Remember

17 Martie 2015 at 08:32 86 comentarii

În 2007, Laura Codruța Kovesi, P.G al României în locul lui Ilie Botoș semnează actul de clasare a dosarului revoluției din 1989. Tot prin NUP-ul Laurei Codruța Kovesi, e scos și Ion Iliescu  de sub urmărire penală în Dosarul Mineriadei, în 9 aprilie 2009. Iar în 2010, se închide, sub semnătura aceluiași procuror general, dosarul de la Sibiu. Decizia CEDO de redeschidere a dosarul Revoluției din 1989 fiind făcută uitată de dl. Nițu, în ianuarie 2015 CEDO revine și condamnă  România pentru nerespectarea respectivei decizii. Între timp apare și dovada care explică încălcarea deciziei CEDO: dl. Nițu, fost ofițer de securitate și revoluționar cu patalama, numit procuror general de Victor Ponta în 2012, în 21- 22 decembrie trăgea în „teroriștii” de la TVR.

Decizia CEDO de redeschidere a dosarului mineriadei din 1990, din februarie 2015, în schimb, e acceptată pe loc de același domn Nițu, probabil fiindcă după 89 se cumințise și nu mai trăgea în manifestanți.

„Cum se explică Decizia Procurorului General Tiberiu Nițu din 5 februarie 2015 de infirmare a NUP-urilor anterioare, decizie confirmată de ÎCCJ, privind redeschiderea Dosarului în cazul Ion Iliescu? () Și-a vîrît coada politicul în ambele cazuri, atît în NUP-ul din 2007, cît și în Infirmare NUP-ului din 2015?” întreabă dl. Cristoiu. Deși cu multe deducții fanteziste ale maestrului nu-s de acord, întrebarea asta întrunește cerințele logicii. Nu și pe a celor care au participat la întrunirea jurnalistico-politică de la GDS cu Laura Codruța Kovesi căreia nu i s-au pus decât întrebări cumințele cu răspuns omagial inclus. Întrebătorii fiind exact jurnaliștii care o tocau mărunt în decembrie 2012, când a fost numită șefă la DNA de Traian Băsescu, odată cu dl. Nițu, ca procuror general, alesul d-lui Ponta. V-aduceți aminte ce râuri de venin porneau din articolele respectivilor la adresa actului de coabitare?

Socotesc și acum că, forțat de condițiile politice de atunci, actul  de coabitare era singurul compromis posibil pentru a frâna involuția statului de drept. Socotesc și acum că numirea lui Kovesi a însemnat o intensificare decisivă a procesului de deratizare a statului. Am și un amendament însă, la aceste aprecieri: faptul că undeva, în motorul acestei instalații de forță, e inclus un element politico-sereist dominant, indispensabil funcționării mașinăriei dar, în aceeași măsură, incontrolabil democratic, capabil să perturbe actul de justiție. Într-un mediu social obișnuit cu corupția în toate țesuturile lui, în al cărui mental dreptatea funcționează pe prezumția de vinovăție, asta nu e greșit. Nici pentru societate, nici pentru presă, în bună parte. Rezolvarea constituțională a problemei însă, o depășește pe Koveși, fiind de competența CCR&parlamentului. Ar fi fost bine să se discute asta la GDS.

Altfel, ne vom resemna cu regimul diferit de tratare a dosarelor și chiar cu ascunderea unora precum dosarele revoluției, mineriadelor așteptând ca CEDO și viitorul procuror care va fi instituit de UE peste structurile naționale să ne rezolve problemele cu legea.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, Vedere în infraverde.

Henri Coandă: dacă nu ai nimic de făcut, să nu faci la mine. Soarta țării în patru timpi prezidențiali

86 comentarii Add your own

  • 1. vasilegogea  |  17 Martie 2015 la 16:07

    …nu viitorul mă-nfioară, ci viitorul viitorului!

    Apreciază

  • 2. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 16:24

    5 aprilie 2013
    Dan Voinea: „Tiberiu Nitu a tras la Revolutie, Laura Kovesi i-a „albit” pe criminali-Interviu”

    „I-a albit pe cei pe care el i-a pus sub acuzare pentru omor si tentative de omor la Revolutie”.
    *
    Rep: „Iar acum este propusa pentru sefia DNA. Cum va explicati aceasta nominalizare facuta de premierul Ponta dupa criticile pe care i le-a adus atatia ani si mai ales dupa referendumul din vara?”

    SV: „Mie nu mi-a venit sa cred cand am vazut ca face aceasta nominalizare in conditiile in care doamna Kovesi este vinovata de ilegalitati pe care le-a facut in functia pe care a avut-o”.
    Si ma refer nu la altcineva, ci la cazul meu, cand si-a permis sa se amestece intr-un dosar de urmarire penala. E vorba de dosarul pe care eu l-am facut celor care erau reclamati pentru omor si tentative de omor la Revolutie. A anulat rezolutia! Rezolutia mea prin care eu i-am pus sub urmarire penala, dansa a anulat-o. Nu avea voie sa o faca!
    Conform procedurii, impotriva actelor facute de un procuror te plangi la procurorul ierarhic superior, (deci in cazul meu trebuia sa se planga la procurorul sef al parchetelor militare), iar de acolo cei nemultumiti se duc la instanta. Nu are nici o treaba procurorul general sa „albeasca” niste criminali sa nu mai poata fi cercetati”.

    Rep: „Dar de ce credeti ca ar fi facut asta?”

    „A facut-o pentru ca, probabil, asa a primit ordin, stiu eu? Altfel nu avea de ce sa o faca, pentru ca legea nu ii permitea”.

    Rep: „A primit ordin de la….?”

    DV: „Nu stiu sa spun nume pentru ca nu am facut vreo ancheta.

    Rep: „Nu un nume, dar macar o zona politica”.

    „E o chestiune care nu a fost cercetata. Trebuiau facute verificari, dar vedeti cum este? Nici nu ai unde sa te plangi cand se intampla astfel de ilegalitati, la un asemenea nivel”.
    *
    PS1- Secu, se cunoaște adevăratul răspuns: ne-cer-ce-tat! De ce?
    Din cauza nivelului. 🙂

    *
    Rep: „Dar pentru sefia DNA? Daniel Morar a declarat ca este „inadmisibil” faptul ca nu au fost avuti in vedere pentru pozitia de procuror sef oameni care au performat in ultimii ani in DNA”.

    DV: „Si eu cred ca pentru DNA trebuie numit un procuror sef care chiar s-a inhamat la dosare grele, care a riscat, care chiar stie ce inseamna o ancheta impotriva unora care au facut acte de coruptie. Nu poti sa pui acolo oameni fara experienta in acest domeniu pentru ca ne-ar putea costa foarte mult, se pot inregistra esecuri foarte mari.
    Riscul e mare daca este numit un om nepriceput in aceasta zona destul de sensibila, expusa. Cred ca are dreptate domnul Morar”.
    *

    PS2-Aveți și declarația de LUP Nițu pus NUP la stâna adevărului revoluției, declarat trăgător cu mânuța proprie, olograf. 🙂

    http://www.ziare.com/politica/procurori-sefi/dan-voinea-tiberiu-nitu-a-tras-la-revolutie-laura-kovesi-i-a-albit-pe-criminali-interviu-1228332

    PSS. Da, Nora, nici eu n-am încredere în competițiile organizate de PSD-iști. Dacă s-ar pornit marea preselecție, pentru cele 6 funcții de conducere, pentru numirile din mai 2013 ar fi ieșit câștigători oricum cei prestabiliți.
    E drept, de data asta ca supliment, odată cu numirea procurorului general Tiberiu Nițu, și-au bătut toți joc de marele CSM. Consiliul l-a refuzat și l-a dat afară pe ușă, dar l-au scăpat în PG pe fereastră.

    Apreciază

  • 3. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 16:59

    Laura Codruța Koveși, Grupul de Dialog Social, 13 martie 2015:
    *
    „Cred ca acest premiu nu mi se datorează doar mie, se datorează și celor doi colegi cu care sunt aici, domnul Nistor si domnul Iacob, cu care împreuna formam echipa manageriala a DNA.[…]”
    *
    Îmi amintește de ilici, imediat după 1989, când s-a înfipt în CPUN pe un fotoliu regal și propunea să pună toți umărul – împreună – numai în jurul lui. 🙂

    Coroborat cu ultimul răspuns de mai sus al lui Dan Voinea și cu neîncrederea exprimată de Daniel Morar în 2013, ar fi normal să ne întrebăm:
    – De ce experiența celor doi procurori, Nistor și Iacob, de pe vremea lui Daniel Morar, nu și-a găsit locul în funcția de procuror șef al DNA în 2013?
    Răspuns:
    -Tot din cauza nivelului. 🙂

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  17 Martie 2015 la 17:07

    Ziua bună! 🙂 Vasile Gogea, viitorul viitorului, bine zis! Un duh rău care a înșfăcat țara și n-o mai lasă din mâini…

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  17 Martie 2015 la 17:09

    Bsk. da, justiția e sublimă, face o treabă extraordinară, da nu chiar de capu ei 🙂

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  17 Martie 2015 la 17:17

    Dar nici cu domnu DV nu ne e rușine: reacționează vehement dar extrem de târziu. Pân-acum i-o fi fost frică. E indignat ca si cum clasarea s-a petrecut ieri. Atunci, soldat disciplinat, a luat act, doar: „să trăiți, am înțeles, ordinul se execută nu se discută”

    Apreciază

  • 7. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 17:18

    Cunoașteți măcar un singur dosar instrumentat și încheiat cu rechizitoriu de trimitere în judecată – după numirea Laurei Kovesi la conducerea DNA, 15.05.2013 – finalizat cu condamnare definitivă și stabilirea prejudiciului, astfel încât LCK să fi fost îndreptățită să se laude exclusiv cu aceste date merituoase, prinse în bilanțul și recordurile pe anul 2014, prezentate recent?

    – Da, probabil vor apărea în anii viitori exclusivități din astea integrale, alături de rateuri. 🙂 🙂 🙂 Până atunci minimalizăm contribuția lui Daniel Morar la atingerea unor recorduri din bilanțul DNA pe 2014.

    Apreciază

  • 8. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 17:36

    @Nora-6
    Da, destul de contradictorie activitatea fostului procuror militar Dan Voinea, însă nu-i prima dată când povestește cu cine a avut de-a face în Parchetul General și-apoi nu-i vina lui când el totuși se exprimă, în timp ce partea decizională tace cu desăvârșire.

    07 decembrie 2010. Mai mult decât interesant!
    *
    Rep: „A fost pensionarea dvs. un act unilateral de vointa sau au existat presiuni care sa va determine sa plecati din Magistratura?”

    Dan Voinea: „Am fost pensionat asa cum a declarat si domnul presedinte Traian Basescu la intalnirea care am avut-o cu domnia sa la Cotroceni in 2009, in fata grupului de revolutionari care solicitau continuarea cercetarilor in dosarele decembrie 1989, dar si in prezenta ministrului Justitiei, Catalin Predoiu si a Procurorului General Laura Kovesi. Cu acel prilej am constatat ca presedintele i-a reprosat Procurorului General ca am fost scos la pensie. De fapt, pana la acel moment am fost supus unor anchete penale si unor presiuni politice, care aveau ca scop inlaturarea mea de la Sectia Parchetelor Militare, mai precis inlaturarea mea din anchetele derulate de mine in anii anteriori in ce priveste victimele Revolutiei, Mineriadelor, ale represiunii comuniste. Si mai aveam si dosare de coruptie, in care erau implicati inclusiv Babiuc si Becali – dosar finalizat ulterior de DNA, dar facut integral de procurorii miliari. Ca sa va raspund la intrebare, eu nu aveam de gand sa ma pensionez, dar cand esti supus la anchete in care au fost folositi diversi invinuiti anchetati de mine si chiar unii condamnati pentru omor – precum Clita Marian, Tudor Stanica, fost sef de cercetari penale la Militie, generalul Gheorghe Florea de la Brasov, Ion Iliescu, Teodor Brates si altii – si in plus am fost supus timp de aproape doi ani unei anchete disciplinare din partea CSM-ului, care urmarea sa ma scoata din Magistratura, si saptamanal eram chemat de Laura Kovesi sa ma mustruluiasca, iar in sedintele de lucru saptamanale noul sef al parchetelor militare, generalul Ion Vasilache imi cerea insistent demisia sau iesirea la pensie – am decis sa ma retrag din Magistratura”.

    Rep: „Cum calificati activitatea din prezent a Sectiei Parchetelor Militare?”

    „Este incalificabil de slaba, avand in vedere ca din 2007 si pana in prezent, in afara de dosarul Ciorogarla, in care sunt atatea probleme la instanta, nu au fost trimise la instante alte dosare spre judecare. Aceasta in conditiile in care fenomenul infractional si in special coruptia se manifesta la cote mari si in randul militarilor”.
    *
    http://www.luju.ro/opinii/interviu/generalul-magistrat-dan-voinea-infirmarea-de-catre-laura-kovesi-a-rezolutiei-de-incepere-a-urmariri-penale-fata-de-ion-iliescu-a-fost-ilegala

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  17 Martie 2015 la 17:54

    Mda, asta îl pune într-o lumină mai bună. În concluzie, tribunalele militare fac justiție paralelă, una de acoperire a grozăviilor din revoluție si de la mineriade, acceptată, fără gălăgie, de puterile statului, de guverne, de CSM etc. De 25 de ani.

    Apreciază

  • 10. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 17:55

    Dan Voinea a lucrat 8 ani la dosarul revoluției, nu 15 cum insinuează cei care au de ascuns ;i comanda primită de militari, să nu se prezinte parchetul militar pentru anchetă. „Pe aici nu se trece!” 🙂
    *
    Dan Voinea: Dosarul 97/P/1990 care a fost dosarul de baza al represiunii din 21 decembrie 1989 a fost solutionat prin neinceperea urmaririi penale in anul 1995 de catre un alt procuror militar. Practic, pana in 1995, se dadusera solutii de neurmarire penala (NUP) in majoritatea cauzelor privind victimele Revolutiei. In anul 1997, victimele Revolutiei, prin numeroase memorii adresate Procurorului General si ministrului Justitiei, si as nominaliza aici Asociatia 21 Decembrie 1989, au facut numeroase plangeri. Toate aceste plangeri fost gestionate de catre seful Sectiei Parchetelor Militare de atunci Samoila Joarza, care mi le-a repartizat spre solutionare. Deci eu eram simplu procuror si nu mi-am repartizat singur aceste dosare, ci mi-au fost repartizate. Am inceput rezolvarea acestor plangeri prin infimarea solutiilor de NUP date de colegii mei in anii anteriori. Practic, am reluat ancheta in toate aceste cauze, pe care le-am conexat la dosarul 97/P/1990 intrucat asa prevede Codul de procedura penala – conexarea se face la numarul cel mai mic de dosar. Am lucrat la aceste dosare pana in 2007 – opt ani practic – si nicidecum 18 ani. E de amintit ca pe perioada cat presedintele Romaniei a fost Ion Iliescu, cercetarile militarilor implicati in Revolutie au stat pe loc, intrucat generalul Constantin Degeratu, pe atunci sef al Marelui Stat Major, a dat un ordin prin care a interzis tuturor militarilor sa se prezinte la Parchetul Militar sa de-a declaratii in dosare”.

    Apreciază

  • 11. n italy  |  17 Martie 2015 la 17:56

    Chiar daca sunt prigonit de Nora pentru a nu intra in colimatorul lu’ tatae si bila aduc un articol memorabil scris de Viq:
    https://copaculdinpadure.wordpress.com/2015/03/17/un-mit-in-deriva/

    Apreciază

  • 12. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 18:13

    La @8, Dan Voinea a avut parte de denunțători de renume național, Cliță Marian și Tudor Stănică, condamnați pentru omor și respectiv instigare la omor calificat (victima disidentul Ghe Ursu) după standardul de lucru securist la fel cum i-a plasat procurorul Ilie Picioruș lui Cristian Panait un denunțător pentru luare de mită. Șantajul cu denunțători de clasă se ținea, nu ca cei de acum în 2015, pe care prințesa Kovesi nu-i bagă în seamă din cauza calității lor de inculpați. 🙂
    De fapt, mincinoasa o întoarce cu tupeu: depinde pe cine denunță acești inculpați ai anului 2015. 🙂

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  17 Martie 2015 la 18:19

    Doar în ultima săptămână: Marian Vanghelie și Radu Mazăre, primari, Dariu Vâlcov ministru de finanțe, Dan Şova – fost ministru, Horia Georgescu – şef ANI. Cât de sceptic să fii și nu poți să nu recunoști că DNA devine pe zi ce trece tot mai performant. Coșmarul clasei politice e în plină desfășurare.

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  17 Martie 2015 la 18:23

    Bsk, 12, asta e partea întunecată. Nevăzută și periculoasă. Oricât de mult ne-ar încânta recolta de barosani corupți, prețul ascuns poate fi unul uriaș. …Dar cine să ia taurul de coarne?

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  17 Martie 2015 la 18:26

    Oricum din partea jurnalismului deformator al cărui vf de lance pare să fii ajuns Tapalagă (care continuă inepția blatului Băsescu-Ponta eludând adevărul, logica, bunul simț) n-avem ce astepta. Din păcate, masinăria securistă integrată în justiție și-a tras garnitura de presă.

    Apreciază

  • 16. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 19:26

    …se bagă iar în seamă ca aia plictisită în târg.

    Apreciază

  • 17. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 18:31

    Mitul nu-i mita, cât pofta ce-au poftit-o suspendacii lui TB când au visat, odată cu demiterea prin referendum, să-i confiște și drepturile cuvenite conform legii după calitatea de „fost președinte”.
    Se vede după cum îl tratează cu casă de protocol, nu vreau să mă gândesc de ce le-ar fi picat mănușă să-l fi lăsat și fără garda SPP.

    În 2013, numai egoismul nesimțit al susținătorilor demisiei lui TB, ca alternativă la coabitarea și numirea negociată a celor 6 procurori în funcții de conducere din Parchetul General, a avut tupeul să-i ceară piratului sacrificiul abandonului, cu un an și jumătate înainte de expirarea de drept a celui de-al doilea mandat. Pe șmecherașii ăștia cu pretenții de cetățeni onești nici nu i-au interesat ce alternativă prezidențială aveau în 2013. Aveau doar mâncărimi de moment. 🙂

    Apreciază

  • 18. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 18:44

    @Nora-16
    „Dar cine să ia taurul de coarne?”
    Jurnalismul acoperiților 🙂 În decade de instructaj și îndobitocire în masă: câte „zece metode de văzut perfecțiunea întruchipată în SRI, DNA și la mijloc ANI”. Nu cumva să subminăm vreo încercare de îndreptare a erorilor acestor sfinte moaște! 🙂

    Apreciază

  • 19. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 18:51

    Nora-13
    Vizibilă și binevenită performanța, dar să nu fie cantitativă galopantă, câtă vreme pune în pericol calitatea actului de justiție.
    Mediul cel mai propice manipulării de îndobitocire în masă se creează prin intermediul modelelor artificiale (scoase în prim-plan de mentalitatea securistă din incubatoarele și laboratoarelele proprii) pentru a (re)forma (reinventa) credulitatea absolută a publicului (public polarizat divers în jurul unor preocupări imediate sau crezuri, principii, așteptări, aspirații, ș.a, însă niciodată identice pentru toată populația, de regulă nici pentru majoritatea sufletelor nației, ci în proporții diferite ale comuniunii de preferințe apreciate în funcție de interese și speranțe). Modele artificiale de persoane, identificate cu câte o instituție, ori chiar de instituții grupate să urmărească sau doar să mimeze o direcție comună, de interes general! Pe măsură ce modelul artificial se apropie de stadiul atragerii credulității absolute – adică publicul tinde să vadă întruchiparea perfecțiunii, indiferent de importanța și gravitatea erorilor de comportament sau de funcționare – crește pericolul ca modelul artificial să devină o autoritate absolută de manipulare a (sub)mulțimii entuziasmate de propria îndobitocire. 🙂

    Apreciază

  • 20. noradamian  |  17 Martie 2015 la 18:59

    Da, boborul are nevoie de circ- unora le ține și de foame. da și de răzbunare are nevoie și, bineînțeles, de idoli. 🙂

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  17 Martie 2015 la 19:00

    Traian Băsescu, despre un vf de lance pomenit mai sus:

    „Lingătorul de clanţe de ambasade occidentale şi admirator de picioare a lansat astăzi o teorie similară cu cea susţinută de Ponta şi televiziunile turnătorului bătrîn Felix precum şi de aceea a mai tînărului lui coleg de arme Ghiţă şi anume: Băsescu a protejat un grup de corupţi care abia acum, după plecarea acestuia de la Cotroceni poate fi anchetat.
    Nimic mai neadevărat. Nu am protejat pe nimeni. Nu veţi găsi procuror, judecător sau poliţist care să poată confirma intervenţia mea pentru cineva.
    Este însă un efort propagandistic uriaş al slugilor să dărîme schimbările din perioada 2004 – 2014, să nege această perioadă pentru a construi o statuie la umbra căreia să-şi găsească o funcţie de lingău şi dacă se poate să demonstreze că azi „cu dumneavoastră să trăiţi”, a început funcţionarea justiţiei.”

    Apreciază

  • 23. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 19:00

    Anihilarea celor care îndrăznesc să-și exprime criticile împotriva DNA, SRI (și ANI), așa cum o practică jurnalismul servil (adaptat din mersul oportunismului sau subordonat celor pe care îi apără cu ardoare și nerușinare), comit o greșeală capitală: contribuie la crearea imaginii extrem de periculoase a perfecțiunii întruchipate în DNA și Koveși. O formă de divinizare – dusă la paroxism – prin interzicerea oricărei posibilități viitoare de corectare a practicilor deficitare semnalate. Divina comedie este astfel încurajată nu doar să persiste în greșeală, cât mai ales să capitalizeze credibilitate ascendentă, falsificată și nemeritată.
    Protecția fanatică practicată de astfel de inconștienți de presă pentru ascunderea și minimalizarea lucrurilor trăsnite din operele alese de DNA – pe principiul bulgărelui de zăpadă – umflă imaginea falsă peste limita de rezistență a obezității iresponsabile: ori nu se mai mișcă, într-o bună zi a restaurației, ori plesnește. 🙂

    Credibilitatea reală nu se măsoară în cantitatea de produse scoase pe taraba publică după pofta inimii vânzătorului de iluzii, ci în calitatea atitudinii transparente de prezentare a mărfii. Cu onestitatea n-ai motive să eviți explicațiile legate de caracteristicile produselor sau orice formă de verificare, inclusiv a mărfii de sub tejghea. 🙂

    Apreciază

  • 24. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 19:09

    Sunt sătul de vânzarea preferențială, practicată în măcelăria comunistă. 🙂

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  17 Martie 2015 la 19:09

    Neax, multzam! De-aia îmi place mie de kamikaze că nu-s din ăia care-și pun în loc de cap, o doctrină. N-aveam o impresie prea bună despre Claude Karnooh, dar am dat acolo și peste câteva idei naturale de apreciat 🙂

    Apreciază

  • 26. noradamian  |  17 Martie 2015 la 19:10

    Bsk, „cu onestitatea n-ai motive să eviți explicațiile legate de caracteristicile produselor sau orice formă de verificare, inclusiv a mărfii de sub tejghea”, de unde atâta onestitate pe acolo, domnule? 🙂

    Apreciază

  • 27. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 19:15

    Visăm frumos, Nora. 🙂

    Apreciază

  • 28. neax  |  17 Martie 2015 la 19:38

    Nora, chiar am fost mirat să văd latura asta a lui CK. Și eu îl băgasem într-un sertar mai de jos.

    Apreciază

  • 29. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 19:38

    Ia de la Dan Tapalagă o metodă de subminare a SRI! 🙂
    *
    „Ceea ce ridica mari semne de intrebare este, subliniez, modul cum SRI doreste sa-si impuna punctul de vedere: in forta, batand cu pumnul in masa, cu multa aroganta. Adevarul suprem este la noi, cine critica legile Big Brother pune automat in pericol siguranta nationala si sunt dusmanii statului – asta ne comunica in esenta seful SRI George Maior in interviul acordat EVZ/ B1TV. In acest interviu, seful SRI manifesta o ingrozitoare lipsa de respect fata de institutii democratice, fata de Curtea Constitutionala si presa. Asta spune multe despre modul in care prea multa putere corupe – inclusiv gandirea sanatoasa democratica”.

    „A te lauda ca ai ofiteri sub acoperire in presa mi se pare un bun motiv de demisie in orice tara civilizata. Cinic vorbind, poti sa recrutezi ziaristi, dar nu te lauzi cu ei. Asta inseamna sa-ti pacalesti si sa-ti manipulezi proprii cetateni, nu vom sti niciodata cand acesti pseudo-ziaristi apara interesul public si cand executa ordinele superiorilor. Si mai e ceva: obsesia asta blonavicioasa de a-ti planta oameni peste tot, de a controla tot ce misca – presa, comisia parlamentara care ar trebui sa te controleze – nu anunta nimic bun pe termen lung”.
    *
    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-19204043-cum-vor-serviciile-mai-multa-putere.htm

    Apreciază

  • 30. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 19:50

    Ia și de la alt vizionar disciplinat, Dan Tuturică!
    20 mai 2014.
    „Horia Georgescu ar fi o propunere ideală pentru funcția de comisar european”.

    „Importanța temei impune o înțelegere transpartinică: aceea ca ambii să-și folosească relațiile la cel mai înalt nivel în marile partide europene pentru a cere ca României să-i revină portofoliul de comisar european pentru Justiție. Iar pentru acest post să-l propună pe Horia Georgescu, președintele ANI. Ar fi o victorie imensă pentru țară… ”,

    „Calitățile pe care le-a demonstrat Horia Georgescu reușind să coaguleze sprijinul politicienilor subordonați interesului național, al societății civile, al structurilor de informații și al magistraților sunt exact cele de care are nevoie viitorul comisar european pentru Justiție pentru a îndeplini cele două obiective principale care îi stau în față” 🙂

    Mai are un obiectiv în față. 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

  • 31. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 19:54

    Ia și de la tata!
    *

    Apreciază

  • 32. noradamian  |  17 Martie 2015 la 19:55

    Neax, DT pare un mărunt caporal de presă care vrea s-ajungă ghenera! de ăla în uniformă cu fireturi care deschide ușa și preia bagajele majestăților lor la intrarea în hotel 🙂

    Apreciază

  • 33. noradamian  |  17 Martie 2015 la 19:56

    31, Ioi, turturică, bine le mai vedeai! Iar acum, și mai și 🙂

    Apreciază

  • 34. noradamian  |  17 Martie 2015 la 20:01

    hopa, la B1 tocmai a apărut femeia X din comandoul de presă încolonat după lingătorul de clanțe 🙂

    Apreciază

  • 35. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 20:09

    Nora,
    E praf și mitul separației puterilor lui Horia Georgescu între ANI și ANRP. Pupinguinii se dau de ceasul morții să susțină că între 2008 -2012 Georgescu de la ANRP n-avea nimic comun cu ANI. Fals!
    În realitate își permitea prea multe nefăcute în calitate de secretar general ANI.

    „Secretarul general al ANI este acuzat de ingerinta in solutionarea dosarelor”
    12 feb 2009.
    *
    „Memoriul a fost inaintat membrilor Consiliului National de Integritate de Fanel Burciu, inspector de integritate in cadrul ANI. Acesta il acuza pe secretarul general al ANI, Horia Georgescu, ca le-ar sugera „imperativ” inspectorilor de integritate solutionarea anumitor dosare si ca ii preseaza sa dea solutii pe placul sau.

    Burciu mai spune ca Georgescu „dirijeaza” concursurile de angajare a inspectorilor de integritate si ca cere modificarea statului de functii astfel incat sa creasca numarul de posturi alocat inspectorilor debutanti, pentru a „se face loc pentru amicii domnului Georgescu, peste noapte deveniti inspectori de integritate”

    http://www.ziare.com/stiri/frauda/secretarul-general-al-ani-este-acuzat-de-ingerinta-in-solutionarea-dosarelor-673019

    Apreciază

  • 36. noradamian  |  17 Martie 2015 la 20:12

    Aoleo, ce cooperativă! 🙂

    Apreciază

  • 37. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 20:16

    Horia Georgescu era dubios din 2008, înainte de transferul lui în interesul serviciului 🙂 direct în funcția de secretar general ANI.
    *
    11 aug 2008
    „Secretarul ANI si-a luat 3 locuinte in cateva luni”. 🙂

    „Reiese ca secretarul general al ANI are, la banca, o rata lunara de peste 1.000 de euro, iar la suma imprumutata de la cele doua persoane fizice, in cazul in care acestea nu i-ar percepe nicio dobanda, ar avea de platit in medie 5.000 de euro lunar. Venitul actual al lui Georgescu, cu tot cu prime, indemnizatii si stimulente, e de maximum 3.000 de euro lunar.
    Secretarul general al ANI a declarat ca parintii sai il ajuta sa-si plateasca datoriile”.

    Na, viitor comisar european și executant al comenzilor SRI! 🙂
    http://www.ziare.com/stiri/ancheta/secretarul-ani-si-a-luat-3-locuinte-in-cateva-luni-383207

    Apreciază

  • 38. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 20:27

    În aceeași perioadă 2008-2009 când spărgea munții (de dosare la ANRP și ANI, simultan) Georgescu avea de coadă câteva dosare de urmărire penală. Printre ele unul după denunțul fratelui său, Sorin, c-ar fi cumpărat în 2004 postul din PNA-ul lui Amarie cu 18.000 euro.
    În aprilie 2008, Daniel Morar i-a dat papucii din DNA.

    Apreciază

  • 39. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 20:38

    Durata de viață în slujba SRI a celor șantajabili, ca Horia Georgescu, Alina Bica, Dorin Cocoș, depinde de rezultate, de inspirația mutărilor și a respectării legii tăcerii. 🙂
    Altfel, rămâi cu libertatea de a vorbi… la vorbitor. 🙂

    Apreciază

  • 40. noradamian  |  17 Martie 2015 la 21:25

    Am prins nițel din discuția despre „salvamar”! Dincolo de stilul lui de borfaș tupeist ordinar, rețeta de căpătuire ca primar e cea obișnuită: proiecte de salubrizare (de apă și canal etc) date spre rezolvare (și sifonare de milioane) unor firme prietene, achiziții supraevaluate, servicii municipale, idem, organizare de distracții seducătoare pentru bobor, avalanșă în anii de alegeri… 🙂

    Apreciază

  • 41. noradamian  |  17 Martie 2015 la 21:30

    Bsk, păi la nivelul ăsta șantajul e un sport extrem! Mai devreme sau mai târziu, oricât de temerari s-ar dovedi, „sportivii” capotează.

    Apreciază

  • 42. noradamian  |  17 Martie 2015 la 21:31

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 43. Bască ilie  |  17 Martie 2015 la 22:13

    Somn ușor!
    Relația de serviciu fără șantaj la mijloc e ca pokerul jucat pe bețe de chibrit. 🙂
    *

    Apreciază

  • 44. depemures  |  18 Martie 2015 la 06:50

    Cat de adevarat este nu stiu,dar ca ar fi minunat ca cineva sa posede oo si sa procedeze la fel si in Romania :

    „Ruşii nu au nici DNA, nici ANI, nici DIICOT, nici alte mii de instituţii şi organisme care să lupte cu corupţia, aşa cum are România.
    În schimb ruşii îl au pe Raşid Gumarovici Nurgaliev, general-colonel, ministrul Poliţiei şi al Afacerilor Interne, fost KGB-ist.

    Recent, din ordinul lui Nurgaliev, toţi cei 1,4 milioane de poliţişti ruşi în frunte cu cei 340 de generali au trecut prin Comisia Specială de Reatestare Profesională care i-a verificat şi la măsele şi la portofele. Cu alte cuvinte, le-au fost controlate cunoştinţele profesionale, dar şi averile.
    Poliţistul care nu a fost în măsură să-şi justifice averea a rămas fără ea, considerându-se
    că a fost furată, iar el a luat drumul coloniilor de muncă de pe lângă Cercul Polar.

    Scurt. Printre cei respinşi la examenul de reatestare pe posturi s-au aflat şi 21 de generali ruşi de poliţie.

    În cele din urmă, din 1,4 milioane de poliţişti ruşi au mai rămas 800000 (opt sute de
    mii). “Puţini, dar buni!” a remarcat mulţumit ministrul Nurgaliev.

    Comisiile de reexaminare au descoperit poliţişti ruşi posesori de cinci sau şase case,
    posesori de magazine, restaurante sau chiar hoteluri.
    Unii dintre ei erau chiar patroni de mici bănci. Rashid Nurgaliev, un general extrem de
    respectat şi iubit de ruşi, cunoscut pentru sobrietatea şi viaţa lui austeră, a examinat listelecu respectivii ofiţeri şi a întrebat mirat: “Darpentru ce mai stăteau ăştia aici în Poliţie dacă erau milionari? Cine-i ţinea pe aceşti indivizi în funcţii? Şi ce rezultate aveau aceşti veritabili oligarhi ca simpli sergenţi de poliţie? Probabil că aveau nişte rezultate fenomenale şi erau dedicaţi cu trup şi suflet muncii de poliţie dacă, putrezi de bogaţi”
    Integral : http://www.comisarul.ro/politic/asa-o-fi_397920.html

    Daca s-ar proceda asemanator ,o parte a statului ar fi capabila sa lupte contra cancerului care distruge tot. CORUPTIA .Fara de actiuni curajoase si energice , aceasta tara se scufunda ” langsam aber sicher ” ,cu mari riscuri privind insasi integritatea sa. Iar Ucraina este dovada victoriei coruptiei.
    O zi buna prieteni.

    Apreciază

  • 45. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 07:16

    Ion Cristoiu, despre cuvântările asemănătoare a doi împielițați de presă comandată, erijați în dumnezeii turmelor dirijate în țarcul vesel.
    *
    „Știind că atît Dan Tapalagă, cît și Ioana Ene Dogioiu au, spre deosebire de noi, ziariștii de rînd, marea fericire de a ști ce gîndesc Generalii de la SRI, citind acest două finaluri la fel, mi-am pregătit bocceaua ca s-o șterg din București:
    Vor veni iar minerii!”
    *
    PS. Marile caractere de presă dumnezeiască ne prescriu azi – după surse și comenzi din SRI (și DNA) – ce ni se va întâmpla mâine. 🙂
    Să ne mirăm de ce ne închinăm în fața sfințiilor lor clarvăzătoare și cum dracu’ știu ele întotdeauna că opiniile noastre contrare, ale muritorilor de rând, n-au nici pe departe valoarea lor infailibilă.

    Cine nu anticipează nu contează. 🙂 🙂 🙂
    http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-miercuri-18-martie-2015/

    Apreciază

  • 46. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 07:33

    Presa noastră cea de toate zilele dirijate, sfințească-se numele tău, al comenzilor și al informațiilor tale binefăcătoare de construit viziuni, aureole, chipuri și modele ideale de închinăciune pentru turmele vesele de îndobitocire eternă! 🙂

    Apreciază

  • 47. basca  |  18 Martie 2015 la 07:50

    comentariu șters

    Apreciază

  • 48. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 08:14

    La tema postării, dacă doriți să revedeți mecanismul de funcționare a presei dirijate în interesul securității naționale a criminalilor epocii postrevoluționare, amintiți-vă cum s-a mobilizat TĂCEREA MIEILOR DE PRESĂ în a doua jumătate a anului 2013 – perioada premergătoare soluționării la CCR a sesizări lui Nicolae Trabuian – de care depindea menținerea imprescriptibilității răspunderii penale în cazul infracțiunilor de omor (și altele, inclusiv cele intenționate, urmate de moartea victimei) intrată în extremis în vigoare odată cu Legea 27/2012.

    Problema de viață și de moarte, a supraviețuirii dispozițiilor acestei legi, nu a polarizat presa noastră cea de toate zilele dirijate, fiindcă nu era pe gustul serviciilor direct interesate, al procurorilor și judecătorilor militari, al criminalilor și acoliților lor care au vegheat zeci de ani la tergiversarea dosarelor revoluției și mineriadei din 1990. Cu gândul la sufletele nevinovate jertfite și cu sufletul lor arzând de nerăbdare, toți așteptau să se împlinească termenul de prescripție specială – 22 ani și 6 luni – ca să închidă dracului odată cele două dosare penale cu conștiința împăcată, a lucrului bine zăcut, cu complicitatea aurei Koveși și a nemuritorului SRI.

    Nu confundați două probleme esențial distincte!
    Una-i adevărul revoluției (mineriadei) și altceva adevărul despre dosarul revoluției (mineriadei).

    Tergiversate fu căile dosarelor și aureolelor lor supravegehetoare în așteptarea prescripției, menită să ne lecuiască – mântuindu-ne pe toți – de adevărul la căpătâiul căruia a vegheat și tăcerea mieilor de presă comandată!
    De data asta n-a fost să fie așa cum cu le fu viziunea! 🙂 Dar nu vor abandona cauza comună. Nu vă faceți iluzii prea mari!

    Apreciază

  • 49. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 08:31

    @Nostravaca de la 48
    Trucurile astea ale tale uzate, cu poftă infantilă de a încerca umilirea intervenienților de pe net, nu funcționează pentru mine.
    Tocmai Nostravaca stereotipă mă motivează să fiu prezent în Grădină. Și chiar aveam de gând să-mi iau o pauză, așa cum am mai procedat anterior (o dată peste un an și a doua oară vreo 4 luni). Îți datorez renunțarea la pauze pe durată nedeterminată.
    M-ar umili tentațiile tale plictisite scrise de tine de pe oala de noapte în loc de scaun, dacă aș fi înțepenit într-un scaun și n-aș avea un câine. 🙂

    Apreciază

  • 50. racoltapetru6  |  18 Martie 2015 la 08:32

    O să vină și rândul lui Iliescu să-și plătească deciziile criminale… post-mortem. De aceea s-a tărăgănat atât, nu se cădea să-l condamne la închisoare pe cel care a adaptat comunismul și i-a protejat pe comuniști.

    Apreciază

  • 51. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 08:46

    Această întorsătură istorică – decizia CCR nr 511 din 12 decembrie 2013 – a revoluționat dosarele revoluției și mineriadei din ’90 cu imprescriptibilitatea răspunderii penale pentru infracțiunea de omor (ș.a)
    Observați cine s-a opus dintre judecăîtorii CCR, cu opinia separată!
    1. Valentin Zoltán Puskás
    2. Prof. univ dr 🙂 Mona-Maria Pivniceru
    3. Prof. univ dr 🙂 Tudorel Toader.
    *
    http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-miercuri-18-martie-2015/

    Apreciază

  • 52. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 08:49

    A intrat și muștiucul Lnm la @52.
    Se plictisește de moarte păduchelnița falimentului managerial.

    Apreciază

  • 53. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 09:05

    Mai bine sectant independent, decât fanatic necondiționat în secta lui Coko de la DNA.
    L-am criticat pe Ion Cristoiu după schimbarea macazului… odată cu primirea jurnalului de la Elena Udrea. Înainte să-l pricopsească jurnalul, IC a avut o prestație uniformă anti-Udrea, fără să vadă niciun motiv de reținere sau îndoială.

    O asemenea faptă întoarsă nu atrage pedeapsa cu moartea și nici nu presupune confiscarea libertății lui Ion Ceistoiu de a-și revizui ulterior poziția sau adevărul în care crede după ce și-a confruntat conștiința cu proba contrarie.

    Apreciază

  • 54. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 09:16

    Păduchelnița e depășită pe latura psihologică.
    La @55 fanaticii strigă fanaticii și se cred ingenioși, clarvăzători.
    Culmea, ei văd clenci unde am dat un răspuns cu intenția să lămuresc cât de cât ceva.
    Sunt impresionat. De-acum îi voi ignora, să le sară clenciul în nas. 🙂

    Apreciază

  • 55. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 10:30

    Din decizia CCR nr. 511 din 12 dec 2013 se poate observa lupta pe viață și pe moarte după seria de termene în amânare:
    – 24 sept
    – 15 oct
    – 21 nov
    – 12 dec
    Dosarul a fost înregistrat la CCR din decembrie 2012
    *
    În această perioadă de amânări fierbeau de nerăbdare procurorii militari, judecătorii militari și șefii parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București și din această instanță care avea pe rol dosarul în care Andrei Ursu cerea înlăturare a prescripției răspunderii penale, constatată și scoasă la înaintare în apărarea securiștilor de niște farisei ai magistraturii. Militărimea imposturii în robe și-a pierdut răbdarea și termenele prelungite în așteptarea deciziei CCR și s-au făcut de toată rușinea- în pas de defilare- cu o soluție infirmată din nevoi electorale de Nițu, după greva foamei lui Andrei Ursu. Presa comandată făcea ciocul mic în a doua parte a anului 2013 (prea puține voci, 2-3 ziare, și-au îndreptat atenția asupra importanței deciziei CCR și pericolul desființării efectelor Legii inițiate de MM 27/2013). Amânările au ascuns nu numai absența judecătorilor CCR de la ședințele programate, ci și un scor de 4:4, semn al bătăliei crâncene pentru cauza securiștilor și criminalilor vechi, revoluționari sau postrevoluționari, precum ale apărătorilor lor din toate colțurile acoperite și descoperite.

    https://www.ccr.ro/files/products/Decizie_511_20131.pdf

    Apreciază

  • 56. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 10:44

    Legea 27/2012 (nu 2013 cum am greșit după MM) a intrat în vigoare la 23 martie 2012; atunci a resuscitat pe viață toate termenele de prescripție aflate în pragul împlinirilor. 🙂
    Asta a așteptat și Coko până în 2012, cât a condus Parchetul General din 2006. Mai era puțin și gata, toți se spălau de sânge pe mâini cu prescripția! Nu era târziu să li se împlinească visul după 1 an și 8 luni odată cu pronunțarea deciziei CCR sus amintite, dacă și numai dacă soluția ar fi fost inversă (adică identică cu altă decizie similară a CCR, pronunțată în urmă cu un an în oct 2012- pregătitoare 🙂 ).
    La 12 dec 2013 majoritatea judecătorilor CCR a avut curajul să schimbe propria jurisprudență în materia prescripției și să salveze legea 27/2012 programată pentru căsăpire.
    (disperata respectare a acelei decizii din 2012 -pregătitoare- a fost invocată pentru salvarea sufletelor celor trei judecători CCR cu opinia separată: un intermediar și doi doctori în drept 🙂 )

    Apreciază

  • 57. noradamian  |  18 Martie 2015 la 10:44

    Ziua bună! 🙂 unele lucruri mai greu vizibile sau deloc, până deunăzi, acum sar în ochi. iar asta ar trebui să aibă urmări.

    Revin mai încolo

    Apreciază

  • 58. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 11:02

    Atunci, în a doua parte a anului 2013, gașca presă a sfintelor porunci comandate – Dan Tapalagă, Ioana Ene Dogioiu, Dan Turturică sau altă păsărică săritoare – nu s-a mai oferit la fel patriotic și deasupra tuturor să ne onoreze memoria cu
    „zece metode de a submina statul de drept” 🙂

    Apreciază

  • 59. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 11:22

    Acea decizie CCR -pregătitoare pentru căsăpirea iremediabilă a Legii 27/2012 – se poate vedea invocată de opinia separată la pct. 10 din subsol: decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013.
    Această decizie, întrucât fusese pronunțată în sensul neconstituționalității majorării termenului de prescripție specială (de la o dată și jumătate termenul general de prescripție, majorarea la dublul prescripției generale), ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă pentru o presă normală la cap.
    Normal, găștilor ascunse în tăcerea mieilor de presă acoperită au alte interese, dar le-ar șade mai bine să ne scutească de poruncile lor senzaționale!
    Zece metode de a submina tăcerea mieilor de presă acoperită și behăiala lor comandată. 🙂

    Apreciază

  • 60. noradamian  |  18 Martie 2015 la 11:34

    Oficialul american a dat patru mesaje clare care ar trebui sa preocupe orice persoana din Romania interesata de bunul mers al justitiei:
    – Protejarea independentei justitiei.
    – Neutralitatea fata de influente din exterior.
    – Acuzatiile trebuie anchetate si analizate in mod profesionist.
    – Reguli clare ale colaborarii DNA-SRI.

    http://coalitiaromanilor.org/a31-reevalueaza-sua-justitia-din-romania-dean-thompson-anchetare-profesionista-institutii-neutre.aspx

    Apreciază

  • 61. depemures  |  18 Martie 2015 la 11:44

    „Deși aparent este doar a doua ordonanță de urgență pe acest an, OUG 2/2015 (cu un titlu neutru – Ordonanța de Urgență pentru modificarea unor acte normative, precum și alte măsuri) cuprinde în realitate 26 de ordonanțe de urgență și a fost publicată direct în Monitorul oficial vineri, 13 martie, fără a fi postată în prealabil pe site-ul guvernului, în dezbatere publică.
    APADOR-CH împreună cu zece organizații neguvernamentale i-au cerut azi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență nr. 2/2015, prin care Guvernul face modificări la 26 de acte normative din diverse domenii de activitate. În același timp organizațiile semnatare îi cer premierului Victor Ponta să-și dea demisia din funcție.”
    Stie cineva telefonul avocatului primului ministru ,zis si al poporului ( sanchi ! )pe numele sau , Ciorbea ?

    Apreciază

  • 62. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 11:45

    Ultima-i nasoală, în aparență. S-ar reduce la regula de trei simplă – unde a treia ar fi doar informația furnizată – și ar desființa imixtiunea nerușinată a SRI-ului în instrumentarea dosarelor DNA.
    Norocul lor rămâne imposibilitatea controlului asupra relației neortodoxe DNA-SRI. Va funcționa la fel, indiferent de regulile noi.
    Tot înainte, dragi pionieri! La noi ca la nimeni.

    Apreciază

  • 63. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 11:57

    Printre „regulile clare ale colaborării DNA-SRI” n-aș omite retragerea procurorilor acoperiți ai SRI. Și Maior știe de ce. 🙂

    Apreciază

  • 64. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 12:01

    @Depeureș-65
    Pe site-ul avocatului deținuților ai încercat să cauți nr. de telefon?
    O cauți? (o convorbire) 🙂

    Apreciază

  • 65. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 12:36

    „EADS și cei patruzeci de hoți. Episodul 1: Se adună generalii”

    „Un studiu de fezabilitate destinat să împingă contractul sub pixul autorităților române a fost executat, pe 3 iulie, de firma Bearing Point GmbH din Germania. Printre autori, în comitetul de redactare, îl aflăm pe Cătălin Hristea, fiul generalului Teodor Hristea, pe atunci responsabil cu tehnica de interceptare în cadrul SRI.

    Contractul între EADS Deutschland GmbH și Ministerul Administrației și Internelor s-a semnat pe 12 august 2004 și a fost declasificat pe 16 februarie 2005. MAI a fost reprezentat de COMICEX SA, în calitate de “comisionar”, adică de firma de comerț exterior a fostului Doi și-un sfert, un fel de ICE Dunărea a vechii Securități.

    COMICEX e operată de ofițeri acoperiți. Rostul prezenței ei în acest contract scapă logicii comerciale, dar nu scapă ideii că structurile au dorit un control deplin asupra miliardului.

    Contractul cu EADS a avut mai multe faze,care s-au dezvoltat una din alta pe măsură ce generalii, politicienii și clientela politică din jur au descoperit noi formule de a smulge bani. O parte a instalației de supt bugete a regimului Năstase s-a cuplat la robinet și a trecut în regimul Băsescu, păstrînd capacitatea de sugere și botul înșurubat.

    Totul a fost vegheat de generali și de subordonații lor civili, care s-au rotit asupra bietelor sisteme TETRA ca un nor de corbi lacomi, loviți de demență”.

    http://www.catavencii.ro/eads-si-cei-patruzeci-de-hoti-episodul-1-se-aduna-generalii/

    Apreciază

  • 66. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 13:31

    Avocăcățelul Lucian Bolcaș habar n-are când începe urmărirea penală.
    După ieșirea din pachetul general, întrebat de soarta lui TB, a declarat:
    „Urmarirea penala nu s-a inceput, este cercetat in calitate de suspect, pentru infractiuni de santaj si amenintare”.

    Nu există suspect înainte de începerea urmăririi penale față de persoana… suspectată. 🙂
    *
    Art 305 alin 3, Cpp: „Când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect”.
    *
    Mare e grădina relicvelor!

    Apreciază

  • 67. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 13:39

    Dovada declarației lui Bolcaș. (nu pot să uit, cât pe ce judecător CCR!).
    *
    „S-a comportat ca orice suspect care este chemat la Parchet. Nu a făcut declarații. (…) Nu s-au formulat niciun fel de reproșuri, pentru că nu era cazul. Lucrurile au decurs în cea mai strictă respectare a normelor de procedură. Urmărirea penală nu s-a început. Este cercetat în calitate de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și amenințare”

    http://www.realitatea.net/lucian-bolca-avocatul-lui-firea-basescu-s-a-comportat-ca-orice-suspect_1655845.html

    Apreciază

  • 68. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 13:56

    „Eu votez DNA, dar care DNA? O dilemă cu Morar şi Codruţa” 🙂
    *
    R.R.D.A.: „Credeti ca institutia functioneaza la fel de eficient si in prezent?”

    Daniel Morar:
    „Daca D.N.A.-ul functioneaza la fel de eficient si in prezent, nu se poate sti decat peste cativa ani. Asa cum am explicat mai sus, validarea muncii procurorilor o realizeaza judecatorii prin hotararile pe care le pronunta, iar aceasta dureaza, fiind vorba de dosare complexe, un numar de ani. Abia dupa pronuntarea hotararilor definitive vom sti daca munca de azi a procurorilor D.N.A. este una profesionista, de buna calitate, daca se bazeaza pe probe si pe o buna cunoastere si interpretare a legii. Pana in acest moment, hotararile definitive de condamnare pronuntate in dosarele de mare coruptie privesc dosare instrumentate de vechea echipa a D.N.A. Spun „vechea”, pentru ca o parte semnificativa a procurorilor care au facut din D.N.A. o institutie eficienta au plecat din institutie dupa numirea noii echipe de conducere, in anul 2013”.

    Apreciază

  • 70. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 14:09

    „Dar sint convins totodata ca si Daniel Morar, fostul sef DNA, astazi judecator CCR, traieste inca pe lumea asta si stie si el foarte bine modificarile aduse legislatiei. In acelasi timp, asa cum ati vazut in interviul de mai sus, Morar nu ezita sa ridice mari semne de intrebare in legatura cu activitatea “noului DNA”, pus chiar in antiteza cu “vechea echipa”. De ce o face? “Simte” Morar ca e ceva in neregula in activitatea “noului DNA” ? Incotro bate cind spune: “am avut orgoliul de a prezerva institutia ca una cu adevarat independenta, fondata din procurori-magistrati, in adevaratul inteles al termenului“?”

    Apreciază

  • 71. theo  |  18 Martie 2015 la 14:13

    care este cu Voiculescu si mafia PSD ?´
    väd cä fierea senator si priministru , l-au porcäit,l-au insultat
    si amenintzat chiar cu moartea pe presedinte, dar ei aveau voie? el nu. era vorba de „o sernatoare” atunci cand e vorba de un presedinte,? 2-3 televiziuni, il terfelesc pe el si fam, este normal?

    Apreciază

  • 72. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 14:22

    Depinde de cine și cu ce unitate de măsură stabilește normalitatea. 🙂

    Apreciază

  • 73. victor L  |  18 Martie 2015 la 14:33

    Sa inteleg ca „alergatorii pe dreapta” nu mai au spatiu si vor spatiu vital la Gradina? fac si ei ezercitii sa-si dea dottoratele 😛
    NB,
    chiar s-a grabit Nitu?
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19673841-surse-gafa-majora-comisa-parchetul-general-dosarul-care-traian-basecu-acuzat-santaj-competenta-investigare-este-dna.htm

    Apreciază

  • 74. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 14:55

    Nu-i indicat să fie semnalate unele dovezi de incompetență crasă.
    Procurorul general Tiberiu Nuțu, mai nou, auto-lăudat cu reputația sa solidă, inclusiv pentru lupta lui de revoluționar sub stindardul milogului „Noi vrem pământ, să cultivăm reputație!”, trebuia lăsat se se înfunde cu dosarul până în instanță.

    Apreciază

  • 75. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 15:55

    Băgați cerebelul la tapalagă și găsiți răspunsul corect, dacă sunteți în stare! Dacă nu, mai încercați până găsiți același răspuns! 🙂

    Elena Udrea, FB, 12 min (am văzut întâi la B1TV)
    *
    „Fractura de logică a lustragiilor de statui

    Se aude tot mai des şi asurzitor întrebarea: „de ce apropiaţii lui Traian Băsescu nu au fost anchetaţi în timpul mandatului acestuia de Preşedinte?” Răspunsul dat de diverşii părerologi este că apropiaţii au fost protejaţi de fostul şef al statului. Şi aici se opreşte raţionamentul.

    Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, înseamnă că aceiaşi procurori de astăzi au răspuns, în trecut, la comenzi politice. Ceea ce ne face să ne gândim că dau curs şi astăzi tot unor comenzi.

    Pe logica asta, se poate specula în două direcţii: 1) Procurorii asigură protecţie noii Puteri politice, aşa cum ar fi făcut şi cu cea trecută. 2) Procurorii acţionează politic împotriva fostei Puteri.
    Deci, logicienilor care o tot ţin gaia-maţu cu protecţia oferită de Traian Băsescu apropiaţilor săi, le recomandăm fie să renunţe la această aberaţie, fie să susţină că şi acum procurorii acţionează politic”.

    Apreciază

  • 76. noradamian  |  18 Martie 2015 la 16:19

    Salut, din nou! 🙂

    Petru, 51, normal! …mai ales că boborul a vrut asta…

    Theo, mai nimic nu-i normal de ceva timp…

    Apreciază

  • 77. depemures  |  18 Martie 2015 la 16:20

    Ponta a dat o lovitura de maestru in Comisia care a avizat arestarea lui Sova ! Pana la votul in plen isi va face meandrele legislative , iar la votul in plen propunerea de arestare va pica.
    C`asai in Ro 🙂

    Am inteles ca la Sibiu la lucrul bine facut i se mai zice si nein Rahova ! 😀

    Apreciază

  • 78. noradamian  |  18 Martie 2015 la 16:22

    Depemureș, 66, semnificativ e faptul că între ong-urile respective nu apare taman „prodemocrația” lui pârvulescu, penelistul care rămâne în istoria politicii cu votul în alb si colegiile preferențiale.

    Victor, 77, dacă si tapalagă arată aberația .. 🙂

    Apreciază

  • 79. noradamian  |  18 Martie 2015 la 16:23

    Bsk, acuzele prostești la adresa lui Băse promovate de noua divizie de jurnalisti sereisti se răsfrâng asupra tuturor celor care au făcut din justiție o instituție credibilă

    Apreciază

  • 80. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 16:25

    Nora-84
    Bumerangul piratului. 🙂

    Apreciază

  • 81. noradamian  |  18 Martie 2015 la 16:26

    Depemureș, 82, usele bine refăcut: bob cu bob 🙂

    Apreciază

  • 82. noradamian  |  18 Martie 2015 la 16:27

    Bsk, obediența față de Organ, tâmpește 🙂

    Apreciază

  • 83. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 16:27

    M-am gândit la bumerangul piratului aruncat de cameleoni. 🙂

    Apreciază

  • 84. noradamian  |  18 Martie 2015 la 16:30

    Cameleonii nu văd decât prin lentila de contact 🙂

    Apreciază

  • 85. Bască ilie  |  18 Martie 2015 la 16:33

    Da, organul e-n toate, e-n cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde de cameleonii din presă.
    Aruncătorii de azi ai bumerangului. De(h, c-așa-i în) serviciu.

    Apreciază

  • 86. noradamian  |  18 Martie 2015 la 16:52

    postare nouă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 891,915 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.364 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 891,915 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: