Cui i-e frică de solidaritatea civică?

25 Februarie 2017 at 10:14 10 comentarii

Rezistența civică din această lună februarie 2017 la malversațiunile guvernului („eveniment pus la cale de o mașinărie a unor forțe străine” care-l scoate din sărite pe șeful PSD) nu e un fenomen întâmplător, nici indus din afară, nici trecător. Nu e trecător pentru că s-a copt în timp, maturizându-se treptat cu fiecare eveniment declanșat de politic sau legat de interese politice contrare celor sociale. Poziționarea multor lideri de opinie din media și a comentatorilor din zona lor de influență, însă, mai curând de partea intereselor politice, a dat de înțeles, din capul locului, că din partea lor nu e de așteptat un sprijin pentru solidarizarea civică. Primul test, revolta împotriva proiectului RMGC de devalizare a aurului de la Roșia Montana, și prima reușită. După o ofensivă de ani de zile, RMGC a fost nevoit să dea înapoi. O fază timpurie a procesului de solidarizare civică intens boicotată, pusă, sigur, pe seama „agenturilor” luată în râs de vânătorii de resurse strategice, de jupâni cu interese în afacere și de ideologi de dreapta pentru care acapararea resurselor strategice prin politici de spoliere tipice țărilor africane înseamnă politică economică capitalistă. Fără rezistența tenace a tinerilor din stradă, probabil am fi asistat acum, neputincioși, la demolarea a patru munți, apariția unui lac de cianură în locul lor, încărcarea aurului în conturi grase din cele patru vânturi, plus bacșișurile datorate unor de la noi.

Din nefericire, ca și în cazul asaltului necontenit la justiție, pofta de resurse a rămas aceeași. Ajuns la butoane, PSD revine la legile de exploatare sălbatică a fondului forestier și, nerăbdător s-ajungă la aur, dă, chiar acum, liber, la folosirea cianurilor.

Al doilea episod-reper al procesului de solidarizarea&maturizare socială a fost, fără îndoială, reacția de revoltă în urma tragediei de la „Colectiv”. Stârnit de nesimțirea cruntă&corupția politică, evenimentul, fără conotații ideologice de data asta, a dus la căderea guvernului Ponta, a marcat puternic emoțional, societatea, unind categorii disparate, a responsabilizat-o, eliberând-o, în bună parte, de dependența de politic.

Manifestările anti-guvernamentale de acum pot fi socotite momentul definitoriu al solidarizării sociale. În ciuda unor bariere ideologice, a dezagreabilelor frecușuri interinstituționale, a dependenței unora de lideri politici cu probleme (vizibil în scădere de influență) și a mediei servile față de patronatul obedient politic eșuate în misiuni penibile de propagandă,  societatea, mai independentă și mai sigură pe ea pe zi ce trece, a trecut examenul de maturitate civică. Pe cei indignați de unele exprimări mai colorate, uneori dure, din stradă, îi asigur că spiritul acestor manifestări n-are nimic cu violența și ura. Cei care au făcut sport, obișnuiți cu modul de manifestare al tribunelor în timpul unor întreceri sportive, știu că astea fac parte din spectacol.

În fine, este uimitor că acest proces responsabil de agregare socială are loc într-o atmosferă deloc încurajatoare, într-un spațiu geografic bântuit de trollii de la est și de alții de pe aici, de anti-rezistența marii părți din media, de segmentul dependent ideologic și de prizonierii din zona roșie, de neliniștile în creștere de la vest.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, Vedere în infraverde. Tags: , , , , , , , , , .

„La nord prin nord vest” Profesionişti şi artizani

10 comentarii Add your own

  • 1. racoltapetru6  |  25 Februarie 2017 la 11:21

    Mă întreb ce alții factori declanșatori vor urma, pentru că numai astfel de ocazii îi unește pe manifestanții de diferite vârste și ideologii. Sper doar să nu fie tragedii de genul „Colectiv”, ci mai degrabă reducerea amenzilor pentru hoții de păduri.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  25 Februarie 2017 la 13:06

    Are grijă, psd&alde să țină trează atenția și indignarea publică, prin tot ce face. ziua, și fărădelegea. cea mai obsedantă nevoie pentru ei, ca grupare mafiotă organizată, rămâne, însă, acapararea justiției. plus, desigur, și tot ce ține de jaf legal al resurselor, mai ales.

    Apreciat de 1 persoană

  • 3. theo  |  26 Februarie 2017 la 10:56

    cred cä e vorba de fricä, trädarea a fost cea care a dus la crize majore, multzi vor repede la putere, cand au väzut cä e vorba de muncä, de räbdare s-au retras ofensatzi sau au schimbat partidul. apoi väd jocuri deloc onorabile, Zamfir dela PNL, Träilä s-au altzi „liberali” se sictiresc si intre ei, dupä ce l-au injurat pe TB, asa vor ei sä uneascä dreapta, sä colaboreze. nici pe klaus nu-l suspectez de „loialitate”

    Apreciază

  • 4. theo  |  26 Februarie 2017 la 12:44

    Guzganii din haita rosie tot isi pun rudele in parlament. o tanärä Mihalcea- mare secretarä in Camera Deputatzilor, este fiica sobolanului Rozaliu, Hrebe, fiul lui Nästase consilierul lui Ivan, ajuns la Bruxelles- si multzi altzii. cat au hulit-o pe EBA, s-a spus ce activä si bine väzutä a fost în PE, acasä a fost numai injuratä, i s-a speculat orice gresealä. ura , fabrica de venin a fost arma comunistilor, o practicä si azi PSD-ALDE. cum sä inainteze aceastä tzarä? este profund nedrept să fie acuzatzi totzi nemtzii că sunt natzi, sä se facä si emisiuni de proapagandä contra lor. cine stie istorie stie cât au fost de chinuitzi, multzi, face diferentza, știe aportul lor la progres si culturä, nu-i bagä pe totzi în aceeasi oalä. eu am cunostintze care de zeci de ani merg in Ardeal sä refacä bisericile, pun oameni la curätzat cimitirele, etc. totul cu banii lor. in Banat la fel.

    Apreciază

  • 5. noradamian  |  26 Februarie 2017 la 13:24

    ziua bună! Theo, îți dau dreptate, multe lucruri aici merg tot mai rău, cei care au acaparat statul ăsta nu-l lasă din gheare. din nefericire, în loc ca măcar unii din ei să regrete și să încerce să schimbe lucrurile în bine, se întâmplă ( cu prea puține excepții) invers. zilele trecute chiarTB a declarat la antena 3 că e dispus să se alieze cu psd și alde.

    Apreciază

  • 6. theo  |  27 Februarie 2017 la 17:44

    el nu a fost la a3, e ceva scos din context de la guitz tv. niciodatä nu se aliazä cu PSD-ALDE.

    Apreciază

  • 7. noradamian  |  27 Februarie 2017 la 18:30

    și fără asta, de luni de zile, cam de când apare frecvent la rtv, are o atitudine ambiguă care a dezamăgit mulți oameni de bună credință. de-aia se folosesc de spusele lui indivizi de acolo și de la antene.

    Apreciază

  • 8. theo  |  27 Februarie 2017 la 22:02

    unde sä se ducä? se duce unde il invitä, a si spus-o dar imi pare f. räu, dacä te uitzi cum a fost proiectatä DNA- cata fost ]njurat pentru susținerea ei. acum cand de catva timp a fäcut DNA boacäne, sigur se supärä, cand el o sustzinea pe Kövesi, ea avea intanliri cu Ponta, ghitzä si altzii, din grupare incä unul care nu se simte vinovat MAIOR.- au deviat- din päcate sau fäcut multe greseli.

    Apreciază

  • 9. noradamian  |  27 Februarie 2017 la 22:16

    theo, cineva spunea că țara e bolnavă de cancer și unii dau vina pe citostatice pentru asta. cam așa stau lucrurile. greselile DNA nu justifică poziționarea nimănui, nici a lui TB, de partea lui ghiță și a haitei împotriva statului și a societății. TB consideră că parlamentul psd e unul de încredere. zilele trecute a declarat că LCK i-a distrus credibilitatea… asta nu poate spune nimeni că e scoasă din context…

    Apreciază

  • 10. noradamian  |  28 Februarie 2017 la 07:29

    Dragoș Paul Aligică:
    „DNA o avea multe pacate si ca orice intreprindere umana si romaneasca este perfectibila in nenumarate feluri. Dar ideea ca pune in pericol guvernarea, democratia sau statul de drept e o tampenie imensa. Si trebuie sa o spunem public clar si fara menajamente. Tampenia e ceva ce se diagnosticheaza, nu se dezbate in regim politologic sau constitutional”.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 890,709 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.359 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 890,709 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: