Gâștele dichisite ale tușei Floare (1)

6 Iulie 2017 at 12:21 1 comentariu

–  …plus bani pentru renovarea bisericii, poate și pentru părculețul din față… Ar fi păcat să ratați așa o pleașcă, își încheie mesajul trimisul de la județ.
– Așa-i maică, ar fi bine să ajutăm biserica, că și biserica ne ajută… Baba Floare își făcu câteva cruci și, înainte de a ieși, băgă niște bănuți în cutia milei.

Sătenii, însă, nu păreau convinși. Mai zăboviră un pic la poarta bisericii sperând s-apară preotul. Popa Avram întârzia, cine știe ce mai avea de vorbit cu omul de la partid, așa că nu mai pierdură vremea și se împrăștiară care încotro, la treburile lor.

Spre seară se adunară la nea Gheorghe pe terasă, nerăbdători să reia subiectul, profitând că turiștii încă nu dăduseră năvală în sat și pensiunea era aproape goală.
– Eu zic că popa nost’ n-o să se învoiască. Îi tânăr și încă n-a luat mirosul banului.
Nea Gheorghe știa ce spune. Văzuse multe la viața lui, dar asta era prea de tot… Le umplu cu țuică, de-aia bătrână de trei ani, clondirașele pictate primite în dar de la un turist finlandez mai an, îi lăsă să pună satul la cale și ieși să-și hrănească animalele din bătătură.
– Da’ Nichifor pe cât s-o fi învoit ca s-o lase pe Chivuța lui să facă pe mireasa? …să-i puie popa altă coroană și alt inel pe deget?
Taină mare!… mai mare ca a Sfintei Căsătorii. Nimeni nu știa. Poate negociase, că se pricepea la târguri de-astea, poate se învoise doar de dragul satului.
Ce se va întâmpla de-acuma, depinde numa’ de Cel de Sus. și de popa Avram. De asta nu se îndoia niciunul din meseni. Că primarul și consilierii își terminaseră treaba: mireasa și mirele erau pe fază, costumele erau din alea de la expoziție, la căminul cultural se făcuse curățenie ca de Paști, echipa de dansuri din comună era cea mai bună din județ. Câteva cumetre își scoseseră deja la aerisit hainele bune din lăzile de zestre și așteptau doar semnalul de la Primărie ca să se apuce de pregătit masa, cu supă de pasăre cu tăiței de casă, cu fripturi și plăcinte.

Delegația chinezilor era așteptată să sosească în sat, vineri după amiază. La primărie, pliantele cu programul tipărit erau gata. Atracții, una și una. Și, ce noroc, în sâmbăta aia se nimerise să aibă loc o nuntă tradițională la care erau invitați și oaspeții! Oportunitate de neratat pentru sat, cum le spusese, apăsat, trimisul de la județ…
– Io nu le dau dintr-ale mele pentru paranghelie, n-au decât s-adune de la tot satul… nici pe cocoșul ăsta bătrân nu-l dau, se suci baba Floare aruncând grăunțe în curtea păsărilor. Pe urmă goli tot acolo și vișinele din damigeana cu vișinată de anul trecut.

Nu știu cine veni cu vestea că popa Avram refuză făcătura (chiar așa a zis, „făcătură”). Păi, asta așteptau! Pe terasă, oamenii parcă luară foc. În afară de Duțu, nepotul primarului, și de Paulică, secretarul de la primărie, ceilalți erau de partea părintelui. „Bravo lui, om tare, din cap până-n picioare!… Da’ nici noi nu suntem linge-blide”.
– Tare, Părintele, dar asta, fiți siguri, îl costă. Că ăștia, îi știți, nu renunță nici de-ar fi să-l aducă aici pe mitropolit, se încruntă nea Gheorghe. Și, să nu zic vorbă mare, da’ începând de duminică, cred c-o să ne trezim cu alt popă, mai supus, mai de-al lor.

Anunțuri

Entry filed under: 7301634, grădina cu trufe. Tags: , , , , .

Încă un pas TAGO sau „Iluminarea lumii prin bătaia tobelor”

1 comentariu Add your own

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 887,442 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.322 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 887,442 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: