Unde Har nu e, nimic nu e…

14 octombrie 2018 at 14:58 7 comentarii

Un om al bisericii nu intră în politică pentru a-l aduce pe păcătos la Hristos. Un preot care cochetează cu politica își trădează misiunea. Îl trădează pe Hristos, regresează, își împinge treptat biserica sub lege. „Hristos e sfârșitul legii, pentru ca oricine crede în el să capete neprihănirea”. O biserică sub lege și-a pierdut harul. Și unde Har nu e, nimic nu e. Funcționăreală și indiferență. Inerție și formalism. Un timp, lucrurile astea nu se văd. În alt timp, acolo unde ar fi trebuit să fie iubire, se vede golul. Golul umplut cu vorbe în care-și fac loc habotnicia resentimentară, bigotismul, ura. Ritualul și tradițiile sunt importante dar nu creează conștiința evanghelică. Acum două săptămâni, un preot ortodox și unul neoprotestant argumentau, pe un post de radio local, importanța istorică a referendumului. Conversație motivațională de convins enoriașii. Factorul politic nu intra în pledoarie. Puteai crede că e o acțiune bisericească și-atât. Puteai crede, dacă nu știai contextul, dacă n-ai fi urmărit șiragul bine organizat de evenimente religios-politice din ultimele săptămâni și conexiunile cu evenimente de aceeași natură din vecinătate, că referendumul urma să declanșeze o epocală revoluție religioasă. Potențialul demolator pentru biserică al unui eventual eșec nu intra în calcul. În final, convivii au venit, sub pretextul apărării valorilor, cu ideea înființării unui partid politic-creștin!… O idee care, după agitația grupărilor politico-religioase, a prins deja în solul negru de ură al Asociației Prodescens ca și-n al dreptei(așa-zis creștină). E momentul pentru un partid religios de tip „The Kingmaker”- scrie un prozelit, pe modelul vechilor partide religioase din Israel. În fine, am înțeles! După ei, e timpul ca un partid creștin puternic să radă necredința și să facă curățenie.

Trecând peste faptul că un stat laic în care comandamentele religioase se amestecă cu cele politice nu ajută nici credinței, nici politicii, încercarea de a despăcătui lumea prin mijloace politico-religioase e un derapaj de la esența creștinismului. Un pas în gol. Îl scot pe Hristos din creștinism, chiar dacă vorbesc în numele lui. Cu efortul comun al politicului, al bisericii ortodoxe și al unor culte. Deocamdată n-au reușit. În gol a căzut referendumul. Strădania unor oameni ai bisericii (din fericire nu toți!) de a pune legea peste HAR, de a reduce nivelul de conștiință la cel dinaintea celor două milenii de creștinism, ne teleportează, într-un fel, în vremurile tulburi dinaintea venirii lui Hristos. Dinaintea Evangheliilor. Dinainte s-avem parte de bogăția învățăturilor lăsate nouă de Isus, pentru care a fost răstignit. Dinainte să citim „Așa că omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți căci prin faptul că judeci pe altul, te osândești singur”. (Romani 2.1)

Publicat în ediția tipărită a revistei Kamikaze, nr. 42, 17-23 octombrie, 2018.

 

Entry filed under: 7301634, Grădina de hârtie, Meșterul Manole construind Turnul Babel. Tags: , , , , , , .

Rondelul bucuriilor mici și mari Medic și bolnav

7 comentarii Add your own

  • 2. Ovidiu Gandore  |  14 octombrie 2018 la 17:18

    un preot cu scaun la cap.

    Apreciat de 1 persoană

  • 3. noradamian  |  14 octombrie 2018 la 19:00

    Sunt și preoți cu scaun la cap și cu inima mare. De pildă, Vasile Popovici care-i scria acum câteva zile Mitropolitului Banatului

    „Părinte,
    Ați fost între inițiatorii acestui referendum, deși rolul dvs ca ierarh nu e câtuși de puțin să inițiați legi.
    Căderea referendumului ar trebui să fie un moment de reflecție profundă – pentru dvs ca și pentru acei preoți care s-au implicat în politică și-n treburi lumești, de aici și din toată țara.
    Mesajul pe care l-au transmis cetățenii români ieri și azi e clar ca lumina zilei pentru ierarhii bisericii noastre ortodoxe : e momentul renunțării la lux, la iubirea de arginți, la legătura veche cu un partid anume și cu toate partidele. E de multă vreme momentul să uitați de milioanele de la buget. E momentul, Părinte, să redescoperiți creștinismul, care înseamnă iubire necondiționată pentru aproapele și mai ales pentru aproapele în nevoie. E momentul, Părinte, să vă reîntoarceți la operele sociale, cu modestie și dedicație curata. E momentul, Părinte, o tot repet, să vă lepădați ca de Necuratul de tentația politică.
    La ora bilanțului nu numai liderii politici trebuie să-și prezinte demisiile, ci și preoții implicați în această făcătură. Dvs cel dintâi. Să vă luați haina călugăriei și să vă retrageți în meditație și penitență lungă.
    Mai ales pentru dvs sună acest îndemn, Părinte, ca Mitropolit al Banatului, naționalist într-o regiune multiculturală, închistat într-o societate locală deschisă la minte, anti-ecumenic într-o Timișoară ecumenică. Să faceți bine, ca inițiator al demersului, să vă puneți întrebarea grea, grea de tot, de unde returnați la vistieria statului cele 35 de milioane de euro, cât ne-a costat fantezia dvs de aventurier în lumea legilor lumești.
    Și nu uitați : e momentul, Părinte, să vă retrageți la mănăstire, spre iertarea păcatelor și îndreptarea minții ! Ieri și azi vi s-a transmis un semn de la oameni, care nu poate fi decât un semn de sus. Ascultați-l cu mare atenție !
    Dumnezeu să vă lumineze întru luarea celei mai bune decizii. Bine ar fi s-o luați chiar mâine. Nu e scăpare !
    Vasile Popovici
    Ortodox cu credință mare și îngrijorare pentru soarta bisericii noastre ortodoxe încăpute pe mâini nevrednice”

    Apreciază

  • 4. racoltapetru6  |  15 octombrie 2018 la 09:22

    Din păcate sunt prea puțini preoți cu har, iar ei sunt și greu de găsit, din moment ce nu se împing în față.

    Apreciat de 1 persoană

  • 5. noradamian  |  15 octombrie 2018 la 10:21

    Ei, aceia puțini, de orice confesiune, sunt „sarea pământului”, ei sunt păzitorii harului, deși nu ies în evidență. ca și creștinii „dintre ziduri”.

    Apreciat de 1 persoană

  • 6. Ovidiu Gandore  |  15 octombrie 2018 la 11:05

    Pusesem un link ieri.

    Apreciat de 1 persoană

  • 7. noradamian  |  15 octombrie 2018 la 12:35

    Ovidiu Gandore, era la spam. excelent articol. L-am recuperat https://ioanflorin.wordpress.com/2018/10/13/calea-bisericii-este-pastoratia-nu-referendumul/

    „n-am să cred niciodată că votul este calea Bisericii de a-și apăra învățăturile, în primul rând pentru că este vorba de un principiu care simt că-i stă împotrivă: scopul legilor este să-l constrângă pe om, nu să-l facă mai bun. Or omul Bisericii trebuie să devină bun prin liberul său arbitru, nu prin constrângere. Iisus a câștigat sufletele păcătoșilor nu cu ajutorul legilor, ci mai degrabă împotriva lor. Asta nu înseamnă că legile nu sunt bune, ci că nu aceasta este calea Bisericii pentru mântuirea păcătoșilor: calea ei este pocăința și trezirea conștiințelor prin pastorație. Eu vreau să-i pot spune oricărui om care intră în biserica unde slujesc eu: în locul acesta nu te judecă și nu te oprește nicio lege omenească, ci doar cuvântul lui Dumnezeu.
    Pentru multă vreme de-acum încolo ne vom privi la Liturghie cei care am votat cu cei care n-am votat

    În al doilea rând, orice vot divide societatea, naște pasiuni, speculații politice etc., adică o tensiune socială pe care Biserica nu are voie să o transfere în turma păstorită. Singura tensiune îngăduită în Biserică este cea a căutării mântuirii. Dar acum, la sfârșitul referendumului, nu numai că suntem o societate și mai dezbinată, două jumătăți de lumi care și-au spus în față toate mizeriile, dar am aruncat sămânța vrajbei și în Biserică („cine nu votează la referendum nu este creștin”).”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 918.507 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.439 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 918.507 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: