Tensiuni

19 aprilie 2018 at 17:40 5 comentarii

Construit pe o minciună fondatoare, regimul post-decembrist conservator de ceaușism reșapat este marcat de autodistrugere. Că fractura între vorbă și faptă duce, mai devreme sau mai târziu, la colaps, se vede limpede acum când farsa împopoțonării uzurpatorilor cu blazoane liberale și social-democratice se apropie, din abuz în abuz, de o criză inevitabilă. De aceea, inculparea lui Iliescu și a camarilei sale instalate în numele revoluției, deși cu 28 ani întârziere, e un imperativ moral, juridic și istoric.

Un lucru ar fi trebuit înțeles deja din nebulosul parcurs politic al deceniilor recente: nicio rețetă universală ori de împrumut nu poate schimba rădăcinile toxice ale partidelor de sorginte comunistă care parazitează țara&societatea cu efecte distructive acumulate în toate privințele și-n toate domeniile. După toți anii ăștia epuizanți de jocuri politice duplicitare văcsuite doctrinar menite să mascheze jaful resurselor &impulsurile totalitare, e nevoie de o reașezare politică flexibilă curățată de colcăiala uselistă care a contaminat prea grav și prea mult timp statul și societatea.

Faptul că dl. Cioloș nu-și închide partidul într-o politică înregimentată ideologic e un semnal corect în statul nostru secătuit de corupție, impostură, birocrație și războieli ideologice, vulnerabil la infecția totalitaristă. Corect și necesar, pentru că ar descuraja extremismele, ar descâlci amestecul puterilor în stat și ar neutraliza cât de cât dependența de ideologiile de carton care seacă energia societății. Bineînțeles că emanațiile peceriste și progeniturile lor politice, inamicii naturali ai profesionalizării și eficientizării politicilor publice, ca și ai civismului, trolii&mercenarii, testează deja tehnicile de prosteală în masă, rețetele de fake-uri etc. pentru sezonul electoral.

Nici USR, primul partid care a reușit să facă o breșă în fesenismul-pecerist și nici „România Împreună” nu-s compatibile cu bolovanii partinici post-decembriști. (Deloc întâmplător, debirocratizarea a fost prima măsură a guvernului Cioloș din 2016). Din nefericire, s-au adunat atâtea lucruri de reparat, atâta jeg de curățat, atâta obișnuință cu mizeria, încât va fi extrem de greu de însănătoșit stat&societate fără o educație politică serioasă, fără solidarizare socială&suportul majorității cetățenilor. Un program flexibil profesionist, generator de politici publice în care să-și găsească locul potrivit proiecte indispensabile societății- liberale (investiții, dezvoltare durabilă cu protecția resurselor, etc) și social-democrate (măsuri anti-sărăcie, educație, sănătate etc) ar putea aduce stabilizarea instituțională pe coordonate democratic-europene.

Reclame

Entry filed under: 7301634, Vedere în infraverde. Tags: , , , , , , .

Marfă proaspătă, neicusorule… Machiavelescu

5 comentarii Add your own

  • 1. racoltapetru6  |  19 aprilie 2018 la 18:21

    Prea multe ambiții personale, reminescențe ale trecutului molipsitor, fac imposibilă o unire a opoziției și găsirea unui singur lider pe care să-l împingă în față. Sunt încă politicieni fără dosare în așteptare, doar că trebuie a depăși starea asta de hăituială ineficace și, adesea, ridicolă.

    Apreciat de 1 persoană

  • 2. noradamian  |  19 aprilie 2018 la 22:28

    Da, Petru, reminiscențele trecutului au răbufnit și amenință viitorul. Nu cred că e nevoie de o opoziție bloc (care s-ar sfărâma așa cum am mai văzut) e suficient să existe o competiție onestă, cooperare pe obiective comune cu susținerea celui care are mai multe șanse.

    Apreciat de 1 persoană

  • 3. neax  |  27 mai 2018 la 08:06

    Exact! Și câți i-au sărit deja la gât lui Cioloș că nu-i destul de politic, destul de de dreapta, etc.
    După mine, simpla decizie pe care a luat-o Cioloș pentru desființarea obligativității ștampilelor a însemnat la fel de mult pentru destalinizarea României cât și împușcarea lui Ceașcă (dacă nu cumva procesul și execuția lui Ceașcă au fost tot în bună tradiție stalinistă).

    Apreciat de 1 persoană

  • 4. noradamian  |  27 mai 2018 la 17:21

    Din nefericire, corupția ca liant al politicilor aberante de restaurație și birocrația ca suport al lor anihilează orice valori social-comunitare. Cu un bobor fezandat mediatic, contraselecția a ajuns la apogeu..

    Apreciat de 1 persoană

  • 5. neax  |  27 mai 2018 la 21:32

    Păi, începând cu Sclava Isaura, trecând prin protevea, otevea, A3, nimic n-a fost întâmplător. Einstein să fi fost, și tot te cretinizai.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 903.444 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.405 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 903.444 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: