Martie în Israel (18)

23 August 2014 at 16:09 Lasă un comentariu

David

…Ce anume poate reface, reconstrui o naţiune? Doar calitatea umană şi competenţele structurilor  de conducere? Înţelegerea şi respectarea principiilor democratice?… Să fie asta, destul? Dacă noi, românii, ne-am fi strâns din diverse locuri ale lumii, vorbind limbi diferite, purtând în noi culturi diferite, având culoarea pielii şi fizionomii diferite, am fi reuşit să ne (re)constituim ca popor? Şi nu doar noi, ci oricare alţii?…
– De zece minute vorbesc cu tine şi nu mă auzi, mă atenţionă Miriam.
– Te aud, cum să nu! Şi sunt absolut de aceeaşi părere… că e preferabil să plecăm mâine dimineaţă dacă tot e liberă camera încă o noapte.

Miriam e încântată. Îl sună pe Leon, apoi pe Yael. Acasă toate sunt bune. Asta înseamnă că mai avem o după amiază de hoinăreală. Ni se făcuse foame. “Fiecare evreu este responsabil pentru persoana de lângă el”, zâmbeşte Miriam scoţând cele două sandvişuri din geantă, făcute înainte de plecare în bucătărioară unde, ca de obicei dimineaţa, mirosea a ceva bun gătit de David. Abia azi descoperisem, mai bine zis Miriam observase, dând deoparte draperia înflorată de la fereastră, că bucătărioara dă într-o loggie mică, de cel mult patru metri pătraţi unde nu se vedea altceva decât un pat pliant şi nişte bagaje… Era locul unde dormea David!
“Tot nu-mi dau seama ce hram poartă insul ăsta”, se-ncruntase Miriam. “Pare de treabă, e adevărat, dar cine ştie cu ce se ocupă. Prea e misterios!”

Mâncăm din mers. Puţină lume pe aici. Ajungem pe muntele Scopus. Ca să vizităm Muzeul Israelului (trecusem prin apropiere) socotim c-ar fi nevoie de o zi, cel puţin. Şi mai sunt şi alte locuri pe care va trebui să le lăsăm pe altă dată. Dacă va mai fi o altă dată. Ne asociem unui mic grup care se pregătea să viziteze Universitatea Mormonilor amintindu-ne că Shoshana ne povestise câte ceva despre arhitectura, perspectiva şi grădina “paradisului” pe care o imaginaseră acolo. Meritau să fie văzute. Şi nu exagerase! Prin peretele de sticlă din amfiteatrul enorm al construcţiei de pe un versant al muntelui, clopotniţele, minaretele, crucile, semilunele, cupola Domului, incendiate de soarele după amiezii, toate oferă o imagine greu de uitat. În dreapta, privirea ne duce până departe în împrejurimile deşertice cu spinări stâncoase şi văi prăpăstioase. În partea opusă, construcţiile noi din piatră albă, strălucitoare, zidurile din aceeaşi piatră, toate au eleganţa unor palate amintind, prin stilul masiv, de reşedinţele antice ale regilor biblici. O “sister” amabilă ne povesteşte despre preceptele acestui derivat religios ciudat, apoi ne prezintă cu mândrie, locaţia. O construcţie din sticlă şi piatră mai mult decât grandioasă. Plus lemnul de esenţe rare cu care e căptuşit interiorul. În partea opusă peretelui de sticlă, o orgă de aceeaşi lungime. “Cea mai mare din lume”, se laudă sister Helen. Cu ochii la priveliştea de afară, n-am prea reţinut ce ne povestise în continuare. Ca şi ceilalţi vizitatori, vreo zece să fi fost, admiram în tăcere cetatea scăldată în lumină. Zărim şi Muntele Măslinilor! Pare destul de aproape văzut de aici. Printre chiparoşi disting “Dominus Flevit”, biserica în formă de lacrimă. Alaltăieri ne amuzasem dând acolo peste nişte găini care ciuguleau în voie prin iarbă şi flori. Le creşteau anume, ne lămurise un călugăr franciscan gras şi bonom, în amintirea cocoşului care cântase de trei ori în noaptea trădării şi prinderii lui Iisus. Era locul unde Iisus a plâns, ne mai spuse, ştiind că nu va trece mult şi cetatea va fi distrusă.

După două mii de ani trebuie să faci un efort deosebit ca să-ţi imaginezi cum arătau toate astea pe vremea lui Hristos sau, mai târziu, când cetatea era sub ocupaţie romană. În prezent, fiecare din mulţimea de culte, denominaţiuni, secte, curente şi mişcări religioase caută să deţină aici o proprietate sau mai multe. Remarcabilă atitudinea guvernului israelian de a deschide porţile locurilor sfinte atâtor culte, biserici şi mişcări religioase! Aparent, cel puţin, se-nţeleg şi se respectă între ele. Diversitate impresionantă, stranie în unele privinţe. În “Grădina raiului” de care ne pomenise Shoshana, sister Helen ne arată nişte scuaruri îngrădite cu grilaje de lemn lucios, negru roşcat, pardosite cu pietricele albe în care sunt teascuri pentru vin şi prese vechi pentru ulei de măsline. Între ele tufe de foioase, pini albicioşi, jnepeni roşcaţi. Trandafiri de toate soiurile şi culorile. Şi, bineînţeles, nelipsitele anemone sângerii.

Coborâm de pe proprietatea mormonilor în şoseaua de la poalele muntelui Scopus, fără s-avem vreun plan. Un tinerel cu fizionomie de asiatic ne sare brusc în faţă. Ne speriem niţel. Strigând şi gesticulând disperat ne întinde, fiecăreia, câte un pliant în care se anunţa iminentul sfârşit al lumii din anul două mii. Aşadar, mai aveam doi ani de trăit!…

Mergem sporovăind pe şoseaua destul de puţin circulată care pare a delimita conturul acestei zone a oraşului, spre noua Universitate, tot pe muntele Scopus. Întâmplarea cu asiaticul ne înviorase. Ne oprim să dăm lămuriri unor tineri care căutau strada “Ramat Hagolan”. Ca să vezi: Ramat Hagolan e chiar strada pe care locuieşte familia Kramer! Mai devreme o identificasem şi noi, cu părere de rău că n-avem timp nici pentru o scurtă vizită. Aşa că le explic turiştilor, cu un aer sigur, pe unde s-o ia…

Zăbovim câtva timp privind povârnişurile pietroase dinspre Munţii Iudeii pe care, dincolo de şosea, nu departe de unde ne aflăm, pasc capre. Pe dealurile din care dispare treptat vegetaţia se văd şiruri de pietre albe ca nişte imense osuare până departe. Pe o pantă în dreapta, un sat arăbesc. Şoseaua iese din spaţiul larg de până acum intrând între pereţi stâncoşi acoperiţi cu vegetaţie bogată, care o delimitau pe o parte şi pavilioanele din campusul noii Universităţi Ebraice (Ghivat-Ram), pe cealaltă.

Străbatem  parterul primei clădiri şi, de aici, ne continuăm drumul, din pavilion în pavilion, prin campus. O înşiruire de construcţii masive din calcar alb-gălbui, fiecare având, la vedere, înscris  în piatră, numele finanţatorului. “Fără într-ajutorare” spune Miriam, lumea ar sucomba. Caritatea,“tzedaka” în ivrit, cel mai nobil scop al vieţii e-nţeleasă ca un dar al lui Dumnezeu cerut de legea evreiască. Tzedaka implică educaţie şi creativitate. Asta i-a ţinut pe evrei în vremuri de cumplită restrişte. Tzedaka ajută şi acum la construcţia societăţii. Chiar dacă mai sunt şi unii care nu simt nevoia asta, sau încă n-au deprins… Sunt nenumărate forme de a acorda ajutor celor în nevoie, există competiţii în acest scop. Ajutorarea este o preocupare esenţială cultivată la nivel naţional. Un criteriu de apreciere în comunitate. Elevii din şcolile ebraice învaţă de mici să fie de folos celor mai nevoiaşi. Proiecte de anvergură au fost finanţate exclusiv prin sponsorizare. Academii, universităţi, spitale, s-au realizat din donaţiile unor evrei bogaţi. E drept, între ele sunt şi gesturi filantropice din alte motive, consideră Miriam. Unii dintre bogătaşii de peste ocean, departe de urgia din Europa invadată de Hitler, probabil au rămas cu mustrări de conştiinţă că-n acele vremuri şi-au văzut de ale lor şi nu au încercat să facă mai mult pentru salvarea semenilor. În toată lumea, evreii înfiinţeză fundaţii, fac donaţii pentru societăţile în care trăiesc şi asta nu de acum…

Trecem dintr-un pavilion în altul, prin librării, săli de lectură, restaurante. Ne oprim puţin într-o sală în care se repeta o piesă de teatru. Tare plăcut, deşi n-am înţeles mai nimic. Plăcut şi faptul că întrebând una alta, în dreapta, în stânga, ni se răspunde prompt şi serios. Orice proiect de refacere, extindere, concesiune de spaţii de construcţie, ne spunea, de pildă, un student de la arhitectură cu care intrasem în vorbă într-unul din pavilioane, trebuie să se integreze în exigenţele specifice oraşului. Asta în ciuda diversităţii nemaiîntâlnite, probabil, nicăieri în altă parte a lumii. Ne amintim că, în trecere, văzusem vechi colonii (greacă, germană) ca şi cartiere rezidenţiale noi, evreieşti, americane, europene, şcoli (yesivot-uri) institute de studiu religios de diferite apartenenţe (L’ecole Biblique, Ratisbone) şi o mulţime de lăcaşuri de cult. În ciuda conflictelor permanente cu vecinii arabi, Ierusalimul, nodul istoriei lumii, continuă să primească şi să ofere. …Şi, aceeaşi întrebare: ce anume poate aduna atâţia oameni, atât de diferiţi sub toate aspectele, să-i motiveze să construiască o comunitate vie, să-şi reconstruiască poporul după două milenii de rătăcire în lumea ostilă?…

Ne pregătim să plecăm din Ierusalim. “Ne-am simţit bine, aici!” Încântată, patroana hotelului zâmbeşte. Convorbirea continuă în ivrit. Mai târziu, în autobuzul de întoarcere, Miriam îmi redă discuţia. Întrebase de David! Locuieşte de trei luni aici, o lămurise patroana. Pleacă în zorii zilei şi vine seara târziu. E newyorkez, a terminat o facultate de psihologie. Ajută, voluntar, în primul rând răniţi supravieţuitori din atentate. Apoi, bătrâni neajutoraţi, bolnavi fără familie şi emigranţi cu probleme.

O să-i păstrez o amintire cu totul deosebită, îi spun lui Miriam. “Fiecare evreu este responsabil pentru persoana de lângă el”. Înţeleg acum. La asta se referise când ne spusese că ceea ce face el în Ierusalim are legătură cu educaţia.
–  Cunosc şi eu oameni cu tot felul de probleme, spune Miriam. N-o întreb cine sunt. Părea cufundată-n gânduri.

din volumul “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Martie în Israel (17) Martie în Israel (19)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,829 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,829 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: