Arhivă autor

Omul bun din Seciuan

IMPRESII DE SPECTATOR

Regăsirea binefăcătoare a speranței, odată cu refacerea relațiilor întemeiate pe încredere între semeni, ar trebui să fie leacul pentru oamenii care și-au pierdut bunătatea în comunitățile declasate de înșelătorie și corupție. Asta ne arată Bertolt Brecht în „Omul bun din Seciuan”, un spectacol-parabolă de mare complexitate, morală și artistică, privind destinul unei comunități nefericite care avea nevoie vitală de o infuzie de bunătate pentru a se salva. Scrisă în plină expansiune a răului nazist, între 1938 și 1943, piesa dramaturgului german provoacă spectatorul să caute la rândul lui o ieșire pentru a nu fi nevoit să-și ducă viața într-un mediu copleșit de răutate și nimicnicie ca în Seciuan, o așezare imaginară locuită de o comunitate căreia i se poate atribui orice identitate spațio-temporală.

E posibil să renască o comunitate degradată? Dacă se găsește un suflet bun, poate. Prostituata din Seciuan va fi singura care, în strâmtorarea ei, acceptase să găzduiască peste noapte trei(zei)călători plecați în lume ca s-o vindece. Asta dezvăluie publicului, de la bun început, exoticul sacagiu știutor al secretelor comunității, fără să spere însă că locul acela nefericit nefericit se poate schimba.

Miracolul schimbării nu vine de la sine ci prin oameni deosebiți. Inimoasa Shen Te, prostituata din Seciuan care le oferise un adăpost de o noapte zeilor călători, își investește banii primiți ca răsplată într-o mică afacere, își oferă cu generozitate ajutorul unor consăteni sărmani, salvează un șomer de la sinucidere, se îndrăgostește de el, îl finanțează din puținul ei ca să-și îndeplinească visul de a deveni aviator!… și gata! Oricât s-ar strădui ea, de una singură, să-și ajute consătenii, nu mai poate face față lăcomiei, grosolăniei, amenințărilor care vin din toate părțile. Fără veste, Shen Te părăsește satul nu înainte de a-și trimite vărul să-i salveze mica afacere. Un om complet diferit de delicata Shen Te, dur și eficient, care nu se lasă intimidat de adunătura rapace, dezumanizată din Seciuan.

Mai oferă un asemenea model motivația de care are nevoie o populație pentru a se pune în mișcare? Pentru a ieși din fundătură, pentru a evada din alienarea istorico-politică ca dintr-o boală îndelungată? …Pentru a deveni comunitate?

Deși nucleul dramei e un sâmbure amar, învelișul artistic îi conferă atractivitatea de care are nevoie pentru a cuceri spectatorul. Pentru a convinge! Epicul e țesut armonios cu elemente muzical-poetice și coregrafic-acrobatice, inserții colorate de teatru popular, ici colo cu accente grotești. Diversitate, densitate, ritm.

Momentele pasive în care personajele stau în avanscena închipuind cartierele lor mizere alternează cu cele active în care, asemenea unor valuri tumultoase, actorii năvălesc în prim plan, cântă, se lamentează, se adresează publicului, uneori punând întrebări, alteori venind cu explicații. Fiecare val de acest fel probează o evoluție în atitudine care se adaogă însuflețirii, metamorfozei pozitive a comunității.

Convenția teatrală nu e importantă, spre deosebire de alte tipuri de piese,  spectacolul curge natural, fără ambiția perfecțiunii detaliilor care i-ar fi scăzut, presupun, din realism, aducând un suflu înviorător de teatru naiv. Actorii mută singuri decorurile în timp ce joacă sugerând ideea de autonomie. O regie neîncorsetată de reguli pune în valoare abilitățile remarcabile ale echipei de actori sibieni. Scenografia metaforizează spectacolul, potențându-i inspirat, mesajul.

Spectacol solicitant care reclamă un mare consum de energie fizică și nervoasă, mai ales din partea actorilor care joacă dublu rol; trecerea de la un rol la altul contribuie la realismul reprezentației. Admirabilă Diana Fufezan în rolul dublu al generoasei Shen Te și al raționalului ei văr! Fetișcana delicată, vulnerabilă și incasabilul ei văr, un duo contrastant în jurul căruia gravitează acțiunea piesei.

Prins în atmosfera acelui spațiu,  tu, spectator anonim, te confrunți cu lumea condensată pe o scenă, observând că decăderea morală de acolo pare că s-a propagat fără opreliști până-n timpul și locurile în care trăim, după experimentul eșuat al tehnologiei comuniste de reformare ideologică a conștiinței.

Drumul binelui, propus de teatrul brechtian rămâne, mereu, problematic. Te întrebi: e posibilă metamorfoza naturii umane? Avem- eu, tu, noi-  un rol în piesa asta?

TEATRUL RADU STANCA, SIBIU

OMUL BUN DIN SECIUAN

REGIA: Anca Bradu
SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă
COREGRAFIA: Fatma Mohamed
COORDONARE MUZICALĂ: Ovidiu Iloc
CONCEPT VIDEO: Ionuț Gavrilâ
ÎN DISTRIBUȚIE: Diana Fufezan, Adrian Neacșu, Cătălin Pătru, Oana Marin, Florin Coșuleț, Codruța
Vasiu, Iustinian Turcu, Ștefan Tunsoiu, Ali Deac, Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Vlad Robaș, Pali
Vecsei

27 martie 2019 at 11:59 7 comentarii

Vulpile în vrie

Aproape uscată în ultimii ani, dădu și via noastră politică puțintel în floare și năvăliră vulpile. Cum câinii de pază ai democrației s-au umplut de jigodie (majoritatea!) vulpile par să stea mai bine cu analizele. Da’când emit pe aceeași lungime de undă cu javrele, efectul de fermentație e dezgustător.

Poate fi acceptată pretenția de echidistanță jurnalistică în raport cu nemernicia unui partid samavolnic care instaurează sub ochii noștri un regim dictatorial? Care duce un război pustiitor împotriva țării pe  care o conduce? Aceasta-i întrebarea!

Poate fi considerat jurnalism neutru obstinația cu care entitățile cu pricina vor să dea impresia că judecă solomonic părțile în timp ce recurg la atacuri brutale, de maidan, la adresa opozanților, preluate din arsenalul nemerniciei („nu-mi plac, sunt încrezuți, idioți utili, fanatici”.) Se pot încadra în rigorile jurnalistice&etice acuzele furibunde cu duhoare de zoaie pesediste? …E ceva ce n-am mai văzut?

Dacă semnalarea unor derapaje în câmpul politic e necesară, cotrobăitul obsesiv după niscaiva greșeli pentru a le folosi ca muniție în atacuri nedemne e chiar iscălitura presei „obiective” din gheretă. Datu-n stambă pentru declanșatul urii nu-i mai puțin imoral decât mercenariatul sinistru al televiziunilor din solda infractorilor. Otrăvurile cu care obiectivii cu ecuson își cinstesc vizitatorii or fi mai mai finuțe, dar nocivitatea e la fel. Bun prilej de aflat câtă neutralitate ipocrită zace-n ei!

Dar iată și oferta de sezon, promoțională, „două la preț de unu” cu care „echidistanții” profesioniști ies la înaintare pentru a atrage musculițele de oțet:
1- Îi enervează succesul  lui Kovesi ca și faptul că antipatia lor nu e contagioasă.
2- Fac alergie la USR-PLUS, folosesc orice prilej să-i îmbolnăvească și pe alții.

Prin „neutralitatea” lor atât de convenabilă politicienilor infractori, lighioanele toarnă oțet în burduful cu vin sperând să nu le năpârlească blana. Concret:
1.  – Pun semnul egal între Dragnea&PSD-ALDE, Tudorel&măcelarii justiției-  și USR-PLUS. Asta îi definește, e autograful lor deontologic.
2.  – Întrețin cu cinism&aroganță de hateri dezonorantul „mă piș pe el vot”.
3.  – Se vor, dacă nu producători de cutremure și fracturi, măcar disturbatori ai coeziunii alianței care-i preocupă ca o durere de burtă.

De fapt, strădaniile lor au efect invers. Râzgăielile infantile sub masca obiectivității jurnalistice produc anticorpi. Musculițele amatoare de zaharicale amare-s tot mai puține. Ce echidistanță poate funcționa în numele jurnalismului între interlopismul politic în forma sa cea mai malignă, de distrugător de țară, și alianța cea mai activ-combativă și singura nefesinizată, din cei peste doi ani de când a intrat în arenă?! Priviți vulpițele, cât suferă sărmanele! Nu c-ar fi ceva nou…  dar cum ce nu te doboară te face mai puternic, poate năpârlitele intrate în vrie merită mulțumiri.

Publicat în ediția tipărită a revistei „Kamikaze” nr. 11, 13-19 martie 2019

4 martie 2019 at 18:30 6 comentarii

Kövesi

Kövesi are o ținută (nu doar fizică) care o impune firesc, fără contribuția PR. Mai întâi nu-i o făcătură, ci o persoană. O persoană autentică nu se omoară să iasă în evidență. N-are nevoie de mască. N-are de ce. Un cetățean normal își înțelege rostul respectându-și semenii, profesia și, atât cât îi stă în putință, cadrul de drept. Într-o vreme a contrafacerilor, Kövesi e anormal de naturală. De aici tăria și echilibrul ei. Cred că nici nu-și dă seama că simpla ei prezență – impusă de acuzatorii oficiali, nu de dorința ei de a epata- e umilitoare în primul rând pentru ei,  apoi și pentru multe personaje de proastă factură, imbecili nerușinați ori isterici agresivi care fojgăie pe scena publică. În prezența celei pe care nu prididesc s-o toace, le cad măștile. Un test ireproșabil pentru iresponsabilitatea, goliciunea, hidoșenia, ipocrizia, micimea unei întregi galerii de figuri carnavalești. Personaje urâte, rupte parcă dintr-un bestiar politic, dintr-un film de animație prost jucat și prost regizat. Niște defecți moral ajutați și de chibiții lor; de nedumeriți, de înrăiți; de „obiectivi” care găsesc necesar acum, exact acum, ca punându-i sub semnul întrebării meritele, să reducă din sila publică față de scelerații care distrug statul, aruncând pe balanța lor coclită de vanități, pretexte dibuite de soborul gangsterilor. Îi vezi ici-colo sărind ca broaștele opărite să-și satisfacă patetic ego-ul frustrat. I-aș întreba dacă, în trei decenii, știu un decident din justiție care a avut mai multe cazuri de mare corupție trimise în instanță. Le-aș spune că LCK are și minusuri, nu e perfectă; că nu poate fi perfectă, perfect e numai contrafăcutul și artificialul. Într-o lume a fake-news-urilor, prea multe personaje se dovedesc artificiale. fake-uri! Ghinionul lor e s-apară oameni autentici. Care atrag oameni autentici.

18 februarie 2019 at 14:55 3 comentarii

Conjurația crinbecililor

Despre Conjurația crinbecililor scrisesem în 2009, când un domn Crin împreună cu niște camarazi de luptă fuseseră cooptați în implementarea proiectului Grivco, precursorul godzillei USL. Ce se petrece acum arată că furnizorii de conjurații lucrează. După trei ani, candidatul Crin a intrat în parlament, via Teleorman.
Deși în structura respectivă s-au petrecut mișcări de cadre, nimic nu s-a pierdut.

2012, alegeri parlamentare. Crin Antonescu, trecut pe listă la Alexandria de dl. Dragnea- președintele Consiliului Județean la acea vreme, declară:   „Oamenii în stare să schimbe România, să îi dea o nouă stare şi un nou destin, de asemenea pentru oamenii capabili să dea o şansă nouă şi o şansă mare Teleormanului”.
Profetică declarație: liberalul Antonescu a intrat în parlament, a devenit șeful senatului și președinte interimar al țării. O șansă istorică, într-adevăr, poate cea mai semnificativă  dintr-un șir de șanse pentru pepiniera din Teleorman.  După zece ani, prefixul respectiv a rămas simplă notă de muzeu. Conjurațiile, nu.

Motto

„Dacă apare pe lume vreun geniu, îl vei cunoaşte sigur după acest semn şi anume, toţi imbecilii se vor uni într-o conjuraţie împotriva lui”
(Jonathan Swift)

 De fapt, prin părțile astea, nu-i nevoie de un geniu, e suficient s-apară cineva în stare să schimbe în bine situaţia ţării, să fisureze cooperativa furnizorilor de conjurații, că se vor mobiliza toți imbecilii să-l facă praf. Incoloră şi inodoră ca bănetul, varianta autohtonă a imbecilităţii active se referă la toate reflexele de acumulare maladivă, fără limite, din societate, indiferent că e vorba de bani, titluri, diplome, funcţii, distracţii, bunuri, sau combinaţiile lor, asociate cu un discurs public debordând de aroganţă, suficienţă şi agresivitate. Aplatisată, redusă la două dimensiuni, fără profunzime, fără înălţime şi adâncime, lumea crinbecililor e o structură quantity, fără memorie, principii şi valori. Conjuraţia crinbecililor are drept unic şi permanent obiect de activitate practică înlăturarea oricărei persoane capabile să dea altă dimensiune acestei societăţi. Sudarea la toate nivelele a puterilor statului, mai ales în zonele de maximă importanță, sensibile, unde se cere lucrat cu fineţe, la capete, gheare şi buzunare reprezintă principalul lor atu. De aceea se cere vigilență. Oricine dă semne de responsabilitate într-un domeniu sau altul al vieţii publice trebuie rezolvat mai-nainte ca demersurile sale să le slăbească structura. Tratat imediat pericolul dispare şi nivelul de imbecilitate revine la normal. Crinbecilii lucrează prin  divizare şi combinare. Prin împărţeală, energia animozităţilor de orice fel, inclusiv a celor personale e diseminată mediatic pentru declanşarea şi întreţinerea unei multitudini de încăierări infantile în spaţiul public. Negativizarea diferenţelor, zvonistica, cultivarea bârfei, suspiciunii, preferinţa pentru macabru, mizerie, jaf, au efect „quality” garantat. Prin combinare, dintr-un simptom temporar, imbecilitatea devine o stare morbidă permanentă la scară socială.

Un comando de crinbecili selectaţi&reciclați ţine politicul în tensiune şi lumea în nevroză. Un fond perfect pentru ca teleormanizarea actuală (precedată de vanghelizarea pregătitoare) analfabetizarea social-politică (precedată de sindicalizarea imbecilă a învăţământului) combinată cu promovarea modelelor anticulturale în media, să garanteze degradarea comportamentală generală. Divizii de crinbecili-pitbulli sfâşie la comandă, cu precădere în perioadele preelectorale. Doctrina permanentei conjuraţii, un liberalism troglodit combinat cu o falsă social-democraţie, e chiar odrasla generată de sudura cu pricina a puterilor siameze. Iar sudura e secretul supremației ei neîntrerupte. În misiunea lor de a înăbuși în fașă orice suflu înnoitor, conjurații sunt secondați constant de diverși influenceri, mercenari sau voluntari vicioși, care au grijă să țină vie crinbecilizarea, s-o perpetueze, să mai rotească actorii, s-o normalizeze! Să țină boborul în inacțiune, în neputință, în lipsă de respect de sine, copleșit de imaginea sa de bolnav cronic, cultivată insistent, într-un thriller fără sfârșit. Băieți deștepți, păi cum….

26 ianuarie 2019 at 09:49 2 comentarii

Stand-up uselist în deschiderea stagiunii electorale

Câte dovezi trebuie să-l lovească-n cap pe românul de omenie, după acest prim stand-up jucat de jupân Oprea, ca să înțeleagă în fine, că indiferent de sciziuni, de achiziții, de permutări, ADN-ul partidelor provenite din matrix-ul comunisto-fesenist e același? V-ați întrebat vreodată de ce n-au prins altoiurile reformiste în partidele feseniste? De ce PDL-ul, deși ajuns pe val, i-a rejectat pe reformiști și a revenit în matca „marelui PNL”? Nici promițătoarele achiziții altoite recent în trunchiul penelist nu vor avea altă soartă. Nu vor primeni principiile&practicile lor politice. Aisbergurile din adâncuri rezistă mai mult decât culmile lor expuse temporar (și atractiv) vederii. Utile exclusiv electoral, altoiurile reformiste n-au cum să le inducă mutații de fond. Natura lor a rămas neschimbată. Valoarea lor de întrebuințare se măsoară  după beneficiul șefilor. De-aia USR& partidul PLUS le dau frisoane.Reactivarea unsurosului Marius Oprea, specializat în treburi murdare în folosul unor mușterii feseniști, e simptomul fricilor unui USL care supraviețuiește în PNL. În toate organismele partinice derivate din comunism funcționează aceleași năravuri. Și-au schimbat blana. Au perfectat tehnologia de fabricare a dușmanilor, esențială în comedia pluripartitismului. Oricât de feroce ar fi luptele necurmate între actorii distribuiți în această panaramă, pe cât de sordidă pe atât de inepuizabilă, nimeni n-a murit după ce s-a tras cortina. Cum să speri c-ar mai fi posibilă lustrația când niciunul din participanții la nemernicia care a deschis drum actualului asalt asupra temeliei statului nu s-a dezis de USL? A manifestat vreun ex-uselist un dram de rușine c-a performat într-o malformație partinică securist-fesenistă ale cărei radiații nocive continuă să afecteze grav viața politică? Ofensiva uselistă a ținut doi ani, suficient ca târâtoarele varanului să afle că pot. Destul ca să-și testeze resursele, să reproiecteze tehnicile de prostire a boborului prin media, strategia de capturare a statului, a întregului sistem judiciar nu doar a câtorva „mașinisti și trăgători de sfori”. Să distribuie în roluri cheie parveniți din PRM&PD (Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu, respectiv Dragnea, Vâlcov), dar și niște cameleoni cu pedigree de-ai fals liberalului Tăriceanu. Dacă tot nu s-a făcut lustrație în statul pe care-l domină de trei decenii, o s-o facă ei. După manualul lucrătorului securist.

20 ianuarie 2019 at 19:09 4 comentarii

Despre frică

la ordinea zilei!… de un deceniu

prin urmare, cum mai stau aleșii noștri cu frica?

Gradina de hartie

Cui i-e frică de frica lor?
( Articol postat în 5 decembrie, 2008)

Sub Ceauşescu, românilor ajunsese să le fie frică unul de altul. O culme a “spiritualităţii” comuniste. Singura, de altfel. În stare să paralizeze până şi speranţa, frica aceea, se ştie, a produs mutaţii valorice şi de comportament cu stabilitate în timp. Pe lângă aceste schimbări care ţin de cercetarea psihosociologică, există şi un alt aspect, mai puţin luat în seamă, anume o frică caracteristică prezentului, ale cărei efecte sunt bulversante pentru viaţa noastră de zi cu zi, dar pot deveni ireversibil nocive pentru fiecare din noi şi pentru noi ca naţie. O frica-pedeapsă pentru…cei ce o gestionau până nu de mult. Pentrucă, paradoxal, frica sălăsluieşte şi ia forme grave, în foştii ei producători profesionişti, care au preluat-o de la dictatorul urcat în elicopter. Dar şi în mai tinerii lor prozeliţi instalaţi confortabil şi rentabil în minciună şi…

Vezi articolul original 672 de cuvinte mai mult

20 ianuarie 2019 at 12:31 Lasă un comentariu

Anotimp

risipa luminii-i sporeşte belşugul
până târziu
adesea-
în lecţia de vară
ce desfide lanţul de ceţuri şi brume
pedeapsa-
extazul îngheţat
sub paza cătuşelor pufoase,
apoi
un exil boreal
„şi în a treia zi
evadarea”

 

 

povestește iarba,
fiarelor

26 decembrie 2018 at 12:49 10 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

toateBlogurile.ro

Blog Stats

  • 914.397 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.435 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 914.397 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: