Posts filed under ‘Vedere în infraverde’

Miros de decembrie

Câteva mii de protestatari nu înseamnă nimic, nu pot face nimic; n-o să răstoarne țara, comenta cu dispreț Udrea la B1 în urmă cu ceva timp. Idee preluată (cum altfel) și de Băsescu într-o formă mai abilă (o mărgică falsă, stridentă care n-avea ce căuta în șirul intervențiilor sale demne de apreciat pentru apărarea parteneriatului strategic cu SUA). Că toți fiii „statului paralel” se îmbărbătează în acest fel e logic. Și au dreptate: câteva mii, zeci de mii și chiar sute de mii de protestatari ca-n iarnă, civilizați (cu unele excepții care n-o să schimbe conduita întregului) cei care ies fără să se lase intimidați, de luni de zile, în stradă, constituindu-se într-o opoziție civică la statul paralel, nu-s genul jupânilor din anii ’89- ’90 puși pe lovituri de stat plănuite prin subterane securiste ca să acapareze puterea și să n-o mai lase. Și totuși, barosanilor de la putere le e grozav de frică, altfel n-ar recurge la acțiuni în forță, provocatoare, n-ar organiza contramanifestații nerușinate cu costuri uriașe din bani publici ca să-și pună la adăpost politicienii infractori&acoliții lor cu dosare grele din parlament și din alte instituții. Asta pe lângă faptul evident că preocuparea lor obsesivă e să-și treacă legile de salvat penalii, să-și dea liber la furăciuni și să controleze justiția. Adică „fac totul” ca să-și vadă cocoțat definitiv statul paralel peste morală, justiție și civilizație.

Par să nu-și dea seama că „fac totul” să se ducă pe copcă contând pe armate de corupți și pe neputința&duplicitatea unora cărora li s-au găsit de ceva timp scheleți prin dulapuri (cum ar fi bani negri pentru campaniile electorale; e doar un exemplu).

Frica și prostia agresivă, mituirea pe față, disperată, a unor dependenți nevolnici, anunță prăbușirea. Asta o văd, însă, și membrii lor de partid care n-au probleme cu justiția (chiar dacă au intrat în politică ca să prospere pe căi inaccesibile cetățenilor onești). Pentru cei mai ambițioși dintre ei, ce fac mai-marii lor acum e o oportunitate nesperată de care vor profita rapid. Ce va însemna asta pentru noi, vom vedea.

Anunțuri

4 Decembrie 2017 at 17:20 7 comentarii

Drumuri care se înfundă

Destinul unei construcții social economice e dat de atașamentul constructorilor pentru „valori și virtuți intraductibile în termeni financiari”. Indiferent de considerațiile antropologico-economice, de opțiunile doctrinare, „oamenii nu devin mai buni pe baza principiilor utilitariste”, asta fiind o iluzie ca și făcătura cu omul nou comunist.  Ninel Ganea, membru asociat al Institutului Ludwig von Mises Romania, amintește într-un articol de un film documentar transmis pe History Chanel despre capitalismul american intitulat “Oamenii care au construit America” care confirma prejudecățile simpliste, atât ale celor de dreapta cât și ale opozanților din stânga. „Pentru primii, coteria John D. Rockefeller, Cornelius Vanderbilt, Andrew Carnegie, Henry Ford și J.P. Morgan reprezintă titani ai libertății economice, un fel de eroi randieni, în timp ce, pentru ceilalți, gașca mai sus amintită este simbolul opresiunii capitaliste, fața invizibilă a exploatării cotidiene, manipularea continuă a patimilor noastre”. Documentarul, rețin din articol, urmărește istoria construirii capitalismului american din două perspective, prima, a capitalismului în abstract, cealaltă, a evoluției reale. În timp, „antreprenoriatul economic care are ca scop obținerea de profit în acord cu principiile pieței libere e obligat de logica economică, indiferent de contextul legislativ și social, „să treacă la antreprenoriatul politic” (..) „Personajele care „au construit America”, corespund perfect profilului capitalist conturat mai sus. În pofida unui început antreprenorial glorios, pe o piață încă foarte liberă conform standardelor actuale, toți au realizat că se pot obține profituri mult mai consistente din intervenționism și din restrângerea competiției (…). Ceea ce șochează , mai ales în privința triadei Rockefeller, Carnegie, Ford, nu sunt neapărat imixtiunile lor în politica externă a SUA și în multe alte domenii, ci dezvoltarea unui aparat de propagandă pe măsură menit să influențeze deciziile nu doar peste ocean, ci în întreaga lume, și nu neapărat pentru un scop economic imediat.”

Dacă în America antreprenoriatul economic devenit antreprenoriat politic tinde să dirijeze piața prin intervenționism, restrângerea competiției și dezvoltarea unui extins aparat de propagandă, în ex-comunism lucrurile au plecat din start invers, cu antreprenoriatul politic care-l înghite pe nerăsuflate, ca lupul din poveste, pe cel economic. Pentru constructorii capitalismului autohton logica economică fiind, din capul locului, sifonare, dirijism și, în final fraudarea totală a statului; anexarea unui aparat de propagandă grosier, pe toate liniile ideologic-doctrinare de manipulare, făcând parte din meniu.

În zelul lor propagandistic, partizanii autohtoni ai capitalismului pe model american (vizibil nepotrivit cu condițiile politice postcomunism) au generat iluzia posibilei echivalențe între antreprenoriatul politic al „tunurilor” cu cel economic de peste ocean (văzut prin ochelari de cowboy texan sau de căutător de aur din veacuri trecute). Partizanatul fervent în favoarea unor acte de fraudare a resurselor în numele capitalismului, precum al aventurierilor pofticioși de aur de la RMGC e doar un exemplu.

„George Santayana povestea, undeva, despre întâlnirea avută cu John D. Rockefeller, în cursul căreia i-a menționat populația Spaniei, moment în care milionarul, uimit, i-a spus că trebuie să sune la firmă pentru a le spune că nu vând suficient petrol acolo. Pentru Santayana, această replică a constituit o revelație: “Am văzut cu ochii minții idealul unui monopolist. Toate națiunile trebuie să consume aceleași lucruri, proporțional cu marimea populației. Omenirea va forma astfel o democrație perfectă, alimentată cu rații de la un singur centru de administrare, în beneficiul lor”.

Despre asaltul antreprenoriatului politic asupra statului în România ocupată de ex-comuniști un text cât se poate de lămuritor scris ieri de Claudiu Nasui, aici

3 Noiembrie 2017 at 20:35 Lasă un comentariu

Înainte și după

Într-un management normal, prevenția e prima poruncă. Dacă n-ar fi fost  întâmpinate cu măsuri (tehnice, de comunicare, de control) extrem de riguroase până la cel mai mic detaliu situațiile dramatice din locuri mult mai expuse la dezastre naturale decât prin părțile astea, s-ar fi soldat cu efecte mult mai tragice. Prevenția (responsabilă, competentă, activă) reduce numărul de victime, oricât de înfricoșător ar fi un cataclism. Am văzut asta în recentul triatlon al hurricanelor caraibiene, în Florida, mai ales. Opusul modului riguros&eficient de a gestiona situații extreme îl vedem aici. Dacă un taifun nu poate fi oprit, lipsa măsurilor de protecție&avertismentelor e o crimă. Ați observat vreo alertă oficială, vreun avertisment din partea autorităților, măcar o interdicție motivată de posibilele urmări, niște măsuri tehnice de urgență, deși de câteva zile ar fi trebuit să se știe că ciclonul din Italia o luase spre nord, prin Slovenia spre Banat și de-acolo mai departe? În ordine ierarhică, de sus în jos, premierul Mihai Tudose, ministra Carmen Dan, secretarul de stat Raed Arafat, primarul Robu, responsabilii meteo n-au avut nicio grijă. În fine, nu știm dacă decibelii sirenelor lui d-lui Raed Arafat (devenite de vreo doi ani, un fond sonor neîntrerupt în orașele și pe străzile zbuciumate ale patriei) au salvat pe cineva, nici dacă exercițiile de alarmă urbană (care completează orchestra stresului sonor organizat de înalte personaje) ajută cuiva sau la ceva. Știm, însă, că de ani de zile, nicio situație nefericită n-a găsit autoritățile statului la post. Că vorbim de tragedia din Apuseni, de cea de pe lacul Siutghiol, de la Colectiv, de inundații, incendii etc, de orice împrejurare în care statul e obligat să-și intre în atribuții, numitorul comun e faptul că înalții săi responsabili sunt luați prin surprindere. Deși măsurile&acțiunile de prevenție și salvare țin exclusiv de responsabilitățile funcției lor, declară fără jenă că și-au făcut treaba exemplar „în timp real”, vorba ministrei Dan, sau „în timp util”! Reacțiile standard postfactum, explicațiile tardive, după fiecare eveniment nefericit nu fac decât să le scoată în evidență dezinteresul față de viața oamenilor, incompetența crasă. Inutilitatea.

Le-a cam stricat programul de distracții de sezon, alea cu poporul, mai ales (chefuri cu sau fără bătăi, petreceri) înțelegem din intervențiile unor ștabi neatenți la „mesaj”. Inacceptabilă furtună, așa e, domnilor, indezirabil vânt! Da, alții-s de vină, știm demult. Acu, dacă v-ați trezit, urcați-vă în mașinile luxoase și vizitați zonele calamitate, nu uitați să vă exprimați compasiunea și să faceți, ca de obicei, promisiuni. Așteptăm sirenele…

18 Septembrie 2017 at 17:49 2 comentarii

Fisiune

Se poate transforma capitalismul în socialism? Categoric da, ar fi spus radio Erevan și avea perfectă dreptate: asta s-a și întâmplat la noi (și nu doar la noi) după ultimul război mondial. Toate agoniselile private, toate resursele și titlurile capitaliste de proprietate au fost preluate, pe inventar sau nu, de statul noii stăpâniri care și-a  împroprietărit oamenii muncii cu cartele la cantina socialistă. A mers șnur statul ăsta, ținut în lesă vreo cinci decenii, atâta timp cât clanul stăpânilor puși pe ghiftuială se îngrijea ca prostimea care sughița de foame și tremura de frig &de frică să le dedice ode de slavă și cântări patriotice. Totuși, după nici zece cincinale, cantina a dat faliment și toate titlurile socialiste de proprietate ale fericitului stat al oamenilor muncii din cele cinci decenii de socialism au fost înhățate de același clan al îmbuibaților. S-ar putea învârti invers roata istoriei, acum, că ăia care s-au ghiftuit au ajuns la fundul sacului? Nu știu ce-ar răspunde radio Erevan, dar, se vede clar, asta încearcă statul prizonier al clanului capitalist ca să le salveze cuceririle (cu toate că perioada i s-a înjumătățit ca la fisiune nucleară) punând (cum altfel?) cantina socialistă în funcție.

În politica lor de devalizare sistematică a țării (de altfel, singura care a reușit) pentru a-și face loc în rândul marilor lopătari de finanțe ai lumii (aflată și ea acum, sub presiune distructivă) unica lor grijă s-a dovedit a fi, nu viabilizarea și durabilizarea sistemului social economic, ci aservirea completă și definitivă a justiției. Să ne mirăm atunci, că stabilimentul supraîncărcat al clanului roșu capitalizat prin fraudă pare nevoit acum să reactualizeze, într-un fel, cantina socialistă? Că a ajuns pe punctul de a secătui unicul izvor sănătos capabil să viabilizeze motorul economic al furnizorilor de bogăție socială, cel al întreprinzătorilor autentici, creativi? Vă dați seama ce efect ar avea, în această perspectivă, deloc imposibilă, învolburările ficțional-artificiale produse de secte extremiste finanțate de indivizi cu interese divergente din același clan? Înțelegeți cine profită când milițieni informați, cu misiune, clănțănind plini de ură magnetică, trag de capetele unui lanț putred împrăștiind confuzia&frica în societate?

E greu de anticipat ce va face clanul în această situație limită; și cum va reacționa societatea. Știm însă, că, din când în când, în istorie au loc trădări și răsturnări. De obicei în anumite conjuncturi ca acelea de-acum. Mai știm și că primitivismul&barbaria n-au ieșit nicio clipă din scena lumii. Și că un proces de fisiune, odată declanșat, continuă. Altfel spus, că perioadele de înjumătățire, sau crizele, se vor ține lanț.

 

28 August 2017 at 12:37 5 comentarii

Semănătorii de vânt

Avalanșe de știri incendiare, valuri de ficțiuni mustind de violență se întrec în a genera psihopatie. O lume dependentă de droguri informaționale de natură morbidă devine ea însăși incendiară și violentă întreținându-și în acest fel frica și violența de care nu se mai poate lipsi. Se întâmplă sub ochii noștri. Gardienii intoleranței conservă cu exces de zel relele din istorie și nicidecum valorile (la care fac referire însă, cu ipocrizie) în timp ce partizanii excesului de toleranță nu consideră că asta slăbește democrația.

Răul își continuă marșul triumfal în istorie. Formele răului nasc una din alta. S-a dus fascismul, s-a dus comunismul, infecțiile din aceeași stirpe care au pârjolit veacul au trecut, dar genele lor supraviețuiesc. Reacțiile prozeliților lor, modul prostesc în care se deconspiră învinovățindu-se unii pe alții, apărând cu devotament sinistru pulsiunile bolnave ale taberei de care se simt atașați, o arată limpede. Otrăvită sistematic, voit sau din pură prostie, lumea democratică stă tot mai prost cu apărarea. Exacerbarea urii o împinge ireversibil spre zone întunecate, iraționale. Când liderii influenți ai lumii reactivează, din calcul&vanitate sau din imprudență, germenii răului, în timp ce se prefac că-l condamnă, oamenilor normali nu le rămâne decât să reziste pașnic, să se opună ferm, ferindu-se, însă, de frustrările morbide induse de negativiștii care ar vrea să răstoarne lumea „ca să-i conserve valorile!” Asta fac nelipsiții semănători de vânt, revoluționarii de meserie. Necazurile democrației nu se rezolvă prin izbucniri furibunde, oricât ne-ar dezamăgi unele aspecte. Sub acoperirea justițiarismului, propovăduitorii urii induc ireversibil furia distructivă. Totuși, nu de slăbiciunile democrației ar trebui să se teamă societatea în primul rând, ci de monștrii gata să reînvie din somnul istoriei,  hibrizii comunisto-fasciști cărora, din vanitate sau prostie, mulți le-ar da girul.

Cum terenul post-comunist de aici e deosebit de propice contagiunii, bulele ficționale în care-și duc existența ideologică niște milițieni autohtoni, de-o parte și de alta a unei linii de front trasate de imaginația lor bolnavă, antrenează destulă lume de bine într-o bătălie sinistră și profund dăunătoare: războiala societății cu ea însăși.

17 August 2017 at 14:52 5 comentarii

Se întorc sașii

Nu știu dacă s-ar întoarce definitiv, știu însă, că și-au păstrat dragostea pentru locurile natale; că mulți localnici s-ar bucura. Asemenea păsărilor călătoare, sașii revin și în acest august, ca-n fiecare vară să-și vadă vechile cuiburi, locurile în care au copilărit, în care au fost la școală, și-au durat familii, au întemeiat comunități durabile în jurul bisericilor-cetăți fortificate, gospodării bine rostuite, unde au lăsat în urmă prietenii și regrete. Îi aduc cu ei și pe cei mai tineri din familiile lor. Nu știu dacă se întorc, știu însă, că ar fi un uriaș câștig valoric pentru societatea noastră; și nu mai puțin, pentru ei, cred. „Se întorc sașii?” întrebarea recurentă la fiecare revenire anuală –  devenită tradițională- ar putea avea un răspuns afirmativ cu condiția asigurării unui mediu dinamic&primitor de muncă și de dezvoltare comunitară pentru noile generații.

Au reușit, de altfel, să-și reconstruiască tradiția seculară și pe teritoriul Germaniei, întemeind o insulă săsească cu elemente autentice transilvane. În „Povești săsești, Mihaela Kloss-Ilea povestește admirabil despre așezarea Drabenderhöhe din vestul Germaniei, o translatare de rost săsesc transilvan, cu toate reușitele și umbrele ei.

În memoria afectivă a copilăriei&adolescenței mele (din vremea minunată a idilelor școlărești, trebuie să mărturisesc) locuiesc peren și prietenii mei sași. Cei cu care făceam drumeții locale și excursii în țară, cu care băteam mingea vara pe terenul de baschet de la „Castel” și la ștrand, ne întreceam în competițiile sportive, de dans, jocuri de societate și bune maniere; cei cu care descopeream fenomene la cercul de fizică al severului profesor Tonch, sau observam stelele la telescopul din turnulețul școlii (clădire majestuoasă construită de francmasoni) călăuziți de profesorul Tershak; după care, vara, ne distram în taberele de muncă voluntară la CAP-urile de la Bazna și Agârbici, pe Visa, unde lucram toată ziulica (aveam normă) dormeam în cămine insalubre și mâncam zilnic la cantină tocană de oaie cu zgârciuri (nu-i uit gustul).

În fine, pentru mine și pentru cei (prea puțini, din păcate) care-i cunosc viața dedicată semenilor și implicarea în lupta pentru dreptate socială, Ștefan Ludwig Roth, preotul luteran din Moșna al cărui nume îl poartă liceul din Mediaș va fi mereu un reper de excepție care ne onorează poporul. Erudiția, noblețea și integritatea sa, moartea de martir îl situează între personalitățile de neprețuită valoare de la mijlocul veacului XIX, care au deschis calea spre Unirea din 1918 a Transilvaniei cu Principatele Române.

5 August 2017 at 12:54 4 comentarii

Nimic nou pe frontul ideologic

Dacă ideologiile au avut un rol pozitiv în primele decenii ale intrării lor în lume, vremea aia a trecut demult. Între timp, au născut valuri de extremism, au generat dictaturi, iar mai de curând, de când doctrinele au preluat rezolvarea problemelor și lumea se mai liniștise sperând că, în fine, a ieșit definitiv din traumele revoluțiilor și războaielor, își fac din nou simțită prezența- războinică și ultimativă- dedicată readucerii cu orice preț a ordinii în lume, dovedindu-și rolul lor extrem distructiv. Lumea se reînarmează, ideologiile sunt scoase la bătaie. Curenți primejdioși care în medii tulburi și vremuri cu imunitate scăzută corup rațiune, credință, libertăți, justiție; destine de oameni și popoare.

”Ideologia are o funcție cvadruplă: ea este instrument al puterii, mecanism de apărare împotriva informației, pretext de a te sustrage moralei, abrogând răul cu bună știință și mijloc de a anula criteriul experienței, adică de a elimina criteriile de reușită și eșec.” J.-F. REVEL.

Arme ideologice, în slujba cui?

Ideologizarea pe „frontul de est” a împiedicat formarea societății civile mai-nainte ca oamenii să-și înțeleagă rostul în susținerea democrației și a drepturilor civice, socotind că rolul lor se rezumă la a susține indivizi, partide și de a face galerie insalubrelor jocuri politice. Cu cât puterea e mai coruptă, cu atât falsificarea informației e mai activă, revirimentul ideologic mai puternic și cu o încărcătură mai primejdioasă. O boală endemică prin părțile noastre unde pluralitatea ideologică clocită din ouă comunist-totalitare a zămislit peste noapte specii extremiste care au ocupat scena. Indiferent că-și spun de stânga sau dreapta, că-și arogă misiuni doctrinare ori pretind că pot denunța și corecta derapajele civilizației vestice, cultivarea virușilor extremismului de sorginte totalitară a reușit. Întâi în interior, apoi și la vest, în statele consolidate democratic unde până de curând maladia era minoră. De la un timp, însă, lipsa de imunitate socio-politică la „virozele” importate din zonele bântuite de terorism islamic, bonus extremismul insidios din estul postcomunist, pe fondul gestionării proaste a crizei migranților produce frecvent, turbulențe. Lumea vestică devine, pe zi ce trece, mai vulnerabilă.

Dar să ne întoarcem la oile noastre. Priviți-i pe cruciații ideologici autohtoni și pe prozeliții lor care își adjudecă, bădăran și agresiv, toate valorile pozitive din lume și din cer, pe cele negative atribuindu-le suveran ideologiei adverse. În privința asta nu-i nicio deosebire între stigmatizarea ideologică caracteristică oricărui tip de totalitarism. Inclusiv a celui islamic. Mai lipsea doar hibridarea politico-religioasă în compoziția militantismului unor personaje trufașe dominate de ura ideologică necesară pentru a face ordine, dar s-a rezolvat și asta. Baraba e alegerea lor și a plebei de peste două mii de ani. Și războaiele, la fel.

25 Iulie 2017 at 16:57 4 comentarii

Articole mai vechi


Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 892,829 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.347 de urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 892,829 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: