Posts filed under ‘Teatru- ce rămâne’

Teatru- ce rămâne (1)

AGLAJA

Efemere, în raport cu creațiile de artă obiectuală, Artele spectacolului (Performing arts) mențin un timp, mai lung sau mai scurt, în siajul lor, spectatorul. Recepția&persistența în memoria consumatorului de teatru sunt tributare unor factori care țin atât de calitatea partiturii&a punerii în scenă & interpretării cât și de gusturile&criteriile spectatorilor.

E bine să ții cont de recomandările oamenilor de teatru, dar, la fel de bine e să te încumeți să ajungi la spectacole mai  puțin sau deloc știute din cronici. Un risc care poate oferi surprize plăcute. Unor spectatori le place să fie informați în detaliu, așa încât momentul cunoașterii să fie unul de comparație cu ce știau din diverse surse, alții, însă, preferă libertatea de a descoperi. Între astea sunt o mulțime de nuanțe. Știu cum e și într-o ipostază și în cealaltă. Unele spectacole te cuceresc instantaneu, altele îți par cu adevărat bune după un timp „de digestie”. În fine, mai sunt și piese tulburătoare care îți lasă o impresie de neșters.

Aglaja”, prima piesă care-mi vine acum în minte din topul personal al spectacolelor văzute în 2017, aparține categoriei a doua cu „ascendent” într-a treia. Am sărit într-o ediție FITS de mai an peste „De ce fierbe copilul în mămăligă” (romanul distins cu multe premii al Aglajei Veteranyi, tradus în câteva limbi, pus în scenă la Teatrul Neumacht din Zurich)- găsisem atunci că titlul e o metaforă cam horror.

Aglaja visa să aibă o familie unită într-un cămin stabil, dar a trăit mai mult pe drumuri. Îi era dor de țară, dar n-a mai ajuns acasă. Își iubea tatăl, dar tatăl plecase fără să privească-n urmă. Își adora mama, dar și mama o trădase. În jurul ei se făcuse gol. Aglaja n-a devenit star de circ&variete așa cum dorea mama ei, talentul ei și-a găsit, însă, drumul în scris. A reușit o uimitoare carieră literară. Succes fulminant, destin tragic. O tânără iubitoare, dar neiubită, dăruită cu har, dar nefericită, care a plecat prea repede din lume lăsându-i o moștenire neprețuită.

„O carte captivantă, o care care-ți taie respirația, veselă și, deopotrivă, plină de amărăciune (…) Aici ne vorbește o artistă de pe cea mai înaltă sârmă a circului, iar eu privesc de jos cu sufletul la gură”
(Peter Bichsel, de la „Tages Anzeiger”)

„Limbajul ei are o claritate de cristal, prin care transpar imagini cu atât mai trăsnite, cu cât realitatea e mai tristă”
(Bernhart Ott, de la „Berner Zeitung”)

În iunie 2017, oarecum mai edificată, abia așteptam să văd spectacolul.

În viața Aglajei, deziluzia ia locul speranței. Urmează  destrămarea, decadența, boala. Sugerată printr-un dans ritualic de îngropăciune,  ancestral, din ținuturile natale, moartea își face în final, numărul.

În plină ascensiune literară, Aglaja Veteranyi se sinucide în februarie 2002, în spitalul din Zürich unde era internată pentru depresie.

Un leagăn plasat deasupra scenei&capetelor actorilor e lăsat acolo pe tot parcursul spectacolului. Pare destinat unui număr special de circ. Aglaja încearcă din când în când să-l prindă, ca într-un număr iluzoriu de trapez. Nu reușește niciodată. Un motto al destinului ei, presupun, în viziunea regizorului Ștefan Lupu. Un detaliu care, conștientizat sau nu, contribuie la păstrarea poveștii în memoria afectivă a spectatorului.

Anunțuri

21 Iulie 2017 at 20:50 Lasă un comentariu

Jin Xing, from military officer to ballet dancer

O problemă serioasă a celor care vor să vadă cât mai multe din spectacolele festivalului de teatru de la Sibiu ține de alegere. Multe, diverse, atractive, pentru care să optezi? Informația ajută și nu prea: toate au parte de prezentări formal-elogioase, așa că ar fi de folos să consulți și alte surse- dacă ai timp; și să mizezi nițel și pe noroc. Amatoare de spectacole de teatru dans fiind, le acord prioritate la fiecare ediție. Sunt spectacole unicat, nu le mai vezi cu altă ocazie.  Teatru dans israelian (preferat)  japonez, grecesc, românesc, chinezesc. Complexe, originale, expresive, fiecare din ele spune o poveste.

Am intrat în sală știind doar că „Vreau să fiu altfel” (Different Loneliness) spectacolul cu care venise în Festival compania chinezească „Jin Xing Dance Theatre”are o coregrafie de excepție. Cu instrumentiști mongoli- totodată și interpreți vocali, dansatori chinezi și o coregrafă chinezoaică care a apărut și ea la sfârșitul spectacolului, copleșit(ă) cu aplauze. Ce voci, ce muzică! Impresionant contrast între forța tulburătoare a vocilor și nuanțele de mare delicatețe. Ca și alternanța între tradițional și modern pigmentată cu observații pline de umor ale interpreților vocali. Dansul, impecabil, de o grație și expresivitate rară. Povestea fabuloasă a coregrafei și a companiei ei înființată în 1999 (Jin Xing Dance Theatre -prima companie privată de dans din China) am aflat-o după spectacol, însă: „balerina, dansatoare, coregraf, actrita si o temuta moderatoare de televiziune. Are suflet de artist, insa cu o educatie vizibil cazona. casatorita (soț neamț) 3 copii (adoptați) Spectaculoasa si carismatica”. (din interviul Ralucăi Rădulescu, la TVR2)
Despre Jin Xing, născut(ă) în Korea, ajuns soldat în legiunea străină, apoi ofițer în armata chineză și, din 1991, după operația de schimbare de sex, o artistă celebră în China și pe mapamond, aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Jin_Xing

„Vreau să fiu altfel”, “Different Loneliness” este cea mai nouă coregrafie dintre cele aproape 20 create de către Jin Xing pentru compania ei, de la înfiinţarea acesteia în 1999. Producţia aduce pe aceeaşi scenă 9 muzicieni din Mongolia Centrală şi 15 dansatori ai companiei. Dansatorii iniţiază un dialog cu muzicienii, iar aceştia din urmă realizează o parte semnificativă a mişcărilor coregrafice. Unul din spectacolele surprinzătoare de teatru dans (produs de  Purple Star Culture & Communication Co., Ltd. Shanghai; proiect susţinut de The Joyce Theatre, New York) despre care vorbele spun insuficient.
Despre spectacolul cu care a venit la Fits, aici:

si un bonus, aici:

27 Iunie 2015 at 12:17 11 comentarii

Vertigo Dance Company cu două spectacole eveniment la FITS- 2012

La Sibiu companiile de dans israeliene au un public mereu mai entuziast cu fiecare nouă ediţie FITS.  Kibbutz Contemporary Dance Company şi Dance Village Galileea, în nord, Adama deşert, în  sud. Iar între Ierusalim şi Tel Aviv, Dance Company Vertigo. Toate cele trei comunităţi de dans îşi au reşedinţele în zone rurale şi fiecare din ele are ceva specific. 2, 3, iunie: ultimele seri din festival, săli pline la fiecare din cele două spectacole-eveniment: „Mana şi Null”.

Dansul este o forma de arta create între oameni. De-alungul timpului, o companie de dans devine o comunitate.  Pentru Vertigo Dance Company acest sens  de comunitate este o parte integrantă a viziunii lor”, citesc într-o prezentare pe site-ul companiei fondată în 1992 de cuplul Adi Sha’al şi Noa Wertheim,  admirabili arhitecţi ai dansului.  Noa, director artistic şi coregrafa companiei, proiectează un model, construieşte un edificiu de mişcare şi-l şlefuieşte în toate detaliile. Săptămâni, luni, uneori ani. „Mana, navă de lumină”, declarată o capodopera de criticii de specialitate în Israel şi în străinătate. Compania funcţionează şi cu o şcoală de dans în Ierusalim care oferă cursuri, organizează coproducţii  şi ateliere de lucru pentru un public larg,  inclusiv un program special pentru dansatori cu handicap. Inovativă, cu o forţă creatoare specială, cu fiecare nou spectacol,  o surpriză, onorată cu mari premii, invitată la prestigioase festivaluri. Venerată-n Israel, trupa Vertigo e admirată pretutindeni în lumea  dansului  contemporan.

„Vertigo Dance Company presents – Mana
Choreographer Noa Wertheim
Manna- Vessel of Light What is repaired first, vessel or light? Is it the Sun’s desire to fulfill the absence of the Moon’s light, or rather is it her lack of light that gives rise to a vessel of innovation?” (the Zohar)

Mai întâi unul, urmat de al doilea, ambii în negru, cu gesturi şi atitudini încărcate de dramatism apoi un grup de dansatori, băieţi şi fete, toţi desculţi,  în veşminte largi unduioase, negre, ca de călugări, sau în culoarea pământului ars, cu siluete desprinse parcă din vechi fresce orientale dansând pe ritmuri extatice cu paşi sugerând meditaţia, o anume solemnitate mistică, alternând cu balans, plutiri, ghemuiri, salturi spectaculoase, abrupte  (impresie de nelinişte, de căutare) şi culminând cu frenezia unei mişcări de ansamblu. Îmbinând armonii delicate cu ritmuri monotone întrerupte de revărsări sonore, muzica amplifică impresia copleşitoare a acestui spectacol care sugerează, prin gestică şi mişcare, confruntarea luminii cu întunerecul. O oră magnifică de căutare a luminii  printr-un dans fascinant, tulburător, de mare dramatism, având forţa unei viziuni hipnotice.

10 Iunie 2012 at 11:15 32 comentarii

„Crize.Cultura face diferenţa”. FITS-2012

Burnt out Punks

Burnt out Punks (Photo credit: Syl )

Incendie de Wajdi Mouawad par Stanilas Nordey

Incendie de Wajdi Mouawad par Stanilas Nordey (Photo credit: workflo)

Piata Mica in Sibiu, Romania

Piata Mica in Sibiu, Romania (Photo credit: Wikipedia)

Sub genericul „Crize. Cultura face diferenţa”, a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) , 25 mai – 3 iunie va reuni peste 2.500 de artişti din toate colţurile lumii. Spectacole de stradă în oraşul vechi, în biserici şi situri istorice, spectacole de teatru-dans, flamenco, balet, dans contemporan, teatru de păpuşi, circ, spectacole de lumini, muzică, pantomimă, dar şi conferinţe, seminarii, expoziţii, lansări de carte, instalaţii şi ateliere de lucru, programate atât în spaţii convenţionale, cât şi neconvenţionale, vor transforma Sibiul într-un teatru al teatrelor, o  „veritabilă capitală culturală a lumii”, promite managerul Constantin Chiriac. Companii teatrale de renume, din ţară şi din străinătate vin la Sibiu cu un meniu teatral-cultural de o mare bogăţie şi diversitate. Câteva vârfuri de afiş se anunţă deosebit de interesante. Peter Stein cu Faust Fantasia„, o melodramă pentru voce şi pian după Goethe ce a fost produsă special pentru Bienala de la Hanovra din 2000; TR Warszawa cuspectacolul Între noi totul e bine” al reputatului regizor polonez Grzegorz Jarzyn, unul dintre cei mai premiaţi oameni de teatru din Europa şi despre care criticii au spus la Festivalul de la Avignon că acesta este un regizor cu inteligenţă sofisticată; Schauspielhaus Graz, una dintre cele mai dinamice companii de teatru din Europa aduce în premieră romanul epistolar al lui Goethe – Suferinţele tânărului Werther„. Cu o istorie pornind de la 1827, Teatrul Maxim Gorki din Berlin va prezenta spectacolul Prinţul Friedrich von Homburg în regia lui Armin Petras. După negocieri ce au durat aproape trei ani de zile, Need Company soseşte la Sibiu cu spectacolul „Casa cerbilor produs la cererea Salzburger Festspiele, în regia lui Jan Lawers, artist distins cu marele premiu de la Festivalul Internaţional de Teatru din Sarajevo, Grand Prix – Golden Laurel Wreath Award for Best Performance;  Actorul, dramaturgul şi regizorul Wajdi Mouawad, artist asociat al Festivalului de Teatru de la Avignon distins cu meritul Chevalier de l’Ordre National des Arts et des Lettres în Franţa pentru numeroasele premii primite în lume, va prezenta la Sibiu one man show-ul Singuri. Tot ca un inedit al acestei ediţii, Teatrul ZAR va susţine patru reprezentaţii la Cetatea Cisnădioara. Trupa poloneză a fost pregătită timp de trei ani în cadrul faimosului Institut Grotowski şi stă mărturie pentru unul dintre cele mai inovatoare experimente ale teatrului din zilelor noastre.

Lansări de carte, spectacole-lectură şi conferinţe, care vor avea loc pe toată durata festivalului, vor prilejui discuţii între şi cu personalităţi marcante ale lumii culturale naţionale şi internaţionale: John Freeman, George Banu, Ioan Holender, Nicolae Manolescu, Jan Lauwers şi Wajdi Mouawad.

Deosebit de atractive se anunţă şi spectacolele de teatru-dans.  Companii din Israel: Vertigo, Ballet Actuel), compania australiană C!RCA, Jose Soriano, sunt doar câteva din numele mari ale acestei forme de teatru care vor onora festivalul cu producţii aşteptate de public.

Spectacole de stradă cu elemente de circ vor face şi la această ediţie,  o imensă scenă din pieţele şi străzile centrului istoric al Sibiului.  Din oferta deosebit de generoasă, reţin atenţia  noi oaspeţi de elită ai lumii teatrale: compania suedeză Burnt Out Punks  cu Sindromul  Stockholm, compania Close Act din Olanda cu două spectacole:  „Invazia şi „Tărâmul apelor„.

O ediţie teatrală remarcabilă la care se adaugă, în premieră la această ediţie, şi secţiunea de film în parteneriat cu TVR Cinema cu filme de colecţie: „Undeva la Palilula”, regia Silviu Purcărete, „Akropolis” un performance regizat de Jerzy Grotowski, „Prin gânduri şi imagini” – un documentar de Liviu Ciulei şi „Goldfish games” în regia lui Jan Lauwers.  (Informaţii zilnice în „Turnul Sfatului”  aici)

Link-uri:
site ( program şi bilete) facebook si twitter

21 Mai 2012 at 15:41 44 comentarii

Teatru-n viaţă, viaţa-n teatru… (5)

Termenul de comunităţi, ca paradigmă a concepţiei festivalului sibian din acest an (festival exuberant, policrom, cu o capacitate specială de a relaţiona culturi, de a se reinventa, an de an) mă determinase, de fapt, să găsesc o legătură între universul teatral esenţializat în parabola cerc-fluviu, a iubitorilor de teatru şi viaţă; printr-un teatru concentrat, revalorizat, întors spre axul fondator al lumii primordiale cu mijloacele sărace ale artei naive. Ca proiectant de destine în spaţiul ficţional al unei piese, un autor îşi exercită puterea (absolută) prin viziunea (relativă) a diferite concepţii regizorale. În mod fericit, când energia primă a unei ficţiuni de geniu întâlneşte spiritul unor creatori de excepţie, trece de scenă, de ziduri, de bariere sociale, temporale, spaţiale, reuşind mai mult sau mai puţin, să influenţeze lumea.
*******
…Trecând de la indisciplina unei arte care, depăşind regulile, deschide noi drumuri (e suficient să ne gândim la sculptura până la Brâncuşi şi la aceea de după Brâncuşi), regizorul Demarchy amintise de momentul 1968 al revoltelor studenţeşti de la Paris pomenind, în context, de cartea (bestseller) a lui Stephane Hessel,Indignaţi-vă. Francez născut în Germania, erou al Rezistenţei, supravieţuitor al lagărului de la Buchenwald, membru al comisiei de redactare a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ambasador al Franţei la ONU, evreu propalestinian şi Anti-Sarko, Stephane Hessel reuşeşte, uimitor, la vârsta de 94 de ani, să devină un simbol al militantismului politic actual. Revoltat de resemnarea actualei societăţi franceze, Hessel absolutizează, într-un fel, indignarea, ca premiză a acţiunii civile apărătoare de valori. Remarcabilă conştiinţă şi admirabilă atitudine. Numai că indignarea ca valoare protectoare de valori, nu poate avea aceleaşi efecte într-o societate-bucăţele cu valori fărâme, cum e (încă) cea românească; o societate în care unei indignări, oricât de legitime, i se răspunde cu o revoltată contraindignare; şi oricărei încercări de participare la refacerea organismului social i se găseşte spontan, un leac neutralizator; într-o societate debilizată chiar de indignarea mimată a celor care manipulează, urmată, din păcate, de cea sinceră, a victimelor manipulării. Astfel, cei care i-au confiscat, revoluţionar, revolta şi indignările sunt şi cei care i le-ntreţin în timp, prin tehnici regizorale. Uzurpator, cercul teatralizării politicianiste a vieţii n-are cum alimenta o curgere firească. Prin indisciplina artelor, însă, ca forţă generatoare de valori opuse declasării şi decadenţei, se poate descoperi, cred, o cale spre însănătoşirea indignărilor…

31 Iulie 2011 at 17:09 4 comentarii

Teatru-n viaţă, viaţa-n teatru (4)

„În biroul lui Brook e o singură fotografie: grupul său reunit în cerc. În programul Tragediei lui Carmen redescoperim interpreţii dispuşi în cerc. În Australia, aceeaşi imagine se impune, cercul, mereu cercul. În Africa, mărturiseşte Brook, ceea ce a căutat a fost tocmai posibilitatea de a face teatru pornind “de la acest punct zero pe care îl constituie un grup de oameni dispuşi în cerc”. Cercul favorizează concentrarea acţiunii dramatice, el reduce lumea pentru a o elibera apoi. Teatrul lui Brook vrea să fie simplu “în măsura în care cercul este simplu fiind în acelaşi timp simbolul cel mai încărcat de sens”. Oare un maestru – caligraf nu-şi demonstrează, în interiorul unei mînăstiri japoneze, perfecţiunea desenînd cercul perfect?”

Ce valoare pot avea aceste- întâmplătoare– descoperiri pentru cineva care nu e legat de teatru, în sens profesionist vorbind? Poate nu mai mult decât o preocupare pentru felul în care-şi joacă rolul în piesa vieţii, într-o lume, care, cum spunea Shakespeare, e un teatru… Dar şi atât- şi e foarte mult. Înseamnă, de pildă, regăsirea atenţiei pentru o artă a observaţiei deopotrivă cu observarea artei (Bertholt Brecht). Înseamnă regăsirea capacităţii de a te lăsa surprins. De a descoperi că atunci când ai încredere-n viaţă ţi se răspunde cu încredere. Încrederea e contagioasă (Demarchy). Raportul naivităţii cu lumea, verbul „a te uimi”, conferă spontaneitate; spontaneitatea ca duşman absolut al rigidităţii. Regeneratoare, această forţă se manifestă „subversiv” mai ales în momente de ruptură a unui corp social. Ca revoltă, nu împotrivindu-se ideii de autoritate ci autoritarismului micilor şefi care blochează energiile societăţii, devine forţa de germinare a unei noi culturi; dar şi a unei noi vieţi dăruită culturii. Înainte de orice, revoluţia spirituală înseamnă tot ceea ce include entuziasmul omului şi rodnicia naturii ca manifestări naturale ale vieţii. Implică divinitatea şi bucuria de valorizare a darurilor ei în reconciliere cu viaţa. Se vede-n dragostea de culori, atât de firească în culturile solare… în pasiunea pentru sunet, pentru armoniile muzicale…în regăsirea imaginaţiei, a ingenuităţii… Bucuria, cel mai serios lucru de lume (poet brazilian, nu i-am reţinut numele);”sub pietrele caldarâmului se află plaja„…

Conferinţă, spectacole… curgerea artei în cetate şi mai departe. Pe cursul fluviului societăţii în care trăim viaţa curge repede dinspre munţi spre deşert…

va urma…

30 Iulie 2011 at 12:29 42 comentarii

Teatru-n viaţă, viaţa-n teatru (3)

Când deviaţia axei culturale (inclusiv a funcţiunii religioase) a unei lumi în curs de uniformizare a degradării, intră-ntr-o „disciplină” a decadenţei, din chiar miezul ei se ivesc cei ce caută o cale spre drumul firesc. Când nevoia de a căuta puntea de trecere nicicând dispărută din spiritul uman atinge o anumită limită critică, apare, în forţă, arta aşa-zis naivă. Ofensivei generalizate de dezmembrare a lumii şi a conştiinţei sale (ceea ce nu-i deloc o diversitate în unitate ci o sfărâmare uniformă) i se opune ceea ce numea Brook „căutare a originilor, origini ale teatrului şi ale vieţii„, revelând atracţia fundamentală pentru viziunea organică a lumii; unitatea lumii dinaintea separării. Rolul artelor în general şi al teatrului în special, devine unul de pilot de încercare; sau, mai degrabă, de avanpost. O concentrare a energiilor creatoare presupunând existenţa unui loc unde “fiecare gest îşi revela semnificaţia” pentru ca cel mai îndepărtat spectator să-l sesizeze creindu-se astfel, echilibrul ideal între colectiv şi individual, între masă şi spectator. Este ceva contrar atât teatrului politic, cât şi celui elitist. „Nici pierdut în mulţime, nici însingurat” – acesta e statutul spectatorului în teatrul lui Brook. Nu mai mult de cinci sute de spectatori, spune el, căci acest număr produce o intensitate excepţională şi transformă spectatorul. Astfel energiile circulă în contextul unei concentrări maximale. Concentrare care permite teatrului să depăşească stadiul expresiei fragmentare pentru a se afirma ca “un mic univers” unde “percepţiile devin mai vii ca în viaţă”. Atunci teatrul devine o formă concentrată de viaţă “o bună, o puternică viaţă”. …În lumea teatrului actual, cuplul a două forţe regizorale generatoare de renaştere teatrală, Brook-Grotovski, potenţează magistral această tendinţă. Primul, artizan al concentrării în teatru (cercul), cel de al doilea având pasiunea fluidităţii ca expresie supremă a vieţii. Împreună par a deţine o cheie magică a relaţiei teatrului cu viaţa; cercul, simbolul „cel mai încărcat de sens” şi fluviul care curge până „dispare în deşert şi acolo apare o oază„; un nou cerc. Şi o strălucită parabolă.

va urma…

24 Iulie 2011 at 14:18 54 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 890,755 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.359 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 890,755 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: