Posts filed under ‘grădina cu trufe’

De ce plâng crocodilii, mamă?

mirosul de supă umple bucătăria, umple casa
oho, ajunge și afară
ce bine miroase,
zice Mitruț dând buzna în bucătăria caldă
împiedicându-se de scăunelul meu de lângă sobă

când râde ochiul umflat i se face cât o dungă

îmi pune la ureche cutiuța cu cărăbuși
– mai am una și cu albine
mă trec frisoane
– ha, ha, nu te speria,
astea nu-s pentru tine, îs pentru frai-tu,
îl scol eu din boală

bine că nu-i maică-ta acasă, îi zic

mama îi oblojește ochiul vânăt
nu mai e milă în lume, oftează

albinele dau să iasă din cutia lui Mitruț
– mâine o să plângă, buburosu’
o să-l cotonogesc de-o să-i sară mucii

stau pe scăunel și citesc „Aventuri în Africa”
…mamă, de ce plâng crocodilii?

hai, toată lumea la masă
și tu,  jos din pat,
supa asta o să te înzdrăvenească,
spune mama
nu-i leac mai bun ca supa de pasăre

mâncăm supă cu găluște
Mitruț golește repede farfuria și pleacă
azi mai are de făcut o morișcă cu cărăbuși
și mâine o să-l cotonogească pe buburos de-o să-i sară mucii

 Nora Damian- Poeme
Revista Cenaclul de la Păltiniș nr. 60, noiembrie 2017

Reclame

24 februarie 2018 at 10:23 5 comentarii

Ploua în Old Sighișoara

spre sfârșitul zilei,
am mai dat o raită
prin Old Sighișoara
într-un amurg fermecat

photo google

întinerise cetatea
sub ploaia cu stropi mari
cât boabele de struguri gata de teasc

înflorea negoțul cu vise
prin veacuri fără umbrelă

în mica piață fără vârstă
magia se juca cu timpul

cavaleri nemuritori
sau armurile lor
sau nori
din care ploua argint
se prelingeau pe ziduri

aproape stins, rugul fumega
pârlite puțin, vrăjitoarele scăpaseră
și se răcoreau cu cola
iar prințesa palidă din fața Casei cu Cerb,
după ce-și vânduse pozele de familie
în alb-negru,
își recăpătase culoarea
cu un pahar de vin roze

21 ianuarie 2018 at 18:56 5 comentarii

În urmă, în față

apele fierb în canion
de pe versanții abrupți
arbori solidari îmi întind
crengile verzi

nu vezi trecut, nici viitor
în hazard
timpul amorțește

am uitat de vâltori
au rămas în urmă, departe
agățate de nori

de câtva timp plutesc ca-n somn
cu câteva frunze strânse-n pumn
nu mai simt curentul care mă duce
poate o fi adormit sub sălcii

o, de-aș putea rămâne veșnic aici
în îmbrățișarea
acestei după amiezi senine
legănată de ape blânde

la orizont văd crescând
o linie subțire albastră
respir adânc
frunzele verzi îmi zvâcnesc în pumn

Nora Damian- Poeme
Revista Cenaclul de la Păltiniș, noiembrie 2017

16 ianuarie 2018 at 16:25 4 comentarii

Metanoia

drum tăios de diamante
luminat de tristeți
urcușul
în penumbra timpului
în lumea înaltă
unde nu-i loc de ambiții
alpine
unde nu încap
sentimente tatuate
cu iluzii
nefericirile prind gust de zahăr ars
în cămara sufletului
și sfinte-s bucuriile
în pauza de timp
când probăm infinitul

14 ianuarie 2018 at 21:21 3 comentarii

Casa de oaspeți

Casa de oaspeți

pe terasa dintre nori
o pereche de hulubi
încheie cerul cu sori
să le țină de-adăpost
pân-ajung să-și facă rost

niște viitori părinți
uguind a primăvară
se gospodăresc cuminți
pe terasa de sub soare
mândri tare de-așa cuib

căutați de zburătoare
bine situate-n burg
și de rude scăpătate-
verișoare cântătoare
de iubire în amurg

pe terasa de sub stele
cu lumină din belșug
oglindită în ferestre
plin de pasăre măiestre- s-a oprit și carul mare
să le dăruiască zestre

31 decembrie 2017 at 21:11 11 comentarii

Legea transformării masei în energia regenerabilă a Agorei

Doar într-un loc poreclit Absurdistan unde, practic, nu funcționează decât un hibrid politic totalitar, tranșat partinic sub etichete de împrumut, se poate întreține un război de o prostie fără margini între propagandiști ideologici de dreapta și de stânga. Un război al energiilor rele, specializat în livrarea nefericirilor societății spre folosință găștilor de propagandiști, un generator de ură de un ridicol fără limite care ruinează minți și suflete- și compromite, sistematic, condițiile indispensabile unui regim doctrinar constructiv normal, caracteristic democrațiilor autentice. Un război propagandistic desfășurat în gol, ruinător al relațiilor sociale, întreținut de tot soiul de inși mai goluți mental (condiție obligatorie) și cu atât mai încrâncenați, transformați benevol în camere de rezonanță, aidoma difuzoarelor lui Ceaușescu; indivizi cărora prizonieratul voluntar le dă iluzia, ca odinioară activiștilor comuniști, că muncesc și gândesc.

Singurul leac la cancerizarea socială e demersul, deloc simplu, de mobilizare a energiilor pro-societate, asumat de cetățeni obișnuiți care vor o țară normală, de personalități neîmbolnăvite  de vanitățile tipice unei mari părți din elita intelectuală autohtonă, de oameni care pot să redea valorilor fundamentale ziditoare locul cuvenit în patrimoniul nației, de toți cei care vor și pot să inducă solidaritatea sănătoasă, educația neideologizată și, implicit, dezintoxicarea în masă, eliberarea conștiințelor din lagărele insalubre ale propagandei, accesul la beneficiile gândirii libere.

29 decembrie 2017 at 17:19 9 comentarii

Dor de Ierusalim

„Dacă te voi uita, Ierusalime,
să-și uite dreapta mea destoinicia ei”
Psalmul 137

Când înțelepciunea Scripturii ajunge să fie folosită ca material de propagandă pentru politicienii dornici de a face gaură în cer ca să fie slăviți, lumea e în primejdie.

Amos Oz: „Cred ca aşa este, acesta este sindromul ultimelor decenii. Acum vreo douăzeci de ani, Samuel Huntigton vorbea despre “războiul civilizaţiilor” dintre Est şi Vest. Cred că nu avea dreptate. Adevărata bătălie a zilelor noastre nu este cea dintre Islam şi lumea occidentală, sau dintre Est şi Vest, ci este lupta dintre fanatici şi noi, toţi ceilalţi. Fanaticii cred în mântuirea imediată, spre deosebire de noi. Şi sunt gata să sacrifice oricâte vieţi este nevoie pentru această mântuire. Noi, ceilalţi, credem că viaţa este valoarea supremă, prin ea însăşi. Că viaţa nu este un mijloc, ci un scop.”

Experiența mea israeliană mă face să admir fără rezerve acest model de gândire lucidă, onestă și înalt motivată de sensul iubirii de semeni a celebrului scriitor.

Prima mea luare la cunoștință cu realitatea cotidiană din Israel s-a petrecut în a doua zi de ședere în casa prietenilor mei la care am petrecut luna martie în 1977 (o lună încărcată de ciocniri și atentate). Pe postul în limba română al radioului din bucătărie se difuza de la prima oră a dimineții știrea despre conflictul sângeros între localnici arabi și armată de pe muntele Har Homa din Ierusalimul de Est, provocat de demararea construcției unei colonii evreiești ca urmare a deciziei din februarie a lui Ariel Sharon, ministru în primul guvern Netanyahu. Generalul-buldozer, cum era alintat, altfel un erou incontestabil, emblematic, al Israelului, a adăugat memorabilelor sale acte de curaj în războaiele pentru apărarea tânărului stat Israel atacat de vecini, ca ministru, o serie de măsuri ofensive ale căror efecte au generat mari controverse. Nu toți evreii le socoteau bine venite. „Ierusalimul a fost și trebuie să rămână capitala sacră a Israelului și a lumii”, izbucnise, într-un acces de revoltă, soțul colegei și prietenei mele din liceu, un om deosebit de blând, cultivat și credincios, descendent înțelept al unei familii rabinice din vestul României. Ca și Amos Oz era veteran al Războiului de Şase Zile din 1967 și al Războiului de Yom Kippur din 1973.

Din nefericire, după delicatețurile senzaționale schimbate cu liderul Kim Jong Un, domnul Trump continuă să toarne, ici colo, gaz pe foc pe mapamondul supraîncălzit pentru a i se recunoaște valoarea diplomatică, așa cum face recunoscând Ierusalimul drept capitala Israelului. Un anunț care, în contextul de-acum al relațiilor din Orientul Mijlociu, ar putea declanșa un tsunami belicos mult mai brutal decât precedentele.

Orice gest, vorbă, măsură, acțiune politică a unui lider ar trebui să plece de la imperativul apărării vieții oamenilor. Cine se bucură dacă un scop politic primează în fața păcii și a vieții? Creștinii?… Nu cred. Aceia care au vizitat Yad Vashem au simțit, mă gândesc, deplinătatea semnificației sacrificiului christic al celor numiți „drepți între popoare” care, riscându-și viața, sau chiar cu prețul ei, au salvat alte vieți.

Neîntreruptul șir de năvăliri n-a șters Ierusalimul de pe harta lumii, dimpotrivă, l-a reedificat ca centrum mundi. Tot felul de cruciați fanatici cu mintea împâslită de ambiții și vanități războinic-religioase, de adversități politice periculoase cred că rolul lor e să-l ajute pe Cel de Sus ca să-și merite mântuirea. Reînviat miraculos după fiecare distrugere, Ierusalimul va rămâne veșnic în sufletul celor care-l cunosc și-l iubesc. Indiferent de suferințele pe care i le pregătesc acum politicienii, Orașul Păcii o să-și urmeze calea, care nu-i scrisă de obtuzii mânuitori politici ai planetei.

„Cel ce salvează o viaţă, salvează o lume întreagă”
(Talmud)

Mai spune Amos Oz, în interviul  realizat de jurnalista Magda Grădinaru: „Acum 70-80 de ani lumea a primit un cadou foarte frumos din partea lui Hitler şi a lui Stalin. Nu a fost intenţia lor de a ne face acest cadou, dar totuşi ni l-au dat: au lăsat în conştiinţa lumii un şoc atât de puternic, încât pentru mai mult de jumătate de secol mulţi oameni au fost foarte ruşinaţi să fie numiţi rasişti, să-şi manifeste deschis şovinismul, să mai fie revoluţionari însetaţi de sânge. Şi asta doar din cauza acelui şoc cauzat de Hitler şi Stalin. Dar se pare ca termenul de valabilitate al cadoului a trecut. Nu mai este relevant pentru noile generaţii care nu au amintirea acelui şoc. Iar oamenii devin iar vulnerabili instinctelor până acum reprimate: instinctele naţionaliste, xenofobe, antisemite, islamofobe, chiar şi cele împotriva femeilor. Pur şi simplu asistăm la revenirea acelor lucruri. Până acum am avut doar o pauză, un interval de respiro cauzat de acel şoc pe care ni l-au dat Stalin şi Hitler. Iată că acel şoc a fost punctul de început al unei relative epoci de aur, cu mai puţină violenţă ca în trecut, cu mai puţine războaie, cu mai puţin rasism, cu mai puţină ură, cu mai puţin bigotism, cu mai puţin naţionalism fanatic. Şi iată cum toate aceste lucruri se întorc. Mi-e teamă că ele fac parte din natura umană. Trăim deja într-o lume a fanatismului, sub multe forme: fanatism naţionalist, rasist, sexist, religios sau de tipul radicalismului revoluţionar”.

Mi-e dor de Ierusalim, de trecutul, prezentul și viitorul lui fabulos, de prețuirea vieții ca valoare supremă și de emoțiile înalte pe care ți le insuflă acel spațiu neasemuit, de semnificațiile profunde ale istoriei lui, de neuitat pentru oricine i-a simțit spiritul peren.

23 decembrie 2017 at 10:32 14 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 899,904 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.359 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 899,904 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: