Pentru apărare

21 februarie 2018 at 15:00 5 comentarii

Numărul morților în incidente armate crește an la an dincolo de ocean. Numai în ultimii patru ani,  în Connecticut, Orlando, Las Vegas. Iar acum, din nou, Florida (la colegiul Marjory Stoneman Doglas High). Morți pe bandă care îngroașă numărul victimelor incidentelor armate, mai numeroase decât în toate războaiele petrecute pe teritoriul SUA. „Oamenii fac crime, nu armele”, repetă adepții cultului armelor. Armele-s doar pentru apărare. Vândute  liber, oricui. Într-o parte, 17 oameni secerați de gloanțe, în cealaltă, târg de arme. Se-ntâmplă, e normal, zic vânzătorii, asta-i viața. Viața merge înainte ca și moartea, iar businessul cu arme înflorește. Ipocrizia celor care fac bani din moarte nu are limite când invocă al doilea amendament, trecând peste „Freedom of speech”, primul amendament. Armele de top care ucid printr-o rafală tot ce e în raza lor de acțiune au ajuns la performanțe ucigașe incomparabile cu ale pușcoacelor din vremea colonizării Americii.

Susținuți de o mare parte a societății americane, elevii de la Colegiul din Florida acuză lipsa de control asupra armelor letale, acuză Asociația Națională a Producătorilor de Arme (NRA) și pe președintele Trump a cărui campanie a fost sponsorizată cu 30 milioane de dolari de NRA. Președintele Trump acuză FBI și partidul democrat care se ocupă de fake-urile rușilor în loc să aibă grijă de viețile oamenilor. Dreptacii extremiști, inclusiv cei de prin părțile noastre, visează o lume burdușită de arme. Pentru apărare. Ei își zic creștini. Își iubesc aproapele ca pe ei înșiși. După fiecare nou episod sângeros, vânzările de arme cresc spectaculos. Pentru apărare. Nikolas Cruz, în vârstă de 19 ani, asasinul celor 17 persoane din școala de unde fusese exmatriculat, și-a demonstrat în mod strălucit competențele de trăgător într-un program școlar susținut de NRA. Tot pentru apărare. Cu cât mai multe arme, cu atât mai multă siguranță, spune NRA. În 2016, Cruz, membru al echipei de școlari instruiți de NRA în mânuirea armelor letale a primit un grant de 10.000 de dolari din partea asociației. În 2015, Fundația NRA a acordat 2.2 milioane de dolari subvenții similare, care au promovat utilizarea armei în școli din toată țara. Subvențiile  includ  granturi „pentru școlile elementare și medii”.

https://thinkprogress.org/nra-cruz-donation-marksmanship-c7f68d54a25f/

Reclame

Entry filed under: 7301634, Vedere în infraverde. Tags: , , , , , , .

Democrația în suferință De ce plâng crocodilii, mamă?

5 comentarii Add your own

  • 1. neax  |  21 februarie 2018 la 23:12

    E ceva în neregulă aici. Există comunități foarte evoluate (Elveția) și unele foarte primitive unde aproape toți bărbații au arme dar nu se aude de genul ăsta de atacuri în masă. Ce le declanșează în SUA? Dacă multe arme ar însemna atacuri nebunești în școli, am avea asta și în Elveția și toate -stanele.

    Apreciat de 1 persoană

  • 2. noradamian  |  21 februarie 2018 la 23:43

    E vorba de NRA, asociație extrem de bogată, influentă politic și puternică. Până și la conferința FITS cu Tim Robbins, de-acum doi ani, la Sibiu, s-au pus întrebări pe tema asta, el fiind cunoscut nu doar ca actor și regizor ci si pentru implicarea în probleme sociale. Nu era deloc optimist, nu vedea o rezolvare, se aștepta la agravarea fenomenului în ciuda intensificării protestelor.

    Apreciază

  • 3. racoltapetru6  |  22 februarie 2018 la 07:08

    Arma procurată pentru apărare devine inutilă, ba chiar o provocare pentru agresor, dacă acesta din urmă o scoate primul și trage. Iar în SUA este cunoscut faptul că sunt foarte multe cazurile de depresie, un factor care poate duce la crime în masă.

    Apreciat de 1 persoană

  • 4. noradamian  |  22 februarie 2018 la 23:28

    Corecte observații, Petru! Nu-i greu de imaginat ce s-ar întâmpla aici, și-n multe alte locuri unde depresia e o problemă socială, dac-ar exista asemenea „libertate”.

    Apreciază

  • 5. Superduque777  |  23 februarie 2018 la 23:28

    Why u dont vote us?
    https://superduque777.wordpress.com/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 902.242 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.399 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 902.242 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: