Martie în Israel (4)

27 Iulie 2014 at 14:30 11 comentarii

Vreme şi mai rea

… Ieşisem din Sibiu, ne apropiam de Răşinari. Un drum luminos printre dealurile cu căsuţe ascunse prin livezi şi vii care alergau parcă spre munţii albăstrii  din zare. Instantaneu, peisajul se transformă într-unul  înzăpezit…
galilee  1 Cop…Unde sunt? Mă trezesc, direct din vis, cam buimacă. Sar din pat. Deschid ferestrele larg. Dealurile Galileii se decupează limpede în lumina cam mohorâtă a zorilor. Ce furtună! Fulgere şi tunete până spre dimineaţă, îmi spune Miriam care-şi bea, ca de obicei, cafeaua dis-de dimineaţă în bucătărie, ascultând ştirile.
– Probabil ai adormit cu gândul acasă la ai tăi, e de părere Miriam. Îmi pune cafea caldă-n ceaşcă. Yael o să fie tare încântată că ai dormit bine, adaugă.
– E tare drăguţă, îi spun. Miriam nu pare s-o aprecieze la fel. Aseară Yael îmi pusese la dispoziţie camera ei. Ea urma să doarmă pe canapeaua din salon. Oricum poimâine se-ntoarce în tabără. Îşi scosese din sertare şi din dulap câteva obiecte personale şi haine şi le aruncase într-o sacoşă. ”Poţi să-ţi pui lucrurile aici” mă invitase apoi, în vreme ce punea o casetă cu muzică. Îmi place? Da, îi spun, îmi place. Cine cântă? Cu aceeaşi gravitate, serioasă, Yael îmi povesteşte ceva despre cântăreaţa respectivă. Aha. Tare plăcută strădania ei de a mă face să mă simt în largul meu. Ca şi disponibilitatea ei şi siguranţa de sine cu care îmi explică tot ce crede ea că m-ar interesa. O vioiciune tonică contrară stării de nelinişte a lui Miriam. Şi o gestică expresivă, o graţie naturală de care nu părea că-şi dă seama. Deschisese un sertar cu cărţi de călătorie, ghiduri şi casete. Mica ei comoară. Mi le prezentă amănunţit pe fiecare. Apoi alt sertar: agrafe de păr, brăţări, clipsuri. “Uite, foloseşte de aici ce vrei”.
– Da, oftează Miriam. Aşa era şi la şcoală şi acum. Se simte foarte bine cu prietenii. Mai bine decât cu familia. Şi în armată se bagă-n toate. Îi place să meargă-n misiuni, să conducă grupuri. Acuma a terminat un curs de cartografie şi e mare specialistă, mai spune nu prea încântată Miriam. Pune pe masă pâine, pastă de năut, humus, lămâie, ulei de măsline şi pătrunjel. Pe urmă desface şi o cutie cu thina. Ne apucăm să pregătim sandvişurile pentru mai târziu. O să mergem pe undeva, chiar dacă e vreme închisă. Sporovăim. Vremea se va înrăutăţi în continuare, ne anunţă radioul în încheierea orei de ştiri în limba română. Din cauza ploii de azi noapte şoseaua de la Marea Moartă e sub apă şi circulaţia oprită. Miriam nu-şi aminteşte să fi avut o asemenea lună martie vreodată. Ghinion. Sandvişurile sunt gata. O să mai luăm cu noi şi fructe. Din fereastra bucătăriei se vede versantul dinspre nord al muntelui Carmel cu panorama îndepărtată a unui părţi din Haifa dominată de un turn uriaş. Universitatea Haifa. O construcţie tâmpită, decretează Miriam. Tot timpul studenţii trebuie să se fâţâie cu liftul în sus şi în jos.
– Auzi ce zic ăştia, interceptează ea încă o ştire radio în ivrit: “Pe muntele Har Homa din Ierusalim utilaje de construit, armată, maşini, ciocniri cu arabii”.
La masă îşi face loc Leon.
– Să vezi ce va urma de aici! Miriam de acum intră-n agitaţie. Destins, cu un zâmbet uşor ironic îşi toarnă o ceaşcă de cafea.
– Ăsta-i Leon, se plânge Miriam.Vrea să crezi că e grozav şi că nu-i pasă. În realitate se consumă la fel ca mine.
Leon n-o contrazice.

din volumul  “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe. Tags: , , .

Martie în Israel (3) Martie în Israel (5)

11 comentarii Add your own

  • 1. theo  |  27 Iulie 2014 la 16:37

    multzumesc mult,
    f. frumos

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  27 Iulie 2014 la 17:39

    Ziua bună! Theo, multzam 🙂 Pentru mine, fiecare zi petrecută acolo însemna ceva nou şi, cel mai adesea, surprinzător. Probabil de-aia am şi păstrat în minte totul, până la detalii, fără note scrise ( excepţie câteva nume de străzi, de plante şi nişte reţete de la Leon) Nu mă gândeam atunci să scriu- nici măcar un reportaj, Abia în 2009 adică după 12 ani, m-am învrednicit…

    Apreciază

  • 3. theo  |  27 Iulie 2014 la 18:08

    cu talentul si sufletul täu, ai pus pe hartie, lucruri simtzite,
    savurate, asta se vede.
    mä gandeam cat de bine fac oamenilor, sä citeascä, sä uite
    sä cälätoreascä cu scriiltorul, din päcate se citeste putzin:

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  27 Iulie 2014 la 22:38

    Theo, spusele tale îmi amintesc de versurile lui Emily Dickinson:

    „Departe ca o Carte nu
    Ne poartă vreo fregată
    Nici caii repezi ca Poema
    Pe Pagina cabrată”…

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  27 Iulie 2014 la 22:38

    Noapte bună!

    Apreciază

  • 6. theo  |  28 Iulie 2014 la 09:03

    bunä,ieri a plouat la noi torentzial, (mult si repede)
    väd cä si in romania, cam in aceleas judetze, cu ce obraz se duc ei la cetätzeni, tot nu au fäcut nimic pt. ei.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  28 Iulie 2014 la 12:02

    Ziua bună! 🙂 Theo, cald, ploaie, vreme-nchisă şi aici. Ciudată vară!

    Apreciază

  • 8. theo  |  28 Iulie 2014 la 21:26

    si la noi este f. ploioasä vremea, dar säracii oameni
    väd cä sunt chiar oropsitzi. nu au canalizare, dar au sute de semne de circulatzie ,in sate däräpänate.
    ce naiba o sä mai facä nemernicul ponta? distruge tot.

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  28 Iulie 2014 la 21:40

    Seara bună! Theo, avem postare nouă, neanunţată, tot despre ploaie e vorba si acolo 🙂

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  28 Iulie 2014 la 21:41

    Se mai pot schimba lucrurile până la alegeri desi e greu de crezut 🙄

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  28 Iulie 2014 la 21:42

    Noapte bună!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,061 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.353 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,061 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: