Mecanism de Critică și Evaluare

29 Ianuarie 2015 at 10:09 253 comentarii

Ca toate mecanismele din mediile democratice- și cel autohton, cetățenesc, pe care l-aș numi  de critică și evaluare, e fie neînțeles de boborenii obișnuiți să fie manevrați, fie prost înțeles, fie respins cu indignare de către politruci și adepții lor. Pentru că politrucismul obtuz și corupt e adversarul natural al oricărei critici sănătoase. Și, implicit, al democrației autentice. O suportă că n-are încotro. Altfel, ar face ce a făcut democratul Iliescu în iunie 1990, după ce a silabisit jurământul (cu mâna pe Biblie) odată instalat pe tronul republicii eliberat de Ceaușescu. Și ce-au făcut ulterior, băieții, cea mai recentă ispravă fiind revoluția uselist-parlamentară din ianuarie 2012- încheiată de curând printr-un așa-zis miracol în beneficiul acelorași profitori regrupați politic. Dacă un lunetist imperturbabil împreună cu un comando de politruci notorii aleși dintre cei mai zeloși activiști anti-justiție, anti-DNA, anti ANI și anti CCR poate reforma clasa politică, atunci de bună seamă, se poate face și din ureche de scroafă pungă de mătase.
*
Instinctul eliminării oponenților -chiar neimportanți, specific purtătorilor de gene antidemocratice,  există în orice regim, oricât de liber. Camuflat în gesturi de imagine (grija față de copii, defavorizați, martiri etc) se reactivează instantaneu oridecâteori are parte de un mediu politic fără opoziție reală, de un leadership duplicitar- autoritarist și de instrumente de propagandă compatibile. Un feeling dictatorial, ca să mă refer la evenimentul momentului, nu poate agrea mecanismele de monitorizare impuse de UE. Mamutul nu poate zburda cât timp e verificat. Enervant! Însă n-are încotro, trebuie să aibă răbdare dacă vrea să treacă drept garant al democrației. Mai ales că nu mai poate conta pe programe plătite de alterare mediatică a democrației de soiul antenismului varanic, decât ocazional, prin emisari mai mult sau mai puțin, abili.
*
O demonstrație la zi a impulsului antidemocratic e chiar excluderea PMP-ului de la negocierile de la Cotroceni. Un pas mic pentru noul leader, uriaș ca demonstrație pentru „politica altfel”. PMP nu e în ilegalitate, n-a fost validat de mamut, nici de actualul leader, ci de lege. Iar ca partid rezultat prin alegeri reprezintă un segment de electorat al acestei țări. A-l exonera de la consultări arată o aroganță cu nimic mai josnică decât refuzul lui Ponta de a-i aproba o locuință ex-președintelui, conform legii, prefigurând vremuri tulburi pentru democrație. Bine totuși, că judecata critică a societății civile progresează, pas cu pas, depășind stadiul de fan-club captiv politic și de propagandă joasă de galerie.
*
 Și fiindcă am adus în discuție, ca exemplu, cazul respectiv, adaug că am votat Macovei, nu Udrea! Felul în care instinctul posesiv-dictatorial al doamnei Udrea a pus pe butuci un partid promițător făcut de alții s-a dovedit un factor favorizant de necontestat pentru triumful mamutului.
*
…Și pentru că mulți confundă, voit sau nu, critica cu evaluarea, amintesc că actul critic se referă la aspecte cotidiene, la acțiuni în derulare. Că generează opinii diverse a căror valoare depinde de onestitatea, detașarea de tabere și de claritatea judecății critice a autorului, în timp ce evaluarea, folosind indicatori pentru măsurarea rezultatelor, e relativ obiectivă și are loc la intervale de timp prestabilite.
 
Anunțuri

Entry filed under: 7301634, Vedere în infraverde. Tags: , , , , .

Gloriosul tăvălug Prezumția de neghiobie

253 comentarii Add your own

  • 1. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 10:25

    Alternanța la puterea ideală în vid de opoziție.
    După ultimele evaluări critice, de consultanță și analiză competentă din bagheta magică promițătoare, ni se indică să avem încredere și răbdare: PMP-ul va fi invitat la Cotroceni după consumarea stagiului de intrare cu judecata prezidențială în normalitate, peste 3 – 6 luni, dacă nu va interveni o altă stare de necesitate asemănătoare, că doar n-au intrat lunile și anii în sac. 🙂

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 10:29

    Asta e o perdea de fum în care să se-nvăluie, demiurgic, lunetistul 🙂

    Apreciază

  • 3. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 10:47

    România lucrului bine prefăcut în politica altfel a reunificării dezbinărilor 🙂 are un model de mediere în apărare: configurația parlamentară, rezultată în alegerile din 2012; PMP-ul nu a participat și nu este înregistrat ca grup parlamentar în legislatura actuală.

    Apreciază

  • 4. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 11:20

    Aceeași configurație a lucrului bine prefăcut permite organului suprem să-i recunoască în deplină legalitate pe parlamentarii aleși din PDL, minorități și independenți (neafiliați)
    1. PDL-ul n-a fost recunoscut și invitat la Cotroceni; volatilizare exceptată de regula lucrului bine prefăcut.
    2. Parlamentarii minorităților pot fi recunoscuți oricum, numai denumirea de aleși nu li se potrivește.
    3. Neafiliații și-au pierdut statutul de aleși în politica altfel. Să avem răbdare până când vor fi recunoscuți ca sub-minoritate, mai ales ca aleși ai neamului răbdător! 🙂

    Apreciază

  • 5. dora  |  29 Ianuarie 2015 la 11:23

    Salut inca o data! 🙂
    Imi place definirea de „mamut” a puterii actuale ,care sontang-sontang s-a perpetuat din din zorii democratiei noastre originale.
    S-a perpetuat si iesirea in fata a „baietilor destepti”,care in orice moment se pot manifesta ca un comando de politruci mari cunoscatori ai realitatilor romanesti si neinteresati de criticile unor parteneri de care s-au folosit in vremuri de restriste.Evaluarile pozitive le-au tihnit si ce si-au zis?Numai avem nevoie de noi acorduri cu FMI ,nici de critici,suntem un popor suveran.

    Apreciază

  • 6. dora  |  29 Ianuarie 2015 la 11:28

    Am aceiasi parere in privinta mutilarii drepturilor unui partid cum este PMP si cu deputati in Parlament.Nu ei sunt ciumatii,lidershipul nostru ales s-ar uita mai degraba la conservatorii varanului si la politica pe care o promoveaza.Ei se declara de dreapta dar sunt extremisti de stanga in toata regula.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 11:32

    Bsk, mulțumesc de corecție: între–adevăr PMP a fost scos din rândul partidelor parlamentare printr-o ordonanță de urgență a acelorași băieți în 2104, ca măsură „democratică” preventivă, utilă și în ianuarie 2015 🙂

    http://www.dcnews.ro/pmp-exclus-prin-oug-din-randul-partidelor-parlamentare_447227.html

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 11:34

    Dora, „mamut” fiindcă e o dihanie politică cu două identități care ocupă alternativ, toată arena politică.

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 11:41

    Că veni vorba: am votat Macovei, nu PMP! Felul în care instinctul posesiv dictatorial al doamnei Udrea a pus pe butuci un partid promițător făcut de alții, s-a dovedit un factor favorizant prețios pentru triumful mamutului.

    Apreciază

  • 10. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 11:44

    @Nora-7
    Completarea mea susține postarea ta, nu o contrazice în privința posibilităților președintelui de a-i recunoaște pe parlamentarii aleși și/sau (re)grupați cel puțin cu aceeași unitate de măsură a Parlamentului, valabilă inclusiv pentru PDL și independenți(cu PMP inclus).

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 11:50

    Da, Bsk, binevenită seria de exemple prin care ai subliniat că excluderea de la consultări a PMP era o practică deja probată cu succes, de USL 🙂

    Apreciază

  • 12. dora  |  29 Ianuarie 2015 la 12:00

    nora,si instinctul meu mi-a spus s-o votez pe Monica Macovei,sotiorul meu,nu si nu,o vroia pe Nuti. Si el avea dreptate,percepea candidata ca o urmasa a lui Base.
    Eu cred ca vine la sefia partidului Eugen Tomac,iar partidul e inca un copil ce trebuie instruit si educat.
    Ce spuneam eu cred ca se sustine.Nu poti ,tu presedinte adeptul consensului si consfatuirilor cu partidele sa ignori un parid cu membrii parlamentari.

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 12:05

    Hopa!! „ Elena Udrea adusa cu mandat de mascati la DNA, pentru a fi audiata in dosarul de coruptie Microsoft.
    Asadar Pinalti si Sandu au scris opere complete….”
    (Iulian Urban)

    Apreciază

  • 14. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 12:10

    Da, așa cum PDL-ul a fost invitat pe ușa din spate a Palatului Cotroceni, pe lângă drumul configurat în alegeri (cu un picior în PNL), pe lângă gardul USL. 🙂
    Ordonanța de la @7 s-a vrut să fie aplicarea legii compensației împotriva ideii aplicate de fosta alianță de guvernare PDL – PSD 🙂 , care a modificat regulamentele camerelor pentru înființarea post-alegeri a grupurilor parlamentare UNPR (în Senat și Camera Deputaților). Deh, prietenul la nevoia de alianță lărgită se cunoaște.

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 12:11

    Dora, atitudinea dictatorială, inacceptabilă, a elenei udrea la începutul lui iunie când s-a împroprietărit cu partidul construit cu eforturi de oameni responsabili (am scris repetat pe tema asta) a făcut un mare deserviciu atât președintelui Băsescu cât și societății democratice din țara asta (ca dovadă, triumful recent al mamutului!) Un comportament bizar care are abia acum o explicație…

    Apreciază

  • 16. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 12:16

    După libertatea lui Gheorghe Stelian de a pleca ieri de la DNA teafăr și nevătămat, urmarea operațiunii cu mascați n-ar fi foarte surprinzătoare.

    Apreciază

  • 17. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 12:25

    Am completat Microsoftul de la Sandu cu retrocedările de la Stelian (dosarul Bica).

    Apreciază

  • 18. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 12:30

    Și dacă ramuri bat în geam, de se cutremură și plopul Maior? Că prea sărise eroic Elena Udrea în apărarea SRI-stulul. 🙂

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 12:51

    Bsk. călătoria continuă 🙂

    Apreciază

  • 20. racoltapetru6  |  29 Ianuarie 2015 la 12:59

    Și când te gândești că unii PSD-iști pronosticaseră că Johannis și partidul lui merg mână în mână cu PMP-ul, doar că nu se arată până după alegeri. De presupuneri nefondate nu ducem lipsă niciodată.

    Apreciază

  • 21. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 13:05

    @Petru
    Pe-aici n-a circulat presupunerea asta.
    Avem păcate mai mari. 🙂

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 13:10

    Petru, fiind adversara generalizărilor, tre să adaug la comentul tău că asta e o mostră tipică de marfa vândută de antena drept „opinie critică” „boborenilor obișnuiți să fie manevrați” amintiți la-nceputul postării. Și s-a vândut bine în campanie votanților lui ponta.

    Apreciază

  • 23. luminita  |  29 Ianuarie 2015 la 13:21

    Salutari!
    oare Base plange? 😆
    ce se face el fara madama loiala, cinstita si cu potential de crestere?!?
    asa cevaaaa… 😛

    Apreciază

  • 24. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 13:23

    Judecătorul Mihail Udroiu de la TMB a redeschis dosarul morţii procuroarei Luminița Sega si a hotărât audierea Ioanei Vlas, a procurorilor de la parchetul General și DNA șii efectuarea unei noi expertize toxicologice. La opt ani de la moartea suspecta a procuroarei Luminița Sega, Tribunalul București a decis redeschiderea dosarului.
    *
    http://www.comisarul.ro/politic/%C5%9Eoc/dosarul-mortii-suspecte-a-procuroarei-care-l-a_350315.html

    Apreciază

  • 25. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 13:34

    Coincidență!
    Elena Udrea şi Alina Bica vor fi confruntate la DNA în Dosarul Bica privind despăgubirile!

    Surse: Confruntare Alina Bica – Elena Udrea. Bica, adusă cu duba la DNA în timp ce Udrea se afla la sediul instituției pentru a da declarații.
    http://www.comisarul.ro/politic/%C5%9Eoc/bica-si-udrea-vor-fi-confruntate/bica-a-fost-a_350551.html

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 13:34

    Lumi, salut!
    dincolo de partea anecdotică îndrăznesc să spun că dacă Băse însuși, ar ajunge să dea cu subsemnatul în spețele respective (ceea ce n-aș crede) ar demonstra cu asupră de măsură că e „vinovatul” care a dat libertate absolută justiției.

    Apreciază

  • 27. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 13:41

    La B1 se vorbește numai de Udrea-Microsoft.

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 13:43

    Spun asta fiindcă m-astept ca osanalagiii pupincuriști să-i mulțumească lui klaus pentru roadele deceniului de luptă pentru justiție si stat de drept căruia mnealui i-a stat împotrivă prin 2012 și după. Și i-ar sta si acum dacă n-ar fi nesuferitul de MCV și opiniile critice de ici, de dincolo… 🙂

    Apreciază

  • 29. luminita  |  29 Ianuarie 2015 la 13:49

    Nora,
    la cat de informat era Basescu, nu pot sa cred ca nu avea habar de increngaturile mafioate in care era implicata chiar si Nuti, mai ales dupa arestarea lui Cocos, apoi a Bicai, ba chiar de dinainte de toate astea.
    Iar sustinerea si creditarea madamei, propulsarea ei in fruntea pmp-ului si sprijinul in alegerile prezidentiale au fost facute din dorinta de a o aureola ca cinstita, poate-poate nu sunt dovezi de vinovatie si poate-poate n-o va da nimeni din anturaj in gat si uite-asa va scapa ea, loiala, de gheara dna.

    Fractiunea aparuta intre basisti tocmai de aici a aparut, de la sustinerea nutzicii pana-n panzele albe de catre base, absolut halucinanta pentru noi, basistii prosti, cum ne-a denumit chiar el, recte macovistii.

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 13:54

    Lumi,
    m-am referit strict la eliberarea de politic a sistemului de justiție a cărei autori de necontestat sunt Băse și Macovei. După un deceniu de război roadele sunt formidabile. Personal am fost de partea amândorura, am criticat repetat udrismul ( inclusiv atitudinea lui Băse în cauză) și n-am agreat nici o clipă războaiele tembele între băsiști și iohanisti. În timp ce ei se băteau, mamutul creștea și se-ntărea.

    Apreciază

  • 31. luminita  |  29 Ianuarie 2015 la 13:59

    Nora, incontestabil.
    Ideea mea era alta, n-o mai lungesc.

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 14:05

    Lumi, stiu despre ce vorbești. Am preferat să nu fac din derapajul lui Băse o pricină de poticnire ( inclusiv pentru el cum se vede acum) și de anulare a meritelor lui. N-am intrat niciun moment în războiul ăsta extrem de nociv politic, între găști, exact din motivele arătate mai sus.

    Apreciază

  • 33. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 14:10

    E ceva la mijloc. 🙂
    Piratul a eliberat sistemul judiciar în timp ce a sperat să se țină cont de contribuția sa unică, măcar cât să nu fie catalogată influență, ingerință, imixtiune. Hai să zicem altfel:
    -Bine, bă, da’ mie ce-mi iese din asta? Numai paradoxul lui Țuțea?

    Apreciază

  • 34. luminita  |  29 Ianuarie 2015 la 14:11

    Of, Nora, povestea cu gastile e colaterala,
    ideea era ca desi avea acces la informatii si putea fi mai retinut in privinta madamei, Base a preferat sa „moara cu ea de gat.” Asta-i uimirea mea.

    Apreciază

  • 35. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 14:15

    În concluzie, spun ce am spus si demonstrat prin tot ce am scris: o critică utilă, proactivă, oricât de dură, nu ajunge la războaie interpersonale conștientizând că astea, fără excepție, nu construiesc ci distrug ceea ce ambele părți pretind că apără.

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 14:21

    N-am exclus, după cât știu, ideea că are și Băse partea lui de vină. N-am fost niciodată soldățel înregimentat în armata (mă rog, gașca) niciunuia, nici măcar a celor pe care i-am susținut și votat când a fost cazul. În rest, am fost și, dacă mai scriu, voi fi,același observator

    Apreciază

  • 37. theo  |  29 Ianuarie 2015 la 14:27

    BUNÄ,
    eu sunt comvinsä cä presedintele avea informatzii, dar nu le-a dat mai departe , nici lui Udrea, asta este clar.

    Apreciază

  • 38. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 14:30

    Da, nu ajută la nimic nici să ne îndoim de contribuția decisivă la ridicarea căpăcel a justiției, din poziția de-a bușilea lăsată de Bombo și Ilici, nici să ne dovedim vigilența postoperatorie.
    Nu consider anormală atitudinea piratului în timpul mandatului când a mai ieșit în piața publică cu ceva sugestii și reclamații, evident interesate și în cunoștință de cauză informată.
    Dacă judecăm din postura neprihăniților, adepți ai perfecțiunii, nu vom evolua în vecii vecilor.

    Apreciază

  • 39. luminita  |  29 Ianuarie 2015 la 14:33

    Cum intelege Catastrofa Ciorbea fisa postului de avocat al poporului si criticile din MCV:

    „……la nivelul institutiei Avocatului Poporului exista practica de a nu ne implica in controlul de constitutionalitate a Legilor sau Ordonantelor de urgenta ale Guvernului care au un pronuntat caracter politic sau electoral”,

    arata Ciorbea, intr-un comunicat de presa transmis catre HotNews.ro .

    Apreciază

  • 40. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 14:34

    Înainte să atingem idealul, ne extermină realitatea cruntă. 🙂

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 14:43

    https://noradamian.wordpress.com/2014/06/12/efectul-fluturelui-cap-de-mort/ ( în care am preferat să critic fenomenul, nu pe băsiști)
    în aceeasi idee:
    https://noradamian.wordpress.com/2014/06/09/basism-macovism-si-udrism/

    Apreciază

  • 42. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 14:43

    N-are rost să ne amăgim cu idealul în fața uneia dintre realitățile politicii românești: fără autofinanțare (!?) pentru mobilizare (!?) n-ai nicio șansă considerabilă în alegeri sau salvarea unui președinte suspendat abuziv.

    Apreciază

  • 43. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 14:49

    iar cu asta, am cam spus și ce socotesc eu că fac soldățeii (de orice apartenență) și ce cred ei că fac, sau, mai curând, ce fac fără să gândească (din pură coincidență, se potrivește cu postarea de azi, deși atunci nu stiam că peste vreo 7 luni va urma deznodământul logic (n-a câstigat nimeni din războiul ăsta și nici nu se putea)
    https://noradamian.wordpress.com/2014/06/17/sindromul-soldatului-care-n-are-vatra/
    (sper că n-o considerați apărarea de acum pentru Băsescu de atunci. și nici invers. că e altceva 🙂 )
    „Trupele pararealiste nu ies din cazarma minţii, întreţinându-şi cu fervoare războiul în orice vreme, ca pe o formă de existenţă idolatră. La nevoie extinzându-l în zone neutre. Faptul că stăpânii greşesc, îşi încheie ori îşi aruncă-n aer misia nu contează pentru paraleli. Gândirea lor e de neclintit. Nu-i ceva nou: cruciaţi, guevarişti, islamişti, soldăţei din terracota au trecut, odată cu istoria, prin stări similare, ei nefiind luptători pentru valorile perene ale societăţii ci pentru ale şefilor. Se-ntâmplă totuşi ca pentru un răstimp istoric un personaj să întruchipeze valori autentice, împărtăşite de unele segmente sociale în mod natural şi benefic. Rarissim! Categoric asemenea personaje îşi vor fi câştigat respectul prin ce spun şi făptuiesc în timpul lor activ şi, de regulă, mai mult după ce ies din scenă. După cum personajele, malefice ori doar mediocre, purtătoare de false valori, ajung fără excepţie, în tomberoanele istoriei după ce vor fi făcut destul rău. Paradoxal, modul de susţinere obedient şi faţă de unii şi faţă de alţii, sfârşeşte prin a aduce la acelaşi numitor valoric taberele aflate în stare de beligeranţă devenind o cauză majoră a decăderii. Gândirea critică, de altfel singura care arată o consideraţie reală faţă de potenţialii factori pozitivi ai schimbării, e şi singura care poate genera o evoluţie pozitivă. În schimb idolatria – pe de o parte- şi cleveteala& justiţiarism, ca mod curent de manifestare publică, pe de alta, sunt forţele negative care pun în mişcare perpetuă vârtejul vicios al declinului socio-politic. Cauţionând, din reflex soldăţesc, răul mai mic, răul mare are drum deschis. Nu și când e vorba de constrângerea produsă de o situaţie.”

    Apreciază

  • 44. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 14:53

    Traian Băsescu a fost nevoit să mai închidă ochii, să se adapteze la arsenalul adversarilor politici în număr crescător și ticsiți de arme neconvenționale, altfel n-ar fi supraviețuit.

    Apreciază

  • 45. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 14:57

    Pun pariu că luptele se reiau: „v-am zis eu?” „Ați văzut c-am avut dreptate?” Ăștia abia așteaptă un motiv de păruială îndreptățită. La așa o satisfacție nu-i nevoie de arbitraj, tre să te dai bătut chiar dac-ai fost cât se poate de critic la toate derapajele. Gata! 🙂

    Apreciază

  • 46. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 15:02

    Din cei 10 ani de președinție, cel mai tare am detestat tupeul perfecționiștilor ideali de a-i pretinde piratului demisia în 2013, în locul supraviețuirii cu soluții extreme (inclusiv negocierea funcțiilor de conducere din PG și DNA).

    Apreciază

  • 47. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 15:12

    „A explodat facebook-ul de chiote si impuscaturi: ,,Udrea audiata la DNA!”
    Asta e surpriza? Surpriza ar fi cand Monica Macovei va fi audiata la DNA” :).

    Apreciază

  • 48. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 15:12

    Păruiala cea mai periculoasă – pentru ireversibilitatea pașilor câștigați de sistemul judiciar și democrația autohtonă – ar reieși din mesajul restaurației PSD/USL:
    „Cine face ca piratul ca el să pățească”.

    Apreciază

  • 49. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 15:16

    Fără-ndoială. Să-i piară și umbra de reformator al statului de drept, că prea i-a enervat pe mulți, de toate soiurile!

    Încă un semnal timpuriu („se caută vinovatul”):

    https://noradamian.wordpress.com/2013/05/15/singur-printre-politicieni/

    Apreciază

  • 50. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 15:20

    Mișu Jamie: 🙂

    „Tati, cand vad liberali d-astia de rit nou, fosti democrat-liberali cum se bucura de vizita lu’ Nutzi la DNA, ma intreb daca nu au cumva, intr-un coltz al mintzii, constientizeaza faptul ca blonda se impiedica de saci de bani prin casa cand era scula pe bascula fix in PDL si nu la PNT, sau cine stie ce alt partid. Si ca, daca pleaca la casa de mode „zeghea”, nu pleaca singura”

    Apreciază

  • 51. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 15:33

    @49
    Ca să intre pentru eternitate frica-n oasele prezidențiale, începând cu ultimul făt frumos, nou-născutul Iohannis. Frica de structura de rezistență, în slujba perpetuă a circuitului politic închis, manevrabil, de unică folosință, pe cale să se profesionalizeze.

    Apreciază

  • 52. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 15:47

    -Aveți grijă ce vă doriți din bucuria zilei!
    Eu nu văd prea clar utilitatea și puterea sistemului judiciar călit de Băsescu… împotriva lui Băsescu, fiindcă puterea politică actuală – în vid de opoziție – deține pârghiile restaurației și le poate reactiva când ne va părea lumea – inclusiv a justiției – mai dragă, măi dragă.

    Apreciază

  • 53. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 18:26

    cam așa văd și eu…

    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/anul-2015-ce-va-fi-ii/

    Apreciază

  • 54. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 19:12

    Se îngroașă reținerea lui Videanu la DNA, în dosarul Alina Bica.

    Apreciază

  • 55. luminita  |  29 Ianuarie 2015 la 19:25

    @Basca 52,
    eu nu am perceput ca pe o bucurie a zilei chemarea Udrei la DNA.
    Am demult un mare semn de intrebare, exprimat in commenturile de azi,
    cu privire la sustinerea lui Base , pana in panzele albe, a candidaturii ei la prezidentiale.
    Din postura sefului de stat informat nu avea cum sa nu-i puna la indoiala implicarea in afacereza Cocos.
    Si atunci de ce a propulsat-o?
    Asta eu nu inteleg.

    Apreciază

  • 56. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 19:26

    Videanu la DNA, Foșganian la hora unirii cu Klausi.

    Apreciază

  • 57. ovidiu  |  29 Ianuarie 2015 la 19:28

    Buna seara frati gradinari 🙂
    Sper ca Udrea nu ne lasa cu pontanacul. ca doar nu degeaba o lauda cu Ciutacu-n frunte.
    Stie Lenuta destule sa-l infunde pe plagiatoru’ mondial.

    Apreciază

  • 58. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 19:30

    Lumi, mă bag, fiindcă nici io n-am înțeles (totusi, cu toată dezamăgirea pe care n-am ascuns-o, n-am dat ca mulți alții, în Băsescu)

    Încă astept să-nțeleg

    Apreciază

  • 59. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 19:33

    Ovidiu, seara bună!
    nu stiu dacă va înfunda pușcăria, bănuiesc că e aproape, dar oricum o să dispară din politică. Păcat însă c-a fost lăsată atâta vreme să facă rău…

    Apreciază

  • 60. ovidiu  |  29 Ianuarie 2015 la 19:38

    59,
    Sar’ na
    mai bine mai tarziu decat deloc.

    Apreciază

  • 62. ovidiu  |  29 Ianuarie 2015 la 19:40

    52 Bsk,
    imi dai emotii…

    Apreciază

  • 63. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 19:40

    @Lumi-55
    N-am bătut șaua să priceapă luminița de la capătul tunelului. 🙂 Altă bucurie am avut în cap.
    La dilema ta mi-a dat cu părerea la @33 și un pic mai jos.
    @Nora-56
    Da, Videanu e prins și cu gazul lui Ioan Nicolae, la fel ca Vosganianul scăpat de senatori.
    Parcă zicea ceva Vanghelie de o legătură Bica-Dragnea cu un pic de love, nu de la lovele. 🙂 Adică mită de la Nicolae, pentru Bica prin Dragnea. Poate se extinde cercetarea în love și live.

    Apreciază

  • 64. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 19:47

    @Ovidiu-62
    De s-ar opri acuzațiile la Elena Undrea, nu-i nici bucurie, nici bai. E majoră și vaccinată, să răspundă! Problema e vânătoarea de Băsescu. Cam prea mulți politicieni au acumulat o ură vulcanică și nu-i văd să uite ce soartă le-a dat peste cap piratul.

    Apreciază

  • 65. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 19:53

    Din moment ce finanțarea campaniei din 2009 s-ar fi făcut și cu bănuți sifonați de prin afacerile anchetate (cum reiese din rechizitoriul DNA) m-astept s-ajungă si Băsescu să dea explicații.

    Apreciază

  • 67. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:00

    @66
    Forțată și prea pătimașă expunerea lui Papahagi.
    Simte mai tare ca Udrea. 🙂

    Apreciază

  • 68. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:10

    O altă problemă pentru alegerile din 2016 ar fi plasarea lui Maior în fruntea PSD. Elogiile de reparație febrilă a imaginii demisionarului parcă pregătesc relansarea PSD-ului pe cai mari.

    Apreciază

  • 69. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 20:14

    Bsk, exact prin asta păcătuiește papahagi- și nu de acum! Am fost indignată de umilirea lui si a celorlalți reformisti în alegerile aranjate de udrea în 7 iunie, dar după aia, când a început să se comporte ca un justițiar obsedat, mi-a trecut. Acum, în fine, e răzbunat. Și fericit!

    Apreciază

  • 70. ovidiu  |  29 Ianuarie 2015 la 20:14

    64 Bsk,
    L-ar arde pe rug…

    Apreciază

  • 72. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 20:21

    dragnea, la rând- și nu pentru referendum!
    (alinutza, ce pustiu de bine le-ai făcut, drăgutzo!) 🙂

    http://www.flux24.ro/urmeaza-liviu-dragnea-documente-dna/

    Apreciază

  • 73. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:21

    @71 🙂
    Ieri am recitit acest articol.

    PS. Vosganian ar putea fi agățat cu elemente noi, descoperite în dosarul lui Videanu, după simplificarea procedurii de trecere a cererilor de urmărire penală (plus arestare, percheziție) prin camerele parlamentului.

    Apreciază

  • 74. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 20:24

    ioi, săracu! n-am uitat ce discurs avântat a ținut în parlament când l-au făcut scăpat, coledzii 🙂

    Apreciază

  • 75. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:24

    @72 🙂
    Nu citisem la Bădin când am scris de love Bica-Dragnea de la Vanghelie.

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 20:26

    76, vestile zboară în toate direcțiile 🙂

    Apreciază

  • 77. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:32

    @Ovidiu-70
    Strategia USL-istă urmărește să-l țină pe Băsescu departe de politică.
    Nu știu să spun dacă teama celor plini de ură e mai mare din cauza eventualelor performanțe politice ale piratului sau de câte secrete a reținut din cei 10 ani la Cotroceni.

    Apreciază

  • 78. ovidiu  |  29 Ianuarie 2015 la 20:37

    Daca intra Dragnea si Ponta cu tata socru langa Voiculescu, poate se linistesc.

    Apreciază

  • 79. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:39

    @78
    Diavolul se regenerează din rezerva de cadre. 🙂

    Apreciază

  • 80. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:46

    „Monica Macovei a INCALCAT legea! Este vorba despre finanțarea campaniei prezidențiale”
    *
    PS. La omul sărac nici boii nu mai sunt ca altădată: acum trag mai cu nădejde. 🙂

    http://www.ziuanews.ro/revista-presei/monica-macovei-a-incalcat-legea-este-vorba-despre-finan-area-campaniei-preziden-iale-149548

    Apreciază

  • 81. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:51

    În versiune românească: Mani Julite! 🙂

    Apreciază

  • 82. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:54

    Alina Bica are potențial de epicentru. 🙂

    Apreciază

  • 83. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:55

    Cocoș parcă strigă apelul. 🙂

    Apreciază

  • 84. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 20:56

    Ion Nicolae gazează. 🙂

    Apreciază

  • 85. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 21:02

    Microsoftul scoate pe bandă profitori soft, inclusiv deținători de parole secrete, iar EADS parcă cheamă infractorii la trecerea frauduloasă a frontierei. 🙂

    Apreciază

  • 86. ovidiu  |  29 Ianuarie 2015 la 21:07

    Bsk 24,
    dimineata nu stiu cum, de la cineva de pe fb. am dat de link-ul asta:
    https://nicoletasavin.wordpress.com/2010/09/13/970/
    mi-ai adus aminte cu comentariul de la 80 de inegalabilul ziar securist ziua.

    Apreciază

  • 87. ovidiu  |  29 Ianuarie 2015 la 21:08

    cu link-ul de la 80, scuze.

    Apreciază

  • 88. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 21:09

    Laura Stefan:
    „Toate numirile in Romania trebuie facute transparent, competitiv si pe merit, chiar daca sunt facute de politicieni. este esential ca in perioada urmatoare sa se respecte aceasta regula”.

    Să sperăm că IK nu-și va pune un Mihalache la SRI, la SIE, ori la Diicot…

    Apreciază

  • 89. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 21:18

    Mi-a plăcut știrea asta de azi:
    „Șeful mascaților din IPJ Iași, dus la DIICOT de jandarmi” 🙂

    Apreciază

  • 90. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 21:23

    @Ovidiu-86
    Poate ai vrut să zici de linkul de la @24. 🙂

    Apreciază

  • 91. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 21:34

    Bsk, 90, nu e cumva, invers? 😀

    Apreciază

  • 92. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 21:40

    Ăla care urlă câte 5 minute la B1 ca la Mănăstire 🙂 ni-l prezintă pe Adrian Petrache ca pe un mare mafiot din rețeaua PSD-istă a lui Bombo, implicat și în dosarul Microsoft alături de Cocoș.
    Am văzut într-o declarație de avere a Elenei Udrea un împrumut luat de la Adrian Petrache. Niro (Dumitru Nicolae) alt apropiat al Elenei Udrea, a fost asociat cu un fost milițian (ucis în 1995 de o basculantă suspectă pe lângă Bacău, în drum spre București; fost patron standuri Europa, colecta aurul cu legea ilicitului înainte de 1990 și a rămas cu un stoc la revoluție)

    „Distincția rușinii: George Maior, premiat de Dumitru Nicolae (NIRO) Am mai citit doar titlul unui articol: securistul de la Niro”.

    http://www.ziuanews.ro/revista-presei/distinc-ia-ru-inii-george-maior-premiat-de-dumitru-nicolae-niro-149252

    Apreciază

  • 93. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 21:48

    @Nora-91
    Cum să fie invers. Să ne lămurim!
    Ovidiu a afirmat că linkul dat de mine la @80 (despre contabilitatea MM în campania prezidențială) i-a amintit de ziarul securist ziua, dar dăduse și un link mai sus despre Luminița Șega de la Nicioleta Savin, or eu l-am trimis la linkul @24 ca să revadă acolo același caz redeschis.
    Pe lângă asemănarea dintre ziarele securiste, am considerat că linkul meu despre aceeași procuroare Luminița Șega era un pic mai actual, de azi. 🙂

    Apreciază

  • 94. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 21:56

    Dacă Ovidiu s-a gândit să aducă linkul lui în completarea celui de la @24, era mai bine să fi spus asta, ca să n-avem confuzii. 🙂

    Apreciază

  • 95. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 22:04

    Bsk, vorbeam de 89, am gresit 🙂

    Apreciază

  • 96. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 22:05

    E bine că se redeschide cazul Luminiței Sega, sper să urmeze și altele.

    92, terifiantă lumea politico-mafiotă!…

    Apreciază

  • 97. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 22:07

    La B1, Mălin Bot încearcă să prezinte cam șubredă acuzarea Elenei Udrea în comunicatul DNA. PNL-istul Flutur se opune cu strâmbe și flutură apologia declarației de avere a persoanei publice ca pe o necesitate publică pentru oglindirea politicianului cinstit, incoruptibil.
    Omul nou se dă integru. 🙂

    Apreciază

  • 98. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 22:08

    Flutur politic, ce pretenții să avem! 🙂

    Apreciază

  • 99. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 22:09

    Somn usor! 🙂

    Apreciază

  • 100. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 22:10

    La @89? Nu-i invers.
    „Șeful mascaților din IPJ Iași, dus la DIICOT de jandarmi”
    Probabil nu l-au dus mascații din subordine, ca să nu-l piardă printre măști, din confuzie. 🙂

    Apreciază

  • 101. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 22:12

    Somn ușor!
    N-aveți curaj să vă lepădați de confuzii! 🙂 🙂 🙂
    *

    Apreciază

  • 102. ovidiu  |  29 Ianuarie 2015 la 22:12

    🙂 🙂 🙂
    …ce-mi place in gradina!

    Apreciază

  • 103. De ce nu?  |  29 Ianuarie 2015 la 22:15

    Poate ca Ponta se foloseste de antipatia unei parti a populatiei fata de Basescu (sa nu uitam ca pe vremea lui s-au inchis scoli si spitale si au scazut salarii) ca sa-si arate puterea asupra lui Johannis (prin antene), iar Johannis incearca sa nu fie asociat cu Basescu. Si asa PNL-ul are in componenta PDL-ul, deci le-ar da apa la moara antenistilor daca le-ar acorda importanta PMP-istilor. Adica poate ca e doar un joc de imagine, specific politicii.

    Apreciază

  • 104. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 22:23

    Ovidiu 🙂

    Apreciază

  • 105. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 22:26

    De ce nu,
    da, cred că așa stau lucrurile. Al naibii joc, al ipocriziilor!…

    Apreciază

  • 106. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 22:27

    @103
    Am citit de două ori; păi, de ce nu? 🙂

    Apreciază

  • 107. ovidiu  |  29 Ianuarie 2015 la 22:34

    puteti incepe de la minutul 2:50

    Somn dulce va urez!
    verific maine daca-i adevarat, merge Klaus pe Dealu Mitropoliei. la slujba.

    Apreciază

  • 108. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 22:51

    La @92 am amintit de un fost milițian, asociat al lui Niro, accidentat mortal în codiții suspecte. Ați auzit recent de declarația lui Niro la DNA despre implicarea lui Bittner (acum se află în SUA) – omul lui Bombo- în moartea acelui fost asociat, milițianul Silitră Constantin.
    Afacerea lui Silitră a fost apoi preluată de interlopul Nicu Gheară.
    Un alt interlop, Fane Căpățină, a amintit cândva de același accident suspect și a susținut implicarea unui alt fost milițian, Tudor Stănică, cunoscutul condamnat la 20 de ani în 2003 pentru instigare la omor calificat în 1985 (victima disidentul Gheorghe Ursu).
    Tudor Stănică a stat în pușcărie numai în jur de un an și beneficiază anual de prelungirea scutirii de executarea pedepsei pe motive medicale. A fost diagnosticat și cu cancer într-un stadiu în care ar fi fost normal să moară, după statistica medicală, în urmă cu vreo 5 ani. Are o rezistență de cartea recordurilor. 🙂

    Apreciază

  • 109. Creanga  |  29 Ianuarie 2015 la 22:59

    Seara buna!
    Cand critica si evalueaza, tot romanul se enerveaza. 🙂
    Gradinari! Vi se pregateste ceva! Nu ati ghicit, este o calatorie. 🙂

    Apreciază

  • 110. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 23:04

    Bsk, 108, verigi din lanțul ororilor politico-securisto-interlope! rezistente, dară 🙂

    Apreciază

  • 111. noradamian  |  29 Ianuarie 2015 la 23:07

    Crengulin, Wow! așa ne relaxăm, ne dezintoxicăm și ne încărcăm bateriile 🙂

    Apreciază

  • 112. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 23:13

    Rețineți această asociere cu fostul col. de miliție Tudor Stănică, omul care a prestat o laborioasă muncă în folosul comunității interlopilor politici ai PSD. Recompensarea cu scutire de pedeapsă este asigurată executanții din Institutul Național de Medicină Legală, aflați din 2001 în slujba PSD.
    *
    Poate se înțelege un pic altfel imunitatea penală a slujbașilor din INML, „Mina Minovici”, printr-o lege aflată din ianuarie 2013 în planul lui Ponta.

    https://noradamian.wordpress.com/2013/10/30/cazul-panait-standard-de-lucru-in-cooperativa-avantul22/

    Apreciază

  • 113. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 23:20

    Cazul Panait, standard de lucru în „Cooperativa Avântul”(23)
    43.Un triunghi amoros-sângeros: procuror Ilie Picioruș – XY – WZ.
    Vă spun acum: XY va fi Tudor Stănică,

    Apreciază

  • 114. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 23:27

    Creangă
    Așteptăm cu sutele și bi-sutele adunate în lada cu zestre a Grădinii. 🙂

    Apreciază

  • 115. Bască ilie  |  29 Ianuarie 2015 la 23:55

    Ia-uzi, ia! Trezirea! 🙂
    Alina Bica e gata să dea cărțile pe față. Fosta șefă a DIICOT amenință că va prezenta un document exploziv, care va schimba tot dosarul în care este acuzată.

    „Este vorba de un document probatoriu referitor la aspecte foarte importante din dosarul în care nu numai dânsa, ci şi ceilalţi inculpaţi, sunt încarceraţi. Va duce la aflarea adevărului, ajută foarte mult, într-o proporţie foarte mare”
    http://www.comisarul.ro/politic/alina-bica-ameninta-cu-un-document-exploziv_351167.html

    Apreciază

  • 116. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 00:19

    Bica bate cu recul la Udrea.
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/alina-bica–audiata-la-dna-365493

    Apreciază

  • 117. fini  |  30 Ianuarie 2015 la 09:17

    Cat a stiut Traian Basescu in timp ce a sustinut-o pe EU?
    O sincopa a SRI ?
    Se soptea si de un blat Ponta & EU.

    „Zboară veşti contradictorii,/ Se-ntretaie ştirile…/ Ce e?… Ce e?… „

    Apreciază

  • 118. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 09:30

    Saluttare!
    De reținut cum se pupă între ele aceleași perechi-perechi, să nu fie de deochi! Evz = Evenimentul Zilei acoperiților din presă.

    – în cazul Panait, spălătorie pentru Ponta și servicii;

    – spălătorie pentru Maior și servicii, în consens cu Elena Udrea;

    – minimalizarea evenimentului de ieri, Elena Udrea, aceeași conduită de la evz-istul Mălin Bot aseară (sesizată la @97) – așa o fi comanda de la Dan Andronic;

    N-a mai suportat nici Banciu 🙂
    „Banciu a speculat, de fapt, „legătura sensibilă” Udrea-EVZ şi a lovit în plin: de ce n-a pus-o EVZ pe prima pagină pe Elena Udrea? De ce a trimis subiectul la coada ziarului, când era scandalul cât casa? Juste întrebări, având în vedere scandalul penalo-politico-mediatic în care e implicată şefa PMP.

    În piaţa media a circulat vreme bună informaţia că EVZ e finanţat din umbră de Elena Udrea, via terţi neasumaţi public, dar nimeni n-a confirmat oficial relaţia. Referitor la suspiciunile lansate de Banciu, Simona Ionescu (dreapta), redactor-şef EVZ, s-a simţit datoare să-i dea replica” –

    Normal, aceeași Simona se face de Ionescu. 🙂
    *
    http://www.reportervirtual.ro/2015/01/scandal-banciu-evz-pe-cazul-udrea-cine-are-dreptate.html

    Apreciază

  • 119. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 09:49

    Să ne amintim bine! Relația Președinte-Evz: 09 decembrie 2014
    *
    „Evenimentul zilei” a anunțat că, în săptămâna 8-13 decembrie, va publica zilnic, în serial, un interviu cu Traian Băsescu despre cei 10 ani de mandat. Ulterior, „ținând cont de situația complicată la nivel instituțional și de dinamica evenimentelor politice de la acest sfârșit de an”, președintele, de comun acord cu EVZ, a decis să amâne publicarea interviului pentru a doua parte a lunii ianuarie 2015.
    *
    Unde-i a doua parte… a lunii ianuarie 2015? 🙂

    http://www.evz.ro/scrisoarea-presedintelui-traian-basescu-adresata-cititorilor-evz.html

    Apreciază

  • 120. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 09:55

    Cel mai probabil Traian Băsescu a vorbit în interviul amânat de Evz despre supraputerea serviciilor și-acum Dan Andronic se coiește bine. 🙂

    Apreciază

  • 121. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 10:05

    @Fini
    Se șoptea de un blat. Cu ce? N-a fost să fie. 🙂
    Cine se contrazice? Să-i dăm în cap! 🙂

    Apreciază

  • 122. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 10:16

    @Fini-117
    „Cat a stiut Traian Basescu in timp ce a sustinut-o pe EU?”
    Vor să afle și urmăritorii piratului, în frunte cu Ponta, procurorul general și vulcanul politic de ură. Puțintică răbdare! 🙂

    Apreciază

  • 123. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 10:23

    Chestia cu trestia – „V-am spus eu” – e lăudabilă printre copiii de grădiniță, grupa mică. 🙂

    Apreciază

  • 124. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 10:31

    V-a spus ea. 🙂 30 oct 2014.
    „Macovei: DNA să verifice cei 9 milioane de euro din declaraţia de avere a Elenei Udrea”
    *
    http://qmagazine.ro/actual/macovei-dna-sa-verifice-cei-9-milioane-de-euro-din-declaratia-de-avere-a-elenei-udrea/

    Apreciază

  • 125. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 10:37

    Tare mi-am dorit să apuc s-o mai văd și pe asta:
    alegeri corecte la urne, nu la cumpărături. 🙂

    Apreciază

  • 126. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 10:46

    Acceptați liniștiți vânzarea dreptul de vot în locul competiției electorale curate, serviciile și abonații politici în circuit închis veghează pentru toți!
    Copiii, nepoții și strănepoții își vor aminti cu drag de toți grămadă: „generația ratată a părinților noștri, ca a bunicilor și a străbunicilor!”

    Apreciază

  • 127. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 11:08

    Ziua bună, prieteni! 🙂 Întrebări și răspunsuri atâta cât se poate acum… dar și-asa, chiar și din ce citesc aici, parcă se limpezește un pic. Măcar să se deslușească de tot 🙂

    Apreciază

  • 128. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 11:22

    Nu cumva Bombo vrea să mai scrie o carte? 🙂

    Apreciază

  • 129. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 11:27

    „Trofeul continuității” 🙂

    Apreciază

  • 130. Fini  |  30 Ianuarie 2015 la 11:35

    Salut!

    @ Basca 118

    Spalatoreasa de bani cu pretentii prezidentiale. Deprindandu-se cu rusinea e firesc sa fie nerusinata.

    Apreciază

  • 131. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 11:53

    Contează și cine are reflexul necondiționat la numărătoarea voturilor. 🙂

    Apreciază

  • 132. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 12:14

    Excepțiile confirmă regula lor, la două mâini. 🙂
    *

    Apreciază

  • 133. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 12:18

    Hai să ne jucăm, copii!
    *
    http://www.ziaruldeiasi.ro/app/gethumb.details.php?id=125593&w=800&h=600

    Apreciază

  • 134. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 12:30

    „Gabriel Liiceanu, terorizat de spaima ca șeful SRI ar fi vrut să-l otrăvească: Am schimbat, discret, paharul cu al lui Măgureanu”
    *
    Mai bine să plângă mă-ta. 🙂
    *
    http://www.b1.ro/stiri/eveniment/gabriel-liiceanu-terorizat-de-spaima-ca-eful-sri-ar-fi-vrut-sa-l-otraveasca-am-schimbat-discret-paharul-cu-al-lui-magureanu-102044.html

    Apreciază

  • 135. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 12:41

    Să mai amintim că în țara asta, a mafioților politici, de un sfert de veac infractorii fac legi pentru infractori. prin urmare, dacă ajung după gratii, au parte de pedepse blânde, contopite- când infracțiunile-s multiple. plus reduceri generoase. iar averile d-lor, nici o problemă: doar ciupite nițel.

    Apreciază

  • 136. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 12:43

    In vino veritas. 🙂
    Liiceanu: „Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întâlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei”.
    *
    Întreb, nu dau cu sticla-n cap:
    -Grupul de Dialog Social mai are astfel de degustători darnici la risc? 🙂

    Apreciază

  • 137. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 12:45

    Bsk, și mai zic unii că dl. Liiceanu n-are umor 😀

    Apreciază

  • 138. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 12:48

    A testat vinul cu mama altuia. 🙂

    Apreciază

  • 139. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 12:54

    Mai exact, l-a testat cu mamele altora. Vin alb, umor negru. 🙂

    Apreciază

  • 140. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 13:02

    Dacă Gabriel Liiceanu se temea să toarne cineva câte ceva în jumătatea plină a paharului, umorul negru se afla și în coasta lui, chiar în GDS: jurnalista Gabriela Adameșteanu, turnătoare cu vechime, de la DIE la SIE.

    Apreciază

  • 141. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 13:08

    …Și, mai demult, Sorin Antohi ( dacă nu gresesc chiar membru fondator GDS)

    Apreciază

  • 142. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 13:09

    „Cand au auzit ca urmatorul director al SRI, cel care va semna toate mandatele pe siguranta nationala prin care DNA lupta atat de eficient impotriva coruptiei, se va alege dintre Gabriel Oprea si Ioan Rus (variantele Puterii) si Eduard Hellvig, Mihai Razvan Ungureanu si George Scutaru (din partea Opozitiei), pe aliatii americani si europeni i-au apucat pur si simplu pandaliile.
    ………………………………………………………………………………………..
    Cu toate acestea, inca nu s-a renuntat definitiv la varianta numirii unor sefi pe criterii politice, optiunile de ultima ora fiind Catalin Predoiu la SIE, drept premiu de consolare ca nu va primi Palatul Victoria, si diplomatul Sorin Ducaru (actual asistent al secretarului general al NATO) la SRI” (E-național)

    Apreciază

  • 143. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 13:12

    Jurnalista Gabriela Adameșteanu apare ca sursă pentru UM 0544 (DIE și SIE) într-un dosar bine răvășit la conținut de reformatul SIE, coafat și cosmetizat. De ce? D-aia: Ioan Petru Culianu!

    Apreciază

  • 144. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 13:17

    După trecerea prin cură de slăbire în laboratorul de coafură și cosmetică din SIE, dosarul a fost trimis la CNSAS pentru privit goliciunea cu ochi străini și goi. 🙂

    Apreciază

  • 145. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 13:23

    Ceea ce numim noi societate, cea în care trăim, e ca un organism năpădit de căpușe, ploșnițe, pureci păduchi, viruși si bacterii. Te minunezi că încă rezistă!!

    Apreciază

  • 146. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 13:24

    „Presedintele Curtii Constitutionale a României (CCR), Augustin Zegrean, avertizează cetăţenii să manifeste prudenţă în momentul în care li se solicită să ofere datele personale.
    ‘Oamenii ar trebui să fie mult mai prudenţi când îşi ofera datele personale, pentru că nu este o gluma, se cunosc cazuri de oameni condamnaţi prin alte ţări, un domn de la Constanţa a fost condamnat în America, fără ca el să fi fost vreodată în America, pentru fapte comise în America, cineva i-a furat identitatea, deci nu este o glumă!’, a declarat, potrivit Agerpres, presedintele CCR la Simpozionul ‘Ziua Europeana a Protecţiei Datelor’.

    El consideră ca tema referitoare la datele cu caracter personal va genera o dezbatere în societate: ‘Este un subiect important, lumea va vorbi mult despre asta de aici încolo, eu am mai spus-o, vor regreta că s-a dezvoltat aşa de mult comunicarea aceasta on-line, într-o lume globalizată este foarte important să se aibă grijă de datele fiecăruia’” ( stiri pe surse)

    Apreciază

  • 147. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 13:30

    @Nora-142
    După un Wikileaks din 26 sept 2006, publicat în 2011, înainte să fie numit Gheorghe Maior director la SRI prin septembrie 2006 (numirea în octombrie 2006), Geoană ținea legătura cu ambasadorul american în România, prin septembrie 2006. Deh, consimțământul!

    „Geoană şi-a exprimat speranţa că ambasada va susţine cei doi candidaţi şi i-a cerut ambasadorului să susţină şi propunerea sa pentru o „schimbare a regulii” astfel încât conducerea SRI să fie rezervată opoziţiei. „Ambasadorul nu a răspuns acestei din urmă solicitări”, notează diplomaţii americani în documentul Wikileaks”.

    Apreciază

  • 148. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 13:46

    Dosarul de turnătoare al jurnalistei Gabriela Adameșteanu ne (în)cântă. Nu mai zic de crema credulă din preajma ei. 🙂

    Apreciază

  • 149. theo  |  30 Ianuarie 2015 la 14:01

    BUNÄ,
    se spune sunt sticletzi si Bogdan Chireac, Corina Dragotescu,
    Tänase Scatiu, Dinescu, etc si tocmai ei sunt obraznicii

    Apreciază

  • 150. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 14:04

    Nu uitați! Interviul Gabrielei Adameșteanu cu Ioan Petru Culianu, înregistrat în decembrie 1990, a fost publicat în „Revista 22” la 5 aprilie 1991. după o lună și jumătate, la 21 mai 1991, Culianu a fost ucis prin împușcare.
    Voi prezenta o postare în care voi arăta când și cum se jurnalista urmăritoare se contrazice flagrant. denotă că a avut ceva de ascuns strâns legat de Culianu și calitatea ei de sursă SIE.
    Nu a scris nimeni despre această contradicție. Veți judeca singuri semnificația ei.

    Apreciază

  • 151. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 14:15

    Cântă și Diaspora PNL-istă:
    Crina Dobre (PNL Diaspora), despre situația Elenei Udrea: „Băsescu a băgat-o în DNA cu mâna lui”
    *
    http://www.paginadepolitica.ro/crina-dobre-pnl-diaspora-despre-situatia-elenei-udrea-basescu-a-bagat-o-in-dna-cu-mana-lui/

    Apreciază

  • 152. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 14:34

    Mircea Marian FB:
    1 oră
    „La 20 ianuarie, Klaus Iohannis a anunțat că a dat un interviu la New York Times. M-am uitat și azi pe NY Times: nimic. Or fi uitat să ia înregistrarea când au plecat de la Cotroceni? Acum serios: nu se face să anunți pe fb ceea ce ai spus într-un interviu, o exclusivitate, înainte de a fi publicat”.
    *
    PS. Acum serios:
    Chiar nu mai aveți răbdare să apară articolul după 100 de zile? 🙂

    Apreciază

  • 153. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 14:45

    Cum vreți să fie altfel politica lui Iohannis?
    Răbdare!
    După echinocțiul de primăvară, urmează 1 aprilie și Paștele răbdătorilor. 🙂
    Acum serios:
    – Cum și-a găsit timp s-o gândească pe asta cu interviul lipsă din New York Times?

    Apreciază

  • 154. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 14:55

    Suspect (de încredere oarbă în mândria selectivă):
    „Averea Elenei Udrea nu a fost niciodată verificată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), instituţia abilitată să facă acest lucru, cu toate că au existat nenumărate dubii legate de modul în care şi-a dobândit casele, terenurile, bijuteriile şi milioanele de euro pe care le-a trecut în declaraţia de avere”
    *
    http://www.comisarul.ro/politic/suspect/averea-udrei-nu-a-fost-niciodata-verificat_351800.html

    Apreciază

  • 155. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 15:01

    Eu cunosc o categorie întreagă de protejați – obligați de lege să prezinte declarațiile de avere și interese – dar n-au reușit niciodată să le depună, iar ANI nu-i întreabă deloc de sănătate. 🙂

    Apreciază

  • 156. ovidiu  |  30 Ianuarie 2015 la 15:02

    Ce aveți cu Klaus-ică?
    Astăzi s-a recules cu Daniel. „Decăt” vreo 5 ore. Acu’ a plecat, venise pe la 10:00. E iute rău tipu’.

    Apreciază

  • 157. ovidiu  |  30 Ianuarie 2015 la 15:03

    Bună ziua,
    Scuze.

    Apreciază

  • 158. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 15:09

    Nu spun cine, persoane importante. 🙂
    Ca să nu fiu suspecta de vorbă-n gol, vă dau un indiciu: i-am menționat în comentariile de la prezenta postare.
    Fiți siguri, nu voi uita să demonstrez afirmația! 🙂

    Apreciază

  • 159. ovidiu  |  30 Ianuarie 2015 la 15:12

    Bsk,
    ANI nu-i imparțială 😦

    Apreciază

  • 160. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 15:12

    Salve, Ovidiu
    N-avem nimic cu Iohannis.
    Și noi suntem în perioada de reculegere, în răbdări păzite. 🙂

    Apreciază

  • 161. ovidiu  |  30 Ianuarie 2015 la 15:14

    Aveam pretenții de la ANI.

    Apreciază

  • 162. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 15:14

    @159
    Depinde. Uneori sau de cele mai multe ori ANI e imparțială. 🙂

    Apreciază

  • 163. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 15:26

    La pomul lăudat să nu te duci cu sacul găurit!
    Va arunca vina goliciunii pe gaura neagră. 🙂

    Apreciază

  • 164. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 15:29

    prietesuguri peneliste: dudu, mugur, crin, klaus, hellvig…

    http://www.flux24.ro/cine-l-a-adus-pe-iohannis-in-pnl-si-legatura-cu-sefia-sri/

    Apreciază

  • 165. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 15:35

    Bsk, 144 😀
    158, n-ar fi rău să detaliezi! deși n-aș vrea să-mi pierd respectul față de ANI 🙂

    Ovidiu, 156, klaus a prins gustul politic tradițional al băilor de popime.
    pare chiar mai fermecat de asta, decât predecesorii lui 🙂

    Apreciază

  • 166. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 15:39

    Documentul exploziv anunțat de avocata Alinei Bica (la @115) m-a dus din primul impuls cu gândul la ceva legat de SRI.

    Elena Udrea, pe FB, probabil se va referi la altceva (vânătoarea de Băsescu):
    „Voi spune adevărul despre tot ce se întâmplă — care sunt motivele reale ale vânătorii a cărei țintă am devenit. Voi face asta într-un interviu pe care îl voi acorda astăzi (vineri — n.r.). Nu vă pot spune, deocamdată, unde (în orice caz nu la cineva care m-a menajat de-a lungul timpului) — nu de alta, dar știu că sunt destui cei care ar vrea să mă împiedice să spun unele lucruri. Și ar fi păcat să nu aflați ce se întâmplă astăzi cu adevărat în România, ce luptă se duce în subteranele puterii și care este miza reală”

    Apreciază

  • 167. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 15:40

    @165
    Ai vrea tu. 🙂
    Încă nu dau din casă – pardon!- Grădină. 🙂

    Apreciază

  • 168. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 15:49

    @Nora-165
    Am detaliat deja categoria specială care refuză să depună declarațiile de avere și interese de ani de zile, tolerată inadmisibil de ANI, în episodul nr. 25 – „Cazul Panait, standard…” – dar nu i-a venit încă vremea de postat. 🙂 În curând, după ep. 24. 🙂

    Apreciază

  • 169. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 15:57

    La @113 am anunțat ce urmează în ep. 24
    *
    Cazul Panait, standard de lucru în „Cooperativa Avântul”(23)
    43.Un triunghi amoros-sângeros: procuror Ilie Picioruș – XY – WZ.
    Vă spun acum: XY va fi Tudor Stănică
    *
    În ep. 25 va fi prezentat WZ alături de acoliți. 🙂

    Apreciază

  • 170. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 16:17

    Am răbdare până când Iohannis își va face timp pentru Președinție, după ce se vă lepăda de popime. 🙂

    Apreciază

  • 171. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 18:50

    Coincidență ca la nebuni! 🙂
    Judecătorul Mihai Urdoiu-Tribunalul București
    (de la @24, redeschidere dosar cercetarea morții fostului procuror Luminița Șega)

    a fost menționat azi de Ovidiu Tender în denunțul depus la DNA împotriva Alinei Bica (luare de mită).
    Mihai Urdoiu a fost consilierul Alinei Bica.(detașat de la TB la DIICOT)
    *
    „Astfel, Tender ar fi apelat la doi dintre consilierii Alinei Bica, Florentin Mihailescu si judecatorul Mihail Udroiu, pentru a fi consiliat in sensul formularii unei aparari favorabile in dosarul Carom.
    In acest scop, omul de afaceri i-a dat lui Mihailescu documente din dosar, pe care acesta sa le consulte impreuna cu Bica. In schimbul ajutorului, Tender le-ar fi dat lui Mihailescu si Bica un teren, fostul ofiter de Politie judiciara primind si bani pe card.
    *
    Nu apare scris de Tender ce-ar fi primit judecătorul Urdoiu „In schimbul ajutorului”. 🙂
    http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19243016-tender-facut-vineri-denunt-impotriva-alinei-bica-legat-mita-care-dat-surse.htm

    Apreciază

  • 172. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 18:54

    După două zile de la redeschiderea dosarului Șega, dacă nu- coincidență, e pac la răzbunare de serviciu! 🙂

    Apreciază

  • 173. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:04

    Bombița Udrea: anti-Coldea SRI și anti-Koveși DNA!
    *
    „Elena Udrea anunta ca a depus la DNA un denunt impotriva sefilor SRI si DNA, Florian Coldea si Codruta Kovesi: Coldea i-a cerut lui Dorin Cocos sa-i dea 500.000 de euro lui Sebastian Ghita pentru RTV”
    *
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19243479-elena-udrea-anunta-depus-dna-denunt-impotriva-sefilor-sri-dna-florian-coldea-codruta-kovesi-coldea-cerut-lui-dorin-cocos-dea-500-000-euro-lui-sebastian-ghita-pentru-rtv.htm

    Apreciază

  • 174. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:07

    Am amestecat la @166 suspiciunea mea explozivă – legată de SRI – între Udrea și Bica. 🙂

    Apreciază

  • 175. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:09

    O fi greu de probat, dar să nu uităm că Udrea stă bine cu Ghiță la portiță!

    Apreciază

  • 176. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:19

    Nu-i exclus ca bombița să fie rodul prieteniei Udrea-Bica. 🙂
    Deocamdată EU vorbește de prietenia Udrea-Ghiță, de vara trecută încoace.

    Apreciază

  • 177. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:24

    Cu ghiuleaua asta, Udrea vrea să nimerească doi iepuri, Codlea-SRI și Koveși-DNA, pentru cine? Cui folosește suspiciunea cutremurătoare?
    Ghiță, Ponta și PSD au aceste ținte comune.

    Apreciază

  • 178. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:35

    Acum se transmite la B1 înregistrarea spovedaniei la Hotnews-Tapalagă.
    Udrea e subțire tare la probe – zero, numai vorbe despre ce știe, a auzit! – dar nu mi se pare că minte, cel mult mai înflorește pe ici-colo.

    Apreciază

  • 179. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:41

    Cam asta se întâmplă când zburdă în libertate un deținător de secrete. Cine are interes și putere, îl ascunde la beci preventiv.
    E dificil de ales tăcerea, când disperarea îți dă târcoale.

    Apreciază

  • 180. Creanga  |  30 Ianuarie 2015 la 19:42

    Ziua buna!
    Eu doar ce am citit pe hotnews, inca mai au de transcris, a vorbit de numai, numai. Se pare ca ea avea intrare la toata lumea.

    Apreciază

  • 181. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:44

    Precizare importantă de la B1-Prisacariu.
    Denunțul Elenei Udrea a fost formulat numai împotriva lui Coldea.

    Apreciază

  • 182. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:46

    @Creangă
    Încă n-am citit și n-am urmărit decât ce-au dat din înregistrare la B1.

    Apreciază

  • 183. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 19:49

    Woodrea, asalt mortal! cea mai bună apărare e atacul, nu?… și iar mă-ntreb ce știe și ce-o zice Băse văzând panarama…

    Apreciază

  • 184. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 19:52

    păi deocamdată nici nu știi ce să crezi! …decât că e un război cu bombe murdare și mize uriașe…

    Apreciază

  • 185. Creanga  |  30 Ianuarie 2015 la 19:52

    Udrea spune ca Basescu nu era informat, se intelege ca ea il informa pentru ca avea acces la toti:

    „Presedintele Romaniei este nu cel mai informat om. De regula, este cel mai dezinformat om, pentru ca el primeste informatii pe niste cai simple. Bine, de pe internet daca sta sa le citeasca sau de la televizor sau informatii pe care le ia oficial de la institutii. Evident ca atunci cand cineva, care este relativ bine conectat la presa, la toata zona de presa, la zona politica, la tot mediul de afaceri, o astfel de persoana are acces la presedinte si poate sa ii spuna niste lucruri – si o sa va dau exemple in interviu – evident ca devine o persoana neplacuta sefilor de servicii. Asa mi-a explicat Sebastian Ghita faptul ca dl Coldea m-ar uri. Eu nu am urat niciodata pe nimeni. Pornind de la acest moment…”

    Apreciază

  • 186. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:53

    Oricum e tare destăinuirea, ceva va rămâne după cutremur, plus replici. 🙂

    Apreciază

  • 187. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 19:59

    Da, îl apără binișor pe Traian Băsescu. Lasă impresia că i-ar plăti o poliță lui Codlea, pentru că nu i-a protejat pe cei care i-au executat ordinele, cum ar fi Cocoș ( 500.000 euro dați lui Ghiță prin fiul Alin)

    Apreciază

  • 188. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 20:00

    Băsescu n-a prea știut nici ce face frat-su!… și oricât ar fi fost de convins de competențele și onestitatea madamei, simplul fapt c-a fost jumătatea lui cocoș trebuia să-l facă să se abțină de a o promova la vârf.

    Apreciază

  • 189. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 20:06

    Sorina Matei, încântată până la Dumnezeu de precizarea Elenei Udrea că n-ar acuza SRI-ul, numai pe Codlea. Maior rămâne intact. 🙂

    Apreciază

  • 190. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 20:10

    Hotnews a corectat titlul. Acum e fără trimiterea la Koveși.

    Apreciază

  • 191. Creanga  |  30 Ianuarie 2015 la 20:11

    Culmea e ca Udrea se da informata de numai, dar o face pe gaina naiva in ce priveste afacerile sotului. Pai de unde sa stiu ce facea el?

    Apreciază

  • 192. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 20:18

    @191
    Cu neștiința asta minte prost. Observația ta e bună.

    Apreciază

  • 193. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 20:32

    Normal, lui Ghiță nu-i convine să recunoască primirea banilor de la Cocoș. Protestează.
    *
    Elena Udrea sustine ca a „intervenit” la Victor Ponta pentru ca premierul sa accepte numirea Laurei Codruta Kovesi in functia de sef al DNA in 2013.
    Koveși ar fi fost propusă de Coldea.
    Elena Udrea a dat vânt din pupa la Ponta.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19243890-video-elena-udrea-sustine-intervenit-victor-ponta-pentru-premierul-accepte-numirea-laurei-codruta-kovesi-functia-sef-dna-2013.htm

    Apreciază

  • 194. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 20:43

    Se poate verifica afirmația Elenei Udrea despre existența unei declarații a lui Florică, în dosarul Microsoft, potrivăt căreia Vasile Blaga ar fi primit bani, dar Coldea ar fi dispus retragerea acestei acuzații din dosar. În cazul ăsta, Coldea e mâncat. 🙂

    Apreciază

  • 195. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 20:47

    @194
    Blaga ar afla, în sfârșit, cum poate să greșească și partidul. 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 196. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 20:55

    Sebastian Lăzăroiu: „Chiar daca nu intelegeti mare lucru, ceva e sigur: odata ce americanii au decis sa aduca scutul anti-racheta aici, si-au dat seama ca e nevoie inainte de curatenie generala”.

    recunosc: nu-nțeleg prea bine, de-aia sper să se clarifice, repede și cu probe, indiferent de natura si sensul acuzațiilor directe si indirecte.
    … incredibilă mizerie, mi-e silă, da nu mă grăbesc să dau cu pietre 🙂

    Apreciază

  • 197. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 20:57

    Bsk, cum a putut greși ȘI marele lui partid… 🙂

    Apreciază

  • 198. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 21:08

    Nora,
    Mi se pare îndreptățită revolta Elenei Udrea. Nu era o prioritate în cercetarea Microsoft sau în încercarea de a fi legată de acest dosar, înaintea altora cu tinichele mai răsunătoare de coadă. Cred că anchetatorii și alți băgăcioși de pe la SRI, cu apucături de anchetatori în dosarele DNA, își mușcă unghiile de atâta inspirație.

    Apreciază

  • 199. Creanga  |  30 Ianuarie 2015 la 21:11

    Fiți pe fază! Urmează două sute!

    Apreciază

  • 200. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 21:13

    Te rog, erată de șters.
    O virgulă după DNA.

    Apreciază

  • 201. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 21:14

    Bsk, tot ce se poate. De luni de zile se-ncearcă legarea ei de toate relele, de Microsoft cu orice preț. cu sau fără probe. și cu superficialitatea ei, nici nu era greu să fie imaginate legături vinovate, logice și plauzibile. comentariile de peste tot însă, de mult timp, arătau ca și cum a fost deja judecată și condamnată.

    și, de fapt, nici nu era nevoie. impresia mea e că azi, a demonstrat că e proastă. suferă de un exhibiționism politic care i s-a întors împotrivă. S-a înfundat singură. rău! și, implicit, i-a creat o imagine cât se poate de proastă lui Băse. nu văd cine să repare toate astea. mai mult om înțelege poate, după ce se dezleagă toate ițele.

    „o femeie usoara a fost timp de 10 ani sursa alternativa de informatii a presedintelui Romaniei si cea care a negociat numiri de sefi de institutii in statul roman, fara a avea nicio calitate oficiala.

    intalniri cu Ponta, cu Sebastian Ghita, cu Coldea, informatii secrete, planificari de actiuni, spagi uriase.

    cea pe care Traian Basescu a sustinut-o la presedintia Romaniei. cea care sustinea ca se lupta cu sistemul.

    Traian Basescu are de dat raspunsuri la multe intrebari.”

    Apreciază

  • 202. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 21:16

    Crengulin, l-am depăsit în zbor 🙂

    Apreciază

  • 203. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 21:20

    am prins o frântură din discursul generalizator-acuzator al neprihănitului neamțu, înfierbântat de ai zice că tocmai relansează „noua republică” 🙂

    Apreciază

  • 204. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 21:23

    Vlad Mixich:
    „Vă daţi seama că dacă îi arestează pe toţi, noi chiar nu mai avem pe cine da vina? ” 😀

    Apreciază

  • 205. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 21:58

    Noapte bună!

    🙂

    Apreciază

  • 206. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 22:02

    Tapalagă și Pantazi au întrerupt-o prea des pe Udrea, tocmai când încerca să urmeze un fir, așa cum l-a apreciat ea în multitudinea de date de povestit. Jurnaliștii parcă aveau mâncărime, n-o lăsau să spună cursiv ce știe de la Ghiță, ei, stop, să spună mai întâi cum a ajuns la relația cu Ghiță. Între timp, Udrea a mai pierdut șirul, se întâmplă oricui când ești întrerupt le fel de des. (de remarcat, încerca să revină la startul conceput de ea, avea o coerență în cap, dar ei iarăși, să zică întâi altceva)

    Stelian Negrea spune o prostie imensă la B1: o desființează pe Udrea cu neîncrederea lui, fiindcă e cercetată de DNA. Cu asemenea logică tâmpită, cercetatul nu mai are niciun drept să se apere, e redus la tăcere, poți să-l acuzi de orice și oricum, fără limite. Dimpotrivă, cercetatul poate trece printr-un moment de revelație tocmai din cauza situației nou-create, sub presiune sau dându-și seama că numai prin destăinuiri complete poate spera într-o schimbare favorabilă. Tendința de a împărți vinovăția cu alții e salutară pentru oricare anchetator onest, interesat să extindă cercetarea.

    Apreciază

  • 207. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 22:20

    Da, la amândoi se simțea nerăbdarea de a o fixa exact în tiparul pe care-l doreau ei. O bucurie de vânători cărora în fine, le-a sărit prada în cale! O să vedem multe de-astea în zilele următoare. De-aia zic, deși ea și-o fi imaginat că va rupe gura târgului cu asemenea vitejie, și-a complicat prostește și inutil existența.

    Apreciază

  • 208. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 22:21

    Purtătorul de cuvânt SRI a reacționat jalnic. Se preface că nu înțelege acuzația directă împotriva directorului interimar și vede, la fel ca Negrea, numai calitatea de inculpat a Elenei Udrea, cu bla-bla-uri despre meritele SRI în lupta anticorupție.

    Apreciază

  • 209. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 22:27

    Probabil cine stie mai mult din subterane, înțelege si alte lucruri din tărășenie. jurnaliștii, în special cei „acoperiți” au tot interesul să ecraneze cu personajul udrea, tot ce ar putea deschide o ușă spre aranjamentele SRI. De asta am spus că exhibiționismul politic al madamei, de data asta i-a jucat festa.

    Apreciază

  • 210. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 22:28

    @Nora-207
    În timp ce Elena Udrea vorbea, nu era deloc complicat pentru cei doi ascultători grozavi 🙂 să-și noteze ce mâncărimi au și s-o mai întrebe și să întrebe mai târzior.
    Uneori, povestitorul lăsat să vorbească pe un aspect anume, ca să fie mai convingător, mai spune și ce nu avea în intenție, vine instantaneu câte un astfel de impuls 🙂 , dar cel mai important rămâne de urmat firul logic pe care și l-a imaginat sau plănuit.
    Mulțimea prea mare de date și raționamente în expunere cere puțintică răbdare din partea ascultătorului, altfel, se pierd cu date utile cu nemiluita.

    Apreciază

  • 211. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 22:30

    …se pierd date utile, cu nemiluita.

    Apreciază

  • 212. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 22:35

    Bsk, dac-au ales să se pună pe ei în valoare, s-au ales cu informațiile cu care au venit. Tipic pentru specia jurnalistilor-inchizitori 🙂

    Apreciază

  • 213. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 22:37

    Nu-i prea relevant faptul evident că Elena Udrea are și lucruri de ascuns, e de înțeles, dar ce și-a propus să transmită leagă rezonabil mai multe puncte , nu se contrazice ca un mincinos pierdut în înșiruirea și mai ales reluarea unor elemente cheie.
    Sper să nu rămână fără consecințe cutremurul din seara asta.

    Apreciază

  • 214. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 22:40

    Presupun că n-o să rămână. Pentru nici unii din cei implicați. Iar dacă suflul va lovi si SRI-ul, nu-i exclus să vedem în altă lumină, toate dezvăluirile astea. 🙂

    Apreciază

  • 215. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 22:45

    @212 🙂
    Nici cu stângăcia nevinovată nu m-aș simți mai jurnalist. 🙂

    Apreciază

  • 216. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 22:53

    Dacă dorim să înțelegem fenomenele ascunse de ochiul public, ar fi de reținut un shepsis: încrederea oarbă într-o persoană, personalitate sau autoritate publică – de regulă, indusă pe seama rezultatelor pozitive – dăunează grav șanselor de aflare a adevărului. 🙂

    Apreciază

  • 218. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 23:03

    Bsk, de ani de zile spun asta în toate felurile. De fapt, e vorba de gândirea critică debilă, la care mă refer și în actuala postare. În altele, am pomenit de îndrăgostiții de partide și de politicieni, o specie anacronică profund dăunătoare care produce pseudo-civism de galerie, găsti de care e riscant să te apropii, desolidarizare civică, iar în cazuri grave, idolatrie și fanatism. Iar asta e terenul ideal pentru justițiarism, jurnalismul de cleveteală și cel inchizitorial. 🙂

    Apreciază

  • 219. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 23:07

    Nu-i în regulă relația SRI-DNA pe criterii preferențiale de selecție, indiferent cât de tare ne-ar încânta rezultatele.
    Eu nu uit niciun moment să mă întreb de ce m-aș îndoi necondiționat de îndoielile lui Daniel Morar, înainte de numirea Laurei Koveși la DNA.
    Sunt convins că reținerea a mobilizat-o, a avut un rol benefic, dar nu știm despre ce procent al rezultatelor spectaculoase vorbim azi, dintr-un întreg potențial al corupției generalizate?

    Apreciază

  • 220. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 23:09

    @218
    Știu.
    Mai sunt multe de descoperit și suportat. 🙂

    Apreciază

  • 221. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 23:11

    Nu știu, e greu de deslușit ce se-ntâmplă. Sper însă, ca DNA-ul să nu-și reducă „productivitatea” și relațiile astea să devină cât mai corecte instituțional. Sper, dar cu actuala putere sunt sceptică.

    Apreciază

  • 222. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 23:20

    Crengulin, 217, interviul ăsta va fi câmp de luptă de mâine încolo 🙂

    Apreciază

  • 223. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 23:22

    „Udrea pretinde ca Victor Ponta i-ar fi spus lui Florian Coldea inaintea alegerilor prezidentiale ca-l va da afara daca iese presedinte”
    Cine știe? Știu un cârlan în stare să confirme știrea asta cu două tăișuri. 🙂
    Partea a doua întărește presupunerea mea că Elena Udrea a avut la Hotnews un bagaj greu de despachetat.
    Cum să mai adorm, înainte să citesc? 🙂

    Apreciază

  • 224. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 23:27

    Poate mai depune ceva și la realitatea, mâine-poimâine 🙂

    Apreciază

  • 225. noradamian  |  30 Ianuarie 2015 la 23:31

    E o vreme vântoasă la Sibiu, de ai zice că furtuna aia din State, a fost deturnată de meteorologi spre noi 🙂

    Somn usor! 🙂

    Apreciază

  • 226. Bască ilie  |  30 Ianuarie 2015 la 23:32

    Meri la somnic!
    Veghez eu să nu dispară ceva din partea a doua. 🙂

    Apreciază

  • 227. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 00:53

    Cristian Pantazi: Dar mai stiti si alte comisioane facute de Dorin Cocos pentru SRI, in afara de acesta?
    Elena Udrea: Nu. Acestea mi le-a spus el si pe acestea le-am spus mai departe atunci si, inca o data, le-am spus si celor de la SRI in fata.
    *
    Le-a spus și CELOR de la SRI în față.
    Trebuie să ai o minte diabolică să minți în acest fel și nici nu-i este de mare folos această afirmație, nu probează nimic.
    Eu cred că spune adevărul și îmi pare interesant de urmărit ce efect a produs în mintea SRI-știlor, avertizați de Elena Udrea, că ea știe de executarea comenzii lui Codlea cu banii lui Cocoș, ispravă de care se înțelege că Maior nu era străin. (în prima parte, EU spune cum îi transmitea unele mesaje lui Codlea: prin Maior )

    Seful SRI-ului veghea la tăcerea lui proprie, acoperea infracțiuni în tandem cu adjunctul, dar nu le păsa de ce știe un terț despre activitatea lor de nesiguranță națională?
    Nu mă mir, nu a mișcat nimeni un deget după ce Maior s-a autodenunțat că refuză să sesizeze DNA-ul, se împacă perfect cu propriul abuz în serviciu și preferă să ascundă, odată cu sfidarea legii penale și a Constituției, magistrați acoperiți de SRI (pentru comiterea infracțiunilor de fals în declarații, uz de fals și de corupție: șantajabili utili). Să tot lucrezi în SRI cu un DNA atât de tolerant. 🙂

    Apreciază

  • 228. depemures  |  31 Ianuarie 2015 la 07:23

    Buna dimineata ! 🙂
    Va rog sa luati o pauza de cateva minute ;si cei din tara si cei care sunteti plecati prin lume ,si urmeaza sa va impoziteze Ponta,cu , 10 euro ( daca-l fac bou ,jignesc animalul) ; deci o mica pauza …de liniste .Am gasit o parte din ….noi…. veti ramane surprinsi de cate tresariri veti avea .
    ENJOY !
    https://www.facebook.com/media/set/?set=a.191179444300576.50053.183296198422234&type=3

    Apreciază

  • 229. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 10:17

    Saluttare!
    @Depemueș
    Moment de reculegere la căpătâiul legii botului prin corespondență.
    Pui botul cu ortul, dai votul!
    Te eschivezi, nu votezi!
    Botul prin corespondență cu hoțul.
    După vacanța prezidențială de încălzire, va sări cât Cotroceniul să ne salveze onoarea președintele care unește românii cotizanți de pretutindeni:
    -Dragi români, ghinion!

    Apreciază

  • 230. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 10:42

    Ziua bună! 🙂

    Cristian Sima:

    „Udrea merge la cafele cu ghita, predoiu m-a dus pe mine la prietenul hrebe, blaga face afaceri cu sova, coldea face rost de bani pentru ghita, chirieac duce valizele cu bani de la multinationale la politicieni.Asta dovedeste ca transpartinic, toti , absolut toti, sunt mina-n mina:servicii, oameni de afaceri , putere, presa, opozitie.Orice s-ar spune, Basescu le-a bramburit aranjamentele. Nu vom scapa de hidra taind capete, vor creste altele. E nevoie sa maturam toata clasa politica, toti functionarii de stat, eventual sa reconstruim totul plecind de la DNA care pare singura institutie cu curaj si c..e.Restul e prea putred, nu mai poate fi reformat”

    Apreciază

  • 231. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 10:56

    Ghinion și la @166. 🙂
    „Bica în fața judecătorilor: Generalul Coldea m-a sunat să-l scap pe Tender”
    *
    „Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a dezvăluit vineri noaptea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că ar fi fost sunată de adjunctul directorului SRI la aceea vreme, generalul Florian Coldea, în prezent director interimar al SRI, pentru a o ruga să intervină într-un dosar. Bica a precizat că dosarul avut în vedere de Coldea îl viza pe omul de afaceri Ovidiu Tender, cel care vineri a depus la DNA un denunţ în care afirmă că i-ar fi dat mită Alinei Bica să intervină în dosarul său. În acest caz, Tender a fost condamnat la 11 ani de închisoare în primă instanţă”.
    *
    Deocamdată nu rezultă apariția documentului exploziv, anunțat alaltăseară de avocata Elenei Bica pentru termenul din 6 februarie (@166), dar se leagă de denunțul lui Tender în care apare și numele judecătorului – Mihai Urdoiu, TB – care tocmai a redeschis cazul procurorului Luminița Șega (@171)

    Apreciază

  • 232. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 11:04

    Să ne alegem cu precauție știrile, contradicțiile 🙂 , sursele de (informații și de inspirație), direcțiile preferate și bătătorite, corupții și incoruptibilii, sfintele obsesii și prejudecăți, poate ne apropiem și de adevăr, să-l zărim înainte să dispară! 🙂

    http://www.comisarul.ro/politic/cutremur/bica-in-fa%C5%A3a-judecatorilor-generalul-cold_352536.html

    Apreciază

  • 233. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 11:14

    altă sursă ( https://investigatiicenzurate.wordpress.com/2015/01/30/incepe-nebunia/ ) 🙂 zice:

    „Ferească Dumnezeu clasa politică să înceapă să vorbească de-adevăratelea Elena Udrea și Viorel Hrebenciuc. Atunci se va curăți toată clasa politică, de la stânga la dreapta. Dar vor vorbi? Asta nu e doar un foc de avertisment ca vânătorii ei să o lase mai moale? Elena Udrea e, am zis-o mereu, femela alfa a politicii românești. Femela alfa nu stă și încasează, ci se luptă…Și se va lupta. Iar ieșirea ei e și un mesaj codat pentru Dorin Cocoș, ca acesta să preia ce a spus ea și să facă șah la Maior-Coldea-Kovesi-Ghiță și să blocheze sistemul. Dacă Cocoș iese cu aceeași versiune ca și Udrea, atunci cel mai lovit e Ponta (nașul lui Ponta, prietenul lui Ponta) și doi oameni din securitatea națională: SRI și DNA (da și DNA e tot acolo) sunt dereglate. Urmează jihad. Iar Elena Udrea e ca și Viorel Hrebenciuc, o cavaleră (femininul de la cavaler, în versiunea) fiicei mele de 4 ani), chiar dacă o cavaleră neagră. Oamenii ăștia nu intră la pârnaie ca mieii la tăiat. Gândiți-vă cine e Dorin Cocoș, dacă el din doar două activități lucrative (microsoft și retrocedarea către Stelian) a luat o dată 16 mil $ și încă 9 mil $. Eu cred că Dorin Cocoș nu a mers la serviciu doar două zile în ultimii 25 de ani. Și totuși, în Top 300 el apărea cu o avere de doar 12-13 milioane euro (apropo de cât de credibile sunt topurile bogătanilor), adică jumătate din munca lui de la Microsoft-ANRP. Gândiți-vă, ceea ce am susținut mereu, că Udrea-Ponta sunt în opoziție de fațadă. Și la puterea Elenei Udrea, dacă Dorin Cocoș, cel care aducea banii în casă, a mers la soție ca să îi FIXEZE (da, a luat-o gura pe dinainte) o întâlnire cu șeful SRI. De aceea, vă anunț că începe nebunia. Țineți-vă 🙂

    La mine întrebarea este: Pe când intră în scenă VVP?”

    Apreciază

  • 234. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 11:18

    În partea a doua Dan Tapalagă și Cristian Pantazi au fost la înălțime, s-au completat unul pe celălalt, au formulat întrebări bine țintite, s-au oprit rezonabil din persistențe inutile. Probabil au profitat de o pauză de consultări, înainte de partea a doua. 🙂

    Apreciază

  • 235. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 11:20

    @233
    Eu l-aș asculta cu interes și pe Hrebenciuc. Fără discriminare. 🙂

    Apreciază

  • 236. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 11:23

    Chiar dacă e de luat în seamă ce spune Daniel Befu, 233, ( el însuși un acoperit care a mărturisit) faptul c-o trece în serie, ca si „femeia alpha”, și pe Kovesi e un punct slăbuț. Când DNA&Kovesi au intrat cu investigațiile în hrubele serviciilor, n-au dat înapoi la obstrucția colaboratorilor, ba mai mult, Kovesi a lăsat să se-nțeleagă că oricât de bine ar fi lucrat împreună, nu fac compromisuri. 🙂

    Apreciază

  • 237. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 11:29

    …chestiune care se leagă și de ce spune Mircea Marian:

    „Mi se pare interesant faptul ca Victor Ponta nu se grabeste sa nege faptul ca, in 2013, s-a intalnit cu Udrea la el in apartament si a negociat numirea lui Kovesi la DNA. Lasa sa planeze suspiciunea asupra lui Kovesi – cum s-a lasat Ponta convins, pentru ca in interesul justitiei nu a facut-o in nici un caz…Probabil ca Ponta va nega la un moment dat, in doi peri, ideea este ca lasa ca, in tabara talibanilor justitiari, sa se strecoare un sambure de indoiala in legatura cu onestitatea lui Kovesi… ”

    Apreciază

  • 238. theo  |  31 Ianuarie 2015 la 11:30

    BUNÄ,
    dacä numai un sfert este adevärat ce spune UDREA
    dl. Maior fäcea figuratzie la SRI, il acoperea pe scumpul
    lui finutz mitoman.
    dupä tot ce a fäcut si face Ponta, nu a räsuflat nimic.
    desi se stiu.

    Apreciază

  • 239. theo  |  31 Ianuarie 2015 la 11:32

    mitomanul o sä iasä sä spunä Udrea minte, atat.
    o face asa senin.

    Apreciază

  • 240. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 11:33

    În legătură cu ce ar putea spune hrebe si alții strânși cu ușa, se poate observa din declarațiile avocaților (am sesizat asta, de pildă, la avocata alinei bica) că-și transmit astfel mesaje cifrate, avertismente de genul: „ciocu mic, dacă aflu c-ai turnat, am si eu ce turna” 🙂

    Apreciază

  • 241. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 11:36

    …cu atât mai curios mi se pare faptul că jurnalisti bazați n-au lăsat-o pe udrea să-și verse-n voia ei, tot sacul 🙂

    Apreciază

  • 242. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 11:37

    theo, servus! Cred că mai mult de un sfert e adevărat 🙂

    Apreciază

  • 243. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 11:45

    Ferice de cei porniți cu sictirul lor în față, apărători ai statului de drept… preconceput, pregătiți să le ia în derâdere nesuferiților drepturile la apărare și liberă exprimare! 🙂

    Apreciază

  • 244. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 11:57

    Ferice de cei orbiți de intangibilul lor! 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 245. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 12:22

    (inspirație de la Robert Turcescu)
    Personajul povestește cum a picat la un examen în studenție.
    Când a văzut subiectele, a crezut că a greșit sala.

    Ghinion mai mare: să observăm doar că am greșit țara. 🙂

    Apreciază

  • 246. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 12:31

    în momentul ăsta e f. important ca DNA, adică Kovesi&cei nici100 de procurori, să nu dea înapoi! dacă vor rezista în infernul ăsta și vor continua în ritmul obișnuit, mafiotismul-politic&al mediei aservite vor fi, dacă nu înfrânte, măcar oprite din avântul lor distructiv

    Apreciază

  • 247. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 12:35

    @246
    Probabil va depinde și de percepția publică (să nu-i zic eufemism sau ghinionul de mândrie mai mare, de la @245 🙂 )

    Apreciază

  • 248. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 12:40

    Ondine Ghergut

    Bittner, Cocoș, Petrache sunt ofițeri sub acoperire?

    „Din 2001, de când Năstase și Iliescu au dat, din nou, drumul la ființarea de firme sub acoperire , administrate de acoperiții serviciilor secrete, altele decât SIE ( unde e obligatoriu să existe firme sub acoperire pe teritoriu străin), CORUPȚIA e în floare in România.
    Prin firmele și ofițerii acoperiți se fac toate potlogăriile, știut fiind că acoperiții și colaboratorii acestora nu răspund ptr faptele penale săvârșite sub paravanul „in slujba țării”.
    Acoperiții noștri fura sute de milioane de euro de la bugetul public ptr sine, ptr politicieni, ptr partide. Si ne mai intrebăm de ce nu sunt bani ptr Sănătate (căreia i s-a redus drastic bugetul, comparativ cu anul trecut!) sau ptr Educație!
    Precizare: Între 1997-2000, Emil Constantinescu, prin CSAT, a interzis serviciilor secrete interne să aibă firme sub acoperire ptr că erau surse de corupție si de devalizare a bugetului public”
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/declaratii-incendiare-in-dosarul-sefei-diicot–bica–cum-pot-eu-sa-ma-duc-la-elena-si-sa-spun-ca-am-pus-o-dezaxata-la-anrp–365737

    …le-a interzis atunci, pentru ca nu după mult timp, în 2000, să se declare învins, să lase țara pe mâna lui Năstase &ilici și ulterior, să treacă de partea lor!…

    Apreciază

  • 249. Bască ilie  |  31 Ianuarie 2015 la 13:02

    @248
    Punct ochit, punct lovit în plin!
    (cu o singură observație, colaterală: de evitat – pe cât posibil 🙂 – bagatelizarea sau ignorarea tendențioasă a elementelor care converg spre aceeași concluzie din punctul nevralgic, tot ăla, lovit; contradicțiile expuse din neglijență, superficialitate sau porniri preconcepute creează alternanța la inutilitate în haosul percepției publice)

    Apreciază

  • 250. theo  |  31 Ianuarie 2015 la 17:00

    este f. trist, securistii se dezläntzuie.

    Apreciază

  • 251. theo  |  31 Ianuarie 2015 la 17:04

    uitatzi-vä ; Dughin prieten cu Nästase doreste ca Romania sä fie afiliatä la rusia, de aia Dogaru,Abraham si altzi fost sefi de grupäri securiste comuniste, sunt zilnic la Guitz tv cu totzi
    tziganii fac scenarite:

    Apreciază

  • 252. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 18:34

    Theo, nu-i de mirare. nu prea mai e cine să le pună frână. cel puțin în momentul ăsta. dar n-o s-ajungă, fii sigură!

    Apreciază

  • 253. noradamian  |  31 Ianuarie 2015 la 18:35

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 888,706 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.340 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 888,706 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: