Posts filed under ‘Grădina de hârtie’

Frica

Am fost dresați prin frică zeci de ani. Am supraviețuit acceptând, unii revoltați, alții nu, viața-n umilință. Nu odată prin duplicitate ca soluție de supraviețuire, știind că frica degradează ființa interioară. Că e mai contagioasă decât orice virus. O societate dominată de frică are conștiința paralizată. Cedează fără să lupte. Paradoxal, în climatul de teribilă tulburare globală în care ne aflăm fără voia noastră și fără să știm ce ne așteaptă, frica, asemenea stresului util, ne poate fi de folos, dacă ne activează responsabilitatea,  dacă ne face atenți la riscuri,  dacă  ne determină să facem tot ce ține de noi, de fiecare din noi, pentru a ne fi de ajutor nu doar nouă, ci și medicilor și, implicit, comunității.  Cu condiția să nu lăsăm frica să treacă de frontiera rațiunii fiindcă ar deveni coșmar; o stare paranoică, paralizantă spiritual, pentru comunitățile de orice fel și întreaga societate! Gradul de înfricoșare pe persoană depinde de educație, empatie, caracter. Amplificată, din nefericire, de apocalips-teveurile care hrănesc publicul cu otrăvuri în folosul patronilor politici. De cei câțiva tartori ai mediei care trăiesc în huzur pe seama unui public prizonier, consumator permanent de spaime&psihoze (V-amintiți cum se aliniaseră toate televiziile în toamnă, ca să  bage groaza-n noi cu „cea mai grea iarnă a secolului?”)

Există însă și unele aspecte specifice țării noastre, nefavorabile epidemiei, care țin, paradoxal, de lipsa reformelor civilizaționale: întârzierea dezvoltării comunităților urbane, precaritatea sistemului medical, sărăcia vieții sociale în multe comunități, izolarea localităților rurale. Factori de deplâns în vremuri normale care pot limita „natural” contagiunea,  având în vedere că prima măsură e izolarea.  Dacă în statele cu sisteme de sănătate bine puse la punct, cetățenii fug la medic la cea mai mică indispoziție, la noi, după trei decenii pierdute pentru reforma sistemului sanitar, mulți concetățeni opun instinctiv o rezistență de oameni pățiți. Experiențele nefericite legate de incompetența și/sau de conduita dezagreabilă a unor cadre medicale, de dotarea precară a clinicilor& spitalelor, își spun cuvântul.  Tragedia de la Colectiv, cel mai terifiant experiment „salvator” din istoria recentă, chinurile de neimaginat îndurate de supraviețuitorii lăsați de diriguitorii sănătății să-și aștepte sfârșitul au produs o undă uriașă de neîncredere în serviciile de urgență de stat.  Acum suntem împinși în frica de necunoscut. Nu știm magnitudinea riscului potențial pentru populația țării expusă unui pericol care se apropie galopant de fiecare din noi. Nu putem calcula măcar, spre ce ne îndreptăm, ce se va întâmpla cu tot ce ține un stat în stare de funcționare, fie și la o limită inferioară. Cu frica asta e greu de luptat dacă autoritățile nu inspiră încredere. Iar încrederea nu-i o lozincă și nu poate fi impusă cu forța.  Dacă recuperează întârzierea, dacă fac ce spun și spun ce fac, fără minciuni și populisme ieftine, vom ieși și din strâmtoarea asta.

16 martie 2020 at 18:52 3 comentarii

Anticipatele sub capac

PSD&PNL au fost USL de când au apărut. Țara e patronată de USL de trei decenii. Oficial și neoficial. Cu sateliți folosiți când de unul când de altul, când de ambii, cu trocuri pe sub tejghea, cu încăierări sângeroase dar cordiale la răscruci de mandate. Tehnici de ținut electoratul captiv. În 2011 s-au luat și cu acte. Deși s-au separat după doi ani, tot pe ciorovăieli legate de împărțeli, concubinează profitabil în continuare, prin aceleași rețele ale corupției instituționalizate. Ca să-și păstreze monopolul, sunt nevoiți să-i extragă periodic pe cei cu valoarea de întrebuințare compromisă. Îi trec în regim de conservare&sterilizare, până le vine iar rândul. Între timp, caută „prospături” pentru funcții de reprezentare. De fapt, mușterii de-ai casei ținuți „calzi” în anticameră. Dacă au și niscaiva bube, cu atât mai bine. Important e să aducă cu ei un story cu priză la norod. Figurile noi conving mai lesne boborul care vede doar la suprafață, aude doar ce i se spune că trebuie să audă, uită tot ce ar trebui ținut minte; și care, în schimb, e format în cultul obedienței și al vorbelor goale. Și pentru intrarea în UE a României, după 17 ani de fesenism, jupânii aveau nevoie de împrospătare pe palierul de reprezentare. Înnoirea cu personaje din fondul de rezervă, prin urmare, era o mișcare necesară. Raed Arafat și Klaus Iohanis, venind din zone diferite, pe trasee diferite, au ajuns cam în același timp la etajul de sus al puterii. Continuitatea la putere a ocupanților post ’89 era asigurată. Cel puțin pentru un timp. Alungarea rebelului Băsescu era primul pas. N-a fost atât de greu, indezirabilul de două mandate s-a învins singur până la urmă, eșuând rușinos, uman și politic, undeva în apele lor teritoriale. A doua problemă de „politică altfel” era consolidarea puterii partidelor ex-useliste, pornind de la palierul baronatelor. În același timp, ascensiunea rapidă a grupării Dragnea devenind o amenințare la menținerea supremației în teren a celor două partide, pericolul trebuia anihilat. Deloc ușor, având în vedere și a treia problemă, cea mai deranjantă pentru cartel, apariția în 2016 a USR, ulterior USR+. „Intrusul” care demonstrase în trei ani că poate trimite fesenismul în istorie! După Băsescu, Cotroceniul avea de rezolvat deci, pe de o parte, gruparea indezirabilă Dragnea-Dăncilă și, pe de alta, Alianța deranjantă a domnilor Barna&Cioloș. Ușor de decriptat planul combatanților via Cotroceni! Făcând-o țintă pe Dăncila, un adversar ridicol, lipsit de șanse, presedintele&premierul se vedeau eroii care înving capul hidrei pesediste, trimițând pe tușă, totdată, USR+. Asta după ce „strategii” și-au însușit succesul celei mai importante mișcări civic-politice benefice țării, „Fără penali”! Recuperarea, pe șest, a părții salubre din PSD pentru a reînnoda, neoficial, jumătățile useliste, urmând a se face după „VICTORIE”. Exact ce a făcut Orban în cele patru luni de guvernare, socotindu-se victorios fiindcă a terminat-o pe Dăncilă, că le-a tras clapa USR+, și că a recuperat strategic pesedime din rețelele casei (mai lipsea o serenadă cu dedicație, stil my way). Strategie de carton! Marele asalt liberal s-a dovedit o cacealma. Anticipatele ar fi mers șnur după căderea lui Dăncilă când PSD era o găină fără cap. Era suficient să fie propuse niște persoane total indezirabile pentru PSD, la justiție în primul rând (NU Predoiu!) și anticipatele le-ar fi ieșit ca la carte. După 4 luni de guvernat prin compromisuri dezonorante, șansa de reușită a anticipatelor a ajuns aproape nulă. Revenit din buimăceală PSD își adună trupele. Să mai spunem că, dezvăluindu-și disponibilitatea pentru compromisuri inacceptabile cu penalii, PNL și-a fracturat grav credibilitatea?

25 februarie 2020 at 10:51 2 comentarii

Iran, vedere din avion

Istoria recentă a Iranului este istoria intervențiilor succesive ale jucătorilor puternici de pe scena lumii- britanici, americani, apoi și ruși, pentru petrol și control strategic în Orientul Mijlociu. Sub Reza Shah Pahlavi (ca și în Turcia sub Mustafa Kemal) Iranul cunoscuse un sfert de secol de reforme în toate domeniile. Lovitura de stat din 1953, dată de SUA-prin CIA (autorizată de Dwight Eisenhower) cu sprijin britanic (pentru interese comune legate de petrol și de controlul strategic al zonei) a răsturnat guvernul Mohammad Mosaddegh, ales democratic, împingând Iranul în mizerie și instabilitate. Țara se afla deja, de vreo doi ani, sub embargoul britanicilor care încercau astfel să-l facă pe Mosaddech să renunțe la legea de reducere a concesiunii terenurilor petroliere. Răsturnarea guvernului său prin lovitura de stat din 1953 a dus la Revoluția din 1979- cu suportul unei părți a populației(embargoul provocase o criză prelungită) și a unor elemente declasate plasate acolo de marii jucători amintiți. Șahul pro-occidental a fost detronat și monarhia înlocuită cu o republică islamică anti-occidentală. Ulterior, documentele doveditoare ale implicării protagoniștilor occidentali au fost, în mare parte, șterse.
Semnificativă observația lui William O. Douglas, Judecătorul Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii, care a vizitat Iranul atât înainte cât și după lovitura de stat: „când Mossadegh și Persia au început reformele de bază, am devenit alarmați. Ne-am unit cu britanicii să-l distrugem; am reușit; și de atunci, numele nostru nu a fost unul onorabil în Orientul Mijlociu”.
Sub lovitura din1953, democrația abia pusă pe picioare din Iran s-a prăbușit pregătind terenul pentru dictatură. După revoluția din 1979 care a statuat republica islamică, civilizația&cultura Iranului au intrat pentru nu se știe cât timp, în declin. Iranienii trăiesc azi, ca și noi înainte de 89 sub Ceaușescu, în frică și umilință. Teren pe care a înflorit (și exportat constant) doar panislamismul&terorismul. Stăpânii câmpurilor petrolifere nu s-au dat bătuți, dimpotrivă, și-au adaptat metodele.
În 2000, Madeleine Albright, secretarul de stat american, a avut curajul să declare că intervenția brutală a SUA în afacerile interne ale Iranului din 1953 a constituit un pas înapoi pentru guvernarea democratică.  Majoritatea iranienilor consideră că lovitura de stat a demonstrat duplicitatea Statelor Unite, care s-a prezentat ca un apărător al libertății, dar nu a ezitat să folosească metode neonorabile să răstoarne un guvern ales democratic pentru a se potrivi propriilor sale interese economice și strategice“, lăsând loc terorii și dictaturii.
Cartea lui Kinzer „Toți oamenii șahului: O lovitură de stat americană și rădăcinile terorii în Orientul Mijlociu” a fost cenzurată în Iran prin eliminarea contribuției ayatollahului Abol-Ghasem Kashani la  lovitura de stat anglo-americană. Mahmood Kashani, fiul lui Abol-Ghasem Kashani, „unul dintre membrii de vârf ai elitei conducătoare de acum“-căruia Consiliul Gardienilor Iranieni i-au aprobat de două ori candidatura la președinție, neagă faptul că a avut loc lovitura de stat din 1953, spunând Mosaddegh s-a supus planurilor britanice de subminare a rolului clericilor șiiți.

Iranienii sunt prinși între ciocan și nicovală trăind în sărăcie și teroare sub dictatura ayatollahului Muhammad Ali Khamenei și a ultraconservatorului  Mahmud Ahmadinejad, într-o țară spoliată de resursele de petrol de către „prieteni”.

Momentul de trezire, de oroare și revoltă, produs de tragicul accident aviatic petrecut în țara lor „dintr-o eroare umană” acum patru zile zile ar putea fi „lebăda neagră” capabilă să-i urnească din această strâmtorare nefericită din istoria lor.

Surse

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/fundamentalismul-islamic-in-orientul-apropiat-si-mijlociu

https://www.goodreads.com/book/show/46347.All_the_Shah_s_Men3,
Revoluția islamică

12 ianuarie 2020 at 20:17 2 comentarii

Anotimp

risipa luminii-i sporeşte belşugul
până târziu
adesea-
în lecţia de vară
ce desfide lanţul de ceţuri şi brume
pedeapsa-
extazul îngheţat
sub paza cătuşelor pufoase,
apoi
un exil boreal
„şi în a treia zi
evadarea”

 

 

povestește iarba,
fiarelor

26 decembrie 2018 at 12:49 10 comentarii

Dușmanul dinăuntru

Poate am fi scăpat de dușmanul dinăuntrul nostru, dacă l-am fi identificat. Încă nu s-a întâmplat. sau nu destul. Au avut grijă cei care ne controlează gânditul să ne ferească mobilizând alți dușmani, de-afară, care să-l activeze pe cel dinăuntru, pe numele lui mai modern lose-lose; pierzătorul nostru tradițional. Ăla din suconștient care mormăie „să-i lăsăm să facă rău, tot ce-i mai rău, până la capăt”. Dacă în tabăra puterii, a adunăturii de ocupație, cuvântul de ordine e supunerea absolută (câștigă cine-i cu stăpânii, cine nu-i supus, pierde) la ceilalți, cauza profundă a sentimentului de neputință&lehamite vine din înțepenirea tradițională în fața unei uși care abia se ține în țâțâni, pe care nu îndrăznim s-o împingem pentru a ne elibera. Când nu-s prinși în seducătoarea otravă a coruptibilității, conaționalii noștri, mare parte din ei, par atinși de o abulie fără leac, de un mioritism care-i închide într-o  bulă a indiferenței, a pierzaniei senine. Unii ajung să susțină, cu sinceritate, nevoia de a accepta răul ca oportunitate pentru a-l pune în evidență. Aceeași meteahnă liniștitoare a lui „las că merge și-așa.” Acceptarea „noului” ministru al învățământului, cu trei mandate de tristă amintire la activ, e semnificativă în cel mai perdant sens al acestei atitudini. Sigur, pentru cei care prestează la nivelul de jos o muncă zisă de educație e o binefacere. Dar a acredita ideea c-ar fi vorba de un cal troian adus acolo ca să dărâme guvernul catastrofă parcă e prea mult! Și chiar dacă cuiva i-ar trece prin cap o asemenea rezolvare, ea este una tipică de pierzător tradițional: acceptăm distrugerea învățământului sperând că distrugem guvernul; cu reforma de salvare a plagiarismului ca prioritate. Același gen de pledoarie ca și-n cazul „șanselor” acordate cu mărinimie partidului decăderii naționale: un premier, al doilea, apoi încă unul, al treilea, șansa șanselor… Unii găsind că lanțul ăsta de numiri dezastruoase ar fi, nici mai mult nici mai puțin, o strategie de dărâmare a guvernului.Cum s-ar spune, dărâmarea dărâmătorilor odată cu țara! Poate nu întâmplător am avut parte o jumătate de secol de cea mai silnică dictatură de pe continentul nostru. Poate nu întâmplător suntem iar îngenuncheați de cei mai nerușinați, mai lipsiți de scrupule, mai rapace indivizi. Poți face din supușenie o strategie de scoatere a țării din fundătură? Orice acceptare fără luptă a imposturii e un pas în gol. A socoti jocul „lose la dublu”, strategie e o păcăleală sinistră; un bluff. Dușmanul din interior ne ține sub talpă. Cum ne-a obișnuit.

România pierde accelerat forță de cercetare, de inovare&creativitate, forță de muncă, de educare, fonduri europene. Pierde, zi de zi, șansele de a rămâne în cursa pentru un viitor asigurat în lumea civilizată. Alunecând constant în văile incertitudinii și dezamăgirii, simțindu-ne permanent copleșiți de un dușman nevăzut, îl identificăm, exclusiv, în personajele corupte care fac și desfac legi în favoarea lor și defavoarea țării. Sursa acestor entități toxice pare inepuizabilă. Nu iese unul din scenă, c-apare altul, mai eficient, în același sens distructiv, susținut din subterane. Soluția sigură e una singură: ca proactivismul societății civice să depășească numeric&calitativ acționarii, mai mult sau mai puțin anonimi, ai structurilor mafiote. Asta presupune o schimbare de paradigmă, o înfruntare a dușmanului dinăuntrul nostru pentru a fi în stare să diferențiem dușmanii imaginari, induși mediatic, în mințile prea-curate, de cei reali dinafară.

https://www.quora.com/What-are-some-lose-lose-situations

https://revistacariere.ro/inovatie/studii-analize/educatia-in-romania-o-analiza-swot-si-posibile-solutii-partea-i/

11 decembrie 2018 at 11:28 5 comentarii

Unde Har nu e, nimic nu e…

Un om al bisericii nu intră în politică pentru a-l aduce pe păcătos la Hristos. Un preot care cochetează cu politica își trădează misiunea. Îl trădează pe Hristos, regresează, își împinge treptat biserica sub lege. „Hristos e sfârșitul legii, pentru ca oricine crede în el să capete neprihănirea”. O biserică sub lege și-a pierdut harul. Și unde Har nu e, nimic nu e. Funcționăreală și indiferență. Inerție și formalism. Un timp, lucrurile astea nu se văd. În alt timp, acolo unde ar fi trebuit să fie iubire, se vede golul. Golul umplut cu vorbe în care-și fac loc habotnicia resentimentară, bigotismul, ura. Ritualul și tradițiile sunt importante dar nu creează conștiința evanghelică. Acum două săptămâni, un preot ortodox și unul neoprotestant argumentau, pe un post de radio local, importanța istorică a referendumului. Conversație motivațională de convins enoriașii. Factorul politic nu intra în pledoarie. Puteai crede că e o acțiune bisericească și-atât. Puteai crede, dacă nu știai contextul, dacă n-ai fi urmărit șiragul bine organizat de evenimente religios-politice din ultimele săptămâni și conexiunile cu evenimente de aceeași natură din vecinătate, că referendumul urma să declanșeze o epocală revoluție religioasă. Potențialul demolator pentru biserică al unui eventual eșec nu intra în calcul. În final, convivii au venit, sub pretextul apărării valorilor, cu ideea înființării unui partid politic-creștin!… O idee care, după agitația grupărilor politico-religioase, a prins deja în solul negru de ură al Asociației Prodescens ca și-n al dreptei(așa-zis creștină). E momentul pentru un partid religios de tip „The Kingmaker”- scrie un prozelit, pe modelul vechilor partide religioase din Israel. În fine, am înțeles! După ei, e timpul ca un partid creștin puternic să radă necredința și să facă curățenie.

Trecând peste faptul că un stat laic în care comandamentele religioase se amestecă cu cele politice nu ajută nici credinței, nici politicii, încercarea de a despăcătui lumea prin mijloace politico-religioase e un derapaj de la esența creștinismului. Un pas în gol. Îl scot pe Hristos din creștinism, chiar dacă vorbesc în numele lui. Cu efortul comun al politicului, al bisericii ortodoxe și al unor culte. Deocamdată n-au reușit. În gol a căzut referendumul. Strădania unor oameni ai bisericii (din fericire nu toți!) de a pune legea peste HAR, de a reduce nivelul de conștiință la cel dinaintea celor două milenii de creștinism, ne teleportează, într-un fel, în vremurile tulburi dinaintea venirii lui Hristos. Dinaintea Evangheliilor. Dinainte s-avem parte de bogăția învățăturilor lăsate nouă de Isus, pentru care a fost răstignit. Dinainte să citim „Așa că omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți căci prin faptul că judeci pe altul, te osândești singur”. (Romani 2.1)

Publicat în ediția tipărită a revistei Kamikaze, nr. 42, 17-23 octombrie, 2018.

 

14 octombrie 2018 at 14:58 7 comentarii

Parfum de roze

tremură
istovit de febră
aeru-n toamnă
emanații puturoase din locații luxoase
colcăie pe ziduri
miasme se târăsc pe trotuare
parfumuri înțepătoare
de țațe ieftine
de șorici fript
de partid transpirat
își etalează bugetul
exorbitant
pute a pipi de bădălău
în piața încinsă
pesta dă iama
în studiouri imunde

hoituri de porci
ascunse în râpe
și mlaștini afunde

o lebădă neagră țipă sub
nori de furtună
e anotimpul uraganelor
în deschidere
pe manele din voluntari
taifunul gabi vântură duhorile verii

3 septembrie 2018 at 17:00 4 comentarii

Articole mai vechi


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 923.463 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.445 de urmăritori

Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 923.463 hits
Follow Drumul spre Mirhinia on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: