Dați-i cezarului laikuri și democrației ce-i al ei

15 Aprilie 2015 at 15:00 28 comentarii

Până la a genera schimbări tectonice, mișcările din adâncuri produc mai întâi, vălurele simptomatice la suprafață. Media fiind cea mai sensibilă, undele ei arată cu destulă precizie, încotro bate vântul politic. Ciudat e că reașezarea mediei, cu cohorta ei de trolli și postaci obișnuită din perioadele de campanie, de data asta a intrat neașteptat de agresiv în acțiune abia după campanie, mai ales în primele luni ale anului. Exact perioada în care cei care sperau la o politică diferită au constatat că acest „altfel” înseamnă misiunea de a duce la capăt lucrul nefăcut bine sau neterminat din 2012. Cu sau fără implicarea directă a președintelui, noul regim politic instalat în noiembrie îi dă, vizibil, mână liberă lui VVP să-și planteze alți și alți pesediști găunoși în locul celor care și-au epuizat valoarea de întrebuințare (fie ca urmare a unor complicații juridice, fie din alte pricini tenebroase) și să ia orice decizie compatibilă cu misiunea mai sus amintită. Deși existau o mulțime de argumente faptice care sugerau încă din precampanie că n-ar fi exclusă o asemenea useleală, am sperat ca suspiciunile să nu se confirme.

A încheia în 2015 mizeria prin care a ajuns la putere USL în 2012 înseamnă cel puțin două lucruri: 1) continuarea subordonării printr-o așa zisă cooperare „pas cu pas” a instituțiilor statale care în felul ăsta și-ar compromite calitatea de funcționare autonomă și 2) continuarea celor două suspendări eșuate printr-o campanie în forță pentru debăsificare. În primul caz, se modifică în continuare după bunul plac, unele atribuții instituționale concomitent cu integrarea, utilă politic, a unor autorități autonome (ca de pildă intrarea STS în subordinea MAI) În al doilea caz, reușita deplină ar fi ca ex-președintele să se lase prins ca parte a acțiunii de demolare, aspect de care se ocupă intens mai toată media acestor zile. În fine, în paralel cu „misiunea”, justiția lucrează de trei luni la turația maximă, cu depășirea cifrelor de plan. Asta are sigur o parte bună, clasa politică se eliberează de lestul troglodiților care au urcat-o în topul corupției mondiale, iar cei care scapă o să-și poată relua politicile de rapt cu mai mare precauție. Angajamentele din campanie au fost date uitării, probabil înainte de a fi rostite. Diaspora se vede păcălită grosolan. În ăst timp, în țară, cantitatea de laikuri pare a fi invers proporțională cu judecata critică și nevoia de democrație funcțională.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, Vedere în infraverde. Tags: , , , , .

Învierea Poveste cu elefantul roşu

28 comentarii Add your own

  • 1. noradamian  |  15 Aprilie 2015 la 15:15

    Despre cum se desfășoară în acest moment războiul politicienilor cu justiția ceva semnificativ de la Sebastian Lăzăroiu:

    „Sa dau exemple de actiuni de tergiversare ale politicienilor in razboiul cu justitia. Tactici de macinare a nervilor. Ca sa invatati cum se duce un razboi fara sa arati ca esti in razboi

    1. Senatul ar trebui sa emita o hotarare la votul din cazul Sova.

    Replica: Tariceanu invita CSM la niste discutii informale (CSM a facut actiunea de conflict la CCR si a obtinut decizia privind votul in cazul Sova). Adica, sa mai vorbim, sa ne cunoastem si noi. Nu suntem pe pozitii diferite, dar hai sa mai stam la o mica barfa…UPDATE: discutia asta informala nu se poate face asa, la o cafea, trebuie sa se pronunte BP, sa redacteze o scrisoare de invitatie catre CSM, bla bla, poate pe la vara…

    2. DNA cere Senatului documente oficiale privind votul in cazul Sova, dar si in alte dosare de anul trecut. Foarte probabil documenteaza abuzul in serviciu al lui Tariceanu.

    Replica: Biroul Permanent se intruneste si spune ca scrisoarea DNA nu e corect intocmita. Pe asta o stiti din experienta: Ati gresit ghiseul, mergeti la camera 202.

    3. DNA, Presedintele si alte institutii fac presiuni asupra Guvernului sa recupereze, prin ANAF, prejudiciile din dosarele condamnatilor.

    Replica: ANAF se scarpina dupa ceafa, nu stie ce sa faca. Guvernul gaseste o solutie: facem o alta institutie care sa se ocupe de recuperarea prejudiciilor. Asta o sa dureze o luna, doua, acte normative, alte tergiversari. Se infiinteaza, urmeaza popularea cu functionari, asta mai dureaza cam un an. Cand incepe sa functioneze se cere o exceptie de neconstitutionalitate si institutia se desfiinteaza. O luam de la capat…

    Asta ca sa intelegeti de ce politicienii nu pot pierde razboiul cu justitia.”

    Apreciază

  • 2. chihaiadumitru  |  15 Aprilie 2015 la 19:39

    Diaspora nu e atât de activă pe cât vrea ea să pară că este. Scrisorile deschise și câteva reportaje de la fața locului sunt doar content pentru mass-media, în rest diaspora moare în propriile țipete. La fel se întâmplă cu mai toate vocile care se ridică să spună ceva. În schimb, așa cum spuneți și dumneavoastră, în viața virtuală de pe rețeaua de socializare, românul e un exemplu de bune practici, însă păcat că toată activitatea lui se desfășoară doar acolo și totul moare în virtual.

    Apreciază

  • 3. ion adrian  |  15 Aprilie 2015 la 19:42

    Un aspect care poate ca este sau poate ca nu este important:
    Din ce am inteles in cazul procesului din care a scapat cu bine dl Oprisan ot Vrancea, procrorii au gresit grav compromitand acuzarea si Oprisan scapa nu ca ar fi nevinovat ci ca ramane ca inainte de actiunea judiciara odata ce asta este prost intocmita.
    Ridic doua cestiunui:
    1) Mai poate fi judecat si cercetat corect Oprisan pentru aczele ce i s-au adus ?
    2) Si daca nu, caci e vorba de puterea lucrului judecat, nu cumva asta este o cale de pe pistele coruptiei romanesti pentru a salva de justitie niste tipi mai isteti si mai largi la punga ? Oare judecatorii nu pot face nimic cand le ajung in fata astfel de cazuri sau sunt si ei de coniventa cu procurorii si cu infractorul in cauza?

    Asadar putem vedea excesul de zel cu incalcari ale drepturilor omului si excesul de prostie real sau doar simulat pentru niscaiva creitzari?
    Cred ca este un asprct ce merita discutat ce cei care se pricep mai bine in domeniul anchetelor si proceselor penale.

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  15 Aprilie 2015 la 20:38

    Seara bună! 🙂 Chihaia Dumitru, într-adevăr,diaspora n-are cum activa coerent mai ales în perioada post alegeri, oricât de dezamăgită ar fi. Pe asta și mizează puterea din țară. Tocmai de asta cred, mediul virtual, cu deosebire facebook e indispensabil atât pentru menținerea legăturii și solidarității civice cu conaționalii.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  15 Aprilie 2015 la 20:41

    Ion Adrian,
    în unele cazuri, nu mai dăm exemple, procedurile par a fi folosite forțat, cu exces de zel, pentru a înfunda niste indezirabili. Alteori, greselile procedurale, fie voite fie din incompetență, favorizează infractorii, ca în cazul lui oprișan. În toate situațiile de acest gen, justiția își face rău. Și implicit, face rău societății.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  15 Aprilie 2015 la 20:44

    Și o surpriză: trecerea STS la MAI dorită de Ponta a fost respinsă de parlament.

    Apreciază

  • 7. ion adrian  |  15 Aprilie 2015 la 20:53

    Da Nora ai dreptate, dar nu e nimic de facut macar in cazuri de tipul Oprisan?
    PS. E o veste buna surpriza data de tine.

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  15 Aprilie 2015 la 21:50

    Pe moment individul a scăpat. Dar cu o „carieră” atât de profitabilă și plină de conexiuni, nu-i sigur că e ceva definitiv.

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  15 Aprilie 2015 la 21:50

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 10. Zorin Diaconescu  |  16 Aprilie 2015 la 09:56

    Peste tot în lume politicienii îi păcălesc pe ceilalți.
    În România, păcăleala e simplă, rudimentară, fără pretenții si finețuri, datorită unui electorat indolent, laș și predispus la abandonarea interesului general, deîndată ce se arată un folos personal.
    La așa actori, așa com€die…
    🙂

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  16 Aprilie 2015 la 13:01

    Da, nici o păcăleală n-ar rezista fără un electorat „compatibil”, de joasă calitate. Iar comedia n-ar fi de râs dacă nu s-ar văita și n-ar face crize de silă, tot ei…

    Apreciază

  • 12. depemures  |  16 Aprilie 2015 la 13:10

    HRISTOS A INVIAT !!!

    marfa proaspata de pe FB : 😀

    Traian Băsescu:
    „Pentru propagandiştii mincinoşi care susţin că eu nu am vrut construcţia de autostrăzi în România.
    Iată proba minciunii voastre:
    Vedeţi numele ministrului transporturilor care a iniţiat primul program de construcţie autostrăzi în România aşa cum el a fost aprobat de PM Radu Vasile în ianuarie 1999.
    ORDONANŢA nr. 16 din 28 ianuarie 1999
    pentru aprobarea Programului prioritar de construcţie a autostrăzilor din România
    EMITENT: GUVERNUL
    PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 29 ianuarie 1999
    Data intrării in vigoare : 29 ianuarie 1999
    PRIM-MINISTRU RADU VASILE
    Contrasemnează Ministrul transporturilor, Traian Basescu
    p. Ministrul finanţelor, Bujor Bogdan Teodoriu, secretar de stat
    PROGRAMUL prioritar privind construcţia de autostrăzi în România
    Tronsoane de autostrada amplasate pe coridoarele europene de transport nr. IV şi IX:
    1. Bucureşti – Piteşti = 96 km
    2. Bucureşti – Constanta = 201 km
    3. Centura Bucureşti-Sud = 57 km
    4. Piteşti – Nadlac = 460 km
    5. Bucureşti – Buzău – Focşani – Albita = 380 km”

    Apreciază

  • 13. depemures  |  16 Aprilie 2015 la 13:12

    Traian Băsescu:

    „Miron Mitrea, Ludovic Orban, Dan Şova, Relu Fenechiu şi, în sfîrşit, ultimul pe listă, adus cu mari sacrificii de la Cluj pentru a completa galeria de incompetenţi de la transporturi, Ioan Rus au vînturat românilor hărţi cu mii de kilometri de autostrăzi. De fiecare dată, COMISIA EUROPEANĂ le-a dat cu hărţile în cap, etichetîndu-i ca fiind incompetenţi.
    România are master-planul pentru construcţia de autostrăzi adoptat prin OG nr. 16/1999. Guvernele PSD-iste au adăugat la anexa acestei ordonanţe tot soiul de bazaconii conform intereselor baronimii, dar şi pe măsura incompetenţei miniştrilor transporturilor care n-au priceput elementarul, că pot utiliza bani europeni prioritar pentru autostrăzi care fac parte din coridoarele pan-europene IV şi IX (ca de altfel şi la calea ferată).
    Au cheltuit enorm pentru tot soiul de noi master-planuri, pe care eu personal le-aş imputa miniştrilor .
    Pînă una alta, domnule Ioan Rus, daţi în lucru : Piteşti – Rm.Vîlcea – Sibiu / Ploieşti – Buzău – Focşani – Albiţa şi Centura Bucureşti – Sud, autostrăzi încă neexecutate faţă de master-planul din 1999 şi pe care trebuie să le facem. Altfel nu primim bani europeni pentru alte autostrăzi.
    O sugestie. La anexa OG nr. 16/1999 care defineşte priorităţile, adăugaţi şi autostrada Craiova – Piteşti. Cu siguranţă aveţi argumentul puternic al existenţei uzinei Ford şi ar putea fi acceptat de COMISIE pentru noul exerciţiu bugetar.
    Oare vom avea o anchetă a corpului de control al PM sau a DNA pentru contractul Bechtel sau rămînem cu gogoaşa lui Şova – precum că s-ar fi pierdut contractul original”

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  16 Aprilie 2015 la 14:12

    depemureș,

    Adevărat a înviat! 🙂

    Apreciază

  • 15. noradamian  |  16 Aprilie 2015 la 14:12

    12, 13, sunt date autentice, verificabile 🙂

    Apreciază

  • 16. depemures  |  16 Aprilie 2015 la 15:37

    Multumesc,
    sunt „acoperit”……de munca 😀 ,da` nici nu ma lasa sufletul sa nu trag cu ochiul si pe aici 🙂
    Din pacate presedintele Johannis nici nu va realiza cand il va scoate PSD ul din mandat. La cum „joaca” Ponta,eu zic ca Johannis nu va ciocni oua rosii la anul la Cotroceni 😀 😀
    EVZ l-au scos de pe „prima pagina” pe Johannis ,deoarece era o mistocareala in comentarii…..mama,mama !
    http://www.evz.ro/presedintele-klaus-iohannis-invita-partidele-la-consultari.html

    Apreciază

  • 17. depemures  |  16 Aprilie 2015 la 15:45

    Deci se „lucreaza” puternic la daramarea lui Johannis,si nu ma refer la „mutarea” A3 la Bruxelles ( incredibil!!!) ; ma refer (si) la asta http://www.flux24.ro/videodezvaluiri-in-premiera-cine-a-realizat-cartea-lui-klaus-iohannis/
    QED

    Apreciază

  • 18. depemures  |  16 Aprilie 2015 la 15:56

    http://www.zoso.ro/york-festivals-realitatea-realitatea/

    Apreciază

  • 19. noradamian  |  16 Aprilie 2015 la 16:02

    Cred că luna de miere s-a isprăvit odată cu primul pas în Madeira. E clar că are consultanți buni 🙂

    …iar excesul de zel al d-nei CM, ca orice exces de zel, are efect pozitiv doar pe termen scurt. Mai ales că WKI în loc să mulțumească inimosului grup de negrișori, a preferat să lase de înțeles c-ar fi o operă creată anume de el pentru electorat în precampanie.

    Apreciază

  • 20. racoltapetru6  |  16 Aprilie 2015 la 16:05

    Nicio guvernare nu și-a respectat promisiunile și, de fiecare dată după alegeri, am fost nemulțumiți de cei pe care i-am votat. Încă n-am întâlnit un prim-ministru care să aibă cu adevărat stofă de funcția pe care a deținut-o.

    Apreciază

  • 21. depemures  |  16 Aprilie 2015 la 16:22

    Si cu asta ma opresc

    „REZULTATE Cum evaluaţi prestaţia lui Iohannis după 100 de zile de mandat
    Foarte buna (17,78% – 2093 voturi)

    Buna (14,78% – 1740 voturi)

    Satisfăcătoare (14,5% – 1706 voturi)

    Slabă (30,55% – 3595 voturi)

    Foarte slabă (22,39% – 2635 voturi)”

    http://www.gandul.info/voteaza/sondaj-cum-evaluati-prestatia-lui-iohannis-dupa-100-de-zile-de-mandat-14106962

    Apreciază

  • 22. noradamian  |  16 Aprilie 2015 la 17:49

    Petru, ai dreptate. Plus nechibzuința infantilă de a-l răsplăti cu aplauze pe „învingător” înainte de a știi ce va face. Firesc, prin urmare, să fim veșnic abonați la dezamăgiri.

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  16 Aprilie 2015 la 17:54

    Călin Popescu Tăriceanu, seful Senatului, vorbind public despre românii din diaspora :” …cine sunt astia sa ne spuna noua ce sa facem ? Sunt capabili să își vândă votul pe un mic și o bere…”
    Tariceanu devine pe zi ce trece purtătorul de cuvânt al lui ponta, în condițiile lipsei oricărei reacții a Cotroceniului.

    Apreciază

  • 24. noradamian  |  16 Aprilie 2015 la 17:58

    depemureș, 18, poate condamnarea asta categorică de-afară o să-i aducă în realitate:

    http://adevarul.ro/entertainment/tv/mircea-badea-mihai-gadea-condamnati-public-asociatia-jurnalistilor-europeni-abuzul-verbal-crud-insultator-1_552e9290448e03c0fdada101/index.html

    Apreciază

  • 25. noradamian  |  16 Aprilie 2015 la 21:53

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

  • 26. depemures  |  17 Aprilie 2015 la 08:58

    Buna dimineata gradinari…. 🙂

    poate ca nu se vede la Cotroceni dezamagirea . Poate ca nu s-au schimbat perdelele…sau s-au schimbat si nu stiu eu ,si nu se „vade” dezamagirea ,nemultumirea si supararea stapanita cu greu…
    Ne vom trezi cu vre-un comunicat al impostorului mPonta ,care se va delimita de nerusinatul presedinte de senat.

    ” Scrisoare deschisă de la mama unei emigrante pentru Iohannis: „Pentru asta, nici eu, mama ei, nu vă iert în veci”

    Un articol de: B1.ro | 16 Apr 2015, 21:58

    După atacul dur al lui Călin Popescu Tăriceanu la adresa românilor din diaspora, o mamă a unei emigrante reacționează. Femeia îi adresează o scrisoare deschisă actualului președinte al țării, Klaus Iohannis și menționează că nu i se pare normală declarația președintelui Senatului care a spus că românii din diaspora sunt capabili să își vândă „votul pe un mic și o bere”.

    Mama emigrantei descrie modul în care fiica sa a mers în toamna anului trecut să voteze la alegerile prezidențiale, scrie PoliticStand.

    „A călătorit 300 de km dus și 300 km întors, ca să vă voteze pe dumneavoastră, Președintele Soare, ficusul de la Cotroceni. E adevărat, și-a dorit și ea, ca și mulți alți diasporeni să nu iasă Ponta, de aceea s-a organizat cu alți români din SUA, au pus bani de benzină și s-au dus taman la Washington să vă voteze. V-au votat dar n-au primit nici mici, nici bere. Nici nu se așteptau, nici nu s-au dus pentru un mic și-o bere pe banii lor, atâta drum. S-au dus pentru că le pasă de România. Fata mea s-a dus pentru că-i pasă de mama ei, de frații ei rămași în țară. Nu s-ar fi supărat poate, dacă la consulat i-ar fi oferit cineva o cafea, poate că nu s-ar f supărat să i se fi oferit un mic și-o bere, doar ca să-și aducă aminte de țara ei. de România. Dar fata mea a votat, și-a cumpărat de mâncat și de băut, s-a bucurat de compania compatrioților ei și s-a întors acasă. Acasă în America ei, țara care nu-i oferă pomeni contra vot”, scrie femeia.

    „Domnule președinte, pe dumneavoastră v-au ales diasporenii și băsiștii, consider că aveți o datorie față de ei, anume să luați o poziție clară față de declarațiile lui Călin Popescu Tăriceanu, care a spus azi că diaspora votează pentru un mic și-o bere. Trag nădejde că n-ați uitat cozile și umilințele la care au fost supuși românii din diaspora ca să vă voteze pe DUMNEAVOASTRĂ, domnule Președinte SOARE! Și mai trag nădejde că nu aveți impresia că v-au votat doar să vă plimbați, odihniți, reculegeți în stațiuni exotice. Nu asta așteptau ”consumatorii de mici și bere” care s-au călcat în picioare să vă dea votul”, subliniază aceasta.

    Mama diasporenei subliniază faptul că nici românii din țară, nici cei din străinătate n-au vrut un „președinte decorativ care să se împace cu toată lumea. (…) Au vrut să aibă o legătură de suflet cu țara lor, să simtă că familiile lor rămase în țară sunt în siguranță. Nu v-au vrut pe dumneavoastră și pe soția dumneavostră la căldură în Madeira, în timp ce Rusia amenința fățiș țara în care trăiesc familiile lor. Nu v-au votat pentru asta, domnule președinte…”.

    În încheiere, aceasta notează faptul că „în fața mea, ca mamă de diasporeană ați căzut toate examenele. Nici copila mea nu se mulțumește cu zâmbetul fals sau cu discursul citit de pe prompter… Și nu vă va ierta niciodată pentru că i-ați permis fără să-i ripostați acelui personaj infam, Călin Popescu Tăriceanu, s-o insulte. Și pentru asta, nici eu, mama ei, nu vă iert în veci”.

    Apreciază

  • 27. noradamian  |  17 Aprilie 2015 la 09:44

    Ziua bună! 🙂 Cam devreme au început scrisorile de protest și alte semnale negative, dar cum decorativu are alte preocupări și încă n-a ieșit din euforia mega victoriei, nu cred să le ia în seamă.

    Apreciază

  • 28. theo  |  20 Aprilie 2015 la 09:37

    bunä,
    cand J se complace in mocirla USL, cand permite unui mizerabil trädätor liberal- rosiu ,sä jigneascä diaspora, este
    normal sä fie dezamägitzi. nimeni nu s-a ridicat contra declaratziilor manechinului rosu, sä-i mai votezi pe liberali?
    DECE? coalitzia uslinoasä isi face jocul, fac numai jocuri de
    imagine. ce face J.? isi pregäteste apartament in palat,bucätorie, dineri. rochiile de searä si le-a comandat d-na.
    dar romanii ce träiesc in romania, asociatziile , sunt multzumitzi?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,238 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.314 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,238 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: