Henri Coandă: dacă nu ai nimic de făcut, să nu faci la mine.

15 Martie 2015 at 14:05 35 comentarii

Mediaș, 3 martie, 1971, ora 11

Henri Coandă

„Doresc să știți care sunt preocupările mele pentru viitor și, în același timp, preocupările mele dinainte. În principiu, preocupările mele au fost întotdeauna aceleași. Vederile mele?…  Nu înțeleg: de ce avem din când în când nevoia sau dorința de a ne distruge unii pe alții? …Dar așa a fost omenirea și așa continuă să fie și astăzi. Nu este plăcut să te gândești că acumulările științei să nu servească la nimic, să nu conducă la o ameliorare a sistemelor pentru a trăi, material vorbind, bine. Am fost foarte mirați că, datorită lenei, care este marele stimulent al lucrurilor noi, facem studii ca să reducem eforturile noastre. Este curios ca lenea să fie stimulent. Noi așa am dorit, ca oamenii să se servească mai mult de timpul liber care le-a dat posibilitatea să se gândească, să se cultive, să citească mai mult. Ei au căutat să descopere diferite sisteme, ca televiziunea, care permite ca oamenii să stea jos să asculte și să nu facă nici un efort, nici măcar mintal, să citească mai mult, să merargă la cinematograf, ca să-și ocupe timpul liber. În concepția mea am considerat că timpul liber se întrebuințează să faci nimic și atunci mi-am permis când am deschis biroul meu din America, să scriu la intrare: „Dacă nu ai nimic de făcut, să nu faci la mine”.

În lucrările mele, m-a frapat foarte mult chestiunea distanței timpului și nevoia de a-mi da seama ce-i interesează mai mult omenirea; bineînțeles să trăiască și să fie sănătoși. Am căutat să aflu cât și pentru ce trăim. Am analizat și celelalte dar în ce privește sănătatea, facem tot ce se poate ca să fie rea: omul mănâncă enorm și-i pare foarte plăcut; bea enorm, fără să-i fie sete. Particularități care nu se-ntâlnesc la animale. Ca să vorbesc de lucruri mai serioase decât a mânca și a bea, am căutat să desprind în viață, partea care interesează mai mult. Ce gândim? Cine suntem?

Nu împărtășesc felul de a vedea al multora care-și închipuie că descindem dintr-un animal oarecare. Eu am impresia că nu văd nicăieri un animal care să aibă un creier fixat ca un capac deasupra coloanei vertebrale. Toate animalele au o coloană vertebrală care se termină cu un creier, dar nu văd niciun animal interesat de cum umblă omul. Singurul care se interesează de așa ceva, este omul. Poate că natura a făcut experiențe și orice experiență reușită o trecea animalului om”.

(Cine spune că descinde din maimuță, are dreptate. La mine lucrurile stau altfel, răspunsese Henri Coandă în tonul  lui vesel-ironic, prietenesc-colocvial, apreciat de participanți pe tot parcursul conferinței, unei întrebări puse de cineva, la final) 

„M-am ocupat de atunci de adevărul adevărat: ce suntem? Și am găsit că suntem apă 70% din corpul nostru, iar creierul nostru conține 83% apă. Dacă suntem un fenomen acvatic e bine. Spre marea mea mirare am văzut că apa este o greșeală a naturii care nu trebuia să existe, care ar trebui să fie gazoasă. Toate combinațiile H2 sunt gazoase. Apa este lichidă. Apa este unicul corp pe care cu cât îl comprimi este mai puțin vâscos. Apa este un element foarte curios care își mărește volumul când se răcește. Are nevoie de o mulțime de condițiuni ca să se constituie. Și mașinile de calculat și celelalte calculatoare mi-au atras atenția că este o șansă contra 10 la puterea 69 ca să regăsim condițiile terestre pentru a avea apă. Noi nu cunoaștem în extrem decât 10 la puterea 64- stele, deci mai puține șanse de a găsi condițiile pe care le avem pentru a avea apă decât numărul de stele. Aceste cifre foarte mari ne indică că șansa de a găsi indivizi cum suntem noi nu există sub altă formă deoarece viața există peste tot. Plecând de la apă, nu văd unde s-ar putea găsi o formă de viață ca a noastră.

Noi nu știm nimic! Noi știm ce a fost în trecut. Știm că s-a construit un aparat care permite să se vadă la 8 miliarde ani lumină, așa că ceea ce vedem este schimbat de mult, vedem cum a existat universul acum 8 miliarde de ani. Dacă știm acest lucru, să ne gândim că noi suntem un element care după dimensiunile noastre suntem foarte mici, pentru a vedea cum stăm față de enormele dimensiuni ale universului. Ne mirăm că tot ceea ce vedem se datorează unui infinit mic, între corpi infinit mici, față de un ansamblu și că acestea ne permit să ne dăm seama cât de mari suntem noi. Acest lucru mă pasionează și tot ceea ce caut să fac este să descopăr cum funcționează sistem cu sistem, cum suntem și cum existăm, cum este vidul. Materia este prezentă sub toate formele. Sperăm că mașina care s-a grupat în jurul acestui element al gândirii o să ne permită să mergem înainte. Mie mi-e frică de această mașină care are o viață foarte scurtă; când vorbim de 85 de ani este foarte puțin. Îmi dau seama. Aș vrea să putem continua. Ceea ce căutăm să facem este să continuăm să studiem chestiunea umană și ce îl interesează pe om. Știu c-avem dificultăți să pricepem tot. Suntem și carbon și dacă ne uităm la cărbune știm că e de multe feluri. Când e de calitate bună se cristalizează și devine diamant. Să căutăm să transformăm mentalitatea noastră ca reflexul unui diamant. Aceasta este ce am vrut să vă spun.”

După conferință (stenografiată de tata) au urmat și discuții în grup și particulare. La Mediaș venise pentru a-și testa un arzător la laboratorul de termotehnică al Centrului de Cercetare, recenta lui invenție (care, din nefericire, avea să fie și ultima) Pornind de la experimentele lui anterioare, Henri Coandă intenționa (la revenirea definitivă în țară în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST) și, din 1970, membru al Academiei Române) să pună în acțiune și altele- pe care le voia un dar și un motiv de mândrie, pentru țara sa. „Sunt două categorii de oameni”, răspunsese unor întrebări, atunci :” unii care vor să facă ceva și ceilalți care nu fac și nu-i lasă nici pe alții să facă”. Într-o discuție post-conferință, vorbise și de un nou sistem, revoluționar, de transport, ca și de posibilitatea transportului pneumatic al corespondenței prin tuburi. Îl interesa și revitalizarea apei pe considerentul rolului ei esențial în sănătate. De la idee la experiment și apoi la invenție era de parcurs însă, un drum oficial complicat, via ministere și apoi în teritoriu, după caz. De pildă, schițase un mecanism-prototip pentru „apa vie” care a dispărut (mai am pe undeva, hârtia cu schița reprodusă de tata, din memorie, mai târziu când îmi povestise aceste lucruri). Henri Coandă a murit în toamna anului următor. Despre materializarea inițiativelor de care vorbise, nu se mai știe. Poate n-a mai avut răgaz și putere să le continue,  poate-și lăsase cercetările și la cei cu care lucrase înainte de a reveni. Cert e că respectivele studii, reluate de un fost asistent al savantului s-au concretizat în aparate  căutate în prezent. Iar transportul viitorului e testat în SUA.

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe. Tags: , , , .

Martie Remember

35 comentarii Add your own

  • 1. vasilegogea  |  15 Martie 2015 la 17:12

    „Mediaș, 3 martie, 1971, ora 11”
    Iar tot ceea ce urmează parcă te provoacă să-ţi aduci aminte unde erai, ce gîndeai, ce făceai atunci.
    Că despre acum…

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  15 Martie 2015 la 18:27

    Seara bună! 🙂 Da, cu 33 de ani în plin comunism Coandă făcea ce credea că e bine de făcut. Și nu doar el ci și mulți alții. Acum, în plină libertate și deplină democrație, de ce nu vedem oameni dedicați binelui altora? Ce se petrece cu noi?

    Apreciază

  • 3. dorian65  |  15 Martie 2015 la 18:57

    Buna seara!
    Sistemul pneumatic de transport a fost testat in Romania pe Valea Teleajenului intre punctele Carpenu si Bobu .INCREST avea acolo un punct de lucru si pot sa confirm ca chiar lucra.
    Erau 2 tevi puse una peste alta ,cam de 24” cu role interioare prin care circulau niste containere lungi cam de 3m care se asemanau cu niste rachete se incarcau la un capat si se descarcau-incarcau la celalat automat.
    Nu mai retin cand s-au taiat si trimis la fier vechi toata constructia aceea ,cred ca prin 2000 sau mai devreme.
    Ar mai fi multi romani de pomenit aici ca inventatorul sistemului de foraj modern ,inventatorul insulinei,stiloului etc..
    Mi-a placut mult ,,chestia” cu apa din discursul lui dl.Coanda si ma mir cum nu a observat nimeni aluzia sau poate…. 😀
    ,,Spre marea mea mirare am văzut că apa este o greșeală a naturii care nu trebuia să existe, care ar trebui să fie gazoasă. Toate combinațiile H2 sunt gazoase. Apa este lichidă. Apa este unicul corp pe care cu cât îl comprimi este mai puțin vâscos. Apa este un element foarte curios care își mărește volumul când se răcește.”

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  15 Martie 2015 la 19:06

    Dorian, seara bună! îmi pare bine să aflu că s-a testat si că funcționa! Interesant ar fi să știm dacă mai funcționează și azi acolo și prin alte părți.
    Da, îmi place c-ai observat o chestiune de subtilitate mai mult decât o ironie obișnuită, spusă atunci, cu maximă seriozitate în stilul care-i era caracteristic 🙂

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  15 Martie 2015 la 21:46

    Somn usor tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 6. neax  |  16 Martie 2015 la 10:34

    Bună ziua, oameni buni. Sistemul de poștă pneumatică funcționa deja în Franța prin anii 50. Nu era ceva inedit.
    Preocupărule lui HC mi se par admirabile, dar cred că asocierile de idei prezentate mai sus sunt cam forțate, scoase din mânecă. Bine, probabil era o prezentare pentru public larg, fără mare rigoare științifică.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  16 Martie 2015 la 10:51

    Neax, salut! Am reprodus exact ce a spus Henri Coandă în conferința de presă stenografiată la 3 martie 1971. E un document de 3 foi din arhiva personală. Le păstrez la un loc cu două fotografii făcute tot atunci. Da, conferința era cu cei de la Centrala Gazului Metan.

    Partea finală scrisă în italic, ca și o propoziție pusă în paranteză inserată în textul conferinței, e o reproducere din memorie a unor frânturi din discuțiile post-conferință, așa cum le-am reținut eu din discuțiile cu tata. Găsesc firesc ca, revenit în țară ca să continue cercetările, să transfere și din invențiile lui puse-n practică în afară.

    Apreciază

  • 8. neax  |  16 Martie 2015 la 11:27

    Oricum, e un document impresionant. Interesant cum oamenii știau să stenografieze, înainte. Și eu am cunoscut câțiva.
    Pe de altă parte, am cunoscut un inventator din Anglia, foarte în vârstă, venit în România să-ți aplice aici ideile cu scopul de a ajuta la dezvoltarea nu doar economică a țării. Motivul: părinții lui fuseseră deportați de naziști din Viena și se pare că au pierit undeva pe lângă Iași.
    Și el avea obiceiul să sară de la o idee la alta, aparent fără logică, dar urmând totuși un fir corerent, văzut doar de el. Foarte interesant om.

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  16 Martie 2015 la 13:51

    Cum pe vremea aia nu exista google și internet, a prinde prin câteva semne un curs, o conferință, etc în același ritm cu cel care vorbea, era un mijloc ideal de documentare eficientă în anumite condiții. Am păstrat, dealtfel, și caietul lui de stenografie (cu câteva aplicații și teme speciale pentru mine) Am și luat notițe în felul ăsta, uneori, la facultate. Era însă, laborios, pe urmă, să le transferi în text obișnuit.

    Apreciază

  • 10. depemures  |  16 Martie 2015 la 14:01

    Cine ar trebui sa se trezeasca si sa sara 3 metri in sus ,si unul in spate ; CSM ? Presedintia ? ONG urile? Sau mai bine mai „motzaim”..la declaratiile unei inimi zburdalnice 😀 :

    „Tariceanu, despre cererea DNA de arestare a lui Dan Sova: Comisia trebuie sa judece foarte serios dosarul, Senatul nu e fabrica de trimis la esafod”
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19654844-tariceanu-despre-cererea-dna-arestare-lui-dan-sova-comisia-trebuie-judece-foarte-serios-dosarul-senatul-nu-fabrica-trimis-esafod.htm

    Inca una, care cred ca la Cotroceni va avea efect…ZERO !!!

    PONTA :
    „Mai mult decât atât, Vâlcov nu va fi înlocuit până când nu va fi adoptat noul cod fiscal.” !!!!!! 😀 😀 pai sa nu dai cu paltonul de pamant …da` asa mai usor .”
    http://www.evz.ro/victor-ponta-tine-cu-dintii-de-valcov-a-fost-un-ministru-si-este-un-ministru-foarte-bun-de-finante.html

    In acest ritm, de Sf. Pasti ,ia ghiciti cine va fi iepuras la Cotroceni ? 😀 😀

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  16 Martie 2015 la 14:07

    Da, Neax, firul respectiv îl definește ca pe un spirit unic. Aparent „împrăștiat” (preocupat de aspectele legate de viață, om, univers) de fapt, logic și riguros. Bonom, impunător, cu simțul umorului, excela în tot ce făcea. L-a influențat pe tata, pentru tot restul vieții lui.

    Apreciază

  • 12. theo  |  16 Martie 2015 la 14:25

    BUNÄ,
    curätzelui dela ANI-ARESTAT
    poate are o vinä ” a jucat tenis cu Ponta”

    Apreciază

  • 13. depemures  |  16 Martie 2015 la 16:30

    Mi-a ramas un comentariu in anticamera….am pus doua link uri….sorry.

    Apreciază

  • 14. Creanga  |  16 Martie 2015 la 16:34

    Ziua bună!
    Citind biografia lui Heniri Coandă mi-am adus aminte de Sfâlează cu fofează.
    Titlul adaptat la blog ar suna: dacă nu ai nimic de comentat, să nu comentezi la mine. 🙂

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  16 Martie 2015 la 17:04

    Seara bună!
    depemureș, nu ghicesc 🙂

    revin mai încolo

    Apreciază

  • 16. Cristian  |  16 Martie 2015 la 17:33

    Fratilor, asta este Justitia tarii din decembrie incoace. Domul Ilie atrage de mult atentia… in ciuda atacurilor securistilor platiti de SRI!! Fratilor, vedem ca Tara este condusa ocult de SRI si DNA, mai precis de sefii institutiile ajutati de caracatita acoperitilor distribuiti peste tot.
    Cum sa indrazneasca cineva sa se ia de Coldea? Cum sa fie judecat de ex de un tribunal militar? Deoarece acest individ este mai periculos decat fostii securisti de pe vremea lui Ceasca. Elena Udrea suporta tot ceea ce i se intampla exact din aceasta cauza, ca l-a demascat pe Coldea, iar acum plateste cu libertatea! Nu este drept, nu este permis, sper ca Udrea sa isi faca dreptate la CEDO si nu numai si sa ceara despagubiri PIB-ul Americii, nu al Romaniei.
    Jenant, incalificabil a fost tot acest plan bine urzit de catre Kovesi si Coldea de a o umili pe Udrea inca o data. Deoarece nu au dovezi care sa o incrimineze cu certitudine pe Udrea, cauta tot felul de chichite sa o mai atace cu ceva, sa o umileasca cumva acoperind incompetenta lor, abuzul, excesul de zel al DNA si SRI. Asta nu-i Justitie, ci executie pe fata. Mint, concep si ataseaza compuneri la nivel de clasa a cincea in dosare, pun pe adevaratii penali sa scrie dupa dictare, se contrazic, retrag, iar revin. Am vazut cu si-a schimbat de noua ori denuntul acel Nastasie, e noaptea mintii. Avem de-a face cu o executie securisto-comunista, una mai moderna, ce-i drept. Rusine DNA! Rusine Kovesi ca iti bati joc de Justitie, de Elena Udrea doar ca n-o suporti, ca l-a deconspirat pe Coldea. Dar DNA se ocupa cumva cu razbunarile personale ale sefilor?
    E revoltator!!!

    Apreciază

  • 17. noradamian  |  16 Martie 2015 la 21:58

    postaci care se bagă-n seamă pe unde pot

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  16 Martie 2015 la 23:47

    Somn usor, tuturor! 🙂

    Apreciază

  • 19. n italy  |  17 Martie 2015 la 10:16

    Dada Nora, astia sunt cantaretii din orchestra lu tataie trombonistu!! Incearca ei sa se ascunda, sa dea vina pe nashicu, da nu tine!! Se vede mustiucu!

    Apreciază

  • 20. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 11:26

    Saluttare!

    PS. Mai am un pic de pauză. Până revin, dacă v-ați delectat cu cele zece porunci ale lui Dan Tapalagă, („Zece metode de a submina DNA”), vă recomand să revedeți comentariile mele @56,@57 și @58 – din 05 martie – de la postarea Norei „Unfair games”.
    De încălzire, înainte să aflați de la mine cât de încurcați sunt acum pupinguinii la bucile SRI+DNA, după încătușarea preacur(t)atului Horia Georgescu, căzut eroic între Maior și Coldea.
    Nu vă bucurați, aveți grijă ce vă doriți!

    Urmează partea pupinguinilor:
    Zece metode de a submina ANI. 🙂 🙂 🙂

    https://noradamian.wordpress.com/2015/03/04/unfair-games-2/

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  17 Martie 2015 la 11:30

    20, 21, Voi-ăștia, neica-nimeni multiplicați între voi, bântuitori de forumuri și bloguri care vă mai și bateți pe unde apucați, tre’ să știți că nu vă ia nimeni în seamă. Mai ales cât vă tromboniți între voi sub măști și ip-uri de împrumut. Intenționam de mult să fac moderare, dar vă mai las o vreme „să produceți”, la vedere, din 3 motive:
    1. pentru contrast între tipuri de oameni și preocupările lor
    2. ca să-și dea seama cititorii obișnuiți cine sunteți, ce vreți, cu ce vă pierdeți vremea și ce mijloace folosiți.
    3. în plus, adun date informațional-documentare, potrivite și ca sursă de inspirație pentru personaje caragialiene.

    enjoy 🙂

    Apreciază

  • 22. theo  |  17 Martie 2015 la 11:44

    BUNÄ,
    am observat cum invadeazä gandacii rosii blogurile,

    Apreciază

  • 23. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 11:48

    PSS
    Abia ieri Ion Cristoiu a mai divulgat ceva din jurnalul Elenei Udrea:
    *
    „Începuse campania și nu se fixase termen în procesul ÎCCJ al lui Iohannis. Georgescu de la ANI se dădea plecat din țară, dar eu am aflat că este aici. Îi spunea lui Maior că este în America. Pînă la urmă, s-au întîlnit într-o vineri, Maior și Georgescu, și au stabilit ca Georgescu să ceară ÎCCJ să fixeze termen. S-a fixat termen în săptămîna următoare, apoi au început tergiversările.
    *
    În mică parte ar fi corectă interpretarea Elenei Udrea pe FB (la @17), despre săltarea lui Horia Georgescu. Și-a meritat soarta
    Cine joacă la două capete, într-o bună zi le sparge

    Sunt de acord cu mine 🙂 (de ex cu ultimul din cele trei comentarii recomandate mai înainte):

    58. Bască ilie | martie 5, 2015 la 12:29
    Horia Georgescu i-a ridicat spectaculos lui Coldea la fileu mingea incompatibilității lui Iohannis, ca sperietoare de negociat frumos și tandru rezultatul alegerilor prezidențiale în culisele puterii SRI-ste de a influența judecătorii șantajabili din ICCJ.

    Sacrificat ca Al Capone pe altarul șantajului din dotare.
    Devenise o vulnerabilitate, mititelul de el!

    http://www.aktual24.ro/l-am-cunoscut-pe-georgescu-era-prieten-cu-interlopii/

    Apreciază

  • 24. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 11:50

    scuze , m-am grăbit, competare-erată!
    Dpmdv în mică parte ar fi corectă interpretarea Elenei Udrea…

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  17 Martie 2015 la 11:55

    Bsk, salut! ca si tine, am ceva abilități profesionale în a identifica stiluri comunicaționale, ticuri de exprimare, greseli. E chiar pasionant să depistezi paraziți după călcătură 🙂 Într-o vreme îl dibuisem, între alții, pe unu brumă, psd, care circula pe la Cotidianul, Hotnews, etc. Mă amuza cât de serios i se răspunsese un timp, ca unui individ de bună credință, mai prostălău, care trebuie lămurit. Deși, din principiu, nu intru-n vorbă și nici nu comentez în medii de-astea, când am dat de musiu postac ascuns sub alt nume și l-am luat prin surprindere (cum vă merge, domnu brumă? etc) bruma de partid s-a topit 🙂

    Apreciază

  • 26. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 12:05

    Da, știam și eu de-o brumă de bun-simț într-o nesimțire crasă repatriată online din Franța. E același. O fi vreun erou înrădăcinat pe lângă ambasadă sau consulat, dedicat misiunii și tare încuiat. 🙂

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  17 Martie 2015 la 12:07

    25, Bsk: da, cam asa stau lucrurile. Logica bate partipri-urile. Oricât s-ar căzni unii presari să convingă plebea. Vorba bancului: tu crezi ce vezi cu ochii tăi sau ce-ți spunem noi? 🙂

    Apreciază

  • 28. noradamian  |  17 Martie 2015 la 12:15

    Bsk, am zis de ce-i mai las. altfel, acum că am aflat și „ce mulți” sunt, și ce amprente în scris și exprimare lasă (inconștient) în urma lor pentru recunoaștere, nu mă mai interesează nici de unde au apărut, nici de-ai cui sunt, nici ce dureri au. pierdere de vreme.

    Apreciază

  • 29. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 12:17

    Încă una și mă duc.
    Vedeți aici cum se dă de gol vulnerabilitatea lui Horia Georgescu în a doua problemă, ținută de el sub preșul tăcerii, de altă incompatibilitate a lui Johannis, sfințenia mută a lucrului bine ți-a făcut!

    (Păcat că nu s-a găsit un jurnalist să-l întrebe pe Georgescu de ce și după ce criterii știe să apere – prin delăsare – incompatibilitatea ofițerilor acoperiți SRI. Acum nu mai poate să răspundă, nici dacă ar vrea)

    http://inpolitics.ro/horia-georgescu-sacrificat-pentru-linistea-cotrocenilor_18430055.html

    Apreciază

  • 30. noradamian  |  17 Martie 2015 la 12:35

    Bsk, deh, imparțial, ca tot șefu, la schimbarea de direcție i-a scăpat fundu între luntri 🙂

    Apreciază

  • 31. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 12:35

    PS
    După extrasul lui Ion Cristoiu din jurnal, de la @25, întrebați-vă!

    1. De ordinul cui fugea Horia Georgescu, anul trecut, când se prefăcea dispărut în SUA, în timp ce era în București?

    2. Al cui ordin de serviciu îl executa Georgescu, când fugea de Maior în SUA, ca să nu-și îndeplinească sarcina de serviciu pe linie de ANI prin înaintarea unei cereri la ICCJ de accelerare a procesului de incompatibilitate Iohannis ? 🙂

    3. De ce s-a conformat totuși comenzii lui Maior? De ce nu? 🙂

    4. Cine îl ține minte pentru secretul lui de stat în două luntre?

    5. Acum Horia Georgescu e în treia luntre. Nici nu mai știe de cine să se ferească. Până când? 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 32. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 12:47

    Știați la ce se gândesc în ultima vreme judecătorii ICCJ, de tot întârzie în draci să prezinte motivările hotărârilor lor?
    La ordin. 🙂

    Apreciază

  • 33. depemures  |  17 Martie 2015 la 12:49

    Prietenii care stiu sau pot sa ia legatura cu cei din conducerea PNL ului ( Ludovic Orban ?) sa le transmita ca daca doresc asa de mult sa demonstreze ca sunt de partea justitiei ,sa invite la Parlament ,ori de cate ori se voteaza solicitarea DNA de ridicare a imunitatii unui politician , un ambasador ( olandez,german ,etc) sau reprezentatul SUA .
    Raspanditi si pe FB ideea aceasta.

    PS nu-mi apartine,dar este excelenta

    Apreciază

  • 34. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 12:51

    Zece metode de a-și submina hotărârile ICCJ. 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 35. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 13:22

    Radu Dimofte şi Liviu Cătălin Toderiţă?
    Vânători de retrocedări securizate.
    SRI știe de ce cumpărările de drepturi litigioase sunt rentabile și sigure la finalizare în instanțe.

    *
    „După 4 ani, în 2010, pentru că nu putea recupera suprafaţa de teren, Irina Apostolescu cedează drepturile terenului către Radu Dimofte şi Liviu Cătălin Toderiţă. În mai puţin de un an cei doi oameni de afaceri primesc de la stat contravaloarea pentru terenul care ar fi fost supraevaluat”.
    *
    Oamenii lui Radu Dimofte l-au amenințat cu moartea pe Cristian Sima.
    Liviu Cătălin Toderiţă, afacerist acoperit, fost broker, poreclit Baronul.

    Gata, am intrat în criză de timp!
    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Tunurile+din+spatele+retrocedarilor+76+de+terenuri+din+Bucuresti

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 879,277 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.249 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 879,277 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: