Martie în Israel (21)

30 august 2014 at 10:16 4 comentarii

Pe unde s-o iau spre mare?

Legănatul se opreşte brutal. Mă trezesc buimacă. Stranie huruitură! Am deschis ochii. Eram în acelaşi pat, dar  bine proptit  în peretele de la fereastră. Ce-o fi asta? …O dimineaţă strălucitoare în care n-ai voie să te sperii! Iar un cutremur de cinci virgulă şase pe scara Richter, care nu durase mai mult de două minute, nu-i cine ştie ce.

–  Dacă ăla n-a căzut, îmi spune Miriam  în timp ce ne beam cafeaua, privind prin fereastra bucătăriei spre clădirea turn a universităţii din Haifa, înseamnă că e bine. La radio anunţaseră că e-n ordine, doar ceva stricăciuni materiale. „Vezi”, mai adaugă Miriam, „luna roşie de aseară!” Ştiuse ea că…   Oftează. Caută caietul cu reţete. Azi are treabă. Mai întâi, program de curăţenie. Apoi, prăjiturile de Purim,“urechile lui Haman”. Nu, nu vrea s-o ajut, se descurcă ea… Aşa că am bilet de voie. Pot să mă plimb singură prin Bialik! Cu o condiţie: să-i dau din când în când telefon de pe traseu. Şi să mă-ntorc pân’ la amiază. După amiază mergem prin vecini în vizită cu prăjituri. Tradiţie de Purim.

Plec fără gândul de a ajunge undeva anume. Încă vie-n minte, ziua de ieri se ascunde treptat sub cea de azi. …Bate un vânt căldicel, foşnesc frunzele palmierilor şi unde te uiţi covorul verde al gazonului, cu flori sau fără, pare ca după ploaie. (Dacă priveşti mai atent, îmi spusese Leon cu ceva timp în urmă, o să observi reţelele fine de tuburi de irigaţie, direct pe sol, pe orice petec de vegetaţie. Au găurele mici şi sunt racordate, de regulă, la o pompă, prin intermediul unui calculator). Puţine locuri din Israel sunt atât de liniştite, ca aceste kiria verzi şi însorite din jurul Haifei. Doar când au loc conflicte la graniţa cu Libanul, mai nimereşte câte o rachetă. În pericol sunt obiectivele înalte. …”Mai ales dacă locuieşti la etajele superioare”, subliniase, deosebit de calmă, Miriam,

Pe strada Dafna, spectacol: o paradă neîntreruptă de copii în cele mai năstruşnice costume.Tot drumul e plin de colombine, scufiţe roşii, vrăjitoare, personaje din filmele de desene animate, zâne, monştri, dansatoare exotice. Coifuri, musteţi verzi, pălării fistichii, păr roşu, sprâncene violete. Cei mai mulţi poartă platouri cu dulciuri. Aha! O şcoală aici, una la cinci zeci de metri mai departe, de asta se vântură atâţia copii pe drum! Râsete, jocuri, fotografii, camere de luat vederi. O încântare să-i priveşti! Înainte s-o iau în altă direcţie, obligatoriu, trebuie să dau şi un premiu. Primul l-aş acorda, fără şovăire, unui mini-Chaplin, cu păpuceii încălţaţi invers, cu baston, joben, sprâncene negre şi mustăcioară. La al doilea, e ceva mai greu de ales! Tocmai am zărit o prinţesă, toată-n volănaşe roz, panglici şi funde în părul blond!…Dar mai apare şi Alicia, o copie miniaturală a personajului cap de afiş în cea mai populară revistă din stagiune! Sunt în mare încurcătură. Nu-i Miriam cu mine să m-ajute. Ea, sunt aproape sigură, ar opta pentru cei doi gemeni de o şchioapă în redingote negre, cu perciunii inelaţi curgând de sub pălăriuţele negre. …Şi iată că, la fix, apare şi diva: o mireasă mititică, rotundă ca un pepene, cu coroniţă, îmbrăcată numa-n voaluri şi danteluţe albe, cu picioarele grăsune încălţate în adidaşi… Ea e! Merită să urce pe podium alături de Chaplin!…

Acum o să dau o fugă până la mare. Cred că ştiu pe unde s-o iau. Şi, dacă trebuie, mai întreb! Înainte de a ieşi de pe strada Dafna (a dafinului) dau de casa în care locuieşte Rachel, prietena iraniană a lui Miriam. Îmi face semn cu mâna prin perdelele albe unduitoare de la ferestre. Ne aşteaptă!… Nu e mult timp până la amiază. Grăbesc pasul. Străzi largi, liniştite, deoparte şi de alta cu case frumos rânduite înconjurate de grădini. Nu prea-mi dau seama unde am ajuns. După socotelile mele ar fi timpul să simt mirosul mării! Oricum, trebuie să fie pe aproape. Totdeauna am stat prost cu simţul de orientare. Nu-i dau telefon lui Miriam că e-n stare să lase totul şi să vină după mine.

–  Were is the road to the sea?…
“Ia ne znaiu”…
–  Ei fo haianu?…
”Paruschi, paruschi”…
(Nici ăsta nu pricepe)
–   Unde vine drumul spre mare?…
“rumunska, aha, tâ ne znaeşi paruski?”…
–  Gde more?…

În sfârşit!… Printre case şi pomi, se vede plaja. Şi o fâşie lată, din ce în ce mai lată, de albastru. Cartierul de ruşi, da, ăsta trebuie să fie! Mulţi nu prea vor să-nveţe limba, îmi spusese Miriam. Curios. O parte din ei sunt extrem de fericiţi că au venit. Mai ales cei din nord. Bătrânii stau pe băncile de pe faleză la soare toata ziulica, sporovăiesc şi joacă table. Alţii, însă, au dificultăţi de adaptare. Sunt şi frecvente cazuri de sinucidere. În general se mulţumesc cu puţin şi nu se ruşinează să facă orice fel de muncă. Îşi preţuiesc cultura din care au venit, muzică, literatura, dans, patinaj… O cultivă şi aici.

Mă plimb cu picioarele goale prin nisip. Revin pe faleză. E răcoare. Câţiva tineri în valuri par a se simţi grozav.  Aer proaspăt, cerul de un albastru blând, marea scânteind…  O căţeluşă pe picioarele dindărăt vine spre mine. Ce nostim! Se opreşte fix în faţa mea privindu-mă în ochi şi mişcându-şi cu graţie lăbuţele din faţă. “Zdrastvuite! Maia milaia sabaka liubit tebea”, îmi explică o bătrânică veselă ajungându-şi din urmă odorul.

din volumul “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Martie în Israel (20) Martie în Israel (22)

4 comentarii Add your own

  • 1. Dan  |  30 august 2014 la 13:50

    Îmi amintesc că circulau pe vremuri un soi de poveşti despre faptul că statele din fostul bloc comunist îşi vând cetăţenii cu rădăcini iudaice Israelului ori pe saşi nemţilor sau maghiari – Ungariei, pe diferite sume. Se pare că ruşii cereau puţin pe-ai lor. 😀

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  30 august 2014 la 15:08

    Mă bucur să te revăd, Dane! 🙂 Efectele negoţului cu suflete practicat de statele astea merită atenţie, oricum!…
    Ruşii israelieni sunt un segment numeros (cei mai mulţi provin din fosta lor republică din ex-uniunea sovietică) În Israel denumirile magazinelor, firmelor etc. sunt scrise în ivrit, unele şi în engleză. Doar cele care aparţin ruşilor sunt deobicei în limba rusă…

    Apreciază

  • 3. Hantzy  |  30 august 2014 la 20:52

    Buna seara! Imi place cum povestesti. Chiar si countdown! Vina mea ca n-am mai trecut pe aici.

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  30 august 2014 la 21:34

    Multzam, Hantzy! Şi eu mi-am raţionalizat programul pe aici. Mai întâi, încerc să respect nişte recomandări medicale (legate de ochi) apoi, fiindcă se simţea nevoia şi de oarece diversificare de conţinut. Măcar pentru un timp.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 930.674 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.449 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 930.674 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: