Posts filed under ‘Vedere în infraverde’

Planeta furtunilor

Se fac bani din nenorociri? Oho, poate mai mult decât din orice altceva. Acum mai mult ca oricând. Războaie, migrații, epidemii, tulburări climatice etc; pentru prea mulți adoratori de vază ai „Vițelului de aur”, asemenea „oportunități” sunt „mană cerească”.

Imaginați-vă că din cauza unor farsori care au deturnat bani europeni s-ar sista toate acordurile &măsurile operaționale&fondurile de coeziune sau alte secțiuni destinate finanțării de proiecte pentru țările UE. (justificat, nu?) Asta ar echivala cu desființarea UE. Am asista la declinul rapid al unor state. Ar intra în derivă întregi zone geografice.

Imaginați-vă că din cauza unor farsori pică toate înțelegerile pe tema măsurilor stringent necesare pentru reechilibrarea climatului, deși accentuarea galopantă a dezechilibrelor din natură e o realitate care nu poate fi negată decât de niște năimiți&ideologi fanatici. De fapt, nu trebuie să vă imaginați, asta se întâmplă prin ieșirea SUA din acordul semnat la Paris. Vor intra în derivă întregi zone geografice.

Farsorii trebuie scoși din joc nu folosiți ca pretext pentru deal-uri cu efecte dramatice pe termen lung. Mega-interesele politico-financiare nu țin cont de interesele vitale ale locuitorilor planetei de azi și de mâine. De aici esența răului pomenit mai sus: a socoti nenorocirile oportunități de greblat bani e calea cinică spre dezastru global. A avea un acord înseamnă loc de comunicare. O șansă. A te lipsi de el înseamnă alegerea fără scrupule a terorismului climatic în care își vor duce viața generațiile viitoare.

Altfel spus, după ei potopul. Potop după potop…

6 Iunie 2017 at 11:04 4 comentarii

Apogeul

Revedeți parcursul politic, ca trasat, al celor 27 de ani. La suprafață, echipe partinice cu etichete, doar etichete, dreapta’ stânga, jucând non-stop în tot felul de variante, alba neagra. La fund, rădăcini adânci îmbârligate indestructibil de mangrove politico-mediatice pe cale de a înghiți orice fir de opoziție democrată, de civism, de rezistență.

Neîndoielnic că țara avea nevoie de politici alternative de dreapta și de stânga, cu accent pe cele inovatoare de dreapta, reparatoare de comunism. Dar de ce-am mai acoperi acum un artificiu politic programat? De ce să le validăm jocul? De ce mulți încă nu văd că, umplut cu minele prostiei&dezbinării de tehnicienii minciunii&corupției, recipientul ideologic s-a dovedit un izvor nesecat de „învrăjbește și stăpânește”?

Implementată în anii ’90 de nomenclaturiștii&serviciile defunctului dictator pentru a-și perpetua „victoria revoluționară”, polarizarea politică a funcționat, în fapt, ca anihilator al democrației reale și al pluripartitismului autentic; o farsă de care aveau nevoie cotropitorii statului, în noile condiții, ca să corupă, să stăpânească și să dicteze. A mai susține însă, o farsă cu farsorii activi la vedere, nici conformism nu se poate numi.

Departe de a dovedi viclenia perfecționată a stângii, strigătele elitist războinice ale dreptei, dornică de a-și clama supremația, n-au sensibilizat boborul. În schimb, n-a trecut mult timp și toată lumea a ajuns să dușmănească pe toată lumea. O lume războinică, bășcălioasă, sedusă de idoli de mucava, dependentă de justițiarisme extrase din teorii aeriene și-a găsit locul potrivit într-o capcană în care propagandiști de laborator extraterestru, din afara realității concrete, alimentează învrăjbirea pârjolind sistematic terenul politic de centru. inclusiv societatea civilă. Propagatorii urii&alienării par un fel de entități ectoplasmatice de judecată universală, veniți de niciunde să betoneze capcana fără a aduce câtuși de puțin ceva de Doamne Ajută…

Revedeți traseul presărat cu învrăjbiri nevindecabile, cu steagul aleșilor înfipt în cel mai înalt vârf al corupției, cu răul ajuns la apogeu și o să vă dați seama că am fost toți parte din spectacol. Mulți, doar ca figuranți. Deși târzie, trezirea uriașului adormit, solidarizarea de neoprit a străzii, ar putea fi unica șansă de intrare în normalitate…

23 Mai 2017 at 13:44 4 comentarii

Talantul de tinichea multiplicat politic

Pentru demnitarul român, mai inteligent de felul lui decât cetățenii de rând, zic unii, sărbătorile (tradiționale, civile ori religioase) sunt mană cerească. Toate îi vin mănușă. Oricare poate fi folosită politic. Indiferent de împrejurare și semnificație, orice sărbătoare e hărăzită să-l pună în valoare. Un calcul de rutină arată că sărbătorile cu roșu din calendar au valoare politic-electorală maximă. Dar mai sunt destule care oferă oportunități de nescăpat. De pildă, pentru o maică simplă, femeie din popor, care a depus jurământul de modestie și onestitate în fața unui sobor de partid, onorarea Brâului Maicii Domnului poate deveni, prin reflexie, o cunună de cucernicie și pioșenie care ar putea s-o mute într-o icoană. Milioane de enoriași cu sufletele aghezmuite s-ar înghesui astfel, s-o ștampileze.

Omniprezent, fariseismul nu obosește să dea lustru talantului de tinichea ideologică multiplicându-l în oglinzile valorilor contrafăcute de pe taraba cu oferte: social-democrație, liberalism, feminism, ecologism, etc, apărute ca ciupercile după ploaie!… din același miceliu, însă. Cel mai vândut, hibridul politico-religios, îngroașă caricatural noul prototip uman integrabil într-un format sau altul. Tămâiat partinic, miruit financiar, urmașul omului nou se arată și în noile condiții, drept vrednic dezvoltator de duplicitate&ipocrizie, de extremism&conformism, de ură&dispreț frățesc.

Poate de-aia ateii își umplu cu ei înșiși golul de credință iar anarhiștii îi desconsideră pe toți, fără nevoia de a da girul cuiva ori a miza pe ceva. Barem ăștia nu-s căldicei și nici farsori. Ca suport al relației nepotrivite cu haremul partidelor politice, fariseismul politico-religios e, cred, cea mai serioasă problemă pentru credința creștinătății prin locurile astea.

Revenind la demnitarul român- icoană de pupat în biserici, cu mare interes față de sărbători, îi sfătuim să aleagă din vreme din lista cu peste trei sute de târguri, bâlciuri, serbări, de pe tot parcursul anului din localitățile patriei, evenimentele cu mare miză electorală. Într-un sat din Mărginimea Sibiului, de pildă, are loc Sărbătoarea Leușteanului, la 40 de zile de la Paști. Sătenii se sorcovesc cu leuștean, leagă mănunchiuri de cozile și coarnele vitelor pentru a alunga boalele, relele… și strigoii. că oamenii vor alegători vii! Tot în iunie, într-un sat din Mureș, haiducul ar beneficia de vizibilitate deosebită la „Răscumpărarea nevestelor”; sau, în Silvaș, Hunedoara, ar eclipsa toată cireada la „Încununarea Boilor”.

17 Mai 2017 at 11:17 7 comentarii

Martirii tranziției

Când OUG 13 antijustiție a d-lui ciordache-altă întrebare i s-a întors grajdanului-vârf de lance direct în freză, și el și mulți suporteri pesediști& aldiști i-au învinovățit pe proștii revoltați din stradă că nu-s toleranți, că n-au citit-o, sau, dac-au citit-o, n-au înțeles noblețea&umanismul demersului noii puteri. Senatorul Băsescu l-a dezavuat public atunci, v-amintiți, pe ministru!…  Și cum să nu se înfurie? Păi el ar fi făcut operă de artă din ordonanța aia, sau, mai bine, lege a grațierii! Ar fi betonat-o cu justificări imbatabile în stare să stoarcă lacrimi în piețele patriei și i-ar fi scutit pe toți cioflingarii și devalizatorii din tranziția spre raiul corupției, de eșecul penibil al prostului de Iordache.

Dar câte nu se pot face în numele toleranței și libertății? Ion Iliescu a sortit morții o mulțime de oameni, desigur, de dragul democrației. Pe urmă, ajuns președinte, și-a umplut de merite&privilegii, aghiotanții și, ca să-și marcheze victoria și să scape de mustrări (o, nu de conștiință ci de acuzele lui Cozma), a grațiat altă mulțime de prigoniți care, recunoscători, i-au dat votul. Voiculescu-Varanu s-a dovedit și el un suflet mare cerând respect pentru bobor, declarând că mai toți s-ar încadra în tot felul de delicte. plus că majoritatea, știa tot el, au fost ciripitori. Iar doamna Hossu-Longin a inclus în rândul martirilor din Memorialul durerii” și „sfinți ai tranziției”, cu bombo-Năstase cap de listă. Ce vremuri! Toți mega-eroii furăcioși ai tranziției îl ciuruiau pe incoruptibilul Băse, apărătorul statului de drept, reformatorul instituțiilor statului, începând cu justiția…

Faptele-s fapte, istoria le va consemna- chiar dacă ofensiva anti-corupție din mandatele lui ar fi fost politicianistă, deciziile lui erau pro-reformare. Fapte-s fapte și acum, când a devenit demolatorul acțiunilor președintelui de atunci. În fine, interesant e și detaliul că, după ce și-a lansat cu lăutari amendamentele care preiau OUG 13 „îmbunătățind-o” șmecherește, alți suporteri, cu aceeași structură, au aceeași reacție ca și ai lui Dragnea&comp. Fie-vă milă de sfinții tranziției, sunt oameni de bine, au muncit pe rupte ca să-și îndese niște milioane în conturi, să risipească legal resursele țării, să ne facă respectați în lume. E timpul pentru grațiere, a venit momentul zero al reconcilierii, să-i scoatem pe martiri din ghearele justiției, să-i încurajăm să continue…

22 Aprilie 2017 at 17:14 2 comentarii

Cad idoli

asaltați de omizile osanalelor
idoli hidoși, fără măști
atârnă de crengi scorojite

se prăbușesc cu zgomot
jeliți de pomi încovoiați
cu roade putrezite

măcar iluziile le țineau de cald
precum sulfuroase, miasmele pegrei
viermuind pe trunchiurile negre

bieți pomi neconsolați
se amăgesc mereu că au un rost
căinând câte un șmecher prost

îngrășat cu sentimente ieftine
udate cu lacrimi chioare
sărate, individual sau în grup, după gust

21 Aprilie 2017 at 12:20 2 comentarii

Creștinismul, la izvoare

Ne-am obișnuit să considerăm creștinătatea ca fiind exclusiv legată de Europa și de zonele europenizate din lume, tratând știrile, ajunse întâmplător la urechile noastre, despre uciderea creștinilor din locuri îndepărtate geografic, străine de credința&tradițiile noastre creștine. Asta deși, numărul martirilor  din rândul comunităților creștine din Orientul Mijlociu și Africa crește de la un an la altul, mai cu seamă înainte de marile sărbători creștine, cum s-a întâmplat, nu demult, în Egipt. aici

Nu tocmai impresionați de atrocitățile de acolo, tot mai frecvente în ultimii ani, puțini creștini europeni, atât din occident cât și din estul Europei și din Rusia par interesați să știe că drumul creștinismului nu-și are temelia în bisericile din Europa, ci în Orient, că, anterior islamului, acolo s-a împământenit o puternică tradiție arabă creștină care s-a întins din Orientul Apropiat până în Spania. Chiar prima scriere arabă este opera mediului creștin din Siria, conform vestigiilor găsite în biserica din Zebd la sud-est de Alep. De aici, scrierea va ajunge, prin comunități creștine, în Bahrein și Golful Persic. „Cea mai mare parte a musulmanilor nu sunt arabi, aceștia reprezentând practic numai 17% din totalul lor. Cele mai mari state musulmane nu sunt cele arabe ci India, Indonezia, Pakistanul și Bangladeșul. () Marele număr de creștini arabi, moștenitori în secolul al IV-lea ai prozeliților arabi de care aflăm din „Faptele Apostolilor”, demonstrează că nu putem identifica religia cu națiunea. și că arabicitatea nu indică o rasă sau o religie, ci o cultură, o istorie și un destin comun”. (Un articol interesant despre parcursul și specificul creștinismului arab aici  )

Cu un sentiment identitar puternic, trăind în izolare, în refugii muntoase pentru a se apăra de ostilitatea mediului islamic, micro-comunitățile arab-creștine rezistă în fața prigoanei islamice demonstrând forța credinței chiar la izvoarele ei. Având o poziție specială în relația cu religiile monoteiste, iudaică și musulmană, în pofida situației lor, creștinii arabi contribuie la reînnoirea conștiinței misionare a creștinătății.

14 Aprilie 2017 at 20:19 Lasă un comentariu

Ideologii vs. valori fundamentale

Ideologia are o funcție cvadruplă: ea este instrument al puterii, mecanism de apărare împotriva informației, pretext de a te sustrage moralei, abrogând răul cu bună știință și mijloc de a anula criteriul experienței, adică de a elimina criteriile de reușită și eșec.” J.F. Revel

Îi deplâng pe cei care, neimunizați de cumplita experiență totalitară, intră total, cu mintea și cu sufletul, în universul ideologic, de orice fel ar fi el (fie exprimând aspirațiile deformatoare ale unor forțe politice în luptă pentru putere, fie exprimând gândirea deformată a unei societăți care aspiră la un viitor utopic – adică ideologia care conservă marxismul). Lăsându-și la ușă valorile perene, fundamentale (dacă le au) ca să îmbrace uniformele obedienței politice, devin pur și simplu, prizonieri.

Deși ideologiile s-au epuizat în bună parte pe parcursul secolului trecut, încearcă să se înstăpânească modificând forme și conținuturi, cu precădere în aceeași zonă estică a Europei unde conștiința&gândirea deformate de utopia comunistă sunt mai vulnerabile. Aici, cred, e o cauză serioasă a fragilizării politice a continentului, după experiențele tragice ale celor două conflagrații în care falsa știință a ideilor, apărută ca reacție empirică anti-teologică (cu nimic mai înălțătoare decât prizonieratul în dogmele ei inchizitoriale) la sfârșit de secol XVIII, și-a demonstrat natura. Revenirea în forță folosind, ca instrumente sau arme, doctrinele din subordine, pune probleme grave lumii noastre, dat fiind că detronarea ideologiilor concurente, a acestor științe&conștiințe false, poate deschide ușa unor noi forme de totalitarism marxist. Rău cu rău, mai rău fără rău. Un cerc vicios care pare să nu aibe ieșire.

Ideologiile și utopiile n-o să dispară. și nici lupta dintre ele. Oamenii nu se pot dispensa de explicații, oricât de false, despre ce petrece în lumea plină de crize și conflicte și nici de planuri irealizabile, de iluzii ori promisiuni; cu cât ideologiile își supun mai categoric doctrinele, cu atât propaganda e mai ofensivă și gradul de obediență a celor ținuți în lesă e mai mare. Afirmarea ideologiei, de orice fel, fiind dependentă de existența unor dușmani, reali sau inventați, reacția la contestare e, de regulă, violentă (verbal sau fizic). Prin urmare, motorul e ura (de grup, de clasă etc), ura &propaganda fiind incompatibile cu credința creștină, singura opreliște la răul în care e prinsă lumea. Faptul că după experimentul interzicerii în comunism, creștinismul e reevaluat ca bun de folosință politică (doctrinar-ideologică) e cu atâta mai dezamăgitor.

Subordonarea conținutului valoric fundamental formelor ideologic-doctrinare înseamnă falsificare sau anihilare. Când forma domină fondul, tot ce gândim, spunem și facem ajunge sub semnul deformării.

Revolta socială în curs poate fi considerată rezistența conștiințelor.

6 Aprilie 2017 at 18:17 4 comentarii

Articole mai vechi


Nora Damian Facebook nora.damian@gmail.com

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 886,238 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2.314 urmăritori

Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Add to Google

Member of The Internet Defense League

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 886,238 hits
Follow Gradina de hartie on WordPress.com

Feeds


%d blogeri au apreciat asta: