Martie în Israel(6)

29 Iulie 2014 at 13:27 3 comentarii

Haifa, grădini suspendate între cer şi mare

Zona industrială prin care trecem în drum spre Haifa e urâtă ca orice loc de acest fel. Puzderie de reclame colorate, aspectul dezolant al palmierilor aproape uscaţi de pe marginea şoselei. La o răscruce, o construcţie uriaşă, hexagonală, un Mall, spune Miriam, primul de aici. “Inima golfului”. Exact în ziua dinaintea inaugurării fusese lovit de o rachetă Skud din cele câteva sute lansate de irakieni. Atac prin care se declanşase, cu şase ani în urmă, în 1991, primul din cele două episoade din “Războiul Golfului”. Intervenţia rapidă a americanilor împotriva Irakului de atunci condus de Saddam Hussein cunoscută sub numele de “Furtună în Deşert” avea să marcheze începutul unui război de uzură ale cărui efecte încă sunt de actualitate. Într-o secundă “Inima Golfului” se făcuse praf şi ţăndări. Doar zidurile rămăseseră intacte. Se refăcuse repede, în totalitate, inaugurarea fiind însoţită şi de expunerea fotografiilor înrămate pe un perete la vedere. Oricine intră de atunci în mall dă cu ochii la intrare de imaginile construcţiei iniţiale şi a ceea ce rămăsese din ea după explozie. Lăsăm în urmă Mac Donalds-uri şi alte simboluri ale prezenţei culturii “pepsi” şi treptat intrăm în altă atmosferă. Apar conifere ca nişte umbrele uriaşe, aerul e tot mai limpede. Şoseaua urcă printre case Haifa_2872-1construite din piatră şi grădini care par suspendate. Jos se vede panorama strălucitoare a golfului plin de tot felul de ambarcaţiuni care par nemişcate pe luciul verde albastru în nuanţe schimbătoare şi uşor vălurit, al mării. Coborâm din autobuz în Hadar, un cartier de la primul etaj, Haifa fiind construită pe mai multe nivele. Parcuri, clădiri ministeriale, dar şi străzi  comerciale cu o circulaţie intensă. E foarte diferită Haifa de ce am văzut până acum. Atmosfera îmi pare mai degrabă occidentală. Îmbrăcată sport, bine dispusă după ce obţinuse repede, un act care avea nevoie de la un minister de acolo, Miriam îşi ia rolul de ghid în primire. „Yael n-ar avea nimic de comentat de data asta”, îi spun urcând pe drumul umbros şi pietruit spre Grădinile Bahai’lor (Un Versailles al orientului. Mergeţi acolo şi o să vedeţi, ne sfătuise Leon aseară). “S-o crezi tu”, râde Miriam. Trecem pe sub coroanele a două rânduri de palmieri pe o alee pardosită cu pietricele albe, rotunde, images bahai panoramauniforme ca mărime, cam cât un bănuţ. Intrăm în templul cu cupola aurită după ce citim nişte inscripţii despre această superreligie (pe care eu o asociez nu ştiu de ce cu limba esperanto) şi ne descălţăm. Candelabre, lămpi, covoare, flori, vase scumpe orientale. Risipă de petale, frumos mirositoare, de trandafiri. Ziduri şi coloane de marmură. Ieşim şi ne plimbăm câtva timp pe aleile grădinii pardosite cu bucăţele mici de pământ ars care formează covoare cărămizii într-un contrast extrem de plăcut cu verdele de toate nuanţele, de la cel închis al chiparoşilor, la verdele argintiu al unor cactuşi mari cu flori portocalii şi cu verdele crud al palmierilor. Garduri de trandafiri, grădini de măslini, grădini de nisip cu cactuşi înfloriţi. Din loc în loc felinare cu tija neagră decorate cu plăci aurite. Grădini de portocali încărcaţi cu fructe, în terase suspendate deasupra Mediteranei. Aleile sunt curăţate cu aspiratorul. ”Splendid!…Dar, prea perfect”. Miriam e de aceeaşi părere. La ieşire, după ce ne întreabă de unde venim, un tânăr ne întinde o broşură cu explicaţii. Din nou în autobuz, muzică, armonii mediteraneene, şoferi vorbăreţi. Pieţe, grădini, magazine cochete sau luxoase. ”Ionel, Ionelule”, un acordeonist lângă grilajul unei grădini. Din când în când câte un trecător se opreşte să pună unul sau doi shekeli în cutia acordeonului. Programasem să trecem şi pe la restaurantul românesc din Haifa: ” Trei generaţii la restaurantul Mişu” cum citisem într-o reclamă dintr-o publicaţie în limba română în care figura şi anunţul “căutăm grataragiu”. Altădată, îmi spune Miriam. Se făcuse târziu şi era păcat să nu dăm o raită prin Ahuza, cartierul reşedinţelor de lux ale milionarilor Haifei, de la ultimul etaj şi de acolo, ceva mai sus, la Stella Maris, Mânăstirea Carmelitelor.

din volumul  “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe. Tags: , , , , .

Martie în Israel (5) Martie în Israel (7)

3 comentarii Add your own

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,232 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.314 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,232 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: