Arhivă autor

Calfe călătoare, ucenici zburători, meşteri rătăcitori şi licenţiaţii peste plan la hectar

Intrăm în August. Ca-n fiecare vară, la Sibiu își fac apariția calfele călătoare.

Drumul spre Mirhinia

Ca-n fiecare vară, de câţiva ani încoace, la Sibiu şi-au făcut apariţia calfele călătoare. În general băieţi, uneori şi câte o fată, în costume tradiţionale, diferenţiate pe bresle după croială şi colorit (cămăşi albe, romantice, veste, cravate asortate, unele accesorii specifice, pantaloni evazaţi din postav sau catifea, pălării) vin să practice ce au învăţat şi să deprindă lucruri noi. Îi vezi ridicînd ziduri, reparând porţi, acoperişuri, scări, sau, lucrând în miniateliere mobile de dulgherit, fierărie sau olărit prin oraşul istoric, mai cu seamă. Absolvenţi din Germania, Austria, Franţa şi din alte ţări europene, după cei trei ani de şcoală de meserii mai fac încă trei de practică la ei acasă şi abia după aceea, în urma unui examen serios, pot deveni calfe călătoare. Urmează alţi trei ani pe care-i petrec în lumea largă lucrând oriunde găsesc ceva interesant legat de meserie, neretribuiţi în alt fel decât cu un adăpost şi…

Vezi articolul original 438 de cuvinte mai mult

25 iulie 2019 at 18:37 Lasă un comentariu

Vară capricioasă

din ultimii ani se înscriu în hei-rupul solidar de stopare a ascensiunii „intrușilor”, cu toate nu se aștepta ca tehnocratul „cuminte” pe care-l pusese în fruntea unui guvern temporar post-Colectiv sub paza strictă a PSD să-i devină rival politic. Ba mai mult, să-l vadă urcând în ierarhia UE ca inițiator al Renew Europe- unde, ca și Kovesi, a scăpat de sub controlul lor. Atât recentele numiri ale unor ambasadori pesediști de către Președintele Iohannis, cât și promovarea surprinzătoare a d-lui Geoană în aparatul NATO par a avea legătură cu această războială mocnită a cărei miză, repet, încă nu e complet descifrată.

Nimic din ce se petrece acum pe scena politică nu e întâmplător. Câteva date lămuritoare aici:
https://noradamian.wordpress.com/2014/06/20/ce-mai-fac-pucistii-patriei/

18 iulie 2019 at 14:39 2 comentarii

De unde atâția oameni de tinichea?

Realitatea bate povestea! Poate Dorothy a fost luată pe sus de un mezociclon cu curenți rotativi ca acela din Halkidiki…

Drumul spre Mirhinia

Wonderland a căzut,
se anunță la știri
o armată de tinichele a ocupat povestea
Alice a fugit
ultima dată a fost văzută într-un grup de emigranți
pe puntea Titanicului
și, mai de curând, în OZ
când se dădea drept Dorothy
Pălărierul era cât pe ce s-o creadă deși crescuse,
păluga,
de nu mai încăpea în altă istorie
Leul murise de inimă rea
iar Dorothy a dispărut
poate o fi fost luată de ultimul uragan
sau a înghițit-o Balena albastră
se gândi Pălărierul
dar cine să m-ajute?
Sperietoarea?… e moartă de spaimă
la 112 sună mereu ocupat
și Vrăjitorul e acuzat de evaziune fiscală

Nora Damian, „Spirală”, editura „Excelsior Art”, Timișoara, 2016

 

Vezi articolul original

12 iulie 2019 at 16:57 Lasă un comentariu

Stephan Ludwig Roth

Mărturisesc că n-am avut nicicând afinități deosebite pentru vreun personaj istoric, de aici sau de aiurea,  cu o unică excepție: Stephan Ludwig Roth, personalitate atipică, deschizător de drum în Ardealul primei jumătate a secolului XIX, într-o regiune mult întârziată în mentalități retrograde&reguli feudale față de vestul Europei. Am o prețuire statornică pentru Roth, nu doar ca fostă elevă la Liceul care-i poartă numele în Mediaș ci, mai ales, pentru Stephan Ludwig Roth- o conștiință-reper pentru orice vreme. Continui să cred că a-l readuce pe Roth în conștiința contemporanilor ar fi benefic pentru societatea noastră (și nu numai) din varii motive, toate importante. Mai întâi, pentru carisma sa de om care și-a depășit în toate privințele generația slujindu-și necondiționat compatrioții de toate etniile, luptând până la sfârșitul vieții pentru drepturile lor, în mod deosebit ale românilor majoritari ținuți într-o condiție de umilință&inferioritate în imperiul austro-ungar în raport cu ungurii și sașii. Apoi, pentru că și-a asumat un destin de luptă și sacrificii expunându-se permanent la suferințe și decepții, nu pentru glorie și câștig ci pentru Transilvania și binele transilvănenilor. Pentru ei a înfruntat vicisitudinile unui regim anchilozat în reguli umilitoare, s-a luptat cu obtuzitatea birocraților imperiali ai cancelarului Metternich, cu amenințările Dietei maghiare din Cluj, cu piedicile și batjocurile din partea intelectualilor locali aserviți puterii, cu șicanele permanente ale patricienilor maghiari&sași care-și apărau privilegiile.

Roth a devenit fermentul înnoitor al societății transilvane abia în tumultul revoluției pașoptiste alături de Avram Iancu, Ghe Barițiu, Stefan Moldovan, Papiu Ilarian, ș.a. colaborând cu revoluționarii de dincolo de munți. Îndrăzneala de a fi justificat cu argumente istorice și demografice primatul limbii române ca limbă firesc oficială a întregii populații din Transilvania i-a adus condamnarea la moarte din partea guvernului maghiar care, mânat de ambiții imperiale era în plină ofensivă de maghiarizare a Ardealului. Cu sași cu tot! „Dacă scăpăm de cozile birocrației austriece, să nu ajungem sub stăpânirea mustăților maghiare”, spunea Roth, pecetluindu-și soarta. Comisarii guvernului maghiar l-au luat pe sus, de acasă, din Moșna, l-au dus la Cluj, n-au ținut cont de amnistia decretată de generalul Bem conducător al contrarevoluției, și, în 11mai 1849 l-au executat în Citadela din Cluj.

Ca potențial epic-dramatic pentru o eventuală traspunere cinematografică, atâta cât reușesc eu să-mi imaginez, există câteva episoade semnificative din viața lui care pot da o dimensiune emoțională aparte unei pelicule cu acest subiect. Copilăria&școala primară, într-un mediu tradiționalist săsesc, liceul, în care deja făcea notă aparte („un tânăr cu un exagerat simț al demnității personale”, a rămas scris în foaia lui matricolă de la Liceul din Sibiu); apoi, studenția în cele mai prestigioase universități europene, doctoratul la Tübingen, contactul cu iluminismul, cu intelectualii progresiști din apus, contestați de conservatorii de atunci (din nou asemănare cu prezentul). Primele scrieri. Perioada fertilă petrecută în Yverdon, în Elveția, la recomandarea pedagogului Pestalozzi. Revenirea în Transilvania. Privațiunile vieții de dascăl, atitudinea lui deranjantă pentru mediul încremenit într-un învățământ sec, anacronic care-i aduce excluderea de la catedră. Devine pastor luteran și întemeietor de școală agricolă la țară. Îndrumător&prieten al iobagilor români, sași și unguri. Luptător pentru eradicarea iobăgiei. Grijile pentru numeroasa sa familie și lipsa de grijă pentru sănătatea proprie nu-l opresc din scris, publicistică, ajutorarea sătenilor, animarea cercurilor cultural-revoluționare transilvane. Nici seria de tragedii în familie și sângeroasele represalii maghiare antirevoluție. Înfiază o fetiță unguroaică, găsită aproape înghețată, abandonată de mamă, în pădurea Moșnei. Martorii ultimelor ore din viața lui pe pământ au fost profund impresionați de demnitatea, ținuta îngrijită, felul deschis în care-și privea paznicii, liniștea cu care-și petrecuse noaptea dinaintea execuției.

În scrisoarea adresată familiei în noaptea dinaintea execuției, îmbărbătându-și copiii, le spune: „Rog ca bietul copil maghiar pe care l-am luat să-l cresc, să fie îngrijit mai departe. Numai dacă întâmplător părinții l-ar cere, au dreptul să-l ia. Fiindcă eu tot nu mai am niciun drept pe lume.() Am avut cele mai bune gânduri pentru națiunea mea, fără să fi voit răul celorlalte națiuni.” Cu un ceas înaintea execuției, reafirmă: „Țin să afirm că nici cât am trăit, nici acum, în clipa morții, nu am fost un dușman al națiunii maghiare. Doresc ca aceste cuvinte ale unui condamnat la moarte să fie crezute măcar acum, în clipa în care ipocrizia este lipsită de sens”. Îi răspunde soldatului care-l soma să urce mai repede pe poteca abruptă spre citadelă: „Aș vrea eu să văd cât de repede ai urca tu poteca care te duce la moarte!” În fața plutonului, îndeamnă soldații să se ferească de ațâțările naționaliste.

9 mai 2019 at 20:13 6 comentarii

Omul bun din Seciuan

IMPRESII DE SPECTATOR

Regăsirea binefăcătoare a speranței, odată cu refacerea relațiilor întemeiate pe încredere între semeni, ar trebui să fie leacul pentru oamenii care și-au pierdut bunătatea în comunitățile declasate de înșelătorie și corupție. Asta ne arată Bertolt Brecht în „Omul bun din Seciuan”, un spectacol-parabolă de mare complexitate, morală și artistică, privind destinul unei comunități nefericite care avea nevoie vitală de o infuzie de bunătate pentru a se salva. Scrisă în plină expansiune a răului nazist, între 1938 și 1943, piesa dramaturgului german provoacă spectatorul să caute la rândul lui o ieșire pentru a nu fi nevoit să-și ducă viața într-un mediu copleșit de răutate și nimicnicie ca în Seciuan, o așezare imaginară locuită de o comunitate căreia i se poate atribui orice identitate spațio-temporală.

E posibil să renască o comunitate degradată? Dacă se găsește un suflet bun, poate. Prostituata din Seciuan va fi singura care, în strâmtorarea ei, acceptase să găzduiască peste noapte trei(zei)călători plecați în lume ca s-o vindece. Asta dezvăluie publicului, de la bun început, exoticul sacagiu știutor al secretelor comunității, fără să spere însă că locul acela nefericit nefericit se poate schimba.

Miracolul schimbării nu vine de la sine ci prin oameni deosebiți. Inimoasa Shen Te, prostituata din Seciuan care le oferise un adăpost de o noapte zeilor călători, își investește banii primiți ca răsplată într-o mică afacere, își oferă cu generozitate ajutorul unor consăteni sărmani, salvează un șomer de la sinucidere, se îndrăgostește de el, îl finanțează din puținul ei ca să-și îndeplinească visul de a deveni aviator!… și gata! Oricât s-ar strădui ea, de una singură, să-și ajute consătenii, nu mai poate face față lăcomiei, grosolăniei, amenințărilor care vin din toate părțile. Fără veste, Shen Te părăsește satul nu înainte de a-și trimite vărul să-i salveze mica afacere. Un om complet diferit de delicata Shen Te, dur și eficient, care nu se lasă intimidat de adunătura rapace, dezumanizată din Seciuan.

Mai oferă un asemenea model motivația de care are nevoie o populație pentru a se pune în mișcare? Pentru a ieși din fundătură, pentru a evada din alienarea istorico-politică ca dintr-o boală îndelungată? …Pentru a deveni comunitate?

Deși nucleul dramei e un sâmbure amar, învelișul artistic îi conferă atractivitatea de care are nevoie pentru a cuceri spectatorul. Pentru a convinge! Epicul e țesut armonios cu elemente muzical-poetice și coregrafic-acrobatice, inserții colorate de teatru popular, ici colo cu accente grotești. Diversitate, densitate, ritm.

Momentele pasive în care personajele stau în avanscena închipuind cartierele lor mizere alternează cu cele active în care, asemenea unor valuri tumultoase, actorii năvălesc în prim plan, cântă, se lamentează, se adresează publicului, uneori punând întrebări, alteori venind cu explicații. Fiecare val de acest fel probează o evoluție în atitudine care se adaogă însuflețirii, metamorfozei pozitive a comunității.

Convenția teatrală nu e importantă, spre deosebire de alte tipuri de piese,  spectacolul curge natural, fără ambiția perfecțiunii detaliilor care i-ar fi scăzut, presupun, din realism, aducând un suflu înviorător de teatru naiv. Actorii mută singuri decorurile în timp ce joacă sugerând ideea de autonomie. O regie neîncorsetată de reguli pune în valoare abilitățile remarcabile ale echipei de actori sibieni. Scenografia metaforizează spectacolul, potențându-i inspirat, mesajul.

Spectacol solicitant care reclamă un mare consum de energie fizică și nervoasă, mai ales din partea actorilor care joacă dublu rol; trecerea de la un rol la altul contribuie la realismul reprezentației. Admirabilă Diana Fufezan în rolul dublu al generoasei Shen Te și al raționalului ei văr! Fetișcana delicată, vulnerabilă și incasabilul ei văr, un duo contrastant în jurul căruia gravitează acțiunea piesei.

Prins în atmosfera acelui spațiu,  tu, spectator anonim, te confrunți cu lumea condensată pe o scenă, observând că decăderea morală de acolo pare că s-a propagat fără opreliști până-n timpul și locurile în care trăim, după experimentul eșuat al tehnologiei comuniste de reformare ideologică a conștiinței.

Drumul binelui, propus de teatrul brechtian rămâne, mereu, problematic. Te întrebi: e posibilă metamorfoza naturii umane? Avem- eu, tu, noi-  un rol în piesa asta?

TEATRUL RADU STANCA, SIBIU

OMUL BUN DIN SECIUAN

REGIA: Anca Bradu
SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă
COREGRAFIA: Fatma Mohamed
COORDONARE MUZICALĂ: Ovidiu Iloc
CONCEPT VIDEO: Ionuț Gavrilâ
ÎN DISTRIBUȚIE: Diana Fufezan, Adrian Neacșu, Cătălin Pătru, Oana Marin, Florin Coșuleț, Codruța
Vasiu, Iustinian Turcu, Ștefan Tunsoiu, Ali Deac, Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Vlad Robaș, Pali
Vecsei

27 martie 2019 at 11:59 7 comentarii

Vulpile în vrie

Aproape uscată în ultimii ani, dădu și via noastră politică puțintel în floare și năvăliră vulpile. Cum câinii de pază ai democrației s-au umplut de jigodie (majoritatea!) vulpile par să stea mai bine cu analizele. Da’când emit pe aceeași lungime de undă cu javrele, efectul de fermentație e dezgustător.

Poate fi acceptată pretenția de echidistanță jurnalistică în raport cu nemernicia unui partid samavolnic care instaurează sub ochii noștri un regim dictatorial? Care duce un război pustiitor împotriva țării pe  care o conduce? Aceasta-i întrebarea!

Poate fi considerat jurnalism neutru obstinația cu care entitățile cu pricina vor să dea impresia că judecă solomonic părțile în timp ce recurg la atacuri brutale, de maidan, la adresa opozanților, preluate din arsenalul nemerniciei („nu-mi plac, sunt încrezuți, idioți utili, fanatici”.) Se pot încadra în rigorile jurnalistice&etice acuzele furibunde cu duhoare de zoaie pesediste? …E ceva ce n-am mai văzut?

Dacă semnalarea unor derapaje în câmpul politic e necesară, cotrobăitul obsesiv după niscaiva greșeli pentru a le folosi ca muniție în atacuri nedemne e chiar iscălitura presei „obiective” din gheretă. Datu-n stambă pentru declanșatul urii nu-i mai puțin imoral decât mercenariatul sinistru al televiziunilor din solda infractorilor. Otrăvurile cu care obiectivii cu ecuson își cinstesc vizitatorii or fi mai mai finuțe, dar nocivitatea e la fel. Bun prilej de aflat câtă neutralitate ipocrită zace-n ei!

Dar iată și oferta de sezon, promoțională, „două la preț de unu” cu care „echidistanții” profesioniști ies la înaintare pentru a atrage musculițele de oțet:
1- Îi enervează succesul  lui Kovesi ca și faptul că antipatia lor nu e contagioasă.
2- Fac alergie la USR-PLUS, folosesc orice prilej să-i îmbolnăvească și pe alții.

Prin „neutralitatea” lor atât de convenabilă politicienilor infractori, lighioanele toarnă oțet în burduful cu vin sperând să nu le năpârlească blana. Concret:
1.  – Pun semnul egal între Dragnea&PSD-ALDE, Tudorel&măcelarii justiției-  și USR-PLUS. Asta îi definește, e autograful lor deontologic.
2.  – Întrețin cu cinism&aroganță de hateri dezonorantul „mă piș pe el vot”.
3.  – Se vor, dacă nu producători de cutremure și fracturi, măcar disturbatori ai coeziunii alianței care-i preocupă ca o durere de burtă.

De fapt, strădaniile lor au efect invers. Râzgăielile infantile sub masca obiectivității jurnalistice produc anticorpi. Musculițele amatoare de zaharicale amare-s tot mai puține. Ce echidistanță poate funcționa în numele jurnalismului între interlopismul politic în forma sa cea mai malignă, de distrugător de țară, și alianța cea mai activ-combativă și singura nefesinizată, din cei peste doi ani de când a intrat în arenă?! Priviți vulpițele, cât suferă sărmanele! Nu c-ar fi ceva nou…  dar cum ce nu te doboară te face mai puternic, poate năpârlitele intrate în vrie merită mulțumiri.

Publicat în ediția tipărită a revistei „Kamikaze” nr. 11, 13-19 martie 2019

4 martie 2019 at 18:30 6 comentarii

Kövesi

Kövesi are o ținută (nu doar fizică) care o impune firesc, fără contribuția PR. Mai întâi nu-i o făcătură, ci o persoană. O persoană autentică nu se omoară să iasă în evidență. N-are nevoie de mască. N-are de ce. Un cetățean normal își înțelege rostul respectându-și semenii, profesia și, atât cât îi stă în putință, cadrul de drept. Într-o vreme a contrafacerilor, Kövesi e anormal de naturală. De aici tăria și echilibrul ei. Cred că nici nu-și dă seama că simpla ei prezență – impusă de acuzatorii oficiali, nu de dorința ei de a epata- e umilitoare în primul rând pentru ei,  apoi și pentru multe personaje de proastă factură, imbecili nerușinați ori isterici agresivi care fojgăie pe scena publică. În prezența celei pe care nu prididesc s-o toace, le cad măștile. Un test ireproșabil pentru iresponsabilitatea, goliciunea, hidoșenia, ipocrizia, micimea unei întregi galerii de figuri carnavalești. Personaje urâte, rupte parcă dintr-un bestiar politic, dintr-un film de animație prost jucat și prost regizat. Niște defecți moral ajutați și de chibiții lor; de nedumeriți, de înrăiți; de „obiectivi” care găsesc necesar acum, exact acum, ca punându-i sub semnul întrebării meritele, să reducă din sila publică față de scelerații care distrug statul, aruncând pe balanța lor coclită de vanități, pretexte dibuite de soborul gangsterilor. Îi vezi ici-colo sărind ca broaștele opărite să-și satisfacă patetic ego-ul frustrat. I-aș întreba dacă, în trei decenii, știu un decident din justiție care a avut mai multe cazuri de mare corupție trimise în instanță. Le-aș spune că LCK are și minusuri, nu e perfectă; că nu poate fi perfectă, perfect e numai contrafăcutul și artificialul. Într-o lume a fake-news-urilor, prea multe personaje se dovedesc artificiale. fake-uri! Ghinionul lor e s-apară oameni autentici. Care atrag oameni autentici.

18 februarie 2019 at 14:55 3 comentarii

Articole mai vechi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

toateBlogurile.ro

Blog Stats

  • 921.514 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.437 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 921.514 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat asta: