Martie în Israel (25)

10 Septembrie 2014 at 09:30 Lasă un comentariu

Sfânta Maria în kimono

Bisericile din Israel, atâtea câte am vizitat, nu erau pustii. Asaltate, pe de o parte, de turiştii obişnuiţi, izolaţi sau în grupuri organizate, pe de alta, de cei religioşi doritori să participe la slujbe în lăcaşuri de cult din locurile socotite cele mai sfinte din lume se bucură de constantă atenţie. În bisericile care adăpostesc vestigii amintind atât de Vechiul cât şi de Noul Testament, curiozitatea emoţională aduce permanent valuri de vizitatori de toate naţiile. Cu două zile-n urmă, la Biserica Sfântului Joseph din centrul Nazarethului, coborând în vechea locuinţă a Sfintei Familii, săpată-n piatra muntelui şi conservată sub clădire, nimerisem împreună cu un grup de turişti japonezi care purtau şepcuţe albastre probabil ca semn de recunoaştere. Numeroşi, uşor de identificat, turiştii asiatici nu trec neobservaţi, mai ales când îşi manifestă intens emoţiile!…

Nazarethul, un conglomerat de clădiri de toate mărimile şi stilurile, cu vile printre case dărăpănate şi şantiere, cu ulicioarele sale înguste, în pantă, colorate de mărfuri arabe, nu mi se păruse atrăgător. (Ăsta e Nazarethul arab, mă lămurise Leon, mai e şi alt Nazareth, unde, datorită primarului “un român evreu foarte gospodar” locurile arătau foarte bine, se construia mult şi cu gust. “Ai să vezi, data viitoare”)… Ceva mai târziu, în Biserica Buna Vestire din partea opusă a piaţetei centrale dădusem iar peste grupul de japonezi. Ascultau cu pioşenie o slujbă ţinută în limba… germană! Observasem atunci privind pereţii bisericii că, între icoanele reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul aparţinând diferitelor naţii, una avea ochii oblici şi era îmbrăcată în kimono.

–  Uite-i! Îi arăt lui Leon şi lui Yael. Ce surpriză! Ne reîntâlnim cu şepcuţele albastre de alaltăieri, din Nazareth. … Japonezii comentează veseli, ochii li se îngustează şi mai mult, ne zâmbesc. Ne cunoaştem, doar! Ajunşi înaintea noastră în Biserica de la Tabgha, examinau plini de interes piatra uriaşă din bazalt protejată de un geam luminat înrămat într-un cadru metalic, aflată sub nivelul pardoselii. Pe ea, aflăm, fuseseră puse cele cinci coşuri cu pâini şi cu peşti cu care Isus hrănise toată mulţimea adunată în jurul lui. Japonezii ascultă atenţi explicaţiile ghidului, probabil angajat de ei. Un tânăr subţirel, cu ochelari, ne povesteşte cu detalii o mulţime de lucruri. Numai ochi şi urechi, Yael se strecoară în faţă, îi urmăreşte fiecare vorbă. Încastrate în pardoseală, mozaicurile antice reprezentând peştii şi coşurile cu pâine şi elemente din ecosistemul antic al locurilor fac din biserica de la Tabgha şi un spaţiu al artei perene. Mozaicurile cu păsări şi plante de acolo, în culori vii, naturale, reconstituie oarecum, ceva specific din natura luxuriantă a Mării Tiberiadei de pe vremea lui Isus. (Un exotism neobişnuit pentru o biserică, îi şoptesc lui Leon). Ieşim în lumina intensă a amiezii amplificată de oglinda strălucitoare a lacului. Pe malul Kineretului, construcţiile din piatră de bazalt de un albastru întunecat par aproape negre. Ce diferenţă faţă de clădirile din calcar luminos, marmorean, din Ierusalim şi împrejurimi! Lui Leon îi place bazaltul. Nu există alt material mai rezistent

Între ruinele antice în nuanţe de un brun închis de la Capernaum (sau Kefar Nahum, în ebraică) se pot observa şi cele din calcar alb-gălbui ale unei sinagogi ca şi pardoselile şi coloanele marmoreeene ale unui palat roman construit mai târziu. În apropiere, casa natală a apostolului Petru. Valuri succesive de istorie! Printre vechile locuinţe din bazalt ale populaţiei de pescari din Tiberiada de pe vremea lui Petru, se păstrează, aproape intacte, teascuri pentru uleiul de măsline, pietre inscripţionate cu Menora, însemnul sfânt iudaic din Templul de la Ierusalim pe care l-am văzut şi-n multe alte părţi.

I-am lăsat în urmă pe japonezi. Urcăm spre biserica de pe Muntele Fericirilor, un deal blând de fapt, un loc de o frumuseţe picturală. Nici ţipenie de om. Alei albe mărginite de palmieri, tufe de bujori şi trandafiri, de geranium şi orhidee, conifere albe argintii, chiparoşi întunecaţi şi sălcii cu bogate inflorescenţe de un roşu aprins. Seamănă puţin cu grădinile Baha’i din Haifa.  O construcţie impozantă, elegantă, cum sunt, în general, lăcaşurile catolice, biserica de pe Muntele Fericirilor era însă, închisă. Poate o să ne-ajungă japonezii, mă gândesc, şi va veni cineva să-i preia. Privim în tăcere, minute-n şir, oglinda albastră, enigmatică, a Mării Galileii. Spre ţărmul opus, departe, se văd nişte ambarcaţiuni de agrement. Par nişte păsări albe. Undeva jos, pe malul mării, zărim bisericuţa modestă din bazalt negru-albăstrui. Ne odihnisem şi noi mai devreme acolo, pe piatra pe care a stat, înconjurat de mulţimi, acum vreo două mii de ani, Iisus.

din volumul “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

Anunțuri

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , .

Martie în Israel (24) Paradoxuri şi contradicţii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 887,195 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.321 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 887,195 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: