Apreciază

  • 7. neax  |  15 Iulie 2014 la 20:15

    Nora 3. După ce am văzut-o în Noapte furtunoasă, chiar nu mă miră.
    În rest, mă identific cumva cu cei din sala de aşteptare. E cam a treia vară în care aştept apatic-febril ceva: băgarea la zdup a lui Năsase, mereu amânată, invalidarea referendumului loviturii, băgarea lui Felix.

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  15 Iulie 2014 la 20:45

    Seara bună! Neax, din beach-clubul clovnului e greu să mai revină în lumea teatrului de elită. E ca si cum Mariana Nicolesco ar cânta în duet cu guţă 😀

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  15 Iulie 2014 la 20:47

    Stăm, da, în sala de aşteptare, nu stiu ce mai asteptăm. Doar când fluieră DNA-ul ne mai înviorăm un pic…

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  15 Iulie 2014 la 22:44

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 11. theo  |  16 Iulie 2014 la 11:55

    bunä,
    propunerea lui MM ;O SÄ FIE IGNORATÄ
    vrea afarä securistii, trebuie sä plece treisferturi din ei, in
    frunte cu Quitus.de incobatibili sunt tot atat de multzi.
    sper ca la UE ,sä facä treabä, ca intodeauna, dar in aliantzä
    nu, este sfidatä si jignitä. iar bleaga s-a folosit de ea.

    Apreciază

  • 12. dora  |  16 Iulie 2014 la 12:16

    Salut gradina,salut gradinari!

    @nora 🙂 ,parca e prea abrupt pesimismul.Noi mereu am stat in gara insalubra si rau mirositoare si cu toate acestea macar partial ne-am urcat in trenul cu destinatie corecta.
    Stiu este greu ca ne imaginam „peisajul;” fara piratul la timonii si cu epigonii …”Simţiri reci, harfe zdrobite,
    Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
    Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimi”,/i> ,vorba poetului.

    Viata nu se opreste in loc ,sa-i urmam cursul si daca se poate sa-i corectam traiectoria dupa puterile de care dispunem. 😆

    Apreciază

  • 13. dora  |  16 Iulie 2014 la 12:18

    theo,servus!
    Nu stiu ce e in neregula cu Maia,nu sunt deloc la curent cu noutatile teatrale.

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  16 Iulie 2014 la 12:30

    Ziua bună, dragilor! 🙂 Theo, nici în PDL, nici în ARD, nu s-au băgat în seamă regulile de bune practici ( imperios necesare, de altfel) cerute de Macovei. Cu atât mai mult în struţo-cămila plină de penali…

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  16 Iulie 2014 la 12:34

    Dora, am prins o stare, asa cum as vorbi despre vreme. Un efect are asupra oricui ce se petrece în jur, dar nu-i mai puţin adevărat că vremea, cea din suflet, are si alte resorturi care o fac plăcută 🙂

    Apreciază

  • 16. noradamian  |  16 Iulie 2014 la 12:37

    Posibil ca „aşteptarea” să anunţe o furtună neobisnuită spre toamnă care să schimbe mult din peisajul politic de-acum. „Ochiul” e deja în formare la DNA, se spune…

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  16 Iulie 2014 la 12:38

    E bine: Maia Morgenstern a refuzat să mai joace în comedia bufonului… 🙂

    Apreciază

  • 18. dora  |  16 Iulie 2014 la 13:42

    nora,am inteles….ni se intampla tuturor.
    Eseul tau este exceptional,mesajul politic pesimist,ceea ce nu exclude realele intunecimi atat in profunzime cat si la suprafata.

    Am citit si eu ca Maia a refuzat sa joace rolul mamei lui Stefan cel Mare.Asta nu inseamna ca n-a avut si nu are priza in zona pesedista.L-a sustinut in 2009 pe „prostanacul”Geoana.

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  16 Iulie 2014 la 14:42

    dora, de fapt asteptarea asta „nevrotică” ne face să mai zăbovim cu ochii la ce se petrece. Nu că ar conta prea mult -postări de 4, 5 ani se dovedesc cât se poate de actuale – fără să am nici cea mai mică satisfacţie pentru asta. N-o să cad în negativism, desi uneori devin niţel sceptică. 🙂

    Apreciază

  • 20. dora  |  16 Iulie 2014 la 15:31

    Cu mijloace modeste asta inseamna implicare si responsabilitate. Ma refer la noi chibitii,tu ai jucat si joci intr-o liga selecta si esti pretioasa pentru noi. 😆 😆

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  16 Iulie 2014 la 15:37

    dora, esti drăguţă! tnx 🙂 🙂

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  16 Iulie 2014 la 22:23

    Somn usor! 🙂

    Apreciază

  • 23. ovidiu  |  17 Iulie 2014 la 00:25

    Bună seara,
    Nora 20,
    Dora are dreptate, sunt in asentimentul ei.
    In altă ordine… se răsucește Theophyl in mormânt:
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17687758-blaga-mihai-razvan-ungureanu-prim-vicepresedinte-pdl.htm

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  17 Iulie 2014 la 12:49

    Salut! 🙂 Ovidiu, multzam!

    Ai dreptate, păcat de atâta energie investită pentru un proiect găunos şi de atâta bobor orbit atras în remorca unui arivist lipsit de scrupule. Măcar dacă ce se petrece acum în politică le-ar fi de leac celor care se-nregimentează astfel…

    Apreciază

  • 25. theo  |  17 Iulie 2014 la 16:17

    BUNÄ;
    OPORTUNIST, s-au mai bine zis lingäu, face orce, se indoaie cat poate, inportant un oscior.

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  17 Iulie 2014 la 16:29

    Salut, Theo! 🙂 da, de o vreme nici nu mai încearcă să salveze aparenţele.

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  17 Iulie 2014 la 16:29

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,351 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.316 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,351 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: