Apogeul

23 Mai 2017 at 13:44 4 comentarii

Revedeți parcursul politic, ca trasat, al celor 27 de ani. La suprafață, echipe partinice cu etichete, doar etichete, dreapta’ stânga, jucând non-stop în tot felul de variante, alba neagra. La fund, rădăcini adânci îmbârligate indestructibil de mangrove politico-mediatice pe cale de a înghiți orice fir de opoziție democrată, de civism, de rezistență.

Neîndoielnic că țara avea nevoie de politici alternative de dreapta și de stânga, cu accent pe cele inovatoare de dreapta, reparatoare de comunism. Dar de ce-am mai acoperi acum un artificiu politic programat? De ce să le validăm jocul? De ce mulți încă nu văd că, umplut cu minele prostiei&dezbinării de tehnicienii minciunii&corupției, recipientul ideologic s-a dovedit un izvor nesecat de „învrăjbește și stăpânește”?

Implementată în anii ’90 de nomenclaturiștii&serviciile defunctului dictator pentru a-și perpetua „victoria revoluționară”, polarizarea politică a funcționat, în fapt, ca anihilator al democrației reale și al pluripartitismului autentic; o farsă de care aveau nevoie cotropitorii statului, în noile condiții, ca să corupă, să stăpânească și să dicteze. A mai susține însă, o farsă cu farsorii activi la vedere, nici conformism nu se poate numi.

Departe de a dovedi viclenia perfecționată a stângii, strigătele elitist războinice ale dreptei, dornică de a-și clama supremația, n-au sensibilizat boborul. În schimb, n-a trecut mult timp și toată lumea a ajuns să dușmănească pe toată lumea. O lume războinică, bășcălioasă, sedusă de idoli de mucava, dependentă de justițiarisme extrase din teorii aeriene și-a găsit locul potrivit într-o capcană în care propagandiști de laborator extraterestru, din afara realității concrete, alimentează învrăjbirea pârjolind sistematic terenul politic de centru. inclusiv societatea civilă. Propagatorii urii&alienării par un fel de entități ectoplasmatice de judecată universală, veniți de niciunde să betoneze capcana fără a aduce câtuși de puțin ceva de Doamne Ajută…

Revedeți traseul presărat cu învrăjbiri nevindecabile, cu steagul aleșilor înfipt în cel mai înalt vârf al corupției, cu răul ajuns la apogeu și o să vă dați seama că am fost toți parte din spectacol. Mulți, doar ca figuranți. Deși târzie, trezirea uriașului adormit, solidarizarea de neoprit a străzii, ar putea fi unica șansă de intrare în normalitate…

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe, Vedere în infraverde. Tags: , , , , .

Duhuri blânde pe dealuri (3) Duhuri blânde pe dealuri (4)

4 comentarii Add your own

  • 1. racoltapetru6  |  24 Mai 2017 la 08:28

    Se pare că majoritatea agreează rolul de figuranți, plătit din când în când cu câte doi mici și o bere. Măcar nu trebuie să gândească.

    Apreciat de 1 persoană

  • 2. noradamian  |  24 Mai 2017 la 09:29

    Da, nu-i interesează mai mult. Mai sunt si cei atinși de lehamite care aleg marginalizarea. Sper că măcar o parte din ei să se fi trezit.

    O săptămână pe gustul tău, Petru! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  • 3. anuska  |  25 Mai 2017 la 10:25

    Apreciat de 1 persoană

  • 4. noradamian  |  25 Mai 2017 la 17:17

    Adevărat s-a înălțat!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 890,660 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.359 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 890,660 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: