Vulpile în vrie

4 martie 2019 at 18:30 6 comentarii

Aproape uscată în ultimii ani, dădu și via noastră politică puțintel în floare și năvăliră vulpile. Cum câinii de pază ai democrației s-au umplut de jigodie (majoritatea!) vulpile par să stea mai bine cu analizele. Da’când emit pe aceeași lungime de undă cu javrele, efectul de fermentație e dezgustător.

Poate fi acceptată pretenția de echidistanță jurnalistică în raport cu nemernicia unui partid samavolnic care instaurează sub ochii noștri un regim dictatorial? Care duce un război pustiitor împotriva țării pe  care o conduce? Aceasta-i întrebarea!

Poate fi considerat jurnalism neutru obstinația cu care entitățile cu pricina vor să dea impresia că judecă solomonic părțile în timp ce recurg la atacuri brutale, de maidan, la adresa opozanților, preluate din arsenalul nemerniciei („nu-mi plac, sunt încrezuți, idioți utili, fanatici”.) Se pot încadra în rigorile jurnalistice&etice acuzele furibunde cu duhoare de zoaie pesediste? …E ceva ce n-am mai văzut?

Dacă semnalarea unor derapaje în câmpul politic e necesară, cotrobăitul obsesiv după niscaiva greșeli pentru a le folosi ca muniție în atacuri nedemne e chiar iscălitura presei „obiective” din gheretă. Datu-n stambă pentru declanșatul urii nu-i mai puțin imoral decât mercenariatul sinistru al televiziunilor din solda infractorilor. Otrăvurile cu care obiectivii cu ecuson își cinstesc vizitatorii or fi mai mai finuțe, dar nocivitatea e la fel. Bun prilej de aflat câtă neutralitate ipocrită zace-n ei!

Dar iată și oferta de sezon, promoțională, „două la preț de unu” cu care „echidistanții” profesioniști ies la înaintare pentru a atrage musculițele de oțet:
1- Îi enervează succesul  lui Kovesi ca și faptul că antipatia lor nu e contagioasă.
2- Fac alergie la USR-PLUS, folosesc orice prilej să-i îmbolnăvească și pe alții.

Prin „neutralitatea” lor atât de convenabilă politicienilor infractori, lighioanele toarnă oțet în burduful cu vin sperând să nu le năpârlească blana. Concret:
1.  – Pun semnul egal între Dragnea&PSD-ALDE, Tudorel&măcelarii justiției-  și USR-PLUS. Asta îi definește, e autograful lor deontologic.
2.  – Întrețin cu cinism&aroganță de hateri dezonorantul „mă piș pe el vot”.
3.  – Se vor, dacă nu producători de cutremure și fracturi, măcar disturbatori ai coeziunii alianței care-i preocupă ca o durere de burtă.

De fapt, strădaniile lor au efect invers. Râzgăielile infantile sub masca obiectivității jurnalistice produc anticorpi. Musculițele amatoare de zaharicale amare-s tot mai puține. Ce echidistanță poate funcționa în numele jurnalismului între interlopismul politic în forma sa cea mai malignă, de distrugător de țară, și alianța cea mai activ-combativă și singura nefesinizată, din cei peste doi ani de când a intrat în arenă?! Priviți vulpițele, cât suferă sărmanele! Nu c-ar fi ceva nou…  dar cum ce nu te doboară te face mai puternic, poate năpârlitele intrate în vrie merită mulțumiri.

Publicat în ediția tipărită a revistei „Kamikaze” nr. 11, 13-19 martie 2019

Entry filed under: 7301634, Meșterul Manole construind Turnul Babel. Tags: , , , , , , , , , , .

Kövesi Omul bun din Seciuan

6 comentarii Add your own

  • 1. racoltapetru6  |  5 martie 2019 la 06:42

    Jurnalismul a fost compromis de mercenarii care nu fac altceva decât să producă lehamite în rândul populației, iar de aici și numărul scăzut de votanți.

    Apreciază

  • 2. noradamian  |  5 martie 2019 la 11:19

    Exact! Lehamitea întreținută de mercenarii presei și de cei care le dau crezare ne face enorm de mult rău.

    Apreciază

  • 3. oldhashu  |  8 martie 2019 la 09:47

    Bună dimineața într-o zi deosebită! 🙂

    Nora, pentru că în Grădina ta vin mai multe doamne, din partea mea un mărunt omagiu pentru toate, niște versuri de tinerețe, probabil după vreun model al timpului când au fost scrise, acum vreo 45 de ani când nu parcă nu apăruse în viața mea Mme OLd, nu mai știu pentru cine! 🙂
    Eh, memoria asta…

    Eu sînt drumeţul şi tu esti zarea,
    Eu sînt izvorul cînd tu eşti marea,
    Sînt strop de apă şi tu eşti glia,
    Sînt fir de iarba, tu eşti tăria.

    Eu sînt arşiţa, tu eşti o boare,
    Sînt bob de rouă, tu val de mare,
    Sînt frigul nopţii şi tu căldura,
    Eşti infinitul şi eu măsura.

    Copac sub soare şi tu lumină,
    Ori puritate, cînd eu sînt tină
    Şi între noi mereu chemarea,
    Eu sînt drumeţul şi tu esti zarea.

    Apreciat de 2 persoane

  • 4. noradamian  |  8 martie 2019 la 20:18

    Mulțumesc dragă Old, în numele meu și al doamnelor care vin în Grădină.
    Minunate versuri! ❤

    Apreciază

  • 5. neax  |  13 martie 2019 la 10:52

    Cumpără mâine revista Kamikaze, o să ai o dublă surpriză. Și jur că nu m-am inspirat de la tine.

    Apreciază

  • 6. noradamian  |  13 martie 2019 la 16:26

    Ok! kamikaze e vie și interesantă. pe măsură ce trece timpul devine tot mai bună 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 919.796 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.439 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 919.796 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: