Noutăți din țara nemuritorului Dracula

„Această asociere de brand e cam ieftină. Ardealul e un loc de vis, în topul celor mai frumoase 5 regiuni din Europa” spunea un vlogger irlandez venit în România ca „să-l omoare pe Dracula”, personajul unui roman de groază publicat acum 121 de ani de un conațional de-al lui. „Bram Stoker a scris „Dracula” având foarte puține cunoștințe despre Transilvania sau despre istoria ei și a scos personajul Vlad Țepeș din context făcându-l vampir în cartea sa. Conexiunea dintre Transilvania și faimosul vampir este fără valoare și întotdeauna mă face să zâmbesc ironic atunci când românii și vizitatorii străini nu sunt conștienți că Dracula este în esență creația fantastică a unui autor britanico-irlandez” , declarase, acum un an, într-un interviu , Conor Clyne. Până acum, Irlandezul Conor n-a reușit să ne scape de Dracula. Plăsmuirea horror din romanul lui Bram Stoker a fost bine protejată de aristocrația spoliatorilor post-decembriști ieșiți din incubatorul ceaușist. Contele Dracula e potrivit pentru a le autentifica noblețea. Și pentru că aduce bani. De-aia l-au făcut nemuritor. Un brand perfect pentru Utopia. Sângerosul personaj are un castel, are, de fapt, o țară întreagă la dispoziție, grădină a Maicii Domnului. Iar acum l-au glorificat și într-un filmuleț propagandistic guvernamental, în onoarea centenarului. În  filmuleț apare și un lup norvegian împrumutat de la Inquam Photos. Ca într-un ghiveci umoristic, apar și alte personalități, pe post de chibiți ai puterii. S-ar cuveni și o slujbă de pomenire a irlandezului Bram Stocker, cel care l-a creat pe Dracula (fără să anticipeze evoluția valorii de piață istorico-turistică a sângerosului său personaj) în noua catedrală. Poate ar contribui la mântuirea integrală a neamului.

Dear Conor, intențiile tale sunt nobile, dar în van: n-ai nicio șansă. Plăsmuire, neplăsmuire, „nemuritorul Dracula”, cum e aureolat în filmuleț, e blazonul lor aducător de faimă și bani. Ăsta-i tot secretul. Și, de fapt, nu-i secret.  Dacă nu crezi, urmărește filmulețul aniversar de promovare a Centenarului de pe site-ul guvernului. N-ar strica să vii cu niște corecții. Inclusiv, gramaticale.

Publicat în ediția tipărită a revistei „Kamikaze” nr. 49, 5-11 decembrie, 2018

Coșmarul unui dictator ratat

Eu nu vreau să plec ca prostul din această viață și din această funcție. Am zis! Recunosc c-am făcut porcării. Le-am făcut din pasiune. Le-am făcut cu cap, să nu poată fi descoperite. Sau, dacă vor ieși la iveală, să nu mai poată schimba nimeni nimic. Calculat fără zecimală. Sunt un om fără ascunzișuri. Am declarat public și repet: știam cu cine mă lupt! De-aia nu pricep de ce mă năpădesc visele astea enervante. Dacă în calculele mele s-a strecurat vreo greșeală? Dacă unii pe care i-am făcut oameni mă vând chiar în acest moment? Nu se poate! Nu-s eu cel mai puternic din țara asta? Mă uit la Irinuca, doarme ca un prunc, și mă liniștesc. Ce mult mă iubește, draga de ea! Totuși dacă vor reuși să mă înhațe atunci când nimeni n-o să mai poată face nimic pentru mine? Nu mă tem de puciștii din partid, știu cum să-i strâng cu ușa. Da’ de-un timp mă cam ia cu frig din cauza viselor. Drăcăriile alea de vise care-mi otrăvesc nopțile și-mi usucă zilele! Nu mai departe de săptămâna trecută, pescuiam liniștit, la mine, la Belina, când văd pe un plaur o turmă de porci guițând veseli. Hait, drăgălașii ăștia vor să mă ia cu ei. Ar fi o soluție. Poate a venit momentul să evadez. Of, am scăpat peștele din undiță. Iar o să-mi spună Irina că mă zvârcolesc în somn. Cu ea aș pleca pe loc. Da’ nu mai văd plaurul. O văd, în schimb, pe zgripțuroaica turbată de la primărie. Mă privește fioroasă peste ochelari. Îmi spune că mă exmatriculează. O să mă scoată din clasă în șuturi. Mă urmărește peste tot. Și din revista pe care am pus cutia cu râme. Costumată în iepuraș roz bombon, boită, cu iepurași puși pe șotii roind în jurul ei. Acritura naibii! Tocmai voiam s-o pleznesc cu CEX-ul peste bot când, în spatele matroanei, printre fetițele vesele din galerie, o văd pe Irinuca mea dând din codiță. Ce coșmar! …Nu mai știi cine sunt? Io-s coșmarul tău, amice. Ha, ha! Adu-ți aminte cum m-ai lăsat într-un wc de avion. Io nu te-am uitat, hai cu mine la baie.

Evoluția domnului Breazu

Cineva bătea la ușă. La început sfios, apoi insistent. În pragul ușii, un domn cu o față gălbejită, cu un aer confuz accentuat de o mustață parcă lipită și doi ochi speriați. Pățise ceva, n-am înțeles din prima ce, vorbea cam gâjâit, era tare emoționat. „Breazu, io-s Breazu”, se prezentă, „îs soțul doamnei Cici”, adăugă văzându-ne nedumeriți. Îl opriseră niște polițai, chiar aici în colțul blocului, n-avea bani de amendă, n-am putea să-l ajutăm? Oo, sigur că-l ajutăm! Un prilej potrivit să ne revanșăm față de Cici, drăguța, care-i făcuse unuia din copii în dimineața aia o injecție și nu voise în ruptul capului să primească bani. Așa că i-am dat fără să stăm pe gânduri domnului Breazu banii, o sumă măricică, să-și rezolve omul necazul. E bine să n-ai datorii și obligații; și e plăcut să știi c-ai putut fi de folos cuiva.
A doua zi, cam pe la aceeași oră, ne-am pomenit din nou cu domnul Breazu la ușă. Am crezut că venise să ne-aducă banii și mă pregăteam să-l refuz dar, după câteva bâlbe, timp în care fața lui gălbejită prinse a bate în roz vânăt, am priceput: un ghinion nu vine niciodată singur, bietul de el avea de plătit încă o amendă, mai mare, și nu voia s-o necăjească pe Cici. Părea rușinat, neajutorat. Eram singurii în care avea încredere. O să vină peste două zile cu datoria. Stătea în pragul ușii și ne privea pierit de spaimă. I-am promis că n-o să-i spunem lui Cici. „Stai liniștit, omule că n-o să suflăm o vorbă. Și ai grijă cu amenzile astea, că a treia oară… ” Săracu! …Cum să-l refuzi?

Peste două zile, bilețel în ușă:
„Stimată doamnă,
miam luat tot curaju să vă spun că nu nea plătit salariu ieri, nil dă vineri.
Mulțumesc mult, Breazu”.

Peste o săptămână, un nou bilet:
„Domnilor,
nu știu cum se face că nu ne mai dă banii în 5 ale luni, așa că mai aveți răbdare pînăn 20.
Vă mulțumesc”.

În următorul bilet, care veni, fix ca trenul, în douăzeci ale lunii, domnul Breazu ne spunea, la fel de politicos:
…„Vă rog să mă iertați, dar nu ne dă bani nici în 20. Sar părea că au ceva de gând dar naș putea să vă spun precis. Lipsă bani. Rog răbdare pânăn 5 luna viitoare. Vă mulțumesc.
Cu respect, Breazu.”

Iar în bilețelul din cinci, ne aducea la cunoștință că marți, când unora li se dăduse salariul, el fusese plecat în interes de serviciu la Râul Sadului.

Începusem să așteptăm bilețelele lui Breazu, erau tot mai interesante. De pildă în următorul scria:
„… a durat prea mult întârzierea așa că vă dau ultimatum pentru luni, vă rog să mai aveți răbdare câteva zile”.

După ăsta n-am mai găsit toată vara bilețele-n ușă. Ne luasem, cu regret, gândul, de la misivele domnului Breazu, când, prin octombrie, mai veni unul:
„Stimată doamnă, stimați domni, prieteni!
E limpede că lucrurile evoluează în bine dar totul merge foarte încet. Obiectiv vorbind despre ceea ce se petrece, au existat și există o serie de inadvertențe care par să se transforme într-un handicap în asumarea unui angajament. Îmi mențin optimismul în ce vă privește și, fiindcă am reușit să ne înțelegem până în prezent, vă rog să priviți comprehensiv situația, de fapt și de drept, și de a păstra speranțele pentru viitor.

Al dumneavoastră, Breazu”.

Talantul de tinichea multiplicat politic

Pentru demnitarul român, mai inteligent de felul lui decât cetățenii de rând, zic unii, sărbătorile (tradiționale, civile ori religioase) sunt mană cerească. Toate îi vin mănușă. Oricare poate fi folosită politic. Indiferent de împrejurare și semnificație, orice sărbătoare e hărăzită să-l pună în valoare. Un calcul de rutină arată că sărbătorile cu roșu din calendar au valoare politic-electorală maximă. Dar mai sunt destule care oferă oportunități de nescăpat. De pildă, pentru o maică simplă, femeie din popor, care a depus jurământul de modestie și onestitate în fața unui sobor de partid, onorarea Brâului Maicii Domnului poate deveni, prin reflexie, o cunună de cucernicie și pioșenie care ar putea s-o mute într-o icoană. Milioane de enoriași cu sufletele aghezmuite s-ar înghesui astfel, s-o ștampileze.

Omniprezent, fariseismul nu obosește să dea lustru talantului de tinichea ideologică multiplicându-l în oglinzile valorilor contrafăcute de pe taraba cu oferte: social-democrație, liberalism, feminism, ecologism, etc, apărute ca ciupercile după ploaie!… din același miceliu, însă. Cel mai vândut, hibridul politico-religios, îngroașă caricatural noul prototip uman integrabil într-un format sau altul. Tămâiat partinic, miruit financiar, urmașul omului nou se arată și în noile condiții, drept vrednic dezvoltator de duplicitate&ipocrizie, de extremism&conformism, de ură&dispreț frățesc.

Poate de-aia ateii își umplu cu ei înșiși golul de credință iar anarhiștii îi desconsideră pe toți, fără nevoia de a da girul cuiva ori a miza pe ceva. Barem ăștia nu-s căldicei și nici farsori. Ca suport al relației nepotrivite cu haremul partidelor politice, fariseismul politico-religios e, cred, cea mai serioasă problemă pentru credința creștinătății prin locurile astea.

Revenind la demnitarul român- icoană de pupat în biserici, cu mare interes față de sărbători, îi sfătuim să aleagă din vreme din lista cu peste trei sute de târguri, bâlciuri, serbări, de pe tot parcursul anului din localitățile patriei, evenimentele cu mare miză electorală. Într-un sat din Mărginimea Sibiului, de pildă, are loc Sărbătoarea Leușteanului, la 40 de zile de la Paști. Sătenii se sorcovesc cu leuștean, leagă mănunchiuri de cozile și coarnele vitelor pentru a alunga boalele, relele… și strigoii. că oamenii vor alegători vii! Tot în iunie, într-un sat din Mureș, haiducul ar beneficia de vizibilitate deosebită la „Răscumpărarea nevestelor”; sau, în Silvaș, Hunedoara, ar eclipsa toată cireada la „Încununarea Boilor”.

Rezistență și mefiență

Angheliță Gheenu, zis Aghiuță, comisar principal pentru România din partea lui Scaraoțki, gubernia iad 1, nu e în apele lui. Se teme că  vor avea parte de cazne grele pentru toată legiunea dacă nu duc până la capăt misiunea. Scaraoțki nu iartă. Ar fi a doua înfrângere, una și mai mare după eșecul cu mitomanul Copy Paste pe care l-au pus în capul mesei, ca niște draci tâmpiți ce-au fost, crezând că minciunile pe care i le suflau non-stop vor rezista cât iadul. Iar după toată tărășenia aia rușinoasă, acum să cadă din lac în puțul cu smoală? Să dea de dracu și cu Dracnea? De ce? Fiindcă-i căzuse cu tronc d-nei Pippidi care-l chemase la casting pentru un rol în „Evangheliștii”?

„Ziceați că e copitat serios, ai? Că-i dat naibii de clonțos, exact ce se cere în fișa postului, că are competențe speciale dovedite, experiență în munca de noapte, c-a lucrat bine în cimitir, cu dracii, că ne-a umplut de mândrie pe mapamond și în Brazilia?” Negru de mânie, Aghiuță tuna și fulgera: „Păi cum, mama  dracului, v-ați lăsat manipulați în halul ăsta, naiba-să-l ia de pripășit? Chiar l-ați crezut în stare să ducă TelDrumul dracului până-n fundul iadului? Să fie la putere până face din România o groapă? Ați căzut voi, în gropile lui, draci idioți ce sunteți! Americani și europeni, bancheri și mineri, toți vă dau cu flit; sau cu aghiazmă. I-res-pi-ra-bil! Ați ajuns de râsul lumii. Râd și moldovenii, și bulgarii. Chiar și copiii. Și Biserica s-a lepădat de voi, nevrednici ce sunteți. M-aștept să se revolte și parlamentul iadului, naiba să vă ia! Toate victoriile strălucite ale cohortelor satanice de elită, în cap cu Iliescu, Năstase și MefistoFelix se duc de râpă. …În râpa porcilor, cum în care râpă!? Unde o să cădeți și voi, acuși, că eu n-am chef să vă exorcizez”.