Asediul căpușelor

Mai 24, 2016 at 11:12 23 comentarii

Între 1994 şi 2005 „Universitar Farma”, firma lui Virgil Condrea funcționa în Spitalul Universitar condus de Sorin Oprescu. Spitalul plătea facturile pentru utilităţi şi acoperea 20% din cheltuielile de producţie și încasa 20 la sută din profit. După 2005, firma s-a transformat în Hexi Pharma şi a fost preluată de fiul lui Virgil Condrea. De atunci au început să curgă şi contractele cu spitale din toata ţara.

În 2012 Sorin Oprescu e votat masiv de „poporul pesedist” al capitalei și ajunge primar general în ciuda dovezilor evidente ale falsificării listelor sale cu susținători și a promisiunii fantasmagorice cu șoseaua suspendată, ca mod tipic d-lui de a-și lua în balon votanții- știind cât îi duce mintea. Încurajat de amoralitatea alegătorilor săi, Sorin Oprescu se dedică matrapazlâcurilor, e prins cu ceva șpăgi, nici măcar dintre cele mai serioase, și ajunge la zdup. Proaspăt eliberat, vine la Antena 3 în siajul d-nei Firea ajutând-o să-și facă campanie în aceeași notă falsă, mizând, de-acum tradițional, pe amoralitatea, pe lipsa valorilor civic-democratice, a electoratului pesedist. Tragic e că nu-și dau seama, cei mulți dintre ei, câte drame legate de viață și sănătate ar fi evitat dacă destinul lor de cetățeni n-ar depinde, de atâția ani, de aceste căpușe politice și de rețelele corupției pe care o amplifică cu susținerea lor în fiecare zi. Dan Condrea dispare (convenabil!) într-un accident rutier cu multe elemente nedescifrate, și deși românii, parte din ei, par a a-și da seama că au fost ținta (și mai sunt!) unui genocid insidios nu fac legătura acestei afaceri morbide, ca și a altora mai puțin spectaculoase, cu rolul cioporului de căpușe în nefericirea țării și nesiguranța în care ne ducem viața.

Cu toate operațiile estetic-politice prin care încearcă să se delimiteze, la nevoie, din rațiuni politicianiste, de PSD, cel mai eficient sprijin pentru partidul- matrice, generator absolut de corupție, a fost și rămâne însă, penelismul multilateral ramificat cu pretenții (ridicole) de liberalism. E destul să ne gândim la figurile reprezentative de peneliști din istoria politică recentă, de repetatele lor contorsiuni ideologic-partinice! De la Patriciu la Tăriceanu, de la Norica Nicolai la Crin, de la Predoiu la Iohannis (primul președinte dat de penele, via Grivco) și de la Blaga la Gorghiu- n-au reușit să fie mai mult decât instrumente pesediste refolosibile, după situație. Toți s-au hrănesc și se vitaminizează cu furaje de la Gâdea Varanului, cu contribuții, mai mici ori mai mari, și din partea altor televizii furnizoare de medicamente contrafăcute politic care ne costă tot mai mult.

 

Entry filed under: 7301634, Vedere în infraverde. Tags: , , , , .

Proiecții constructive, proiecții distructive Diluări și devieri

23 comentarii Add your own

  • 1. vosipetar  |  Mai 24, 2016 la 11:19

    Corupţia este ca si gunoiul. Trebuie dată afară în fiecare zi.

    Apreciat de 2 persoane

  • 2. noradamian  |  Mai 24, 2016 la 11:26

    Da, așa este! Fiindcă nu s-a făcut asta, acum ne sufocă gunoaiele…

    Apreciat de 1 persoană

  • 3. zapadalbastra  |  Mai 24, 2016 la 12:34

    Când crezi că ai scăpat de unul, apare altul în loc… ăștia au pepinieră, nu scăpăm de ei în veci!

    Apreciat de 2 persoane

  • 4. noradamian  |  Mai 24, 2016 la 12:59

    zapadaalbastra, ăștia care provin din aceeași plantație de paraziți rezistă și se-nmulțesc, în 25 de ani au prins aproape tot, greu să mai scăpăm de ei…

    Apreciat de 1 persoană

  • 5. vasilegogea  |  Mai 24, 2016 la 13:03

    Problema e că, asemenea păduchilor, căpușele aleg totdeauna locurile cele mai curate!

    Apreciat de 1 persoană

  • 6. noradamian  |  Mai 24, 2016 la 13:05

    și cum insecticidele oficiale sunt din ce în ce mai diluate, raportat la prolificitatea si capacitatea lor de a îmbolnăvi societatea, insectele astea produc epidemii în masă

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  Mai 24, 2016 la 13:06

    ultima oră vine totuși, c-o veste demult așteptată: pesedist-penelistul tăriceanu, șeful senatului și al doilea om în stat, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului în dosarul retrocedărilor unde e implicat de România (Paul), Truică și Silbertein

    Apreciat de 1 persoană

  • 8. dictaturajustitiei  |  Mai 24, 2016 la 19:04

    Bună Nora!
    Ce aleg Bucureștenii, nu se mai știe. Parcă prin anii `90 bucureștenii, nu toți, se deosebeau de cei din provincie care, sărmanii, iar nu generalizez, nu erau informați defel.
    Cei care urmăresc astăzi până la imbecilizare anumite posturi nu prea pricep ceea ce se întâmplă în Românica!

    Apreciat de 1 persoană

  • 9. theo  |  Mai 24, 2016 la 21:05

    a fost si la nunta lui Andronic la Monaco, plus afacerea, magazinul lui auto, era tot in Bäneasa. cum poate spune cä nu-i cunoaste, cand i-au fost consilieri si foarte apropiatzi…

    Apreciat de 1 persoană

  • 10. noradamian  |  Mai 24, 2016 la 21:15

    e prost, așa cum zicea si taică-su vitreg. DNA l-a prins ca pe un muscoi care bâzâia fără întrerupere de câtva timp 🙂

    Apreciază

  • 11. noradamian  |  Mai 24, 2016 la 21:17

    Carmen, din păcate bucureștenii de azi îmi par a fi, în marea lor parte, „garantați de vanghelie”. sper să mă-nșel, totuși 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  • 12. dictaturajustitiei  |  Mai 25, 2016 la 06:51

    😛

    Apreciază

  • 13. racoltapetru6  |  Mai 26, 2016 la 08:22

    Dacă nici cazul Hexi Pharma nu reprezintă un pericol național, de competența SRI, apăi nu știu care ar fi mai grav!

    Apreciază

  • 14. noradamian  |  Mai 26, 2016 la 11:11

    Ziua bună! păi cum să fie, Petru, din moment ce, așa cum tocmai a dezvăluit nevastă-sa, condrea era membru SIE si ei făceau parte din anturajul serviciilor?

    Apreciază

  • 15. theo  |  Mai 26, 2016 la 14:12

    bunä,
    desigur, nu vor recunoaste. ce este curios: de ce nu apare in filmäri? au schimbat omul sau masina? ei te obligă să speculezi. oricum, incet se ingroapä totul, iar pentru haita rosie este prielnic sä lucreze la cumpärat voturi cä lumea e ocupatä. deja sunt amenintzatzi cä n-o primeascä ajutoare dacä nu voteazä rosu- adicä PSD-ALDE

    Apreciază

  • 16. theo  |  Mai 26, 2016 la 14:14

    Nu mi se pare corect ca procurori, magistratzi, nu au atins tema Panait. Nesimtzitul plagiator s-a fäcut cä plouä.

    Apreciat de 1 persoană

  • 17. theo  |  Mai 26, 2016 la 14:15

    de ce mai este arafat escrocul, în minister? pentru ce servicii lucrează?

    Apreciază

  • 18. noradamian  |  Mai 27, 2016 la 04:15

    salut, theo,
    din ce în ce mai urât ce se petrece, greu de crezut că se va schimba ceva curând, în bine. am încredere în Ciolos, încearcă să îndrepte unele lucruri, dar e restricționat și amenințat și el dacă se apropie de zonele roșii…

    Apreciază

  • 19. theo  |  Mai 27, 2016 la 09:43

    bunä,
    o persoanä cunoscätoare: „acea masinä nu putea sä fie fäcutä armonicä, ca o bucatä de hartie, mototolitä räu in spate ca si in fatzä numai din impactul cu pomii, asta a fost plasatä acolo, s-au s-a produs acolo si o micä explozie.”

    Apreciază

  • 20. theo  |  Mai 27, 2016 la 09:48

    acum un an, condrea a scos-o pe sotzie bolnavä ca sä-i ia fata. a distrus-o, a distrus si firma sotziei, o amenintza si teroriza. cu prietenii, dottore si altzii au umilit-o si au diagnosticat-o cu boalä de nervi.

    Apreciază

  • 21. noradamian  |  Mai 27, 2016 la 11:18

    ziua bună!
    theo, fotografiile televizate văzute de toată lumea par săi dea dreptate persoanei care a remarcat că n-a fost vorba de un simplu accident.

    Apreciază

  • 22. theo  |  Mai 27, 2016 la 15:54

    ce a fäcut cu sotzia lui, am aflat de la cineva din Romania. a fäcut special aranjamentul pentru ca sä nu fie crezutä, ea a fost terorizatä si amenintzatä pentru cä stia multe. -asearä Rares o fäcea nebunä pe femeie, fiindcä acuza serviciile. eu nu cred cä este normal sä-si dea cu pärerea, cand nu stie adevärul. cel cäruia i-am arätat foto (face expertizä la asiguräri) mi-a spus cä ar fi fost posibil sä ajungä masina asa. in plus, de ce pe un drum foarte aglomerat, jumätate de orä nu a trecut nimeni si nu sunt nici filmäri.

    Apreciază

  • 23. noradamian  |  Mai 27, 2016 la 20:21

    se vede că a fost terorizată, biata femeie! poate că a acționat din răzbunare sau împinsă de cineva din aceeași zonă

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 877,037 hits

Grădina de hârtie

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,338 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 877,037 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: