Evoluția domnului Breazu

Cineva bătea la ușă. La început sfios, apoi insistent. În pragul ușii, un domn cu o față gălbejită, cu un aer confuz accentuat de o mustață parcă lipită și doi ochi speriați. Pățise ceva, n-am înțeles din prima ce, vorbea cam gâjâit, era tare emoționat. „Breazu, io-s Breazu”, se prezentă, „îs soțul doamnei Cici”, adăugă văzându-ne nedumeriți. Îl opriseră niște polițai, chiar aici în colțul blocului, n-avea bani de amendă, n-am putea să-l ajutăm? Oo, sigur că-l ajutăm! Un prilej potrivit să ne revanșăm față de Cici, drăguța, care-i făcuse unuia din copii în dimineața aia o injecție și nu voise în ruptul capului să primească bani. Așa că i-am dat fără să stăm pe gânduri domnului Breazu banii, o sumă măricică, să-și rezolve omul necazul. E bine să n-ai datorii și obligații; și e plăcut să știi c-ai putut fi de folos cuiva.
A doua zi, cam pe la aceeași oră, ne-am pomenit din nou cu domnul Breazu la ușă. Am crezut că venise să ne-aducă banii și mă pregăteam să-l refuz dar, după câteva bâlbe, timp în care fața lui gălbejită prinse a bate în roz vânăt, am priceput: un ghinion nu vine niciodată singur, bietul de el avea de plătit încă o amendă, mai mare, și nu voia s-o necăjească pe Cici. Părea rușinat, neajutorat. Eram singurii în care avea încredere. O să vină peste două zile cu datoria. Stătea în pragul ușii și ne privea pierit de spaimă. I-am promis că n-o să-i spunem lui Cici. „Stai liniștit, omule că n-o să suflăm o vorbă. Și ai grijă cu amenzile astea, că a treia oară… ” Săracu! …Cum să-l refuzi?

Peste două zile, bilețel în ușă:
„Stimată doamnă,
miam luat tot curaju să vă spun că nu nea plătit salariu ieri, nil dă vineri.
Mulțumesc mult, Breazu”.

Peste o săptămână, un nou bilet:
„Domnilor,
nu știu cum se face că nu ne mai dă banii în 5 ale luni, așa că mai aveți răbdare pînăn 20.
Vă mulțumesc”.

În următorul bilet, care veni, fix ca trenul, în douăzeci ale lunii, domnul Breazu ne spunea, la fel de politicos:
…„Vă rog să mă iertați, dar nu ne dă bani nici în 20. Sar părea că au ceva de gând dar naș putea să vă spun precis. Lipsă bani. Rog răbdare pânăn 5 luna viitoare. Vă mulțumesc.
Cu respect, Breazu.”

Iar în bilețelul din cinci, ne aducea la cunoștință că marți, când unora li se dăduse salariul, el fusese plecat în interes de serviciu la Râul Sadului.

Începusem să așteptăm bilețelele lui Breazu, erau tot mai interesante. De pildă în următorul scria:
„… a durat prea mult întârzierea așa că vă dau ultimatum pentru luni, vă rog să mai aveți răbdare câteva zile”.

După ăsta n-am mai găsit toată vara bilețele-n ușă. Ne luasem, cu regret, gândul, de la misivele domnului Breazu, când, prin octombrie, mai veni unul:
„Stimată doamnă, stimați domni, prieteni!
E limpede că lucrurile evoluează în bine dar totul merge foarte încet. Obiectiv vorbind despre ceea ce se petrece, au existat și există o serie de inadvertențe care par să se transforme într-un handicap în asumarea unui angajament. Îmi mențin optimismul în ce vă privește și, fiindcă am reușit să ne înțelegem până în prezent, vă rog să priviți comprehensiv situația, de fapt și de drept, și de a păstra speranțele pentru viitor.

Al dumneavoastră, Breazu”.

Talantul de tinichea multiplicat politic

Pentru demnitarul român, mai inteligent de felul lui decât cetățenii de rând, zic unii, sărbătorile (tradiționale, civile ori religioase) sunt mană cerească. Toate îi vin mănușă. Oricare poate fi folosită politic. Indiferent de împrejurare și semnificație, orice sărbătoare e hărăzită să-l pună în valoare. Un calcul de rutină arată că sărbătorile cu roșu din calendar au valoare politic-electorală maximă. Dar mai sunt destule care oferă oportunități de nescăpat. De pildă, pentru o maică simplă, femeie din popor, care a depus jurământul de modestie și onestitate în fața unui sobor de partid, onorarea Brâului Maicii Domnului poate deveni, prin reflexie, o cunună de cucernicie și pioșenie care ar putea s-o mute într-o icoană. Milioane de enoriași cu sufletele aghezmuite s-ar înghesui astfel, s-o ștampileze.

Omniprezent, fariseismul nu obosește să dea lustru talantului de tinichea ideologică multiplicându-l în oglinzile valorilor contrafăcute de pe taraba cu oferte: social-democrație, liberalism, feminism, ecologism, etc, apărute ca ciupercile după ploaie!… din același miceliu, însă. Cel mai vândut, hibridul politico-religios, îngroașă caricatural noul prototip uman integrabil într-un format sau altul. Tămâiat partinic, miruit financiar, urmașul omului nou se arată și în noile condiții, drept vrednic dezvoltator de duplicitate&ipocrizie, de extremism&conformism, de ură&dispreț frățesc.

Poate de-aia ateii își umplu cu ei înșiși golul de credință iar anarhiștii îi desconsideră pe toți, fără nevoia de a da girul cuiva ori a miza pe ceva. Barem ăștia nu-s căldicei și nici farsori. Ca suport al relației nepotrivite cu haremul partidelor politice, fariseismul politico-religios e, cred, cea mai serioasă problemă pentru credința creștinătății prin locurile astea.

Revenind la demnitarul român- icoană de pupat în biserici, cu mare interes față de sărbători, îi sfătuim să aleagă din vreme din lista cu peste trei sute de târguri, bâlciuri, serbări, de pe tot parcursul anului din localitățile patriei, evenimentele cu mare miză electorală. Într-un sat din Mărginimea Sibiului, de pildă, are loc Sărbătoarea Leușteanului, la 40 de zile de la Paști. Sătenii se sorcovesc cu leuștean, leagă mănunchiuri de cozile și coarnele vitelor pentru a alunga boalele, relele… și strigoii. că oamenii vor alegători vii! Tot în iunie, într-un sat din Mureș, haiducul ar beneficia de vizibilitate deosebită la „Răscumpărarea nevestelor”; sau, în Silvaș, Hunedoara, ar eclipsa toată cireada la „Încununarea Boilor”.

Rezistență și mefiență

Angheliță Gheenu, zis Aghiuță, comisar principal pentru România din partea lui Scaraoțki, gubernia iad 1, nu e în apele lui. Se teme că  vor avea parte de cazne grele pentru toată legiunea dacă nu duc până la capăt misiunea. Scaraoțki nu iartă. Ar fi a doua înfrângere, una și mai mare după eșecul cu mitomanul Copy Paste pe care l-au pus în capul mesei, ca niște draci tâmpiți ce-au fost, crezând că minciunile pe care i le suflau non-stop vor rezista cât iadul. Iar după toată tărășenia aia rușinoasă, acum să cadă din lac în puțul cu smoală? Să dea de dracu și cu Dracnea? De ce? Fiindcă-i căzuse cu tronc d-nei Pippidi care-l chemase la casting pentru un rol în „Evangheliștii”?

„Ziceați că e copitat serios, ai? Că-i dat naibii de clonțos, exact ce se cere în fișa postului, că are competențe speciale dovedite, experiență în munca de noapte, c-a lucrat bine în cimitir, cu dracii, că ne-a umplut de mândrie pe mapamond și în Brazilia?” Negru de mânie, Aghiuță tuna și fulgera: „Păi cum, mama  dracului, v-ați lăsat manipulați în halul ăsta, naiba-să-l ia de pripășit? Chiar l-ați crezut în stare să ducă TelDrumul dracului până-n fundul iadului? Să fie la putere până face din România o groapă? Ați căzut voi, în gropile lui, draci idioți ce sunteți! Americani și europeni, bancheri și mineri, toți vă dau cu flit; sau cu aghiazmă. I-res-pi-ra-bil! Ați ajuns de râsul lumii. Râd și moldovenii, și bulgarii. Chiar și copiii. Și Biserica s-a lepădat de voi, nevrednici ce sunteți. M-aștept să se revolte și parlamentul iadului, naiba să vă ia! Toate victoriile strălucite ale cohortelor satanice de elită, în cap cu Iliescu, Năstase și MefistoFelix se duc de râpă. …În râpa porcilor, cum în care râpă!? Unde o să cădeți și voi, acuși, că eu n-am chef să vă exorcizez”.

Vremea culesului

A început școala. În vechea ei uniformă de abuzat educația, sau de apărat abuzurile, Cati aduce un mesaj plin de dragoste: „să încurajăm un învățământ retardat, țara și partidul contează pe asta”. Cum educația, scăpată din mâna ei, a apucat-o abrambura prin alt cartier, Cati se rupe în figuri s-o treacă strada, înapoi la sediul partidului

De teama vaccinului politizant, unii părinți însă, vor să-și școlească copiii acasă. Indezirabilă opțiune, zice îngrijorată, Frau, prinsă într-un turneu de automobilism în formula single cu școlari în decapotabilă și un open de tenis; cu un mesaj recuperat din vechi documente de partid: „să ne demonstrăm neabătut iubirea pentru copii”.

Nici Herr nu se lasă mai prejos! Alegând, cu mare curaj, o escaladare montană de promovare personală cu mesajul „trebe să ne iubim patria noastră cea frumoasă și bogată”, ne ajută să-nțelegem că, de sus, va urmări și mai atent ce se petrece în țară.

A venit toamna! Leana are mere. Coapte de iubire, mesajele politice atârnă ca fructele de crengi în livezi. „Haideți la cules cu mine”, e mesajul ei doldora de patriotism.

Rumen, ca un măr de import de la producătorii din piața Matache, manelismul literar, la rândul lui, se orientează abil spre trocuri profitabile cu politicul, debordând de iubire,

În tranșeele partidelor mari se prepară conserve patriotice după rețete de familie din pivnițele serviciilor. Mirosul, anesteziant, vine însă, zic oamenii vii, și de la mirodeniile aduse de Dragnea din cimitirul comunal. Atacată non stop de la bufetul senatului și din bârlogurile televiziilor cu bulină,  justiția încă rezistă. Toamna asta electorală pare ieșită direct din neuitatele abecedare cu portretul împușcatului din prea mare iubire…

Modestie

S-a născut și a crescut într-o familie modestă. Și a rămas modest până hăt, târziu, spre bătrânețe, după cum relatează izvoarele vremii. Din 2000 în 2014 însă, nu mai avem decât impresii indirecte, cu primăria, fântâna medievală din centrul pieței mari și podul mincinoșilor. Admirabile locuri! Din modestie însă, nearătându-se decât rar norodului, a fost perceput mai ales, prin oglinzi paralele. După câtă tăcere se așternuse, era clar că e vorba de filozofia unui om modest. Mai mult decât o ilustrată turistică s-a putut observa, direct, abia din 2009 începând. În 2012, de pildă, a spulberat îndoielile occidentalilor spunându-le, din fotoliul de primar, că numita lovitură de stat nu e, că e ceva normal, util și constituțional; ce-i drept, un pic prea grăbită și insuficient explicată. Punct ochit, punct lovit, pe gustul varanului în calitate de proiectant. Vom face alt puci pe râu în jos, altul mai trainic și mai uslinos. În decembrie 2014, la întoarcerea cuplului din vizitele private făcute în SUA şi Germania, poporul a fost de-a dreptul copleșit de modelul de disponibilitate politică pe care și-l alesese! Ăștia da conducători: oameni modești, amabili, bronzați, zâmbitori, care au călătorit la clasa economy și au făcut poze cu pasagerii.

Aprilie, 2015: Presedintele Iohannis a inchiriat un avion de lux , model Challenger 300 al companiei Toyo Aviation, care apartine miliardarului egiptean Tarek El Feki pentru deplasarea de joi la Bruxelles, unde va participa la un summit extraordinar...

Pe termen lung Cotroceniul vrea două avioane, unul mai mare și unul mai mic, de rezervă

Mai 2015: A sosit și mercedesul de lux  cu accesorii unice, pentru cuplul prezidențial.

Iunie 2015: Începe renovarea Vilei Lac 3, buget estimat pentru cheltuieli, un milion euro.

Concedii întrerupte de vacanțe, vacanțe care continuă cu concedii, cu măriri de indemnizații, cu SPP, cu coloane oficiale, festivaluri, etc.
………………………………………………………………..

Și o ilustrată întârziată de la Benny Hill

 

Coșmare de tot râsul

Doar câteva vorbe bubuitoare apucase să ne spună invitatul emisiunii și lucrurile o luară razna iar ecranul televizorului începu să se onduleze. „V-am spus încă de acum cinci ani că va fi cutremur și ați râs de mine” mai zise, cu glas cavernos, cutremurologul, în timp ce toate se răsturnau în jur. Și, cu un rânjet sinusoidal, se aruncă pe fereastra studioului. nu înainte să zgâlțâie și feisbucul. „Asta-i răzbunarea lui hîncu, fraților”, se văită moderatorul (ce a mai urmat nu știu, fiindcă m-am trezit).

De când mai toată presa cu știri incendiare la brăcinar a sărit în aer, bombele s-au fleșcăit pe tarabe. Doar câte un boschetar mai încearcă, rareori, cu briceagul, una sau două, imaginându-se terorist. Iar marca „exploziv” s-a fâsâit de tot. Nu e fezabilă nici pentru artificii. Evadate din vechile lozinci, majusculele se lipesc și ele de tot felul de texte de un liberalism cutremurător. Și, un-te uiți, e plin de mămăligă pe pereți.

În fine, se aude că UE, aflată în extindere neterminată pe durată nedeterminată, o să fie oficial promovată, la rang global, ca anexă rusească. Anunțul nefiind încă urmat de o contestație, pesemne că varza de Bruxelles o fi aproape murată în putină. Dintr-un pahar cu zeamă de varză acră pentru digestie politică, dimineața pe stomacul gol, nu moare nimeni, ar fi zis și frau; cu condiția să bea mai-nainte o vodka stalinskaia.

Mic îndrumar pentru extremiștii începători

Extremistul poartă la centură pacea și visele omenirii.

În concepția extremistului, iubire și compasiune fără aviz ideologic nu există.

Într-o comunitate de extremiști ești iubit numai dacă urăști.

Dacă drobul de sare n-a căzut încă, extremistul îi va da brânci.

Există demersuri pentru pace care au în ele focoase gata declanșate.

Extremistul nativ condamnă în masă, preventiv.

Contagiozitatea extremismului duce la paranoia în masă.

Obsesia discursivă pe o temă produce ori adicție ori evadare.

Bunătatea e o amenințare globală, trebuie stârpită cu orice preț.

Extremismul de orice fel (religios, ateist ori ideologic) e aceeași specie crescută în medii diferite.

A repeta neîntrerupt, că 2 și cu 2 fac 4 poate produce un acces de respingere chiar și din partea matematicii.

Nu doar seceta produce deșertificare ci și ploile dușmănoase.

În filozofia extremistă, absența urii echivalează cu complicitatea, iar calmul&moderația, cu corectitudinea politică.

Democrația exclusivist-extremistă s-a numit întâi dictatură populară.

Două anomalii extremist-globale țin omenirea ostatecă: political correctness și political incorrectness

Într-o lume proiectată de extremiști se merge pe o singură parte, se poartă o singură culoare; religia, unică, se consumă exclusiv pe platforma lor ideologică și adevărul se dă numai pe rețetă.

În mintea extremistului, o singură lume trebuie îngăduită, cea  care are chipul și asemănarea lui.

Extrem-mistic vorbind, tot ce se abate de la linia lor dogmatică trebuie înfierat și cenzurat; iar autorizația de cetățean, acordată exclusiv celor într-o ureche.

În accepțiunea extremistă, creațiile din patrimoniul cultural al omenirii care n-au girul lor ideologic sunt nule; autorii trebuie puși la index și operele lor, distruse.

Dacă s-ar declanșa războiul, prima reacție, triumfătoare, a unui extremist ar fi „v-am spus eu? așa vă trebuie! ”