Martie în Israel (1)

24 Iulie 2014 at 14:37 20 comentarii

Shalom!

… Sfârşit de ianuarie 1997. Ore în şir de aşteptare pe un ger cumplit la ambasada israeliană din Bucureşti pentru viză, mai întâi la o demarcaţie trasată ca o barieră de aşteptare chiar în stradă, (”a Plantelor” dacă-mi aduc bine aminte) apoi la poartă, pe urmă în interiorul clădirii… Mai fusesem cu o zi în urmă aici, şi, după o lungă aşteptare aflasem că sunt reprogramată, nu mai ţin minte care fusese motivul… Kilometri de tropăială pe cei câţiva metri la dispoziţie, de alunecat când şi când, pentru înviorare, pe gheţuşurile din preajmă, fără să simt că mă-ncălzesc, plictisită şi obosită inclusiv din pricina stării de nemulţumire a celor cu care am petrecut în aşteptare acele ore lungi!… Mai că-mi venea să renunţ… “Nu, n-am renunţat, până la urmă s-a rezolvat”, îi povestisem la telefon, a doua zi, lui Miriam, prietena din copilărie care mă invitase pentru o lună în Israel. „A fost bine că n-am ştiut dinainte prin câte filtre trebuia să trec, câte drumuri, câte ore de aşteptare şi, mai ales, că vor fi nişte zile cumplit de îngheţate„.
Gerul nu cedase deloc nici în luna următoare, nici în prima zi de martie când mă urcasem în avion, îmbrăcată de iarnă, cu destinaţia Tel-Aviv. Pe lângă frig, probabil şi semiîntunericul în care pornisem în călătorie, lumina slabă ducând cu gândul mai curând la un oraş sub camuflaj decât la o capitală europeană, să fi fost explicaţia pentru fizionomiile nicidecum zâmbitoare ale celor pe care-i vedeam în preajmă. La asta aveam să mă gândesc mai târziu, după ce am aterizat în spaţiul cald, animat, scăldat în lumină, al aeroportului Ben Gurion, unde mă aştepta Miriam. Sosită dintr-o iarnă îngheţată şi deprimantă într-un loc plin de lumină şi culoare ziua ca şi noaptea, era normal să mă simt puţin copleşită. La două ore şi jumătate de la decolarea avionului din ţara întunecoasă încă lipsită de repere şi de orizont care era România atunci, ajunsesem într-un loc debordând de viaţă. Atmosfera tinerească, vitalitatea şi energia aveam să le întâlnesc pe tot parcursul lunii martie pe care am petrecut-o acolo, pretutindeni şi în orice. Ţin minte că, după ce am străbătut pe o ploaie caldă câteva zeci de metri, urmărind, apoi, prin ferestrele taxiului în care am urcat, aspectul locurilor de la Tel-Aviv la Haifa, am fost uimită de risipa de lumină de pe traseu, o lumină aurie, caldă care dădea un farmec neobişnuit pentru mine, nopţii. Leon ne aştepta acasă, cu o supă gustoasă de porumb (specialitatea casei, mă pune-n temă, Miriam). Câteva gustări frugale, un pahar de vin de Carmel, au contribuit din plin la adaptarea mea instantanee în ambianţa plăcută a apartamentului de la etajul şapte al unui imobil de pe strada Smochinului din Kiriat Bialik, un orăşel satelit al portului Haifa. În nici trei ore îi spun lui Leon, deşi am ajuns în altă lume, mă simt ca acasă. Sentiment care m-a însoţit permanent în Israelul din Martie al vizitei mele de atunci, în care am trecut prin peripeţii de tot felul. O ţară, nu mai mare decât Oltenia noastră, un loc cu o vitalitate impresionantă în care veştile despre moarte sunt cotidiene, în timp ce străzile şi locurile publice sunt pline de oameni de toate vârstele şi rasele, de tineri în uniforme militare, de o sumedenie de mămici şi de cupluri însoţite de copii. Nu seamănă cu nimic din ce văzusem prin alte părţi, aievea sau cu ochii minţii. Diversitatea, varietatea, sunt termenii potriviţi pentru a vorbi de oameni, de peisaje şi de economie sau comerţ, de turism şi turişti. Şi toate astea îmi păreau extrem de naturale pe de o parte şi de bine organizate pe de alta.  Şi încă o ciudăţenie: în vreme ce în “ţara mioriţei” începuse să-şi facă loc “cultura lui trendy şi a lui cool”, prin locurile acelea străine dădeam mereu peste denumiri româneşti neaoşe şi inspirate. Fie că era vorba de restaurante sau pensiuni ale unor evrei de origine română, sau de reclamele din ziarele în limba română (destul de multe şi interesante) pentru fel de fel de preparate din bucătăria românească inclusiv pentru sarmale ca la “mama acasă” ori pentru frigăruile de restaurantul “Mişu” din Haifa, amestecul ăsta de familiar, de exotism oriental şi civilizaţie occidentală era cu totul neaşteptat. Apoi muzicieni din pieţe sau de la colţ de stradă cântând canţonete şi cântece vechi româneşti. Nu-l uit pe acordeonistul moldovean de sus, din rotunda pitorească de pe muntele Carmel, de unde se vedea tot golful Haifa până departe spre munţii din sudul Libanului. L-am ascultat minute-n şir cântând valsuri de Strauss, canţonete şi romanţe. De altfel muzica nu lipsea nicăieri din locurile publice. În mijloacele de transport în comun erai legănat de armonii mediteraneene (israeliene, greceşti, mai ales) uneori şi melodii populare româneşti. Foarte curând aveam să-mi dau seama însă, că nu-i uşor să trăieşti în aceste locuri.

din volumul  „Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe. Tags: , , , , .

Matrioşka-politika Martie în Israel (2)

20 comentarii Add your own

  • 1. theo  |  24 Iulie 2014 la 15:46

    MINUNAT,
    multzumesc Nora.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  24 Iulie 2014 la 16:06

    Mulţumesc şi eu, theo! După mai bine de 17 ani de la luna martie petrecută acolo, şi de 5 ani de când am scris cartea, impresiile au rămas la fel de vii.

    Apreciază

  • 3. theo  |  24 Iulie 2014 la 16:10

    unde pot comanda cartea?

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  24 Iulie 2014 la 16:16

    theo, ediţia de acum 5 ani a povestirilor din Israel- ca si a „Duhurilor blânde pe dealuri” s-au epuizat. Poate reusesc să le reeditez.

    Apreciază

  • 5. carmen cujba  |  24 Iulie 2014 la 20:46

    Minunat, Nora. Mi-ar face mare placere sa-ti citesc cartile. Imi pare rau ca la vremea editarii lor nu stiam nimic despre tine si despre scrierile tale. Poate reusesti sa le reeditezi si in caz ca da, sa ne spui si noua editura.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  24 Iulie 2014 la 21:19

    Multzam, Carmen! Din „Mesterul Manole construind Turnul Babel” şi „Drumul spre Mirhinia” mai am ceva rezerve pentru prieteni. Adresa ta o am, la fel si adresa lui Theo. Dar asta mai încolo, spre toamnă. Reeditarea celorlalte două e în plan dar am tot amânat…

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  24 Iulie 2014 la 21:19

    Noapte bună, dragilor! 🙂

    Apreciază

  • 8. dora  |  24 Iulie 2014 la 21:46

    Ce surpriza,ce surpriza !
    😆 😆
    Nora,
    Cu stilul tau incarcat de romantism ,cu luciditatea plina de blandete si candoare m-ai cucerit din nou.

    Ma pot abona si eu la reeditarile cartilor tale?

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  24 Iulie 2014 la 22:03

    dora, cu toată inima, doar să reuşesc 🙂

    Apreciază

  • 10. carmen cujba  |  25 Iulie 2014 la 09:15

    Buna dimineata, Nora si multam fain.

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  25 Iulie 2014 la 09:43

    Salut, Carmen, multzam şi eu!
    Ziua bună tuturor 🙂

    Apreciază

  • 12. dora  |  25 Iulie 2014 la 12:21

    Numai e dimineata,e miezul zilei. Ce repede trece vremea,abia iti deschizi ochisorii si mai vezi de-ale gurii si …..vine caldura peste tine.

    nora, :lol:: multumesc anticipat si sper sa fiu printre favoriti ,ca veche cititoare a povestirilor tale minunate.

    Apreciază

  • 13. dora  |  25 Iulie 2014 la 12:57

    De ce sa nu fim si veseli?

    Apreciază

  • 14. dora  |  25 Iulie 2014 la 13:01

    Un vals e bun mai spre seara!

    Apreciază

  • 15. dora  |  25 Iulie 2014 la 13:23

    Sa va spun un secret:in adolescenta la „muzica popoarelor”cautam muzica evreiasca.

    Apreciază

  • 16. dora  |  25 Iulie 2014 la 14:29

    Un film savurat de mine prin anii/90 este operatiunea Entebbe.
    Daca aveti placere urmariti-o si voi.

    Apreciază

  • 17. dora  |  25 Iulie 2014 la 14:29

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  25 Iulie 2014 la 14:40

    Servus, tok! Dora, ce bunătăţi găsim aici, numa’ bune de savurat mai pe înnoptate (c-acum iar o iau din loc) Multzam 🙂

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  25 Iulie 2014 la 14:41

    …a apărut si episodul 2, ai văzut? 🙂

    Apreciază

  • 20. dora  |  25 Iulie 2014 la 15:08

    Ma duc sa vad….
    asa printre picaturi ca sunt in mare priza cu venirea printeselor.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,351 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.316 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,351 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: