Grecia, starea de spirit

29 Iunie 2015 at 11:46 14 comentarii

Postare din mai 2010, anul în care președintele Băsescu&premierul Boc au decis reducerea temporară a salariilor bugetarilor. Pentru ei, o sinucidere politică asumată, pentru România, unica măsură în acel moment prin care era evitată încetarea de plăți, adică falimentul statului. Doi ani mai târziu România alege USL cu Ponta premier, patru ani mai târziu, după altă alegere care n-a reușit să îndrepte situația, Grecia alege Tsipras….

Gradina de hartie

Postat de Angel în „biblioteca din chioşc”

In Grecia, statisticile exprimă sec o realitate: 74% din populaţie declară net că nu este timp pentru greve si 51% (impresionant!) sunt gata să accepte şi alte sacrificii, în locul bramburelii sociale, care va conduce cu exactitate matematică la faliment; ceea ce nu par a observa elitiştii de afară şi „de sus” în  avântul lor denigrator la adresa a milioane de oameni aparţinând naţiei şi zonei Balcanilor, pe un ton superior-moralist! şi nici procentul de 40% (şi peste) de creştere al internărilor în spitalele de boli nervoase! Da, cifra e data din surse oficiale. Deşi, la drept vorbind, nu ştim care “locuri pentru nebuni” sunt mai mari: cele de dinăuntrul spitalelor sau cele din afară? …De-a lungul istoriei, în Grecia (dar gândul meu nu se poate împiedica să nu privească în paralel cu România) au fost făcute destule greşeli catastrofale inclusiv un…

Vezi articol original 363 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Entry filed under: 7301634.

Jin Xing, from military officer to ballet dancer Declin

14 comentarii Add your own

  • 1. theo  |  29 Iunie 2015 la 13:16

    BUNÄ
    pe mine mä deranjazä autismul romanilor,incapacitatea recunoasterii sacrificiului fäcut de dl. Boc si Presedinte,
    nimeni nu vorbeste ,nimeni nu spune adevärul,
    banii pt. märilea salariilor täiate existau, asta spunea dl.Boc.
    iar Tonta inganfat si obraznic, si-a arogat meritul.

    unde este socitatea civilä?numai vorba de ei.rusinos.

    Apreciază

  • 2. theo  |  29 Iunie 2015 la 13:19

    nici nu avetzi habar, ce indoctrinatzi,incäpätzinatzi si
    puturosi sunt. de aia nu aceptä indicatzii, „ei le stiu pe toate.”

    Apreciază

  • 3. noradamian  |  29 Iunie 2015 la 18:18

    Ziua bună! 🙂 Theo, poate ce li se-ntâmplă acum grecilor îi vor ajuta pe unii să-nțeleagă ce s-a petrecut la noi! Nu mă refer la antena, RTV, manipulatorii din presă- bineînțeles, ci la oamenii sănătoși la cap, cei cărora le funcționează cât de cât memoria și judecata.

    Apreciază

  • 4. theo  |  29 Iunie 2015 la 21:59

    desi MRU a deceptzionat, totusi nu mi-ar place sä castige
    ciuma rosie. prietenii de escrocherii ce sunt de partea lui Ponta, käkä-paiatza Crin, sincer ei amandoi , au fäcut puciul.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  29 Iunie 2015 la 22:51

    Așa gândesc si eu! Ca de obicei, preferăm răul mai mic…

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  29 Iunie 2015 la 22:54

    Noapte bună 🙂

    Apreciază

  • 7. theo  |  30 Iunie 2015 la 10:53

    bunä ziua,
    faptul cä paiatza Crin nu voteazä pt. MRU, era clar,
    acest nemernic este un mizerabil , prieten cu Ponta,
    joacä tipic liberalilor sceneta „trädärii”

    trädarea träsätura specificä liberalilor.

    Apreciază

  • 8. noradamian  |  30 Iunie 2015 la 16:38

    Ziua bună! 🙂
    Theo, ce podoabe a avut si are si peneleul ăsta 🙂

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  30 Iunie 2015 la 16:39

    Ca efect al corupției guvernelor Greciei (de stânga și de dreapta!) care s-au perindat după intrarea în UE, în 2013 nr. bugetarilor angajați la stat ajunsese la1,2 milioane la 11 milioane locuitori. Adică mai mult de 10% din populație! Veniturile, pensiile și privilegiile bugetarilor din administrație ajungând să contrasteze izbitor cu cel al majorității populației (cca 10 milioane) care înseamnă sectorul privat- lovit din plin de criză si de manevrele politice. O cauză a confruntărilor civil-sindicale sângeroase din Atena ultimilor ani! Fenomen generat de corupția politică, inclusiv prin utilizarea banilor europeni, asemănător cu ce s-a petrecut (și se petrece și acum) la noi pe parcursul guvernărilor (stânga, dreapta, stânga) Năstase și Tăriceanu, Ponta- care si-au asigurat o armată politic-birocratică enormă în sectorul administrativ, în interes propriu, din 2010 -fără să atingă deocamdată gravitatea situației din Grecia. Exceptând guvernarea Boc, nr bugetarilor a crescut exponențial: 1.189. 861,în martie 2015 la 19.577. 465 loc. Adică vreo 6 %. Aceia care vorbesc aiurea de „huzurul grecilor” in integrum, ar trebui totuși, să aibă în vedere aceste cifre.

    Apreciază

  • 10. theo  |  30 Iunie 2015 la 19:17

    Tonta a primit un ciocan peste rotilä

    Apreciază

  • 11. neax  |  30 Iunie 2015 la 22:48

    1. Statistici oficiale?! Nici dacă spun că după noapte vine ziua, nici dacă sunt ale unui guvern normal, să zicem UK, nu au nicio valoare de adevăr. Nu e o figură de stil, vă dau surse dacă vreți.
    2. Din experiență personală, e o performanță să găsești altceva decât cafea la o terasă din Grecia înainte de ora 10. Și, după 10, cu insistențe, un Tzatziki. Așa cum e o minune să găsești o tavernă într-un sat pescăresc, unde să-ți facă o ciorbă de pește (de fapt, un pește fiert în apă și scos pe un fund, deasupra.

    Apreciază

  • 12. noradamian  |  1 Iulie 2015 la 00:27

    Neax, .

    1.Angel trăiește în Atena si vorbeste despre ce era în 2010! Între timp au evoluat lucrurile, și nu spre bine. Lucrurile stau rău mai ales în marile orase. În insule situația pare mai bună. Sunt diferențe însă de la o insulă la alta.
    2. Am fost în Creta și-n Santorini luna asta, le-am bătut în lung și-n lat șipot spune e că ăsta e programul lor tradițional! De pe la 10 dimineața până la miezul nopții, cu siesta obligatorie la amiază (magazinele)
    Iar tavernele cafeteriile și cafenelele funcționează din plin de la amiază până noaptea târziu. Și găsești preparate bune cu prețuri mici și servire rapidă. Cel puțin unde am fost eu.
    ps. Între hoteluri si restaurante erau însă multe locații abandonate. la fel și în Argolida unde am fost acum 2 ani. Iar localnicii nu erau prea veseli. Ar fi multe de spus si despre invazia străinilor de tot felul care s-au instalat acolo: ruși, nemți, arabi transfugi etc.

    Apreciază

  • 13. noradamian  |  1 Iulie 2015 la 00:28

    Theo, 😀

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  1 Iulie 2015 la 00:32

    Noapte bună! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,232 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.314 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,232 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: