Casa Albă, Casa neagră.

12 ianuarie 2021 at 18:05 Lasă un comentariu

Previzualizează într-o filă nouă

Divizați după patru ani de megalomanie trumpistă, americanii își regăsesc spiritul comunitar dovedind că fac parte dintr-un popor tânăr, rațional, dinamic, care-și respectă instituțiile și libertatea. Patriotismul constituțional al celei mai democratice țări din lume ține laolaltă populația fondatoare, împreună cu descendenții sclavilor africani și emigranți de pe tot globul. Mă întreb de ce atâția români americanizați au făcut adicție la trumpism mai mult decât americanii originari din țări europene democrate? Poate fiindcă au în genele lor psiho-sociale aversiune față de comunismul pe care l-au trăit? Dar nu și pentru că, în același timp, simt nevoia de un tătuc extremist, cu spirit dictatorial din extrema opusă stângii de care au fugit?

Nu prin același gen de adicție se fac acum remarcați și unii intelectuali autohtoni de dreapta care în pofida justificărilor, s-au marginalizat? Și, ca să-și păstreze blazonul, s-au retras în separeurile ideologice ale unor milițieni extremiști cultivatori de ură? După ce au vituperat, inutil, împotriva omului nou făcut de comuniști care s-a dat cu lichelele, a poporului prost, după ce și-au pierdut treptat adularea publică, rămași cu prea puțin susținători din liota zeloșilor snobi care citau din ei ca din sfinții părinți, ce să facă? Decât izolați, e bine și într-o sectă ideologică sub blazonul unui idol pe calapodul lor, iubitor deopotrivă de arme și de Dumnezeu, cu prozeliți îndoctrinați care-i laudă sminteala menținând paranoia și triumfalismul schizoid din jurul lui. Cum însă, se isprăvi și cu marele Trump, temându-se să n-ajungă într-un azil fundamentalist lugubru, nu le rămâne decât să emigreze pe alte planete social media.

Entry filed under: 7301634. Tags: , , , , .

Gâștele dichisite ale tușei Floare (1) Am putea uita toate astea dacă…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 929.427 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.450 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 929.427 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: