Kairos

13 Februarie 2017 at 18:14 4 comentarii

Cred că termenul potrivit pentru ceea ce se întâmplă în România acestor zile e „conectare. nu reconectare! conectare la valori, la solidarizare firească, la simțăminte civice autentice. Nu mi-ar fi trecut prin minte că deprimanta lipsă cronică de solidaritate civică poate fi depășită, ca prin farmec, în câteva zile. că artiști, scriitori, poeți, hipsteri, corporatiști, șomeri și truditori, elevi și profesori, galerii sportive, tineri și pensionari, jandarmi și golani, creștini și atei, dincolo de diferențele materiale, educație, cultură, simpatii politico-ideologice (faptul că nucleele elitiste se dau jos din turn e în sine un semnal neobișnuit, de bun augur) descoperă ce-i leagă… de ce acum? de ce așa? Putem merge mult în urmă pentru niște răspunsuri, eu mă rezum la ce s-a petrecut recent. În primul rând, anul tehnocraților, cu toate neîmplinirile, a dat o măsură a beneficiilor pentru țară, posibile dacă, prin profesionalism și bună credință, s-ar șunta o clasă politică generatoare de degradare socială. În al doilea rând, luna de ofensivă a PSD-ului ajuns iar în capul trebii a dat, în contrapartidă, cu o nechibzuință istorică, măsura malefică a ceea ce intenționează să-i administreze unei societăți anesteziate de patimile politico-ideologice. Îndrăznesc să cred că, depășind plafonul ideologic, o parte semnificativă a societății românești se conectează acum, direct, la resorturile uitatei democrații participative. într-un moment neanunțat și într-un loc neașteptat.

Prin Kairos (καιρός), vechii greci înțelegeau un moment nedeterminat, o fereastră de timp în care se întâmplă un eveniment special prin semnificație. Un timp calitativ, unul diferit de măsurabilul Chronos (χρόνος). În seria evenimentelor de acest fel din istoria Eladei s-au înscris, cum știm, cele care au dus la nașterea democrației europene.

Ideologiile asigură o izolare mentală perfectă. Sub plafonul ideologic, locatarii se simt ca într-o cameră barică sub control. Traduse politic, momentele critice sunt raportate la doctrine și totul curge spre binele omenirii ca în operele marilor învățători care au grijă dintotdeauna de grijile ei. Dinăuntru nu se vede sensul istoriei. Personajele pictate într-un tablou nu văd tabloul. nici măcar pe ele. Cele din pictura politically correctness nu văd că excesele democrației au provocat haos și mari dezechilibre sociale. Ceilalți abia așteaptă să vină cineva să pună capăt unei democrații debilizate grav, fără să vadă că deja se întâmplă asta. Pentru ei nu contează riscurile și pericolele, socotind un act de dreptate faptul că plasa care sufocă drepturile și libertățile oamenilor se țese cu spor de la o zi la alta. Nu văd că the Great Trump la vest, the Great Putin la est și mai modestul Erdogan la sud, își marchează deja, fiecare în felul lui, zonele de influență și dominare. niște șefi de găști brutali ai planetei cărora cei din raza lor de atenție trebuie să le pupe inelul, ba chiar să le plătească taxe de protecție. Nu se iubesc între ei deși își recunosc, admirativ, desigur și concurențial, gena dominatoare, pofta abia stăpânită de a urni plăcile tectonice din arhitectura geo-globală. și, fără nicio îndoială, dorința irepresibilă, de a pune capăt democrației.

Reîntoarcerea la democrația participativă era utopie curată până la apariția rețelelor de socializare, căreia tiranii zilei i-ar pune lacăt, în orice moment. dacă pot. Cred că, dincolo de „impresia artistică”, de creativitatea colectivă, emulația surprinzătoare, în ciuda eterogenității, ăsta e motivul interesului, și a speranței, poate, cu care e privită în aceste zile, România. Îndrăznesc, din nou, să spun că nu e o întâmplare, ci începutul unui proces declanșat de stări, frustrări acumulate, încercări anterioare mai mult sau mai puțin eșuate de afirmare a unor segmente sociale, acumulări care și-au găsit acum timpul. Kairos! Poate va reuși, poate nu, poate nu imediat, dar schimbarea mentală, singura care poate regenera democrația, e incontestabilă. În plin război informațional, segmentată de interesele mânuitorilor de resurse planetare, societatea post-adevăr în curs de globalizare poate mai are șanse ca, plecând de la Agora virtuală și luminițele Agorei reale, să (re)instituționalizeze o democrație rezistentă.

Mi-aș dori ca doza de idealism din aceste gânduri să nu fie întrecută de scepticism

În fine, mă întreb și dacă actuala conectare la valorile judeo-creștine ale creștinismului primar, evidentă în special la comunitățile din cele mai năpăstuite părți ale lumii, e o coincidență, o întâmplare de genul „Kairos” concomitentă cu revirimentul la obârșiile democrației? …Dacă poate fi făcută o legătură, mai mult decât retorică, între ele?

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe, Vedere în infraverde. Tags: , , , , , , , , , , .

Spărturile în gard Într-o țară ca a noastră

4 comentarii Add your own

  • 1. vasilegogea  |  13 Februarie 2017 la 20:46

    καιρός are mai multe sensuri în greaca veche. Unul e acela de dreaptă măsură, convenabilă; altul, opus: fără măsură (nemăsurabil)… Dar și sensul de ocazie favorabilă, oportunitate sau, din contra: prematur…

    …așadar, la alegere!

    Apreciat de 1 persoană

  • 2. noradamian  |  13 Februarie 2017 la 20:56

    Am optat pentru „moment potrivit”, în ton cu evenimentele momentului (fără să limitez sensurile din retorica clasică și modernă) cu o trimitere interogativă, în final, spre sensul teologic.

    Apreciază

  • 3. racoltapetru6  |  14 Februarie 2017 la 08:46

    Fie ca opțiunea ta să fie cea mai întemeiată!

    Apreciază

  • 4. noradamian  |  14 Februarie 2017 la 13:33

    Nu opțiunea mea (oricum, evidentă) ci rostul determinării&rezistenței a sute de mii de oameni. Gândindu-mă la asta, am ajuns și la rostul demosului în politica Atenei, la modul în care, cu mii de ani în urmă, politica grecilor antici era decisă în Agora ateniană. Un punct zero în istoria democrației, și un mod de manifestare la care poate fi asociată firesc, atitudinea demosului în Agora noastră. Amploarea uriașă, modul pașnic, ludic, rezistent, diferit de a altor proteste, mai vechi sau recente, de pe glob, asta impresionează oamenii de afară care privesc cu interes ce se petrece la București și în țară, conștienți că în lume democrația e în declin.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 888,794 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.340 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 888,794 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: