VLADIMIR SOLOVIOV: Trei dialoguri despre sfârşitul istoriei universale (1)

6 Septembrie 2015 at 09:04 Lasă un comentariu

Gradina de hartie

Recunoscut drept cel mai de seamă gânditor al Rusiei, lui Vladimir Soloviov i se datorează reactualizarea temei centrale a filozofiei teologale în pragul intrării în secolul XX, aceea a răului metafizic şi, de aici plecând, întemeierea curentului existenţial creştin, de la care se revendică o serie de cunoscuţi scriitori şi filozofi care i-au urmat- S. Bulgakov, N. Berdiaev, S. Frank; poeţi simbolişti: A. Block şi A. Belîi. Dar până a ajunge la această viziune, spre sfârşitul scurtei sale vieţi (moare în 1900, la doar 47 de ani) Vladimir Sergheevici Soloviov, parcurge un drum sinuos, trecând printr-o perioadă de nihilism, apoi prin una de utopie teocratică întemeiată pe speranţa reunirii bisericilor creştine, pe tot parcursul ducând şi o intensă activitate publicistică, literară, filozofică, concretizată în zece volume plus încă patru de corespondenţă publicate după moartea sa. Bulgakov aprecia această impresionantă creaţie drept „cel mai sonor acord din câte au răsunat în…

Vezi articol original 262 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Entry filed under: 7301634.

Fulgurante VLADIMIR SOLOVIOV: Trei dialoguri despre sfârşitul istoriei universale (3)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 885,464 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.304 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 885,464 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: